ICCJ. Decizia nr. 3321/2012. Penal

Decizii penale ICCJ 2012

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3321/2012

Dosar nr. 5682/117/2011

Şedinţa publică din 17 octombrie 2012

Asupra recursului de faţă:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin Sentinţa penală nr. 26/C din 1 martie 2012 pronunţată de Tribunalul Cluj, în temeiul art. 403 alin. (1) şi (3) C. proc. pen. s-a respins cererea de revizuire a Sentinţei penale nr. 584 din 11 noiembrie 2008 a Tribunalului Cluj, formulată de revizuentul M.I., în prezent aflat în stare de deţinere în Penitenciarul Bistriţa.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat revizuentul la plata sumei de 50 RON cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

S-a reţinut că prin cererile formulate de revizuentul M.I. şi înregistrate la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj la datele de 23 februarie 2011 şi 27 mai 2011, acesta a solicitat revizuirea Sentinţei penale nr. 584/2008 a Tribunalului Cluj, arătând că nu este vinovat de comiterea infracţiunii de tentativă de omor, iar condamnarea sa a fost pronunţată în baza unor abuzuri comise atât de procuror cât şi de către judecător şi medicul legist care a întocmit raportul de constatare medico-legală. De asemenea, revizuentul a susţinut că sentinţa a cărei revizuire a solicitat-o a avut la bază şi mărturia mincinoasă a martorului M.T. A mai arătat că împotriva judecătorului care a pronunţat soluţia a cărei revizuire s-a cerut a formulat plângere penală, formulând plângere şi împotriva medicului legist, iar plângerea formulată împotriva judecătorului, nu a fost analizată pe fond de către procuror, iar în consecinţă fondul cauzei a putut fi analizat în procedura revizuirii.

Cererea a fost înaintată Tribunalului Cluj la data de 06 iunie 2011, împreună cu concluziile de respingere ale cererii, formulate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj.

Analizând cererea formulată de condamnat, în raport cu actele dosarului şi cu dispoziţiile legale în materie, instanţa a reţinut următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 584 din 11 noiembrie 2008 a Tribunalului Cluj pronunţată în dosarul nr. 1504/117/2008 a fost condamnat inculpatul M.I. pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor prev. şi ped. de art. 20 rap. la art. 174 cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. b) C. pen. la pedeapsa de 4 ani închisoare.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestului preventiv începând cu data de 03 mai 2005 şi până la 21 decembrie 2005.

Prin Decizia penală nr. 88 din 11 octombrie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti a fost desfiinţată Sentinţa penală nr. 584/2008 a Tribunalului Cluj, în privinţa laturii penale a cauzei, numai în cea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei, dispunându-se suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 4 ani închisoare pe durata unui termen de încercare de 6 ani şi 6 luni.

Prin Decizia penală nr. 339 din 01 februarie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost casată, în privinţa laturii penale a cauzei, decizia penală pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, fiind înlăturate dispoziţiile referitoare la suspendarea sub supraveghere a acestei hotărâri, şi menţinută sentinţa penală a primei instanţe.

A fost necesar să se precizeze că Sentinţa penală nr. 584/2008 a Tribunalului Cluj, ce a făcut obiectul revizuirii de faţă a fost pronunţată în rejudecarea cauzei, dispusă de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia penală nr. 340 din 29 ianuarie 2008.

În primul ciclu procesual Tribunalul Cluj l-a condamnat pe revizuent prin Sentinţa penală nr. 59 din 13 februarie 2007 pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor prevăzută de art. 20 rap. la art. 174 cu aplic. art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. b) C. pen. la pedeapsa de 4 ani închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Prin Decizia penală nr. 138/A/2007 a Curţii de Apel Cluj a fost admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj şi al părţii civile I.C.R., respingând apelul inculpatului M.I. şi a înlăturat dispoziţiile art. 86¹ C. pen. şi a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71, 64 lit. a) şi b) C. pen.

Prin Decizia penală nr. 340/2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul inculpatului M.I. cu consecinţa casării Deciziei penale nr. 138/A/2007 a Curţii de Apel Cluj şi a Sentinţei penale nr. 59 din 13 februarie 2007 a Tribunalul Cluj şi a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Cluj, deoarece Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat că s-ar fi impus a se solicita Comisiei Superioare de Medicină Legală să se pronunţe fără echivoc cu privire la validarea unuia dintre cele două rapoarte medico-legale întocmite în cauză, aspect ce ar fi dus la clarificarea traiectului loviturii aplicate de inculpat părţii vătămate.

