ICCJ. Decizia nr. 3325/2012. Penal. Luare de mită (art. 254 C.p.). Contestaţie în anulare - Recurs

Decizii penale ICCJ 2012

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3325/2012

Dosar nr. 10290/1/2011

Şedinţa publică din 17 octombrie 2012

Asupra contestaţiei în anulare de faţă, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 4319 din 19 decembrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 42286/3/2006, s-a decis respingerea, ca nefondate, a recursurilor declarate de recurenţii inculpaţi I.C., G.A.M. şi C.D. împotriva Deciziei penale nr. 62 din 4 martie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

A obligat recurenţii inculpaţi I.C. şi G.A.M. la plata sumei de câte 800 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 300 lei, reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

A obligat recurentul inculpat C.D. la plata sumei de 575 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 75 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Pentru a decide astfel, instanţa de recurs a reţinut următoarele: Prin Decizia penală nr. 62 din 4 martie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti împotriva Sentinţei penale nr. 935 din 21 iunie 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 42.286/3/2006.

S-a desfiinţat parţial Sentinţa penală nr. 935 din data de 21 iunie 2007, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală şi în fond:

În baza art. 861 C. pen., s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepselor rezultante de câte 3 ani închisoare aplicate inculpaţilor I.C. şi G.A.M. pe câte un termen de încercare de 5 ani, potrivit art. 862 C. pen.

Pe durata termenului de încercare inculpaţii I.C. şi G.A.M. au fost supuşi măsurilor de supraveghere potrivit art. 863 alin. (1) C. pen. şi urmează să se prezinte trimestrial, respectiv în prima zi de luni din fiecare trimestru la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

I s-au pus în vedere inculpaţilor I.C. şi G.A.M. dispoziţiile art. 864 C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 C. pen. pentru inculpaţii I.C. şi G.A.M. combinat cu art. 64 lit. a), b), c), C. pen. precum şi alin. (5) al art. 71 C. pen.

S-a înlăturat din sentinţa penală atacată dispoziţia privind aplicarea art. 81 - 85 C. pen., la pedepsele de câte 3 ani închisoare, aplicate inculpaţilor I.C. şi G.A.M..

S-a computat prevenţia inculpaţilor I.C. şi G.A.M. de la 30 martie 2000 la 28 aprilie 2000.

S-a făcut aplicarea art. 71 C. pen. combinat cu art. 64 lit. a), b), c) C. pen. precum şi alin. (5) al art. 71 C. pen., pentru inculpatul C.D.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale Sentinţei penale nr. 935 din 21 iunie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, pentru toţi inculpaţii.

S-au respins ca nefondate apelurile declarate de inculpaţii I.C., G.A.M. şi C.D..

Au fost obligaţi apelanţii-inculpaţi la câte 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care câte 100 de lei pentru fiecare inculpat, onorariile apărătorilor din oficiu urmează a se avansa din fondurile Ministerului Justiţiei.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut că prin Sentinţa penală nr. 935 din 21 iunie 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, rejudecând fondul, în baza art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei în ceea ce-l priveşte pe inculpatul I.C. din infracţiunea prev. de art. 254 alin. (2) C. pen. în 4 (patru) infracţiuni prev. de art. 254 alin. (1), (2) C. pen. cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei, în ceea ce-l priveşte pe inculpatul G.A.M., din infracţiunea prev. de art. 254 alin. (2) C. pen. în 3 (trei) infracţiuni prev. de art. 254 alin. (1), (2) C. pen. cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

În baza art. 254 alin. (1), (2) C. pen. cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul I.C., la 3 ani închisoare pentru fapta comisă la data de 4 februarie 1997.

În baza art. 65 C. pen., a interzis inculpatului pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), c) C. pen. pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei.

În baza art. 254 alin. (1), (2) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la 3 ani închisoare pentru fapta comisă la 25 februarie 1997, cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

În baza art. 65 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), teza a II-a, b), c) C. pen. pe o perioadă de 2 ani, după executare.

În baza art. 254 alin. (1), (2) C. pen. cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la 3 ani închisoare, pentru fapta săvârşită la data de 2 octombrie 1997.

Conform art. 65 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), teza a II-a, b), c) C. pen., pe o perioadă de 2 ani după executare.

În baza art. 254 alin. (1), (2) C. pen. cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la 3 ani închisoare pentru fapta săvârşită la 21 aprilie 1998.

Conform art. 65 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), c) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, după executare.

În baza art. 33 - 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate, inculpatul I.C., urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

Conform art. 65 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), c) C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a pedepsei pentru un termen de încercare de 5 ani, conform art. 82 C. pen.

S-a atras atenţia asupra prevederilor art. 83, 84, 85 C. pen. Conform art. 88 C. pen. s-a dedus prevenţia inculpatului de la 30 martie 2000 la 28 aprilie 2000.

În baza art. 255 alin. (5) C. pen. a fost obligat inculpatul I.C. să restituie denunţătorului O.N. sumele de 325 dolari SUA şi 950.000 lei vechi, denunţătorului B.Z. suma de 3.250.000 lei vechi şi denunţătorilor C.F. şi C.M.D. suma de 500 dolari SUA.

În baza art. 254 alin. (1), (2) C. pen. cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul G.A.M. la 3 ani închisoare, pentru fapta comisă la 4 februarie 1997.

În baza art. 65 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), c) C. pen. pe o perioadă de 2 ani, după executare.

În baza art. 254 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la 3 ani închisoare, pentru fapta comisă la 25 februarie 1997.

În baza art. 65 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), c) C. pen. pe o perioadă de 2 ani, după executare.

În baza art. 254 alin. (1), (2) C. pen., cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la 3 ani închisoare, pentru fapta comisă la 2 octombrie 1997.

În baza art. 65 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), c) C. pen. pe o perioadă de 2 ani, după executare.

În baza art. 33 - 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele aplicate, inculpatul G.A.M., urmând să execute pedeapsa finală de 3 ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a), teza a II-a, b), c) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 81 C. pen. a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pentru un termen de încercare de 5 ani, conform art. 82 C. pen.

A atras atenţia asupra prevederilor art. 83, 84, 85 C. pen. în baza art. 88 C. pen. a computat prevenţia inculpatului de la 30 martie 2000 la 28 aprilie 2000.

În baza art. 255 alin. (5) C. proc. pen. a fost obligat acelaşi inculpat să restituie denunţătorului O.N. sumele de 325 dolari SUA şi 950.000 lei vechi, denunţătorului B.Z. suma de 3.250.000 lei vechi şi denunţătorilor, C.F. şi C.M.D. suma de 500 dolari SUA.

În baza art. 254 alin. (1), (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 - 76 lit. b) C. pen. a fost condamnat inculpatul C.D. la 2 ani închisoare, pentru fapta comisă la 21 aprilie 1998.

În baza art. 65 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), teza a II-a, b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pentru un termen de încercare de 4 ani, conform art. 82 C. pen.

A atras atenţia asupra prevederilor art. 83, 84, 85 C. pen. A fost obligat inculpatul, în baza art. 255 alin. (5) C. proc. pen. să restituie denunţătoarei M.I. suma de 2.000.000 lei vechi.

Au fost obligaţi inculpaţii la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut că prin Sentinţa penală nr. 592 din 5 mai 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 334 C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor comise de inculpatul I.C. în 4 infracţiuni prev. de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. (la datele de 4 februarie 1997, 25 februarie 1997, 2 octombrie 1997 şi 21 aprilie 1998) cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor comise de inculpatul G.A.M. în 3 infracţiuni prev. de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. (la datele de 4 februarie 1997, 25 februarie 1997, 2 octombrie 1997) cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În baza art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul I.C. la 3 ani închisoare (fapta comisă la 4 februarie 1997).

În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. pe o durată de 2 ani.

