ICCJ. Decizia nr. 3197/2012. Penal. Infracţiuni privind comerţul electronic (Legea nr. 365/2002). Uzul de fals (art. 291 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3197/2012
Dosar nr. 7881/62/2011
Şedinţa publică din 8 octombrie 2012
Deliberând asupra recursurilor penale de faţă, constată că, prin sentinţa penală nr. 347/ S din 13 decembrie 2011, Tribunalul Braşov, în baza art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., art. 74 alin. (2), art. 76 lit. c) C. pen., a dispus condamnarea inculpatului G.C.M., la pedeapsa de un an şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de deţinere de instrumente de plată electronică falsificate în vederea punerii lor în circulaţie.
În baza art. 20 C. pen., raportat la art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. şi art. 74 alin. (2) C. pen., 76 lit. d) C. pen., acelaşi inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos, în forma tentativei.
În baza art. 291 teza I C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., art. 74 alin. (2) C. pen., art. 76 lit. e) C. pen., instanţa l-a mai condamnat pe inculpat la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de uz de fals.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de un an şi 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 şi 64 lit. a) teza II-a, lit. b) C. pen.
A constatat că actele falsificate existente la dosar, cârd bancar nr. 4237 3607 6786 415 şi carte de identitate seria BC 137913 pe numele de C.M., constituie mijloace materiale de probă şi vor rămâne ataşate dosarului; a constatat că modelul de comparaţie, cârd bancar identificat T.W.C. cu nr. 4563 123 5678 9000 constituie mijloc probatoriu şi rămâne ataşat dosarului.
În baza art. 191 C. proc. pen., a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 3.150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în fapt, că, la data de 8 noiembrie 2007, în jurul orelor 1700, inculpatul G.C.M. s-a deplasat la magazinul A. din cadrul complexului C. Braşov, unde a intenţionat să achiziţioneze produse electronice, respectiv telefoane mobile şi un laptop, în valoare totală de aproximativ 6.000 lei. Martorul O.M., angajat al magazinului, a prezentat un laptop inculpatului, după care acesta, intenţionând să plătească produsele alese, s-a deplasat la casieria magazinului. Aici, a fost întrebat de martora S.T.G. care este modalitatea de plată a produselor şi a înmânat acesteia un cârd inscripţionat cu numele M.C. Casiera a solicitat inculpatului să introducă codul PIN pentru a se efectua plata, însă inculpatul a insistat că este vorba de un cârd care funcţionează fără cod PIN. Dată fiind această situaţie, martora a solicitat inculpatului un act de identitate, sens în care a prezentat o carte de identitate pe care era trecut numele de M.C. Întrucât martora a apreciat comportamentul inculpatului ca fiind unul suspect, a solicitat ajutorul contabilei unităţii, martora F.V., fiind, totodată, atenţionat şi numitul V.P.Şt., care a verificat cartea de identitate prezentată de inculpat şi, observând unele probleme cu privire la acesta, a solicitat angajatelor din magazin să se comporte normal, timp în care el a anunţat organele de poliţie. Martorul V. a solicitat sprijinul numitului G.C., angajat la magazinul A., pentru a întârzia plecarea din unitate a inculpatului, martorul G. stând de vorbă cu inculpatul pentru a câştiga timp până la sosirea organelor de poliţie, iar când l-a întrebat al cui este actul de identitate acesta a luat-o la fugă spre galeriile comerciale C. Câţiva clienţi şi agenţi de pază ai magazinului C. l-au imobilizat pe inculpat, care a fost apoi condus într-o cameră special destinată ţinerii persoanelor suspecte, însă şi de aici a încercat să fugă prin tavanul fals, în final fiind predat organelor de poliţie din cadrul secţiei 5 Poliţie Braşov.
