ICCJ. Decizia nr. 3105/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3105/2012
Dosar nr. 7311/1/2011
Şedinţa publică din 2 octombrie 2012
Asupra admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 906/F din 25 iunie 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 17661/3/2006, a fost condamnat inculpatul A.V.P. la pedeapsa de 12 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Prin aceeaşi hotărâre, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., art. 122 alin. (1) lit. d) şi art. 124 C. pen., s-a dispus încetarea procesului, faţă de acelaşi inculpat, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP)
În latură civilă, în temeiul art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., instanţa a admis, în parte sau integral, acţiunile civile exercitare de părţile civile D.V. (continuată de moştenitorii acestuia D.O., B.C. şi B.L.), U.M., F.P., L.L., P.M., M.C., A.T., M.G. şi D.R. şi a dispus obligarea inculpatului la plata către părţile civile sus-menţionate a sumelor de câte 15.000 dolari S.U.A., 20.000 dolari S.U.A., 15.000 dolari S.U.A., 10.000 dolari S.U.A., 20.000 dolari S.U.A., 10.000 dolari S.U.A., 10.000 dolari S.U.A., 20.000 dolari S.U.A. şi 10.000 dolari S.U.A.
Totodată, instanţa a respins, ca neîntemeiată, acţiunea civilă exercitată de partea civilă C.l. şi a constatat că partea vătămată S.E. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Recursurile declarate împotriva hotărârii sus-menţionate de inculpatul A.V.P., prin apărător desemnat din oficiu, şi de partea civilă M.C.M. au fost respinse, ca nefondate, prin Decizia penală nr. 56/A din 3 martie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. 17661/3/2006.
Decizia menţionată a rămas definitivă prin nerecurare, mandatul de executare a pedepsei fiind pus în executare la data de 15 aprilie 2008.
Împotriva acestei hotărâri, la data de 21 aprilie 2008, inculpatul condamnat A.V.P. a formulat contestaţie în anulare care a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie sub nr. 2755/2/2008.
Prin încheierea din 6 iunie 2008 instanţa a recalificat calea extraordinară de atac, ca fiind apel peste termen formulat de inculpat împotriva Sentinţei penale nr. 906/F din 25 iunie 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală şi, conform dispoziţiilor prevederilor art. 365 alin. (3) C. proc. pen., a dispus suspendarea executării hotărârii atacate şi punerea în libertate a inculpatului.
Prin Decizia penală nr. 205/ A din 19 septembrie 2008 pronunţată în Dosarul nr. 2755/2/2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca nefondat, apelul peste termen formulat de inculpatul A.P.V. împotriva Sentinţei penale nr. 906/F din 25 iunie 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală.
Recursul declarat de inculpat împotriva acestei ultime decizii a fost soluţionat prin Decizia penală nr. 696 din 27 februarie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. 2755/2/2008, prin care s-a admis recursul declarat de inculpat, s-a casat decizia atacată şi s-a dispus trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe în vederea recalificării căii de atac exercitate de inculpat şi înaintării acesteia la instanţa competentă.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie sub nr. 2617/2/209 (641/2009).
Prin încheierea din 20 mai 2009 pronunţată în dosarul menţionat, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a recalificat contestaţia în anulare formulată la data de 21 aprilie 2008 de inculpatul condamnat A.V.P., ca recurs peste termen împotriva Deciziei penale nr. 56/A din 3 martie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în Dosarul nr. 17661/3/2006 şi a dispus scoaterea cauzei de pe rol şi trimiterea dosarului la instanţa supremă în vederea soluţionării căii de atac.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 2617/2/2009.
Sub acelaşi număr a fost înregistrat şi recursul peste termen declarat separat de inculpatul A.V.P. împotriva aceleiaşi Decizii penale nr. 56/A din 3 martie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. 17661/3/2006, constatându-se identitate de cauză.
Prin Decizia penală nr. 4154 din 22 noiembrie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 2617/2/2009 s-a admis recursul peste termen formulat de inculpatul A.V.P., s-a casat Decizia penală nr. 56/A din 3 martie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 17661/3/2006 şi, în parte, Sentinţa penală nr. 906/F din 25 iunie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, numai în ceea ce priveşte cuantumul pedepsei principale şi a conţinutului pedepselor complementare şi accesorii, iar în rejudecare, s-a redus pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) la 10 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 71 C. pen., pe durata executării pedepsei s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), teza II şi b) C. pen.
Totodată, s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 16 martie 2001 la 21 martie 2001, precum şi perioada executată de la 15 aprilie 2008 la 6 iunie 2008 şi de la 4 septembrie 2009 la zi.
La data de 7 septembrie 2011, la Registratura Generală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost înregistrată cererea formulată de condamnatul A.V.P.M., adresată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, cu referire la Decizia penală nr. 4154 din 22 noiembrie 2010 pronunţată în Dosarul nr. 2617/2/2009, prin care a arătat că formulează contestaţie în anulare, în baza art. 386 lit. d) C. proc. pen., "întrucât nu a primit răspuns la cererea iniţială înaintată pe 5 decembrie 2009".
Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de contestaţie în anulare, formulată de contestatorul condamnat A.V.P., Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 391 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., pentru a se admite în principiu contestaţia în anulare, instanţa trebuie să constate îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:
- cererea de contestaţie este făcută în termenul prevăzut de lege;
- motivul pe care se sprijină contestaţia este din cele prevăzute de art. 386 C. proc. pen.;
- în sprijinul contestaţiei se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar;
Contestaţia în anulare se poate face, potrivit dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen., în următoarele cazuri:
a) când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;
b) când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare;
c) când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal din cele prevăzute de art. 10 alin. (1) lit. f) - i), cu privire la care existau probe în dosar;
d) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă.
e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 alin. (11) ori art. 38516 alin. (1). C. proc. pen.
În prezenta cauză, deşi contestatorul a arătat că formulează contestaţie în anulare în baza art. 386 lit. d) C. proc. pen., nu a motivat în niciun fel incidenţa acestor dispoziţii legale, nu a depus şi nu a invocat dovezi în sprijinul cazului de contestaţie invocat.
În consecinţă, nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 391 alin. (2) C. proc. pen., privind admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare.
Totodată, este de menţionat că prin Decizia penală nr. 3024 din 12 septembrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 10076/1/2010, s-a respins, ca inadmisibilă, o altă cerere de contestaţie în anulare formulată de contestatorul A.V.P. împotriva Deciziei penale nr. 4154 din 22 noiembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin care acesta a invocat acelaşi caz de contestaţie în anulare, prevăzut de art. 386 lit. d) C. proc. pen.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de contestaţie în anulare formulată de contestatorul condamnat A.V.P. împotriva Deciziei penale nr. 4154 din 22 noiembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 2617/2/2009.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de contestaţie în anulare formulată de contestatorul condamnat A.V.P. împotriva Deciziei penale nr. 4154 din 22 noiembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 2617/2/2009.
Obligă contestatorul la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3104/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3106/2012. Penal. Excepţie de... → |
|---|
