ICCJ. Decizia nr. 3316/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3316/2012
Dosar nr. 992/64/2011
Şedinţa publică din 17 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 31/F din 12 martie 2012 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost respinsă, plângerea formulată de petentul P.T. împotriva rezoluţiei Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov pronunţată la data de 22 septembrie 2011 în Dosarul nr. 179/P/2010, menţinându-se soluţia atacată.
A obligat petentul să plătească statului suma de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut următoarele:
Prin plângerea înregistrată la această instanţă la nr. de mai sus, formulată de petentul P.T. împotriva rezoluţiei Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov pronunţată la data de 22 septembrie 2011 în Dosarul nr. 179/P/2010, s-a solicitat desfiinţarea acestei rezoluţii ca netemeinică şi nelegală, reţinerea cauzei spre rejudecare şi în subsidiar, trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov pe considerentul că procurorul nu a îndeplinit obligaţiile impuse de instanţă motivele fiind pe larg dezvoltate la dosar. În esenţă petentul a arătat că activitatea infracţională a persoanelor faţă de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale constă în îndeplinirea procesului-verbal de cercetare la faţa locului în mod defectuos, fără să conţină elemente cu privire la măsura dispusă faţă de maşină, omiterea de a încheia, cu bună ştiinţă, a procesului-verbal de custodie a maşinii, ceea ce a facilitat dispariţia acesteia, desemnarea primului expert R.S., au dispus revocarea imobilizării maşinii, dispoziţie ce era în sarcina procurorului sau instanţei de judecată, toate acestea pentru a se evita adevărata dinamică de producere a accidentului, ce a fost produs din culpa conducătorului auto şi nu din pricina existenţei unui cauciuc cu dimensiuni neconforme, în cauză fiind efectuate două expertize tehnice auto, iar cea de-a treia nu se mai poate efectua datorită dispariţiei autoturismului. Petentul a arătat că dispariţia maşinii a fost facilitată de activitatea infracţională a acestor persoane, ce aveau obligaţia, conform art. 96 C. proc. pen. de a ridica obiectele ce pot servi ca mijloc de probă, autoturismul constituind mijloc de probă deoarece a fost implicat într-un accident rutier în care şi-au pierdut viaţa 2 persoane, că învinuiţii nu au înregistrat măsura ridicării maşinii în procesul-verbal întocmit la faţa locului, nici măsurile ce ţin de transportarea şi depozitarea sa, au dispus ca maşina să fie ridicată de numitul T.T. fără a verifica dacă există sau nu loc în spaţiul din parcul auto din incinta poliţiei, unde, de regulă, erau depozitate maşinile avariate supuse expertizei, în cauză nu există probe că s-au efectuat verificări privind lipsa spaţiului, că numitul S.C. a dispus ridicarea maşinii fără ca transportatorului să-i fie date indicaţii cu privire la conservarea acesteia, fără să verifice dacă locul depozitării este prielnic, nu au încheiat proces-verbal de custodie a maşinii, nici procurorii ce au efectuat cercetarea penală nu au dispus întocmirea acestui act, astfel încât T.T. nu a fost responsabilizat pentru conservarea şi imobilizarea maşinii. Petentul a mai precizat că efectuarea celor două expertize tehnice nu poate fi asimilată cu terminarea urmăririi penale şi că dispariţia acestuia nu mai poate modifica sau influenţa constatările deja efectuate, deoarece contradicţiile între cele două expertize au dus la aprobarea efectuării celei de-a treia expertize, că desemnarea experţilor s-a realizat la indicaţia comisarului B.M. în lipsa sa şi nu s-a procedat la tragerea la sorţi a experţilor, acesta efectuând acte de cercetare, respectiv numirea expertului V. la data de 5 noiembrie 2009, deşi prin ordonanţa din 22 septembrie 2009 s-a dispus înlocuirea organului de cercetare penală.
Verificând plângerea formulată în raport de actele şi lucrările dosarului s-a constatat că plângerea este nefondată. Prin rezoluţia nr. 179/P/2010 din data de 22 septembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de: C.S., M.P. şi L.P.C. relativ la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., pe considerentul că faptele nu există; B.M. S.C., C.C. şi R.M. relativ la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., pe considerentul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii; B.M., S.C., C.C. şi R.M. relativ la săvârşirea infracţiunii de neglijenţă în serviciu prevăzută de art. 249 alin. (1) C. pen. pe considerentul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii. În considerentele rezoluţiei, s-a arătat, în esenţă, că petentul, a formulat la data de 16 iunie 2010, o plângere penală împotriva numitului B.M., comisar şef în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Covasna sub aspectul comiterii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. Prin rezoluţia nr. 179 din 16 noiembrie 2010, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de poliţiştii B.M. şi S.C. sub aspectul comiterii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii. Petentul a formulat plângere, admisă de Curtea de Apel Braşov, care prin Sentinţa nr. 27/F din 11 martie 2011 a dispus trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov în vederea începerii urmăririi penale faţă B.M. şi S.C. sub aspectul comiterii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. şi continuarea cercetărilor. Prin sentinţa penală menţionată, instanţa a reţinut că din actele premergătoare efectuate în cauză rezultă indicii în sensul existenţei unor deficienţe în activitatea desfăşurată de organele de cercetare penală cu prilejul instrumentării dosarului penal având ca obiect săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 178 alin. (2), (5) C. pen. şi art. 93 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, indicii care nu au fost verificate în cadrul cercetărilor efectuate în Dosarul penal nr. 179/P/2010. În acest sens, în cauză, declaraţiile luate de procurorul învestit nu cuprind referiri asupra unor chestiuni esenţiale, necesar a fi stabilite pentru formularea unei concluzii asupra săvârşii vreunei fapte prevăzute de legea penală. Nu a rezultat din declaraţiile furnizate de B.M. şi S.C. şi nici din alte acte premergătoare efectuate în cauză, care erau atribuţiile de serviciu ale acestora în legătură cu activitatea desfăşurată în dosarul penal, data de la care au fost desemnaţi drept organ de cercetare penală şi modalitatea concretă în care au efectuat actele specifice. Deşi în cuprinsul rezoluţiei din data de 16 noiembrie 2010 s-a arătat că S.C. ar fi declarat că din dispoziţia sa autoturismul implicat în accident ar fi fost dus în curtea locuinţei lui T.T., s-a constatat că, în depoziţia olografă aflată la dosarul cauzei, nu rezultă această împrejurare: "După ridicarea cadavrelor, întrucât se înserase şi se impunea ridicarea autoturismului implicat în eveniment şi pentru a nu rămâne în câmp, unul dintre colegii de la circulaţie aflaţi la faţa locului a dat telefon numitului Ţ.T. din Sf. Gheorghe, care se ocupă de tractări auto şi a fost solicitat să vină la faţa locului pentru ridicarea autoturismului (...)". Având în vedere că în data de 18 iulie 2008 a avut loc un accident rutier în urma căruia au murit două persoane, existând aşadar indicii ale comiterii infracţiunii de ucidere din culpă, ridicarea autoturismului implicat în evenimentul rutier era impusă nu doar de dispoziţiile art. 117 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 şi ale art. 216 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, ci mai ales de dispoziţiile art. 96 C. proc. pen., fiind de notorietate că pentru stabilirea cauzelor accidentului şi, implicit a decesului victimelor, era necesară expertizarea tehnică a autoturismului. Prin urmare, despre ridicarea şi depozitarea autovehiculului organul de cercetare penală trebuia să întocmească un proces-verbal, conform art. 108 C. proc. pen., având posibilitatea dispunerii măsurilor prevăzute de art. 109 C. proc. pen. În cauză nu s-a stabilit persoana în ale cărei atribuţii de serviciu intra întocmirea actelor procesuale şi procedurale menţionate, nici cauza din care acestea nu au fost întocmite sau scopul