ICCJ. Decizia nr. 3263/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3263/2012
Dosar nr. 10151/3/2012
Şedinţa publică din 11 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 379 din 7 mai 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 10151/3/2012, în baza art. 257 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul S.F., la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.
În baza art. 71 C. pen., i s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 65 C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei închisorii.
În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive, de la 12 martie 2012 la zi.
În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpatului.
În baza art. 61 alin. (4) din Legea nr. 78/2000, a fost obligat inculpatul la restituirea către martorii denunţători a următoarelor sume:
- 14.000 euro echivalent în lei la cursul de schimb al BNR la data rămânerii definitivă a prezentei hotărâri către martorul B.D.;
- 6.000 euro echivalent în lei la cursul de schimb al BNR la data rămânerii definitivă a prezentei hotărâri către martorul I.C., din care se deduce suma de 6.500 RON restituită martorului.
În baza art. 109 C. proc. pen., s-a dispus restituirea către A.F.I. Bucureşti a celor 21 de chei predate de martorii denunţători, ataşate la dosarul cauzei.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 4.300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în fapt, următoarele:
În cursul lunii noiembrie - decembrie 2010, martorii denunţători B.D. şi I.C., administratori ai unor societăţi comerciale cu sediul în judeţul Constanţa, au intrat în legătură, prin intermediul martorului D.M., cu inculpatul S.F., acesta promiţându-le că, în schimbul unor sume de bani, le poate facilita obţinerea unor imobile aflate în administrarea A.F.I. Bucureşti. În acţiunea de pretindere a sumelor de bani, inculpatul s-a prevalat faţă de martorii denunţători de influenţa pe care ar fi avut-o asupra unor funcţionari din cadrul A.F.I. Bucureşti şi a Primăriei Municipiului Bucureşti.
Pentru a câştiga încrederea denunţătorilor şi pentru dovedirea influenţei pe care o avea asupra funcţionarilor publici, inculpatul le-a prezentat-o celor doi pe martora C.P., angajată a A.F.I., în chiar sediul acestei instituţii, şi i-a condus pe aceştia la spaţiile comerciale din Str. O.G., sector 3; Str. I.C., sector 1; Str. F., sector 3; Str. L., sector 3; Str. S., sector 3; Str. L.C., sector 1, şi S.I., sector 3, pentru spaţiile din Str. O.G., Str. I.C., Str. F., Str. L. şi S.I. Totodată, inculpatul le-a pus la dispoziţie martorilor denunţători şi cheile de acces la 7 din aceste spaţii comerciale.
În acest context, martorii denunţători au plătit inculpatului în schimbul influenţei pe care acesta urma să o exercite asupra funcţionarilor publici suma totală de 20.000 euro, din care 6.000 euro au provenit de la martorul denunţător I.C., iar 14.000 euro au provenit de la martorul denunţător B.D.
Pentru a reţine situaţia de fapt prezentată mai sus, tribunalul a avut în vedere probele administrate în faza de urmărire penală, însuşite de inculpat în condiţiile art. 3201 C. proc. pen.
Astfel, martorii denunţători B.D. şi I.C. au precizat în mod constant că în cursul lunilor noiembrie - decembrie 2010, fiind interesaţi de obţinerea unor spaţii comerciale în municipiul Bucureşti, l-au cunoscut prin intermediul martorului D.M. pe inculpatul S.F., care a afirmat faţă de aceştia că are influenţă asupra funcţionarilor decizionali din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti şi A.F.I. Bucureşti şi că, în schimbul unor sume de bani, le va facilita obţinerea de imobile în zone foarte bune pentru derularea de afaceri. Spaţiile vizate de înţelegerea intervenită între inculpat şi martorii denunţători au fost cele situate în Str. O.G., sector 3; Str. I.C., sector 1; Str. F., sector 3; Str. L. două spaţii, sector 3; Str. S., sector 3; Str. L.C., sector 1, şi S.I., sector 3.
