ICCJ. Decizia nr. 3237/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs

Comentarii

0



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3237/2012

Dosar nr. 9965/1/2011

Şedinţa publică din 10 octombrie 2012

Asupra recursului de faţă,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 305 din 3 octombrie 2008, Tribunalul Bihor, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei inculpatei A.L.S., din infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 215¹ alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) şi c) C. pen. şi art. 76 C. pen., text de lege în baza căruia a condamnat inculpata la: - 4 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzută de art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale, cu titlu de pedeapsă complementară.

În baza art. 289 alin. (1) C. pen., raportat la art. 31 alin. (2) C. pen. şi cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c), art. 76 C. pen., a condamnat pe inculpată la: - 5 luni închisoare.

În baza art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., şi cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c), art. 76 C. pen., a condamnat pe aceeaşi inculpată la: - 2 luni închisoare.

În baza art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., şi cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c), art. 76 C. pen., a condamnat pe aceeaşi inculpată la: - 2 luni închisoare.

În baza art. 33 şi art. 34 C. pen., a contopit pedepsele de mai sus în pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare cu aplicarea art. 71 şi 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., în regim de detenţie şi interzicerea drepturilor prevăzută de art. 71 şi 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale, cu titlu de pedeapsă complementară.

În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa de mai sus reţinerea din data de 5 februarie 2005, precum şi arestul preventiv de la 6 februarie 2005 la 25 iulie 2005.

A menţinut măsura obligării de a nu părăsi localitatea dispusă faţă de inculpată prin d.p.460/R/2005 a Curţii de Apel Oradea.

În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei inculpatului T.D.V., din infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 26 raportat la art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 26 raportat la art. 215¹ alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., text de lege în baza căruia a condamnat inculpatul la: - 3 ani închisoare.

În baza art. 81 C. pen., cu art. 71 alin. (5) C. pen., a suspendat condiţionat executarea pedepsei de mai sus precum şi a pedepsei accesorii prevăzută de art. 71 şi 64 lit. a) teza a II-a lit. a) şi b) C. pen., pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit conform art. 82 C. pen.

A atras atenţia asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.

În baza art. 346 C. proc. pen., a obligat în solidar inculpaţii să plătească în favoarea părţii civile M.F.P. – Trezoreria Oradea, suma de 238.557,52 RON despăgubiri civile, din care 201.200 RON valoarea nominală a certificatelor despăgubite şi 37.357,52 RON, dobânda la zi plătită despăgubiţilor, reprezentând paguba creată de inculpaţi prin faptele comise, cu majorările de întârziere calculate de la data despăgubirii fiecărui titular de certificat până la data plăţii efective pentru suma despăgubită.

A dispus anularea precum şi confiscarea specială a Certificatelor de Trezorerie şi a Notelor de Fundamentare Internă falsificate de inculpată şi folosite de aceasta în vederea răscumpărării în fals a certificatelor, înscrisuri ataşate la dosarul cauzei.

În baza art. 191 C. proc. pen., a obligat inculpaţii la câte 2500 RON fiecare cheltuieli judiciare către stat.

A dispus virarea din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Bihor a sumei de 40 RON, onorariu ap. of. B.R., conf. del. 2412/2005.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:

În vederea retragerii de fonduri de la populaţie necesare dezvoltării şi modernizării unor activităţi deosebit de importante pentru buna funcţionare a statului, M.F.P. a emis în repetate rânduri certificate de trezorerie în baza cărora persoanele interesate aveau o alternativă de a-şi învesti economiile în afara depozitelor bancare, certificate ce beneficiau de o dobândă mai mare decât cea oferită de bănci şi în plus sumele de bani învestite erau garantate de către stat.

Pentru ca cetăţenii să poată accesa aceste certificate de trezorerie, s-a dispus distribuirea lor prin administraţiile finanţelor publice din teritoriu, sens în care şi A.F.P. din Oradea a fost însărcinată să efectueze operaţiuni de emitere a certificatelor de trezorerie către populaţie şi de răscumpărare a acestora la scadenţă, moment în care titularilor urmau să le fie remise sumele investite şi dobânzile aferente.

Având în vedere cele expuse mai sus şi credibilitatea deosebită de care s-au bucurat emisiunile de certificate de trezorerie emise de M.F.P., foarte mulţi cetăţeni inclusiv de pe raza mun. Oradea au ales această formă de învestire a economiilor, astfel încât, activitatea inculpatei şi a învinuiţilor a fost în măsură să inducă opiniei publice un sentiment de nedere în instituţiile descentralizate ale autorităţilor publice, împrejurare ce măreşte gradul de pericol social al faptelor acestora.

În 4 februarie 2005, urmare a unei plângeri depusă la organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare din cadrul I.P.J. Bihor, depusă la A.F.P. a municipiului Oradea, s-a sesizat activitatea infracţională a inculpatei A.L.S. desfăşurată de aceasta în intervalul 11 iulie 2002 - 3 noiembrie 2004, urmare căreia inculpata a creat un prejudiciu total de 6.593.111.125 lei, reparat parţial, părţile vătămate se constituie părţi civile cu o sumă de 2.149.111.126 lei.

Din cercetările efectuate s-a constatat că inculpata în perioada indicată mai sus, a fost angajată în funcţia de inspector asistent cu atribuţii de casieră în cadrul S.C.T.V.G.T.S. din A.F.P. a municipiului Oradea şi la iniţiativa inculpatului T.V.D., cu care până în momentul arestării sale a avut o relaţie intimă de lungă durată, în care inculpata s-a implicat emoţional, aceasta a observat că poate să-şi însuşească sume mari de bani, pe care cei doi să-i folosească în interes propriu, cu risc minim ca activitatea lor infracţională să fie descoperită, cu atât mai mult cu cât, inculpata se bucura de încredere din partea colegilor de serviciu.

În realizarea acestei rezoluţii infracţionale, inculpata, beneficiind de faptul că o parte din cetăţenii ce înţelegeau să-şi învestească economiile prin cumpărarea unor certificate de trezorerie o cunoşteau, precum şi de împrejurarea că de multe ori cetăţenii doritori de a face astfel de învestiţii erau în număr mare la sediul A.F.P. a municipiului Oradea, îi induceau pe aceştia în eroare pentru a-i fi remise sumele de bani ce urmau să fie învestite, promiţându-le că atunci când va fi mai liberă va efectua operaţiunile de cumpărare a certificatelor de trezorerie, iar în ziua următoare le va remite acest înscris doveditor al investiţiei.

Mai apoi, inculpata A.L.S., emitea certificatele de trezorerie şi încasa sumele de bani aferente, însă înainte de predarea înscrisurilor către titulari, profitând de încrederea pe care colegele o aveau în inculpată, le-a rugat pe învinuitele B.L., P.R.G., M.A., B.M., B.V., referenţi (inspectori de specialitate) în cadrul aceluiaşi serviciu, să întocmească note de fundamentare internă pentru răscumpărarea unor certificate pe care ea le prezenta acestora gata semnate la rubrica „titular”.

Aceste semnături la rubrica „titular” de pe certificatele de trezorerie erau executate în fals, în locul titularilor, de către inculpata A.L.S., înainte de a le prezenta referentelor (inspectori de specialitate).

Pentru a le întări convingerea colegelor sale, inculpata A.L.S. le comunica că, titularii certificatelor pe care ea le prezenta, ar fi în incinta Trezoreriei şi că ar dori să-i servească cu întâietate întrucât, îi sunt cunoştinţă.

Învinuitele B.L., P.R.G., M.A., B.M., B.V., nu mai verificau dacă respectivele persoane erau sau nu în incinta Trezoreriei Oradea chiar dacă, potrivit Normelor Metodologice emise de M.F.P., învinuitele erau obligate să se convingă că titularii certificatelor sunt cei care le prezintă spre răscumpărare, cu atât mai mult cu cât, aceste certificate erau răscumpărate în aceeaşi zi sau cel mult a doua zi de la emitere şi neglijându-şi atribuţiile de serviciu, întocmeau direct notele de fundamentare internă, în fals, prin care certificau faptul că titularul certificatului şi-a arătat în mod expres dorinţa de a răscumpăra certificatele, pentru certificatele de trezorerie pe care le prezenta inculpata A.L.S. şi operau în calculator respectivele răscumpărări.

În continuare, inculpata îşi însuşea sumele de bani reprezentând valoarea nominală a certificatelor de trezorerie, în măsura în care titularii acestora nu aveau nici un moment intenţia de a le răscumpăra, iar titularilor le preda certificatul de trezorerie pe care nu îl introducea în dosarul de răscumpărare al zilei respective, menţinându-oi pe titulari în eroare, prin încredinţarea acestora că li s-a remis un titlu de valoare valabil, care la scadenţă le va permite restituirea investiţiei şi a dobânzii aferente, cu toate că în acest moment al predării certificatelor, ele figurau deja în evidenţele administraţiei financiare ca fiind răscumpărate.

