ICCJ. Decizia nr. 3101/2012. Penal

Decizii penale ICCJ 2012

Prin Sentința penală nr. 663 din 28 decembrie 2009 a Tribunalului Maramureș, secția penală, s-au dispus următoarele:

- au fost respinse excepțiile invocate de inculpatul D.M., prin apărător, având ca obiect necompetența materială a D.N.A., secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție, privind efectuarea urmăririi penale, nelegala sesizare a Tribunalului Maramureș cu judecarea cauzei și necompetența materială a Tribunalului Maramureș;

- au fost respinse cererile formulate de același inculpat, prin apărător, având ca obiect schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de trafic de influență prevăzută de art. 257 C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 în tentativă la infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 215 alin. (1) C. pen. și restituirea cauzei pentru refacerea urmăririi penale la Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare;

- în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului D.M., pentru infracțiunea de trafic de influență, prevăzută de art. 257 C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut următoarele:

Prin declarațiile date, atât denunțătoarea D.V., cât și inculpatul D.M. au confirmat existența unor îndelungate relații de prietenie între familiile lor (o perioadă de 15 ani), pe parcursul cărora au desfășurat împreună și relații de afaceri, uneori împrumutându-se reciproc cu sume de bani sau cumpărând imobile pentru diverse investiții. Ambii au confirmat și faptul că denunțătoarea ar fi achiziționat un imobil în B.M., pe str. V.B. și că aceasta ar fi demarat, prin intermediul martorului C.V. (angajat la o firmă administrată de inculpat) formalitățile necesare cumpărării de la Primăria B.M., a unei porțiuni de teren aferentă imobilului, care nu era intabulat de fosta proprietară (o suprafață de 404 mp aflată în fața casei).

Martorul respectiv, audiat în instanță, a confirmat că a fost mandatat de D.V., cetățean român cu domiciliul în Germania, prin intermediul surorii acesteia, martora L.F., să se ocupe de realizarea formalităților necesare întocmirii dosarului ce urma să fie depus la primărie. Această împrejurare, precum și implicarea acestui martor în întocmirea documentației, a ajuns la cunoștința inculpatului mult mai târziu, fapt confirmat nu numai de martorul în discuție, ci și de depoziția numitei L.F., care i-a atras atenția acestuia să nu-l informeze despre aceste demersuri și pe inculpat pentru că "i-ar pune bețe-n roate".

Actele existente la dosarul de urmărire penală, cât și acelea depuse în cursul cercetării judecătorești atestă împrejurarea că proiectul vizând cumpărarea de către denunțătoare a terenului în suprafață de 404 mp aferent imobilului situat pe str. V.B. din B.M. a trecut fără probleme prin comisiile de specialitate din cadrul primăriei, iar discuțiile legate de propunerea și votarea de către inculpatul D.M. a unui preț mai mare pentru vânzarea acestui teren, în comparație cu alte cazuri identice, nu pot fi circumscrise unei acțiuni de influențare a situației denunțătoarei, în sens favorabil sau defavorabil.

Pentru că denunțătoarea D.V. a fost singura care a susținut în mod direct că inculpatul i-ar fi pretins suma de 9.000 euro pentru a plăti consilierii ce au votat proiectul ei în mod favorabil, instanța de fond a analizat toate declarațiile făcute de martorul C.V., apreciind că acesta lămurește cadrul și natura discuțiilor purtate între inculpatul D.M. și denunțătoare la data de 5 iunie 2006 în incinta Pizzeriei "C." din B.M. Astfel, martorul declară că s-au întâlnit, el, inculpatul și denunțătoarea, la solicitarea acesteia din urmă, că discuțiile au fost legate de nemulțumirile adresate martorului de către denunțătoare cu privire la eforturile depuse de acesta în demararea formalităților necesare întocmirii dosarului pentru cumpărarea terenului. Martorul a auzit și discuțiile purtate între cei doi, discuții legate de decontarea unor cheltuieli făcute de inculpat pentru cumpărarea unei centrale termice și a unor terenuri. A susținut martorul că abia a doua zi l-a sunat denunțătoarea și l-a informat că, în ziua precedentă, adică la data de 5 iunie 2006, inculpatul i-ar fi pretins suma de 9.000 de euro pentru a plăti niște consilieri din cadrul Primăriei B.M. Nici inculpatul D.M. nu a contestat că s-ar fi întâlnit cu denunțătoarea la acea dată și nu a contestat nici obiectul discuțiilor avute cu acesta, respectiv reglarea unor datorii determinate de modalitatea de derulare a unor relații de afaceri. A recunoscut inculpatul și împrejurarea că, în cadrul acestor discuții, ar fi completat o hârtie format A4, cu niște mențiuni reprezentând calcule făcute tot cu referire la decontarea unor cheltuieli între el și denunțătoare, și tot cu privire la relații de afaceri mai vechi.

în raport de aceste împrejurări, care rezultă din probe, instanța de fond a privit cu rezervă afirmațiile făcute de denunțătoarea D.V. referitoare la pretinderea de către inculpatul D.M. a sumei de 15.000 euro sau 9.000 euro (existând dubii și cu privire la exactitatea sumei solicitate) pentru a plăti un număr de 10 consilieri locali care au aprobat favorabil proiectul denunțătoarei, având în vedere următoarele argumente:

Nicio persoană prezentă la discuția din data de 5 iunie 2006, exceptând-o pe denunțătoare, a cărei declarație este singura probă directă în acest sens, nu a confirmat că l-ar fi auzit pe inculpatul D.M. solicitându-i sume de bani în scopul menționat de denunțătoare. Toți martorii audiați, atât la urmărirea penală, cât și în instanță, au susținut că D.V. Ie-a adus la cunoștință solicitarea inculpatului.