În acelaşi sens au fost şi declaraţiile martorului D.M., persoană care l-a prezentat pe inculpatul S.F. denunţătorilor în noiembrie - decembrie 2010, după ce intrase în contact cu acesta tot în contextul încercărilor de obţinere a unor spaţii comerciale. Potrivit celor arătate de martor, acesta a fost prezent în momentul în care inculpatul le-a solicitat numiţilor B.D. şi I.C. sume de bani pentru a interveni pe lângă funcţionarii cu putere decizională în repartizarea de spaţii comerciale aflate în administrarea Primăriei Municipiului Bucureşti, cu aceeaşi ocazie inculpatul precizând că în schimbul acestor sume de bani putea să intervină pe lângă două persoane cu funcţii de conducere din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti şi a A.F.I. în scopul repartizării unor spaţii comerciale.
De asemenea, şi martorul C.L., cunoştinţă a martorilor denunţători, a susţinut că inculpatul a afirmat atât în prezenţa sa, cât şi a lui B.D. şi I.C., că prin intermediul relaţiilor sale din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti poate obţine repartizarea unor spaţii comerciale.
Martorul E.M., directorul A.F.I., a confirmat şi el afirmaţiile martorilor denunţători, acesta asistând în primăvara anului 2011 la o convorbire telefonică între B.D. şi S.F., în care ultimul arăta că "nu a avut timp să intervină pentru repartizarea spaţiilor, că nu a putut să se întâlnească cu doamna de la primărie".
De altfel, în ultima declaraţie dată în faza de urmărire penală, inculpatul a admis faptul că a pretins de la martorii denunţători suma de 8.000 euro pentru obţinerea influenţei numitei C.P., angajată a A.F.I., pentru ca aceasta să facă demersuri în vederea repartizării spaţiilor comerciale.
În aceste condiţii, tribunalul a apreciat dovedită pretinderea unor sume de bani de către inculpatul S.F. de la martorii denunţători B.D. şi I.C. pentru a interveni pe lângă funcţionari din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti şi a A.F.I. în scopul obţinerii unor spaţii comerciale aflate în administrarea acestor instituţii.
Pretinderea sumelor de bani a fost urmată şi de primirea unei sume totale de 20.000 euro de către inculpat de la martorii denunţători, fracţionat, în perioada noiembrie - decembrie 2010 - martie 2011. În acest sens, tribunalul a reţinut declaraţiile martorilor denunţători, coroborate cu declaraţiile martorilor D.M. şi C.L., prezenţi fiecare la remiterea unei sume de bani de către denunţători. Martorul C.L. a precizat astfel că a fost prezent când I.C. i-a remis inculpatului suma de aproximativ 6.000 euro, iar martorul D.M. a arătat că a asistat la momentul la care B.D. i-a înmânat inculpatului o parte dintr-o sumă de 38.000 RON pe care el i-o dăduse primului în baza unei obligaţii contractuale.
Totodată, în intervalul menţionat, pentru a spori încrederea denunţătorilor în posibilităţile sale de a interveni pe lângă funcţionari publici în vederea repartizării spaţiilor comerciale vizate, inculpatul i-a condus pe cei doi la sediul A.F.I., unde le-a prezentat-o pe numita C.P., angajată a acestei instituţii, aspect recunoscut atât de aceasta, cât şi de inculpat. Totodată, astfel cum rezultă din declaraţiile concordante ale inculpatului şi ale martorilor denunţători, cei trei s-au deplasat şi la mai multe dintre spaţiile comerciale vizate, inculpatul punându-le la dispoziţie acestora cheile pentru spaţiile din Str. I.C., sector 1; Str. L., sector 2, intrarea dinspre stradă; Str. L., Sector 2, spaţiul cu acces din curtea interioară, Str. F., sector 3 (unde cheile aflate în posesia denunţătorilor au putut deschide uşile de acces şi în luna martie 2012, cu ocazia conducerii în teren), S.I. (unde sistemul de asigurare a fost schimbat în urma încunoştinţării martorului E.M.) şi Str. O.G. şi Str. F. (unde a avut loc, de asemenea, o înlocuire a sistemului de asigurare).
În ceea ce priveşte cuantumul sumei efectiv remise inculpatului, faţă de poziţia avută de acesta în cursul urmăririi penale, tribunalul a apreciat necesar să arate că martorii denunţători au precizat în mod constant cuantumul acestei sume ca fiind 20.000 euro, martorul I.C. arătând şi faptul că din suma menţionată 6.000 euro proveneau de la el, restul sumei fiind plătit de martorul B.D.
