ICCJ. Decizia nr. 3300/2012. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3300/2012
Dosar nr. 52424/3/2011
Şedinţa publică din 16 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 802 din data de 12 octombrie 2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală în Dosarul nr. 52424/3/2011 s-a dispus:
În baza art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 13 C. pen., cu art. 3201 C. proc. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) şi c), art. 76 C. pen. condamnarea inculpatului C.Ş.V. (fiul lui G. şi I., ns. la 25 iulie 1972 în Bucureşti) la 2 ani închisoare.
În baza art. 81 - 82 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe durata unui termen de încercare de 4 ani.
I s-a pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 83 C. pen.
S-a admis, în parte, cererea părţii civile ANAF Bucureşti şi a fost obligat inculpatul la plata sumei de 7.857,61 RON reprezentând impozit pe profit şi TVA.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a avut în vedere că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C.Ş.V. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994 cu aplic. art. 13 C. pen., reţinându-se că în anul 2003, inculpatul C.S.V., în calitate de administrator al SC A.G. SRL, a realizat venituri din achiziţionarea cantităţii de 322.254 kg oţel beton în valoare de 377.730 RON de la SC R.I. SRL şi SC S. SRL, venituri pe care nu le-a evidenţiat în contabilitatea societăţii, în scopul sustragerii de la plata contribuţiilor fiscale.
La reţinerea situaţiei de fapt, instanţa a avut în vedere mijloacele de probă administrate în faza de urmărire penală: plângerile părţi vătămate şi declaraţiile reprezentatului părţii vătămate; declaraţiile martorilor; documentele contabile; raportul de expertiză contabilă; declaraţiile inculpatului.
Inculpatul, mai înainte de începerea cercetării judecătoreşti, a declarat că înţelege să se prevaleze de disp. art. 3201 C. proc. pen., arătând că recunoaşte în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare şi a solicitat ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală pe care le cunoaşte şi le însuşeşte.
Analizând actele şi lucrările dosarului prima instanţă a reţinut următoarele:
Inculpatul C.S.V. este asociat unic şi administrator al SC A.G. SRL Bucureşti din anul 2002, când a preluat părţile sociale.
În anul 2003, SC A.G. SRL, reprezentată de inculpat, a achiziţionat de la SC R.I. SRL Bucureşti cantitatea de 65.490 kg otel beton în valoare de 76.764,10 RON cu factura fiscală nr. x din 11 aprilie 2003, iar de la SC S. SRL a achiziţionat cantitatea de 256.764 kg oţel beton în valoare de 300.965,92 RON vechi cu factura fiscală nr. x din 11 aprilie 2003.
La momentul livrării, pe 10 aprilie 2003, inculpatul a emis pentru plată două bilete la ordin, unul în favoarea SC R.I. SRL pentru suma de 76.764,10 RON cu scadenţa la data de 16 aprilie 2003 şi unul în favoarea SC S. SRL pentru suma de 300.965,92 RON cu scadenţa la data de 17 aprilie 2003.
La momentul prezentării la bancă, biletul pentru SC R.I. a fost refuzat la plată pentru lipsă total disponibil în cont, iar cel pentru SC S. SRL a fost refuzat parţial la plată, fiind acceptată doar suma de 575,83 RON.
Fată de această situaţie, la data de 15 iulie 2003 subscrisele SC R.I. SRL şi SC S. S.R.L, ambele reprezentate de numitul F.P., au formulat plângeri penale la D.G.P.M.B. - Serviciul Investigarea Fraudelor împotriva inculpatului C.S.V. pentru infracţiunile de înşelăciune.
Pentru cantitatea de 322.254 kg achiziţionată de la SC R.I. şi SC S. SRL, inculpatul nu a întocmit nici o evidenţă contabilă şi nici nu a înregistrat-o.