În baza art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul I.C. la 3 ani închisoare (fapta comisă la 25 februarie 1997).

În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. pe o durată de 2 ani.

În baza art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul I.C. la 3 ani închisoare (fapta comisă la 2 octombrie 1997).

În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. pe o durată de 2 ani.

În baza art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul I.C. la 3 ani închisoare (fapta comisă la 21 aprilie 1998).

În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. pe o durată de 2 ani.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (3) C. pen. s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen.

În baza art. 861, art. 862 C. pen. s-a suspendat executarea pedepsei principale sub supraveghere pe un termen de încercare de 6 ani.

În baza art. 863 C. pen. s-a dispus ca inculpatul să se supună pe durata termenului de încercare la următoarele măsuri de supraveghere: - să se prezinte trimestrial la judecătorul delegat cu executarea; - să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; - să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existentă. S-au pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 864 C. pen. S-a dedus prevenţia de la 30 martie 2000 la 28 aprilie 2000. În baza art. 255 alin. (5) C. pen. a fost obligat inculpatul să restituie denunţătorului O.N. 325 dolari şi 950.000 lei, denunţătorului B.Z. suma de 3.250.000 lei, denunţătorilor C.F. şi C.M. suma de 500 dolari. În baza art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul G.A.M. la 3 ani închisoare (fapta comisă la 4 februarie 1997). În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. pe o durată de 2 ani. În baza art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul I.C. la 3 ani închisoare (fapta comisă la 25 februarie 1997). În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. pe o durată de 2 ani. În baza art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul I.C. la 3 ani închisoare (fapta comisă la 2 octombrie 1997). În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. pe o durată de 2 ani. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (3) C. pen. s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. În baza art. 861, art. 862 C. pen. s-a suspendat executarea pedepsei principale sub supraveghere pe un termen de încercare de 6 ani. În baza art. 863 C. pen. s-a dispus ca inculpatul să se supună pe durata termenului de încercare la următoarele măsuri de supraveghere: - să se prezinte trimestrial la judecătorul delegat cu executarea; - să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; - să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existentă. S-au pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 864 C. pen. S-a dedus prevenţia de la 30 martie 2000 la 28 aprilie 2000. În baza art. 255 alin. (5) C. pen. a fost obligat inculpatul să restituie denunţătorului O.N. 325 dolari şi 950.000 lei, denunţătorului B.Z. suma de 3.250.000 lei, denunţătorilor C.F. şi C.M. suma de 500 dolari. În baza art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul C.D. la 3 ani închisoare (fapta comisă la 21 aprilie 1998). În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), c) C. pen. pe o durată de 2 ani.în baza art. 81, art. 82 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 5 ani, atrăgând atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen. A fost obligat inculpatul C.D. să restituie denunţătoarei M.I. suma de 2.000.000 lei. Au fost obligaţi inculpaţii la câte 5.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Tribunalul a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa nr. 116/P/2000 au fost trimişi în judecată inculpaţii I.C. şi G.A.M. pentru săvârşirea unei infracţiuni de luare de mită, prev. de art. 254 alin. (2) C. pen., cauză ce a făcut obiectul Dosarului nr. 641/2000 al Tribunalului Constanţa.

S-a reţinut în esenţă, că la 4 februarie 1997, cei doi inculpaţi, în calitate de comisari la Garda Financiară Constanţa, având atribuţii de control, au pretins şi primit echivalentul sumei de 1.000 dolari de la denunţătorul O.N., asociat unic la SC O.C. SRL cu sediul în Năvodari, pentru a nu sesiza organele vamale competente cu privire la achiziţionarea din Germania a două autovehicule pentru a stabili legalitatea sau ilegalitatea efectuării plăţii. Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa nr. 1105/P/1999 au fost trimişi în judecată inculpaţii I.C. şi G.A.M. pentru săvârşirea unei infracţiuni de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 254 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi inculpatul C.D. pentru săvârşirea unei singure infracţiuni de luare de mită, cauze ce a făcut obiectul Dosarului nr. 976/2000 al Tribunalului Constanţa. S-a reţinut în esenţă, că la data de 2 octombrie 1997, respectiv 25 februarie 1997, inculpaţii I.C. şi G.A., în calitate de comisari la Garda Financiară Constanţa, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, au pretins şi primit de la administratorul SC H. SRL Constanţa, B.Z. şi de la asociaţii SC S. SRL Năvodari, C.F. şi C.M., sumele de: 6.500.000 lei şi respectiv 1.000 dolari pentru a nu îndeplini acte referitoare la atribuţiile lor de serviciu. Prin acelaşi rechizitoriu s-a mai reţinut că la data de 21 aprilie 1998 cu ocazia efectuării unui control la SC C. SRL Eforie Sud, inculpaţii I.C. şi C.D. au pretins de la administratorii M.I. şi M.M. suma de 10.000.000 lei, primind doar suma de 4.000.000 lei pentru a nu îndeplini acte referitoare la atribuţiile lor de serviciu. În şedinţa publică din 15 februarie 2000, Tribunalul Constanţa a dispus, prin încheiere, conexarea celor două cauze, respectiv Dosarul nr. 976/2000 la Dosar nr. 641/2000. Ulterior, prin Sentinţa penală nr. 652 din 23 noiembrie 2000 a Tribunalului Constanţa, inculpaţii I.C. şi G.A. au fost condamnaţi la pedepse rezultante de câte 3 ani şi 10 luni, respectiv 3 ani şi 6 luni, iar inculpatul C.D. la pedeapsa de 3 ani închisoare, toate cu executarea în regim de detenţie. Sentinţa a fost desfiinţată prin Decizia penală nr. 91 din 15 martie 2001 a Curţii de Apel Constanţa, cauza fiind trimisă spre rejudecare şi reînregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa sub nr. 758/2001.

Cu ocazia rejudecării, Curtea Supremă de Justiţie a dispus strămutarea cauzei la Tribunalul Bucureşti, conform Încheierii nr. 4259 din 2 octombrie 2001, unde a fost înregistrată sub nr. 5259/2001 la secţia I penală. Prin Sentinţa penală nr. 532 din 10 aprilie 2004 s-a dispus restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa pentru completarea urmăririi penale, sentinţă care a fost desfiinţată prin Decizia penală nr. 1123 din 25 iunie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, cauza fiind trimisă spre rejudecare şi reînregistrată pe rolul aceluiaşi tribunal sub nr. 4012/2004. Examinând probatoriul administrat în cauză, tribunalul a reţinut următoarea situaţie de fapt. La data de 4 februarie 1997, inculpaţii I.C. şi G.A., în calitate de comisari ai Gărzii Financiare Constanţa au efectuat un control la SC O.C. SRL Năvodari, al cărei administrator era martorul O.N., la această activitate fiind prezenţi atât O.N. cât şi soţia sa, O.A..