Suma indicată a fost susţinută şi de modul de calcul prezentat de martorul B.D., în cuprinsul plângerii formulate, ca fiindu-i adus la cunoştinţă de către inculpat - 2.000 RON pentru fiecare spaţiu comercial în vederea întocmirii dosarului (au fost vizate 10 imobile, dând o sumă totală de 20.000 RON), 4.000 RON pentru fiecare spaţiu comercial în vederea obţinerii cheii de acces (martorii au intrat în posesia cheilor pentru 7 imobile - 28.000 RON), 1.000 euro pentru obţinerea fişei de calcul (martorul a arătat că a plătit suma pentru obţinerea fişei de calcul în cazul a 7 imobile - 7.000 euro), 1.000 euro repartiţia şi 1.500 euro comisionul inculpatului.
Judecătorul cauzei a reţinut că martorii denunţători au susţinut remiterea către inculpat a sumei de 20.000 euro încă dinainte de formularea plângerii ce a stat la baza prezentului dosar, într-un moment în care aceştia încercau rezolvarea pe alte căi a neînţelegerilor ivite în raporturile cu inculpatul, dovadă în acest sens fiind şi declaraţia martorului E.M., directorul A.F.I., la care denunţătorii au apelat după momentul în care au început să aibă bănuieli cu privire la capacitatea inculpatului de a obţine repartiţiile vizate prin intermediul cunoştinţelor sale. Acest aspect face ca declaraţiile acestora să fie reţinute de instanţă, în ciuda interesului pe care denunţătorii îl au în prezenta cauză.
S-a apreciat că poziţia inculpatului cu privire la sumele primite a fost una oscilantă, în prima declaraţie din faza de urmărire penală acesta arătând că ar fi primit de la denunţători doar suma de 25.000 RON, pentru ca în declaraţia dată în faţa instanţei cu ocazia soluţionării propunerii de arestare preventivă să recunoască, implicit, primirea unei sume de 35.000 RON, devenită în declaraţia din data de 20 martie 2012 - 8.000 euro.
Aceste afirmaţii ale inculpatului, asupra cărora acesta a revenit de altfel prin declaraţia dată în condiţiile art. 3201 C. proc. pen., au fost înlăturate la stabilirea situaţiei de fapt, acestea necoroborându-se cu nicio altă probă administrată în cauză.
Totodată, tribunalul a înlăturat şi declaraţiile iniţiale ale inculpatului (în declaraţia din data de 20 martie 2012 acesta arătând că toate sumele primite de la denunţători au fost remise numitei C.P.) referitoare la faptul că o parte din sumele pretinse au fost folosite sau urmau a fi folosite pentru realizarea demersurilor legale în vederea obţinerii spaţiilor comerciale. Potrivit declaraţiei directorului A.F.I., coroborate cu înscrisurile depuse la dosarul de urmărire penală, imobilele anterior menţionate, dintre care cel din S.I. este folosit şi în prezent ca arhivă a A.F.I., nu au făcut în perioada vizată obiectul unei proceduri legale de închiriere ori concesionare şi nici nu au făcut obiectul vreunei licitaţii, astfel încât să existe posibilitatea reală a plăţii unor taxe. Într-adevăr, la dosarul cauzei se află mai multe răspunsuri la unele cereri formulate probabil de inculpat cu privire la situaţia juridică a imobilelor menţionate, la istoricul de adresă poştală, dar în afară de o chitanţă pentru plata sumei de 4 RON nu există niciun alt document care să ateste efectuarea unor cheltuieli licite.
În orice caz, având în vedere că imobilele puteau fi atribuite denunţătorilor doar prin încălcarea atribuţiilor de serviciu de către funcţionarii din cadrul P.M.B. şi A.F.I. sau prin declanşarea ulterioară de către aceştia a unei proceduri de atribuire, posibilitatea ca sumele pretinse să fi fost folosite în scopuri legale este exclusă.