A fost efectuată o expertiză contabilă, prin care venitul obţinut a fost estimat, stabilindu-se astfel că impozitul pe profit aferent este în sumă de 9.578,19 RON, iar TVA de plată este în sumă de 7.279,42 RON, în total, prejudiciul adus bugetului de stat de către inculpat, ridicându-se la suma de 16,857,61 RON.
Din totalul de 16.857,61 RON inculpatul a achitat suma de 5.000 RON.
La termenul din data de 30 martie 2011, inculpatul C.S.V. a declarat să solicită să se facă aplicarea disp. art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. (potrivit cărora inculpatul beneficiază de reducerea cu 1/3 din limitele de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii).
În drept fapta inculpatului C.S.V., care în anul 2003, în calitate de administrator al SC A.G. SRL, a realizat venituri din achiziţionarea cantităţii de 322.254 kg oţel beton în valoare de 377.730 RON de la SC R.I. SRL şi SC S. SRL, venituri pe care nu le-a evidenţiat în contabilitatea societăţii în scopul sustragerii de la plata contribuţiilor fiscale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 13 C. pen.
La individualizarea judiciară a pedepsei, instanţa de fond a avut în vedere toate criteriile prevăzute de disp. art. 72 din C. pen., referitoare atât la gradul de pericol social concret al infracţiunii săvârşite, cât şi la urmările produse, dar şi la datele ce circumstanţiază persoana inculpatului, care nu este cunoscut cu antecedente penale, a recunoscut şi regretat faptele comise.
De asemenea s-au avut în vedere dispoziţiile cuprinse la art. 3201 C. proc. pen. astfel cum a fost introdus prin Legea nr. 202/2010 în ce priveşte reducerea limitei minime şi maxime a pedepsei.
În consecinţă, s-a reţinut în favoarea inculpatului circumstanţe atenuante în sensul art. 74 şi art. 76 C. pen. şi drept urmare, pedeapsa ce i s-a aplicat inculpatului a fost coborâtă sub limita minimă specială prevăzută de lege.
Constatând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 81 C. pen. şi apreciind, în raport cu persoana inculpatului, că scopul preventiv-educativ şi sancţionator prev. de art. 52 C. pen. poate fi atins şi fără executarea efectivă a pedepsei aplicate, Tribunalul a dispus suspendarea condiţionată a executării pe durata unui termen de încercare calculat conform art. 82 C. pen. şi i s-a pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 83 C. pen. privitoare la revocarea beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei.
Cu privire la latura civilă a cauzei, instanţa de fond a admis, în parte, cererea părţii civile ANAF Bucureşti şi a obligat pe inculpat la plata sumei de 7.857,61 RON reprezentând impozit pe profit şi TVA.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la 600 RON cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, inculpatul C.S.V. şi partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a criticat hotărârea primei instanţe pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii primei instanţe şi rejudecând, în fond, schimbarea încadrării juridice în sensul reţinerii infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, întrucât dispoziţiile art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 87/1994 au fost abrogate prin Legea nr. 241/2005 şi aplicarea unei pedepse legale, sub minimul special, urmare a aplicării concomitente a dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., art. 74 alin. (1) lit. a), c) şi art. 76 C. pen.
În motivarea scrisă a apelului, parchetul a arătat că urmare a aplicării dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită (art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994) se reduc cu o treime, astfel că minimul special este de 1 an şi 4 luni închisoare, parchetul susţinând că în condiţiile reţinerii circumstanţelor atenuante judiciare pedeapsa trebuia coborâtă sub acest minim, astfel că pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată de prima instanţă este nelegală.
Al doilea motiv de apel a vizat greşita încadrare juridică a faptei, în condiţiile în care conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzute de art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 87/1994, abrogată prin Legea nr. 241/2005, se regăseşte în noua lege a combaterii evaziunii fiscale în cuprinsul art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, fără reţinerea prevederilor art. 13 C. pen., limitele de pedeapsă fiind aceleaşi.