Din verificarea cărţii de identitate utilizate, s-a constatat că pe aceasta este dispusă fotografia inculpatului G.C.M., însă datele de identificare privesc pe un anume M.C., că CNP-ul înscris nu există, iar seria şi numărul actului de identitate aparţin unui anume G.I., domiciliat în S.U.A. Totodată, cârdul deţinut de inculpat prezenta în partea din faţă o hologramă aplicată, iar pe banda magnetică era trecută seria 4237360767864015, din raportul de constatare tehnico ştiinţifică nr. 136043/2008 întocmit de I.P.J. Braşov, rezultând că acesta este contrafăcut. De asemenea, cercetările efectuate prin serviciul Interpol au relevat faptul că acest cârd a fost activ la data comiterii faptei şi că aparţinea numitei I.R.D. din Spania, care a reclamat mai multe operaţiuni frauduloase cu acesta, motiv pentru care la data de 27 noiembrie 2007 cârdul a fost blocat.
În drept, instanţa a apreciat că faptele inculpatului G.C.M. care, la data de 8 noiembrie 2007, a intenţionat să cumpere produse electronice de la magazinul A., situat în interiorul complexului C. Braşov, prezentând pentru efectuarea plăţii un cârd bancar despre care cunoştea că este fals şi o carte de identitate falsă, realizează elementele constitutive ale infracţiunilor de deţinere a instrumentelor de plată electronică falsificate, prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, tentativă la efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, şi uz de fals, prevăzută de art. 291 teza I C. pen.
La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpatului, instanţa a avut în vedere gradul de pericol social generic ridicat al infracţiunilor reţinute în sarcina acestuia, modalitatea de comitere a faptelor, dar şi persoana inculpatului şi comportamentul său ulterior prinderii în flagrant, când a încercat să se sustragă identificării de către organele de poliţie şi nu s-a prezentat în faţa organelor de cercetare penală, deşi a cunoscut de urmărirea penală ce se desfăşura împotriva sa. Pe de altă parte, instanţa a reţinut că faptele s-au săvârşit în anul 2007 şi că urmărirea penală a fost întârziată şi de comportamentul inculpatului, care nu a înţeles să se prezinte în faţa autorităţii judiciare române. Cu privire la datele ce caracterizează persoana inculpatului, s-a arătat că acesta nu este la primul contact cu legea penală, anterior fiind condamnat pentru infracţiuni contra patrimoniului, în raport de care sunt incidente dispoziţiile art. 37 lit. b) C. pen., precum şi faptul că, aşa cum rezultă din referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Galaţi, în prezent desfăşoară activităţi lucrative şi reuşeşte să îşi ajute financiar familia, adoptând o conduită normală în societate, care demonstrează că a conştientizat consecinţele activităţilor sale ilicite. Totodată, Tribunalul a avut în vedere că inculpatul s-a prezentat la sediul Serviciului de Probaţiune la scurt timp de la întoarcerea în ţară, a înţeles să se prezinte şi în faţa instanţei, dând dovadă, astfel, că a regretat în mod sincer faptele comise, toate aceste aspecte anterior expuse fiind valorificate de judecătorul fondului prin reţinerea dispoziţiilor art. 74 alin. (2) C. pen.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov şi inculpatul G.C.M., pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În apelul său, procurorul a criticat sentinţa primei instanţe sub aspectul omisiunii aplicării dispoziţiilor art. 118 lit. b) C. pen., cu privire la cârdul contrafăcut şi la cartea de identitate falsă, precum şi pe motive de netemeinicie, solicitând înlăturarea circumstanţelor atenuante reţinute în favoarea inculpatului.
Acesta din urmă a solicitat achitarea sa pentru infracţiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, iar pentru celelalte infracţiuni ce i-au fost reţinute în sarcină reidividualizarea pedepselor stabilite de judecătorul fondului, prin acordarea unei eficiente mai largi circumstanţelor atenuante.
Prin decizia penală nr. 45/ Ap din 18 aprilie 2012, Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, a desfiinţat, în parte, sentinţa penală atacată şi, rejudecând în fond, a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului G.C.M. durata reţinerii de 24 de ore din 8 noiembrie 2007, menţinând celelalte dispoziţii ale hotărârii.
Totodată, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat şi a dispus obligarea acestuia la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de apel a constatat că prima instanţă a reţinut în mod corect situaţia de fapt, prin coroborarea tuturor probelor administrate, iar încadrarea juridică a faptelor comise de inculpatul G.C.M. răspunde exigenţelor dispoziţiilor legale în baza cărora a fost condamnat.