Pentru a justifica rezervele cu care trebuie privit denunțul formulat de D.V., instanța de fond a reținut și afirmațiile făcute de martorul C.N.Ț., care a susținut că denunțătoarea i-ar fi relatat că ar fi dat deja inculpatului D.M. suma de 15.000 euro pentru ca acesta să facă lobby la primărie cu privire la proiectul de hotărâre ce o viza pe aceasta. Confirmă acest martor și că s-a întâlnit de multe ori cu această denunțătoare, care l-a informat despre fapta inculpatului D.M., că aceste întâlniri le fixa în locuri publice tocmai în ideea că nu se simțea confortabil în compania acestei persoane, care l-a încunoștințat că dorește să-l reclame pe inculpat și pentru alte "infracțiuni". A menționat și că se simțea stingherit de faptul că trebuie să știe atât de multe amănunte în legătură cu acest caz. Tot din depoziția acestui martor, instanța de fond a reținut și faptul că înainte de demararea formalităților legate de proiectul promovat de denunțătoare, aceasta a fost informată cu privire la toate posibilitățile legale existente pentru a obține acest teren, dar a înțeles să-și continue demersurile prin intermediul martorului C.V. Aceste susțineri completează afirmațiile martorului C.V., făcute în sensul că inculpatul D.M. nu părea interesat de soarta proiectului "V.", cel puțin așa i s-a părut cu ocazia întâlnirii din 5 iunie 2006.

Instanța de fond a apreciat că atitudinea denunțătoarei, referitor la realitatea celor reclamate de aceasta, ridică serioase semne de întrebare și raportat la modalitatea în care a procedat după comiterea faptei imputate inculpatului, și anume, în loc să o denunțe imediat autorităților abilitate de lege să intervină în asemenea cazuri, denunțătoarea a relatat-o "adversarilor politici" de la acea vreme ai inculpatului, după ce - în prealabil și după data la care se pretinde că s-ar fi săvârșit - provoacă o întâlnire "aranjată" cu inculpatul D.M. și înregistrează discuția purtată cu acesta. De precizat, menționează instanța de fond, este faptul că procedează și la înregistrarea discuțiilor purtate cu martorul C.V.

în opinia instanței de fond, aceste înregistrări pe care organele de urmărire penală și-au întemeiat acuzațiile aduse inculpatului nu pot fi luate în considerare ca probe, în sensul art. 631, 916 alin. (3) C. proc. pen., pentru că s-au realizat ulterior datei la care s-ar fi comis fapta. S-a apreciat că aceste probe sunt ilegal obținute, raportat la momentul, dar și la scopul acestor înregistrări, astfel că solicitarea inculpatului, prin apărător, formulată în baza art. 64 alin. (2) C. proc. pen., de a nu fi luate în considerare, apare ca fiind întemeiată întrucât, potrivit art. 62 C. proc. pen., în vederea aflării adevărului, organele de urmărire penală și instanța de judecată sunt obligate să lămurească cauza sub toate aspectele pe bază de probe, probe care însă se apreciază că în baza art. 63 alin. (2) C. proc. pen. nu au valoare mai dinainte stabilită și aprecierea lor se face de instanța de judecată în faza de judecată potrivit convingerii formate în urma examinării tuturor probelor administrate.

în consecință, instanța de fond a apreciat că afirmațiile denunțătoarei D.V. referitoare la pretinderea de către inculpatul D.M. a sumei de 15.000 euro pentru a-i influența pe colegii săi din cadrul Consiliului Local B.M. să voteze favorabil un proiect privind vânzarea unui teren către aceasta nu sunt susținute, fără echivoc, de restul probelor administrate.

Situația de fapt reținută de instanța de fond și concluzia la care a ajuns cu privire la fapta pentru care a fost trimis în judecată inculpatul au fost rezultatul analizei probațiunii administrate prin prisma verificării subzistenței elementelor constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, respectiv:

Traficarea influenței pe care o persoană o are pe lângă un funcționar (reală) sau pe care lasă să se înțeleagă că are pe lângă acesta (presupusă) creează reale și grave stări de pericol pentru prestigiul, autoritatea, credibilitatea organelor, a instituțiilor, organismelor statului, serviciilor publice, a altor unități, societăților comerciale, companiilor și societăților naționale, regiilor autonome, agenților economici, pentru corectitudinea, cinstea funcționarilor care-și desfășoară activitatea în cadrul acestora, îndeplinind funcțiile încredințate. Ea este de natură să creeze, să inducă ideea, deosebit de nocivă, periculoasă pentru echilibrul relațiilor sociale în ansamblul lor, a posibilității promovării unor interese pe căi oculte în afara condițiilor legii, prin cumpărarea favorurilor funcționarului însărcinat cu examinarea și soluționarea acestora; că funcționarii sau alți salariați aflați în serviciu ar putea acționa sub înrâurirea intervenției unor persoane real sau presupuse influente. Cu toate că prin elementul material al laturii obiective, infracțiunea de trafic de influență nu este legată nemijlocit de activitatea funcționarului, ea își răsfrânge efectele negative asupra acesteia, discreditează autoritatea, instituția, unitatea din care face parte, serviciul căreia îi aparține, creând o stare de suspiciune, neîncredere cu privire la corectitudinea, cinstea lui.

