ICCJ. Decizia nr. 3091/2012. Penal

Decizii penale ICCJ 2012

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3091/2012

Dosar nr. 3302/87/2011

Şedinţa publică din 02 octombrie 2012

Deliberând asupra recursurilor declarate de inculpaţii P.M., P.A.C., P.S.F. şi P.A. împotriva deciziei penale nr. 187/A din data de 14 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, constată următoarele:

I. Prin sentinţa penală nr. 32 din 15 martie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 3302/87/2011 al Tribunalului Teleorman, s-a dispus în baza art. 7 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 2 lit. b) pct. 9 şi 12 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen,. condamnarea inculpatului P.A.C. la pedeapsa de 7 ani închisoare.

În baza art. 13 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 678/2001 (2 fapte) cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., condamnarea inculpatului şi la pedeapsa de 12 ani închisoare.

În baza art. 329 alin. (1), (2), (3) C. pen. (2 fapte) cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 42 C. pen., condamnarea aceluiaşi inculpat la pedeapsa de 7 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. s-a dispus contopirea pedepselor urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 12 ani închisoare.

Au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în condiţiile art. 71 C. pen.

Au fost interzise inculpatului aceleaşi drepturi timp de 5 ani după executarea pedepsei principale, conform art. 65 C. pen.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsă prevenţia executată de inculpat la 16 iunie 2011 la zi şi s-a menţinut starea de arest.

II. În baza art. 7 din Legea nr. 39/2003, raportat la art. 2 lit. b) pct. 9 şi 12 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul P.M. la pedeapsa de 6 ani închisoare.

În baza art. 13 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 678/2001 (2 fapte) cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 11 ani închisoare.

În baza art. 329 alin. (1), (2), (3) C. pen. (2 fapte) cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 42 C. pen., a mai fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 6 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 11 ani închisoare.

Au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în condiţiile art. 71 C. pen.

Au fost interzise inculpatului, în baza art. 65 C. pen., aceleaşi drepturi timp de 4 ani după executarea pedepsei principale a închisorii.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă prevenţia executată de la 16 iunie 2011 la zi şi s-a menţinut starea de arest.

III. În baza art. 7 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 2 lit. b) pct. 9 şi 12 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., a fost condamnată inculpata P.A. la pedeapsa de 6 ani închisoare.

În baza art. 13 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 678/2001 (2 fapte) cu aplicarea art. 5 lit. c) C. pen., a fost condamnată aceeaşi inculpată la pedeapsa de 11 ani închisoare.

În baza art. 329 alin. (1), (2), (3) C. pen. (2 fapte) cu aplicarea art. 75 lit. c), art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 42 C. pen., a fost condamnată aceeaşi inculpată la pedeapsa de 6 ani închisoare.

În baza art. 261 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen., a fost condamnată inculpata şi la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele, inculpata P.A. să executând pedeapsa cea mai grea de 11 ani închisoare.

Au fost interzise inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în condiţiile art. 71 C. pen.

În baza art. 65 C. pen. au fost interzise inculpatei aceleaşi drepturi timp de 4 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă prevenţia executată la zi, începând cu 16 iunie 2011 şi a fost menţinută starea de arest.

IV. În baza art. 7 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 2 lit. b) pct. 9 şi 12 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen. a fost condamnat inculpatul P.S.F. la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 13 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 678/2001 (2 fapte) cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen. a fost condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare.

În baza art. 329 alin. (1), (2), (3) C. pen. (2 fapte) cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen., art. 41 alin. (2) şi art. 42 C. pen. a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare.

S-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în condiţiile art. 71 C. pen.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsă prevenţia executată de inculpat de la 16 iunie 2011 la zi şi s-a menţinut starea de arest.

S-a luat act că partea vătămată C.M.I. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 19 din Legea nr. 678/2001 şi art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen., s-au confiscat de la inculpaţi telefoanele ridicate din locuinţa lor şi predate la I.P.J. Teleorman - S.C.J.E.O cu dovada din 22 iunie 2011.

În baza art. 19 din Legea nr. 678/2001, art. 118 alin. (5), (6) C. pen. s-a confiscat de la inculpaţi suma de 20.000 RON obţinută prin săvârşirea faptelor şi s-a menţinut sechestrul asigurător instituit prin ordonanţa nr. 30/D/P/2011 din 23 iunie 2011 a D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Teleorman, pus în executare prin procesul-verbal din 24 iunie 2011 asupra casei de locuit proprietatea inculpatului P.M. compus din construcţie în suprafaţă de 83 m.p., anexe de 53 m.p. şi teren intravilan aferent de 1.338 m.p., până la executarea efectivă a sumei de 20.000 RON supusă confiscării speciale.

În baza art. 191 alin. (2) C. pen., a fost obligat fiecare inculpat la plata unei sume de 800 RON cheltuieli judiciare statului.

Onorariile de 1.200 RON pentru apărătorul desemnat din oficiu al inculpaţilor şi de 200 RON pentru apărătorul din oficiu al părţii vătămate, s-a suportat din fondurile Ministerului Justiţiei.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul din 28 iunie 2011 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Teleorman, a trimis în judecată în stare de arest preventiv pe inculpaţii: P.A.C., P.M., P.A., P.S.F.

Instanţa de fond reţine că pentru trimiterea în judecată a inculpaţilor s-au administrat următoarele mijloacele de probă: declaraţiile părţilor vătămate, proces-verbal de sesizare din oficiu, ordonanţă de instituire sechestru asigurător, anchetă socială, procese-verbale privind măsuri de asigurare a protecţiei victimelor, acte de percheziţie, procese-verbale de constatare, raport de consiliere psihologică, adrese emise de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, declaraţii de martori, dovezi de predare-primire bunuri, adrese, rezoluţii de începere a urmăririi penale, ordonanţe de punere în mişcare a acţiunii penale, fişe cazier judiciar.

În fapt s-a reţinut că în perioada aprilie - octombrie 2010, grupul format din P.A.C., P.M., P.A., P.S.F. a obligat pe minora M.A.M., în vârstă de 14 ani, la practicarea prostituţiei în locuinţa familiei inculpaţilor din comuna C., iar în perioada august - octombrie 2010 şi pe minora C.I.M. în vârstă de 13 ani.

Instanţa de fond constată că în urma exploatării sexuale a victimelor infracţiunii de trafic de minori, cei patru inculpaţi şi-au însuşit integral sumele de bani rezultate, asigurând astfel principalele mijloace de existenţă ale familiei, în a cărei compunere intră şi alte persoane.

Instanţa de fond a reţinut că ambele minore provin din familii dezorganizate, fără posibilităţi materiale şi cu pregătire şcolară redusă, ca urmare a abandonării cursurilor gimnaziale, fiind recrutate iniţial de inculpatul P.A.C., în scopul practicării prostituţiei, prin promisiuni de căsătorie mincinoase ori de câştiguri materiale imediate, în condiţiile în care minorele erau frustrate de lipsurile unei îngrijiri, întreţineri şi afecţiuni familiale normale.

Victima traficului de minori M.A.M. nu s-a constituit parte civilă şi nu şi-a exprimat voinţa de a participa în proces ca parte vătămată. În luna decembrie 2009, aceasta s-a mutat în locuinţa inculpaţilor, intrând în relaţii de concubinaj cu inculpatul P.A.C. Ulterior, în primăvara anului 2010, la insistenţele concubinului său, inculpatul P.A.C., care a indus-o în eroare prin promisiuni de căsătorie şi de câştiguri materiale însemnate, minora a acceptat să practice prostituţia, întreţinând relaţii sexuale în locuinţa celor patru inculpaţi, cu tineri din comuna S. şi C., judeţul Teleorman, care achitau sume de 25-50 RON pentru o prestaţie sexuală.

În luna august 2010, după ce a contactat-o telefonic pe prietena sa, M.A.M., minora C.I.M. a fost convinsă de aceasta şi de inculpatul P.A.C., să se cazeze în locuinţa familiei P. şi să practice prostituţia la rândul său, atrasă de promisiunile de câştiguri materiale importante.

După mutarea sa în locuinţa inculpaţilor C.I.M., similar cu cealaltă victimă, a întreţinut relaţii sexuale, zilnic, cu 7-8 bărbaţi, tarifele, situate între 25-50 RON pentru fiecare, fiind negociate de inculpatul P.A.C. şi percepute efectiv, fie de acesta sau unul din membrii familiei sale, fie de cele două minore.

Practicarea prostituţiei de către minora M.A.M. a continuat şi după cazarea în locuinţă a celeilalte victime a traficului de minori, C.I.M., aceste activităţi încetând la sfârşitul lunii octombrie 2010, când a fost sesizată Direcţia Generală de Asistenţă şi Protecţie a Copilului Teleorman şi Poliţia oraşului Videle.