La sfârşitul programului, cu ocazia întâlnirilor intimate dintre inculpată şi învinuitul T.V.D., aceasta îi preda învinuitului sumele de bani însuşite, după o înţelegere prealabilă respectiv în locurile în care se consuma relaţia dintre aceştia, ori în autoturismul învinuitului, în aşa fel încât la această operaţiune să nu existe martori şi date privind sentimentele pe care inculpata le nutrea faţă de învinuit, nu s-a pus niciodată problema întocmirii unor documente justificative în acest sens.

La scadenţa certificatelor deja răscumpărate în fals de către inculpată, aşa cum am arătat mai sus, inculpata răscumpăra în fals alte certificate de trezorerie prin aceeaşi modalitate de mai sus, emise pentru alţi titulari şi din valoarea acestora, preda titularilor primelor certificate, care se prezentau la ghişeu, valoarea nominală şi dobânda certificatelor pe care le răscumpărase în fals.

De remarcat este faptul că, pentru a nu-i fi stopată activitatea infracţională, inculpata A.L.S. nu lipsea de la serviciu nici măcar în concediul de odihnă ori de boală, pentru a nu risca la data răscumpărării să se prezinte un titular al certificatelor de trezorerie, şi în măsura în care inculpata lipsea, să se constate că în evidenţele Administraţiei financiare, certificatul figura deja răscumpărate.

Activitatea infracţională a inculpatei A.L.S., aşa cum a fost arătată mai sus, a început la data de 11 iulie 2002 şi s-a desfăşurat până la începutul lunii februarie a anului 2005, când a lipsit de la serviciu, deoarece într-un acces de gelozie, învinuitul T.V.D. care de altfel îi interzicea inculpatei să participe la activităţi de socializare cu colegele, pentru a nu divulga activitatea lor infracţională, i-a aplicat inculpatei mai multe lovituri cu pumnul în zona feţei, sens în care inculpata, în măsura în care prezenta vânătăi, nu s-a prezentat la serviciu în cadrul Trezoreriei Oradea, iar la acea dată, unul din titularii ai căror certificate fusese deja răscumpărat de către inculpată, respectiv partea vătămată C.N., s-a prezentat la A.F. şi i s-a comunicat că în evidenţele acestei instituţii, figurează că şi-a răscumpărat înainte de scadenţă certificatul.

Potrivit probelor administrate în cauză, învinuitul T.V.D. a investit o parte din banii primişi de la inculpată în produse petroliere, pentru staţia P. proprietatea SC D. SRL Oradea la care învinuitul este administrator, şi pe urma vânzării mărfii, a achiziţionat apartamentele situate în Oradea, străzile Petre Ispirescu şi Mareşal I. Antonescu.

În acest sens, legătura dintre inculpată şi învinuit şi împrejurarea că din banii proveniţi din comiterea infracţiunilor pentru care aceştia sunt cercetaţi s-au făcut investiţiile arătate mai sus, este certificată de împrejurarea că, cei doi au fost împreună în momentul în care s-a negociat cumpărarea apartamentului nr. 10 situat în Oradea, str. P. Ispirescu, cu suma de 23.000 euro, ocazie cu care s-a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare de către inculpata A.L.S., aspect reliefat în declaraţiile martorilor C.D.D. şi C.A., vânzătorii imobilului.

Învinuitul T.V.D. nu recunoaşte comiterea faptei şi declară că a achiziţionat cele două imobile cu banii primiţi de la părinţii săi şi de la un văr, T.A., însă recunoaşte că în imobilul de pe str. Mareşal I. Antonescu se afla şi în prezent mai multe obiecte de mobilier proprietatea inculpatei A.L.S. ceea ce dovedeşte că cele două apartamente au fost achiziţionate de cei doi împreună, din sumele de bani provenite din comiterea infracţiunilor.

Această apărare a învinuitului T.V.D. nu poate fi reţinută, urmând a fi înlăturată de instanţa de judecată deoarece:

După cum se observă că din primele declaraţii ale inculpatei A.L.S. în care aceasta indică faptul că, banii proveniţi din activitatea sa infracţională au fost remişi în baza relaţiilor intime dintre ei, învinuitul T.V.D., inculpata a oferit numeroase detalii despre modul în care învinuitul a folosit sumele de bani, detalii pe care nu avea de unde să le cunoască dacă între ea şi învinuit nu ar fi existat o rezoluţie infracţională prealabilă, iar informaţiile furnizate de inculpată cu ocazia audierii sale, s-au dovedit a fi extrem de exacte, chiar dacă învinuitul a încercat să ascundă anumite împrejurări.

Potrivit declaraţiilor sale iniţiale, învinuitul T.V.D. nu a recunoscut că ar fi continuat relaţia intimă cu inculpata după luna septembrie 2004, declaraţie asupra căreia a revenit ca urmare a confruntării sale cu inculpata, împrejurare ce este în măsură să o dovedească caracterul nereal al susţinerilor sale.

Iniţial, învinuitul nu a recunoscut faptul că inculpata s-ar fi implicat în vreun fel în achiziţionarea celor două apartamente, împrejurare înlăturată, pe de o parte prin declaraţiile martorilor ce au vândut unul din imobile şi prin prezenţa în celălalt apartament aparţinând inculpatei, fiind cert că inculpata nu s-ar fi implicat în achiziţionarea acestora fără a avea vreun interes, respectiv acela de a investi în proprietăţi imobiliare sumele de bani cu care a indus în eroare părţile vătămate.

Din cercetările efectuate, s-a stabilit că, familia învinuitului nu a deţinut niciodată suma de 550.000.000 lei pe care i-ar fi remis acestuia pentru cumpărarea unui apartament, deoarece potrivit declaraţiilor părţilor, aceştia nu au vândut proprietăţi, nu au moştenit bunuri şi valori în afara sumelor rezultate din pensie şi comercializarea produselor agricole provenite din gospodărie, nu au avut alte surse de venit, sens în care nu se poate reţine că din cele două sume de venit, au avut posibilitatea să economisească o sumă atât de mare pe care mai apoi să o predea învinuitului, care să-şi cumpere un apartament în măsura în care, deţinea deja în proprietate mai multe imobile.

De altfel, după cum rezultă din declaraţiile vânzătorilor, preţul apartamentului a fost de 800.000.000 lei, sumă mult mai mare decât cea pe care învinuitul invocă că ar fi primit-o de la părinţi.

În ce priveşte împrejurarea că pentru cel de-al doilea apartament învinuitul a primit suma necesară de la verişorul său T.A., urmare a nunţii cu dar pe care acesta a avut-o în cursul anului 2004, aceasta apărare urmează a fi înlăturată deoarece, pe de o parte, în prima sa declaraţie, învinuitul declară că în mod categoric nu a cumpărat în 2004 vreun apartament în Oradea, str. M.I. Antonescu pentru ca apoi, la reaudiere, să indice că a primit suma de 700.000.000 lei însă, dacă verişorul său ar fi dorit să-şi cumpere un imobil, împrejurarea că trebuie să plece în Grecia, nu poate fi în măsură să-l împiedice să dobândească respectivul imobil şi chiar dacă s-ar fi luat în considerare faptul că înainte de cumpărarea unui imobil activitatea de căutare a acestuia ar necesita un interval mai mulg de timp, este de notorietate faptul că se poate cumpăra un imobil printr-un mandat încredinţat unei terţe persoane, împrejurare în care persoana ce remite banii devine proprietarul imobilului cumpărat pentru el de o altă persoană, ceea ce nu este cazul în ce priveşte apărarea învinuitului şi mai mult, este ilogic chiar şi între rude să se predea o sumă atât de mare, de 700.000.000 lei, fără a întocmi un document în acest sens.

Astfel, apare evidentă intenţia numitului T.A. de a-şi ajuta verişorul prin declaraţia dată, declaraţie ce însă nu poate fi reţinută,deoarece este evident tendenţioasă şi plină de neconcordanţe, deoarece pe de o parte martorul insistă că în intervalul 24 - 29 august 2004 cât a rămas în ţară după nuntă, i-a remis din banii câştigaţi cu prilejul acestui eveniment (nunta cu dar), suma de 700.000.000 lei pentru cumpărarea unui imobil, pentru ca mai apoi, să indice că această sumă reprezintă bani economisiţi de el din munca prestată în Grecia, iar pe de altă parte, cu toate că martorul a fost prezent în ţară în luna decembrie 2004, nu a făcut nici un demers pentru trecerea pe numele său al apartamentului, deoarece avea încredere în învinuit, iar în momentul în care îi poate furniza o apărare acestuia, să se prezinte în faţa autorităţilor pentru a fi audiat şi pentru a trece pe numele său imobilul.

Nu în ultimul rând, urmează a se corobora cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză, raportat la învinuitul T.V.D. şi concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică asupra comportamentului simulat, din care rezultă că, s-a evidenţiat comportamentul simulat al învinuitului pentru răspunsurile la întrebările relevante ale cauzei, respectiv la următoarele întrebări: „D-ta ai primit repetate sume bani de peste 50 de milioane lei de la A.L.S. în cursul anilor 2003-2004?”; „D-ta ai primit de la A.L.S. bani proveniţi din răscumpărarea de certificate de trezorerie?”; „Ai spus adevărul la toate aceste întrebări?” şi „D-ta ai văzut certificate de trezorerie la locuinţa unde te întâlneai cu A.L.S.?”, ceea ce denotă cu prisosinţă participaţia personală a învinuitului şi atitudinea sa nesinceră pe timpul cercetărilor.