însă, în opinia instanței de fond, cele întâmplate la data de 5 iunie 2006, discuțiile purtate de inculpat și denunțătoare se circumscriu - eventual - unor probleme legate de decontarea unor datorii între aceștia, determinate de modalitatea de desfășurare a unor relații de afaceri mai vechi, situație în care singura concluzie plauzibilă care se poate trage este aceea că fapta inculpatului nu este prevăzută de legea penală.

Problema necompetenței instanței de fond de a soluționa prezenta cauză, problemă de drept pusă în discuție de inculpat, prin apărător, a fost lămurită prin Decizia penală nr. 520/R din 10 septembrie 2008 dată de Curtea de Apel Cluj, care - în urma casării Sentinței penale nr. 295 din 7 iunie 2007 a instanței de fond - a trimis cauza pentru continuarea judecării pe fond sub aspectul infracțiunii cu care a fost sesizată prin rechizitoriu. în funcție de natura cauzei și de suma care face obiectul infracțiunii de corupție (în cazul de față mai mare de 10.000 de euro) s-a reținut că, în concret, competența Direcției Naționale Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție, de a efectua urmărirea penală în cauză nu poate fi contestată. în raport de considerentele deciziei sus-menționate, de natura și obiectul infracțiunii analizate în cauză, instanța de fond a respins excepțiile invocate de inculpatul D.M., prin apărător, având ca obiect necompetența materială a D.N.A., secția de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție, privind efectuarea urmăririi penale, nelegala sesizare a Tribunalului Maramureș cu judecarea cauzei și necompetența materială a Tribunalului Maramureș în judecarea cauzei.

Instanța de fond a respins și cererile formulate de același inculpat, prin apărător, având ca obiect schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de trafic de influență prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 în tentativă la infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) C. pen., și restituirea cauzei pentru refacerea urmăririi penale la Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare. Aceasta deoarece acțiunea care constituie elementul material al infracțiunii de trafic de influență trebuie să fie săvârșită mai înainte ca funcționarul - pe lângă care s-a pretins influență și promis a se interveni - să fi îndeplinit actul care intră în atribuțiile sale de serviciu și care este cerut, sau cel mai târziu în timpul efectuării lui, concomitent cu acesta. Condiționarea în acest sens a infracțiunii de trafic de influență rezultă implicit din prevederile art. 257 C. pen., potrivit cărora aceasta se săvârșește pentru a-l determina pe funcționar să facă ori să nu facă un act care intră în atribuțiile sale de serviciu. Pe cale de consecință, în mod firesc primirea sau pretinderea de bani ori alte foloase, ori acceptarea promisiunii de daruri trebuie să preceadă sau să fie concomitente cu îndeplinirea de către funcționar a actului cerut. Dacă acțiunea de primire sau pretindere a banilor ori a altor foloase sau acceptarea promisiunii de daruri a fost realizată după îndeplinirea acțiunii de către funcționar, fapta nu constituie infracțiunea de trafic de influență, ci aceea de înșelăciune.

în cazul de față, instanța de fond a apreciat că nici existența acestei infracțiuni nu poate fi pusă în discuție în primul rând pentru că, solicitarea inculpatului (ulterioară momentului din 26 mai 2006, dată la care se aprobase deja vânzarea terenului către denunțătoare) s-a circumscris unei acțiuni de decontare a unor cheltuieli determinate de relațiile de afaceri derulate cu mult timp înainte între el și denunțătoare și nefinalizate, și nicidecum cu scopul de a o induce în eroare pe denunțătoare, condiție esențială a infracțiunii de înșelăciune. Aceasta cu atât mai mult cu cât infracțiunea de înșelăciune este o infracțiune în dauna patrimoniului, ori în cauză denunțătoarea nu a formulat pretenții civile și nu a lăsat să se înțeleagă că urmare a acțiunii inculpatului ar fi suferit vreun prejudiciu, singura intenție pe care susține că a avut-o fiind aceea de a sesiza un pretins act de corupție.

împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Cluj și inculpatul D.M., cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, sub nr. 5417/100/2008, la data de 16 februarie 2010.

Prin încheierea nr. 1337 din 1 septembrie 2010 a înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, s-a dispus strămutarea judecării cauzei la Curtea de Apel Brașov, unde a fost înregistrată sub același număr, 5417/100/2008, în data de 15 septembrie 2010.

Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Cluj a solicitat admiterea apelului, desființarea în totalitate a sentinței, iar în urma rejudecării, condamnarea inculpatului D.M. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 257 C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000. în motivarea apelului se arată că hotărârea instanței de fond este nelegală întrucât se întemeiază doar pe o parte din întregul material probator administrat în cauză, pe greșita interpretare a probelor la care s-a raportat instanța și de asemenea au fost înlăturate nelegal, mijloace de probă esențiale pentru aflarea adevărului și pentru justa soluționare a cauzei. Astfel, cu privire la înlăturarea înregistrărilor audio ca mijloace de probă, în temeiul art. 631_i 916 alin. (3) C. proc. pen., s-a arătat că în niciun text de lege, nici în practica judiciară și nici în literatura de specialitate nu există precizat ca motiv de înlăturare a unei înregistrări audio faptul că acea înregistrare s-a făcut după comiterea faptei, indicându-se dispozițiile art. 916alin. (2) C. proc. pen. și menționându-se faptul că în prezenta cauză înregistrările existente privesc propriile înregistrări ale denunțătoarei cu inculpatul și cu martorii din prezenta cauză. S-a mai arătat că instanța de fond a minimizat valoarea probatorie a unui înscris olograf pe care îl interpretează doar pe baza declarațiilor inculpatului, declarații care sunt preluate aproape integral din motivarea hotărârii, deși nu au nicio acoperire în probatoriul administrat. Acest înscris se află la f. 59 din dosarul de urmărire penală, pe care sunt menționate cuvintele "consilier", "urbanism", "juridică", "22 iunie", "16", "9.000 - 15.000", "43 x 405", legate prin săgeți ce reprezintă cursul ce ar trebui urmat. înscrisul se coroborează cu înregistrările audio, cu declarațiile denunțătoarei și cu dosarul întocmit pentru cumpărarea respectivului teren și se poate constata că expresiile "juridică" și "urbanism" sunt de fapt comisiile de specialitate din care făcea parte inculpatul și care trebuiau să-și dea avizul; de la aceste cuvinte săgețile indică "consilier", ceea ce reprezintă de altfel cursul firesc al dosarului și votul fiecărui consilier, apoi se indică suma de bani, "9.000", reprezentând banii pe care inculpatul afirmă că i-ar fi dat, iar "22 iunie" este data ședinței de consiliu local când ar fi urmat să voteze vânzarea. Aceste probe directe confirmă declarațiile făcute de către denunțătoare, în fazele de urmărire penală și respectiv de cercetare judecătorească și se coroborează cu acestea. Pe lângă aceste probe directe, înlăturate de către instanță, se adaugă probele indirecte. Astfel, sunt evidențiate mențiunea "Pentru D.", de pe coperta dosarului proiectului de hotărâre, precum și împrejurarea că după discuția în comisii a proiectului inculpatul i-a transmis denunțătoarei mesajul SMS "Bingo". De asemenea, mai sunt menționate declarațiile martorilor L.D. și C.N.Ț. privind atitudinea inculpatului în cadrul ședințelor comisiilor de specialitate și în cea de consiliu local vizavi de această vânzare de teren, acest probatoriu fiind completat de afirmațiile martorilor C.V., L.F., L.D., C.N.Ț., care au arătat că denunțătoarea Ie-a spus expres că inculpatul i-a pretins o sumă de bani pentru a interveni la consilierii locali pentru votarea proiectului. Din toate aceste probe rezultă cu certitudine faptul că inculpatul D.M., la data de 5 iunie 2006, a pretins de la martora D.V. suma de 15.000 euro, afirmând că prin influența pe care o are asupra colegilor săi din Consiliul Local B.M., îi va determina pe aceștia să voteze pozitiv un proiect pentru vânzarea unui teren către acesta din urmă și pe cale de consecință, se impune condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

Apelantul-inculpat a solicitat, în principal, în conformitate cu dispozițiile art. 377 alin. (2) și art. 67 C. proc. pen., administrarea unor probe în apel, respinse de prima instanță. Precizând că i s-a încălcat dreptul la apărare, inculpatul a arătat că a solicitat audierea a 6 persoane care au fost prezente în diverse împrejurări la discuțiile purtate cu martora D.V., în legătură cu achiziționarea unor imobile din B.M., sumele de bani datorate de martoră inculpatului totalizând suma de 15.000 euro. Totodată, inculpatul a solicitat în apel efectuarea unei expertize criminalistice privind înregistrarea convorbirilor ambientale purtate cu martora D.V. în subsidiar, inculpatul a solicitat admiterea apelului, desființarea în întregime a sentinței apelate și rejudecarea de către Tribunalul Maramureș, deoarece există cazul de nulitate prevăzut de art. 197 alin. (2) C. proc. pen., fiind încălcat în mod flagrant dreptul la apărare. Totodată, inculpatul a mai solicitat admiterea apelului, desființarea în întregime a sentinței și restituirea cauzei la procuror pentru a lua măsuri în vederea refacerii urmăririi penale. Astfel, inculpatul a susținut că în raport de probele administrate, nu poate fi reținută decât infracțiunea de tentativă la infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 215 alin. (1) C. pen., situație în care competența aparține Parchetului de pe lângă Judecătoria B.M. Inculpatul a mai arătat că martora D.V. nu este cumpărător de influență, susținând constant că a fost de bună-credință în toate demersurile sale. Inculpatul a mai învederat faptul că aceeași martoră a formulat și un alt denunț împotriva sa, soluționat prin netrimitere în judecată de D.N.A., Serviciul Teritorial Cluj, în dosarul penal. în concluziile scrise, inculpatul a solicitat, în principal, admiterea apelului, desființarea sentinței și restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria B.M., iar în subsidiar, admiterea apelului, desființarea sentinței, iar în urma rejudecării, schimbarea temeiului achitării, din cel prevăzut de art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., în cel prevăzut de art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. Cu privire la acest din urmă motiv de apel, inculpatul a arătat că probele administrate în cauză nu au dovedit laturile obiectivă și subiectivă ale infracțiunii de trafic de influență. S-a arătat că este importantă analiza relațiilor existente între inculpat și martora denunțătoare, în contextul în care aceasta a mai formulat denunțuri penale împotriva sa, iar relațiile de afaceri derulate anterior între cei doi au acumulat stări conflictuale. Cu privire la înregistrările convorbirilor ambientale s-a arătat că acestea sunt nelegale, urmând să fie înlăturate din procesul penal, conform dispozițiilor art. 64 alin. (2) C. proc. pen., în condițiile în care înregistrările s-au făcut în mod deliberat, în sensul preconstituirii de probe de către denunțător, care inițiază convorbirile și le canalizează în sensul dorit. S-a mai arătat că expertiza criminalistică efectuată în cauză a concluzionat că evenimentele redate nu sunt simultane cu înregistrările, astfel că nu pot fi analizate eventuale intervenții tehnice de orice natură a fi susceptibile de alterarea conținutului. Totodată, inculpatul a mai arătat că unul dintre fișiere poartă mențiunea 16 ianuarie 2006, orele 17:02:00, în condițiile în care reportofonul a fost achiziționat doar în iunie 2006. Singura înregistrare audio în care apare inculpatul conține în mare parte elemente de înregistrare sau frânturi efectiv neinteligibile, însă nu conțin niciun fel de afirmație care să îl incrimineze pe inculpat, dimpotrivă, denunțătoarea D.V. este cea care în mod evident și în mod repetat provoacă și canalizează discuția spre subiectul care o interesează, punându-i întrebări concrete legate de consilieri, proiecte, bani, cărora inculpatul nu le înțelegea sensul, rămânând fără replică, neștiind că este înregistrat. Cu privire la înscrisul la care face referire acuzare, expertiza grafică a conchis că însemnările aparțin martorei D.V. S-a mai arătat că martorii acuzării nu sunt credibili, întrucât au aflat cele declarate din relatările martorei denunțătoare.