Realizând propria evaluare a materialului probator, instanţa de apel a apreciat că infracţiunile pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului există şi au fost săvârşite cu vinovăţie, astfel că, în mod legal şi temeinic, s-a dispus condamnarea acestuia.
În ceea ce priveşte apărarea inculpatului în sensul că nu ar fi avut cunoştinţă de caracterul fals al cârdului primit fie de la numitul „A.”, fie de la B.B., aceasta a fost apreciată, ca neîntemeiată, având în vedere că instrumentul de plată purta acelaşi nume cu cel al cărţii de identitate pe care era aplicată fotografia inculpatului, respectiv C.M., înscris pe care acesta l-a prezentat ca fiind al său, iar, pe de altă parte, împrejurarea că însuşi inculpatul, în declaraţiile date, a făcut vorbire despre activitatea de contrafacere a cârdurilor realizată de numiţii B.B. şi V.C.R., aspecte în raport cu care s-a considerat că nu pot fi primite concluziile de achitare formulate pentru infracţiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 privind comerţul electronic.
Analizând modalitatea de individualizare judiciară a pedepselor aplicate inculpatului, Curtea de apel a apreciat că au fost corect evaluate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., nefiind justificată nici reducerea, dar nici majorarea cuantumului sancţiunilor penale stabilite, care oferă suficiente garanţii pentru realizarea scopului înscris în art. 52 C. pen.
Totodată, raportat la datele favorabile ce ţin de persoana inculpatului, corect evidenţiate în sentinţa primei instanţe, Curtea de apel a apreciat că s-a făcut o judicioasă aplicare a dispoziţiilor art. 74 alin. (2) şi art. 76 C. pen., coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunile comise fiind permisă de prevederile art. 80 alin. (2) C. pen., chiar dacă circumstanţele atenuante vin în concurs cu cauze de agravare a răspunderii penale, cum este situaţia în speţă.
Cu referire la neaplicarea dispoziţiilor art. 118 lit. b) C. pen., Curtea şi-a însuşit punctul de vedere al instanţei de fond, cârdul bancar şi cartea de identitate constituind mijloace de probă, ce rămân ataşate dosarului, astfel că nu pot fi eliberate în original la o eventuală cerere formulată în acest sens.
Instanţa a apreciat, însă, apelul promovat de procuror ca fiind fondat sub un alt aspect decât cele invocate oral şi în cuprinsul motivelor scrise, constatând că judecătorul fondului a omis să deducă din pedeapsa aplicată inculpatului timpul reţinerii din 8 noiembrie 2007, conform ordonanţei emisă de către I.G.P.R., B.C.C.O. Braşov.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi inculpatul G.C.M., reiterând parţial criticile formulate în apel.
Astfel, în cuprinsul motivelor scrise de recurs, Ministerul Public a criticat hotărârile pronunţate în cauză pe motive de netemeinicie, solicitând, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., înlăturarea dispoziţiilor art. 74 alin. (2) C. pen. şi majorarea pedepselor aplicate inculpatului, având în vedere gradul ridicat de pericol social al faptelor comise, împrejurarea că acesta a încercat să se sustragă identificării sale de către organele de cercetare penală, nu s-a prezentat la chemarea autorităţilor judiciare, este recidivist şi nu a adoptat o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal, recunoscând doar parţial comiterea faptelor.
Cu ocazia cuvântului la dezbateri, reprezentantul parchetului a suplimentat oral motivele de recurs formulate în scris, susţinând, în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., că faptelor penale comise de inculpat li s-a dat o greşită calificare în drept şi solicitând schimbarea încadrării juridice a acestora din infracţiunile prevăzute de art. 24 alin. (2) şi art. 20 raportat la art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 în infracţiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, în forma punerii în circulaţie a unui instrument de plată falsificat, apreciind că fapta prevăzută de art. 20 raportat la art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 este absorbită de infracţiunea anterior menţionată.
Acest din urmă caz de casare, întemeiat pe aceleaşi consideraţii de ordin teoretic, a fost invocat şi de recurentul inculpat care, în plus, a mai criticat hotărârile pronunţate în cauză pe motive de nelegalitate, sub aspectul refuzului instanţelor de a face în privinţa sa aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., dar şi pentru netemeinicie, solicitând, în temeiul art. 861 C. pen., suspendarea sub supraveghere a pedepsei rezultante stabilite, pe considerentul că, pentru condamnarea anterioară, s-a împlinit termenul de reabilitare.