În rejudecare, Tribunalul Cluj a solicitat din nou avizul Comisiei Superioare de Medicină Legală, care, prin documentul intitulat "AVIZ" din 14 iulie 2008 a stabilit că "analizând întregul material înaintat şi a menţinut avizul anterior, în sensul că leziunile au pus viaţa victimei în primejdie şi au necesitat pentru vindecare un număr de 22 - 25 de zile de îngrijiri medicale".

În acest aviz s-a mai arătat că "Rolul Comisiei Superioare medico legale nu s-a rezumat la a aproba sau nu unul sau mai multe acte medico legale anterioare, ea putând completa un act anterior, a putut solicita efectuarea unei noi expertize medico legale, sau a putut formula concluzii proprii, cum a fost în cazul de faţă.

Raportat la aprecierea poziţiei victimă-agresor s-a arătat că "aceasta nu poate fi bazată pe elemente de certitudine, având doar un caracter speculativ".

Faţă de motivele de revizuire invocate de către revizuent prin scriptele depuse la dosar, s-a apreciat că cererea este nefondată. Astfel, instanţa a făcut o analiză a apărărilor petentului raportat la cazurile de revizuire reglementate de normele legale în materie.

În ceea ce priveşte aspectele legate de valabilitatea şi legalitatea actelor medico-legale ce au fost avute în vedere la pronunţarea soluţiei definitive de condamnare, instanţa de revizuire, a apreciat că toate acestea nu au constituit împrejurări noi, deoarece au fost avute în vedere de toate instanţele, întrucât inculpatul le-a invocat de fiecare dată. În ceea ce priveşte avizul emis de Comisia Superioară de Medicină Legală, a rezultat foarte clar şi neechivoc că acesta nu a îmbrăţişat concluziile nici unuia din actele medico-legale anterioare întocmite în cauză, ci a formulat concluzii proprii.

Nici poziţia victimă-agresor nu a reprezentat o împrejurare nouă, deoarece şi acest aspect a constituit una din apărările inculpatului formulate pe parcursul soluţionării cauzei, până la pronunţarea unei soluţii definitive de condamnare. De altfel în legătură cu aceasta, instanţa de fond a reţinut că eventuala poziţie a celor doi, faţă în faţă, este confirmată şi de declaraţia soţiei revizuentului, martora M.A. În legătură cu această depoziţie revizuentul a invocat faptul că pe pagina 86 verso declaraţia martorei nu a fost semnată de aceasta, tocmai pentru că s-au consemnat alte chestiuni decât cele relatate de martoră, şi din această pricină declaraţia nu a fost semnată. Este real că pe pagina respectivă declaraţia martorei nu a fost semnată, ceea ce a putut fi pus pe seama unei erori, în tot cazul o astfel de încălcare a normelor legale în materie fiind sancţionată numai cu nulitatea relativă, care a trebuit invocată de îndată şi a trebuit demonstrată vătămarea. Deşi la momentul audierii martorei, revizuentul, care a avut atunci calitatea de inculpat, era asistat de doi apărători aleşi, nici în cuprinsul încheierii pronunţate la termenul la care a fost audiată martora, respectiv 29 septembrie 2005 şi nici la termenele de judecată ulterioare, nu s-a invocat nulitatea relativă parţială a declaraţiei martorei. Mai mult, la termenul din 29 septembrie 2005 nu au apărut consemnate în încheierea de şedinţă incidente legate de audierea martorei, în sensul celor relatate de revizuent în înscrisurile depuse la dosar.

În privinţa eventualei comiteri a infracţiunii de mărturie mincinoasă de către expertul medico-legal care a efectuat raportul de constatare medico-legală, prin înserarea greşită a diagnosticului de şoc hemoragic, potrivit art. 395 C. proc. pen. această situaţie s-a dovedit cu hotărâre judecătorească de condamnare pentru infracţiunea respectivă sau cu ordonanţa procurorului prin care s-a dispus asupra fondului cauzei. Ori în cauză petentul revizuent nu a făcut o astfel de dovadă. S-a mai arătat că în procedura revizuirii s-a putut cerceta şi fondul infracţiunii de mărturie mincinoasă când acesta nu a fost cercetat de către o instanţă sau de către procuror prin ordonanţă, însă numai în situaţia în care aceste organe nu ar fi putut examina fondul, din pricina unor cauze ce împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale sau exercitarea acţiunii penale anterior puse în mişcare, conform art. 10 C. proc. pen. După cum lesne s-a putut observa în cauza de faţă nu a existat asemenea motive pentru care fondul nu ar fi putut fi examinat, astfel încât examinarea lui în procedura revizuirii este inadmisibilă. În aceeaşi linie de idei s-a înscris şi motivul legat de presupusa comitere a infracţiunii de mărturie mincinoasă de către martorul M.T.