în etapa apelul au fost administrate următoarele mijloace de probă: a fost audiat inculpatul D.M., au fost audiați martorii H.E., T.A.O. și P.G., a fost efectuată expertiza criminalistică cu privire la înregistrările în litigiu, fiind întocmit raportul de expertiză criminalistică din 24 august 2011 al Institutului Național de Expertize Criminalistice București. Au fost depuse la dosar înscrisuri de către inculpat, reprezentând copia unei adrese înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș, prin care inculpatul D.M. a sesizat organele judiciare înainte de începerea urmăririi penale, cauză soluționată, vizavi de traficul de influență, copia Rezoluției din 9 aprilie 2008 dată de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj - dosar și un înscris intitulat anulare de contract, ce vizează primirea/restituirea unor sume de bani între D.R. și D.V., copia rezoluției dată de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție -Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj.

Prin Decizia penală nr. 13 AP din 14 februarie 2012, Curtea de Apel Brașov, secția penală, a dispus următoarele:

A admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Cluj și inculpatului D.M. împotriva Sentinței penale nr. 663 din 28 decembrie 2009 a Tribunalului Maramureș, pe care a desființat-o sub aspectul temeiului achitării, după care, rejudecând cauza în aceste limite, a schimbat temeiul achitării inculpatului D.M., pentru infracțiunea de trafic de influență, prevăzută de art. 257 C. pen., raportat la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, din dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., în dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Pentru a dispune în acest sens, instanța de prim control judiciar a reținut următoarele:

în ansamblu, prima instanță a stabilit în mod corect starea de fapt, însă a înlăturat în mod neîntemeiat, în baza art. 64 alin. (2) C. proc. pen., înregistrările convorbirilor ambientale efectuate de martora denunțătoare cu un mijloc tehnic personal. Conform dispozițiilor art. 916alin. (2) C. proc. pen., înregistrările prevăzute în prezenta secțiune, efectuate de părți sau de alte persoane, constituie mijloace de probă când privesc propriile convorbiri sau comunicări pe care le-au purtat cu terții. în cauză, aceste convorbiri înregistrate de martora denunțătoare au fost redate în dialog de către Serviciul Tehnic al D.N.A., fiind întocmite procese-verbale de redare.

înregistrările în litigiu au fost supuse expertizei criminalistice, prin Raportul din 24 august 2011 al I.N.E.C. București stabilindu-se următoarele:

Suportul optic tip CD-R, marca "V." (L1) nu este original și nu s-a putut stabili dacă reportofonul digital marca "S." este sau nu suportul original al înregistrărilor în litigiu conținute. Nu s-a putut stabili dacă suportul optic tip DVD-R, marca "T." (L2) este sau nu suportul original al înregistrărilor conținute, întrucât nu au fost detectate în înregistrările respective elemente care să permită acest lucru. înregistrările în litigiu aflate pe suportul optic L1 nu au fost capturate simultan cu evenimentele acustice conținute. Din cauza faptului că înregistrările în litigiu din memoria reportofonului digital marca "S." nu conțin semnale tehnice staționare sau alte elemente care să permită determinarea sau verificarea momentului când acestea au fost realizate, nu s-a putut stabili dacă acestea au fost sau nu realizate simultan cu evenimentele redate. Nu s-a putut stabili dacă înregistrările de pe suportul optic L2 au fost sau nu realizate simultan cu evenimentele acustice conținute. Având în vedere cele prezentate în cuprinsul raportului, cu excepția înregistrării 001-A-006.dvf, nu s-a putut stabili dacă aceste înregistrări au suferit sau nu astfel de intervenții tehnice. în lipsa unor metode validate științific, nu s-a putut stabili dacă discontinuitatea depistată în înregistrarea 001-A-006.dvf se datorează unor cauze obiective sau unor intervenții tehnice de natură să modifice conținutul înregistrării. Este o probabilitate foarte ridicată ca vocea redată prin înregistrările în litigiu să aparțină numitului D.M.