În drept, recurentul a invocat dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 17, 172 şi 14 C. proc. pen.
Examinând hotărârile atacate prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 17, 172 şi 14 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi de inculpatul G.C.M. ca fiind fondate, însă în limitele ce se vor arăta şi pentru următoarele considerente:
1. Astfel, potrivit art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când faptei săvârşite i s-a dat o greşită încadrare juridică.
În cauză, inculpatul G.C.M. a fost trimis în judecată şi condamnat de către instanţa de fond, soluţie menţinută în apel, pentru comiterea, în concurs real, a infracţiunilor de deţinere a instrumentelor de plată electronică falsificate, prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, tentativă la efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, şi uz de fals, prevăzută de art. 291 teza I C. pen., reţinându-se, în esenţă, în fapt, că, la data de 8 noiembrie 2007, a intenţionat să cumpere produse electronice de la magazinul A., situat în interiorul complexului C. Braşov, prezentând pentru efectuarea plăţii un cârd bancar despre care cunoştea că este fals şi o carte de identitate falsă.
Potrivit art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi punerea în circulaţie, în orice mod, a instrumentelor de plată electronică falsificate sau deţinerea lor în vederea punerii în circulaţie.
Totodată, conform art. 27 alin. (1) din aceeaşi lege, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un la 12 ani efectuarea uneia dintre operaţiunile prevăzute la art. 1 pct. 11, prin utilizarea unui instrument de plată electronică, inclusiv a datelor de identificare care permit utilizarea acestuia, fără consimţământul titularului instrumentului respectiv.
Definind noţiunea de instrument de plată electronică, art. 1 pct. 11 din lege, stabileşte că acesta un instrument care permite titularului său să efectueze următoarele tipuri de operaţiuni: a) transferuri de fonduri, altele decât cele ordonate şi executate de către instituţii financiare; b) retrageri de numerar, precum şi încărcarea şi descărcarea unui instrument de monedă electronică.
Prin deţinere, în sensul art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, se înţelege primirea ori păstrarea instrumentelor de plată electronică falsificate, în vederea punerii lor în circulaţie.
Cea de-a doua modalitate alternativă a acţiunii ce constituie elementul material al laturii obiective în conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzute de art. 24 alin. (2), respectiv aceea a punerii în circulaţie, constă în introducerea instrumentelor de plată electronică falsificate, indiferent pentru cât timp, în circuitul ecomomico - financiar - monetar, îndeplinind aceleaşi funcţii economice ca şi cele reale, adevărate. Punerea în circulaţie se poate realiza prin efectuarea de plăţi, retrageri de numerar, transferuri de fonduri, încărcarea şi descărcarea unui instrument de monedă electronică, situaţie în care infracţiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 absoarbe, în conţinutul său, şi acţiunea specifică laturii obiective a infracţiunii prevăzute de art. 27 alin. (1) din acelaşi act normativ, care îşi pierde, astfel, individualitatea, urmând a se reţine în sarcina făptuitorului o singură infracţiune, respectiv aceea prevăzută de art. 24 alin. (2), iar nu cele două infracţiuni în concurs.
În lipsa unei prevederi exprese a legii, se poate considera că punerea în circulaţie a instrumentelor de plată electronică falsificate constă în folosirea acestora, prin trecerea lor din posesia falsificatorului în posesia a cel puţin unei alte persoane, urmată de comercializarea ori punerea falsului la dispoziţia unor terţi.
În cauză, contrar celor reţinute de instanţele inferioare, Înalta Curte constată că acţiunea inculpatului G.C.M. nu s-a limitat doar la simpla deţinere a instrumentului de plată electronică falsificat, prin primirea şi păstrarea acestuia, ci în utilizarea lui pentru efectuarea plăţii produselor pe care intenţiona să le cumpere, recurentul predând cârdul angajatei magazinului, care l-a introdus în aparatul POS şi i-a solicitat să introducă codul PIN. Aşadar, instrumentul de plată electronică falsificat a trecut din posesia inculpatului în cea a unei alte persoane, în vederea realizării unui transfer de fonduri din contul adevăratului titular în cel al vânzătorului, acţiune ce constituie infracţiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 în varianta punerii în circulaţie, iar nu a deţinerii instrumentului de plata electronică falsificat, aşa cum, în mod eronat, au reţinut Tribunalul şi Curtea de apel.
