ICCJ. Decizia nr. 3328/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3328/2012
Dosar nr. 9862/3/2012/a4
Şedinţa publică din 17 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţă din data de 2 octombrie 2012 pronunţată în Dosarul nr. 9862/3/2012/a4 (2305/2012) Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a constatat legalitatea şi temeinicia arestării preventive a inculpatei C.M. (fiica lui V. şi Vi., născută 19 iunie 1976).
A menţinut arestarea preventivă a inculpatei.
Pentru a dispune astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 560 din 20 iunie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 9862/3/2012, s-au dispus următoarele:
În baza art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi 3201 alin. (7) C. proc. pen., condamnă inculpata C.M. la pedeapsa de 6 ani şi 8 luni închisoare.
În baza art. 65 C. pen. aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. condamnă aceeaşi inculpată la pedeapsa de 2 luni închisoare (fapte din perioada 11 ianuarie 2011 - 26 mai 2011).
În baza art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. condamnă aceeaşi inculpată la pedeapsa de 2 luni închisoare.
În baza art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. şi 3201 alin. (7) C. proc. pen. condamnă aceeaşi inculpată la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art. 288 alin. (1) C. proc. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. condamnă aceeaşi inculpată la pedeapsa de 2 luni închisoare.
În baza art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. condamnă aceeaşi inculpată la pedeapsa de 2 luni închisoare.
În baza art. 85 C. pen. şi a Deciziei nr. 42/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (recurs în interesul legii), anulează suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an închisoare (aplicată inculpatei prin Sentinţa penală nr. 174 din 14 decembrie 2010 a Judecătoriei Sinaia, definitivă prin Decizia penală nr. 697 din 16 mai 2011 a Curţii de Apel Ploieşti), iar în baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., contopeşte această pedeapsă cu pedeapsa de 6 ani şi 8 luni închisoare aplicată inculpatului pentru infr. prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 6 ani şi 8 luni închisoare.
În baza art. 39 alin. (1) C. pen. rap. la art. 33, art. 34 C. pen. contopeşte pedeapsa rezultantă de 6 ani şi 8 luni închisoare cu pedeapsa de 2 luni închisoare aplicată pentru infr. prev. de art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., inculpata urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 6 ani şi 8 luni închisoare.
În baza art. 39 alin. (1) C. pen. rap. la art. 33, art. 34 C. pen. contopeşte pedeapsa rezultantă de 6 ani şi 8 luni închisoare cu pedeapsa de 2 luni închisoare aplicată inculpatei pentru infr. prev. de art. 291 C. pen., art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., inculpata urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 6 ani şi 8 luni închisoare.
În baza art. 39 alin. (1) C. pen. rap. la art. 33, art. 34 C. pen. contopeşte pedeapsa rezultantă de 6 ani şi 8 luni închisoare cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatei pentru infr. prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., inculpata urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 6 ani şi 8 luni închisoare.
În baza art. 39 alin. (1) C. pen. rap. la art. 33, art. 34 C. pen. contopeşte pedeapsa rezultantă de 6 ani şi 8 luni închisoare cu pedeapsa de 2 luni închisoare aplicată inculpatei pentru infr. prev. de art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. inculpata urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 6 ani şi 8 luni închisoare.
În baza art. 39 alin. (1) C. pen. rap. la art. 33, art. 34 C. pen. contopeşte pedeapsa rezultantă de 6 ani şi 8 luni închisoare cu pedeapsa de 2 luni închisoare aplicată inculpatei pentru infr. prev. de art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 alin. (1) lit. a) şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., inculpata urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 6 ani şi 8 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., contopeşte aceste pedepse de 6 ani şi 8 luni închisoare, inculpata urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 6 ani şi 8 luni închisoare, în regim de detenţie cu aplic. art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În baza art. 35 C. pen. după executarea pedepsei principale inculpata va executa şi pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani.
În baza art. 350 C. proc. pen. menţine starea de arest a inculpatei.
În baza art. 88 C. pen. deduce din pedeapsă reţinerea din 23 iunie 2011, precum şi reţinerea şi arestul preventiv de la 2 februarie 2012 la zi.