Potrivit adresei nr. 17985 din 24 februarie 2005 a Trezoreriei Oradea au fost răscumpărate înainte de termenul de scadenţă mai multe certificate de trezorerie ai căror titulari şi sume de bani sunt: P.N.F. – 173.123.520 lei; P.R.E. – 135.252.750 lei; C.M. – 358.409.405 lei; I.T. – 354.599.250 lei; B.D. – 302.650.800 lei; C.C. -57.456.187 lei; B.C. – 210.602.256 lei; I.S. – 113.712.500 lei; P.L. – 122.981.100 lei; H.D.G. – 100.657.533 lei; T.E. – 37.532.328 lei; C.M. – 45.715.697 lei; P.I. – 21.550.000 lei; C.A. – 114.867.800 lei.

Părţile vătămate P.N.F., P.R.E. şi C.M. se constituie parte civilă în cauză cu suma de 615 mil. lei potrivit plângerii şi declaraţiilor părţii vătămate P.N.F.

Partea vătămată I.T. se constituie parte civilă în cauză cu suma de 350 mil. lei potrivit declaraţiilor părţii vătămate I.T.

Partea vătămată B.D. se constituie parte civilă în cauză cu suma de 390 mil. lei potrivit declaraţiilor părţii vătămate B.D.

Părţile vătămate C.A. şi C.C.F. se constituie parte civilă în cauză cu suma de 150 mil. lei potrivit plângerii şi declaraţiilor părţii vătămate C.C.F.

Partea vătămată B.C. se constituie parte civilă în cauză cu suma de 250 mil. lei potrivit declaraţiilor părţii vătămate Buzdugan Constantin.

Partea vătămată I.S. se constituie parte civilă în cauză cu suma de 120 mil. lei potrivit declaraţiilor părţii vătămate I.S.C.

Partea vătămată P.L. se constituie parte civilă în cauză cu suma de 100 mil. lei potrivit declaraţiilor părţii vătămate P.L.

Părţile vătămate H.D.G. şi T.E. se constituie parte civilă în cauză cu suma de 126 mil. lei potrivit plângerii şi declaraţiilor părţii vătămate H.D.G.

Partea vătămată C.M. se constituie parte civilă în cauză cu suma de 41 mil. lei potrivit declaraţiilor părţii vătămate C.M.

Partea vătămată P.I. se constituie parte civilă în cauză cu suma de 20 mil. lei potrivit declaraţiilor părţii vătămate P.I.

Inculpata A.L.S. a răscumpărat însă în cursul anilor 2002 – 2004 mult mai multe certificate emise pe numele urmăritorilor titulari fără ca aceştia să aibă cunoştinţă de acest lucru: G.V.; H.F.; O.A.D.; T.I.; T.A.; L.G.; L.F.; C.V.; C.N.; S.A.V.; M.E.; S.M.; M.L.M.; S.F.; F.M.; U.R.; U.I.; U.F.A.; U.M.; G.E.

Valoarea totală a certificatelor de trezorerie găsite în locuinţa inculpatei A.L.S. şi răscumpărate de aceasta înainte de data scadenţei, fără ştirea titularilor, este de 4.444.000.000 lei. O parte din această sumă de bani a fost folosită de către inculpată şi învinuit pentru intervale de timp de până la 6 luni de-a lungul activităţii infracţionale, după care au fost restituiţi titularilor fie în numerar, fie prin emiterea altor certificate. Însă, suma de 2.149.111.126 lei reprezentând valoarea nominală şi dobânda certificatelor de trezorerie ale titularilor răscumpărate înainte de termenul scadenţei şi însuşită de inculpată şi învinuit, fără a mai fi restituită acestora datorită stopării activităţii infracţionale a inculpatei şi învinuitului reprezintă un prejudiciu nerecuperat, valoare cu care părţile vătămate se constituie părţi civile.

Din cercetările efectuate s-a constatat că învinuita N.D.D., care avea obligaţia de a o verifica pe inculpata A.L.S., în calitatea sa de şef S.C.T.V.G.T.S. din cadrul A.F.P.M. Oradea, în perioada 11 iulie 2002 – 03 noiembrie 2004, nu a organizat corect activitatea de arhivare a certificatelor de trezorerie care erau răscumpărare în cadrul serviciului pe care-l conducea şi nu a efectuat zilnic confruntarea jurnalului de casă cu certificatele de trezorerie răscumpărate, sens în care şi-a îndeplinit defectuos atribuţiile de serviciu, cauzând o pagubă importantă părţilor civile.

Acest lucru este dovedit şi de faptul că în locuinţa inculpatei A.L.S. din Oradea, str. P. Ispirescu, au fost găsite mai multe certificate de trezorerie în original, certificate care trebuiau să fie îndosariate şi păstrate în siguranţă în arhiva Trezoreriei Oradea.

O parte din aceste certificate de trezorerie în original, au fost descoperite cu ocazia percheziţiei efectuate în baza autorizaţiei nr. 7 din 06 februarie 2005 eliberată de Tribunalul Bihor, în interiorul cuvei maşinii de spălat, iar o altă parte, au fost predate organelor de urmărire penală de către fratele inculpatei, martorul B.S., care declară că le-a ridicat din locuinţa inculpatei s-a constatat că certificatele de trezorerie descoperite în locuinţa inculpatei A.L.S. au fost răscumpărate de aceasta înainte de termen în cursul anilor 2002, 2003, 2004, ceea ce dovedeşte că activitatea infracţională are caracter de continuitate.

În declaraţia de la dosar I instanţă, inculpata A.L.S. declară următoarele: „În perioada faptelor care se reţin în rechizitoriu, m-am aflat în relaţii deosebit de apropiate cu inculpatul T.V.D. Acesta era administrator al unei firme ce avea ca obiect de activitate comercializarea de produse petroliere cu denumirea SC D.M. SRL şi ştiind unde lucrez şi că prin funcţia mea am acces la sume de bani, mi-a propus să-l ajut să-şi dezvolte afacerea. Întrucât eu personal nu am avut absolut nici o posibilitate materială să îi finanţez afacerea cu petrol, dar pe de altă parte relaţia dintre noi era foarte apropiată, eu fiind în acea perioadă amanta lui, acesta a profitat de relaţia intimă dintre noi şi mi-a solicitat în mod repetat şi insistent să îi remit sume de bani care să provină de la serviciul meu.

La primele sume pe care i le-am dat o perioadă de timp inculpatul mi le-a şi restituit aşa că a fost posibil să acopăr faptele. La un moment dat însă a refuzat acest lucru şi atunci eu a fost nevoită ca permanent să procedez la răscumpărarea altor şi altor certificate pentru a acoperi datoriile anterioare.

Având în vedere că permanent sume de bani s-au restituit în mod succesiv titularilor certificatelor de trezorerie consider că, în total, suma de cca.1.800.000.000 lei a ajuns în modul mai sus arătat de mine în mâna inculpatului T.V.D. şi de întreaga sumă a beneficiat acesta, iar eu personal nu am folosit nimic din banii proveniţi din infracţiunea care se reţine în sarcina mea.

În data de 4 februarie 2005, s-a descoperit fapta pentru că în toată acea săptămână am lipsit de la serviciu ca urmare a faptului că am fost bătută de către inculpat. Chiar în data de 4 februarie 2005 inculpatul a fost prezent în locuinţa mea împreună cu şefa de atunci a serviciului la care lucram, care a venit personal la imediat acasă imediat ce s-a descoperit fapta, aşa încât sunt absolut lipsite de adevăr susţinerile inculpatului în sensul că nu a ştiut nimic despre certificatele de trezorerie. Precizez că îmi menţin în întregime declaraţiile date la parchet în faţa procurorului.

Fiind întrebată, declar că am predat lui T.V.D. sume de bani importante întotdeauna la cererea lui şi în mod repetat fiecare tranşă de cca.300.000.000 lei acesta mi-a restituit probabil primele două-trei tranşe, iar apoi a refuzat să-mi restituie banii.

La începutul lui februarie 2005 am solicitat în mod categoric inculpatului să îmi aducă întreaga sumă care mai trebuia depusă la Trezorerie pentru că eram conştientă că nu mai pot continua în acest mod, mai mult decât atât aveam studii superioare, doream să fiu promovată sau să-mi găsesc un loc de muncă mai bun şi am ţinut neapărat să se termine odată toată această mizerie. Din motivul acestei cereri insistente din partea mea, inculpatul m-a bătut la începutul lunii februarie aşa încât nu m-am mai putut prezenta la serviciu. Din banii obţinuţi de mine, inculpatul şi-a cumpărat pe numele său două apartamente. În toată perioada la care se referă prezentul dosar, datorită sentimentelor mele deosebite pentru T.V.D. i-am predat tot timpul sumele de bani în mână fără să-i cer vreodată un act doveditor. În afară de cele două apartamente inculpatul a cumpărat o garsonieră pe str. Dobreştilor, dar aceasta pe numele meu şi pe care a şi vândut-o peste nouă zile. Este adevărat că am cumpărat o garsonieră pe str. Petre Ispirescu, dar pentru cumpărarea acesteia am contractat un credit bancar de la Banca V. Nu am investit în renovarea acestei garsoniere decât gresia şi faianţa.”