Totodată, se observă că, prin punerea în circulaţie a cârdului falsificat, inculpatul a intenţionat să realizeze una dintre operaţiunile prevăzute de art. 1 pct. 11 din Legea nr. 365/2002, situaţie în care, pentru considerentele arătate în dezvoltările anterioare, infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 nu poate fi reţinută în concurs cu cea prevăzută de art. 24 alin. (2) din acelaşi act normativ, pierzându-şi individualitatea şi fiind absorbită în conţinutul constitutiv al acestei din urmă infracţiuni.
Ca urmare, constatând că, în cauză, este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., invocat atât de procuror, cât şi de inculpat, Înalta Curte va admite sub acest aspect recursurile declarate, va casa, în parte, hotărârile pronunţate de instanţele inferioare, iar, în baza art. 334 C. proc. pen., va schimba încadrarea juridică a faptelor din infracţiunile prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., şi art. 20 C. pen., raportat la art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., urmând să menţină pedeapsa de un an şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului pentru aceasta, cu reţinerea în favoarea lui a prevederilor art. 74 alin. (2) şi art. 76 lit. c) C. pen.
2. Potrivit art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când sunt contrare legii sau când prin acestea s-a făcut o greşită aplicare a legii. Încălcarea legii materiale sau procesuale se poate realiza în trei modalităţi principale, respectiv neaplicarea de către instanţa de fond şi cea de apel a unei prevederi legale care trebuia aplicată, aplicarea unei prevederi legale care nu trebuia aplicată sau aplicarea greşită a dispoziţiei legale care trebuia aplicată.
Invocând acest caz de casare, recurentul inculpat a susţinut că, deşi la termenul de judecată din data de 28 noiembrie 2011, a învederat instanţei de fond că doreşte soluţionarea cauzei conform procedurii simplificate, cererea sa a fost în mod greşit respinsă, Tribunalul refuzând să facă în privinţa sa aplicarea dispoziţiilor art. 320] C. proc. pen., cu toate că acestea erau incidente în cauză.
Potrivit textului de lege menţionat, până la începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în sarcina sa prin rechizitoriu şi că solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, caz în care, dacă cererea este admisă de instanţă, acesta beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea comisă.
În speţă, se observă, însă, că, deşi avea cunoştinţă de procedura judiciară desfăşurată împotriva sa, dovadă în acest sens fiind cererea de amânare a judecăţii formulată personal şi depusă la dosar, şi cu toate că a fost legal citat la ambele adrese comunicate organului judiciar, inculpatul nu s-a prezentat la termenele de judecată din 8 septembrie 2011 şi 6 octombrie 2011 şi nici nu a încunoştiinţat instanţa, prin intermediul apărătorului său ales sau prin înscris autentic, că solicită ca judecarea cauzei să se facă în baza probelor administrate în faza nepublică a procesului, pe care le cunoaşte şi le însuşeşte, situaţie în care, în şedinţa publică din data de 6 octombrie 2011, Tribunalul a procedat la verificarea regularităţii actului de sesizare şi începerea cercetării judecătoreşti, prin audierea martorilor F.V., S.T.G., Ş.S. şi O.M.I.
Abia la ultimul termen de judecată acordat în cauză, respectiv cel din 28 noiembrie 2011, când cercetarea judecătorească era aproape finalizată, inculpatul s-a prezentat în faţa instanţei, ocazie cu care a învederat judecătorului fondului că doreşte să se prevaleze de dispoziţiile art. 320] C. proc. pen., cererea sa fiind în mod justificat respinsă de Tribunal pe motiv că termenul prevăzut de lege în care se putea formula această solicitare a fost depăşit.