acestei omisiuni, motive pentru care instanţa apreciază necesar ca procurorul să procedeze la reaudierea făptuitorilor asupra aspectelor menţionate, precum şi a organelor de cercetare penală prezente la cercetarea la faţa locului, respectiv, cms. şef C.C., cms. şef H.I., ag. pr. C.C., ag. pr. B.C. şi a martorului asistent G.I.. Faţă de împrejurarea că rezoluţiile contestate de petent au reţinut faptul că "dispariţia" autoturismului nu poate fi imputată făptuitorilor, întrucât T.T. nu a avut acordul acestora pentru înstrăinare, este necesară şi audierea depozitarului autoturismului, T.T., pentru a se stabili identitatea persoanei care i-a încredinţat bunul respectiv, cu ce titlu l-a primit şi dacă a fost încunoştinţat despre obligaţia de a nu înstrăina autovehiculul fără încuviinţarea organului de cercetare penală. Completarea actelor premergătoare în sensul celor menţionate anterior este necesară pentru a decide asupra începerii sau nu a urmăririi penale, având în vedere imperativul lămuririi cauzei sub toate aspectele, precum şi obligaţia organului de urmărire penală de a manifesta rol activ, prin strângerea de date de natură să servească la soluţionarea cauzei (art. 202 C. proc. pen.). În considerarea aceleiaşi obligaţii, este necesar ca faptele afirmate de petent, să fie verificate şi sub aspectul încadrării juridice, dat fiind faptul că, din cele anterior expuse, rezultă indicii ale comiterii unor fapte de neglijenţă în serviciu. Relativ la susţinerile petentului privind modul de derulare a actelor de cercetare penală sau de administrare a probatoriului în cauza în care este învinuit pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 178 alin. (2), (5) C. pen. şi art. 93 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, în mod legal şi temeinic s-a reţinut că acesta are la îndemână procedura specială reglementată prin dispoziţiile art. 275 - 278 C. proc. pen., la care, de altfel, petentul a şi recurs. Instanţa a stabilit că în cauză se impune efectuarea următoarelor acte: stabilirea atribuţiilor de serviciu ale celor doi făptuitori în legătură cu activitatea desfăşurată în dosarul penal având ca obiect uciderea din culpă, data de la care au fost desemnaţi drept organ de cercetare penală şi modalitatea concretă în care au efectuat actele specifice; identificarea persoanei care avea ca atribuţii de serviciu luarea măsurilor de ridicare şi depozitare a autovehiculului şi întocmirea procesului-verbal în acest sens, conform art. 108, 109 C. proc. pen., cauza din care actele procesuale şi procedurale menţionate nu au fost întocmite sau scopul acestei omisiuni; stabilirea identităţii persoanei care a încredinţat în mod efectiv autoturismul numitului T.T., cu ce titlu acesta l-a primit şi dacă a fost încunoştinţat despre obligaţia de a nu înstrăina autovehiculul fără încuviinţarea organului de cercetare penală. Instanţa a mai statuat că pentru stabilirea împrejurărilor de mai sus şi pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele, inclusiv cel al încadrării juridice, este necesar ca organul de urmărire penală să procedeze la reaudierea făptuitorilor, a numiţilor C.C., H.I., C.C., B.C., G.I. şi T.T., precum şi la efectuarea oricăror alte acte premergătoare pe care le va considera utile scopului anterior indicat. După reluarea cercetărilor, la data 23 mai 2011, petentul a depus o plângere penală împotriva procurorilor care instrumentează Dosarul 609/P/2008 sub aspectul comiterii infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. "şi după caz de neglijenţă în serviciu prevăzută de art. 249 alin. (1) C. pen., motivat de faptul că "au permis prin inacţiune sau poate voit, proliferarea abuzurilor din cadrul cercetării penale, cel mai evident abuz fiind dispariţia maşinii implicate în accident. În motivarea plângerii, petentul a susţinut că abuzul procurorilor şi al poliţiştilor, constă şi în aceea că au refuzat administrarea unor probatorii, respectiv audierea martorului M.G., nepreluarea diagramei Tirului depăşit de S.S., neluarea măsurilor de conservare a autoturismului, acordarea permisiunii de a părăsi ţara cetăţenilor italieni anterior finalizării cercetărilor, refuzul efectuării unui experiment judiciar, dispunerea unei a treia expertize în defavoarea sa, precum şi implicarea anchetatorilor în "dispariţia maşinii". În plângerea depusă, petentul a susţinut că drepturile sale au fost vătămate prin aceea că l-a recuzat pe "prim procurorul M.", iar acesta a ignorat dispoziţiile art. 49 - 50 C. proc. pen. şi a soluţionat prin Ordonanţa 75A/II/1/2010 propria cerere de recuzare, precum şi faptul că poliţiştii B.M. şi S.C. au continuat să facă acte de cercetare după "ce au fost înlocuiţi" prin Ordonanţa 343/II/2 din 22 septembrie 2009. De asemenea, petentul a mai declarat că procurorul L.P. şi poliţistul B.M. au comis un abuz prin aceea că au dispus o altă expertiză, fără a avea autoturismul şi magistratul nu a respectat ordonanţa şefului său nr. 75A/III/1/2010, prin care i s-a admis accesul la dosar şi xerocopierea înscrisurilor solicitate. În vederea lămuririi stării de fapt reclamate şi în executarea celor dispuse prin Sentinţa nr. 27/F din 11 martie 2011 a Curţii de Apel Braşov, procurorul a dispus ataşarea Dosarului nr. 609/2008, precum şi a lucrărilor nr. 343/11/2/2010 şi nr. 75/VI11/1/2010 şi îndeplinirea actelor dispuse de către instanţă, anterior enumerate. Din cercetările efectuate a rezultat că la data de 18 iulie 2008, în jurul orelor 20:45, pe DN 11 la km 44+900, pe direcţia Braşov - Târgu Secuiesc a avut loc un eveniment rutier în urma căruia a rezultat decesul cetăţenilor italieni C.S. şi M.P., pasageri în autoturismul marca M., condus de numita S.S., cetăţean italian.în vederea cercetării la faţa locului, s-a deplasat o echipă operativă formată din cms şef C. C., cms. şef H.I., scms S.C., ag. pr.C.C. din cadrul IPJ Covasna, agenţii principali B.C., D.P. şi tehnicianul criminalist ag. Şef C.B.. Cu privire la acest aspect, cms şef C.C. şi cms. şef H.I. au declarat că deplasarea lor la faţa locului s-a datorat faptului că victimele erau cetăţeni străini şi evenimentul rutier trebuia raportat la Direcţia Rutieră din cadrul IGPR, dar nu s-au implicat în cercetarea la faţa locului. În calitate de şef serviciu rutier în cadrul I.P.J Braşov, cms. şef H.I. a declarat procurorului că după efectuarea cercetării la faţa locului, cauza a fost preluată din dispoziţia inspectorului şef C.C. de lucrătorii serviciului cercetări penale. În declaraţia dată procurorului, inspectorul şef C.C. a declarat că autoturismul a fost transportat la un service, dar nu cunoaşte cine s-a ocupat de predarea autoturismului, iar în ziua următoare accidentului a dat dispoziţie verbală ca dosarul să fie preluat de cms şef B.M.. Cu privire la baza legală a acestui ordin verbal, inspectorul şef C.C., pensionat în prezent, a anexat cauzei Dispoziţia nr. 127/4 din 2 iulie 2008, potrivit cu care cms şef B.M., în calitate de lucrător al Serviciului Cercetări Penale "va soluţiona lucrările primite de la comanda inspectoratului". Privind procedura autoturismelor implicate în accidente rutiere, cms. şef H.I. a declarat că "nu am avut cazuri în care imobilizarea autovehiculelor să se fi făcut pe bază de proces-verbal de lăsare în custodie, deoarece aceste autovehicule se lăsau în curtea Inspectoratului, fiind o cutumă din lipsă de spaţiu", iar în prezenta cauză "din lipsă de spaţiu" autoturismul a fost lăsat unei persoane fizice. Acest aspect a fost confirmat în declaraţia dată şi de scms S.C.. Din cercetările efectuate a rezultat că primul echipaj care a ajuns la faţa locului a fost format din agenţii de poliţie D.N. şi C.C.. Audiat în legătură cu obiectul prezentei cauze, agentul de poliţie D.N. a declarat că la data producerii accidentului s-a deplasat, potrivit programării de serviciu, la faţa locului, dar nu a participat la cercetarea în teren, întrucât s-a deplasat la Spitalul mun. Sf. Gheorghe pentru a i recolta probe biologice conducătorului auto implicat în accident, iar după recoltare a inventariat la sediul poliţiei rutiere bunurile victimelor (deşi agentul de poliţie D.N. a fost prezent la locul evenimentului, numele său nu a fost menţionat în procesul-verbal de cercetare la faţa locului).