Verificând actele contabile ale societăţii, cei doi inculpaţi au descoperit două facturi care atestau achiziţionarea de către O.N. a două autovehicule din Germania, inculpaţii făcând afirmaţia că prin modul în care a fost efectuată plata acestora, administratorul societăţii se face vinovat de evaziune fiscală, în continuare, cei doi inculpaţi au pretins martorului în prezenţa soţiei sale, suma de 1.000 dolari pentru a nu face demersurile necesare în vederea confiscării celor două autovehicule. După ce s-a consultat cu soţia, martorul a acceptat propunerea inculpaţilor însă, întrucât nu dispunea decât de suma de 650 dolari, s-a deplasat la domiciliul soacrei sale martora D.D., de unde a împrumutat suma de 1.900.000 lei (echivalentul a 350 dolari), aducându-i acesteia la cunoştinţă cele întâmplate. O.N. a revenit la sediul societăţii şi în prezenţa soţiei sale, le-a înmânat celor doi inculpaţi suma pretinsă de aceştia, în schimbul neîndeplinirii unor acte privitoare la îndatoririle lor de serviciu. După primirea banilor, inculpaţii au întocmit un proces-verbal de contravenţie, societatea fiind amendată cu suma de 500.000 lei pentru nerespectarea unor acte normative legate de evidenţa contabilă. La data de 25 februarie 1997, aceeaşi inculpaţi au efectuat un control la SC S. SRL Năvodari, iniţial la sediul societăţii, aflându-se doar unul dintre asociaţi, C.M., împreună cu tatăl său C.A.. La solicitarea celor doi comisari au fost chemaţi administratorul şi contabilul societăţii, C.F., respectiv G.G.. În prezenţa acestora, inculpaţii au afirmat că registrul de casă nu este completat la zi, constatând că G.G. nu este contabil autorizat, comisarii i-au solicitat acestuia să plece, după care le-a adus la cunoştinţă celorlalţi că pentru neregulile constatate va fi aplicată o amendă contravenţională de 70.000.000 lei, însă în schimbul unei sume de 1.000 dolari vor trece cu vederea neregulile constatate. Martorii C.M. şi C.F. au acceptat propunerea, deplasându-se la domiciliu, de unde au luat suma de 400 dolari, diferenţa de 600 dolari fiind împrumutată de la martorul B.F., după care au revenit la sediul societăţii şi au înmânat banii lui C.A.. În prezenţa martorului C.M., tatăl acestuia C.A. a înmânat inculpatului G. suma pretinsă de către acesta şi de colegul său I.C.. La data de 2 octombrie 1997, aceiaşi comisari au efectuat un control la sediul, SC H. SRL Constanţa, al cărei administrator era martora denunţătoare B.Z..Verificarea actelor contabile ale societăţii a avut loc în biroul administratorului, căruia cei doi comisari i-au adus la cunoştinţă că au descoperit unele nereguli, constând în faptul că nu au fost declarate la Administraţia financiară două puncte de lucru din Năvodari şi Bucureşti şi că a fost depăşit plafonul de casă, sancţiunea prevăzută de lege pentru aceste fapte fiind amenda în cuantum de câte 10.000.000 lei. Cei doi inculpaţi au pretins de la administrator suma de 1.000 dolari pentru ca societatea să nu fie sancţionată contravenţional. Deşi, iniţial, denunţătoarea nu a fost de acord, în cele din urmă aceasta a luat din casierie suma de 6.500.000 lei (echivalentul a aproximativ 800 dolari), formată din bancnote de 50.000 lei şi a înmânat-o inculpatului G.. La data de 21 aprilie 1998 inculpatul I.C. însoţit de această dată de inculpatul C.D. care avea aceeaşi funcţie de comisar în cadrul Gărzii Financiare Constanţa, au efectuat un control la punctul de lucru din Eforie Nord al SC C. SRL Eforie Sud, la această activitate fiind prezenţi administratorul M.I. şi fiul său M.M., iar ulterior şi martorul M.D. Comisarii au verificat documentele contabile ale societăţii şi au adus la cunoştinţa administratorilor că au descoperit anumite nereguli legate de faptul că monetarele zilnice cu regim special nu erau întocmite, ceea ce ar putea constitui infracţiunea de evaziune fiscală, inculpatul C. pretinzând suma de 10.000.000 lei pentru a nu constata aceste deficienţe. Între timp, la faţa locului a sosit şi contabila societăţii martora V.I., ce fusese anunţată telefonic de către martora M.I.. Martora V. a avut o discuţie contradictorie cu inculpatul C., după care la cererea acestuia, martora a părăsit biroul. Martora M.I. a acceptat propunerea celor doi comisari şi a solicitat fiului său M.M. să meargă la domiciliu pentru a aduce suma de 10.000.000 lei, acesta revenind la scurt timp doar cu suma de 4.000.000 lei, comisarii declarându-se mulţumiţi, iar suma de bani fiind înmânată de către M.M. lui C.D.. În continuare, inculpaţii au întocmit un proces-verbal prin care s-a constatat faptul că societatea efectuează vânzări către populaţie, fără casă de marcaj electronică, aplicându-se o sancţiune contravenţională de 300.000 lei, achitându-se pe loc jumătate din minim, respectiv 50.000 lei. Martorul M.D. care făcea parte din comisia anticorupţie din cadrul Prefecturii Constanţa, l-a contactat telefonic, în aceeaşi zi pe comisarul şef al Gărzii Financiare Constanţa, M.G., anunţându-l că cei doi inculpaţi se află în control. Martorul M. a susţinut că l-a sunat pe inculpatul C., spunându-i că M.D. este în comisia anticorupţie, fapt pe care acesta îl cunoştea şi a cerut să se comporte normal în efectuarea controlului.

În ziua următoare, la solicitarea inculpatului I.C., M.D. s-a întâlnit cu acesta la punctul de lucru al SC H. din Eforie Sud, unde inculpatul i-a restituit martorului suma de 2.000.000 lei, spunându-i că şi C.D. va restitui diferenţa de 2.000.000 lei.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpaţii susţinând că faptele imputate nu au avut loc, controalele desfăşurându-se în condiţii de legalitate şi corectitudine, iar denunţurile agenţilor comerciali au fost determinate de ameninţări sau promisiuni din partea fostei conduceri a Gărzii Financiare Constanţa, cu care se aflau în conflict, astfel încât au solicitat achitarea cu referire la art. 10 lit. a) C. proc. pen. Prin Decizia penală nr. 547/A din 5 iulie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie au fost respinse ca nefondate apelurile inculpaţilor. S-a reţinut că din probele administrate în cauză rezultă că la sfârşitul anului 1999 începutul anului 2000, conflictele interne din cadrul Gărzii Financiare Constanţa s-au acutizat, reflectându-se şi în mass-media. În această conjunctură, agenţii comerciali de la care inculpaţii au pretins şi primit mită, au depus plângeri la conducerea organelor de control, deşi trecuseră 2 sau 3 ani de la data consumării faptelor. Urmărirea penală completată cu cercetarea judecătorească la Tribunalele Constanţa şi Bucureşti au confirmat consumarea faptelor aşa cum a reţinut prima instanţă.

Este adevărat că din declaraţiile martorilor şi ale inculpaţi lor rezultă anumite contradicţii fată de cele date anterior, însă acestea se datorează intervalului de timp îndelungat care a trecut de la producerea faptelor. Este incontestabil că la momentul pretinderii şi primirii sumelor de bani au fost prezenţi, în afara denunţătorilor şi alţi martori, ale căror declaraţii nu pot fi înlăturate în mod justificat. Coroborând aceste declaraţii cu dovezile din care rezultă împrejurările în care s-au desfăşurat controalele financiare de către cei trei inculpaţi, rezultă că aceştia se fac vinovaţi de comiterea infracţiunilor, aşa cum a reţinut instanţa fondului. În ce priveşte individualizarea pedepselor şi a modalităţii de executare, s-a constatat că au fost avute în vedere toate criteriile generale prev. de art. 72 C. pen., neexistând un temei de reducere a acestora. Prin Decizia penală nr. 5872 din 19 octombrie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, au fost admise recursurile inculpaţilor, casată decizia şi trimisă cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti. S-a reţinut, în esenţă, de instanţa de apel că a desemnat un singur apărător din oficiu pentru toţi inculpaţii, în condiţiile în care mijloacele de apărare avute în vedere de aceştia erau parţial divergente. De asemenea, s-au reţinut deficienţe ce ţin de motivarea deciziei instanţei de apel care conţine aprecieri de ordin general, fără a răspunde criticilor formulate de către inculpaţi în cele trei declaraţii de apel ale acestora. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală sub nr. 3986/2005, iar prin Decizia penală nr. 303/A1 din 13 aprilie 2006, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţi, apreciindu-se că soluţia primei instanţe de condamnare a acestora a fost legală şi temeinică.