În ceea ce priveşte apărările inculpatului referitoare la faptul că sumele primite de la denunţători au fost remise numitei C.P. pentru influenţa proprie, tribunalul a considerat că acestea nu sunt relevante pentru soluţionarea cauzei de faţă în ceea ce priveşte reţinerea în sarcina inculpatului a infracţiunii de trafic de influenţă. Potrivit art. 257 C. pen., această infracţiune constă în primirea sau pretinderea de bani sau alte foloase pentru sine sau pentru altul, astfel încât chiar dacă inculpatul ar fi pretins banii la solicitarea expresă a numitei C.P. şi i-ar fi predat acesteia toate sumele de bani, acesta nu este apărat de răspunderea penală.
În drept, s-a apreciat că fapta inculpatului S.F. care, în perioada noiembrie - decembrie 2010 - martie 2011, a pretins şi primit de la martorii denunţători B.D. şi I.C., în mai multe tranşe, suma totală de 20.000 euro, în baza promisiunii că va interveni la funcţionarii decizionali din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti (instituţia care are în administrare imobilele şi poate dispune cu privire la atribuirea lor) şi A.F.I. Bucureşti (instituţia care aduce la îndeplinire dispoziţiile de închiriere a imobilelor), pentru determinarea acestora să dispună atribuirea către cei doi a unor spaţii comerciale formate din una sau mai multe încăperi, în imobilele situate în Bucureşti, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Elementul material al infracţiunii s-a realizat prin pretinderea sumelor de bani de la martorii denunţători, urmată de primirea sumelor menţionate. Faptul că primirea sumelor s-a realizat fracţionat nu schimbă caracterul unic al infracţiunii care s-a consumat în momentul pretinderii acestora, printr-o acţiune unică, de la martorii denunţători.
Cerinţa esenţială a elementului material este, de asemenea, întrunită prin aceea că inculpatul a pretins faţă de martorii denunţători că are influenţă asupra unor funcţionari cu atribuţii în procesul de atribuire a spaţiilor comerciale din cadrul A.F.I. şi din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti pentru a-i determina pe aceştia să atribuie spaţiile vizate denunţătorilor. Chiar dacă imobilele vizate nu făceau la momentul respectiv obiectul unor proceduri de concesionare sau închiriere, atribuirea acestora către denunţători s-ar fi putut realiza prin îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu de către funcţionarii vizaţi sau prin declanşarea de către aceştia a unor astfel de proceduri. S-a precizat că inculpatul a susţinut expres faţă de martorii denunţători influenţa sa faţă de funcţionari din cadrul ambelor instituţii, iar deplasările împreună cu aceştia la sediul A.F.I., prezentarea numitei C.P. - angajată a acestei instituţii, vizionarea împreună cu denunţătorii a spaţiilor comerciale şi punerea la dispoziţia acestora a cheilor de la uşile de acces pentru unele spaţii au fost de natură să întărească convingerea acestora că influenţa pretinsă este reală.
De asemenea, probele administrate în cursul urmăririi penale au confirmat faptul că inculpatul a acţionat cu intenţie directă, urmărind obţinerea folosului material constând în sumele de bani pretinse de la denunţători în schimbul influenţei sale.
La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, tribunalul a avut în vedere, în condiţiile art. 72 C. pen., limitele de pedeapsă prevăzute de lege, reduse în conformitate cu dispoziţiile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. (închisoarea de la 1 an şi 4 luni la 6 ani şi 8 luni), gradul de pericol social al faptei, apreciat ca fiind unul destul de ridicat prin perspectiva sumelor pretinse şi primite de inculpat şi a modului organizat în care acesta a acţionat pentru crearea convingerii denunţătorilor cu privire la influenţa pe care o avea asupra funcţionarilor publici, atitudinea oscilantă a inculpatului în cursul urmăririi penale şi situaţia antecedentelor penale.
Sub acest ultim aspect, tribunalul a constatat că inculpatul a mai fost condamnat de două ori pentru săvârşirea de infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, condamnări ce nu atrag însă reţinerea stării de recidivă prin raportare la dispoziţiile art. 38 alin. (2) C. pen. - împlinirea termenului de reabilitare, şi a fost sancţionat administrativ de trei ori pentru săvârşirea de infracţiuni variate (furt, înşelăciune, fals în înscrisuri oficiale, uz de fals).
În prezent, pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti se află un alt dosar în care inculpatul este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, iar acesta a fost condamnat în primă instanţă la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea aceleiaşi infracţiuni de către Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti în Dosarul nr. 37133/301/2011.