Situaţia a fost identică şi în cazul celorlalte două motive de revizuire, respectiv pronunţarea soluţiei de condamnare pe baza unui înscris fals, şi anume raportul de constatare medico-legală şi comiterea unor fapte de penale de către judecătorul ce a pronunţat soluţia a cărei revizuire se cere, având în vedere că existenţa acestor cazuri ar fi trebuit probată conform art. 395 C. proc. pen., ceea ce revizuentul nu a făcut.

S-a mai invocat ca motiv de revizuire şi faptul că Decizia penală nr. 340/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi Decizia penală nr. 339/2011 a aceleiaşi instanţe, nu s-au putut reconcilia. Acest caz de revizuire nu a existat, deoarece prin Decizia penală nr. 340/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu s-a statuat asupra fondului cauzei, deoarece prin această decizie penală nu s-a stabilit cu putere de lucru judecat asupra existenţei/inexistenţei faptei ori a vinovăţiei/nevinovăţiei inculpatului.

În consecinţă nu s-a constatat incidenţa nici unuia din cazurile de revizuire prevăzute la art. 394 C. proc. pen. De asemenea, în procedura revizuirii nu este posibilă readministrarea probelor ori reinterpretarea probatoriului administrat.

S-a subliniat că dincolo de apărarea destul de haotică pe care revizuentul a încercat să o formuleze, ba că nu există faptă penală, ba că nu a fost comisă de inculpat, ba că este prezent unul din cazurile în care este înlăturată răspunderea penală, ba că fapta ar avea altă încadrare juridică, nu s-a putut observa că în principal revizuentul a contestat numai acele hotărâri în care i s-a aplicat o pedeapsă cu executare, cum a fost Sentinţa penală nr. 584/2008 a Tribunalului Cluj şi Decizia penală nr. 339 din 01 februarie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nefiind contestată Decizia penală nr. 88 din 11 octombrie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, deşi nici prin această hotărâre nu s-a pus problema achitării inculpatului, ori măcar a schimbării încadrării juridice, de unde a rezultat că de fapt miza urmărită de revizuent a fost executarea pedepsei în altă modalitate decât cea în detenţie, aspect care cu adevărat excede cazurilor de revizuire.

II. Împotriva acestei sentinţe penale a declarat apel în termenul legal condamnatul revizuent M.I. solicitând instanţei de control judiciar a dispune admiterea căii de atac promovate cu consecinţa directă a casării în întregime a hotărârii pronunţată de Tribunalul Cluj şi admiterii în principiu a cererii de revizuire formulată împotriva sentinţei penale 584/2008 a Tribunalului Cluj.

În susţinerea apelului, petentul a arătat că sunt îndeplinite cerinţele art. 394 lit. a), b) şi d) C. proc. pen., susţinând că s-au descoperit fapte noi care nu au fost avute în vedere de către instanţa investită cu soluţionarea cauzei, că martorul M.T. ar fi dat declaraţii mincinoase, iar medicul legist a întocmit raportul de constatare medico-legal şi judecătorul fondului a comis infracţiuni în legătură cu această cauză.

Examinând apelul declarat de revizuentul condamnat M.I., Curtea de Apel Cluj a constatat că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Instanţa fondului, în mod legal şi temeinic, a procedat odată cu înregistrarea prezentei cauze pe rolul tribunalului la verificarea admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire formulată de condamnatul M.I. împotriva Sentinţei penale 584/2008 a Tribunalului Cluj.

S-a constatat că prin sentinţa a cărei revizuire este cerută a fost condamnat inculpatul M.I. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru comiterea tentativei la infracţiunea de omor prev. de art. 20 cu rap. la art. 174 C. pen.

Această sentinţă a fost atacată cu apel, iar prin Decizia penală nr. 88 din 11 octombrie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti s-a dispus sub aspectul laturii penale suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 4 ani închisoare aplicată inculpatului pe durata unui termen de încercare de 6 ani şi 6 luni.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia penală nr. 339 din 1 februarie 2011, a casat decizia Curţii de apel Ploieşti şi a menţinut soluţia primei instanţe.