Cu privire la aceleaşi împrejurări, agentul de poliţie C.C. a declarat că s-a deplasat la faţa locului, potrivit programării de serviciu, şi a efectuat activităţile specifice, respectiv identificare martori asistenţi, martori oculari, măsurători, schiţa locului accidentului, iar autoturismul a fost ridicat din câmp cu ajutorul martorului Ţ.T., timp în care a dirijat circulaţia împreună cu colegii intraţi în schimb la orele 22:00. Acest aspect a fost confirmat de agentul de poliţie R.M. care după intrarea în schimbul III, la orele 22:00, s-a deplasat la locul producerii accidentului unde împreună cu agentul de poliţie C.C. au dirijat traficul, timp în care "Ţ." a ridicat autoturismul implicat în accident, iar după acest moment s-au întors la sediul poliţiei; niciunul dintre cei doi poliţişti nu au întocmit vreun înscris privind predarea maşinii. În declaraţia dată procurorului, agentul de poliţie R.M. a declarat că nu a întocmit acte de predare primire a autoturismului, întrucât nu intra în atribuţiile sale prevăzute în fişa postului, prezenţa sa la faţa locului fiind datorată necesităţii de a dirija traficul. Audiat în cauză, T.T. a declarat că a ridicat autoturismul de la faţa locului şi l-a depozitat în curtea firmei sale, iar "doi poliţişti" i-au spus să-l depoziteze în condiţii de siguranţă, întrucât urmează să fie expertizat. în legătură cu acest aspect, scms. S.C. a declarat că din dispoziţia sa autoturismul a fost tractat în ziua producerii evenimentului rutier de către martorul T., dar nu a întocmit vreun înscris, întrucât nu s-a întâlnit cu depozitarul şi nici nu ştia în aceea seară unde va fi tractată maşina, deoarece I.P.J Covasna nu deţine un spaţiu în acest sens. Procesul-verbal de cercetare la faţa locului nu conţine vreo menţiune privind transportul autoturismului şi nici locul depozitării. În declaraţia dată procurorului, scms. S.C. a menţionat că în cei 10 ani de zile de când lucrează la poliţia rutieră nu a întocmit proces-verbal de indisponibilizare pentru autoturismele implicate în evenimente rutiere, iar în speţă, a doua zi după accident, dosarul a fost repartizat din dispoziţia şefului inspectoratului cms. B.M., astfel că nu a întocmit vreun înscris privind depozitul maşinii. Audiat în cauză de către procuror, B.M. a declarat că nu a participat la cercetarea la faţa locului şi nu avea obligaţia de a indisponibiliza autoturismul, care la momentul repartizării dosarului fusese ridicat de poliţistul care a efectuat cercetarea la faţa locului. Prezent la cercetarea evenimentului rutier, ofiţerul de poliţie B.D.C. a declarat că a participat la cercetarea la faţa locului, potrivit programării de serviciu, iar în cazul accidentelor rutiere autoturismele sunt ridicate de la locul producerii evenimentului de către lucrătorii din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere. Martorul asistent G.I., audiat în cauză de către procuror a declarat că a asistat la cercetarea la faţa locului, fiind oprit în trafic de către unul dintre poliţişti, iar la plecarea sa autoturismul avariat nu fusese ridicat. În consecinţă, din dispoziţia verbală, mai exact la rugămintea smc. S.C. autoturismul a fost tractat în ziua producerii evenimentului rutier în curtea firmei numitului T.T., iar a doua zi autoturismul a fost examinat din punct de vedere tehnic de către expertul tehnic T.I.. În declaraţia dată procurorului, T.T. a declarat că după prima expertiză, poliţistul S.C. i-a spus să nu încredinţeze maşina vreunei persoane, dar după a doua expertiză a restituit-o persoanei trimisă de P.T., care a ridicat-o, fără a-i achita cheltuielile aferente transportului. Martorul T.T. a susţinut în declaraţia dată că autoturismul în cauză a fost ridicat de la faţa locului la data de 18 iulie 2008 şi l-a depozitat până în luna septembrie 2009, când a fost predat în schimbul sumei de 350 lei unei persoane care s-a prezentat drept delegat al proprietarului autoturismului şi a ridicat autoturismul cu un tractor cu nr. de înmatriculare de Bacău. Cu privire la motivul predării autoturismului, în condiţiile în care poliţistul S.C. i-a pus verbal în vedere să nu-l predea T.T. a declarat că după cea de "a două expertiză" la care S.C. nu a participat, una dintre persoanele prezente i-a spus, în prezenţa proprietarului P.T. şi a avocaţilor săi că poate preda bunul; de asemenea, sus-numitul a susţinut că P.T. i-a spus că îl va contactata telefonic, ceea ce a făcut în luna septembrie 2009, când la cererea acestuia a predat maşina unui conducător auto care venise cu o platformă. Audiat de către procuror cu privire la afirmaţiile numitului T.T., P.T. a declarat că afirmaţiile făcute procurorului de către T.T. sunt neadevărate, întrucât nu a trimis vreo persoană să ridice autoturismul în cauză, întrucât B.M. i-a interzis să ridice maşina până la finalizarea cercetărilor. Astfel, P.T. a menţionat în declaraţia dată că poliţiştii B.M. şi S.C. nu au întocmit vreun înscris de ridicare şi predare a autoturismului către T.T., aspect care a dus la "dispariţia" maşinii. Urmare accidentului, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Secuiesc a fost înregistrat Dosarul penal nr. 609/P/2008, în care la data de 22 iulie 2008, procurorul C.S. a confirmat măsura dispunerii începerii urmăririi penale faţă de S.S. pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 178 alin. (2) şi (5) C. pen., constând în faptul că în seara zilei de 18 iulie 2008, în jurul orelor 20,45 în timp ce conducea autovehiculul marca M. în afara localităţii Cernat, pe direcţia de mers Braşov - Târgu Secuiesc a pierdut controlul asupra autovehiculului a părăsit partea carosabilă şi s-a lovit lateral de un pom situat pe partea stângă a sensului de deplasare, iar în urma impactului a survenit decesul celor două pasagere menţionate. La data de 16 septembrie 2008, prim procurorul M.P. a confirmat măsura dispunerii începerii urmăririi penale faţă de P.T. pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 178 alin. (2) şi (5) C. pen. şi de punere în circulaţie a unui autovehicul cu defecţiuni tehnice prevăzută de art. 93 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, constând în faptul că, în calitate de administrator al SC D.S. SRL Moineşti a închiriat autoturismul marca M. pe perioada 12 - 22 iulie 2008, autoturism cu o stare tehnică necorespunzătoare la momentul producerii accidentului. În consecinţă, în vederea stabilirii cauzei reale a producerii accidentului s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice, iar după depunerea raportului, ca urmare a contestării concluziilor s-a dispus efectuarea