Autoritatea exercitată de inculpatul P.A.C. asupra victimei minore şi modul de manipulare al acesteia, au condus la aservirea sa totală şi la inocularea convingerii practicării prostituţiei ca un mod de viaţă, astfel încât minora, în contextul relaţiilor sociale, apare ca incapabilă de a face distincţia între valorile decenţei şi semnificaţia imorală a faptelor sale.

În acest mod se explică declaraţiile date în faza de urmărire penală, minora M.A.M. declarând că atât ea, cât şi partea vătămată C.I.M. au întreţinut de bună voie şi „din plăcere” relaţii sexuale cu mai mulţi bărbaţi, în locuinţa familiei P., percepând sume de bani contra cost, fără ca membrii acesteia să cunoască despre activităţile lor.

Instanţa de fond reţine şi că din declaraţiile părţii vătămate C.I.M., rezultă că pe durata celor trei luni din vara anului 2010 a întreţinut relaţii sexuale cu circa 400 de bărbaţi, obţinând din aceste activităţi suma totală de circa 20.000 RON, care a fost însuşită integral de inculpaţi.

În această perioadă de timp, pentru a o determina să practice prostituţia, inculpatul P.A.C. a agresat-o de mai multe ori, prin aplicarea de lovituri cu pumnii şi picioarele, toţi inculpaţii supraveghind-o atent pe durata întregii zile.

La data de 28 octombrie 2010, după sesizarea organelor de poliţie, minora a fost introdusă în regim de urgenţă la Centrul de urgenţă din municipiul Alexandria, de către reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Teleorman, iar după reintegrarea sa în familia mamei, C.D., inculpaţii au determinat-o să revină în locuinţa lor din comuna C., judeţul Teleorman.

Instanţa de fond reţine şi că deşi începând din luna noiembrie 2010, când a revenit în locuinţa inculpaţilor, minora nu a mai fost supusă exploatării sexuale, întrucât inculpaţii se temeau de monitorizarea lor de către autorităţi, aceasta s-a aflat în imposibilitate de a părăsi locuinţa din cauza supravegherii permanente exercitate asupra sa de inculpaţi şi a temerii insuflate de aceştia.

Cu ocazia audierii sale, din data de 27 ianuarie 2011, la Poliţia oraşului Videle, unde a fost însoţită de inculpaţi şi apărătorul acestora, prezent la audiere, minora C.I.M., aflată sub autoritatea inculpaţilor, a retractat declaraţia iniţială, relatând că a practicat prostituţia în casa familiei P., fără ca membrii acesteia să cunoască despre îndeletnicirea practicată de ea şi de cealaltă minoră.

Ulterior, cu ocazia audierii sale din data de 16 iunie 2011, partea vătămată a detaliat modalităţile în care a fost recrutată de către inculpaţi, prin folosirea de manopere de inducere în eroare ori de constrângere, pentru a o determina să practice prostituţia, în perioada în care a fost cazată în locuinţa inculpaţilor din comuna C., judeţul Teleorman.

Potrivit dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 678/2001, modificată, victimei i s-a acordat protecţie şi asistenţă specială, beneficiind de consiliere psihologică, iar în urma solicitării sale, a fost internată într-un centru de asistenţă şi protecţie socială din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Teleorman.

Din raportul de consiliere din data de 27 iunie 2011, întocmit de reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Teleorman, rezultă că minora era dominată de emoţii contradictorii, teamă pentru culpabilitate, în ce priveşte normele morale şi consecinţele legale, fiind speriată şi de repercusiunile pe care le-ar avea adevărul asupra sa şi a familiei, fiind recomandate şedinţe de consiliere pentru a depăşi evenimentele traumatizante.

Victima C.I.M. a participat în calitate de parte vătămată în procesul penal, dar nu s-a constituit parte civilă. Pe parcursului urmăririi penale inclusiv în faţa instanţei, acesta şi-a schimbat de mai multe ori declaraţiile.

Instanţa de fond menţionează declaraţia martorei C.D., mama părţii vătămate C.I.M. Aceasta a relatat că după ce fiica sa i-a fost adusă de autorităţi din casa familiei P., la scurt timp a avut vizita inculpatei P.A. însoţită de minora M.A.M., care au convins-o pe partea vătămată să se întoarcă în locuinţa inculpaţilor, inculpata P.A. spunându-i martorei să declare, dacă va fi întrebată, că minora nu se află în casa inculpaţilor, ci ar fi plecat în Bucureşti. Ulterior, după arestarea inculpaţilor, martora a aflat de la fiica sa că inculpaţii au obligat-o să se prostitueze, că era permanent supravegheată, că nu putea să-i spună mamei sale la telefon decât că este bine, sub ameninţarea că în caz contrar inculpaţii îi vor face rău fratelui mai mic al minorei.

La data de 28 octombrie 2010, în urma sesizării Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Teleorman, cu privire la necesitatea luării unor măsuri de protecţie specială în regim de urgenţă a celor două minore exploatate sexual, lucrătorii de poliţie s-au deplasat la domiciliul inculpaţilor, unde au identificat pe victimele traficului de persoane, conducându-le la sediul Postului de Poliţie al comunei S., în vederea audierii acestora.

La scurt timp, inculpaţii s-au deplasat, la rândul lor, la sediul postului de poliţie, de unde au luat-o pe minora M.A.M. la domiciliul lor, invocând o pretinsă relaţie de concubinaj a acesteia cu inculpatul P.A.C.

Cu adresa din data de 23 noiembrie 2010, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Teleorman a comunicat Poliţiei oraş Videle că, la data de 22 noiembrie 2010, a fost informată de reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Sector 3 Bucureşti, că minora M.A.M. a dispărut din adăpostul de zi şi noapte pentru copiii străzii unde se afla cazată, iar anterior, respectiv la data de 19 noiembrie 2010, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Teleorman solicitase Serviciului Judeţean de Ambulanţă Teleorman transportul minorei de la adăpost la Spitalul de Psihiatrie Poroschia, judeţul Teleorman.

La data de 27 ianuarie 2011, în condiţiile în care inculpaţii nu au fost citaţi, aceştia s-au prezentat la organele de poliţie din proprie iniţiativă, însoţiţi de apărătorul ales şi de cele două victime, având interese contrarii în cauză, asistate, la rândul lor, de un avocat, împrejurare în care minora C.I.M. a retractat declaraţia iniţială, declarând, în mod similar cu minora M.A.M., că în vara - toamna anului 2010, au întreţinut relaţii sexuale cu mai mulţi bărbaţi, pentru care au perceput sume de bani, în locuinţa familiei P., fără ca membrii acestei familii să cunoască „ocupaţiile” lor.

Din probele administrate în cauză, a rezultat că, după data de 28 octombrie 2010, inculpaţii le-au luat din nou la domiciliul lor pe cele două minore şi, deşi nu le-au mai supus exploatării sexuale, de teama autorităţilor judiciare, care fuseseră sesizate, le-au reţinut în locuinţa lor, cu scopul de a le împiedica să declare adevărul, până la data de 16 iunie 2011, când a fost efectuată percheziţia domiciliară, autorizată de instanţă, a imobilului inculpaţilor, împrejurare în care, ambele minore au fost găsite în această locaţie. Pe parcursul cazării în locuinţa inculpaţilor, minorele au fost supuse exploatării sexuale repetate, inculpatul P.A.C. manifestându-se prin acte abuzive de autoritate, pe fondul imposibilităţii de a se apăra a minorelor, care erau supravegheate permanent, pentru a nu părăsi locuinţa ori pentru a nu dezvălui altor persoane activitatea infracţională a grupului.

În ce priveşte modalităţile de comitere a infracţiunii de iniţiere şi constituire a grupului infracţional organizat, inculpatul P.A.C. a avut rolul de lider, fiind acela care a pus bazele grupării, antrenându-i şi pe ceilalţi trei membri ai familiei sale în activitatea infracţională având ca obiect exploatarea sexuală a minorelor.

Instanţa de fond reţine că în calitatea sa de coordonator, inculpatul P.A.C. a desfăşurat activităţi de racolare a beneficiarilor de servicii sexuale, prin abordarea directă a mai multor tineri din comunele C. şi S., judeţul Teleorman, cărora le-a spus despre disponibilitatea fetelor de a oferi servicii sexuale în locuinţa sa şi cărora le-a dat numărul de telefon mobil, în vederea contactării iniţiale şi negocierii tarifelor pentru aceste servicii, încasând personal ori prin intermediul victimelor infracţiunii, sumele de bani obţinute din practicarea de către acestea a prostituţiei, respectiv 25-50 RON, pentru fiecare prestaţie.

Ceilalţi membri ai grupului, rude apropiate ale inculpatului P.A.C., s-au implicat în activitatea infracţională, prin îndeplinirea atributelor de găzduire a victimelor şi beneficiind, la rândul lor, de sumele de bani obţinute prin practicarea prostituţiei.