Analizând hotărârile mai sus menţionate Curtea a constatat, asemenea instanţei învestită cu soluţionarea cererii de revizuire, că inculpatul şi-a reiterat apărările de la fond şi din căile ordinare de atac prin formularea prezentei cereri de revizuire, nefiind întrunite astfel condiţiile cerute de art. 394 alin. (1) lit. a) deoarece nu a fost vorba de fapte sau împrejurări care să nu fi fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei aşa cum corect a reţinut şi instanţa ierarhic inferioară.

Prin această sintagmă s-au descoperit fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei legiuitorul român a înţeles aflarea unor fapte sau împrejurări ce nu figurau în materialul probator al dosarului şi nu au fost deci cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei. Trebuie aşadar să se înţeleagă prin fapte sau împrejurări orice întâmplare, situaţie, stare, entitate materială care prin ele însele sau prin coroborare cu alte probe sunt de natură a stabili existenţa erorii judiciare şi a duce la o altă soluţionare a cauzei, ca de ex. achitare în loc de condamnare, condamnare pentru o faptă mai uşoară.

De asemenea nu au fost îndeplinite nici condiţiile art. 394 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., deoarece susţinerile condamnatului revizuent că unul dintre martori ar fi dat declaraţii mincinoase nu sunt probate aşa cum cere textul legal anterior menţionat printr-o ordonanţă a procurorului sub aspectul comiterii infracţiunii de mărturie mincinoasă sau o hotărâre de condamnare în acest sens. Nici faţă de medicul legist care a întocmit raportul medico-legal nr. 2432/II/a/74 din 3 mai 2005 nu există vreo dispoziţie a organelor de urmărire penală sau a vreunei instanţe cu privire la săvârşirea vreunei infracţiuni în cauza a cărei revizuire se cere. Plângerea penală formulată împotriva medicului a fost soluţionată prin rezoluţia nr. 8499/P/2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca în sensul dispunerii neînceperii urmăririi penale în cauză rezoluţie care a fost atacată conform disp. art. 278¹ şi menţinută prin decizia pronunţată de către Tribunalul Cluj în dosar 618/117/2009.

Situaţia a fost similară şi în cazul judecătorului care a soluţionat fondul cauzei faţă de care, de asemenea, nu a existat ordonanţă a procurorului sau hotărâre de condamnare sub aspectul săvârşirii vreunei infracţiuni în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere. Cu privire la acest aspect s-a adăugat că revizuentul a formulat plângere penală împotriva magistratului sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 246, 248, 249 şi 289 C.p. care a fost soluţionată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj sub nr. 477/VIII/1/2009 constatându-se că nu au rezultat indicii cu privire la săvârşirea vreunei fapte penale. Această rezoluţie a fost atacată la instanţă, iar prin Decizia nr. 296 din 31 ianuarie 2012 pronunţată în dosar nr. 1727/33/2009 s-a dispus admiterea recursului declarat de petent împotriva deciziei 84 din 12 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Cluj, a fost casată sentinţa atacată şi trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe pentru considerentele expuse în motivarea deciziei aflată la dosarul Curţii de Apel Cluj.

Raportat la cele anterior expuse şi având în vedere şi considerentele extrem de pertinente ale Tribunalului Cluj, Curtea a constatat că nu sunt îndeplinite cerinţele art. 394 C. proc. pen. nefiind incident niciunul din cazurile de revizuire expres şi limitativ prevăzute de lege, motiv pentru care a respins ca nefondat apelul declarat de către condamnatul revizuent conform dispozitivului, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Aşa fiind, prin Decizia penală nr. 93/A din 21 mai 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, s-a respins ca nefondat apelul declarat de către condamnatul revizuent M.I., în prezent deţinut în Penitenciarul Gherla, împotriva Sentinţei penale nr. 26/C din 1 martie 2012 a Tribunalului Cluj.

A stabilit în favoarea Baroului Cluj - suma de 200 RON onorar pentru apărător din oficiu, ce s-a plătit din fondul Ministerului Justiţiei, pentru avocat M.L.

A obligat pe condamnatul revizuent să plătească în favoarea statului suma de 400 RON cheltuieli judiciare, din care 200 RON reprezentând onorar avocaţial.

III. Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs revizuentul condamnat M.I., criticând-o ca netemeinică, solicitând casarea ambelor hotărâri şi cu ocazia rejudecării a se dispune admiterea cererii sale de revizuire pentru totalitatea motivelor iterate prin cererea originară formulată şi expuse pe larg în practicaua deciziei de faţă.