Împotriva acestei soluţii, au declarat recurs cei trei inculpaţi, considerând că actul de trimitere în judecată este lovit de nulitate, nu s-au respectat drepturile lor procesuale, solicitând casarea hotărârii lor de condamnare, trimiterea cauzei spre rejudecare, achitarea şi, în subsidiar, reducerea pedepselor aplicate.

Prin Decizia penală nr. 6470 din 6 noiembrie 2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 38.519/2/2005, au fost admise recursurile declarate de inculpaţii I.C., C.D. şi G.A.M. împotriva Deciziei penale nr. 303/A din 13 aprilie 2006 a CAB, a fost casată decizia de mai sus şi Sentinţa penală nr. 592 din 5 mai 2005 a Tribunalul Bucureşti, secţia I penală şi a fost trimisă cauza spre rejudecare la Tribunalul Bucureşti, pe considerentul că, judecarea cauzei s-a făcut în complet de 2 judecători, în loc de un singur judecător, astfel cum prevede art. 57 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 modificat prin Legea nr. 71/2005, privind aplicarea O.U.G. nr. 124/2004, care era în vigoare la data judecării în fond a cauzei şi care prevedea că, infracţiunile de luare de mită comise în condiţiile art. 254 C. pen., se judecă în complet format dintr-un singur judecător. În conformitate cu această dispoziţie a instanţei supreme, Tribunalul Bucureşti a înregistrat cauza spre rejudecare, sub nr. 42286/3/2006, a asigurat apărarea din oficiu pentru fiecare inculpat şi a constatat următoarele: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa nr. 116/P/2000 au fost trimişi în judecată inculpaţii I.C. şi G.A.M. pentru săvârşirea unei infracţiuni de luare de mită, prev. de art. 254 alin. (2) C. pen., cauză ce a făcut obiectul Dosarului nr. 641/2000 al Tribunalului Constanţa. S-a reţinut în esenţă, că la 4 februarie 1997, cei doi inculpaţi, în calitate de comisari la Garda Financiară Constanţa, având atribuţii de control, au pretins şi primit echivalentul sumei de 1.000 dolari de la denunţătorul O.N., asociat unic la SC O.C. SRL cu sediul în Năvodari, pentru a nu sesiza organele vamale competente cu privire la achiziţionarea din Germania a două autovehicule pentru a stabili legalitatea sau ilegalitatea efectuării plăţii. Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa nr. HOS/P/1999 au fost trimişi în judecată inculpaţii I.C. şi G.A.M. pentru săvârşirea unei infracţiuni de luare de mită în formă continuată, prev. de art. 254 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi inculpatul C.D. pentru săvârşirea unei singure infracţiuni de luare de mită prev. de art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen., cauze ce a făcut obiectul Dosarului nr. 976/2000 al Tribunalului Constanţa. S-a reţinut în esenţă, că la data de 2 octombrie 1997, respectiv 25 februarie 1997, inculpaţii I.C. şi G.A., în calitate de comisari la Garda Financiară Constanţa, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, au pretins şi primit de la administratorul SC H. SRL Constanţa, B.Z. şi de la asociaţii SC S. SRL Năvodari, C.F. şi C.M., sumele de; 6.500.000 lei şi respectiv 1.000 dolari pentru a nu îndeplini acte referitoare la atribuţiile lor de serviciu.

Prin acelaşi rechizitoriu s-a mai reţinut că la data de 21 aprilie 1998 cu ocazia efectuării unui control la SC C.N. SRL Eforie Sud, inculpaţii I.C. şi C.D. au pretins de la administratorii M.I. şi: M.M. suma de 10.000.000 lei, primind doar suma de 4.000.000 lei pentru a nu îndeplini acte referitoare la atribuţiile lor de serviciu. Inculpaţii au invocat pe parcursul fazelor procesuale, că le-a fost încălcat dreptul la apărare şi că li s-a asigurat o apărare din oficiu formală. Aceştia nu au invocat aspectul de mai sus la administrarea probatoriilor deşi, au fost prezenţi la efectuarea tuturor actelor procesuale şi nu au reliefat care ar fi fost vătămarea ce li s-a adus prin asigurarea unui singur apărător pentru toţi inculpaţii. În condiţiile în care nu a fost creată o vătămare vădită a drepturilor lor procesuale, Tribunalul a constatat că nu ne aflăm în prezenţa unei nulităţi absolute prev. de art. 197 pct. 2 C. proc. pen. deoarece, inculpaţii şi-au putut face apărarea, au avut posibilitatea de a formula şi administra probe pe întreaga perioadă cât a durat acest proces (7 ani), iar în această ultima fază procesuală li s-a asigurat apărare din oficiu, câte un avocat pentru fiecare inculpat. Cu privire la starea de fapt, s-a constatat că aceasta este cea reţinută în rechizitoriu, şi demonstrată, fără putinţă de tăgadă, pe parcursul întregului ciclu procesual în sensul că a fost demonstrată fapta din data de 4 februarie 1997, inculpaţii I.C. şi G.A., în calitate de comisari ai Gărzii Financiare Constanţa, au pretins şi primit, de la administratorul SC O.C. SRL Năvodari, suma de 1.000 dolari, în schimbul neîndeplinirii unor acte privitoare la îndatoririle lor de serviciu. La data de 25 februarie 1997, aceiaşi inculpaţi, efectuând un control la SC S. SRL Năvodari, au pretins şi primit suma de 1.000 dolari cu scopul de a trece cu vederea faptul că Registrul de Casă al acestei societăţi nu este completat la zi. La data de 2 octombrie 1997, cei doi inculpaţi, în aceeaşi calitate, de comisari ai Gărzii Financiare, au efectuat un control la sediul SC H. SRL Constanţa, şi verificând actele contabile ale acestei societăţi şi constatând că nu au fost declarate la Administraţia Financiară două puncte de lucru din Năvodari şi Bucureşti şi că a fost depăşit plafonul de casă, au pretins suma de 1.000 de dolari, pentru ca societatea să nu fie sancţionată contravenţional. Denunţătoarea B.Z. i-a înmânat inculpatului G. echivalentul a 800 dolari. Ulterior la data de 21 aprilie 1998, inculpatul I.C., împreună cu inculpatul C.D., în aceeaşi calitate, de comisari ai Gărzii Financiare Constanţa au efectuat un control la punctul de lucru din Eforie Nord al SC C.N. SRL Eforie Sud, au verificat documentele contabile ale societăţii şi au constatat că monetarele zilnice cu regim special nu erau întocmite, sens în care se conturau elementele infracţiunii de evaziune fiscală. Inculpatul C. a pretins suma de 10.000.000 lei pentru a nu constata această deficienţă. Vinovăţia inculpaţilor a fost dovedită deoarece prin faptele lor, în calitate de funcţionari cu atribuţii de control, au pretins şi au primit direct, bani, de la reprezentanţii societăţilor comerciale controlate, cu scopul de a nu îndeplini un act privitor la îndatoririle lor de serviciu, ceea ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1), (2) C. pen., săvârşite în concurs real în ceea ce-i priveşte pe inculpaţii I.C. şi G.A.M. şi o singură infracţiune de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1), (2) C. pen. în ceea ce-l priveşte pe inculpatul C.D.. Deşi inculpaţii au invocat faptul că plângerile denunţătorilor s-au făcut cu întârziere, acest aspect nu conduce la concluzia nevinovăţiei lor atâta timp cât, aceasta este dovedită de depoziţiile martorilor audiaţi în cauză coroborate cu cele ale denunţătorilor şi ale persoanelor care au fost de faţă la momentul efectuării controlului de către inculpaţi, de procesele-verbale de constatare, de sesizărilor şefilor, ale colegilor inculpaţilor. Astfel, faptele inculpaţilor există, au fost săvârşite cu forma de vinovăţie cerută de lege şi întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1), (2) C. pen., săvârşite în concurs real: 4 infracţiuni în cazul inculpatului I.C., 3 infracţiuni în cazul inculpatului G.A. şi o singură infracţiune în cazul inculpatului C.D..