Totodată, pe durata de circa o lună de zile, din vara anului 2010, când inculpatul P.A.C. s-a aflat pe teritoriul Franţei, inculpaţii P.M. şi P.S.F. au fost aceia care au încasat sumele de bani obţinute din practicarea prostituţiei, ceea ce denotă coeziunea şi unitatea grupării, precum şi coordonarea acţiunilor acesteia, conform unor reguli acceptate şi respectate de membri.

Instanţa reţine că victimele traficului de minori au fost sfătuite de inculpaţi să declare că au vârsta de 19-20 de ani, în situaţia în care sunt întrebate cu privire la acest aspect de bărbaţii cu care întreţineau raporturi sexuale.

În ce priveşte pe inculpata P.A., în perioada în care cele două minore au fost cazate în locuinţa sa, a procedat la vopsirea părului acestora, pentru a deveni mai atractive, dându-le sfaturi privind comportamentul sexual.

Aceeaşi inculpată, după declanşarea cercetărilor în cauză, pe parcursul lunilor ianuarie - aprilie 2011, a încercat să determine pe martorii C.A., C.C.R. şi S.D., beneficiari ai serviciilor sexuale ale celor două minore, prin oferirea de sume de bani sau alte foloase, să dea declaraţii mincinoase în cauză, respectiv să retracteze cele declarate anterior ori să relateze în sensul că plăţile pentru prestaţiile sexuale s-au făcut numai celor două minore, iar inculpaţii nu au avut nici o implicare în faptele de proxenetism sau trafic de minori. Aceeaşi încercare de denaturare a adevărului a privit şi martora C.D., după cum s-a reţinut mai sus.

Instanţa de fond reţine că declaraţiile prin care victimele traficului de persoane au încercat să-i absolve de responsabilitate pe inculpaţi, dar şi ale inculpaţilor, care nu au recunoscut faptele, susţinând că nu aveau cunoştinţă de activitatea minorelor, sunt contrazise de numeroşii martori audiaţi chiar în faţa instanţei - C.C.R., D.G., V.P.V., T.I.A., P.R.S., I.M., N.M.M., D.G., S.D., C.A., C.H.I., D.S., T.I.A., B.M., V.P.V., D.G., G.G., Ţ.I. Aceştia domiciliază atât în comuna C., ca şi inculpaţii, dar şi în comuna S., judeţul Teleorman, şi au confirmat că era de notorietate în zonă faptul că familia P. găzduia două fete care practicau prostituţia, aşa încât, individual sau în grup, mergeau la locuinţa inculpaţilor şi, după ce achitau tarifele cerute de P.M., P.A.C. sau P.S.F. chiar acestora, li se permitea să meargă în cameră pentru serviciile sexuale ale minorelor. Unii dintre martori au confirmat că în repetate rânduri au procedat în acest mod.

Faptele inculpaţilor P.M., P.A.C., P.S.F. şi P.A., care, în primăvara anului 2010, s-au constituit într-un grup infracţional organizat având ca scop săvârşirea infracţiunilor de trafic de minori şi proxenetism, pentru a obţine beneficii financiare, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii, prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003, raportat la art. 2 lit. b) pct. 9 şi pct. 12 din aceeaşi lege.

Instanţa de fond arată că în sarcina celor patru inculpaţi a fost reţinută şi infracţiunea de trafic de minori (2 fapte), prevăzută de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001, în modalitatea recrutării prin inducere în eroare şi exercitare de violenţe, asupra victimelor, cunoscând că acestea sunt minore, şi a găzduirii lor, în scopul exploatării sexuale, în ce priveşte pe inculpatul P.A.C., respectiv în modalitatea găzduirii în scop de exploatare sexuală, în ce priveşte pe inculpaţii P.M., P.A. şi P.S.F.

Totodată, faptele inculpatului P.A.C. de a determina pe cele două minore la prostituţie şi de a trage foloase de pe urma practicării prostituţiei de către acestea, precum şi faptele inculpaţilor P.M., P.A. şi P.S.F., de a înlesni practicarea prostituţiei de către minore, comise în perioada primăvara 2010 - sfârşitul lunii octombrie 2010, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de proxenetism (2 fapte), în formă continuată, prevăzută de art. 329 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

De asemenea, s-a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 75 lit. c) C. pen. în sarcina inculpaţilor majori, respectiv a dispoziţiilor art. 99 C. pen. în sarcina inculpatului P.S.F., minor la data săvârşirii faptelor.

Instanţa de fond reţine şi că fapta inculpatei P.A., care în perioada lunilor ianuarie - aprilie 2011 a încercat să determine pe martorii C.A., C.C.R. şi S.D., beneficiari ai serviciilor sexuale ale celor două minore, prin oferirea de sume de bani sau alte foloase, să dea declaraţii mincinoase în cauză, respectiv să retracteze cele declarate anterior ori să relateze în sensul că plăţile pentru prestaţiile sexuale s-au făcut numai celor două minore, iar inculpaţii nu au avut nici o implicare în faptele de proxenetism sau trafic de minori, constituie infracţiunea de încercare de a determina mărturia mincinoasă, în formă continuată, prevăzută de art. 261 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Împotriva sentinţei au declarat apel inculpaţii, care au criticat hotărârea instanţei de fond sub mai multe aspecte:

Astfel, inculpaţii P.M. ŞI P.A., prin apărător, au solicitat admiterea apelurilor formulate, desfiinţarea hotărârii apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Teleorman, dat fiind că există un motiv de nulitate absolută, lipsa de apărare, din moment ce aceştia au beneficiat de serviciile unui singur apărător deşi aveau interese contrare, acest aspect echivalând cu omisiunea asistării de către apărător în cazurile în care asistenţa juridică este obligatorie potrivit legii, sens în care s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 4058/2003.

În subsidiar s-a solicitat admiterea apelurilor formulate de inculpaţi împotriva sentinţei penale nr. 32 din data de 15 martie 2012 pronunţate de Tribunalul Teleorman, secţia penală, desfiinţarea hotărârii apelate în temeiul art. 379 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., şi rejudecând a se dispune achitarea inculpaţilor în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., respectiv fapta nu a fost comisă de aceştia.

Referitor la reţinerea art. 7 din Legea nr. 39/2003, apreciază că nu poate fi reţinut dat fiind ca inculpaţii formează o familie, aceştia nu au acţionat în mod organizat în scopul comiterii infracţiunilor, faptele nu au caracter de continuitate, structură organizată, roluri prestabilite pentru membrii pretinsului grup infracţional.

Apelanţii inculpaţi P.A.C., P.S.F., prin apărător, au solicitat a se dispune achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru infracţiunile de trafic pe persoane şi art. 7 din Legea nr. 39/2003, iar pentru infracţiunea de proxenetism au solicitat să li se reducă pedeapsa la un cuantum orientat spre minimul prevăzut de legea penală, raportat la art. 76 C. pen.

Analizând actele şi lucrările dosarului, atât în raport de susţinerile apelanţilor, cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, Curtea de Apel a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii P.M., P.A.C., P.A. şi P.S.F. împotriva sentinţei penale nr. 32 din data de 15 martie 2012 pronunţate de Tribunalul Teleorman, secţia penală, în Dosarul nr. 3302/87/2011. A dedus prevenţia de la 16 iunie 2011 la zi şi a menţinut starea de arest a inculpaţilor. A obligat apelanţii la câte 900 RON cheltuieli judiciare statului, din care câte 300 RON onorariul avocatului din oficiu.

Curtea de Apel a reţinut că instanţa de fond a analizat în mod judicios materialul probator administrat în cauză, stabilind în mod concret atât situaţia de fapt şi încadrarea juridică, dar şi vinovăţia inculpaţilor în raport de acuzaţiile care li se aduc prin actul de inculpare.

Din materialul probator administrat în cauză (declaraţii părţi vătămate, proces-verbal de percheziţie a locuinţei inculpaţilor, adrese ale Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului, declaraţii martori, declaraţii inculpat) a rezultat că inculpaţii, membrii aceleiaşi familii, în perioada aprilie 2010 - noiembrie 2010, au constituit un grup infracţional organizat, având ca scop comiterea de infracţiuni de trafic de minori şi proxenetism, obţinând venituri din exploatarea sexuală a două minore, în vârstă de 13 şi 14 ani, activităţi în care membrii grupului se ajutau şi se completau reciproc.

Conducătorul grupului era inculpatul P.A.C. şi împreună cu inculpaţii P.M. (tată), P.A. (mamă) şi P.S.F. (frate), au acţionat în mod coordonat şi prin promisiuni de căsătorie şi de câştiguri materiale imediate, au recrutat şi găzduit în locuinţa lor din comuna C., judeţul Teleorman, iniţial, pe minora M.A.M., în vârstă de 14 ani, şi apoi pe C.I.M., în vârstă de 13 ani, în scopul exploatării sexuale.