unei noi expertize tehnice; concluziile celor două rapoarte de expertiză au fost apreciate de către organul de urmărire penală contradictorii, fapt pentru care s-a procedat la efectuarea unei a treia expertize tehnice. În data de 5 noiembrie 2009, s-a dispus de către comisarul de poliţie B.M. efectuarea celei de-a treia expertize tehnice auto, iar ca urmare a recuzării acestuia de către P.T. a fost desemnat să efectueze cercetarea penală agentul O.N. din cadrul Serviciului Rutier IPJ Covasna. Prin ordonanţa nr. 343/II/2/2009, prim procurorul unităţi de parchet a admis plângerea petentului P.T. împotriva ordonanţei nr. 609/P/2008 din 8 iulie 2008 a prim procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. Secuiesc de respingere a probelor propuse şi a dispus refacerea acestei soluţii, în sensul pronunţării cu privire la fiecare capăt de cerere. Dosarul penal în cauză s-a aflat în supravegherea procurorului C.S., a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Secuiesc, M.P., iar la data de 14 mai 2010, prin ordonanţa nr. 75/VI11/1/2010 a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Secuiesc s-a dispus desemnarea procurorului L.P.T. în vederea supravegherii cercetărilor. Din conţinutul ordonanţei nr. 75/VIII/1 din 14 mai 2010, a rezultat că P.T. a depus o cerere de recuzare în Dosarul 609/P/2008 "a procurorului şi a persoanei care efectuează cercetarea penală"; cererea de recuzare a fost admisă, astfel că nu a existat o vătămare a intereselor sus-numitului. La data de 2 iunie 2010, procurorul L.P.T. a dispus efectuarea unei alte expertizei tehnice, ocazie cu care la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Secuiesc s-au prezentat, alături de expertul tehnic desemnat V.V. şi reprezentantul învinuitului P.T., avocat R.D., care a solicitat participarea la efectuarea expertizei a domnului expert G.R., expert tehnic autorizat sub nr. x/1992, în calitate de expert consilier din partea învinuitului P.T. şi de asemenea reprezentantul învinuitei S.S., avocatul V.S.. Faţă de obiectivele propuse de reprezentantul învinuitei S.S., avocatul R.D., apărătorul învinuitului P.T. a solicitat explicitarea obiectivelor numerele 11, 12, 13 din cuprinsul prezentei ordonanţe. La data de 2 iunie 2010, prin ordonanţa nr. 609/P/2008 s-a dispus respingerea cererii privind amânarea efectuării expertizei tehnice auto până la efectuarea audierii învinuitei S.S. şi a martorilor oculari prin comisie rogatorie, respingerea cererii privind înlocuirea expertului tehnic V.V. desemnat în cauză prin ordonanţa 212370 din 5 noiembrie 2009 şi respingerea cererii privind efectuarea unui experiment judiciar, aspect comunicat apărătorului învinuitului P.T.. La data de 4 februarie 2011, învinuitul P.T. a solicitat numirea expertului tehnic consilier T.O., iar cererea a fost încuviinţată prin ordonanţa din 7 februarie 2001; la data de 16 februarie 2011, a solicitat copii ale procesului-verbal de cercetare la faţa locului şi schiţa locului accidentului, cerere care i-a fost aprobată. Prin ordonanţele din 5 mai 2011 şi 9 mai 2011, s-au respins cererile formulate de învinuitul P.T. prin memoriile depuse la 5 aprilie 2011, 7 aprilie 2011, 27 aprilie 2011. Analizând conţinutul Dosarului nr. 609/2008, procurorul a constatat că aspectele reclamate de către P.T. privind refuzul administrării de probatorii se circumscriu prevederilor art. 275 - 278 C. pen. în plângerile penale formulate, P.T. a solicitat efectuarea cercetărilor faţă de procurorii de caz şi faţă de B.M., motivat de faptul că nu au conservat şi nu au indisponibilizat autoturismul marca M., care ulterior a dispărut, aspect în raport de care i s-a încălcat dreptul la apărare. Infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., constă în "fapta funcţionarului public, care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane". Emiterea sau pronunţarea unei soluţii, în detrimentul uneia dintre părţi, nu echivalează însă cu o îndeplinire defectuoasă a îndatoririlor de serviciu, prin care ar fi lezate interesele legale ale persoanei. Persoana desemnată să rezolve diferendul astfel ivit (poliţist, procuror sau, după caz, judecător) examinează justeţea aspectelor sesizate, prin prisma elementelor probatorii strânse în cauză, iar pe baza acestora îşi formează o convingere fermă asupra temeiniciei acuzaţiilor şi pronunţă o soluţie care, în mod invariabil, este nefavorabilă pentru cel puţin una dintre părţi. În consecinţă, pentru existenţa acestei infracţiuni este necesar ca funcţionarul public să-şi exercite abuziv atribuţiile de serviciu, fie printr-o inacţiune (neîndeplinirea unui act), fie printr-o acţiune (îndeplinirea defectuoasă a unui act), care trebuie să aibă ca urmare vătămarea intereselor legale ale unei persoane, aspecte care, aşa cum rezultă din starea de fapt expusă, nu se confirmă în cauză, întrucât pentru respingerea unor probatorii părţile pot formula plângere în condiţiile art. 275 - 278 C. proc. pen.; în cauză nu a rezultat nici un indiciu că poliţiştii şi procurorii reclamaţi ar fi implicaţi în predarea maşinii de către T.T. unei persoane necunoscute. Procurorul a mai constatat că potrivit art. 117 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, "imobilizarea unui vehicul se dispune de către poliţistul rutier în cazul săvârşirii de către conducătorul acestuia a uneia dintre următoarele fapte: cu conducerea unui vehicul despre care există date sau indicii că face obiectul unei fapte de natură penală"; Conform alin. (2) al aceluiaşi articol "imobilizarea unui vehicul se dispune şi în cazul în care conducătorul acestuia ori unul dintre pasageri săvârşeşte o faptă de natură penală sau este urmărit pentru săvârşirea unei infracţiuni. Art. 216 alin. (1), (2) din Hotărârea nr. 1391/2006, prevede că imobilizarea unui vehicul se dispune şi se efectuează de către poliţia rutieră, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege, în prezenţa unui martor asistent, prin folosirea, în interiorul sau în exteriorul vehiculului, a unor dispozitive tehnice sau a altor mijloace de blocare, care se consemnează în procesul-verbal de constatare a faptei pentru care s-a dispus măsura. Pentru a se conchide dacă se reţine răspunderea penală a poliţiştilor reclamaţi s-a impus a fi analizate împrejurările şi condiţiile care i-au determinat pe poliţişti să nu încheie un act de ridicare din teren a autoturismului, raportat la obligaţiile prevăzute în fişa postului. Astfel, din fişele postului anexate în format declasificat la dosar rezultă că agenţii de poliţie C.C. şi R.M. din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere "îndrumă, supraveghează şi controlează respectarea normelor de circulaţie", "participă la cercetarea la faţa locului în cazul accidentelor grave şi uşoare de circulaţie, soluţionează evenimente rutiere cu pagube materiale". Din fişa postului smcs. S.C. rezultă că ocupă funcţia de ofiţer principal I şi are ca atribuţii îndrumarea, supravegherea şi controlarea respectării normelor de circulaţie, controlează subordonaţii din cadrul biroului şi răspunde de eficienţa şi calitatea lucrărilor efectuate de subordonaţi. În calitate de şef serviciu cercetări penale, cms. şef B.M. se subordonează direct inspectorului şef şi execută la ordinul acestuia sarcini specifice participând nemijlocit la cercetarea cazurilor cu complexitate deosebită, verifică legalitatea probatoriului administrat în dosarele prezentate în vederea începerii urmăririi penale şi efectuează activităţi de cercetare penală în dosarele penale aflate în lucru. Aşa cum a rezultat din conţinutul actelor de cercetare penală efectuate a existat între poliţiştii o lipsă de fluenţă în comunicare, aspect în raport de care s-a omis scriptic imobilizarea autoturismului şi niciunul dintre ei nu a avut posibilitatea de a anticipa că T.T. va preda maşina unei persoane necunoscute, în condiţiile în care i se comunicase că predarea va avea loc după finalizarea cauzei. Din probele administrate, a rezultat elemente de alterare a reperelor volitive ale persoanelor reclamate, în condiţiile în care voinţa de săvârşire a actului de conduită este o condiţie esenţială pentru existenţa vinovăţiei, ca trăsătură a infracţiunilor reclamate; în prezenta cauză, se conturează imputaţiunea de fapt, respectiv pe fondul unei realităţi alterate, lipseşte conţinutul constitutiv al infracţiunii de elementul său subiectiv. În fapt, deşi scms. S.C. a dat dispoziţie verbală de ridicare a autoturismului, nu a încheiat vreun înscris în acest sens, încălcând prevederile legale menţionate, dar nu a avut reprezentarea comiterii vreunei fapte penale; stările de anormalitate din sistemul judiciar, în speţă, lipsa unui spaţiu destinat depozitării autoturismelor implicate în evenimente rutiere, impune adaptarea poliţiştilor la condiţiile date şi la găsirea unor soluţii de moment. În lipsa mijloacelor adecvate transportului autoturismelor implicate în accident şi a unui spaţiu amenajat în acest sens, organele de poliţie apelează la diverşi agenţi economici. Răspunderea penală, poate fi angajată, în cazul comiterii unui fapt material prevăzut de legea penală, numai dacă se constată îndeplinirea condiţiilor de vinovăţie şi responsabilitate cerute de lege. În actualul context, răspunderea penală a poliţiştilor putea fi angajată doar în situaţia în care ar lăsat autoturismul la locul comiterii faptei şi pe fondul acestei neglijenţe maşina ar fi dispărut. Aşadar, procurorul a reţinut că răspunderea penală este condiţionată de existenţa culpabilităţii şi a imputabilităţii. Ca prim element al vinovăţiei, responsabilitatea presupune aptitudinea subiectului de a adopta o conduită conformă cu exigenţele ordinii juridice, cu alte cuvinte, capacitatea de a înţelege semnificaţia antijuridică a faptei sale şi de a-şi dirija conduita în consecinţă. În speţă, sub aspectul laturii subiective, având în vedere lipsa vinovăţiei, s-a apreciat că nu se poate reţine în sarcina persoanelor reclamate comiterea sub aspectul comiterii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor reclamate. Faţă de conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzute de art. 249 alin. (1) C. pen., respectiv încălcarea din culpă, de către un funcţionar public a unei îndatoriri de serviciu, prin "neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă, dacă s-a cauzat o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituţii de stat ori a unei alte unităţi din cele la care se referă art. 145 sau o pagubă a patrimoniului acesteia ori o vătămare importantă intereselor legale ale unei persoane", procurorul a reţinut că elementul material al acestei infracţiuni, precum şi urmarea imediată nu subzistă. De asemenea, procurorul a mai reţinut faptul că nu se poate stabili o legătură de cauzalitate între lipsa unui înscris de ridicare a maşinii şi dispariţia maşinii, acest din urmă aspect fiind datorat atitudinii numitului T.T., care fără acordul poliţiştilor a predat maşina unei persoane necunoscute. Împrejurările în care autoturismul a fost predat unei persoane necunoscute face obiectul dosarului nr. 1580/P/2010 înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sf.G. şi are ca obiect plângerea depusă de SC D. SRL, reprezentată de P.T. împotriva numitului T.T. sub aspectul comiterii infracţiunii prevăzută de art. 213 C. pen. (la dosar s-a anexat rezoluţia 1580 datată 30 martie 2011 şi ordonanţa de infirmare a rezoluţie cu nr. 221/II/2/2011). Procurorul a mai stabilit că pentru a se putea începe urmărirea penală într-o cauză sunt necesare două condiţii, respectiv prima, constă în existenţa acelui minim de date care permit organului de urmărire penală să considere că s-a săvârşit o infracţiune, iar cea de-a doua condiţie rezultă din art. 228 C. proc. pen. şi constă în inexistenţa cazurilor de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute în art. 10 C. proc. pen., cu excepţia celui prevăzut la lit. b1); în cauză, se constată existenţa cazului prevăzut de art. 10 lit. d) C. proc. pen. Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, prin rezoluţia 957//II-2/2011, din data de 2 noiembrie 2011 a constatat că plângerea este neîntemeiată, că soluţia procurorului este conformă cu art. 203 C. proc. pen. şi că în mod corect s-a apreciat că în speţă nu sunt incidente textele legale menţionate în cauză. În lucrarea menţionată s-a mai arătat că nu a fost încălcat dreptul la apărare al petentului, câtă vreme apărătorul acestuia, avocatul D.R., a depus memorii vizând completarea probatoriului, audierea unor martori şi clarificarea condiţiilor şi împrejurărilor de producere a accidentului, plângeri împotriva actelor şi măsurilor de urmărire penală, iar procesul-verbal de verificare a stării tehnice a autovehiculului implicat a fost întocmit în prezenţa avocaţilor părţilor, expertului auto şi a unui martor asistent, care au semnat pentru conformitate. De asemenea, s-a mai reţinut că au fost respectate dispoziţiile instanţei de judecată, în sensul că procurorul a întocmit toate actele de procedură indicate şi administrat probele, în urma cărora s-a constatat că există un impediment legal în punerea în mişcare şi exercitare acţiunii penale faţă de persoanele menţionate.