Referitor la încadrarea juridică dată faptei prin rechizitoriu, Tribunalul a constatat că se impune schimbarea încadrării juridice deoarece inculpaţii I.C. şi G.A. nu săvârşit la diferite intervale de timp, în realizarea aceleaşi rezoluţii, acţiuni sau inacţiuni care prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleaşi infracţiuni, pentru a se reţine unitatea infracţiunii continuate prev. de art. 41 alin. (2) C. pen.

Dimpotrivă, infracţiunile săvârşite de cei doi au vizat societăţi comerciale diferite, au fost săvârşite de aceeaşi persoană înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna dintre ele, astfel că ele s-au aflat în concurs real, motiv pentru care a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a) C. pen., sens în care, a dispus şi schimbarea încadrării juridice conform art. 334 C. proc. pen. În acest sens, inculpaţii au fost condamnaţi la pedepse cu închisoarea, la individualizarea cărora au fost avute în vedere prevederile art. 72 C. pen., respectiv, gradul ridicat de pericol social al faptei comise, modalitatea de operare, de persoane aflate în exerciţiul atribuţiilor de control, şi de persoana inculpaţilor care nu au avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal, au îngreunat activitatea de cercetare, invocând aspecte procesuale formale, respectiv, acela că nu li s-a respectat dreptul la apărare, deşi instanţele le-au asigurat apărare din oficiu, precum şi aspect ce ţin circumstanţierea personală a lor în sensul că nu sunt cunoscuţi cu antecedente penale, au studii superioare, sunt întreţinători de familii şi li se poate acorda o şansă pentru reintegrarea în societate. Împotriva acestei sentinţe penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpaţii I.C., G.A.M. şi C.D.. Prin apelul Parchetului este criticată hotărârea primei instanţe pentru următoarele motive. Greşita individualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor sub aspectul modalităţii de executare a pedepselor în sensul că, pentru realizarea scopului preventiv-educativ prev. de art. 52 C. pen., se impune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pentru toţi inculpaţii, în condiţiile prev. de art. 861 - 862 C. pen. S-a învederat că aplicarea art. 81 - 88 C. pen., pentru inculpaţii G.A.M. şi I.C., este dată cu încălcarea legii, deoarece aceşti doi inculpaţi au fost condamnaţi la o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare, suspendată potrivit art. 81 C. pen., în condiţiile în care această normă juridică permite suspendarea, în caz de concurs de infracţiuni, numai dacă pedeapsa rezultantă aplicată este închisoarea de cel mult 2 ani. S-a solicitat ca pe durata termenului de încercare, inculpaţii să se supună măsurilor de supraveghere prev. de art. 863 alin. (1) C. pen. şi, în baza art. 863 alin. (3) lit. d) C. pen., instanţa să impună inculpaţilor obligaţia de a nu lua legătura unul cu celălalt, precum şi cu martorii denunţători.în mod nelegal, prima instanţă nu a dispus aplicarea pedepselor accesorii prev. de art. 71 - 64 lit. a), b), c) C. pen., în raport de gravitatea faptelor, inculpaţii nemaifiind demni pentru exercitarea drepturilor electorale şi nici să execute funcţia de care s-au prevalat în săvârşirea faptelor. Apelantul inculpat I.C. a criticat hotărârea primei instanţe pe motiv că a fost condamnat în mod nelegal, deoarece nu sunt probe care să justifice existenţa faptelor de corupţie respective. A apreciat că întregul dosar este doar o înscenare făcută împotriva sa şi care a fost determinată de atmosfera tensionată din Garda Financiară Constanţa, în acest sens fiind semnificativă împrejurarea că denunţurile au fost formulate după o perioadă de 2 - 3 ani de la comiterea faptelor, iar martorii audiaţi în cauză sunt rude apropiate ale mituitorilor (mamă, fiu, soţie). Apelantul-inculpat I.C. a învederat că, din toate declaraţiile date în dosar, nu rezultă din niciuna faptul că el ar fi luat mită. Astfel la SC H.I. SRL, din declaraţiile martorilor B.Z., reiese că banii au fost daţi inculpatului G.A.M.. în acelaşi fel şi la SC S. SRL, banii ar fi fost daţi tot inculpatului G.A.M., de faţă fiind doar fiul martorului C.A., precum şi la SC C.N. SRL, unde nu a fost de faţă decât mama lui M.M.. în sprijinul opiniei sale, că dosarul a fost doar o înscenare, apelantul a invocat şi faptul că la momentul respectiv domnul M.D. era şeful Comisiei Anticorupţie din cadrul Prefecturii Constanţa. În acelaşi mod s-au petrecut evenimentele şi la SC O.C. SRL Năvodari (4 februarie 1997), susţinându-se că banii au fost daţi lui G.A.M., de faţă fiind doar soţia sa, O.A.. În urma controalelor la cele 4 societăţi comerciale au fost întocmite procese-verbale prin care s-au constatat contravenţii şi s-au aplicat amenzile corespunzătoare, eliberându-se chitanţe pentru sumele încasate, ce reprezentau 1/2 din minimul amenzii. Cu privire la acesta aspect, apelantul I.C. a învederat că, dacă administratorii firmelor contraveniente ar fi fost nemulţumiţi, ar fi contestat aceste procese-verbale, lucru care nu s-a întâmplat.