Instanţa de apel reţine că inculpatul P.A.C. a recunoscut nuanţat săvârşirea faptelor în faţa instanţei de control judiciar şi a solicitat aplicarea procedurii simplificate, declaraţiile sale corespunzând art. 69 C. proc. pen., coroborându-se cu fapte şi împrejurări ce rezultă din materialul probator administrat în cauză.

Acelaşi inculpat a încercat însă, menţionează Curtea de Apel, escamotarea adevărului, asumându-şi integral faptele şi încercând exonerarea de răspundere penală a celorlalţi inculpaţi, împrejurare care exclude de plano incidenţa aplicării dispoziţiilor art. 320¹C. proc. pen., cum a solicitat, dat fiind că textul în discuţie impune recunoaşterea în totalitate a faptelor reţinute în actul de sesizare. În plus, este evident că, în raport de exigenţele Deciziei nr. 1470 din 08 noiembrie 2011 a Curţii Constituţionale, în actuala fază procesuală, atât pentru el, cât şi pentru coinculpatul P.S.F. nu se poate aplica procedura simplificată.

Inculpatul a afirmat că nu a organizat nici un grup infracţional, coinculpaţii sunt membrii familie sale şi el este singurul vinovat de tot ce li se întâmplă acestora, deşi din materialul probator administrat în cauză rezultă organizarea ilicitului penal în cadrul familiei: găzduirea victimelor de către inculpaţii P.M. şi P.A., încasarea sumelor de bani obţinuţi din practicarea prostituţiei de către P.S.F. şi P.M., respectiv vopsirea părului victimelor minore pentru a deveni mai atractive şi acordarea de sfaturi privind comportamentul sexual de către inculpata P.A.

Curtea de Apel reţine că aceste împrejurări rezultă din materialul probator administrat în cauză. În declaraţia sa din faza de urmărire penală, martorul C.C. a precizat că „ajunşi acolo (locuinţa familiei P.) a ieşit la noi P.M. şi ne-a spus că are două fete şi ne lasă să întreţinem raporturi sexuale cu acestea în schimbul unei sume de bani. l-am dat acestuia suma de 100 RON”. În acelaşi sens sunt şi declaraţiile martorilor B.M., D.G., V.P.V., care în faţa instanţei au afirmat că „era cunoscut în sat că familia P. găzduieşte 2 fete ce practicau prostituţia”.

Implicarea infracţională a inculpatului P.S.F. rezultă şi din declaraţiile martorilor C.A. şi S.D., care au afirmat în mod constant că „la poartă a venit P.S.F. şi le-a pretins 50 RON, respectiv 20 RON, pentru a întreţine raporturi sexuale cu fetele”.

Atât martorul S.D., cât şi C.C. au declarat că în luna aprilie 2011, inculpata P.A., însoţită de una din părţile vătămate, s-a deplasat la domiciliile lor, cerându-le să-şi schime declaraţiile, în sensul disculpării familiei P.

Instanţa de apel constată că infracţiunea poate fi reţinută şi în situaţia în care, ca în speţă, distribuirea „sarcinilor” în cadrul grupului organizat se datorează tocmai relaţiilor de familie.

Cât priveşte reţinerea în concurs a infracţiunilor de trafic de persoane şi proxenetism, Curtea de Apel constată că în mod corect s-a stabilit incidenţa în concurs a prevederilor art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001, modificată, şi art. 329 alin. (1), (2) şi (3) C. pen în raport de dispoziţiile deciziei nr. 16 din 19 martie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, potrivit cărora:

„1. Distincţia dintre infracţiunea de trafic de persoane prevăzută de art. 12 şi respectiv art. 13 din Legea nr. 678/2001 şi cea de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen. este dată de obiectul juridic generic diferit al celor două încriminări, respectiv de valoarea socială diferită protejată de legiuitor prin textele încriminatorii ale celor două legi: în cazul infracţiunilor prevăzute de Legea nr. 678/2001 aceasta fiind apărarea dreptului la libertatea de voinţă şi acţiune a persoanei, iar în cazul infracţiunii de proxenetism prevăzută de art. 329 C. pen., apărarea bunelor moravuri în relaţiile de convieţuire socială şi de asigurare licită a mijloacelor de existenţă.

2. Drept urmare, în cazul în care o persoană, fără a întrebuinţa constrângeri, îndeamnă sau înlesneşte practicarea prostituţiei ori trage foloase de pe urma practicării prostituţiei de către persoane majore, săvârşeşte infracţiunea de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen.

3. În cazul în care o persoană, fără a întrebuinţa constrângerea, recrutează persoane majore pentru prostituţie ori trafichează persoane majore în acest scop, fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de proxenetism, prevăzută de art. 329 alin. (2) tezele I şi II C. pen.

4. În situaţia unor acte de recrutare, transportare, transferare, cazare sau primire a unei persoane, prin ameninţare, violentă, răpire, fraudă ori înşelăciune, abuz de autoritate sau prin alte forme de constrângere ori profitând de imposibilitatea acelei persoane de a-şi exprima voinţa sau prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane, fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 din Legea nr. 678/2001.

5. În cazul în care o persoană acţionează asupra altei persoane prin modalităţile arătate la pct. 2 şi 3, îndemnând, înlesnind sau trăgând foloase ori recrutând sau traficând persoane majore în vederea practicării de bunăvoie a prostituţiei, iar ulterior acţionează asupra aceleiaşi persoane şi prin modalităţile arătate în conţinutul textului art. 12 din Legea nr. 678/2001, se va reţine săvârşirea atât a infracţiunii prevăzute de art. 329 alin. (1) C. pen. sau art. 329 alin. (2) tezele I şi II C. pen., după caz, cât şi a infracţiunii prevăzute de art. 12 din Legea nr. 678/2001, în concurs real.”

Cum în speţă, reţine instanţa de apel, ne aflăm în situaţia în care părţile vătămate minore au fost recrutate prin ameninţare şi profitând de capacitatea lor redusă de a-şi exprima voinţa, cu scopul exploatării sexuale, au fost găzduite şi primite cu acelaşi scop, după care s-a procedat la exploatarea sexuală a acestora obţinându-se de către inculpaţi foloase materiale de pe urma acestei activităţi, în mod corect s-a stabilit că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a din Legea nr. 678/2001 şi art. 329 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Referitor la criticile vizând individualizarea judiciară a pedepselor aplicate, se constată şi acestea sunt nefondate, dat fiind că instanţa de fond a valorizat în acest proces toate elementele specifice cauzei şi făptuitorilor (modalitatea de săvârşire şi circumstanţele faptelor, recrudescenţa deosebită a acestui gen de infracţiuni, atitudinea inculpaţilor de desconsiderare a normelor de convieţuire socială şi urmările produse dezvoltării fizice şi psihice asupra unor minore, victime ale infracţiunii etc).

Faţă de dispoziţiile art. 72 C. pen., dar şi de cele prevăzute de art. 52 C. pen., referitoare la scopul pedepsei, Curtea de Apel a apreciat că pedepsele aplicate de prima instanţă sunt temeinice şi suficient de clemente, dându-li-se eficienţă inclusiv circumstanţelor personale favorabile inculpaţilor.

Curtea de Apel a mai constatat că nu se justifică trimiterea cauzei spre rejudecare şi, implicit sancţionarea asigurarea asistenţei juridice de acelaşi apărător pentru inculpaţi cu interese procesuale contrare, câtă vreme situaţia din speţă nu este aceea ce a stat la baza deciziei nr. 2027 din 18 aprilie 2003 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, care avea în vedere cazul în care unul dintre inculpaţi neagă săvârşirea faptei, iar altul o recunoaşte, implicându-l şi pe cel dintâi.

În speţă, reţine Curtea de Apel, inculpatul P.A.C. este cel care, asumându-şi vinovăţia, a încercat să-şi exonereze de răspundere penală părinţii, respectiv pe inculpaţii P.A. şi P.M. Nici aceştia din urmă şi nici inculpatul P.S.F. nu au dat declaraţii încriminatoare cu privire la ceilalţi, reţine Curtea de Apel.

În sfârşit, Curtea apreciază că, în speţă, fiind vorba de fapte conexe, procedura judecăţii este în şedinţă publică, nejustificându-se aplicarea dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 678/2001.

Inculpaţii P.M., P.A.C., P.S.F. şi P.A. au declarat recurs, în termenul legal, împotriva deciziei penale nr. 187/A din data de 14 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

În recursul inculpatului P.M. se solicită trimiterea dosarului instanţei de fond întrucât toţi inculpaţii au fost apăraţi de acelaşi avocat desemnat din oficiu, deşi au interese contrare. În drept se invocă motivul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 10 C. proc. pen.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen. apărarea apreciază din probatoriul administrat rezultă că inculpatul nu cunoştea despre cele întâmplate în casă. S-a mai susţinut că nu se poate reţine existenţa grupului infracţional deoarece inculpaţii sunt o familie, iar familia nu poate fi structurată în sensul Legii nr. 39/2003.