Verificând plângerea formulată pe baza actelor şi lucrărilor de la dosar, conform art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., s-a constatat că plângerea este lipsită de temei. În primul rând, instanţa constată că raportat la starea de fapt, petentul a contestat modul în care s-a derula urmărirea penală în Dosarul penal nr. 609/P/2008, respectiv soluţia de începere a urmăririi penale împotriva petentului sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă prevăzută de art. 178 alin. (2), (5) C. pen. şi de punere în circulaţie a unui autovehicul cu defecţiuni tehnice prevăzută de art. 93 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, constând în faptul că, în calitate de administrator al SC D.S. SRL Moineşti a închiriat autoturismul marca M. pe perioada 12 - 22 iulie 2008, autoturism cu o stare tehnică necorespunzătoare la momentul producerii accidentului. În acest sens, petentul a susţinut că autoturismul nu prezenta defecţiuni tehnice şi nici nu avea un cauciuc cu dimensiuni necorespunzătoare, ce ar fi favorizat pierderea controlului volanului de către S.S., singura cauză a accidentului fiind viteza cu care aceasta rula şi nerespectarea dispoziţiilor legale de către această persoană. S-a observat că în cauză au fost efectuate două expertize tehnice privind dinamica producerii accidentului, acestea constatând că autoturismul implicat în accident prezenta următoarea echipare cu anvelope: faţă stânga, anvelopă C.; faţă dreapta, anvelopă G.; stânga spate, anvelopă P.; spate dreapta, anvelopă A. Această echipare cu anvelope nu a fost iniţial contestată de petent, aşa cum se constată din memoriul depus la dosar u.p., pentru Dosarul nr. 292/P/2008, în care sunt formulate obiective pentru un supliment la expertiză tehnică M.S., prin care petentul, prin avocat alea R.D. a solicitat explicitarea valorilor de marcare pentru anvelope, în sensul de a lămuri ce reprezintă fiecare dintre reperele tehnice ale anvelopelor, unitatea de măsură aplicabilă fiecăruia, în special cu privire la reperele de 70, respectiv 65, deoarece, din analiza proprie, rezultă că reperele menţionate reprezintă înălţimea anvelopei şi se măsoară în milimetri, context în care diferenţa între cele 2 anvelope ar fi de 5 mm. Instanţa a apreciat necesară această precizare, deoarece poziţia petentului nu este foarte clară, acesta susţinând că i s-a încălcat dreptul la apărare şi că acel autovehicul era echipat cu anvelope corespunzătoare. Fără a proceda la stabilirea acestei împrejurări, care excede prezentului dosar, instanţa are a analiza, dacă în raport de activitatea proprie efectuată de fiecare dintre persoanele reclamate, se conturează indicii de comitere a infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi neglijenţă în serviciu, ceea ce ar conduce la admiterea plângerii.în acest context, s-a stabilirea, în primul rând, dacă procurorul a efectuat toate actele şi probatoriile indicate de instanţa de judecată şi apoi, de a se stabili, în ce măsură, activitatea persoanelor menţionate s-ar circumscrie infracţiunilor precizate. Astfel, referitor la lipsa întocmirii procesului-verbal de indisponibilizare, s-a constatat că primul echipaj care a ajuns la faţa locului a fost format din agenţii de poliţie D.N. şi C.C.. Agentul de poliţie D.N. a declarat că la data producerii accidentului s-a deplasat, potrivit programării de serviciu, la faţa locului, dar nu a participat la cercetarea în teren, întrucât s-a deplasat la Spitalul mun. Sf. Gheorghe pentru a i recolta probe biologice conducătorului auto implicat în accident, iar după recoltare a inventariat la sediul poliţiei rutiere bunurile victimelor (deşi agentul de poliţie D.N. a fost prezent la locul evenimentului, numele său nu a fost menţionat în procesul-verbal de cercetare ala faţa locului). Cu privire la aceleaşi împrejurări, agentul de poliţie C.C. a declarat procurorului că s-a deplasat la faţa locului, potrivit programării de serviciu, şi a efectuat activităţile specifice, respectiv identificare martori asistenţi, martori oculari, măsurători, schiţa locului accidentului, iar autoturismul a fost ridicat din câmp cu ajutorul martorului Ţ.T., timp în care a dirijat circulaţia împreună cu colegii intraţi în schimb la orele 22:00. Acest aspect a fost confirmat de agentul de poliţie R.M. care după intrarea în schimbul III, la orele 22:00, s-a deplasat la locul producerii accidentului unde împreună cu agentul de poliţie C.C. au dirijat traficul, timp în care "Ţ." a ridicat autoturismul implicat în accident, iar după acest moment s-au întors la sediul poliţiei; niciunul dintre cei doi poliţişti nu au întocmit vreun înscris privind predarea maşinii. Agentul de poliţie R.M. a declarat că nu a întocmit acte de predare primire a autoturismului, întrucât nu intra în atribuţiile sale prevăzute în fişa postului, prezenţa sa la faţa locului fiind datorată necesităţii de a dirija traficul. Martorul T.T. a declarat că a ridicat autoturismul de la faţa locului şi l-a depozitat în curtea firmei sale, iar "doi poliţişti" i-au spus să-l depoziteze în condiţii de siguranţă, întrucât urmează să fie expertizat. În legătură cu acest aspect, scms. S.C. a declarat că din dispoziţia sa autoturismul a fost tractat în ziua producerii evenimentului rutier de către martorul T., dar nu a întocmit vreun înscris, întrucât nu s-a întâlnit cu depozitarul şi nici nu ştia în aceea seară unde va fi tractată maşina, deoarece I.P.J. Covasna nu deţine un spaţiu în acest sens. Procesul-verbal de cercetare la faţa locului nu conţine vreo menţiune privind transportul autoturismului şi nici locul depozitării. În declaraţia dată procurorului, scms. S.C. a menţionat că în cei 10 ani de zile de când lucrează la poliţia rutieră nu a întocmit proces-verbal de indisponibilizare pentru autoturismele implicate în evenimente rutiere, iar în speţă a doua zi după accident dosarul a fost repartizat din dispoziţia şefului inspectoratului cms. B.M., astfel că nu a întocmit vreun înscris privind depozitul maşinii. B.M. a declarat că nu a participat la cercetarea la faţa locului şi nu avea obligaţia de a indisponibiliza autoturismul, care la momentul repartizării dosarului fusese ridicat de poliţistul care a efectuat cercetarea la faţa locului. Prezent la cercetarea evenimentului rutier, ofiţerul de poliţie B.D.C. a declarat că a participat la cercetarea la faţa locului, potrivit programării de serviciu, iar în cazul accidentelor rutiere autoturismele sunt ridicate de la locul producerii evenimentului de către lucrătorii din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere. Martorul asistent G.I., audiat în cauză de către procuror a declarat că a asistat la cercetarea la faţa locului, fiind oprit în trafic de către unul dintre poliţişti, iar la plecarea sa autoturismul avariat nu fusese ridicat. În consecinţă, din dispoziţia verbală, mai exact la rugămintea smc. S.C. autoturismul a fost tractat în ziua producerii evenimentului rutier în curtea firmei numitului T.T., iar a doua zi autoturismul a fost examinat din punct de vedere tehnic de către expertul tehnic T.I.. În declaraţia dată procurorului, T.T. a declarat că după prima expertiză, poliţistul