Cu prilejul susţinerii orale a motivelor de recurs procurorul a solicitat înlăturarea circumstanţelor atenuante aplicate în cauză întrucât au fost deja valorificate prin aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., iar în ce priveşte lipsa antecedentelor penale aceasta se reflectă în cuantumul relativ scăzut al pedepsei aplicate.
De asemenea, procurorul a extins motivele de apel şi pe omisiunea aplicării dispoziţiilor art. 65 C. pen., pedepsele complementare fiind obligatorii având în vedere textul incriminat prin art. 9 din Legea nr. 241/2005 şi a solicitat aplicarea art. 65 rap. la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În motivarea orală a apelului, inculpatul C.S.V., prin apărătorul din oficiu, a solicitat admiterea acestuia, desfiinţarea hotărârii atacate şi rejudecând, pe fond, să se dispună achitarea sa întrucât fapta săvârşită şi recunoscută a adus o atingere minimă valorilor protejate de legea penală, prejudiciul a fost achitat integral, iar conţinutul concret al acestei fapte conduce la aplicarea disp. art. 181 C. pen., apreciind că i se poate aplica o măsură administrativă cum ar fi amenda. A arătat totodată, că instanţa de fond era obligată să reducă pedeapsa sub minimul special prevăzut de lege.
În subsidiar, a solicitat condamnarea la pedeapsa cu amendă penală având în vedere circumstanţele reale şi personale ale inculpatului.
A mai arătat că scopul pedepsei poate fi atins fără executarea efectivă a acesteia, având în vedere circumstanţele sale personale şi reale, invocând faptul că a recunoscut fapta şi are 3 copii minori în întreţinere.
În motivarea scrisă a apelului, partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a criticat hotărârea pronunţată sub aspectul laturii civile a cauzei, solicitând admiterea în totalitate a acţiunii civile, în sensul obligării inculpatului, în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata sumei de 16.857,61 RON, reprezentând prejudiciul cauzat bugetului de stat, la plata obligaţiilor fiscale accesorii şi dispunerea măsurii sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului până la concurenţa întregului prejudiciu, constând atât din debit, cât şi din accesorii.
Prin Decizia penală nr. 363 din 20 decembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul C.S.V. împotriva Sentinţei penale nr. 802 din 12 octombrie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală.
A desfiinţat în parte sentinţa şi rejudecând, în fond: în temeiul art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 13 C. pen. şi art. 3201 C. proc. pen. în infracţiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 13 C. pen. şi art. 3201 C. proc. pen.
În temeiul art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 13 C. pen., art. 3201 C. proc. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. a condamnat pe inculpatul C.S.V. la pedeapsa de 8 luni închisoare.
În temeiul art. 81 C. pen. a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 8 luni, calculat în condiţiile art. 82 C. pen.
A atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. A făcut aplicarea art. 76 alin. (3) C. pen., înlăturând aplicarea pedepselor complementare.
A respins acţiunea civilă ca rămasă fără obiect. În temeiul art. 379 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. a respins, ca tardiv, apelul declarat de partea civilă A.N.A.F. Bucureşti.
În temeiul art. 192 alin. (3) C. pen. cheltuielile judiciare ocazionate de apelul parchetului şi al inculpatului s-a dispus a fi suportate din fondul Ministerului Justiţiei.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat pe apelantul-parte civilă A.N.A.F. Bucureşti la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate. Verificând hotărârea atacată, prin prisma criticilor formulate, dar şi sub toate aspectele de fapt şi de drept ale cauzei, în limitele prevăzute de art. 371 alin. (1) C. proc. pen., instanţa de apel a reţinut următoarele:
Instanţa fondului a reţinut corect situaţia de fapt rezultată din probatoriul administrat în cursul urmăririi penale şi recunoscută de inculpat în condiţiile art. 3201 C. proc. pen., din care rezultă că în cursul anului 2003 inculpatul C.S.V., în calitate de administrator al SC A.G. SRL a realizat din achiziţionarea cantităţii de 322.254 kg oţel beton, în valoare de 377.730 RON, venituri pe care nu le-a evidenţiat în contabilitatea societăţii, în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale (impozit pe profit, TVA) cauzând un prejudiciu în sumă de 16.857,51 RON, compus din 9.578,19 RON impozit pe profit şi 7.279,42 RON TVA.