În subsidiar, faţă de circumstanţele reale şi personale, de modalitatea de săvârşire a faptelor s-a solicitat reducerea pedepsei aplicate inculpatului, caz de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen.

Inculpatul P.A.C. a invocat motivul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 10 C. proc. pen., deoarece a fost încălcat dreptul la apărare prin asigurarea asistenţei juridice de un singur avocat.

Un alt motiv de recurs vizează cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., individualizarea pedepsei, recurentul apreciind că pedeapsa aplicată este mult prea mare faţă de contribuţia sa la activitatea infracţională.

Recurentul inculpat P.S.F. a invocat motivul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., individualizarea pedepsei, apreciind că pedeapsa aplicată este prea aspră faţă de contribuţia sa la activitatea infracţională.

Recurenta inculpată P.A. a invocat motivul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 10 C. proc. pen., a fost încălcat dreptul la apărare prin asigurarea asistenţei juridice de un singur avocat.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen. recurenta a apreciat că din probatoriul administrat nu rezultă că inculpata cunoştea despre cele întâmplate în casă. Din declaraţiile martorilor şi a inculpaţilor rezultă că imobilul în care locuiesc inculpaţii are două intrări separate, una folosită de fiul său, iar cealaltă de părinţi, astfel că aceştia din urmă nu cunoşteau ce se întâmpla în casa băiatului. S-a mai susţinut că fiul lor avea un concubinaj nefericit, cu multe scandaluri.

Referitor la infracţiunea de grup organizat infracţional, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 s-a susţinut că inculpaţii sunt toţi membri unei familii şi nicidecum membri ai unui grup infracţional, astfel că se impune achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

De asemenea, s-a solicitat achitarea inculpatei şi pentru infracţiunea prevăzută de art. 329 C. pen. apreciindu-se că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni.

În subsidiar s-a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., individualizarea pedepsei, apreciind că pedeapsa aplicată este mult prea mare faţă de contribuţia sa la activitatea infracţională. Inculpata înainte de arestare avea un loc de muncă, fiind asistent maternal, avea mijloace de trai astfel că îşi ajuta copilul cu bani şi nu a primit bani de la acesta.

Înalta Curte, cu privire la recursurile declarate de inculpaţii P.M., P.A.C., P.S.F. şi P.A. împotriva deciziei penale nr. 187/A din data de 14 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, constată următoarele:

Cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 10 C. proc. pen., invocat în recursul inculpaţilor P.M., P.A.C., P.A. este nefondat.

Legea prevede casarea hotărârilor atunci când instanţa nu s-a pronunţat asupra unei fapte reţinute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esenţiale pentru părţi, de natură să garanteze drepturile lor şi să influenţeze soluţia procesului.

Apărarea a solicitat trimiterea dosarului instanţei de fond întrucât toţi inculpaţii au fost apăraţi de acelaşi avocat desemnat din oficiu, deşi au interese contrare.

Critica nu se încadrează în cazul de casare invocat. Interesele contrare presupun un conflict între modalităţile în care trebuie să fie apărate drepturile părţilor, astfel încât apărarea unuia dintre inculpaţi să fie pusă în pericol prin desemnarea ca apărător a avocatului celuilalt inculpat, ale cărui declaraţii îl încriminează. Interesele contrare mai pot să apară şi atunci când nevinovăţia unui inculpat decurge din dovedirea vinovăţiei celuilalt. În cauză, P.A.C. şi P.S.F. au recunoscut săvârşirea faptelor fără a încrimina inculpaţii P.A. şi P.M. Inculpaţii nu au dat declaraţii încriminatoare unii faţă de alţii. De altfel, nici apărarea nu a arătat în ce anume au constat interesele contrare sau cum a influenţat dreptul la un proces echitabil, apărarea inculpaţilor de către doi avocaţi din oficiu, în apel.

Instanţa de recurs apreciază că prin desemnarea avocaţilor din oficiu dreptul al apărare a fost respectat atât în faţa instanţei de fond, cât şi a celei de apel.

În cadrul soluţionării dosarului de fond, inculpaţii au beneficiat de două termene pentru angajarea unui avocat ales. Faţă de faptul că nu au reuşit angajarea unui avocat ales, la judecarea dosarului inculpaţii au fost apăraţi de avocaţi din oficiu. Astfel, la data de 11 octombrie 2011 inculpaţii au fost asistaţi de către doamna avocat V.M.N. În încheierea de şedinţă de la termen s-a menţionat faptul că inculpaţii sunt de acord ca instanţa de judecată să facă verificările prevăzute de lege, conform art. 300²C. proc. pen., în prezenţa avocatului din oficiu. La data de 08 noiembrie 2011, în prezenţa avocatului din oficiu, inculpaţii au arătat că nu recunosc faptele de care sunt acuzaţi. Nu au fost formulate cereri privind avocatul din oficiu care îi asista. La termenul de la 06 decembrie 2011 au fost formulate probe, inculpaţii fiind asistaţi de către avocatul din oficiu. Nu s-a solicitat nici la acest termen şi nici la termenele care au urmat, 11 ianuarie 2012, 17 ianuarie 2012, 14 februarie 2012, 13 martie 2012, un alt avocat, nu a fost invocată de către apărare sau de către inculpaţi existenţa unor interese contrare.

După declararea apelului inculpaţii au solicitat la data de 19 aprilie 2012, amânarea cauzei pentru angajarea unui avocat ales. La termenul următor, 10 mai 2012, faţă de faptul că nu a fost angajat un avocat ales, inculpaţii au fost asistaţi de către avocaţi din oficiu. În apel au fost desemnaţi doi avocaţi din oficiu. Nici în acest stadiu procesual nu a fost invocată de către apărare sau de către inculpaţi existenţa unor interese contrare, în apel.

În mod similar în recurs, la data de 08 august 2012, inculpaţilor li s-a pus în vedere că beneficiază de un singur termen pentru angajarea unui avocat ales, însă aceştia au fost asistaţi de către avocaţii din oficiu.

Susţinerea inculpaţilor cu privire la faptul că au fost asistaţi de un singur avocat la fond şi de către doi avocaţi în apel, nu produce consecinţe juridice de natura celor descrise de art. 385⁹ pct. 10 C. proc. pen.

De asemenea, critica formulată nu se încadrează nici în art. 385⁹ pct. 6 C. proc. pen., urmărirea penală sau judecata a avut loc în lipsa apărătorului, când prezenţa acestuia era obligatorie. În cauză au existat avocaţi desemnaţi din oficiu, iar inculpaţii şi-au exprimat acordul cu privire la examinarea cauzei în prezenţa avocaţilor din oficiu. În concluzie, niciuna dintre posibilele încălcări ale dreptului la apărare, examinată potrivit cazului de casare invocat, nu este incidentă în cauză.

Din examinarea încheierilor din dosar, instanţa de recurs constată, de asemenea, că nu a existat o faptă reţinută în sarcina inculpaţilor sau probe administrate ori cereri asupra cărora instanţele să nu se fi pronunţat.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., invocat de către P.M. şi P.A., s-a comis o gravă eroare de fapt având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de condamnare procesului, cazul de casare este nefondat.

Prin eroare de fapt se înţelege o greşită examinare a probelor administrate în ideea că la dosar există o anumită probă când în realitate aceasta nu există. Cazul de casare mai poate presupune că anumite acte ar demonstra existenţa unei împrejurări, când, în realitate, din aceste mijloace de probă rezultă contrariul. O eroare gravă de fapt trebuie să decurgă din probele administrate care se află la dosar şi faptele reţinute de instanţa de fond, şi nu din faptul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii (caz de casare care se examinează în cadrul art. 385⁹pct. 12 C. proc. pen.).

Instanţa de recurs apreciază că nu există o stabilire greşită a situaţiei de fapt, nu au fost ignorate probe şi nici nu s-a acordat încredere excesivă unor probe. De altfel, din modul de formulare a criticilor rezultă că inculpaţii au invocat lipsa elementului subiectiv pentru infracţiunile de care sunt acuzaţi şi nu existenţa unei erori grave de fapt. Examinând criticile formulate de către inculpaţi, instanţa constată că nemulţumirea acestora are în vedere în primul rând semnificaţia juridică dată actelor de conduită, astfel încât va recalifica cazul de casare încadrându-l în art. 385⁹pct. 12 C. proc. pen., în raport de care urmează să examineze hotărârea.

Cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 12 C. proc. pen., când nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni sau când instanţa a pronunţat o hotărâre de condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru care condamnatul a fost trimis în judecată, cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 334 - 337 C. proc. pen.

Cazul de casare este fondat în ceea ce priveşte infracţiunea de proxenetism şi nefondat în ceea ce priveşte reţinerea grupului infracţional organizat.