Au fost formulate obiecțiuni la raportul de expertiză de către Parchetul de pe lângă înalta Curtea de Casație și Justiție, D.N.A., Serviciul Teritorial Brașov, iar expertul oficial a formulat un răspuns la acestea, menținând concluziile din raport. Totodată, expertul arată că în acest caz, în care nu au fost găsite elemente care să permită stabilirea simultaneității înregistrărilor cu evenimentele conținute, partea referitoare la originalitatea înregistrărilor nu poate fi lămurită de expert prin analiza înregistrărilor din litigiu. în aceste condiții, chiar dacă a doua și a treia cerință pentru autenticitate certă ar fi fost îndeplinite, nu ar fi fost îndeplinite cumulativ toate cele trei cerințe prezentate în raport. Ori de câte ori se dorește exclusiv examinarea conținutului unei înregistrări în litigiu, a cărei proveniență a fost deja stabilită de instanță și nu mai este necesară opinia unui expert în acest sens, simultaneitatea efectuării înregistrării cu evenimentele acustice conținute poate sau nu să aibă relevanță pentru acest obiectiv. Când se dorește însă identificarea originalului și diferențierea între acesta și diverse copii ale sale, simultaneitatea este deosebit de relevantă pentru obiectiv. în condițiile în care expertul nu a efectuat personal înregistrarea din litigiu și nu cunoaște exact configurația sistemului cu care s-a realizat înregistrarea, orice posibilitate/oportunitate în care procesul de înregistrare poate fi afectat de vreun eveniment exterior trebuie semnalată de expert spre a permite evaluarea ei de către beneficiarul expertizei. Or, această particularitate nu a permis expertului să finalizeze examinarea prin a se pronunța asupra întregului proces de creare a înregistrării.

Instanța de apel a constatat că, în condițiile relevate de către expertul oficial în prezenta cauză, expertiza criminalistică privind autenticitatea înregistrărilor audio-video nu stabilește concluzii certe cu privire la autenticitatea înregistrărilor, astfel că acest aspect, în măsura în care este contestat de către părți, se impune a fi stabilit de către instanță prin analiza întregului material probator, în măsura în care înregistrările se coroborează cu alte mijloace de probă. Concluziile expertizei răspund doar în parte la obiectivele stabilite și indică o probabilitate foarte ridicată ca vocea redată să aparțină inculpatului D.M., astfel că instanța de apel a examinat înregistrările convorbirilor ambientale ca mijloace de probă legal administrate în acest proces penal, prin raportare la ansamblu materialului probator administrat, urmând a stabili în ce măsură se coroborează cu alte mijloace de probă, aceasta cu atât mai mult cu cât inculpatul a făcut referire la conținutul unei înregistrări, în apărarea sa.

Reținând în ansamblul materialului probator și înregistrările convorbirilor ambientale, instanța de apel a apreciat că acestea nu dovedesc faptul că inculpatul D.M. a pretins suma de 15.000 euro de la martora D.V. pentru a-i determina pe colegii săi din Consiliul Local B.M. să voteze un proiect privind vânzarea unui teren către aceasta din urmă. Astfel, înregistrările convorbirilor ambientale dintre D.V. și C.V. nu sunt apte să facă dovada pretinderii sumei de bani de către inculpatul D.M., fiind ulterioare acțiunii pretinderii, la care martora D.V. a făcut referire. Singurele înregistrări care ar fi putut avea aptitudinea de a dovedi acțiunea pretinderii sumei de bani sunt cele ale convorbirilor ambientale dintre martora D.V. și inculpatul D.M., în situația în care acesta ar fi recunoscut pretinderea anterioară a sumei. Parcurgând însă înregistrările acestor convorbiri, instanța de apel nu a identificat vreo afirmație a inculpatului în sensul că a pretins de la martoră anterior suma de 9.000 euro sau suma de 15.000 euro, ci doar afirmații evazive, generale, care nu pot constitui o mărturisire a inculpatului cu privire la un act anterior comis de acesta.

Astfel, în opinia instanței de apel, aceste înregistrări nu se coroborează cu declarațiile martorei D.V. Declarațiile acestei martore, care în mod constant a relatat că inculpatul D.M. i-a pretins suma de 15.000 euro, afirmând că prin influența pe care o are asupra colegilor săi din cadrul Consiliului Local B.M. îi va determina pe aceștia să voteze pozitiv un proiect privind vânzarea unui teren către martoră nu se coroborează cu niciun alt mijloc de probă. Nu există vreun martor care să fi participat la momentul în care inculpatul ar fi pretins suma de bani și nicio înregistrare a convorbirilor dintre inculpat și martoră din acel moment, astfel că singura probă directă este declarația martorei denunțătoare. împrejurarea că aceasta din urmă a discutat, ulterior, cu mai multe persoane cărora Ie-a relatat faptul că inculpatul i-a pretins bani nu conferă credibilitate susținerilor acesteia, iar declarațiile acestor persoane, respectiv ale martorilor C.V., L.F., L.D., C.N.Ț. constituie probe indirecte, nefiind apte să completeze declarațiile denunțătoarei.