În fapt, s-a reţinut:
1. În perioada 11 octombrie 2010 - 30 martie 2011, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpata C.M. a indus în eroare pe părţile vătămate SC O. SRL, SC F.P. SRL, SC B.C. SRL, SC D.G.M.C. SRL, SC E.B.C. SRL, SC F.P. SRL (actual SC U.P. SRL), SC U.M. SRL, SC I.T.A. SRL, SC G.P.C. SRL şi SC V.I. SRL, cu ocazia încheierii şi executării contractelor de prestări servicii din 11 octombrie 2010, din 22 octombrie 2010, din 1 noiembrie 2010, din 17 noiembrie 2010, din 18 noiembrie 2010, din 9 decembrie 2010, din 28 ianuarie 2011, din 3 februarie 2011, din 28 martie 2011 şi din 30 martie 2011, prin care s-a obligat în mod formal (neserios) să întocmească şi să depună la organismul specializat al statului documentaţia necesară obţinerii de către părţile vătămate a unor fonduri europene nerambursabile în sumă de 250.000 - 1.000.000 euro, expediindu-le acestora pe parcursul derulării contractelor sus-menţionate mai multe adrese, falsificate în prealabil de aceasta prin contrafacere, care atestau, în mod mincinos, depunerea/aprobarea/avizarea proiectelor respective, în scopul încasării în mod injust de la părţile vătămate a unor sume de bani şi în special a comisionului de succes în procent de 7% - 8% din valoarea fondurilor europene "preconizate", cauzând un prejudiciu total de 221.606,67 RON.
2. În perioada 11 ianuarie 2011 - 26 mai 2011, inculpata C.M., în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a falsificat, prin contrafacere, adresele având nr. 110 din 14 ianuarie 2011, nr. 34211 din 14 februarie 2011, nr. 3212 din 11 martie 2011, nr. 96 din 11 ianuarie 2011, nr. 928 din 28 ianuarie 2011, nr. 3201 din 8 martie 2011, nr. 97 din 12 ianuarie 2011, nr. 3442 din 14 februarie 2011, nr. 3209 din 11 martie 2011, nr. 32201 din 14 februarie 2011, nr. 3212 din 11 martie 2011, nr. 3210 din 26 mai 2011, nr. 102 din 11 ianuarie 2011, nr. 3212 din 11 martie 2011, nr. 106 din 11 ianuarie 2011, nr. 318921 din 14 februarie 2011, nr. 3210 din 11 martie 2011, nr. 3483 din 8 martie 2011 (care atestau, în mod mincinos, depunerea/aprobarea/avizarea proiectelor în vederea obţinerii de către părţile vătămate a unor fonduri europene) - prin aplicarea unui antet şi a unor numere de înregistrare ce nu aparţin Agenţiei pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii (instituţie ce nu avea competenţe legale în obţinerea de fonduri europene), precum şi prin aplicarea unei ştampile false ce nu aparţine acestei agenţii şi a unei ştampile ce reproduce semnătura vicepreşedintelui acesteia, D.N., precum şi contractul de finanţare din 2 aprilie 2011, având ca părţi contractante Agenţia pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi SC F.P. SRL, prin aplicarea unei ştampile false ce nu aparţine acestei agenţii şi prin contrafacerea semnăturii preşedintelui acesteia, I.C.H..
3. În perioada 11 ianuarie 2011 - 26 mai 2011, inculpata C.M., în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a expediat, prin poştă, către părţile vătămate SC O. SRL, SC F.P. SRL, SC B.C. SRL, SC D.G.M.C. SRL, SC E.B.C. SRL, SC F.P. SRL (actual SC U.P. SRL) şi SC I.T.A. SRL, adresele purtând nr. 110 din 14 ianuarie 2011, nr. 34211 din 14 februarie 2011, nr. 3212 din 11 martie 2011, nr. 96 din 11 ianuarie 2011, nr. 928 din 28 ianuarie 2011, nr. 3201 din 8 martie 2011, nr. 97 din 12 ianuarie 2011, nr. 3442 din 14 februarie 2011, nr. 3209 din 11 martie 2011, nr. 32201 din 14 februarie 2011, nr. 3212 din 11 martie 2011, nr. 3210 din 26 mai 2011, nr. 102 din 11 ianuarie 2011, nr. 3212 din 11 martie 2011, nr. 106 din 11 ianuarie 2011, nr. 318921 din 14 februarie 2011, nr. 3210 din 11 martie 2011, nr. 3483 din 8 martie 2011, care atestau, în mod mincinos, depunerea/aprobarea/avizarea proiectelor în vederea obţinerii de către părţile vătămate a unor fonduri europene şi pe care le-a falsificat în prealabil, prin contrafacere, în scopul inducerii în eroare a părţilor vătămate sus-menţionate cu ocazie executării contractelor de prestări servicii nr. 182 din 11 octombrie 2010, nr. 185 din 22 octombrie 2010, nr. 188 din 1 noiembrie 2010, nr. 192 din 17 noiembrie 2010, nr. 193 din 18 noiembrie 2010, nr. 195 din 9 decembrie 2010, nr. 15 din 28 ianuarie 2011, nr. 10 din 3 februarie 2011, nr. 19 din 14 martie 2011, nr. 32 din 28 martie 2011 şi încasării de la acestea a unor sume de bani şi în special a comisionului de succes în procent de 7% - 8% din valoarea fondurilor europene "preconizate", prevăzut în contractele respective.