Referitor la infracţiunea de grup organizat infracţional, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 s-a susţinut că inculpaţii sunt toţi membrii unei familii şi nicidecum membri ai unui grup infracţional, astfel că se impune achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

De asemenea, s-a solicitat achitarea inculpatei P.A. şi pentru infracţiunea prevăzută de art. 329 C. pen. apreciindu-se că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni.

Referitor la acuzaţia de grup infracţional organizat, instanţa de recurs are în vedere că în accepţiunea art. 2 lit. a) din Legea nr. 39/2003, prin grup infracţional organizat se înţelege grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă şi acţionează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni grave, cum sunt infracţiunile privind traficul de persoane la care se referă art. 2 lit. b) pct. 12 din aceeaşi lege, pentru a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material.

În raport cu dispoziţiile legale menţionate, există un grup infracţional organizat, dacă inculpaţii au acţionat pentru o perioadă de timp şi în mod coordonat, fiecare dintre aceştia îndeplinind roluri determinate în executarea planului infracţional, în scopul comiterii infracţiunii de trafic de persoane prevăzută în art. 12 din Legea nr. 678/2001, pentru a obţine un beneficiu financiar ori alt beneficiu material, iar iniţierea şi constituirea unui astfel de grup se încadrează în art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003. Grupul infracţional organizat reprezintă o formă a pluralităţii constituite caracterizată prin asocierea mai multor persoane în vederea comiterii de infracţiuni prin care se urmăreşte obţinerea direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material prin săvârşirea unei infracţiuni grave.

Grupul

Apărarea a afirmat că grupul nu poate fi format din persoane ce aparţin aceleiaşi familii. Contrar susţinerilor apărării, se constată că legea are în vedere doar condiţia referitoare la numărul membrilor grupării, trei sau mai multe persoane, precum şi condiţia referitoare la existenţa unei structuri, împărţirea sarcinilor cu privire la fapta comisă sau care urmează a fi comisă.

Legea nu face nicio distincţie referitoare la legăturile de familie. Infracţiunea există atunci când sunt îndeplinite condiţiile de referitoare la conţinutul constitutiv, latura subiectivă şi cea obiectivă, fără ca subiecţii activi să fie circumstanţiaţi. În ceea ce priveşte faptul că legăturile de familie exclud grupul infracţional organizat, instanţa reţine că existenţa legăturilor de familie este un element de fapt care nu afectează condiţiile prevăzute de lege. Împărţirea rolurilor între inculpaţii din prezenta cauză excede modului în care se manifestă legăturile de familie. În speţă s-a reţinut că patru persoane, P.A.C., P.M., P.A., P.S.F., au obligat să practice prostituţia două minore, M.A.M., în vârstă de 14 ani, şi C.I.M. în vârstă de 13 ani. Cei patru au acţionat prin recrutarea victimelor (P.A.C.), găzduirea victimelor (P.A. şi P.M.), solicitarea de sume de bani clienţilor (P.M., P.S.F. şi P.A.C.), contactarea clienţilor (P.A.C.), sprijinirea grupului prin încercarea de determina schimbarea declaraţiilor martorilor celor care încriminau membrii grupului (P.A.).

Perioada de timp

Ambele instanţe au reţinut corect ca fiind îndeplinită condiţia cu privire la existenţa grupului pentru o perioadă de timp, şi anume aprilie octombrie 2010 în ceea ce o priveşte pe minora M.A.M., august - octombrie 2010 referitor la minora C.I.M.

Structura şi modul în care au acţionat membrii grupului

P.A.C. a racolat cele două minore în vederea practicării prostituţiei. Ulterior acesta a anunţat mai mulţi tineri din comunele C. şi S., judeţul Teleorman şi a dat numărul telefonului mobil, în vederea negocierii tarifelor, încasând personal ori prin intermediul victimelor infracţiunii, sumele de bani obţinute din practicarea de către acestea a prostituţiei, respectiv 25-50 RON. Ceilalţi membri ai grupului, P.M., tatăl, şi P.A., mama inculpatului P.A.C., au găzduit victimele, P.M., P.S.F. şi P.A.C. au solicitat sume de bani, obţinute prin practicarea prostituţiei de care au beneficiat toţi membrii grupării. După declanşarea cercetărilor P.A. a sprijinit membrii grupării prin solicitarea adresată martorilor de a reveni asupra declaraţiilor anterioare, faptă care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 261 C. pen.

Apărarea inculpaţilor P.A. şi P.M., susţinută şi de inculpaţii P.S.F. şi P.A.C., referitoare la faptul că cei doi nu au cunoscut faptul că în casa lor minorele erau obligate să practice prostituţia urmează să fie înlăturată având în vedere declaraţiile martorilor. Probatoriul administrat susţine modul în care instanţele de fond şi de apel au interpretat faptele.

În declaraţia lui I.M. se afirmă că „(...) am strigat la poartă, a ieşit numitul P.A.C., i-am spus scopul venirii noastre, acesta a acceptat să întreţinem raporturi sexuale cu cele două tinere şi a plătit pentru toţi trei numitul F.G., dar nu ştiu ce sumă, deoarece acesta nu mi-a spus, banii fiind primiţi de către P.A.C.”.

În declaraţia lui P.R.S. se afirmă că „Am ajuns la domiciliul acestuia, a ieşit numitul P.A.C., i-am spus motivul pentru care am venit şi acesta a fost de acord ca să întreţin raporturi sexuale cu o tânără, contra sumei de 30 RON”.

În declaraţia lui T.I. se afirmă că „(...) în luna august, în cursul lunii august 2010, nu mai reţin data, într-o seară am mers la domiciliul lui P.M., am discutat cu acesta şi mi-a acceptat să întreţin raporturi sexuale cu o tânără pentru care i-am plătit suma de 30 RON, banii i-am dat lui P.M., acesta m-a băgat în casă şi într-o cameră a locuinţei am întreţinut raporturi sexuale cu o tânără, raporturi sexuale orale, pe tânără o chema M. şi era blondă. În luna septembrie 2010 pe la sfârşitul lunii, într-o seară, iarăşi am mers la domiciliul lui P.M., am discutat cu cele două tinere pe care le-am găsit la poartă, au fost de acord să întreţinem raporturi sexuale, am intrat în casă la P.M. şi am întreţinut raporturi sexuale orale cu o tânără pe care o chema tot M., dar era brunetă, i-am plătit acestei tinere suma de 30 RON pentru serviciile prestate”.

În declaraţia sa, martorul D.S. afirmă că „C.A. i-a spus lui P.M. pentru ce am venit acolo şi acesta ne-a cerut câte 50 RON la fiecare şi nu a vrut să mai coboare din preţ. Întrucât aveam la mine suma de 100 RON i-am dat lui P.M. aceşti bani după care ne-a condus într-o cameră, unde se aflau două fete. Eu l-am întrebat pe P.M. cine sunt aceste fete şi el mi-a spus că sunt M. a lui G. şi M. a lui N. şi să nu ne facem probleme că au 17 ani. Eu am ales-o pe M. a lui G., cu care am intrat într-o cameră unde am întreţinut raport sexual oral şi normal. După ce am ieşit afară, a intrat în aceeaşi cameră C.A. cu cealaltă fată. În timpul acesta P.M. s-a luat la ceartă cu fiii lui (cei doi fii simt P.S.F. şi P.A.C.) care îi cereau banii pe care i-am dat, şi după ce C.A. a ieşit din cameră i-am spus acestuia să plecăm de acolo întrucât s-ar putea să iasă cu scandal, deoarece îi auzeam cum se certau”.

În declaraţia sa, C.A. mai afirmă că „Pe la sfârşitul lunii octombrie 2010, într-o seară, m-am întâlnit în centrul comunei cu prietenul meu S.D., care venise cu maşina tatălui său. Am stat de vorbă şi am hotărât amândoi să mergem la P.M. să întreţinem raporturi sexuale cu cele două fete. Ajungând la locuinţa lui P.M., am strigat la poartă şi a ieşit acelaşi tânăr despre care am făcut referire anterior. Acesta ne-a cerut 100 RON la amândoi, iar noi i-am spus că îi dăm doar 40 RON pentru amândoi, iar el a fost de acord şi cu această sumă În cursul lunii februarie 2011, nu mai reţin ziua precisă, P.A. şi M. a lui N. m-au căutat la domiciliu apoi m-au găsit şi au stat de vorbă cu mine la stradă în centrul comunei. Acestea veniseră cu un autoturism marca O., de culoare închisă, condus de un bărbat care nu a coborât din maşină. P.A. m-a rugat să merg cu ea la poliţie şi să-mi schimb declaraţia şi să spun că de fapt nu am dat bani fiului ei şi că am dat banii la fete. P.A. mi-a spus că în acest mod ar scăpa fiul ei de închisoare şi că dacă fac acest lucru, îmi plăteşte transportul, achită consumaţia la o masă şi îmi dă şi o sumă de bani dacă ne înţelegem”.