La rândul său, inculpatul T.V.D., audiat fiind, declară următoarele: „Am cunoscut-o pe inculpată în 21 aprilie 2003 în sediul Trezoreriei. Sunt neadevărate în totalitate susţinerile acesteia cu privire la faptul că în perioada 2002 - 2004 eu i-am solicitat banii pentru a-mi finanţa activitatea firmei D.M. SRL, având ca obiect comerţul cu produse petroliere. Nu am solicitat niciodată, nu am primit niciodată, nu am avut niciodată nevoie de bani de la ea, dimpotrivă, aceasta a acceptat să aibă o relaţie intimă cu mine fiind interesată să obţină de la mine sume de bani şi să mă despartă de concubina mea.

Ca urmare, consider că dacă inculpata a început activitatea infracţională din anul 2002, nu eu am putut să profit de sumele de bani şi cu atât mai puţin aş fi putut să o iniţiez în comiterea infracţiunii în prezenta cauză.

Menţin toate declaraţiile în care am precizat exact ce imobile am achiziţionat în perioada în care m-am aflat în raporturi intime cu inculpata şi de unde au provenit sumele de bani.

În legătură cu data de 4 februarie 2005, doresc să declar că am fost sunat de inculpată care mi-a solicitat să mă deplasez de urgenţă la ea, am găsit-o plângând în casă şi mi-a solicitat să-i împrumut suma de 170.000.000 lei, eu am refuzat categoric pentru că nu aveam o astfel de sumă de bani şi am considerat că nu am vreo obligaţie faţă de inculpată. I-am solicitat explicaţii cu privire la această cerere iar inculpata mi-a relatat că este datoare numitei C.N. cu această sumă de bani pentru că a investit în modernizarea garsonierei cumpărate pe str. P. Ispirescu. Eu am luat numărul de telefon al numitei C.N. din telefonul inculpatei şi am sunat, am întrebat-o ce problemă s-a ivit încât este necesară o astfel de sumă de bani, iar aceasta mi-a spus „E problema noastră şi nu pot să-ţi spun despre ce este vorba.”Sunt necorespunzătoare susţinerile inculpatei că eu aş fi bătut-o la începutul lunii februarie 2005. Nu am locuit niciodată împreună, probabil că ne întâlneam de 2-3 ori pe săptămână.”

Martora C.A., una dintre cumpărătoarele certificatelor de trezorerie prin intermediul fiicei acesteia C.N., audiată fiind, susţine următoarele: „Am înţeles să cumpăr certificate de trezorerie dar de această dată prin intermediul fiicei mele C.N. căreia i-am predat banii şi am trimis-o să se prezinte la A.F.P., iar aceasta a cumpărat certificatele de trezorerie pe numele meu. După primul interval de 6 luni, am trimis-o din nou pe fiica mea să verifice care este situaţia investiţiei mele, fiica mea a discutat cu inculpata A.L.S. care i-a spus că a verificat evidenţa de calculator, investiţia este „pe depozit”, certificatele sunt valabile în continuare, chiar dacă nu voi cere restituirea sumei investite, aceasta va fi în continuare producătoare de dobânzi.

În luna februarie, îmi amintesc cu certitudine chiar în data de 4 februarie 2005, într-o zi de vineri, am luat hotărârea să solicit restituirea sumelor pentru că am constatat că dobânda oferită era în scădere şi se împlinise un interval de timp care îmi dădea dreptul să solicit răscumpărarea. În acest scop am trimis-o la A.F.P. tot pe fiica mea.

La ghişeu nu a găsit-o pe inculpata A.L.S. şi atunci s-a prezentat la ghişeul alăturat, unde se afla o altă funcţionară, iar la solicitarea fiicei mele de răscumpărare, i s-a răspuns că nu am nici un leu în cont pentru că sumele investite de mine au fost răscumpărate cu foarte mult timp în urmă.

Prima măsură care s-a luat pe loc a fost aceea că funcţionara de la ghişeu împreună cu fiica mea au sesizat neregula descoperită persoanei care deţinea funcţia ierarhic superioară şi anume d-nei N.D. Ulterior, fiica mea mi-a adus la cunoştinţă şi mie despre faptul că sumele investite de mine au fost răscumpărate la o dată mult anterioară.

Mai doresc să declar că în data de 8 martie 2006, mi-am ridicat de la A.F.P. respectiv de la Trezorerie întreaga sumă de bani plus dobânzile calculate până în ziua despăgubirii, respectiv până în ziua de 8 martie 2006.

Cunosc de la fiica mea faptul că, prezentându-se la Trezorerie în scopul cumpărării certificatelor şi cunoscându-o pe inculpata A.L.S. din alte împrejurări, fiica mea i-a solicitat ajutorul în sensul de a nu fi obligată să stea la rând, întrucât era aglomerat, erau multe alte persoane în faţa ei, iar inculpata a înţeles să-i dea ajutorul în sensul că i-a solicitat să lase actele şi să se întoarcă peste două ore.”

La dosar a fost audiată şi martora N.D., şefa inculpatei, care relatează următoarele împrejurări în legătură cu faptele inculpatei: „Începând cu luna august 2003 am ocupat funcţia de şef serviciu C.T.G. din cadrul A.F.P. Oradea, iar odată cu numirea mea în funcţie, modul de lucru privind vânzarea de certificate de trezorerie şi răscumpărarea sumelor de bani astfel investite s-a modificat în sensul că de aceste operaţiuni se ocupau trei referenţi şi trei casieri, toţi aflaţi în subordinea mea. Inculpata A.L.S. era una dintre casierii care efectuau aceste operaţiuni.

După câte îmi amintesc pentru prima oară problema unor certificate care s-au identificat a fi fost deja răscumpărate s-a ivit în jurul datei de 1 februarie 2005, într-o zi de luni când subordonatele mele mi-au adus la cunoştinţă că două certificate de trezorerie pe care se investiseră 70.000.000 lei s-au identificat în evidenţele noastre figurând ca răscumpărate, operaţiune efectuată de casiera A.L.S., şi deşi titularul s-a prezentat spre a solicitat răscumpărarea în acea zi, A.L.S. nu era la serviciu la acea dată.

Prima mea dispoziţie a fost aceea de a fi convocată de îndată la serviciu A.L.S., pentru a lămuri situaţia împreună cu persoana titulară a certificatelor. Persoana care a solicitat răscumpărarea a refuzat să se prezinte la mine în birou pentru a lămuri situaţia certificatelor deşi am convocat-o personal în acest scop, însă pe coridorul instituţiei s-a întâlnit cu A.L.S. care se prezentase la solicitarea mea, iar cele două au plecat împreună, fără ca subordonata mea să se prezinte în biroul meu. Peste vreo două ore s-a întors, de asemenea fără să se prezinte la mine, dar a adus certificatele de trezorerie emise pe numele titularului, le-a arătat colegilor şi le-a spus că titularul a uitat că răscumpărarea a fost făcută de către soţia lui care era împuternicită în acest sens şi avea acest drept.

A doua zi dimineaţa, împreună cu referenta B.M. am luat adresa şi numele titularului certificatelor şi ne-am prezentat la domiciliul acestuia întrucât şi A.L.S. şi persoana care fusese cu o zi înainte la A.F.P. au refuzat să discute cu mine.

Am găsit-o acasă doar pe soţia titularului care ne-a spus că soţul ei este în oraş să schimbe banii în valută de unde concluzia mea a fost că în intervalul de două ore despre care am declarat mai sus, inculpata A.L.S. a predat banii reprezentând valoarea investiţiei titularului certificatelor. Îmi amintesc că numele acestui titular este G.

Am primit de la soţia acestei persoane numărul acestuia de mobil, l-am contactat telefonic şi am stabilit o întâlnire, iar apoi m-am întors la instituţie şi am adus la cunoştinţa directorului toate amănuntele de mai sus. La ora stabilită pentru întâlnire, am sunat din nou iar d-l G. mi-a răspuns că nu mai are nici o legătură cu instituţia noastră, că şi-a primit toţi banii şi că nu doreşte să facă rău nimănui. De altfel, cunoşteam atunci că făceau un curs de masterat la care participam şi eu.

Imediat am fost anunţată de referente despre o nouă situaţie identică.

Am sunat-o pe inculpată, i-am cerut să dea explicaţii, aceasta a negat în primul moment, apoi i-am dat-o la telefon pe C.N., iar în urma discuţiei direct purtată între cele două, inculpata s-a obligat ca până la ora 14,00 să-i predea banii.

Întrucât inculpata ezita să vină la serviciu şi ne spunea la telefon tot felul de motive de amânare, iar noi nu ştiam unde poate fi găsită, am luat hotărârea să-l sunăm pe prietenul ei, respectiv pe inculpatul prezent azi în instanţă, despre care A.L.S. ne spune că au o legătură solidă şi stabilă şi că urmează să se căsătorească.