4. În datele de 10 ianuarie 2012 şi 24 ianuarie 2012, inculpata C.M., în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a indus în eroare pe părţile vătămate SC R. SRL şi SC B.A.I. SRL, recomandându-se reprezentanţilor legali ai acestora, în mod mincinos, ca angajată a Agenţiei pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii (AIPPIMM) şi determinându-le astfel să încheie contracte de prestări servicii în vederea obţinerii unor fonduri europene nerambursabile în valoare de 250.000 euro, primind de la acestea în mod injust suma totală de 13.000 RON (câte 6.500 RON de la fiecare parte vătămată), pentru care le-a "emis în numele agenţiei" facturi şi chitanţe contrafăcute.
5. În perioada 10 ianuarie - 2 februarie 2012, inculpata C.M., în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale a falsificat, prin contrafacere, chitanţele nr. x din 4 ianuarie 2012, nr. y din 31 ianuarie 2012, nr. z din 31 ianuarie 2012, facturile nr. x din 31 ianuarie 2012 şi nr. y din 31 ianuarie 2012 - prin aplicarea unei ştampile false cu denumirea Agenţia pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru întreprinderile Mici şi Mijlocii, precum şi un contract de prestări servicii în care figurează ca părţi AIPPIMM şi T.D.M., prin aplicarea aceleiaşi ştampile false şi falsificarea semnăturii preşedintelui agenţiei - I.C.H.
6. În perioada 10 ianuarie - 2 februarie 2012, inculpata C.M. în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a înmânat/a prezentat numitului T.D.M. (administrator al SC R. SRL) chitanţa nr. x din 4 ianuarie 2012, contractul de prestări servicii în care figurează ca părţi AIPPIMM şi T.D.M., respectiv facturile nr. x şi y din 31 ianuarie 2012, împreună cu chitanţele aferente nr. x şi y din 31 ianuarie 2012, pe care le-a falsificat în prealabil, prin contrafacere, în scopul inducerii în eroare a părţii vătămate şi obţinerii de la aceasta a unor foloase materiale injuste.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpata C.M., Curtea de Apel Bucureşti fiind învestită cu soluţionarea căii de atac.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea a constatat că inculpata C.M. a fost arestată preventiv prin încheierea din 3 februarie 2012 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, apreciindu-se că sunt îndeplinite cerinţele art. 143 şi că este incident cazul prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen.
Verificând actele şi lucrările dosarului, Curtea a apreciat că temeiurile care au determinat arestarea iniţială a inculpatei se menţin, fiind îndeplinită una din condiţiile alternative prev. de art. 160b alin. (3) C. proc. pen.
S-a apreciat că, probele administrate până la acest moment procesual nu au făcut să înceteze presupunerea rezonabilă că inculpata a săvârşit faptele pentru care a fost trimisă în judecată (şi condamnată în primă instanţă), fiind îndeplinite condiţiile prev. de art. 143 cu referire la art. 681 C. proc. pen.
S-a reţinut incidenţa cazului prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen., căci pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile reţinute în sarcina inculpatei este închisoarea mai mare de 4 ani închisoare, iar lăsarea în libertate a acesteia prezintă încă un pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere modalitatea de comitere a faptei, prejudiciul cauzat, dar şi datele ce o caracterizează pe inculpată, aceasta fiind recidivistă, fiind condamnată definitiv şi pentru o altă infracţiune de înşelăciune, concurentă cu infracţiunile pentru care este trimisă în judecată în prezenta cauză.