Apelantul inculpat I.C. a susţinut că hotărârea instanţei de fond este insuficient motivată. De asemenea a învederat greşita schimbare a încadrării juridice a faptelor, dintr-o singură infracţiune de luare de mită (art. 254 alin. (2) C. pen.) în formă continuată, în 4 infracţiuni prev. de art. 254 alin. (1), (2) C. pen., aflate în concurs real, conform art. 33 lit. a) C. pen. În concluzie, inculpatul I.C. a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea Sentinţei penale nr. 935 din 21 iunie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală şi pe fond pronunţarea unei hotărâri de achitare în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., cu aplic. art. 10 lit. a) C. proc. pen., pe motiv că fapta nu există. Apelantul inculpat C.D., a criticat hotărârea primei instanţe, în primul rând, sub aspectul nemotivării soluţiei de condamnare, solicitând desfiinţarea acestei hotărâri şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă. În susţinerea apelului său, inculpatul C.D. a învederat că, din probele dosarului nu rezultă faptele de pretindere sau primire de bani, nu a fost dovedit nimic concret, în cauză existând contradicţii, declaraţii nesincere şi supoziţii. Instanţa de fond nu a manifestat rol activ pentru aflarea adevărului, în sensul că Tribunalul Bucureşti trebuia să reaudieze toţi martorii acuzării, în raport de contradicţiile dintre declaraţiile inculpatului, de negare a infracţiunii, şi declaraţiile martorilor care îl acuză. În sensul celor de mai sus, arată apelantul C.D., prima instanţă avea obligaţia de a efectua un examen aprofundat al probelor, cu referiri concrete la împrejurările care au rezultat din evaluarea lor. În urma acestui examen s-ar fi constatat că infracţiunea reţinută în sarcina sa nu există. În acest sens a invocat împrejurarea că, în rechizitoriu se reţine, în cadrul controlului efectuat la 21 iunie 1998, cei doi inculpaţi, I.C. şi C.D. ar fi adus la cunoştinţa administratorilor că au descoperit nereguli legate de neîntocmirea monetarelor zilnice cu regim special, faptă pentru care au pretins 10.000.000 lei (ROL), în condiţiile în care obligaţia întocmirii acestor monetare a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1999. A mai susţinut apelantul că în urma controlului efectuat la SC C.N. SRL s-a constatat şi a fost sancţionată regulamentar abaterea referitoare la lipsa casei electronice de marcaj, în acest mod eliminându-se posibilitatea evaziunii fiscale şi, în mod evident, elimina orice suspiciune cu privire la existenţa oricărei fapte de corupţie, elimina sursa şi motivul dării şi luării de mită. Apelantul C.D. a invocat netemeinicia declaraţiilor lui M.D., care nu putea să accepte să dea mită pentru a nu se întocmi dosar penal, pentru o abatere pentru care acesta ştia că sancţiunea este amenda, având în vedere că M.D. era şeful Comisiei Anticorupţie din prefectura Constanţa. Un alt aspect, pe care apelantul-inculpat C.D. l-a invocat în apărarea sa a fost împrejurare că bancnotele de 100.000 lei care fuseseră puse în circulaţie la 1 iunie 1998, nu puteau să ajungă în posesia administratorului SC C. SRL, la 21 iulie 1998, perioada de timp fiind insuficientă. Invocând nesinceritatea martorului M.D., apelantul-inculpat a făcut referire la faptul că acest martor afirmă că ar fi reclamat pretinderea şi primire a mitei de către cei doi comisari de gardă financiară (I.C. şi C.D.), la comisarul şef al Gărzii Financiare M.G., care neagă această discuţie în declaraţia sa (Dosar 5259/2001): "pe perioada cât am fost comisar şef secţie nu am primit nici un fel de reclamaţie cu privire la activitatea desfăşurată de comisarii I.C. şi G.A.". În acelaşi sens, se arată că martorul M.D. nu putea să fie prezent în Eforie Sud la orele 17,30 - 18,00, în ziua de 22 iulie 1998, aşa cum a declarat, deoarece s-a aflat la Mangalia în intervalul 18,00 - 1,30, unde s-au efectuat mai multe controale la staţiunile din sudul litoralului, de la colectiv format din mai multe persoane, constituit din ordinul Prefectului judeţului Constanţa. În concluzie, apelantul C.D. a solicitat să se constate netemeinicia acuzaţiilor, fapta care i se impută nefiind dovedită, apreciind că se impune aplicarea principiului "in dubio pro reo", iar consecinţa finală fiind achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Apelantul-inculpat G.A. a criticat hotărârea primei instanţe pentru 4 motive şi anume: Prima instanţă nu a manifestat rol activ pentru aflarea adevărului, în raport de poziţia inculpatului, de negare a faptelor şi de declaraţiile martorilor care îl învinuiseră, astfel încât cercetarea judecătorească are caracter formal. Apreciază că se impunea audierea tuturor martorilor din lucrările de la urmărirea penală. S-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor dată prin rechizitoriu dintr-o infracţiunea continuată în trei infracţiuni aflate în concurs real, fără a se dezbate noua încadrare, încălcându-se dispoziţiile art. 334 C. proc. pen. Instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra unei cereri esenţiale de inculpare şi anume cererea prin care acesta solicita audierea martorilor audiaţi în faza de urmărire penală, încălcându-se dispoziţiile art. 67 C. proc. pen. şi art. 6 pct. 3 lit. d) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, nu face o analiză a apărărilor inculpaţilor. În ceea ce priveşte cazul "O." apelantul G.A. a susţinut că nu există nicio probă, deoarece un autoturism a fost importat în mod perfect legal, iar celălalt autoturism a fost cumpărat din ţară, de la soţia administratorului, şi deci nu există motive de intimidare a martorului O.N., având în vedere că soţia acestui martor, îndeplineşte funcţia de inspector de impozite şi taxe la D.G.F.P.C.F.S. Constanţa, precum şi faptul că inculpatul G.A. nu avea atribuţii privind regimul vamal. Apelantul G.A. invocă şi o neconcordanţă a datelor din declaraţia soacrei martorului O., respectiv D.D., care a afirmat la Parchet că ginerele său i-a cerut bani pentru mită la 4 februarie 1997 (dimineaţă) şi procesul-verbal de control la SC N. SRL în ziua de 4 februarie 1997, între orele 8,00 - 12,00, unde inculpatul G.A. a fost în control. Mai arată apelantul că a ajuns în control la SC O.C. din întâmplare, deoarece la această adresă era declarată adresa administratoarei SC B.I. SRL. Apelantul subliniază că există contradicţii în declaraţiile date de martorul O. care afirmă odată că ia dat 1.000 dolari (Dosar nr. 1105/1999), ulterior declară că a dat 300 - 400 dolari, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa afirmă că a dat 600 - 650 dolari, iar la Tribunalul Constanţa a declarat că a dat mită 650 dolari şi 1.900.000 lei. Cazul S. SRL a fost prezentat de apelantul G.A. ca fiind unul corespunzător, în sensul că s-a reţinut o singură abatere, respectiv necompletarea registrului jurnal şi s-a întocmit proces-verbal control, cu aplicarea unei sancţiuni convenţionale, astfel încât nu există nici un act despre care s-a promis că nu va fi efectuat sau va fi efectuat cu întârziere. Declaraţiile martorilor sunt contradictorii cu privire la persoanele prezente şi cu privire la suma împrumutată şi de la cine a fost împrumutată: B.F. sau B.F.. Apelantul a subliniat că toate aceste aspecte contradictorii sugerează nesinceritatea martorilor şi în consecinţă lipsa de temeinice a acuzaţiilor, deoarece fapta nu există. Despre cazul SC H. SRL apelantul a menţionat că acest control s-a efectuat la un punct de lucru al societăţii respective, în B-dul D., unde nu se putea verifica Registru de casă deoarece, potrivit prevederilor legale, acesta trebuia să stea la sediul societăţii, adică în A.M. La acest punct de lucru se aflau şi au fost verificate doar documentele de gestiune. Apelantul G.A. a susţinut că cele două facturi nedatate, prin care SC H. ar fi încasat de la SC B.C. contravaloarea unor facturi parţiale, în valoare de 5.000.000 lei fiecare, au fost înregistrate în registrul de casă în ziua de 15 aprilie 1997 şi nu sunt înregistrate în ordinea cronologică, firească, fiind introduse între chitanţele x - y, deşi aveau numerele a şi b, în intenţia de a se constitui o depăşire a plafonului de plăţi. Acelaşi apelant a susţinut că administratorul B.Z. şi contabila acestuia cunoşteau prevederile O.G. din 26 august 1997 prin care fusese ridicat plafonul de casă la 20.000.000 lei, şi deci nu aveau motive să le fie teamă pentru depăşirea plafonului de plăţi, deoarece constatarea se făcea după majorarea plafonului, şi deci nu se mai putea sancţiona vreo abatere. Apelantul G.A. a solicitat instanţei să observe contradicţiile dintre declaraţiile administratoarei, contabilei şi vânzătoarei, asupra sumei pe care B.Z. ar fi scos-o din seif, una afirmând că suma era în valută, iar cealaltă că era în lei. De asemenea, apelantul a subliniat existenţa unor neconcordante între declaraţiile date de martora B.Z., în diferite faze procesuale ale cauzei. În concluzie, apelantul G.A. a învederat că dovezile administrate în dosar conţin o informaţie îndoielnică cu privire la vinovăţia sa în legătură cu faptele care i se impută, lipseşte certitudinea obţinerii pe bază de probe decisive, complete şi sigure şi drept urmare, pe baza principiului "in dubio pro reo", solicită admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii primei instanţe şi pe fond achitarea, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. Curtea a examinat cauza pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei, precum şi a probelor noi, administrate în faţa instanţei de apel şi a constatat că apelul declarat de Parchet este fondat, iar apelurile declarate de cei trei inculpaţi sunt nefondate, fiecare pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Prima instanţă a administrat probele necesare aflării adevărului, pe baza cărora a reţinui corect starea de fapt şi vinovăţia inculpaţilor.