În declaraţia dată, martorul C.C.R. afirmă că „Am mers pe drum la casa indicată, de fapt am mai întrebat şi alţi oameni unde locuieşte P.M. şi ajungând la casa acestuia, l-am găsit în curte. Nu mai reţin care dintre noi a strigat la el, după care acesta a venit la poartă. Aici la poartă i-am spus că am auzit că are două fete şi că am fi interesaţi, dacă ne lasă, să întreţinem raport sexual cu ele. Nu mai reţin câţi bani ne-a cerut iniţial, însă am plătit în curte câte 25 RON fiecare, după care am intrat în casă. Aici am mai întâlnit două fete (...) în aceeaşi cameră, iar P.M. ne-a spus că putem întreţine raporturi sexuale cu ele. Primii am intrat eu şi V.D. şi în aceeaşi cameră am întreţinut cu cele două fete raporturi sexuale orale şi normale. După ce am ieşit afară, au intrat şi ceilalţi doi, D.G. şi C.L., care după ce au ieşit, ne-au spus că au făcut şi ei acelaşi lucru. După aceasta, am revenit în comuna S. la locuinţele noastre. Precizez că a fost singura dată când eu am fost la aceste fete şi mai arăt că datorită faptului că am consumat băuturi alcoolice nu mi-am dat seama de vârsta celor două fete şi nici P.M. nu ne-a spus. În cursul lunii februarie 2011, într-o după-amiază, nu mai reţin data precisă, a venit la locuinţa mea o femeie blondă şi fata cu care eu am întreţinut raport sexual la locuinţa lui P.M. Revin şi adaug faptul că pe la sfârşitul lunii octombrie 2010 eu am fost audiat de poliţie şi am recunoscut faptul că am întreţinut raport sexual cu o fată la locuinţa lui P.M. din comuna C., declaraţie pe care o menţin. Nu cunosc în ce împrejurări femeia aceea blondă a aflat unde locuiesc, însă, discutând cu ea în faţa curţii mele, mi-a cerut să-mi schimb declaraţia pe care am dat-o la poliţie, în sensul de a declara că noi am dat bani la fete şi nu soţului ei, şi că dacă fac acest lucru îmi va da o sumă de bani”.

În declaraţia dată, martorul D.G. afirmă că ajungând la poarta casei lui P.M. eu am rămas în maşină, iar ceilalţi trei au coborât şi au strigat la poartă, a ieşit la poartă un bărbat mai în vârstă cu care prietenii mei au stat de vorbă şi care a fost de acord ca pentru suma de 100 RON să întreţinem toţi patru raporturi sexuale cu acele fete. Bărbatul acela ne-a condus în casă unde se mai afla o femeie blondă, după care pe V.D. şi pe C.C.R. i-a dus într-o altă cameră, iar eu şi C.L. am spus că aşteptăm afară şi am ieşit în curte. După ce au ieşit primii doi, am intrat eu şi C.L., fiind conduşi la cameră de acel bărbat în vârstă. În această cameră se aflau două fete cu care eu şi C.L. am întreţinut raport sexual, cu precizarea că eu am făcut doar oral. După ce am terminat ne-am întors în comuna S. cu maşina lui V.D. Aceasta a fost singura dată când eu am fost la locuinţa respectivă. Cu ocazia audierii de către poliţie mi-a fost prezentată o planşă foto în care l-am recunoscut pe bărbatul căruia i-am dat 100 RON pentru a întreţine raportul sexual cu acele fete, aflând că se numeşte P.M., am recunoscut-o pe femeia blondă văzută de mine în casa lui P.M. aflând că se numeşte P.A.

Scopul grupului

Declaraţiile martorilor B.M., D.G., V.P.V. sunt concordante în sensul că „era cunoscut în sat că familia P. găzduieşte două fete ce practicau prostituţia”. Martorul C.C. a precizat la rândul său, în declaraţia sa din faza de urmărire penală, că „ajunşi acolo (locuinţa familiei P.) a ieşit la noi P.M. şi ne-a spus că are două fete şi ne lasă să întreţinem raporturi sexuale cu acestea, în schimbul unei sume de bani. I-am dat acestuia suma de 100 RON”. Din declaraţia martorei C.D., mama părţii vătămate C.I.M., rezultă că după arestarea inculpaţilor, martora a aflat de la fiica sa că inculpaţii au obligat-o să se prostitueze, că era permanent supravegheată, că nu putea să-i spună mamei sale la telefon decât că este bine, sub ameninţarea că în caz contrar inculpaţii îi vor face rău fratelui mai mic al minorei.

Beneficiile obţinute în urma exploatării sexuale a victimelor infracţiunii de trafic de minori, cei patru inculpaţi şi-au însuşit integral sumele de bani rezultate.

Având în vedere că probele administrate susţin concluzia la care au ajuns atât instanţa de fond, cât şi cea de apel cu privire la grupul infracţional organizat şi traficarea minorelor în scopul obţinerii de beneficii materiale, critica recurenţilor va fi respinsă ca nefondată.

În ceea ce priveşte infracţiunea de proxenetism, se reţine că victimele nu şi-au putut exprima consimţământul la practicarea prostituţiei. În acord cu situaţia de fapt stabilită de instanţa de fond şi cea de apel, în recurs se reţine că autoritatea exercitată de inculpatul P.A.C. asupra victimelor minore şi modul de manipulare al acestora, au condus la înlăturarea voinţei proprii şi la inocularea convingerii practicării prostituţiei ca un mod de viaţă. În contextul relaţiilor dintre inculpaţi şi victime, minorele de 13 şi 14 ani, provenind din familii dezorganizate, cu o situaţie materială precară, nu erau capabile să facă distincţia între valorile decenţei şi semnificaţia imorală a faptelor. Instanţa de fond a reţinut că ambele minore provin din familii dezorganizate, fără posibilităţi materiale şi cu pregătire şcolară redusă, ca urmare a abandonării cursurilor gimnaziale, fiind recrutate iniţial de inculpatul P.A.C., în scopul practicării prostituţiei, prin promisiuni de căsătorie mincinoase, ori de câştiguri materiale imediate, în condiţiile în care minorele erau frustrate de lipsurile unei îngrijiri, întreţineri şi afecţiuni familiale normale. Având în vedere datele expuse anterior urmează a fi înlăturată teza probatorie a practicării de bunăvoie a prostituţiei cu consecinţa înlăturării din încadrarea juridică a infracţiunii de proxenetism. În concluzie, în speţă, în baza art. 334 C. proc. pen., va fi schimbată încadrarea juridică a faptelor pentru care au fost trimişi inculpaţii în judecată din art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001 şi art. 329 alin. (1), (2), (3) C. pen., în două infracţiuni prevăzute de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001, pentru toţi inculpaţii.

Cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen. este invocat de P.S.F., P.A., P.M., P.A.C. este fondat.

Conform art. 13 din Legea nr. 678/2011, recrutarea, transportarea, transferarea, găzduirea sau primirea unui minor, în scopul exploatării acestuia, constituie infracţiunea de trafic de minori şi se pedepseşte cu închisoare de la 5 ani la 15 ani şi interzicerea unor drepturi. Dacă fapta anterioară este săvârşită prin ameninţare, violenţă sau alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înşelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea minorului de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau prin oferirea, darea, acceptarea ori primirea de bani sau de alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra minorului, pedeapsa este închisoare de la 7 ani la 18 ani şi interzicerea unor drepturi. Dacă faptele anterioare sunt săvârşite în condiţiile prevăzute la art. 12 alin. (2), de două sau mai multe persoane împreună, pedeapsa este închisoare de la 7 ani la 18 ani şi interzicerea unor drepturi, în cazul prevăzut la alin. (1), şi închisoare de la 10 ani la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi, în cazul prevăzut la alin. (2). Încadrarea juridică dată faptelor de care sunt acuzaţi inculpaţii P.M., P.A.C., P.S.F. şi P.A. determină ca limite de pedeapsă închisoarea de la 10 la 20 de ani.

Conform art. 7 din Legea nr. 39/2003, iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi. Pedeapsa pentru faptele prevăzute anterior nu poate fi mai mare decât sancţiunea prevăzută de lege pentru infracţiunea cea mai gravă care intră în scopul grupului infracţional organizat. Dacă faptele au fost urmate de săvârşirea unei infracţiuni grave, se aplică regulile de la concursul de infracţiuni. În ceea ce priveşte grupul infracţional organizat limitele de pedeapsă pentru inculpaţii P.M., P.A.C., P.S.F. şi P.A. sunt de la 5 la 20 de ani închisoare şi interzicerea unor drepturi. Infracţiunea prevăzută de art. 261 C. pen., încercarea de a determina o persoană prin constrângere ori corupere să dea declaraţii mincinoase într-o cauză penală, civilă, disciplinară sau în orice altă cauză în care se ascultă martori, reţinută doar în ceea ce o priveşte pe P.A., se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. Forma continuată a infracţiunii face ca limitele de pedepsă să fie de la 15 zile la 5 ani şi 3 luni.