În speţa dedusă judecăţii, s-a avut în vedere nu numai conformitatea cu dispoziţiile procedurale ale dreptului intern, ci şi caracterul plauzibil al bănuielilor care au condus la menţinerea măsurii privative de libertate, precum şi legitimitatea scopului urmărit de măsura luată.
La acest moment procesual, Curtea nu a identificat vreun motiv întemeiat pentru punerea inculpatului în libertate, ci apreciază că întregul material probator administrat în cauză, impune privarea de libertate, în continuare, iar nu vreo altă măsură preventivă alternativă, arestarea preventivă fiind singura aptă să atingă scopul preventiv reglementat de art. 136 C. proc. pen.
Tot astfel, s-a apreciat că măsura arestării preventive se impune a fi menţinută şi prin raportare la exigenţele art. 5 parag. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, care protejează dreptul la libertate al persoanei, câtă vreme se bazează pe motive pertinente şi suficiente a o justifica.
Pertinenţa şi suficienţa acestor motive s-au apreciat de instanţă în ansamblul circumstanţelor particulare ale cauzei şi prin raportare la prevederile art. 136 C. proc. pen., privarea de libertate a inculpatului fiind necesară şi pentru buna desfăşurare a procesului penal, în cauză fiind respectate toate garanţiile procesuale de care inculpaţii se bucură conform legislaţiei în vigoare.
Constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 143 cu referire la art. 148 lit. f) C. proc. pen., în temeiul art. 3002 cu referire la art. 160b alin. (3) C. proc. pen., având în vedere şi dispoziţiile art. 136 C. proc. pen. privind scopul măsurilor preventive, a constatat legalitatea şi temeinicia arestării preventive a inculpatei C.M. şi a menţinut starea de arest preventiv a acesteia.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpata C.M., solicitând revocarea măsurii arestării preventive şi judecarea în stare de libertate.
Examinând recursul declarat de inculpata C.M., sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, apreciază că acesta nu este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Din examinarea lucrărilor dosarului, se constată că raportat la întreg ansamblul probator administrat până în acest moment, există în continuare suficiente probe şi indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpata a săvârşit faptele pentru care este judecată şi pentru care a intervenit deja o condamnare în primă instanţă la pedeapsa închisorii cu executare în regim de detenţie.
Totodată, faţă de complexitatea cauzei, probatoriile ce s-au impus a fi administrate nu se poate aprecia că durata arestării preventive până în prezent ar fi depăşit o durată rezonabilă, neputându-se concluziona că pericolul pentru ordinea publică s-ar fi estompat, având în vedere natura şi gravitatea deosebită a faptelor, modalitatea şi împrejurările concrete în care au fost săvârşite.
Înalta Curte, consideră că în ceea ce o priveşte pe inculpată, subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, temeiuri prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv pedepsele prevăzute pentru infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului sunt mai mari de 4 ani şi există probe certe că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, raportat la gravitatea deosebită a faptelor pentru care este judecată inculpata (art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. şi pentru care a şi fost condamnată de prima instanţă, fapte a căror săvârşire creează o rezonanţă socială negativă în comunitate, astfel că, circumstanţele personale ale inculpatei nu justifică revocarea arestării preventive sau dispunerea unei alte măsuri neprivative de libertate.
Astfel, potrivit art. 5 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitor la cazurile de excepţie în care o persoană poate fi lipsită de libertate, inculpata C.M. a fost iniţial reţinută în vederea aducerii în faţa autorităţilor judiciare competente existând motive verosimile de a bănui că au săvârşit o infracţiune (lit. c)).
Aşadar, Înalta Curte, consideră că menţinerea arestării preventive a inculpatei este justificată, întrucât subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, temeiuri prevăzute de art. 148 lit. f), C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, respectiv pedeapsa pentru infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor este mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Totodată, Curtea a apreciat că sunt în continuare îndeplinite cerinţele art. 136 alin. (1) C. proc. pen., potrivit cărora, în cauzele privitoare la infracţiuni pedepsite cu detenţiunea pe viaţă sau cu închisoare, pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei, se poate lua faţă de acesta una din următoarele măsuri preventive: 1) reţinerea; b) obligarea de a nu părăsi localitatea; c) obligarea de a nu părăsi ţara; d) arestarea preventivă.