Chiar dacă aceste infracţiuni nu sunt de aceeaşi natură cu cea ce face obiectul prezentului dosar, ele conturează totuşi o atitudine prelungită în timp de nerespectare a normelor penale şi duc la concluzia că pentru atingerea scopurilor prevăzute de art. 52 C. pen. se impune aplicarea unei pedepse cu executare în regim de detenţie, sancţiunile aplicate anterior (închisoarea graţiată condiţionat în baza Legii nr. 543/2002 sau amenzile administrative) nefiind de natură să schimbe comportamentul inculpatului.
Faţă de cele arătate, instanţa a apreciat că nu se impune reţinerea în favoarea inculpatului a unor circumstanţe atenuante, cum a solicitat apărătorul acestuia. Evident, conduita inculpatului anterioară prezentei fapte nu este una exemplară pentru a se reţine dispoziţiile art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., atitudinea acestuia nu a fost de la început una de recunoaştere a săvârşirii faptei, nefiind astfel îndeplinite condiţiile art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., iar restituirea de către acesta a unor sume denunţătorilor a intervenit, probabil, în contextul temerii faţă de posibilitatea tragerii la răspundere penală. În orice caz, în condiţiile în care infracţiunea pentru care este cercetat inculpatul nu este o infracţiune de prejudiciu, ci o infracţiune ce vizează prestigiul funcţionarilor publici, nu se poate reţine nici circumstanţa atenuantă prev. de art.74 alin. (1) lit. b) C. pen.
La stabilirea în concret a pedepsei aplicate inculpatului, tribunalul a avut în vedere şi circumstanţele personale ale acestuia, astfel cum rezultă din actele medicale depuse la dosar, inculpatul suferind de tulburare de personalitate organică de tip instabil emoţional (fără ca acest aspect să ridice dubii cu privire la discernământul său faţă de modul de acţiune şi de conţinutul declaraţiilor date), dar şi faptul că probele administrate (declaraţiile martorilor denunţători, punerea de către inculpat la dispoziţia acestora a cheilor de la uşile de acces în spaţiile comerciale) duc la concluzia că acesta nu a fost singurul beneficiar al sumelor primite şi nici singura persoană care a stat la baza planului infracţional. Raportat la aceste elemente, tribunalul a apreciat că o pedeapsă orientată înspre minimul special este suficientă pentru sancţionarea inculpatului, dar şi pentru atingerea scopului preventiv al pedepsei şi a scopului educativ.
Faţă de dispoziţiile art. 61 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 78/2000, potrivit cărora cumpărătorul de influenţă care denunţă autorităţii fapta mai înainte ca organul de urmărire să fi fost sesizat beneficiază de restituirea bunurilor care au făcut obiectul infracţiunii de cumpărare de influenţă (aplicabile denunţătorilor B.D. şi I.C. prin prisma calităţii acestora de administratori ai unor societăţi comerciale - art. 1 lit. b) din Legea nr. 78/2000), tribunalul a dispus obligarea inculpatului la restituirea către martorii denunţători a următoarelor sume: - 14.000 euro echivalent în lei la cursul de schimb al BNR la data rămânerii definitivă a prezentei hotărâri către martorul B.D.; - 6.000 euro echivalent în lei la cursul de schimb al BNR la data rămânerii definitivă a prezentei hotărâri către martorul I.C., din care se deduce suma de 6.500 RON restituită martorului, potrivit mandatelor poştale din datele de 13 aprilie 2011, 19 aprilie 2011 şi 5 aprilie 2011.
S-a mai arătat în considerente că în ipoteza în care cercetările desfăşurate în dosarul disjuns cu privire la numita C.P. vor stabili implicarea acesteia în infracţiunea de trafic de influenţă şi primirea unei sume de bani din cele anterior menţionate, inculpatul va avea evident posibilitatea să se îndrepte împotriva acesteia pentru recuperarea sumelor plătite în plus. Totodată, s-a făcut precizarea că deşi inculpatul a susţinut în declaraţiile date în faza de urmărire penală că a restituit denunţătorilor suma de 10.000 RON prin mandate poştale, acesta a depus la dosar doar documente care atestă restituirea sumei de 6.500 RON, după cum s-a arătat deja.