De îndată inculpatul T.V.D. s-a prezentat la instituţia noastră, iar pe mine m-a condus la ea acasă. Acolo am găsit deja pe mama şi pe fratele ei. În prezenţa acestor persoane am insistat foarte mult timp şi prin întrebări repetate am solicitat în mod insistent explicaţii, dar inculpata nu a vrut să ne dea nici un fel de amănunte. La un moment dat T.V.D. a făcut afirmaţia că a văzut în posesia inculpatei nişte certificate şi a întrebat unde sunt. Inculpata a negat din nou şi atunci am căutat personal şi am găsit sub o saltea un număr de două certificate de trezorerie.

Precizez că în locuinţă se afla un pat construit în aşa mod încât avea sertare sub saltea, iar salteaua a fost ridicată de fapt de către T.V.D. şi la iniţiativa acestuia, de unde am tras concluzia că acesta văzuse anterior certificatele şi ştia că sunt acolo. În aceste momente T.V.D. în discuţiile purtate cu mine mi-a spus că el de mai multe ori a văzut astfel de înscrisuri în posesia inculpatei, a întrebat-o ce reprezintă şi ce caută în posesia ei, iar A.L.S. a refuzat să-i dea vreo explicaţie.

Totodată, T.V.D. a întrebat-o pe inculpată unde sunt banii, această întrebare fiindu-i adresată şi de mine, de mama şi de fratele inculpatei. Singurele cuvinte pe care aceasta le-a exprimat „Nu pot să spun, ne omoară pe toţi”, nu am primit niciodată vreo explicaţie cu privire la această afirmaţie. T.V.D. s-a adresat inculpatei şi a întrebat-o „Ai dat la cămătari?”, iar inculpata a făcut un semn afirmativ din cap.

În momentul în care am ajuns la sediul instituţiei mele se convocase o şedinţă cu directorii, referenţii şi alte persoane implicate, inculpata a repetat plângând „Nimeni nu este vinovat cu nimic, eu am făcut totul.” În aceeaşi zi, am făcut toate cercetările necesare cu privire la evidenţele noastre pentru a identifica depuneri şi retrageri suspecte, în principal de sume mari retrase în aceeaşi zi, sau în ziua următoare, iar pe baza acestor cercetări s-a şi formulat plângerea penală.

Precizez că am fost condusă de T.V.D. la o garsonieră situată în Oradea, pe str. P. Ispirescu într-un bloc, despre care îmi amintesc că este foarte bine amenajată.

Fiind întrebată, mai doresc să precizez că în ziua de luni 1 februarie 2005, am avut primele discuţii telefonice o dată cu identificarea primului titular de certificate pe nume G., aceste discuţii au rămas nefinalizate, iar ca urmare în seara de marţi, am sunat-o încă o dată pe inculpată la orele 21.00, iar aceasta mi-a comunicat că nu se poate prezenta la serviciu întrucât a fost victima unei tentative de viol comisă de doi bărbaţi necunoscuţi, care ar fi avut loc în Oradea într-o maşină, ca urmare este foarte bătută şi nu poate ieşi în lume în acest mod. Este adevărat că la sfârşitul acelei săptămâni, în ziua de vineri, când s-a întâlnit cu mine prezenta pe faţă urme de lovituri.”

În cauză a fost audiată şi colega inculpatei, martora B.L., în legătură cu faptele inculpatei, susţine următoarele: „În cadrul Serviciului C.T. am fost colegă cu inculpata A.L.S., de serviciu care realiza activitatea de V.G.C.T.S. Inculpata avea funcţia de casier. Titularul certificatului de trezorerie care avea intenţia de răscumpărare a unui astfel de titlu avea obligaţia să se prezinte în primul rând la persoana care avea calitatea de referent împreună cu titlurile pe care le poseda şi actul de identitate.

Pe baza acestor înscrisuri se verifica identitatea titularului, precum şi existenţa certificatelor în baza de date ale instituţiei, pe baza acestor verificări se întocmea o notă de fundamentare, iar toate aceste înscrisuri, respectiv nota de fundamentare, certificatul de trezorerie şi actul de identitate se predau casierului pentru efectuarea plăţii.

Nota de fundamentare se preda prin circuit închis de către referent, casierului. Aceasta era semnată de referent, iar casierul prin depunerea ştampilei şi semnăturii atesta faptul că s-a făcut plata certificatului.

În ce priveşte procedura cumpărării certificatelor, aceasta presupunea că persoana fizică se prezenta la ghişeu cu actul de identitate şi suma de bani, se completau certificatele de trezorerie de către referent, pe circuit închis, acestea erau predate casierului care încasa suma aferentă, în acelaşi moment ştampila şi semna certificatul, iar apoi îl preda cumpărătorului.

Doresc să precizez că erau doar trei ghişee de referenţi şi casieri, precum şi existau perioade în care pe holul instituţiei se aflau şi 500 de persoane care intenţionau să cumpere certificate sau să facă operaţiuni legate de acestea, iar datorită aglomeraţiei deosebite persoanele interesate în astfel de operaţiuni îşi căutau o cunoştinţă din instituţie care să le scutească de statul la rând. Aceasta presupunea ca un angajat al instituţiei să le primească banii şi să le remită certificatele în cazul cumpărării, sau să le primească certificatele şi să le remită banii în cazul răscumpărării.

Inculpata A.L.S. avea un cerc de prieteni, cunoştinţe şi rude care apelau la ea în mod frecvent pentru astfel de operaţiuni spre a-i ajuta să evite aglomeraţia. În cursul lunii ianuarie sau februarie 2005 am înţeles din instituţie că într-o zi în care inculpata nu era prezentă la serviciu, s-a prezentat un bărbat, pe nume G. cu intenţia de răscumpărare a unui astfel de certificat. Întrucât inculpata lipsea, acesta s-a prezentat la un alt ghişeu, referentul a procedat la verificările pe care le-am arătat anterior şi a constatat că certificatul pe numele acelei persoane figura în baza de date ca fiind deja răscumpărat, deşi înscrisul se afla în mâna titularului care solicita în acel moment răscumpărarea certificatului. Acest lucru s-a întâmplat apoi cu privire la numeroase alte persoane.

Fiind întrebată asupra regulilor pe care le-a încălcat inculpata în decursul procedurii de mai sus arăt următoarele: În cazul în care un cunoscut al acesteia i-a predat bani pentru cumpărarea unui certificat, inculpata a completat certificatul cu ştampilă şi semnătură, l-a predat cumpărătorului, dar banii au trebuit depuşi obligatoriu în trezoreria instituţiei. Ulterior, a fost posibil pentru inculpată să procedeze în următorul mod: spunând cumpărătorului să se prezinte peste câteva zile pentru ridicarea certificatului, într-o perioadă de o zi, două sau o săptămână cât avea asupra ei actul de identitate al cumpărătorului, certificatul de trezorerie îndeplinea demersurile necesare pentru răscumpărarea certificatului, ca şi când aceasta ar fi fost voinţa titularului, uneori chiar înainte de termen. După ce se întocmea nota de fundamentare despre care am declarat anterior, inculpata ridica banii pe care şi-i însuşea. În paralel, în momentul răscumpărării, nota de fundamentare pentru răscumpărare şi certificatul se depuneau într-un dosar în arhiva instituţiei, obligaţia de depunere a acestor înscrisuri în dosar spre arhivare îi revenea chiar inculpatei, ori în acest moment era posibil fie să preia certificatul înapoi, fie chiar să nu îl depună, iar acest titlu care în evidenţa instituţiei apărarea ca fiind deja răscumpărat, era predat de inculpată titularului, fără a fi purtător de nici o valoare.

Fiind întrebată, mai doresc să precizez că inculpata a venit la serviciu abia după o săptămână de la momentul descoperirii răscumpărătorilor de certificate, a fost adusă de d-na N. care de altfel a şi căutat-o personal acasă, nu ştiu dacă a fost bătută, nici nu am putut să îi observ trăsăturile feţei pentru că stătea tot timpul cu capul în jos şi în discuţiile purtate cu noi a recunoscut că şi-a însuşit sumele de bani şi şi-a cerut iertare de la colegi pentru că din cauza ei am fost implicaţi şi noi în acest incident.

În cadrul discuţiilor care s-au purtat în prezenţa conducerii şi a noastră, a tuturor colegilor, inculpata a fost întrebată repetat pentru ce a avut nevoie de bani, ce a făcut cu banii, cui i-a dat, iar aceasta a răspuns permanent că nu poate să spună pentru că ar fi şi alte persoane ameninţate.”

Martorul C.D., vânzătorul apartamentului de pe str. P. Ispirescu, arată următoarele aspecte: „Arăt că am vândut apartamentul proprietate personală situat pe str. P. Ispirescu numitului T.V.D. şi numitei A.L.S. dar la notar s-a prezentat doar inculpatul. Arăt că nu apare inculpata ca fiind proprietară a apartamentului. Când s-au prezentat în vederea cumpărării, inculpatul T.V.D. mi-a spus că el intenţionează să cumpere, actul autentic fiind încheiat între mine şi inculpat. Cred că antecontractul a fost încheiat şi de către ea din câte îmi amintesc. Din câte am observat, părea şi inculpata interesată de cumpărarea apartamentului. Mi-au creat impresia că cei doi sunt împreună în relaţii apropiate, iar dânsa s-a prezentat ca fiind de la finanţe, iar inculpatul ca fiind un om de afaceri prosper, ceea ce le-a conferit credibilitate.”