A rezultat din probe, că, în perioada 1997 - 1998, inculpaţii I.C., G.A. şi C.D., în calitate de comisari ai Gărzii Financiare Constanţa, cu ocazia unor controale privind normele financiar contabile, au pretins şi primit sume de bani de la administratorii firmelor a căror activitate au controlat-o, pentru a nu le aplica acestora amenzi, în raport de neregulile constatate la fiecare. Faptele descrise mai sus au fost săvârşite în timpul controalelor efectuate la 4 februarie 1997 (la SC O.C. SRL Năvodari), la 25 februarie 1997 (la SC S. SRL Năvodari) şi la 2 octombrie 1997 (la SC H. SRL Constanţa), la care au participat inculpaţii I.C. şi G.A.M.. De asemenea s-a mai reţinut o faptă comisă cu ocazia controlului efectuat la 21 aprilie 1998 (la SC C.N. SRL - Eforie Sud), la care au participat inculpaţii I.C. şi C.D..

Sumele pretinse şi primite drept mită în timpul controalelor au fost următoarele: 1.650 dolari SUA şi 1.900.000 lei, ceea ce reprezintă aproximativ 1.000 dolari SUA, sumă pretinsă de cei doi inculpaţi de la martorul O.M., administratorul SC O.C. SRL Năvodari; 2.000 dolari SUA, sumă pretinsă şi primită, la 25 februarie 1997, de la C.M.D., administratorul SC S. SRL Năvodari; 36.500.000 lei, echivalentul a circa 800 dolari SUA, sumă primită la 2 octombrie 1997 de la numita B.Z., administratorul SC H. SRL Constanţa, căreia, cei doi inculpaţi I.C. şi G.A.M., îi pretinseseră 1000 dolari SUA; 4.000.000, lei sumă primită la 21 aprilie 1998 de la M.I. şi M.M., administratori ai SC C.N. SRL - Eforie Sud, de la care inculpaţii I.C. şi C.D. au pretins o sumă de 10.000.000 lei.

Din probe s-a evidenţiat împrejurarea că, la 21 aprilie 1998, după controlul efectuat la SC C.N. SRL - Eforie Sud, martorul M.D. (fiul administratorului M.I.), care era angajat al Prefecturii Constanţa şi făcea parte din Comisia Anticorupţie din cadrul acestei instituţii, a luat legătura telefonic cu comisarul şef al Gărzii Financiare Constanţa, căruia i-a relatat modalitatea de efectuare a controlului. Urmare acestei discuţii telefonice, martorul M.D. a fost sunat de inculpatul I.C. care i-a cerut să se întâlnească a doua zi (22 aprilie 1998) pentru a restitui suma primită drept mită. Conform înţelegerii telefonice, la data de 22 aprilie 1998, inculpatul I.C. a restituit - 2.000.000 lei, din totalul de 4.000.000 lei, martorului M.D., pe terasa-restaurant SC C. SRL.

Rejudecând cauza, în cadrul Dosarului 42.286/3/2006, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de inculpatul I.C. de disjungere a cauzei în legătură cu controlul efectuat la SC C.N. SRL Eforie Sud (în care sunt inculpaţi I.C. şi C.D.) de celelalte fapte, deoarece nu ar exista nicio legătură între acestea, precum şi a cauzei privind controlul de la SC H. SRL Constanţa. De asemenea, prima instanţă a respins cererea aceloraşi inculpaţi de administrare a probelor cu înscrisuri şi cu martori, pe motiv că, la dosar sunt depuse rapoartele efectuate de Garda Financiară. Cu privire la cererile de probe formulate de inculpatul C.D., pentru audierea martorului C.G. şi pentru a se depune toate procesele-verbale întocmite de Garda Financiară, prima instanţă a constatat că înscrisurile solicitate nu au legătură cu cauza, iar martorul C.G. a fost audiat anterior, în Dosarul nr. 4012/2004. Prima instanţă a concluzionat că probele solicitate de cei trei inculpaţi au fost administrate de instanţele anterioare în condiţiile legii, astfel încât nu se mai justifică refacerea cercetării judecătoreşti. Totodată a fost respinsă excepţia nulităţii absolute a actului de sesizare a instanţei, nefiind vorba de o nulitate absolută, potrivit art. 197 alin. (2) C. proc. pen., pe motiv că actul de inculpate a fost vizat de şeful procurorului care a instrumentat cazul.

Instanţa de fond a asigurat dreptul la apărare al inculpaţilor prin apărători din oficiu: inculpatul I.C. a fost asistat de av. U.V., inculpatul C.D. a fost asistat de av. C.O., iar inculpatul G.A.M. a fost asistat de av. I.M.. La judecarea apelului, Curtea a asigurat apărarea celor trei apelanţi-inculpaţi, prin apărători din oficiu: inculpatul I.C. a fost asistat de av. R.K., iar inculpaţii C.D. şi G.A.M. au fosta asistaţi de acelaşi av. F.L.

Curtea a reţinut că a fost posibilă asistarea inculpaţilor C.D. şi G.A. de acelaşi apărător din oficiu, deoarece nu există interese contrare în ceea ce îi priveşte pe cei doi, deoarece nu au fost împreună la nici unul din cele patru controale efectuate şi reţinute în actul de inculpare.Cu ocazia judecării apelului, Curtea, în conformitate cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (cauza Tierce împotriva San Marino - 25 iulie 2000), a procedat la ascultarea celor trei apelanţi-inculpaţi, în şedinţa publică din 6 decembrie 2007, în prezenţa apărătorilor din oficiu.

Inculpaţii şi-au menţinut declaraţiile date în fazele anterioare ale procesului şi s-au considerat nevinovaţi. Au menţionat că reclamaţiile agenţilor economici au fost depuse la 3 ani de la efectuarea controalelor, deoarece toate acestea s-au făcut la presiunile şefului Gărzii Financiare Constanţa, deoarece inculpaţii ar fi formulat mai multe reclamaţii la adresa conducerii acestei instituţii. Inculpaţii au recunoscut că au efectuat cele 4 controale reţinute de prima instanţă, cu singura precizate că actul de control de la SC C.N. SRL s-ar fi efectuat la 21 iulie 1998, iar nu la 21 aprilie 1998. Din declaraţiile lor, Curtea a constatat că exceptând controlul de la SC H. SRL, din 2 octombrie 1997, unde au primit dispoziţii să se deplaseze, în celelalte trei cazuri controalele nu au fost dispuse de conducerea Gărzii Financiare, ci au ajuns întâmplător.