Examinând actele şi lucrările dosarului, decizia recurată în raport de motivul de critică invocat, Înalta Curte pentru considerentele ce se vor arăta în continuare, are în vedere că recursul de faţă declarat de revizuentul M.I. se priveşte ca nefondat şi urmează a fi respins ca atare în baza disp. art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Aceasta, întrucât se are în vedere că în mod corect a fost respins apelul ca nefondat şi, de asemenea, corect a fost respinsă cererea de revizuire ca inadmisibilă de către instanţa de fond, întrucât motivele invocate nu sunt dintre cele strict şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 394 C. proc. pen.

Cu titlu de premisă, Înalta Curte are în vedere că în conformitate cu dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută atunci când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, fiind vorba aşadar despre erori esenţiale de fapt, care afectează o hotărâre rămasă definitivă şi care nu pot fi probate decât ulterior, prin descoperirea unor fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute la data soluţionării cauzei. Acest text este completat cu dispoziţia din alin. (2) al aceluiaşi articol, potrivit căreia, acest caz, constituie motiv de revizuire dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi "netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare". Din coroborarea celor două dispoziţii cuprinse în art. 394 C. proc. pen. şi anume dispoziţia din alin. (1) lit. a) şi dispoziţia din alin. (2) - rezultă că acesta este subordonat unei duble condiţii:

1. descoperirea unor fapte sau împrejurări necunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei;

2. faptele sau împrejurările noi să poată dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal sau de condamnare.

Cu toate acestea, chiar dacă necunoaşterea acestor fapte sau împrejurări trebuie înţeleasă în sens larg (nu doar ca o nemenţionare a lor în actele şi lucrările dosarului, ci şi ca o imposibilitate de dovedire a lor, cu consecinţa neluării lor în considerare la soluţionarea cauzei), este inadmisibil ca, prin promovarea unei cereri de revizuire să se obţină practic o prelungire a probatoriului pentru fapte sau împrejurări deja cunoscute şi verificate de instanţele ordinate.

Cererea de revizuire trebuie să privească fapte sau împrejurări noi, care să poată conduce la concluzia nevinovăţiei condamnatului revizuent, şi nu mijloace de probă, ca mod de completare a unor dovezi pe situaţii deja cunoscute şi verificate de către instanţele de fond şi de control judiciar. Or, în cauză, petentul condamnat recurent invocă în susţinerea cererii de revizuire chestiuni cunoscute şi verificate de instanţele ordinare.

Concomitent, se are în vedere esenţialmente că recurentul revizuent condamnat M.I. îşi reiterează totalitatea apărărilor de la fond şi din căile ordinare de atac prin formularea prezentei cereri de revizuire, nefiind întrunite astfel condiţiile cerute de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., deoarece nu este vorba de fapte sau împrejurări care să nu fi fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei aşa cum corect a reţinut şi instanţa ierarhic inferioară.

Astfel, se are în vedere că în mod legal şi temeinic în ceea ce priveşte aspectele legate de valabilitatea şi legalitatea actelor medico-legale ce au fost avute în vedere la pronunţarea soluţiei definitive de condamnare, instanţa de revizuire, a apreciat că toate acestea nu constituie împrejurări noi, deoarece au fost avute în vedere de toate instanţele, întrucât recurentul condamnat revizuent le-a invocat de fiecare dată. În ceea ce priveşte avizul emis de Comisia Superioară de Medicină Legală, rezultă neechivoc că prin acesta nu au fost reluate concluziile nici unuia din actele medico-legale anterioare întocmite în cauză, ci au fost formulate concluzii proprii.

Totodată nici poziţia victimă-agresor nu reprezintă o împrejurare nouă, deoarece şi acest aspect a constituit una din apărările recurentului revizuent formulate pe parcursul soluţionării cauzei, până la pronunţarea unei soluţii definitive de condamnare. De altfel în legătură cu aceasta, instanţa de fond a reţinut că eventuale poziţie a celor doi, faţă în faţă, este confirmată şi de declaraţia soţiei revizuentului, martora M.A. şi în legătură cu această depoziţie revizuentul a invocat faptul că pe pagina 86 verso dosar fond declaraţia acestei martore nu este semnată de aceasta, tocmai pentru că s-au consemnat alte chestiuni decât cele relatate de martoră, şi din această pricină declaraţia nu a fost semnată. Or, deşi este real că pe pagina respectivă declaraţia martorei nu este semnată, ceea ce poate fi pus pe seama unei erori, o atari încălcare a normelor legale în materie este sancţionată numai cu nulitatea relativă, care trebuie invocată de îndată şi trebuie demonstrată vătămarea. Deşi la momentul audierii martorei nominalizate, revizuentul recurent sus-indicat, care avea atunci calitatea de inculpat, era asistat de doi apărători aleşi, nici în cuprinsul încheierii pronunţate la termenul la care a fost audiată martora, respectiv 29 septembrie 2005 şi nici la termenele de judecată ulterioare, nu s-a invocat nulitatea relativă parţială a declaraţiei martorei. Mai mult, la termenul din data de 29 septembrie 2005 nu apar consemnate în încheierea de şedinţă incidente legate de audierea martorei, în sensul celor relatate de revizuent în înscrisurile depuse la dosar.