Probele administrate în dosarul cauzei atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza de judecată converg spre ideea că cei doi inculpaţi se fac vinovaţi de comiterea infracţiunilor reţinute în sarcina lor.

Deşi inculpata recunoaşte comiterea faptelor reţinute în sarcina ei, are o atitudine fluctuantă cu privire la motivele care au îndemnat-o la comiterea acestora. Astfel, în declaraţia luată acesteia în 5 februarie 2005, după reţinerea de către organele de poliţie, arată că şi-a însuşit şi cheltuit singură sumele de bani, declarând următoarele: „Declar pe proprie răspundere şi fără a fi constrânsă de nimeni că am răscumpărat în numele mai multor persoane certificate de trezorerie şi îmi asum toată răspunderea, mi-am însuşit banii şi eu sunt singura vinovată de cele întâmplate”. Ulterior, s-a întocmit un proces-verbal aflat la dosar din care rezultă că, în urma discuţiei purtate cu apărătorul acesteia la sediul poliţiei, inculpata a spus că nu vrea să dea nici o declaraţie decât în prezenţa tatălui apărătorului prezent, av. C.H., fără a da vreo explicaţie asupra motivului pentru care s-a răzgândit, după ce, anterior intenţionase să dea o declaraţie referitoare la destinaţia reală a banilor pe care şi i-a însuşit. De asemenea, în declaraţia luată în faţa judecătorului, inculpata nu a vrut să declare nimic în legătură cu modul de folosire a sumelor sustrase. În data de 22 februarie 2005, în continuarea declaraţiei dată anterior, inculpata revine şi arată că a săvârşit această faptă la îndemnul inculpatului T.V.D. căruia i-a predat toţi banii.

În faza de judecată, aceeaşi inculpată vine cu aceeaşi precizare că, recunoaşte fapte reţinute în sarcina ei, dar a comis aceste fapte îndemnată fiind de inculpatul de care era legată prin sentimente puternice de afecţiune. Această declaraţie se află în contradicţie cu cele declarate de inculpată în faza de urmărire penală, precum şi cu întreaga stare de fapt, din care rezultă că, relaţiile dintre cei doi erau deosebit de apropiate şi au fost împreună chiar la cumpărarea apartamentului de pe str. P. Ispirescu. Această oscilaţie a inculpatei, ezitarea ei iniţială în a divulga destinaţia reală a sumelor însuşite nu fac altceva decât s-o autoincrimineze, scoţând în evidenţă caracterul disimulat al celor susţinute de aceasta.

De asemenea, dată fiind procedura de cumpărare, respectiv de răscumpărare a certificatelor, relatată şi de colega inculpatei, martora B.L., rezultă că, după cum a precizat chiar inculpata, aceasta a încercat să muşamalizeze situaţia predând banii persoanelor care au cumpărat certificate de trezorerie, urmare a cererii ulterioare a acestora formulată în momentul scadenţei, deşi certificatele au fost răscumpărate cu mult timp în timp în urmă, urmare a manoperelor frauduloase folosite de inculpată. Un exemplu concret îl constituie acela privind pe numitul G., care, prezentându-se în vederea răscumpărării certificatelor, întrucât inculpata pe care o cunoştea nu era prezentă, s-a înfăţişat la un alt ghişeu, de unde a aflat că certificatul lui a fost răscumpărat. Numitul G. a vrut să aibă o discuţie cu şefa inculpatei, fapt despre care, aceasta a fost informată, însă, întrucât s-a întâlnit pe coridor cu inculpata pe care o cunoştea, a „rezolvat” problema cu aceasta şi nu s-a mai prezentat. De asemenea, nu s-a prezentat în biroul martorei-numita N.D. (şefa inculpatei), nici inculpata A.L.S., chemată special de aceasta să dea declaraţii în legătură cu acest incident, astfel cum rezultă din declaraţia martorei de la dosar. Ulterior, contactată fiind telefonic de către aceeaşi martoră, inculpata i-a spus acesteia că a existat o problemă în sensul că persoana respectivă a uitat că soţia acestuia a răscumpărat certificatele întrucât avea împuternicire, ceea ce nu este adevărat, atâta vreme cât, numitul G. s-a prezentat la Trezorerie cu certificatele de trezorerie, care, dacă ar fi fost deja răscumpărate pe căi legale, astfel cum susţinea inculpata, acestea nu mai trebuia să se afle în posesia acestuia. Aceeaşi martoră declară că, l-a contactat telefonic şi pe numitul G., întrucât i s-a părut suspect ceea ce s-a întâmplat, iar acesta i-ar fi spus că nu vrea ca nimeni să aibă probleme, de unde rezultă că şi acesta este conştient de existenţa unei nelegalităţi în privinţa răscumpărării certificatului, doar că, recuperându-şi banii de la inculpată după întâlnirea cu aceasta, nu a mai avut nici o pretenţie. Această încercare a inculpatei de muşamalizare a faptului că, în ciuda faptului că în evidenţe apărea că aceste certificate erau răscumpărate, le plătea cumpărătorilor sumele de bani datorate, relevă vinovăţia acesteia în comiterea faptelor.

Aşa cum reiese din declaraţiile ulterioare date de inculpată, aceasta a revenit asupra afirmaţiilor făcute la început cum că ar fi singura vinovată de comiterea faptelor, susţinând că ar fi fost determinată de inculpatul T.V.D. să delapideze sumele de bani, profitând de relaţiile intime cu inculpata. Instanţa apreciază că inculpata a făcut aceste afirmaţii pentru a-şi justifica fapta comisă, însă susţinerile ulterioare ale acesteia sunt nefondate. În primul rând, din probele de la dosar, inclusiv din afirmaţiile inculpatei, rezultă că părţile s-au cunoscut abia în cursul anului 2003, iar din rechizitoriul întocmit în cauză reiese că inculpata şi-a început activitatea infracţională în cursul anului 2002, luna iulie, cu mult timp înainte de a-l cunoaşte pe inculpat, astfel încât nu poate afirma că inculpatul este cel care a determinat-o să le săvârşească. Oricum, inculpata fiind o persoană majoră, având discernământul faptelor sale, nu poate să susţină că a fost determinată sau influenţată de inculpat în virtutea relaţiilor intime. Mai mult, relatarea făcută în cursul judecăţi, cum că a fost bătută de inculpat pentru că i-a cerut banii pentru a plăti persoanele care au solicitat răscumpărarea certificatelor nu are nici o relevanţă juridică şi nici nu este în măsură s-o disculpe pe aceasta. În realitate, fapta s-a comis cu mult timp înaintea acestui incident.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul T.V.D., nici afirmaţiile făcute de acesta, cum că nu se face vinovat de fapta reţinută în sarcina sa, nu au acoperire faptică. Este adevărat că, din probele de la dosar reiese că inculpata şi-a început activitatea infracţională cu mult timp înainte de a-l cunoaşte pe inculpat, ceea ce nu exclude faptul că, după ce a cunoscut-o, a ajutat-o pe aceasta prin acte de complicitate, însuşindu-şi la rândul său anumite sume de bani. Acest lucru rezultă din atitudinea sa oscilantă chiar de la începutul urmăririi penale. Astfel, în declaraţia de la dosar, inculpatul recunoaşte că, în perioada cât a avut relaţii intime cu inculpata, a achiziţionat apartamentul de pe str. P. Ispirescu nu şi pe M. Antonescu. Ulterior, revine şi la susţine că, de fapt, a cumpărat şi apartamentul de pe Antonescu pentru verişorul său şi că A.L.S. a fost de faţă când el a văzut apartamentul de pe Ispirescu, şi a fost la notar, doar când el a dus avansul pentru apartamentul de pe Antonescu. Tot el arată că în apartamentul de pe Antonescu se află mobila inculpatei A.L.S. pe care aceasta a cumpărat-o. Aceste ezitări ale inculpatului, cu privire la achiziţionarea apartamentelor în perioada desfăşurării activităţii infracţionale a inculpatei, care coincide cu perioada în care cei doi se aflau în relaţii foarte intime, scot în evidenţă faptul că şi inculpatul, la rândul său a profitat de pe urma faptelor inculpatei, ca dovadă că, în aceeaşi perioadă, cei doi au achiziţionat mai multe apartamente, pe care le-au trecut fie pe numele unuia, fie pe numele celuilalt, cert este că, aşa cum arată şi inculpatul şi cum susţine şi martorul C., proprietarul unuia dintre apartamente, cei doi s-au înfăţişat împreună să vadă apartamentul, părând interesaţi în egală măsură de cumpărarea lui, ceea ce constituie o prezumţie suficient de puternică în sprijinul dovedirii învinuirii reţinute în sarcina acestora. În cursul urmării penale, inculpatul a fost testat la poligraf, ocazie cu care s-a relevat comportamentul simulat al acestuia la întrebarea dacă a primit bani din răscumpărarea certificatelor. De asemenea, inculpatul, în momentul în care martora N. a fost acasă la domiciliul inculpatei, a indicat locul unde aceasta ascunsese certificatele de trezorerie, fapt care dovedeşte că şi el era în cunoştinţă de cauză în legătură cu activitatea ei infracţională.