A menționat instanța de apel că acuzarea a susținut că înscrisul existent la fila 59, dosar u.p., constituie o probă directă, care confirmă declarațiile denunțătoarei și se coroborează cu înregistrările convorbirilor ambientale dintre inculpat și denunțătoare. Instanța de apel a apreciat însă că înscrisul respectiv, astfel cum s-a stabilit prin raportul de constatare tehnico-științifică din 3 octombrie 2006, cuprinde mai multe mențiuni scrise de mână ("Urb, Juridică, Urbanism, Iunie, Doi"), executate de martora D.V., precum și unele mențiuni ("Consilier", scris cifric), ale cărui autor nu a putut fi stabilit. Despre acest înscris, martora D.V. a declarat că a fost întocmit cu ocazia întâlnirii pe care a avut-o în data de 5 iunie 2006 cu inculpatul și martorul C.V., fiind menționat cursul banilor către consilieri, precum și suma pe care ar fi trebuit să o plătească martora, dacă nu îi remitea inculpatului suma pretinsă de acesta. Martorul C.V., care a fost prezent la acea întâlnire, a relatat că la un moment dat martora D.V. a cerut o coală de hârtie și, împreună cu inculpatul, au început să scrie pe hârtie, discutând în același timp, sumele privind contracte, terenuri, o centrală termică și o expertiză judiciară efectuată. Astfel, în condițiile în care mențiunile de pe înscris au fost explicate diferit de către martora denunțătoare și martorul C.V., instanța de apel a apreciat că aceasta nu poate constitui o probă directă aptă să susțină declarațiile martorei denunțătoare. Nici mesajul SMS având conținutul "Bingo", trimis de inculpat martorei D.V., după discuția în comisii a proiectului martorei, nu dovedește acțiunea de pretindere a sumei de bani, putând foarte bine să constituie o simplă înștiințare a martorei cu privire la aprobarea proiectului său.

în contextul materialului probator, în raport de care instanța de apel a apreciat că nu este dovedită latura obiectivă a infracțiunii de trafic de influență și nici latura subiectivă a aceleiași infracțiuni, toate celelalte considerații expuse de acuzare cu privire la credibilitatea declarațiilor martorei D.V., precum și ale martorului C.N.Ț., în care acesta din urmă relatează că "mie mi s-a părut că D.V. era la acel moment foarte convinsă de cele sesizate", stenogramele dezbaterii proiectului de hotărâre nu au suport probator. Stenogramele dezbaterii proiectului inițiat de martora D.V. nu sunt relevante sub aspectul probării acuzației care i se aduce inculpatului, împrejurarea că inculpatul D.M. a susținut proiectul martorei neconstituind o dovadă că acesta a acționat astfel în considerarea faptului că a pretins o sumă de bani martorei pentru a influența consilierii să voteze favorabil proiectul. Totodată, martorul P.G. a declarat că o înregistrare a unei conversații între inculpat și martora D.V. a fost prezentată înainte de începerea unei ședințe de consiliu din anul 2006, de către martorul C.N.Ț., care Ie-a explicat consilierilor prezenți că D.V. l-ar fi influențat pe D.M. să susțină proiectul, "(...) înseamnă că i-a dat bani!". Martorul a mai declarat că D.M. a luat cuvântul în cadrul dezbaterii proiectului și nu a fost de acord cu prețul mic propus pentru vânzarea terenului. Astfel, nici declarațiile acestui martor nu confirmă susținerea acuzării cu privire la pretinderea sumei de bani de către inculpat de la martora D.V. și nici cu privire la exercitarea vreunei influențe asupra consilierilor în cadrul dezbaterii proiectului. Pe de altă parte, conform instanței de apel, declarațiile martorului C.N.Ț. în sensul că în cursul lunii mai 2006 a fost abordat de inculpatul D.M., care i-a spus că ar fi bine să nu se opună cu privire la vânzarea terenului către martora D.V., întrucât este o rudă de a sa, precum și faptul că doi consilieri locali au pretins și primit 5.000 euro pentru aprobarea proiectului de hotărâre în consiliul local, fără a divulga numele acestora, nu sunt confirmate de alte mijloace de probă și nici nu pot dovedi că inculpatul a săvârșit acțiuni specifice infracțiunii de trafic de influență.

Astfel cum a reținut prima instanță, și instanța de apel a constatat că între inculpatul D.M. și martora D.V. a existat o relație de prietenie îndelungată, pe parcursul căreia aceștia au desfășurat afaceri împreună, și-au împrumutat reciproc diverse sume de bani sau au cumpărat imobile pentru diverse investiții, aspecte relatate atât de inculpat, cât și de martoră. Totodată, instanța de apel a reținut că, la un moment dat, relațiile dintre cei doi au degenerat, transformându-se în dușmănie, o dovadă a acestui fapt constituind-o denunțurile pe care martora Ie-a formulat împotriva inculpatului (în afara denunțului care face obiectul prezentei cauze, martora a mai formulat un denunț împotriva inculpatului, care a făcut obiectul dosarului D.N.A., Serviciul teritorial Cluj).

în opinia instanței de apel nu există însă, în afara declarației martorei denunțătoare, nicio altă probă directă care să dovedească faptul că inculpatul i-ar fi pretins acesteia suma de 15.000 euro pentru a-i influența pe consilieri să voteze favorabil proiectul martorei privind cumpărarea unui teren, probele indicate de acuzare în acest sens fiind de natură să contribuie doar la elaborarea unor deducții logice și prezumții, insuficiente pentru susținerea acuzării inculpatului.