Concomitent, în mod judicios ambele instanţe, de fond şi prim control judiciar, au mai statuat că nu sunt îndeplinite nici condiţiile art. 394 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., deoarece susţinerile condamnatului revizuent recurent că unul dintre martori ar fi dat declaraţii mincinoase nu sunt probate aşa cum cere textul legal anterior menţionat printr-o ordonanţă a procurorului sub aspectul comiterii infracţiunii de mărturie mincinoasă sau o hotărâre de condamnare în acest sens. Pe de altă parte, nici faţă de medicul legist care a întocmit raportul medico-legal nr. 2432/II/a/74 din 3 mai 2005 nu există vreo rezoluţie a organelor de urmărire penală sau o hotărâre a vreunei instanţe cu privire la statuarea săvârşirii vreunei infracţiuni în cauza a cărei revizuire se cere. Din acest punct de vedere se reţine că plângerea penală formulată împotriva medicului a fost soluţionată prin rezoluţia nr. 8499/P/2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca în sensul dispunerii neînceperii urmăririi penale în cauză rezoluţie care a fost atacată, conform disp. art. 278¹ şi menţinută prin decizia pronunţată de către Tribunalul Cluj în dosar 618/117/2009.

Situaţia este similară şi în cazul judecătorului care a soluţionat fondul cauzei faţă de care de asemenea nu există ordonanţă a procurorului sau hotărâre de condamnare sub aspectul statuării săvârşirii vreunei infracţiuni în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere. De altfel se are în vedere că revizuentul recurent a formulat plângere penală împotriva magistratului sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 246, 248, 249 şi 289 C. pen. care a fost soluţionată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj sub nr. 477/VIII/1/2009 constatându-se că nu au rezultat indicii cu privire la săvârşirea vreunei fapte penale. Această rezoluţie a fost atacată la instanţă, iar prin Decizia nr. 296 din 31 ianuarie 2012 pronunţată în dosar nr. 1727/33/2009 s-a dispus admiterea recursului declarat de petent împotriva sentinţei 84 din 12 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Cluj, a fost casată sentinţa atacată şi trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe pentru considerentele expuse în motivarea deciziei.

În fine, avându-se în vedere că s-a mai invocat ca motiv de revizuire şi faptul că Decizia penală nr. 340/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi Decizia penală nr. 339/2011 a aceleiaşi instanţe, nu se pot reconcilia. Acest caz de revizuire nu există, deoarece prin Decizia penală nr. 340/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu s-a statuat asupra fondului cauzei, deoarece prin aceasta nu s-a stabilit cu putere de lucru judecat asupra existenţei/inexistenţei faptei ori a vinovăţiei/nevinovăţiei inculpatului.

Faţă de toate cele sus expuse, se conchide că în mod legal şi temeinic, ambele instanţe, de fond şi de apel, prin hotărârile recurate, au statuat lipsa de incidenţă în speţa de faţă a vreunuia din cazurile de revizuire expres şi limitativ prevăzute de lege şi în consecinţa neîndeplinirii cerinţelor impuse de dispoziţiile art. 394 C. proc. pen. au stabilit justificat că, cererea de revizuire promovată de recurentul condamnat M.I. este inadmisibilă şi au respins-o ca atare.

Văzând şi disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul condamnat M.I. împotriva Deciziei penale nr. 93/A din 21 mai 2012 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.

Obligă recurentul revizuent condamnat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 octombrie 2012.

Procesat de GGC - AM

← ICCJ. Decizia nr. 3317/2012. Penal. Contestaţie (Plângere) cu...		ICCJ. Decizia nr. 3325/2012. Penal. Luare de mită (art. 254... →

ICCJ. Decizia nr. 3321/2012. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3321/2012. Penal