În baza art. 109 C. proc. pen., s-a dispus restituirea către A.F.I. a celor 21 de chei predate de martorii denunţători, ataşate la dosarul cauzei. Probele administrate au stabilit faptul că aceste chei aparţin A.F.I., nefiind proprietatea inculpatului pentru a se putea dispune confiscarea în baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen., astfel cum s-a solicitat prin rechizitoriu.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel inculpatul S.F., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie. Acesta a solicitat în esenţă aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai redus, ca urmare a reţinerii circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 lit. a) şi c) C. pen., cu suspendarea executării pedepsei.
Prin Decizia penală nr. 207/A din 26 iunie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul S.F. împotriva Sentinţei penale nr. 379 din 7 mai 2012, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 10151/3/2012.
A menţinut durata arestării preventive a inculpatului S.F. A dedus din pedeapsa aplicată durata prevenţiei pentru inculpatul S.F., de la 12 martie 2012 la zi.
Pentru a hotărî astfel a reţinut că prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, situaţie pe care şi-o însuşeşte în totalitate, respectiv că în perioada noiembrie - decembrie 2010 - martie 2011, a pretins şi primit de la martorii denunţători B.D. şi I.C., în mai multe tranşe, suma totală de 20.000 euro, în baza promisiunii că va interveni la funcţionarii decizionali din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti (instituţia care are în administrare imobilele şi poate dispune cu privire la atribuirea lor) şi A.F.I. Bucureşti (instituţia care aduce la îndeplinire dispoziţiile de închiriere a imobilelor), pentru determinarea acestora să dispună atribuirea către cei doi a unor spaţii comerciale formate din una sau mai multe încăperi, în imobilele situate în Bucureşti.
Situaţia de fapt a reieşit din probele administrate în faza de urmărire penală, probe pe care inculpatul şi le-a însuşit, solicitând prin declaraţia dată în faţa primei instanţe totodată, aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen.
De asemenea, s-a reţinut că în mod corect a reţinut instanţa de fond că fapta săvârşită de către inculpat întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
În ceea ce priveşte pedeapsa aplicată şi modalitatea de executare stabilită de către prima instanţă, aspecte criticate de către apelantul-inculpat, Curtea a considerat că aceasta a apreciat în mod judicios asupra criteriilor de individualizare.
Astfel, tribunalul a avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege, reduse în conformitate cu dispoziţiile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., gradul de pericol social al faptei, apreciat în mod just ca fiind unul destul de ridicat prin perspectiva sumelor pretinse şi primite de inculpat şi a modului organizat în care acesta a acţionat pentru crearea convingerii denunţătorilor cu privire la influenţa pe care o avea asupra funcţionarilor publici, atitudinea oscilantă a inculpatului în cursul urmăririi penale şi situaţia antecedentelor sale penale.
Referitor la antecedentele penale ale inculpatului, s-a constatat că acesta a fost condamnat anterior de două ori pentru săvârşirea de infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, condamnări care într-adevăr nu atrag reţinerea stării de recidivă având în vedere că s-a împlinit termenul de reabilitare.
Totodată, din fişa de cazier depusă la dosar mai rezultă că inculpatul a fost sancţionat administrativ de trei ori pentru săvârşirea de infracţiuni variate (furt, înşelăciune, fals în înscrisuri oficiale, uz de fals).
În fine, tot în legătură cu activitatea infracţională a inculpatului, s-a constatat că pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti se află un alt dosar în care inculpatul este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, iar acesta a fost condamnat în primă instanţă la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea aceleiaşi infracţiuni de către Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti în Dosarul nr. 37133/301/2011.
Evident că toate aceste date privitoare la săvârşirea de către inculpat a unor infracţiuni caracterizează persoana sa, în special atitudinea acestuia faţă de normele de convieţuire socială, arătând lipsa de respect faţă de valorile ocrotite prin lege. Mai mult, aceste împrejurări, care sunt anterioare comiterii infracţiunii din prezentul dosar, fac imposibilă aprecierea că inculpatul a avut o conduită bună înainte de săvârşirea acesteia, în sensul prevăzut de art. 74 lit. a) C. pen., aşa încât nu pot fi reţinute circumstanţele atenuante prevăzute de textul menţionat. Totodată, Curtea a considerat că nu pot fi reţinute nici circumstanţele atenuante prev. de art. 74 lit. c) C. pen. având în vedere atitudinea oscilantă avută de acesta pe parcursul urmăririi penale, atitudine ce reiese din declaraţiile sale.