Situaţia de fapt, mai sus descrisă a rezultat din raportul de expertiză contabilă, documentele contabile ale SC A.G. SRL, declaraţiile martorilor C.I. şi E.M., toate coroborate cu declaraţiile de recunoaştere completă date de inculpat.
Referitor la încadrarea juridică a faptei, raportat la dispoziţiile art. 10 C. pen. ("Legea penală se aplică infracţiunilor săvârşite în timpul când ea se află în vigoare"), Curtea de Apel a constatat că susţinerea parchetului este corectă, în sensul că infracţiunea de evaziune fiscală pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 87/1994, a fost abrogată expres prin Legea nr. 241/2005, infracţiune al cărei conţinut constitutiv a fost preluat integral în noua lege a combaterii evaziunii fiscale, art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, limitele de pedeapsă fiind aceleaşi.
Ca atare, pentru a asigura acurateţea juridică sub aspectul încadrării juridice a faptei, s-a impus modificarea hotărârii instanţei de fond în sensul celor arătate mai sus.
Cât priveşte individualizarea judiciară a pedepsei, criticată atât de parchet cât şi de inculpat, instanţa de control a reţinut că din chitanţele aflate la dosarul de fond şi dosarul de apel a rezultat faptul că inculpatul C.S.V. a acoperit în totalitate debitul principal, aşa cum a fost stabilit prin raportul de expertiză contabilă şi însuşit de către partea civilă. În raport de această împrejurare Curtea de Apel a apreciat că se impune a fi reţinută circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. b) C. pen., stăruinţa depusă de inculpat pentru acoperirea întregului prejudiciu impunând valorificarea pozitivă a acestei atitudini, fiind în interesul atât a subiectului pasiv general - statul - cât şi a subiectului pasiv special - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală -, colectarea contribuţiilor fiscale la bugetul de stat consolidat.
Pe de altă parte, s-a apreciat că, critica parchetului referitoare la reţinerea greşită a circumstanţelor atenuante judiciare prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen. este îndreptăţită, simpla recunoaştere a faptei şi lipsa antecedentelor penale neatrăgând automat reţinerea acestor circumstanţe, în raport de gravitatea faptei şi urmările însemnate aduse bugetului de stat.
În acelaşi timp, în mod corect a învederat parchetul faptul că pedeapsa stabilită de instanţa fondului este nelegală, întrucât prin reţinerea circumstanţelor atenuante pedeapsa trebuia coborâtă obligatoriu sub limita minimă prevăzută de textul sancţionator, redus cu o treime urmare a aplicării dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen.
Instanţa de apel nu a primit însă solicitarea inculpatului în sensul de a aprecia că fapta nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni, raportat la cuantumul prejudiciului (peste 16.000 RON), recuperat după mai bine de 8 ani de zile şi nici de aplicare a unei pedepse cu amenda penală, dublul scop al acesteia fiind atins printr-o pedeapsă modică cu închisoare, a cărei executare efectivă nu este necesară şi nu impune aplicarea pedepselor complementare, în condiţiile reţinerii circumstanţei atenuante.
Referitor la apelul părţii civile, Curtea de Apel a constatat că hotărârea primei instanţe i-a fost comunicată părţii civile la data de 19 octombrie 2011 (dosar apel), iar apelul a fost înregistrat la data de 31 octombrie 2011 (dosar apel) cu depăşirea termenului de 10 zile prevăzut imperativ de art. 363 alin. (3) C. proc. pen. (ultima zi în care putea fi declarat în termen era 30 octombrie 2011), astfel că exercitarea căii de atac s-a efectuat tardiv.