S.C. i-a spus să nu încredinţeze maşina vreunei persoane, dar după a doua expertiză a restituit-o persoanei trimisă de P.T., care a ridicat-o, fără ai achita cheltuielile aferente transportului. Martorul T.T. a susţinut în declaraţia dată că autoturismul în cauză a fost ridicat de la faţa locului la data de 18 iulie 2008 şi l-a depozitat până în luna septembrie 2009, când a fost predat în schimbul sumei de 350 lei unei persoane care s-a prezentat drept delegat al proprietarului autoturismului şi a ridicat autoturismul cu un tractor cu nr. de înmatriculare de Bacău. Cu privire la motivul predării autoturismului, în condiţiile în care poliţistul S.C. i-a pus verbal în vedere să nu-l predea T.T. a declarat că după cea de "a două expertiză" la care S.C. nu a participat, una dintre persoanele prezente i-a spus, în prezenţa proprietarului P.T. şi a avocaţilor săi că poate preda bunul; de asemenea, sus-numitul a susţinut că P.T. i-a spus că îl va contactata telefonic, ceea ce a făcut în luna septembrie 2009, când la cererea acestuia a predat maşina unui conducător auto care venise cu o platformă. Audiat de către procuror cu privire la afirmaţiile numitului T.T., petentul P.T. a declarat că afirmaţiile făcute procurorului de către T.T. sunt neadevărate, întrucât nu a trimis vreo persoană să ridice autoturismul în cauză, întrucât B.M. i-a interzis să ridice maşina până la finalizarea cercetărilor. Astfel, P.T. a menţionat în declaraţia dată că poliţiştii B.M. şi S.C. nu au întocmit vreun înscris de ridicare şi predare a autoturismului către T.T., aspect care a dus la "dispariţia" maşinii. Prin ordonanţa nr. 343/11/2/2009, prim procurorul B.T.O. a admis plângerea petentului P.T. împotriva ordonanţei nr. 609/P/2008 din 8 iulie 2008 a prim procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. Secuiesc de respingere a probelor propuse şi a dispus refacerea acestei soluţii, în sensul pronunţării cu privire la fiecare capăt de cerere. Dosarul penal în cauză s-a aflat în supravegherea procurorului C.S., a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Secuiesc, M.P., iar la data de 14 mai 2010, prin ordonanţa nr. 75/VIII/1/2010 a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Secuiesc s-a dispus desemnarea procurorului L.P.T. în vederea supravegherii cercetărilor. Din conţinutul ordonanţei nr. 75/VIII/1 din 14 mai 2010, a rezultat că P.T. a depus o cerere de recuzare în Dosarul 609/P/2008 "a procurorului şi a persoanei care efectuează cercetarea penală"; cererea de recuzare a fost admisă, astfel că nu a existat o vătămare a intereselor sus-numitului. La data de 2 iunie 2010, procurorul L.P.T. a dispus efectuarea unei alte expertizei tehnice, ocazie cu care la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Secuiesc s-au prezentat alături de expertul tehnic desemnat V.V. şi reprezentantul învinuitului P.T., avocat R.D., care a solicitat participarea la efectuarea expertizei a domnului expert G.R., expert tehnic autorizat sub nr. 10412589/1992, în calitate de expert consilier din partea învinuitului P.T. şi de asemenea reprezentantul învinuitei S.S., avocatul V.S.. Infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută în art. 246 C. pen., constă în fapta funcţionarului public, care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane. În consecinţă, pentru existenţa acestei infracţiuni este necesar ca funcţionarul public să-şi exercite abuziv atribuţiile de serviciu, fie printr-o inacţiune (neîndeplinirea unui act), fie printr-o acţiune (îndeplinirea defectuoasă a unui act), care trebuie să aibă ca urmare vătămarea intereselor legale ale unei persoane. Emiterea sau pronunţarea unei soluţii, în detrimentul uneia dintre părţi, nu echivalează însă cu o îndeplinire defectuoasă a îndatoririlor de serviciu, prin care ar fi lezate interesele legale ale persoanei. Persoana desemnată să rezolve diferendul astfel ivit (poliţist, procuror sau, după caz, judecător) examinează justeţea aspectelor sesizate, prin prisma elementelor probatorii strânse în cauză, iar pe baza acestora îşi formează o convingere fermă asupra temeiniciei acuzaţiilor şi dă o soluţie care, în mod invariabil, este nefavorabilă pentru cel puţin una dintre părţi, aşa cum corect a constatat procurorul în rezoluţia atacată. În consecinţă, pentru existenţa acestei infracţiuni este necesar ca funcţionarul public să-şi exercite abuziv atribuţiile de serviciu, fie printr-o inacţiune, fie printr-o acţiune, astfel cum s-a precizat anterior, care trebuie să aibă ca urmare vătămarea intereselor legale ale unei persoane, aspecte care, aşa cum rezultă din starea de fapt expusă, nu se confirmă în cauză, întrucât pentru respingerea unor probatorii părţile pot formula plângere în condiţiile art. 275 - 278 C. proc. pen., ceea ce petentul a şi făcut, exercitându-şi drepturile procesuale; în cauză nu a rezultat nici un indiciu că poliţiştii şi procurorii reclamaţi ar fi implicaţi în predarea maşinii de către T.T. unei persoane necunoscute, or, în lipsa unor astfel de indicii, nu se poate contura vreo intenţie de a vătăma interesele legale ale petentului, cunoscut fiind că această infracţiune se comite numai cu intenţie directă, în sensul că făptuitorul urmăreşte vătămarea intereselor legale ale acelei persoane. Intenţia directă rezultă din care legiuitorul a înţeles să utilizeze textul de incriminare, expresia "cu ştiinţă", astfel încât comiterea faptei cu intenţie indirectă este exclusă. Este adevărat că potrivit art. 216 alin. (1), (2) din Hotărârea nr. 1391/2006, se prevede că imobilizarea unui vehicul se dispune şi se efectuează de către poliţia rutieră, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege, în prezenţa unui martor asistent, prin folosirea, în interiorul sau în exteriorul vehiculului, a unor dispozitive tehnice sau a altor mijloace de blocare, care se consemnează în procesul-verbal de constatare a faptei pentru care s-a dispus măsura. În acest context s-a impus a se analiza împrejurările şi condiţiile care i-au determinat pe poliţişti să nu încheie un act de ridicare din teren a autoturismului, raportat la obligaţiile prevăzute în fişa postului. Astfel, din fişele postului anexate în format declasificat la dosar a rezultat că agenţii de poliţie C.C. şi R.M. din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere "îndrumă, supraveghează şi controlează respectarea normelor de circulaţie", "participă la cercetarea la faţa locului în cazul accidentelor grave şi uşoare de circulaţie, soluţionează evenimente rutiere cu pagube materiale". Din fişa postului smcs. S.C. rezultă că ocupă funcţia de ofiţer principal I şi are ca atribuţii îndrumarea, supravegherea şi controlarea respectării normelor de circulaţie, controlează subordonaţii din cadrul biroului şi răspunde de eficienţa şi calitatea lucrărilor efectuate de subordonaţi. În calitate de şef serviciu cercetări penale, cms. şef B.M. se subordonează direct inspectorului şef şi execută la ordinul acestuia sarcini specifice participând nemijlocit la cercetarea cazurilor cu complexitate deosebită, verifică legalitatea probatoriului administrat în dosarele prezentate în vederea începerii urmăririi penale şi efectuează activităţi