Astfel, instanța de apel a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din legea nr. 78/2000, fiind greșit temeiul achitării stabilit de prima instanță, respectiv că fapta nu este prevăzută de legea penală. Existența unor afaceri anterioare între inculpat și martoră, precum și a anumitor desocotiri între aceștia nu pot fi reținute drept temei al achitării în prezenta cauză, în condițiile în care nu s-a făcut dovada pretinderii de către inculpat a sumei de bani de la martora denunțătoare. Totodată, instanța de apel a apreciat că starea de fapt nu se circumscrie infracțiunii de înșelăciune și, chiar dacă această încadrare juridică ar fi reieșit din probele administrate, acest fapt nu atrăgea necompetența materială a organului de urmărire penală și restituirea cauzei la parchet, fiind aplicabile dispozițiile art. 332 alin. (1) teza a II-a C. proc. pen.

împotriva hotărârii instanței de apel au declarat recurs Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Brașov și inculpatul D.M.

Așa cum rezultă din partea introductivă a deciziei, inculpatul - asistat de cei doi apărători aleși - a declarat că înțelege să-și retragă recursul, astfel încât înalta Curte, în temeiul art. 3854rap. la art. 369 C. proc. pen., va lua act de manifestarea de voință a acestuia. Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare.

Asupra recursului declarat de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Brașov:

în motivele scrise de recurs sunt reiterate, în esență, motivele de apel și, de asemenea, se reia examinarea probatoriului administrat de organele urmărire penală în dovedirea acuzațiilor aduse inculpatului. în etapa recursului nu au fost propuse ori administrate probe noi pe situația de fapt, fiind invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859pct. 18 C. proc. pen.

Recursul Ministerului Public va fi respins ca nefondat pentru motivele ce se vor arăta:

Potrivit art. 3859alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., o hotărâre este supusă casării atunci când s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau de condamnare. Prin "eroare de fapt" se înțelege o greșită examinare a probelor administrate în cauză, în ideea că la dosar există o anumită probă când în realitate aceasta nu există sau atunci când un anumit act, un anumit raport de expertiză ar demonstra existența unei împrejurări, când în realitate din aceste mijloace de probă reiese contrariul. în ce privește cerința ca eroarea de fapt să fie "gravă', trebuie înțeles că nu orice eroare asupra faptelor atrage aplicarea acestui caz de casare, ci numai acele erori care au influențat soluția procesului. "Eroarea gravă" trebuie să fie constatată din compararea faptelor reținute cu probele administrate.

Potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au valoare mai dinainte stabilită, iar aprecierea fiecărei probe se face de organul judiciar în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.

Instanța de apel, în decizia atacată, a motivat temeinic soluția de achitare a inculpatului prin coroborarea tuturor probelor administrate în cursul procesului penal; de asemenea, instanța de prim control judiciar a examinat toate motivele de apel formulate de Ministerul Public, precum și toate mijloacele de probă la care procurorul a făcut trimitere (ca fiind mijloace de probă în acuzare).

Așa cum s-a arătat, inculpatul beneficiază de "prezumția de nevinovăție", nefiind obligat să-și dovedească nevinovăția (art. 66 alin. (1) C. proc. pen.), revenind organelor judiciare (acuzării) obligația să administreze probe în vederea dovedirii vinovăției acestuia (art. 4,art. 62 și art. 65 alin. (1) C. proc. pen.).

înalta Curte apreciază întemeiată concluzia instanței de apel potrivit căreia probatoriul administrat nu poate justifica, dincolo de orice îndoială rezonabilă, o soluție de condamnare a inculpatului.

De asemenea, așa cum au menționat ambele instanțe, comportamentul martorei-denunțătoare a fost de natură să ridice suspiciuni întemeiate cu privire la faptele deduse judecății și la acuzațiile aduse inculpatului, aceasta neoptând - încă de la primele momente ale pretinselor fapte reclamate - pentru sesizarea organelor judiciare competente, preferând alternativa sesizării pretinselor fapte ale acestuia unor persoane din sfera politică și a desfășurării unei activități de strângere a probelor într-o modalitate privată, particulară.

Or, în condițiile conținutului general și evaziv, echivoc, al înregistrărilor convorbirilor ambientale dintre inculpat și martora-denunțătoare, declarațiile acestei martore nu pot fundamenta o soluție de condamnare, mai ales dacă se au în vedere relațiile anterioare dintre cele două persoane.

Așa cum a menționat și instanța de apel, împrejurarea că martora-denunțătoare a discutat, ulterior, cu mai multe persoane cărora Ie-a relatat faptul că inculpatul i-a pretins bani nu conferă credibilitate susținerilor acesteia, declarațiile acestor persoane (martorii C.V., L.F., L.D., C.N.Ț.) constituind probe indirecte, nefiind apte juridic să "completeze" declarațiile denunțătoarei.

înalta Curte își însușește argumentele de natură probatorie expuse în decizia atacată și, în condițiile în care nu au fost administrate probe noi pe situația de fapt, iar argumentele acuzării sunt identice cu cele anterior prezentate la instanța de fond și de apel, apreciază că nu este necesară reluarea acestora, criticile invocate în motivele de recurs nefiind susceptibile de a conduce la incidența cazului de casare prevăzut de art. 3859pct. 18 C. proc. pen.

Față de cele arătate, înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de Ministerul Public.

Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului Ministerului Public au rămas în sarcina statului.

← ICCJ. Decizia nr. 3205/2012. Penal  ICCJ. Decizia nr. 3094/2012. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3101/2012. Penal