Faptul că în faza de judecată a recunoscut în întregime faptele pentru care a fost trimis în judecată, solicitând să fie judecat după procedura reglementată de art. 3201 C. proc. pen., nu poate fi reţinut şi ca temei pentru aplicarea dispoziţiilor art. 74 lit. c) C. pen., neputându-se reţine aceeaşi împrejurare ca temei pentru reducerea succesivă a pedepsei.
Tribunalul a avut în vedere toate circumstanţele personale ale inculpatului, astfel cum rezultă din actele medicale depuse la dosar.
Faţă de toate, prima instanţă a apreciat corect că o pedeapsă orientată înspre minimul special este suficientă pentru sancţionarea inculpatului, dar şi pentru atingerea scopului preventiv şi educativ al pedepsei.
Referitor la modalitatea de executare a pedepsei, Curtea a constatat că în mod corect a apreciat instanţa de fond că, faţă de antecedentele penale ale inculpatului, aşa cum au fost reţinute mai sus, dar şi de personalitatea sa, scopul pedepsei nu poate fi atins decât prin executarea efectivă a pedepsei.
Împotriva Deciziei penale nr. 207/A din 26 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a declarat recurs inculpatul S.F. invocând motivul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. şi a solicitat reducerea pedepsei şi aplicarea disp. art. 74 alin. (1) lit. a) şi lit. c) C. proc. pen.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi sub nr. 10151/3/2012. Examinând motivul de recurs invocat, cât şi din oficiu, ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că instanţa de apel şi instanţa de fond au reţinut în mod corect situaţia de fapt şi au stabilit vinovăţia inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a ansamblului probator administrat în cauză, dând faptei comise încadrarea juridică corespunzătoare, precum şi o corectă individualizare a pedepsei.
La individualizarea pedepsei stabilite în sarcina inculpatului instanţa de fond a luat în considerare criteriile generale de individualizare prevăzute de dispoziţiile art. 72 C. pen., dar şi că, astfel cum rezultă din actele medicale depuse la dosar, inculpatul suferind de tulburare de personalitate organică de tip instabil emoţional (fără ca acest aspect să ridice dubii cu privire la discernământul său faţă de modul de acţiune şi de conţinutul declaraţiilor date), tribunalul a apreciat că o pedeapsă orientată înspre minimul special prevăzut de textul incriminator, este suficientă pentru sancţionarea inculpatului, dar şi pentru atingerea scopului preventiv al pedepsei şi a scopului educativ, pedeapsă care a fost menţinută şi de instanţa de apel, astfel că nu se impune coborârea pedepsei într-un cuantum mai redus faţă de textul incriminator.
În mod corect s-a ţinut cont de ambele instanţe şi de pericolul social la faptei săvârşite de persoana inculpatului şi de împrejurările comiterii faptei, respectiv că în cursul lunii noiembrie - decembrie 2010, martorii denunţători B.D. şi I.C., administratori ai unor societăţi comerciale cu sediul în judeţul Constanţa, au intrat în legătură, prin intermediul martorului D.M., cu inculpatul S.F., acesta promiţându-le că, în schimbul unor sume de bani, le poate facilita obţinerea unor imobile aflate în administrarea A.F.I. Bucureşti. În acţiunea de pretindere a sumelor de bani, inculpatul s-a prevalat faţă de martorii denunţători de influenţa pe care ar fi avut-o asupra unor funcţionari din cadrul A.F.I. Bucureşti şi a Primăriei Municipiului Bucureşti.