Instanţa de recurs urmează să reţină în cauză două elemente de fapt drept circumstanţe atenuante judiciare:

1. Faptul că atât P.M., cât şi P.A. au avut un loc de muncă stabil anterior comiterii faptelor;

2. Faptul că inculpaţii P.M., P.A., P.A.C., P.S.F. nu au antecedente penale.

Efectul circumstanţelor atenuante în privinţa inculpaţilor P.M., P.A., P.A.C., coborârea sancţiunilor sub minimul special, nu este însă obligatoriu, având în vedere reţinerea circumsatnţei agravante a săvârşirii faptei împreună cu un minor. Având în vedere, astfel cum rezultă din probele administrate, rolurile lui P.A.C. şi P.M. în cadrul grupului infracţional organizat, instanţa va face aplicarea art. 80 alin. (2) şi nu va coborî pedeapsa sub minimul special, de 5 ani. Va stabili pentru cei doi inculpaţi pedepse orientate spre acest minimum, având în vedere forma tipică a infracţiunii şi durata de timp.

În ceea ce priveşte infracţiunea de trafic de minori, instanţa va stabili pedepse sub minimul prevăzut de lege, de 10 ani, faţă de toţi inculpaţii, în raport de rolul avut în traficarea victimelor şi durata de timp în care acestea au fost traficate.

Cu privire la modaliatea de executare a pedepsei, instanţa de recurs, în considerarea strictă a faptului că P.A. are doi copii cu un grad de handicap în întreţinere, va dispune faţă de aceasta suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

În condiţiile pedepselor rezultante aplicate inculpaţilor P.A.C. de 6 ani şi respectiv 5 ani închisoare pentru P.M., condamnaţii se pot libera condiţionat după executarea efectivă a minimum jumătate din pedeapsă, 3 ani respectiv 2 ani şi jumătate. Inculpatul a fost arestat preventiv de la 10 decembrie 2011 la zi, perioadă ce se deduce din pedeapsa dispusă de instanţă. În ceea ce îl priveşte pe P.S.F. liberarea condiţionată poate interveni după executarea unei treimi din pedeapsa de 4 ani închisoare.

După ce a executat cel puţin două treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depăşeşte 10 ani, condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat şi dă dovezi temeinice de îndreptare, ţinându-se seama şi de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiţionat înainte de executarea în întregime a pedepsei.

În calculul fracţiunilor de pedeapsă prevăzute anterior se ţine seama de partea din durata pedepsei care poate fi considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate. În acest caz însă, liberarea condiţionată nu poate fi acordată înainte de executarea efectivă a cel puţin jumătate din durata pedepsei când aceasta nu depăşeşte 10 ani, respectiv o treime în cazul minorilor.

Faţă de considerentele arătate, Înalta Curte va admite recursurile declarate de inculpaţii P.M., P.A.C., P.S.F. şi P.A. împotriva deciziei penale nr. 187/A din data de 14 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Va casa decizia penală recurată şi în parte sentinţa penală nr. 32 din 15 martie 2012 a Tribunalului Teleorman şi rejudecând:

În baza art. 334 C. proc. pen. va schimba încadrarea juridică a faptelor pentru care au fost trimişi inculpaţii în judecată din art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001 şi art. 329 alin. (1), (2), (3) C. pen. în două infracţiuni prevăzute de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001, pentru toţi inculpaţii.

I. În baza art. 7 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 2 lit. b) pct. 9 şi 12 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 75 lit. c), art. 74 alin. (2) şi art. 76 C. pen. îl va condamna pe inculpatul P.A.C. la pedeapsa de 6 ani închisoare.

Va interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în condiţiile art. 71 C. pen.

În baza art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 74 alin. (2) şi art. 76 C. pen. şi 75 lit. c) C. pen., va condamna pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 6 ani închisoare.

Va face aplicarea dispoziţiilor art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 74 alin. (2) şi art. 76 C. pen. şi art. 75 lit. c) C. pen., va condamna pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 6 ani închisoare.

Va interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în condiţiile art. 71 C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. va contopi pedepsele aplicate inculpatului, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare.

Va interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în condiţiile art. 71 C. pen.

În baza art. 88 C. pen. va deduce din pedeapsa aplicată durata prevenţiei executate de la 16 iunie 2011 la 02 octombrie 2012.

II. În baza art. 7 din Legea nr. 39/2003, raportat la art. 2 lit. b) pct. 9 şi 12 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 5 lit. c) C. pen. şi art. 76 C. pen., art. 74 lit. a) C. pen., îl va condamna pe inculpatul P.M. la pedeapsa de 5 ani închisoare.

Va interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în condiţiile art. 71 C. pen.

În baza art. 13 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. şi art. 76 C. pen., art. 74 lit. a) C. pen., va condamna pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare.

Va interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în condiţiile art. 71 C. pen.

În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen., va contopi pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare.

Va interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în condiţiile art. 71 C. pen.

În baza art. 88 C. pen. va deduce din pedeapsa aplicată durata prevenţiei executate de la 16 iunie 2011 la 02 octombrie 2012.

III. În baza art. 7 din Legea nr. 39/2003, raportat la art. 2 lit. b) pct. 9 şi 12 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. şi art. 76 C. pen., art. 74 lit. a) C. pen., o va condamna pe inculpata P.A. la pedeapsa de 3 ani închisoare.

Va interzice inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în condiţiile art. 71 C. pen.

În baza art. 13 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. şi art. 76 C. pen., art. 74 lit. a) C. pen., va condamna pe aceeaşi inculpată la pedeapsa de 3 ani închisoare.

Va interzice inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în condiţiile art. 71 C. pen.

în baza art. 13 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. şi art. 76 C. pen., art. 74 lit. a) C. pen., va condamna pe aceeaşi inculpată la pedeapsa de 3 ani închisoare.

Va interzice inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în condiţiile art. 71 C. pen.

În baza art. 261 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen. şi art. 76 C. pen., art. 74 lit. a) C. pen. va mai condamna pe aceeaşi inculpată şi la pedeapsa de 6 luni închisoare.

Va interzice inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în condiţiile art. 71 C. pen.

În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen., va contopi pedepsele aplicate, urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.

Va interzice inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în condiţiile art. 71 C. pen.

În baza art. 86¹C. pen. va dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei rezultante de 3 ani închisoare pe durata termenului de încercare de 8 ani.

Va încredinţa supravegherea inculpatei Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Teleorman.

În temeiul art. 86³ C. pen., pe durata termenului de încercare inculpata trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Teleorman;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

Va atrage atenţia asupra dispoziţiilor art. 86⁴ C. pen. şi art. 86⁵ C. pen.

Conform art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata termenului de încercare se va suspenda executarea pedepsei accesorii prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Va dispune punerea de îndată in libertate a inculpatei P.A. dacă nu este arestată în altă cauză.

IV. În baza art. 7 din Legea nr. 39/2003, raportat la art. 2 lit. b) pct. 9 şi 12 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen. şi cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. îl va condamna pe inculpatul P.S.F. la pedeapsa de 2 ani închisoare.

Va interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., în condiţiile art. 71 C. pen.

În baza art. 13 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen. şi cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. va condamna pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare.

Va interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., în condiţiile art. 71 C. pen.

În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen., va contopi pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare.

Va interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., în condiţiile art. 71 C. pen.

În baza art. 88 C. pen. va deduce din pedeapsa aplicată durata prevenţiei executate de la 16 iunie 2011 la 02 octombrie 2012.

Cheltuielile judiciare în recurs vor rămâne în sarcina statului.

Onorariile de avocat pentru apărarea din oficiu a recurenţilor inculpaţi, în sumă de câte 400 RON, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursurile declarate de inculpaţii P.M., P.A.C., P.S.F. şi P.A. împotriva deciziei penale nr. 187/A din data de 14 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti. secţia a II-a penală.

Casează decizia penală recurată şi în parte sentinţa penală nr. 32 din 15 martie 2012 a Tribunalului Teleorman şi rejudecând:

În baza art. 334 C. proc. pen. schimbă încadrarea juridică a faptelor pentru care au fost trimişi inculpaţii in judecată din art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001 şi art. 329 alin. (1), (2), (3) C. pen. în două infracţiuni prevăzute de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 678/2001, pentru toţi inculpaţii.

I. În baza art. 7 din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 2 lit. b) pct 9 şi 12 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 75 lit. c), 74 alin. (2) şi art. 76 C. pen. condamnă pe inculpatul P.A.C. la pedeapsa de 6 ani închisoare.