ICCJ. Decizia nr. 3151/2012. Penal
| Comentarii |
|
La data de 29 februarie 2012, s-a înregistrat pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, cererea de contestație în anulare formulată de contestatorul M.l. împotriva deciziei nr. 339 din 1 februarie 2011 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală.
în motivarea contestației în anulare, contestatorul a arătat că prin decizia menționată a fost condamnat definitiv pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor, reținând că fapta există și că a fost săvârșită cu intenție, fără a avea avizul Comisiei Superioare Medico-Legale și fără să respecte autoritatea de lucru judecat din decizia nr. 340 din 29 ianuarie 2008, prin care s-a hotărât că fără acest aviz nu poate fi condamnat.
A arătat că împotriva sa au fost pronunțate două hotărâri definitive pentru aceeași faptă, caz de contestație prev. de art. 386 lit. d) C. proc. pen.
Examinând contestația în anulare în raport de motivele invocate, înalta Curte constată că aceasta nu este fondată.
Astfel, prin decizia penală nr. 340 din 29 ianuarie 2008, înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul inculpatului, a casat hotărârile pronunțate și a trimis cauza spre rejudecare în vederea validării unuia dintre cele două acte medico-legale existente în cauză de către Comisia Superioară de Medicină Legală.
în rejudecare, prin sentința penală nr. 584/D din 11 noiembrie 2008, Tribunalul Cluj a fost condamnat inculpatul M.l. la pedeapsa de 4 ani închisoare în baza art. 20 raportat la art. 174 C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a), c) și art. 76 lit. b) C. pen.
Inculpatul a fost obligat la 2.000 RON despăgubiri civile și la 10.000 RON daune morale.
Judecata apelurilor a fost strămutată la Curtea de Apel Ploiești prin încheierea nr. 196 din 30 ianuarie 2009 a înaltei Curți de Casație și Justiție.
Prin decizia penală nr. 88 din 11 octombrie 2010, Curtea de Apel Ploiești a admis apelurile declarate de inculpat și partea vătămată și a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicate inculpatului, precum și obligarea acestuia la 20.000 RON daune morale.
împotriva acestei decizii penale au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, partea civilă și inculpatul.
înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia penală nr. 339 din 1 februarie 2011, a admis recursurile procurorului și părții civile și a înlăturat dispozițiile art. 861C. pen., menținând sentința nr. 584/D din 11 noiembrie 2008 a Tribunalului Cluj.
Recursul declarat de inculpat a fost respins ca nefondat.
Art. 386 lit. d) C. proc. pen., prevede că se poate face contestație când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă. Invocarea autorității de lucru judecat într-o cauză necesită existența unei hotărâri definitive într-un proces anterior.
Pentru a se reține cazul de contestație în anulare prev. de art. 386 lit. d) C. proc. pen. este necesară întrunirea cumulativă a două condiții: să existe o hotărâre penală definitivă; să existe identitate de obiect și persoană, adică în cadrul celei de a doua judecăți să fi fost inculpată aceeași persoană care a mai judecată, iar obiectul cauzei să-l constituie aceleași fapte pentru care inculpatul a fost judecat.
Or, în cauza dedusă judecății se constată că decizia nr. 340 din 29 ianuarie 2008 a înaltei Curți de Casație și Justiție a avut ca obiect recursul declarat de inculpatul M.l. împotriva deciziei penale nr. 138/A din 24 septembrie 2007 a Curții de Apel Cluj, prin care s-au casat decizia atacată și sentința nr. 59 din 13 februarie 2007 a Tribunalului Cluj și s-a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Cluj, iar decizia nr. 339 din 1 februarie 2011 a avut ca obiect recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, partea civilă l.R.C. și inculpatul M.l. împotriva deciziei penale nr. 88 din 11 octombrie 2010 a Curții de Apel Ploiești. Prin această decizie s-au admis recursurile declarate de parchet și partea civilă, s-a casat decizia penală atacată cu privire la dispozițiile art. 861C. pen., pe care Ie-a înlăturat. Totodată, s-a respins ca nefondat recursul inculpatului M.l.
Analizând cele două hotărâri, înalta Curte constată că obiectul cauzelor este diferit și se referă la cicluri procesuale diferite.
Prin urmare, nefiind îndeplinită cerința pronunțării a două hotărâri definitive pentru aceeași faptă, se constată că prezenta contestație în anulare este nefondată, urmând a fi respinsă.
în baza art. 102 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3150/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3154/2012. Penal → |
|---|