Pornind de la prevederile art. 3201 alin. (1) C. proc. pen., care stabilesc momentul până la care inculpatul îşi poate exprima opţiunea de a fi judecat potrivit procedurii simplificate şi ţinând seama şi de scopul avut în vedere de legiuitor prin introducerea în Codul de procedură penală a art. 3201, şi anume acela al accelerării soluţionării proceselor, Înalta Curte, în deplin acord cu prima instanţă, apreciază că, după declanşarea cercetării judecătoreşti şi administrarea în cauză a probatoriului, inculpatul nu se mai poate prevala de dispoziţiile alin. (7) al art. 3201 C. proc. pen., chiar dacă a recunoscut comiterea faptelor, respectiva cauză de reducere a pedepsei neputând să opereze decât în situaţia în care sunt respectate toate celelalte cerinţele prevăzute de textul de lege menţionat, inclusiv aceea de a opta în termenul stabilit pentru judecarea cauzei doar în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, probe pe care inculpatul declară că le cunoaşte şi le însuşeşte. Or, în speţă, aşa cum s-a arătat anterior, deşi avea cunoştinţă de proces şi beneficia de asistenţă juridică în mod ales, inculpatul nu s-a prezentat în faţa judecătorului şi nici nu şi-a exprimat, prin înscris autentic, voinţa de a fi judecat potrivit procedurii simplificate, situaţie în care, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, acesta nu mai poate beneficia de cauza de reducere a pedepsei reglementată de alin. (7) al articolului menţionat, absenţa sa de la judecată nedatorându-se culpei organelor judiciare, ci reprezentând propria sa opţiune, asumată în deplină cunoştinţă de cauză.
Faţă de aceste considerente şi având în vedere şi împrejurarea că inculpatul, în cuprinsul declaraţiei date la termenul din 28 noiembrie 2011, nu a recunoscut comiterea faptelor aşa cum au fost descrise în actul de sesizare, susţinând că nu a cunoscut caracterul fals al instrumentului de plată electronică, Înalta Curte apreciază că, în mod justificat, nu au fost reţinute în favoarea acestuia dispoziţiile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. şi că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a legii, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen.
3. În ceea ce priveşte proporţionalizarea pedepselor cu închisoarea aplicate inculpatului pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 şi art. 291 teza I C. pen., aspect în legătură cu care au formulat critici, în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., atât Parchetul, cât şi recurentul G.C.M., Înalta Curte constată că s-a făcut o corectă evaluare a criteriilor prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., ţinându-se seama de circumstanţele reale ale comiterii faptelor şi circumstanţele personale ale inculpatului, în raport cu care au fost stabilite sancţiuni penale judicios individualizate, apte să asigure realizarea scopului preventiv - educativ al pedepsei.
În mod justificat, la alegerea tratamentului sancţionator aplicat inculpatului, au fost avute în vedere importanţa valorilor sociale lezate prin săvârşirea infracţiunilor, gravitatea acestora, modalitatea în care a acţionat inculpatul, care, imediat după comiterea faptelor, a încercat să se sustragă identificării sale de către organele de poliţie, comportamentul procesual adoptat, constând în neprezentarea în faţa autorităţilor judiciare în faza nepublică a procesului şi întârzierea finalizării acesteia, precum şi datele ce caracterizează persoana recurentului, recidivist postexecutoriu, dar care, în prezent, şi-a canalizat eforturile pentru a desfăşura o activitate lucrativă, din care obţine venituri cu care îşi întreţine întreaga familie, cu un comportament corespunzător în cadrul relaţiilor sociale, nemaifiind implicat în alte activităţi infracţionale, toate aceste din urmă aspecte fiind în mod corect valorificate de instanţele inferioare ca împrejurări de natură să atenueze răspunderea penală, în condiţiile art. 74 alin. (2) C. pen.
Ca urmare, Înalta Curte apreciază că pedepsele aplicate inculpatului de judecătorul fondului şi menţinute de instanţa de apel au fost corect proporţionalizate, cu luarea în considerare a tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., astfel încât nu se impune majorarea acestora, aşa cum a solicitat procurorul, dar nici stabilirea unor sancţiuni penale mai uşoare, care ar fi insuficiente pentru a asigura reeducarea lui şi realizarea scopului preventiv - educativ prevăzut de art. 52 C. pen.
