ICCJ. Decizia nr. 3104/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3104/2012
Dosar nr. 276/263/2010*
Şedinţa publică din 2 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 1070 din 9 mai 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a admis recursul declarat de inculpatul M.S., împotriva Sentinţei penale nr. 20 din 26 ianuarie 2012, pronunţată de Judecătoria Motru, în Dosarul penal nr. 276/263/2010*.
S-a casat în parte sentinţa penală recurată şi, rejudecând, s-a redus pedeapsa aplicată inculpatului M.S. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 108 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 46/2008, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), de la 1 an închisoare la 6 luni închisoare.
S-a redus pedeapsa aplicată aceluiaşi inculpat, pentru infracţiunea prevăzută de art. 110 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 46/2008, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), de la 1 an închisoare la 6 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 6 luni închisoare, dispunându-se executarea acesteia alături de pedeapsa de 4 luni închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 139/2010 a Judecătoriei Motru, stabilindu-se ca inculpatul M.S. să execute în final pedeapsa de 10 luni închisoare.
S-a înlăturat din sentinţa penală recurată dispoziţiile contrare acestei decizii penale, menţinându-se celelalte dispoziţii.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., s-a stabilit că cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de recurs a reţinut, în esenţă, că întregul materialul probator administrat în cauză, alcătuit din declaraţii inculpat, declaraţii părţi vătămate, expertiză tehnică, declaraţii martori, înscrisuri emise de Regia Autonomă a Pădurilor R. - D.S. Gorj - Ocolul Silvic P., relevă o stare de fapt conformă cu realitatea, în sensul că, în cursul lunii martie 2005, inculpatul s-a deplasat pe un teren cu vegetaţie forestieră, situat în punctul Priboaia din comuna Padeş şi a tăiat trei arbori de esenţă plop, nemarcaţi de către organele silvice.
Inculpatul a recunoscut că a tăiat aceşti arbori, dar a susţinut că erau amplasaţi pe terenul ce îi aparţinea, iar aceştia erau nemarcaţi, dar el a formulat cerere să fie marcaţi pentru tăiere, dar nu i s-a răspuns.
Apărările inculpatului sunt înlăturate de declaraţiile martorilor N.I., D.I., adresa din 21 decembrie 2011, emisă de Regia Autonomă a Pădurilor R. - D.S. Gorj - Ocolul Silvic P., raportul de expertiză tehnică întocmit de ingineri G.L., M.M., C.l.
Astfel, martorul N.I. a arătat că poziţionarea suprafeţei de teren cu vegetaţie forestieră o cunoaşte foarte bine şi implicit terenul inculpatului pentru că a măsurat-o de nenumărate ori, atât din oficiu, cât şi la cererea inculpatului şi la cererea lucrătorilor de poliţie şi a dus grija ca pichetajul să rămână neschimbat.
Acelaşi martor a arătat că pe terenul pentru care i s-a reconstituit dreptul de proprietate inculpatului nu erau arbori de esenţă plopi, iar arborii tăiaţi se găseau pe terenurile vecinilor din stânga-dreapta, B., I. şi V.
Martorul a subliniat că inculpatul avea numai arbori de esenţă fag şi stejar şi nu avea contract de pază.
Martorul D.I. a arătat că el a fost brigadier în perioada respectivă, iar la el nu a ajuns nicio cerere prin care M.S. să solicite tăierea arborilor.
A completat că în situaţia în care inculpatul formula o asemenea cerere, nu putea să marcheze arborii pentru că nu erau pe terenul inculpatului, doi arbori fiind pe terenul lui B.S. şi unul pe terenului lui V.
A mai precizat că în cazul în care inculpatul formula o cerere de marcare a arborilor, era obligatoriu ca cererea să ajungă la el, fiind brigadier.
Prin adresa din 21 decembrie 2011, a Regiei Autonome a Pădurilor R. - D.S. Gorj - Ocolul Silvic P., s-a precizat că inculpatul M.S. nu a solicitat în anul 2005, prin cerere scrisă, marcarea de arbori şi nu are încheiat contract de pază pentru terenurile cu vegetaţie forestieră pe care le deţine.
Raportul de expertiză tehnico-judiciară întocmit de cei trei experţi, a concluzionat la pct. 1 că s-a solicitat de la C.L.F.F. Padeş proiectul cadastral parcelar, din care rezultă că direcţia de parcelare a terenurilor cu vegetaţie forestieră reconstituite în zona în care au fost tăiaţi şi ridicaţi arborii corespunde Direcţiei de parcelare a terenurilor agricole din zonă, astfel încât s-ar confirma punctul de vedere susţinut de V.H. şi B.S.
Prin urmare, inculpatul a tăiat cei trei arbori de esenţă plop fără să fie marcaţi şi fără ca aceştia să se afle pe vreun teren aflat în posesia inculpatului, fiind realizate elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care a fost condamnat.
Astfel, s-a reţinut că este nefondată solicitarea inculpatului de a fi achitat, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., pe considerentul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, sub aspectul laturii subiective, el având convingerea că arborii tăiaţi erau pe proprietatea sa.
S-a apreciat că, în cauză, se impune reducerea pedepselor aplicate inculpatului, având în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), gradul de pericol social redus al faptelor, împrejurările săvârşirii acestora, prejudiciul relativ redus, vârsta înaintată a inculpatului, apreciindu-se că, pedeapsa de câte 6 luni închisoare pentru fiecare infracţiune săvârşită, este în măsură să conducă la atingerea scopului prevăzut de art. 52 C. pen.
De asemenea, având în vedere considerentele expuse, instanţa de recurs a apreciat că şi latura civilă a fost corect soluţionată de instanţa de fond.
Împotriva Deciziei penale nr. 1070 din 9 mai 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, inculpatul M.S. a declarat recurs.
Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit dispoziţiilor art. 3851 C. proc. pen., sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs hotărârile judecătoreşti, sentinţe sau decizii, după caz, nedefinitive.
Totodată, art. 417 C. proc. pen., cu referire la dispoziţiile înscrise în Cap. III din Titlul II al aceluiaşi cod, prevede că deciziile pronunţate în recurs nu sunt supuse nici unei alte căi ordinare de atac, ele fiind definitive şi executorii.
Aşadar, sistemul român de jurisdicţie a statuat principiul unicităţii acestei căi de atac, dreptul la recurs stingându-se prin exercitare, aşa încât posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă.
În prezenta cauză, Înalta Curte a fost sesizată cu un nou recurs, declarat de către inculpatul M.S. împotriva deciziei definitive prin care s-a soluţionat calea de atac a recursului, exercitată de acesta.
Astfel, exercitarea căii de atac a recursului împotriva acestei decizii este inadmisibilă, nefiind prevăzută de lege, iar recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora.
În consecinţă, Înalta Curte, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza II C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul M.S. împotriva Deciziei penale nr. 1070 din 9 mai 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2).C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul M.S. împotriva Deciziei penale nr. 1070 din 9 mai 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3100/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 3105/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