de cercetare penală în dosarele penale aflate în lucru. Aşa cum a rezultat din conţinutul actelor de cercetare penală efectuate a existat între poliţiştii o lipsă de fluenţă în comunicare, aspect în raport de care s-a omis scriptic imobilizarea autoturismului şi niciunul dintre ei nu a avut posibilitatea de a anticipa că T.T. va preda maşina unei persoane necunoscute, în condiţiile în care i se comunicase că predarea va avea loc după finalizarea cauzei. Din probele administrate, au rezultat elemente de alterare a reperelor volitive ale persoanelor reclamate, în condiţiile în care voinţa de săvârşire a actului de conduită este o condiţie esenţială pentru existenţa vinovăţiei, ca trăsătură a infracţiunilor reclamate; în prezenta cauză, se conturează imputaţiunea de fapt, respectiv pe fondul unei realităţi alterate, lipseşte conţinutul constitutiv al infracţiunii de elementul său subiectiv, aşa cum corect a reţinut şi procurorul de caz, doctrina şi practica judiciară fiind constante în acest sens. În fapt, deşi scms. S.C. a dat dispoziţie verbală de ridicare a autoturismului nu a încheiat vreun înscris în acest sens, încălcând prevederile legale menţionate, dar nu a avut reprezentarea comiterii vreunei fapte penale; stările de anormalitate din sistemul judiciar, în speţă, lipsa unui spaţiu destinat depozitării autoturismelor implicate în evenimente rutiere, impune adaptarea poliţiştilor la condiţiile date şi la găsirea unor soluţii de moment. S-a impus a observa că lipsurile materiale care afectează întreg sistemul judiciar în ansamblul său, nu se pot răsfrânge asupra lucrătorilor acestuia, în sensul de a atrage răspunderea penală sau chiar disciplinară a acestora, statul având obligaţia de a oferi spaţiile necesare în vederea ridicării şi indisponibilizării unor bunuri, de a asigura spaţii corespunzătoare pentru camerele de corpuri delicte sau alte asemenea spaţii necesare specificului activităţii de investigaţie penală.în lipsa mijloacelor adecvate transportului autoturismelor implicate în accident şi a unui spaţiu amenajat în acest sens, organele de poliţie apelează la diverşi agenţi economici, cum a fost şi cazul în speţă. Răspunderea penală, poate fi angajată, în cazul comiterii unui fapt material prevăzut de legea penală, numai dacă se constată îndeplinirea condiţiilor de vinovăţie şi responsabilitate cerute de lege. în actualul context, răspunderea penală a poliţiştilor putea fi angajată doar în situaţia în care ar lăsat autoturismul la locul comiterii faptei şi pe fondul acestei neglijenţe maşina ar fi dispărut.în concluzie, răspunderea penală este condiţionată de existenţa culpabilităţii şi a imputabilităţii: ca prim element al vinovăţiei, responsabilitatea presupune aptitudinea subiectului de a adopta o conduită conformă cu exigenţele ordinii juridice, cu alte cuvinte, capacitatea de a înţelege semnificaţia antijuridică (diferită de conceptul de antijuridicitate, necunoscut sistemului de drept român) a faptei sale şi de a-şi dirija conduita în consecinţă.în speţă, sub aspectul laturii subiective, având în vedere lipsa vinovăţiei nu s-a putut reţine în sarcina persoanelor reclamate comiterea sub aspectul comiterii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor reclamate, aşa cum judicios a constatat şi procurorul de caz. Faţă de conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzute de art. 249 alin. (1) C. pen., respectiv încălcarea din culpă, de către un funcţionar public a unei îndatoriri de serviciu, prin neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă, dacă s-a cauzat o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituţii de stat ori a unei alte unităţi din cele la care se referă art. 145 sau o pagubă patrimoniului acesteia ori o vătămare importantă intereselor legale ale unei persoane, consider că elementul material al acestei infracţiuni, precum şi urmarea imediată nu subzistă. Este foarte important a se reţine faptul că nu se poate stabili, aşa cum a reţinut şi procurorul, o legătură de cauzalitate între lipsa unui înscris de ridicare a maşinii şi dispariţia maşinii, acest din urmă aspect fiind datorat atitudinii numitului T.T., care fără acordul poliţiştilor a predat maşina unei persoane necunoscute.împrejurările în care autoturismul a fost predat unei persoane necunoscute (despre care acesta afirmă că a venit din partea petentului cu un tractor cu număr de înmatriculare de Bacău) face obiectul Dosarului nr. 1580/P/2010 înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sf. Gheorghe şi are ca obiect plângerea depusă de SC D. SRL, reprezentată de petentul P.T. împotriva numitului T.T. sub aspectul comiterii infracţiunii de abuz de încredere, prevăzută de art. 213 C. pen. Cu privire la soluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de procurorii C.S., M.P. şi L.P.C., s-a apreciat că este evident că faptele reclamate de petent nu există. Petentul s-a mărginit la a formula simple afirmaţii în care îi acuză pe aceştia de activităţi ilegale, dar nu a indicat nici un act de procedură întocmit de aceştia presupus ilegal sau care ar contura în vreun fel un indiciu de comitere a infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs petiţionarul.
Recursul este inadmisibil.
Prin Legea nr. 202/2010 au fost aduse modificări Codului de procedură penală, de natură a contribui la accelerarea soluţionării proceselor, între acestea regăsindu-se şi suprimarea unor căi de atac, cum este cazul recursului împotriva hotărârilor pronunţate în procedura prevăzută în art. 2781 C. proc. pen.
În acest sens, potrivit art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, hotărârea prin care judecătorul soluţionează plângerea împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată este definitivă.
Aceste modificări au impus inserarea în cuprinsul legii a unor dispoziţii tranzitorii, care se regăsesc în dispoziţiile art. XXIV.
În privinţa căilor de atac, singura normă tranzitorie se regăseşte în alin. (1) al art. XXIV, iar aceasta stabileşte, cu claritate, drept criteriu pentru aplicarea modificărilor prevăzute de lege, data pronunţării hotărârii ce se doreşte a fi atacată.
Acest criteriu corespunde atât principiului potrivit căruia legea procesual penală este de imediată aplicare, cât şi spiritului Legii nr. 202/2010, care s-a dorit a fi un instrument de simplificare şi accelerare a procedurilor, cu efecte imediate.
În consecinţă, constatând că în speţă sentinţa instanţei de fond a fost pronunţată la data de 12 martie 2012, aşadar ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că această hotărâre este definitivă, menţiune existentă de altfel atât în minuta, cât şi dispozitivul sentinţei atacate.
În această situaţie, întrucât petiţionarul a formulat o cale de atac neprevăzută de legea în vigoare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca inadmisibil, recursul cu care a fost învestită, conform art. 385 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionarul P.T. împotriva Sentinţei penale nr. 31/F din 12 martie 2012 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3314/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3317/2012. Penal. Contestaţie (Plângere) cu... → |
|---|