Înalta Curte nu poate da curs nici solicitării recurentului de aplicare a dispoziţiilor art. 861 C. pen., având în vedere că nu este îndeplinită condiţia prevăzută de lit. b) a alin. (1) al acestui articol, inculpatul fiind condamnat prin sentinţa penală nr. 74 din 16 martie 1998 a Tribunalului Galaţi, definitivă prin decizia penală nr. 346/ A din 14 septembrie 1998 a Curţii de Apel Galaţi, la 6 ani şi 8 luni închisoare, pedeapsă din care a fost liberat condiţionat la data de 27 februarie 2002, cu un rest neexecutat de 820 zile închisoare. Având în vedere termenul de reabilitare de 8 ani şi 4 luni, calculat potrivit art. 135 alin. (1) lit. b) C. pen., care începe să curgă, conform art. 136 alin. (1) C. pen., de la data de 28 mai 2004, când pedeapsa se consideră executată, rezultă că acesta s-a împlinit la data de 28 septembrie 2012, deci după săvârşirea infracţiunilor ce fac obiectul prezentei cauze, astfel încât, în mod corect, au fost reţinute în sarcina inculpatului dispoziţiile art. 37 lit. b) C. pen.
În consecinţă, apreciind că sancţiunile penale aplicate inculpatului de judecătorul fondului, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 şi art. 291 teza I C. pen., sancţiuni menţinute de Curtea de apel, au fost judicios individualizate, Înalta Curte constată că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.
Având, însă, în vedere motivele expuse pe larg la pct. 1 din considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi de inculpatul G.C.M., va casa, în parte, decizia penală atacată şi sentinţa Tribunalului Braşov, sub aspectul greşitei încadrări juridice dată faptelor şi, rejudecând în aceste limite, va dispune descontopirea pedepsei rezultante aplicate inculpatului în pedepsele componente, pe care le va repune în individualitatea lor, în baza art. 334 C. proc. pen., va schimba încadrarea juridică a faptelor din infracţiunile prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., şi art. 20 C. pen., raportat la art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., text de lege în baza căruia îl va condamna pe inculpat la pedeapsa de un an şi 6 luni închisoare, cu reţinerea în favoarea acestuia a prevederilor art. 74 alin. (2) şi art. 76 lit. c) C. pen.
În temeiul art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., va contopi această pedeapsă cu cea de 2 luni închisoare, aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 291 teza I C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., art. 74 alin. (2) C. pen., art. 76 lit. e) C. pen., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de un an şi 6 luni închisoare, menţinând celelalte dispoziţii ale hotărârilor recurate.
În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi de inculpatul G.C.M. împotriva deciziei penale nr. 45/ Ap din 18 aprilie 2012 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Casează, în parte, decizia penală atacată şi sentinţa penală nr. 347/ S din 13 decembrie 2011 a Tribunalului Braşov, sub aspectul greşitei încadrări juridice dată faptei şi, în rejudecare:
Descontopeşte pedeapsa rezultantă de un an şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului G.C.M. şi repune pedepsele în individualitatea lor, respectiv:
- un an şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de deţinere de instrumente de plată electronică falsificate în vederea punerii lor în circulaţie prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., art. 74 alin. (2), art. 76 lit. c) C. pen.;
- 3 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos în forma tentativei prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. şi art. 74 alin. (2) C. pen., art. 76 lit. d) C. pen.;
- 2 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de uz de fals prevăzută de art. 291 teza I C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., art. 74 alin. (2) C. pen., art. 76 lit. e) C. pen.
În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptelor din infracţiunile prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. şi art. 20 C. pen., raportat la art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.
În baza art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., art. 74 alin. (2), art. 76 lit. c) C. pen., condamnă pe inculpatul G.C.M. la pedeapsa de un an şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de punere în circulaţie de instrumente de plată electronică falsificate.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., contopeşte pedeapsa de mai sus, de un an şi 6 luni închisoare, cu pedeapsa de 2 luni închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 291 teza I C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., art. 74 alin. (2) C. pen., art. 76 lit. e) C. pen., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de un an şi 6 luni închisoare.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul intimat inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3221/2012. Penal. Infracţiuni privind... | ICCJ. Decizia nr. 3189/2012. Penal. Omorul calificat (art. 175... → |
|---|