Împotriva Deciziei penale nr. 363 din 20 decembrie 2011, a declarat recurs partea civilă Agenţia Naţională pentru Administrare Fiscală - Direcţia generală Juridică - Bucureşti, arătând că în mod nelegal a fost respins apelul declarat ca fiind tardiv formulat.
Examinând cauza în raport cu motivul de recurs invocat de partea civilă, Înalta Curte constată că acesta este fondat.
Potrivit art. 363 C. proc. pen., termenul de apel înlăuntrul căruia se poate declara calea de atac este de 10 zile şi curge de la comunicarea în mod legal a copiei de pe dispozitivul hotărârii, pentru părţile care au lipsit atât la dezbateri cât şi de la pronunţarea hotărârii.
Din actele dosarului rezultă următoarele: copia dispozitivului hotărârii a fost comunicată părţii civile la data de 19 octombrie 2011 (dosar apel) iar apelul declarat de partea civilă a fost înregistrat la instanţa de fond, respectiv Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, la data de 31 octombrie 2011 (dosar apel). Este adevărat că, din punct de vedere calendaristic, ultima zi în care se putea declara apel era data de 30 octombrie 2011, însă termenul de apel fiind un termen procedural se calculează pe zile libere, operând totodată şi prorogarea termenului dacă ultima zi a acestuia este o zi nelucrătoare. Cum data de 30 octombrie 2011 a fost zi nelucrătoare (duminică), în atare situaţie devin aplicabile dispoziţiile art. 186 alin. (4) C. proc. pen. care prevăd că atunci "când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul expiră la sfârşitul primei zile lucrătoare care urmează" în speţa de faţă la data de 31 octombrie 2011, dată la care a şi fost de altfel înregistrat apelul.
Mai mult, aşa cum susţine şi partea civilă în motivele de recurs depuse în scris, apelul ar fi fost declarat de aceasta anterior datei de 31 octombrie 2011, dată la care a fost înregistrat la instanţa de fond. În acest sens, partea civilă susţine că declaraţia de apel a fost trimisă la data de 26 octombrie 2011, ora 9,15 cu poşta militară, afirmaţie care însă nu poate fi verificată de Curte, datorită lipsei dovezilor în acest sens. Din studiul dosarului de apel, rezultă însă că pe declaraţia de apel a părţii civile (dosar apel) apare o însemnare care face vorbire de existenţa plicului cu care a fost trimisă declaraţia de apel şi care "se află ataşat la Dosar 53338/3/2011".
Având în vedere aceste aspecte, urmează ca instanţa de apel să facă verificările necesare în sensul celor arătate în motivele de recurs de către partea civilă şi învederate anterior de Curte, urmând a fi identificat Dosarul nr. 53338/3/2011 pentru a se constata dacă într-adevăr declaraţia de apel a fost trimisă de către partea civilă cu poşta militară, anterior datei de 31 octombrie 2011 (care este ultima zi de declarare a apelului). Nemaiexistând alte temeiuri de casare care pot fi luate în considerare din oficiu, urmează ca recursul declarat de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Juridică Bucureşti împotriva Deciziei penale nr. 363 din 20 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală să fie admis. Se va casa, în parte, decizia penală atacată şi se va dispune trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului părţii civile Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Juridică Bucureşti, la Curtea de Apel Bucureşti, în vederea judecării pe fond a apelului părţii civile. Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale deciziei atacate. Cheltuielile judiciare urmează să rămână în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de recurenta parte civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Juridică Bucureşti împotriva Deciziei penale nr. 363 din 20 decembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Casează, în parte, decizia penală atacată şi dispune trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului părţii civile Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Juridică Bucureşti la Curtea de Apel Bucureşti, în vederea judecării pe fond a apelului părţii civile.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 16 octombrie 2012.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 3264/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3328/2012. Penal → |
|---|