Fapta inculpatei de a-şi însuşi sumele de bani provenite din cumpărarea de către numeroase persoane a unor certificate de trezorerie, în urma efectuării de către aceasta în fals, direct, sau prin intermediul persoanelor competente a formalităţilor de răscumpărare a certificatelor înainte de scadenţă, fără ca această operaţiune să se efectueze în realitate la data respectivă de către persoanele îndreptăţite întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de delapidare cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată, prevăzută şi pedepsită de art. 215¹ alin. (2) C. pen., raportat la art. 41 alin. (2) C. pen.

Fapta de mai sus nu constituie înşelăciune, cum în mod greşit a reţinut procurorul, constând în acţiunea inculpatei de inducere în eroare a cumpărătorilor certificatelor de trezorerie, cărora le conferă garanţia că la scadenţă îşi vor recupera sumele investite şi dobânzile aferente, în condiţiile în care acestea erau deja răscumpărate în evidenţele administraţiei financiare, activitate infracţională desfăşurată în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale de a-şi procura împreună cu coinculpatul mari sume de bani. În realitate, iniţial s-au făcut cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de delapidare, ulterior procurorul schimbând încadrarea juridică a faptei în înşelăciune. Un prim argument în favoarea încadrării juridice a faptei în delapidare îl constituie faptul că, A.F.P. este cea care a despăgubit pe cumpărătorii certificatelor de trezorerie, răscumpărate prin activitatea frauduloasă a inculpatei, şi cărora aceasta nu le-a restituit sumele de bani, şi este firesc să fie aşa, atâta vreme cât, în calitate de emitentă a certificatelor respective, este datoare să restituie sumele de bani clienţilor, chiar în condiţiile existenţei activităţii infracţionale a inculpatei, urmând să se întoarcă împotriva inculpatei printr-o acţiune civilă subsecventă, solicitând ca aceasta din urmă să-i plătească sumele pe care aceasta, în calitate de angajată şi le-a însuşit pe nedrept şi nu le-a restituit cumpărătorilor certificatelor respective. Pe de altă parte, trebuie analizat în concret în posesia cui se aflau sumele de bani în momentul însuşirii acestora de către inculpată, răspunsul fiind în sensul că acestea se aflau în posesia instituţiei unde era angajată inculpata. În momentul în care s-au emis respectivele certificate de trezorerie, fapt care reflectă inclusiv voinţa cumpărătorilor de a achiziţiona acele certificate, banii intră în gestiunea A.F.P. care poate dispune de ei, urmând să-i restituie la solicitarea persoanei interesate împreună cu dobânda aferentă. Această stare de fapt, nu poate fi răsturnată de faptul că, la momentul semnării certificatelor de trezorerie de către persoana în cauză, inculpata făcuse deja şi formalităţile de răscumpărare, cert este că, cel puţin scriptic, banii au intrat în gestiunea Administraţiei, iar inculpata şi i-a însuşit în calitate de angajată. Fapta se consumă în momentul în care inculpata efectuează operaţiunile de răscumpărare fără ştirea clienţilor, provocând pagube în gestiunea Administraţiei, iar nu în momentul în care ea le prezintă titularilor certificatele în vederea semnării lor.

Date fiind toate aceste aspecte relatate, în drept, dispoziţiile art. 334 C. proc. pen., instanţa a schimbat încadrarea juridică a faptei inculpatei A.L.S., din infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 215¹ alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) şi c) C. pen. şi art. 76 C. pen., text de lege în baza căruia a condamnat inculpata la: - 4 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzută de art. 71 şi 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale, cu titlu de pedeapsă complementară.

În baza art. 289 alin. (1) C. pen., raportat la art. 31 alin. (2) C. pen. şi cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c), art. 76 C. pen., a condamnat pe inculpată la: - 5 luni închisoare.

În baza art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi cu aplicarea art. 74 lit. a,c, 76 C. pen., a condamnat pe aceeaşi inculpată la: - 2 luni închisoare.

În baza art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., şi cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c), art. 76 C. pen., a condamnat pe aceeaşi inculpată la:- 2 luni închisoare.

La stabilirea pedepselor s-a ţinut seama de dispoziţiile din Partea generală a Codului penal, de limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială, de gradul de pericol social a faptelor comise în formă continuată, împrejurările în care s-au comis acestea, prejudiciul rezultat din comiterea faptelor, faptul că acesta a fost recuperat mai mult de jumătate, de asemenea s-a mai ţinut seama de persoana inculpatei, lipsa antecedentelor penale, faptul că a recunoscut comiterea acestora.

Au fost reţinute în favoarea inculpatei circumstanţele atenuante prevăzută de art. 74 lit. a) şi c) C. pen., conduita bună a inculpatei înainte de săvârşirea infracţiunii, atitudinea acesteia după săvârşirea infracţiunii rezultând din prezentarea sa în faţa autorităţii, comportarea sinceră în cursul procesului.

În baza art. 33 şi 34 C. pen., a contopit pedepsele de mai sus în pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare cu aplicarea art. 71 şi 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen., în regim de detenţie şi interzicerea drepturilor prevăzută de art. 71 şi 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) C. pen., pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale, cu titlu de pedeapsă complementară.

În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa de mai sus reţinerea din data de 5 februarie 2005, precum şi arestul preventiv de la 6 februarie 2005 la 25 iulie 2005.

A menţinut măsura obligării de a nu părăsi localitatea dispusă faţă de inculpată prin d.p.460/R/2005 a Curţii de Apel Oradea.

Urmare a faptului că inculpatul a săvârşit acte de complicitate la infracţiunea de delapidare săvârşită de inculpata A.L.S., pentru motivele prezentate anterior, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat şi faţă de acesta încadrarea juridică din infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 26 raportat la art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 26 raportat la art. 215¹ alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 72 C. pen., instanţa a trecut la individualizarea judiciară a pedepsei şi, ţinând seama de dispoziţiile din Partea generală a Codului penal, de limitele de pedeapsă din partea specială, de gradul de pericol social al faptei inculpatului, împrejurările în care s-a comis aceasta, pe fondul relaţiilor intime pe care le avea cu coinculpata, persoana inculpatului, faptul că nu are antecedente penale, a săvârşit doar acte de complicitate la fapta săvârşită de inculpată, instanţa l-a condamnat pe acesta la: - 3 ani închisoare.

Apreciind că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia în regim de detenţie, dată fiind persoana inculpatului, comportamentul său după comiterea faptei, în baza art. 81 C. pen., cu art. 71 alin. (5) C. pen., a suspendat condiţionat executarea pedepsei de mai sus precum şi a pedepsei accesorii prevăzută de art. 71 şi 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit conform art. 82 C. pen.

A atras atenţia asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen., privind revocarea suspendării executării pedepsei şi executarea în întregime a acesteia în cazul comiterii de către inculpat cu intenţie a unei noi infracţiuni înăuntrul termenului de încercare.

În baza art. 346 C. proc. pen., a obligat în solidar inculpaţii să plătească în favoarea părţii civile M.F.P. – Trezoreria Oradea, suma de 238.557,52 RON despăgubiri civile, din care 201.200 RON valoarea nominală a certificatelor despăgubite şi 37.357,52 RON, dobânda la zi plătită despăgubiţilor, reprezentând paguba creată de inculpaţi prin faptele comise, cu majorările de întârziere calculate de la data despăgubirii fiecărui titular de certificat până la data plăţii efective pentru suma despăgubită.

Urmare a schimbării încadrării juridice a faptelor inculpaţilor în infracţiunea de delapidare, în ceea ce-o priveşte pe inculpata A.L.S., respectiv complicitate la această faptă, în ce-l priveşte pe inculpatul T.V.D., parte civilă în cauză devine M.F.P. - Trezoreria Oradea, care de altfel a şi formulat cerere de constituire de parte civilă în faţa instanţei.

În privinţa obligării în solidar a inculpaţilor la plata despăgubirilor de mai sus, tribunalul a apreciat că se impune această soluţie în condiţiile în care inculpatul T.V.D. a săvârşit acte de complicitate doar din momentul în care a cunoscut-o pe inculpată, dată care nu se cunoaşte cu precizie, de asemenea, în condiţiile în care nu se cunoaşte data începând cu care inculpatul a început să primească sume de bani de la inculpată, şi nici cuantumul sumelor de bani primite de acesta. Date fiind lipsa tuturor acestor informaţii, ambii inculpaţi urmează să despăgubească în solidar pe partea civilă. În cauză a fost efectuată şi o expertiză la cererea inculpatului T.V.D. pentru a scoate în evidenţă sumele de bani delapidate de inculpată în perioada cât a fost împreună cu inculpatul T.V.D., însă concluziile acesteia sunt vagi în privinţa prejudiciului total creat de către inculpată defalcat pe perioade de timp, dat fiind faptul, că în paralel, aceasta recurgea la despăgubirea cumpărătorilor care, la scadenţă solicitau în mod real răscumpărarea certificatelor respective.