Având în vedere faptul că măsurile preventive aduc atingere libertăţii individuale, consfinţită ca un drept fundamental al persoanei, legiuitorul a instituit garanţiile juridice necesare care să împiedice orice abuz în luarea şi menţinerea măsurilor preventive.
În reglementarea acestora, se recomandă instituirea unui grad diferenţiat de constrângere a libertăţii individuale sau a altor drepturi şi libertăţi, astfel încât să poată fi aleasă, în funcţie de fiecare cauză concretă, măsura preventivă care poate asigura scopul urmărit prin cea mai redusă constrângere.
Individualizarea măsurii preventive este lăsată întotdeauna la latitudinea judecătorului, respectiv instanţei în cursul judecăţii, pentru a aprecia dacă măsura obligării de a nu părăsi ţara sau localitatea este suficientă sau se impune luarea, respectiv menţinerea faţă de inculpat a măsurii arestării preventive.
Detenţia provizorie poate fi menţinută atunci când instanţa constată insuficienţa măsurii obligării de a nu părăsi ţara sau localitatea, cu respectarea, pe toată durata procesului, a principiului proporţionalităţii între măsura preventivă şi gravitatea faptei respectiv a făptuitorului.
Din perspectiva Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, în art. 5 parag. 3 se arată că orice persoană arestată sau deţinută, în condiţiile prevăzute de parag. 1 lit. a) din prezentul articol, are dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanţii care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
Pentru a înţelege sensul dispoziţiei enunţate, Curtea a stabilit cu exactitate domeniul ei de aplicaţie. Astfel s-a apreciat că este esenţial ca, în funcţie de starea de detenţie a persoanei împotriva căreia se desfăşoară urmărirea penală, instanţele naţionale să aprecieze dacă intervalul scurs înaintea judecării inculpatului a depăşit, la un moment dat, limitele rezonabile, adică cele ale sacrificiului care, în circumstanţele cauzei, putea fi impus în mod rezonabil unei persoane prezumată nevinovată.
Curtea a decis, cu valoare de principiu, că termenul final al detenţiei provizorii la care se referă art. 5 parag. 3 este ziua când hotărârea de condamnare a devenit definitivă, sau aceea în care s-a statuat asupra fondului cauzei, fie chiar numai în primă instanţă.
Totodată, s-a statuat că gravitatea unei fapte poate justifica menţinerea stării de arest în condiţiile în care durata acestuia nu a depăşit o limită rezonabilă.
Raportând datele speţei dedusă judecăţii la dispoziţiile cuprinse în legea naţională corelate cu prevederile art. 5 parag. 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Înalta Curte, apreciază că, în acest moment, inculpata nu poate fi cercetată în stare de libertate, iar, pentru realizarea scopului penal astfel cum este reglementat de art. 136 alin. (1) C. pen., impunându-se menţinerea măsurii arestării preventive, fiind respectat în acest fel şi principiul proporţionalităţii între măsura preventivă şi gravitatea faptei respectiv a făptuitorului.
Raportându-ne la gravitatea infracţiunilor săvârşite, la împrejurarea că în cauză s-a pronunţat o hotărâre de condamnare chiar şi nedefinitivă, că urmează să fie soluţionat apelul declarat de inculpată - Înalta Curte apreciază că în acest moment nu este oportună înlocuirea măsurii arestării preventive cu altă măsură neprivativă de libertate.
În aceste condiţii, Înalta Curte, a apreciat că detenţia provizorie este legitimă - fiind necesară ocrotirii unui interes general al societăţii care primează în raport de interesul privat al inculpatului - şi nici nu a depăşit un termen rezonabil în accepţiunea legislaţiei naţionale dar şi din perspectiva Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, iar altă măsură neprivativă de libertate este insuficientă pentru asigurarea scopului procesului penal.
Faţă de aceste considerente, în conformitate cu dispoziţiile art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de inculpata C.M. împotriva încheierii de şedinţă din data de 2 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 9862/3/2012/a4 (2305/2012).
Va obliga recurenta inculpată la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata C.M. împotriva încheierii de şedinţă din data de 2 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 9862/3/2012/a4 (2305/2012).
Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 octombrie 2012.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 3300/2012. Penal. Infracţiuni de evaziune... | ICCJ. Decizia nr. 3357/2012. Penal. Infracţiuni de evaziune... → |
|---|