Pentru a câştiga încrederea denunţătorilor şi pentru dovedirea influenţei pe care o avea asupra funcţionarilor publici, inculpatul le-a prezentat-o celor doi pe martora C.P., angajată a A.F.I., în chiar sediul acestei instituţii, şi i-a condus pe aceştia la spaţiile comerciale din Str. O.G., sector 3; Str. I.C., sector 1; Str. F., sector 3; Str. L. (două spaţii), sector 3; Str. S., sector 3; Str. L.C., sector 1 şi S.I., sector 3, pentru spaţiile din Str. O.G., Str. I.C., Str. F., Str. L. şi S.I. Totodată, inculpatul le-a pus la dispoziţie martorilor denunţători şi cheile de acces la 7 din aceste spaţii comerciale.
Înalta Curte constată că nu se impune a se acorda o eficienţă mai mare dispoziţiilor generale de reindividualizare, aceste criterii fiind reţinute de instanţa de apel şi instanţa de fond la individualizarea pedepsei stabilite în sarcina inculpatului.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte constată că ambele instanţe au examinat, în mod judicios, aplicarea criteriilor obiective ce caracterizează procesul de individualizare judiciară, concretizat în modul de stabilire a pedepsei de 2 ani închisoare, reţinută în sarcina inculpatului, evidenţiind faptul că dincolo de pericolul social generic al infracţiunii săvârşite, în mod concret acesta s-a accentuat ca urmare a împrejurărilor în care a fost săvârşită, respectiv faptele inculpatului conducând la pretinderea şi primirea de la martorii denunţători B.D. şi I.C., în mai multe tranşe, sumei totale de 20.000 euro, în baza promisiunii că va interveni la funcţionarii decizionali din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti (instituţia care are în administrare imobilele şi poate dispune cu privire la atribuirea lor) şi A.F.I. Bucureşti (instituţia care aduce la îndeplinire dispoziţiile de închiriere a imobilelor), pentru determinarea acestora să dispună atribuirea către cei doi a unor spaţii comerciale formate din una sau mai multe încăperi, în imobilele situate în Bucureşti, astfel că o nouă cenzură cu privire la individualizarea pedepsei nu se mai impune.
În raport cu cele menţionate, Înalta Curte nu poate avea în vedere criticile formulate în recurs de către inculpat, invocând afecţiunile de sănătate de care suferă inculpatul, chiar dacă starea inculpatului este una precară, stare pe care inculpatul a avut-o şi înainte de săvârşirea faptei, nu poate contribui la reducerea pedepsei într-un cuantum mai redus.
De asemenea, nu se poate dispune nici aplicarea disp. art. 74 lit. a) sau lit. c) C. pen. având în vedere că inculpatul a fost condamnat anterior de două ori pentru săvârşirea de infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, condamnări care într-adevăr nu atrag reţinerea stării de recidivă având în vedere că s-a împlinit termenul de reabilitare, dar apreciind şi cu privire la fişa de cazier depusă la dosar mai rezultă că inculpatul a fost sancţionat administrativ de trei ori pentru săvârşirea de infracţiuni variate (furt, înşelăciune, fals în înscrisuri oficiale, uz de fals).
Totodată, s-a constatat că pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti se află un alt dosar în care inculpatul este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, iar acesta a fost condamnat în primă instanţă la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea aceleiaşi infracţiuni de către Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti în Dosarul nr. 37133/301/2011.
Cu privire la atitudinea inculpatului după săvârşirea faptei instanţa de recurs constată că aceasta a fost una oscilantă avută de acesta pe parcursul urmăririi penale, atitudine ce reiese din declaraţiile sale.
Astfel, Înalta Curte constată că, întrucât în cauză pedeapsa aplicată reflectă respectarea principiului proporţionalităţii între gravitatea faptelor comise şi profilul socio-moral şi de personalitate al inculpatului, nu se justifică reducerea pedepsei reţinute deja în sarcina inculpatului, pedeapsă orientată spre minimul special al pedepsei stabilit de textul incriminator.
În baza art. 38515 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul declarat de inculpatul S.F. împotriva Deciziei penale nr. 207/A din 26 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Va deduce din pedeapsa aplicată durata arestării preventive de la 12 martie 2012 la 11 octombrie 2012.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul S.F. va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului prezentei hotărâri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.F. împotriva Deciziei penale nr. 207/A din 26 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la 12 martie 2012 la 11 octombrie 2012.
Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 400 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11 octombrie 2012.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 3252/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3264/2012. Penal → |
|---|