A dispus anularea precum şi confiscarea specială a Certificatelor de Trezorerie şi a Notelor de Fundamentare Internă falsificate de inculpată şi folosite de aceasta în vederea răscumpărării în fals a certificatelor, înscrisuri ataşate la dosarul cauzei.

În baza art. 191 C. proc. pen., a obligat inculpaţii la câte 2500 RON fiecare cheltuieli judiciare către stat.

A dispus virarea din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Bihor a sumei de 40 RON, onorariu ap. of. B.R., conf. del. 2412/2005.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpaţii A.L.S., T.D.V. şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, solicitând instanţei:

1. Inculpata A.L.S. solicită instanţei desfiinţarea hotărârii primei instanţe, recalificarea faptei sale în infracţiunea de abuz de încredere.

2. Inculpatul T.V.D. solicită instanţei desfiinţarea hotărârii instanţei de fond, achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. În motivele sale de apel inculpatul arată că este nevinovat, că nu a avut nici o contribuţie la activitatea infracţională a coinculpatei A.L.S., că are o afacere prosperă care îi asigură cele necesare traiului fără a fi nevoit să săvârşească fapte penale.

3. Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor solicită instanţei a se constatat că hotărârea instanţei este nelegală şi netemeinică sub următoarele aspecte:

Instanţa de judecată nu s-a pronunţat asupra menţinerii sechestrului asigurător dispus de procuror prin ordonanţa din 10 februarie 2005 privind indisponibilizarea prin instituirea unor sechestre asupra bunurilor imobile aparţinând inculpatei A.L.S., măsura pusă în executare în data de 10 februarie 2005 astfel cum reiese din procesul-verbal întocmit de organele de poliţie.

De asemenea, instanţa de fond nu s-a pronunţat nici asupra menţinerii sechestrului asigurător dispus de procuror prin ordonanţa din data de 28 aprilie 2005 asupra bunurilor imobile aparţinând inculpatului T.D.V. măsura pusă în executare în aceeaşi zi de organele de poliţie.

Conform prevederilor art. 357 C. proc. pen., odată cu pronunţarea hotărârii de condamnare instanţa de judecată este obligată să se pronunţe şi asupra măsurilor asigurătorii, dacă există, cu este situaţia în speţă, or aşa cum se poate observa din lecturarea hotărârii apelate, instanţa de fond nu a făcut nici o referire la aceste măsuri.

Hotărârea instanţei de fond este nelegală şi sub aspectul nedispunerii anulării şi confiscării tuturor actelor falsificate de inculpata A.L.S., instanţa de fond a dispus anularea şi confiscarea parţială a actelor falsificate de inculpată, omiţând să dispună şi anularea şi confiscarea certificatelor de trezorerie de la dosar urmărire penală.

În ceea ce priveşte pedeapsa aplicată inculpatului T.D.V. de 3 ani închisoare cu suspendarea condiţionată a executării, parchetul apreciază că instanţa de fond a reţinut corect starea de fapt, iar pedeapsa aplicată este just individualizată ca natură şi întindere, reflectând pericolul social concret sporit al faptei, modalitatea de executare la care s-a oprit instanţa de fond, aceea de suspendare condiţionată a executării pedepsei, este greşită.

Or, analizând materialul probator existent în cauză, apreciază că se impunea aplicarea unei pedepse privative de libertate pentru următoarele motive:

- atitudinea inculpatului de negare a comiterii faptei în ciuda probelor evidente administrate în cauză;

- încercarea inculpatului prin diferite tertipuri să justifice provenienţa sumelor mari de bani pe care i-a avut pentru cumpărarea imobilelor din raza municipiului Oradea, deşi din probele administrate reiese că acesta nu avea posibilităţi financiare de a-şi cumpăra mai multe bunuri imobile în cursul anului 2004;

- atitudinea inculpatului care după ce a cumpărat un imobil în Oradea pe str. P. Ispirescu, în cursul lunii februarie 2004, la un interval de trei luni a încheiat un contract de donaţie imobiliară cu constituire de uzufruct viager în favoarea fiicei sale în vârstă de 5 ani;

- pe parcursul desfăşurării urmăririi penale şi a cercetării judecătoreşti, inculpatul a dat mai multe declaraţii contradictorii, la început a negat relaţia de prietenie apropiată pe care o avea cu inculpata, apoi a recunoscut că se întâlnea periodic cu aceasta, susţinând în final că de fapt inculpata îi solicita diverse sume de bani pentru a-şi achita datoriile, nicidecum invers;

- cu ocazia audierilor a revenit asupra propriilor declaraţii date chiar în aceeaşi zi.

Potrivit art. 81 C. pen., suspendarea condiţionată a executării pedepsei poate fi dispusă de instanţă numai dacă se apreciază că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia iar aprecierea trebuie să se bazeze pe datele privind fapta şi persoana inculpatului, ceea ce înseamnă că instanţa trebuie să motiveze această dispoziţie.

Or, numai referirea la persoana inculpatului şi comportamentul acestuia după comiterea faptei, nu justifică suspendarea condiţionată a executării pedepsei, ţinând seama de argumentele sus menţionate.

Pentru considerente expuse, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., solicită instanţei de apel, admiterea apelului parchetului, desfiinţarea parţială a hotărârii instanţei de fond, iar după rejudecarea cauzei pronunţarea unei soluţii legale şi temeinice.

Prin decizia penală nr. 29/ A din 3 martie 2009, Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a dispus în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul penal declarat de Parchetul de pe Lângă Tribunalul Bihor împotriva sentinţei penale nr. 305/ P din 19 octombrie 2008 pronunţată de Tribunalul Bihor pe care a desfiinţat-o în sensul că:

A menţinut sechestrul asigurător dispus prin Ordonanţa din 10 februarie 2005 în ceea ce priveşte imobilul aparţinând inculpatei A.L.S. şi sechestrul asigurător dispus prin Ordonanţa din 28 aprilie 2005 în ce priveşte imobilele proprietatea inculpatului T.D.V., ambele Ordonanţe ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor.

A dispus anularea şi confiscarea certificatelor de trezorerie de la filele dosar urmărire penală.

A respins apelurile inculpaţilor T.D.V. şi A.L.S.

A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate.

A obligat pe apelanţii inculpaţi să plătească în favoarea statului suma cheltuieli judiciare.

Împotriva deciziei penale sus-menţionată inculpata A.L.S. a declarat recurs invocând cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., în sensul reducerii pedepsei aplicate, iar ca modalitate de executare aplicarea dispoziţiilor art. 86¹ C. pen.

Recursul declarat este tardiv.

Conform dispoziţiilor art. 385³ C. proc. pen., termenul de declarare a recursului este de 10 zile, iar dispoziţiile art. 363 – art. 365 C. proc. pen., privind data de la curge termenul se aplică în mod corespunzător.

Cum în cauză inculpata A.L.S. a lipsit la termenul de judecată din data de 3 martie 2009 dispozitivul minutei deciziei penale nr. 29/ A din 3 martie 2009 i-a fost comunicat la data de 5 martie 2009, confirmarea dovezii de îndeplinire a procedurii de citare s-a întors la instanţă la 10 martie 2009, iar cererea de recurs a fost înregistrată la serviciul registratură la data de 25 noiembrie 2011, deci cu depăşirea termenului de 10 zile, conform art. 186 C. proc. pen., nerespectarea termenului atrage decăderea din exerciţiul dreptului şi nulitatea acţiunii făcut peste termen.

Instanţa de recurs constată că dispozitivul deciziei penale nr. 29 din 3 martie 2009 i-a fost comunicat inculpatei la adresa pe care aceasta a indicat-o în primă instanţă, respectiv, Oradea, str. Aluminei.

Pentru cele ce preced, recursul inculpatei fiind tardiv, va fi respins ca atare.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 cu referire la art. 189 alin. (1) C. proc. pen., recurenta inculpată va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardiv, recursul declarat de inculpata A.L.S. împotriva deciziei penale nr. 29/ A din 3 martie 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 octombrie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 3239/2012. Penal. Violul (art.197 C.p.). Recurs		ICCJ. Decizia nr. 3235/2012. Penal. Organizarea, conducerea sau... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 3208/2012. Penal. Traficul de droguri (Legea 143/2000 art. 2). Recurs ICCJ. Decizia nr. 3217/2012. Penal. Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 3229/2012. Penal. Traficul de persoane (Legea 678/2001 art. 12). Traficul de minori (Legea 678/2001 art. 13). Recurs ICCJ. Decizia nr. 3235/2012. Penal. Organizarea, conducerea sau finanţarea unor operaţiuni privitoare la droguri (Legea 143/2000 art. 10). Traficul de droguri (Legea 143/2000 art. 2), consumul ilicit de droguri (Legea 143/2000 art. 4). Recurs ICCJ. Decizia nr. 3239/2012. Penal. Violul (art.197 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 3246/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Contestaţie în anulare - Recurs