În aceste din urmă cazuri, planul de control prevedea deplasarea la alte trei societăţi comerciale, însă pe motiv că nu au putut efectua controalele planificate, din diferite motive, inculpaţii au controlat cele trei societăţi din dosar, care se aflau cu sediile în apropierea locaţiilor unde trebuia să facă controalele.Inculpaţii au explicat că aceasta era o practică a Gărzii Financiare Constanţa, care nu era interzisă de lege, dar nici reglementată. Inculpaţii au recunoscut cele patru controale, au recunoscut că au depistat unele nereguli în activitatea societăţilor comerciale, au întocmit procese-verbale de contravenţie şi au aplicat amenzi, care s-au achitat pe loc, în cuantum de jumătate din minimul prevăzut de lege. Curtea a observat că amenzile date erau în cuantum orientate spre minimul prevăzut de lege. Toţi trei au negat că au pretins şi primit mită de la administratorii societăţilor controlate. Afirmaţiile lor sunt contrazise de celelalte probe administrate în dosar: acte şi declaraţii de martori. La cererea apelantului-inculpat C.D., Curtea l-a reaudiat pe acesta la 29 ianuarie 2008, inculpatul menţinându-şi poziţia procesuală de negare a faptelor, însă a subliniat importanţa audierii ca martor a fratelui său, C.G. şi a explicat că atât el cât şi fratele său au avut relaţii tensionate cu conducerea Gărzii Financiare Constanţa. Apelantul-inculpat I.C. a solicitat reaudierea, Curtea procedând la audierea acestuia la 19 februarie 2008, când acesta şi-a menţinut poziţia procesuală de negare a faptelor. Cei trei apelanţi-inculpaţi au solicitat, la judecata în apel, reaudierea tuturor martorilor de la urmărire penală, precum şi următoarele acte: - anexele raportului Gărzii Financiare Centrale Bucureşti - din 21 octombrie 1999, - adresă din care să rezulte dacă a existat un raport întocmit împotriva inculpatului I.C. de către comisarii Gărzii Financiare Constanţa în perioada 1991 - 26 ianuarie 2000; - toate sesizările privind posibile fapte penale săvârşite de către comisarii Gărzii Financiare Constanţa, înregistrate de Garda Financiară Constanţa din 1991 şi până la 1 mai 1999; - toate sesizările privind posibile fapte penale săvârşite de comisarii Gărzii Financiare Constanţa de la 1 mai 1999 până în prezent; - o adresă din care să rezulte dacă în perioada 1991 - 26 ianuarie 2000, i s-a acordat salariu de merit inculpatului I.C.; - o adresă la I.P.J. Constanţa, pentru a se depuse a dosar procesul-verbal încheiat la SC B.C. SRL Constanţa, procesul-verbal încheiat la data de 15 februarie 2000 de lt. col. I., din serviciul economic al Politiei Constanţa cu M.I. de la SC C. SRL. Au mai solicitat inculpaţii audierea tuturor comisarilor din Garda Financiară Constanţa, iar inculpatul C.D. a solicitat audierea fratelui său C.G..

Curtea a reţinut că, în cadrul primei judecări a cauzei, în fond la Tribunalul Bucureşti, secţia I penală - Dosarul nr. 5259/2001, au fost audiaţi următorii martori, din acte: G.C.; Ş.A., C.F., C.A., C.M., G.G., V.I., M.I., M.D. şi M.M. Alţi martori tot în Dosarul nr. 5259/2001 care nu s-au putut deplasa din judeţul Constanţa, în faţa instanţei de fond au dat declaraţii în faţa notarului, autentificate, prin care şi-au menţinut declaraţiile date la urmărirea penală care îi incriminează pe cei trei inculpaţi. Aceştia sunt: D.M., D.D., O.A., O.N.. Curtea a observat că martorul B.F. a dat o declaraţie în faţa poliţistului ag. N.D. (Dosar nr. 5259/2001), în care îşi menţin declaraţiile date la urmărirea penală şi precizează că prezenţa sa la instanţa este mai puţin importantă deoarece el l-a împrumutat pe martorul C.F., cu o anumită sumă de bani. Curtea a constatat că toţi martorii şi-au menţinut declaraţiile date la urmărirea penală şi din care rezultă că inculpaţii au pretins şi primit mită, diferite sume de bani, de la denunţători. Curtea a reţinut că martorul C.G., fratele inculpatului C.D. a fost audiat de prima instanţă de trei ori, iar inculpatul nu a precizat care anume împrejurări noi, şi care nu au fost prezentate de acest martor anterior, ar trebui elucidate în prezentul apel.

În raport de faptul că deciziile de casare ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au vizat numai hotărârile judecătoreşti pronunţate anterior şi nu s-au reţinut motive de nulitate pentru probele administrate în cadrul primului ciclu procesual de la Tribunalul Bucureşti, secţia I penală (Dosar nr. 5259/2001), Curtea valorifică aceste probe în mod legal şi justificat, având în vedere perioada mare de timp (10 ani) de la comiterea faptelor şi până în prezent, ceea ce determină ca anumite probe să fie imposibil de readministrat. Curtea a constatat că probele administrate până în prezent îndeplinesc condiţiile legale şi trebuie valorificate în procesul de stabilire a situaţiei de fapt, a vinovăţiei, şi încadrarea juridică concretă a faptelor şi la individualizarea pedepsei. Aşadar, Curtea a respins reaudierea acestor martori.

În consecinţă, Curtea a admis proba testimonială constând în audierea martorilor, B.Z., V.U., T.M. şi R.E., martori care au fost audiaţi numai la urmărirea penală şi nu au putut fi audiaţi la nicio instanţă. A fost respinsă cererea de audiere a tuturor comisarilor Gărzii Financiare care au întocmit rapoartele aflate la Dosarul nr. 641/2000 al Tribunalului Constanţa ca neconcludente şi inutile, în afara adevărului despre faptele pentru care sunt judecaţi inculpaţii. A fost respinsă proba cu înscrisuri vizând activitatea Gărzii Financiare Constanţa, deoarece la dosar sunt suficiente probe în acest sens. La dosar se află raportul Gărzii Financiare Centrale din 21 octombrie 1999 (Dosar nr. 5259/2001 al Tribunalului Bucureşti, secţia I penală), precum şi alte documente privind activitatea Gărzii Financiare, astfel încât apare inexplicabilă cererea apelanţilor de a fi readministrată această probă.

Curtea a efectuat verificări, prin organele de poliţie, şi a rezultat că martora T.M. este plecată în Spania, iar martora V.U. s-a stabilit în Germania, motiv pentru care la cererea procurorului şi a apărătorilor apelanţilor-inculpaţi s-a constatat imposibilitatea audierii acestora, în condiţiile art. 327 alin. (3) C. proc. pen.

Curtea a audiat martorii din dosar D. (fostă R.) E. şi B.Z., aceştia menţinându-şi declaraţiile date la urmărirea penală.

Cu privire la starea de fapt, privind pretinderea şi primirea mitei de 1.000 dolari SUA cu ocazia controlului de la SC H. SRL, martorii B.Z. (administratorul) declară: ..."Controlul era doar pentru plafonul de casă de 5 milioane lei" ... "d-ul G.A. mi-a cerut o pretenţie de aproximativ 1.000 dolari. Am fost de mai multe ori afară, cam de două - trei ori, am ieşit afară cu d-l G.; între timp d-l Constantin se uita pe acte, iar eu cu d-l G. eram afară şi negociam" ..., banii i-am dat d-lui G.; acest lucru s-a întâmplat la mine în birou". Despre controlul efectuat la 25 februarie 1997, la S.C. S. SRL Năvodari, martorii C.A., C.F., C.M. şi G.G. declară, în acelaşi mod, cum inculpaţii I.C. şi G.A.M. au pretins mită, 1.000 dolari SUA, deoarece constataseră o neregulă, respectiv necompletarea la zi a registrului jurnal general. Martorul C.A. relatează următoarele: "Aceştia (inculpatul G.A. şi I.C. n.n.) mi-au spus că au taxă fixă, respectiv 1.000 $. Banii i-a cerut inculpatul G., procesul-verbal l-a întocmit inculpatul I.C., care prin atitudine nu s-a opus propunerii. Mi-au spus că amenda este de 7 milioane, dar de ochii lumii îmi vor da o amendă de 500.000 lei" ... "Eu personal i-am dat banii lui G. în acel moment 1.000 $". Faptele săvârşite la SC O. Năvodari sunt relatate de martorul O.N. astfel (declaraţie menţinută - dosar nr. 5259/2001 - Tribunalul Bucureşti - secţia I penală): "Comisarii Gărzii Financiare (I.C. şi G.A. n.n.) mi-au adus la cunoştinţă faptul că, ceea ce am făcut eu reprezintă evaziune fiscală, mi se va întocmi dosar penal, îmi vor fi confiscate autovehiculele, iar ei îmi vor aplica o amendă substanţială" ... "Pentru a nu se întâmpla toate acestea, G.A. şi C.I., însă, în mod deosebit primul dintre ei, mi-a spus că în cazul în care le voi da suma de 1.000 dolari SUA, ei nu vor constata aspectele respective. La această discuţie era prezentă şi soţia mea O.A.".."îmi amintesc că, după ce a, pus banii pe masă, suma cerută, G.A. a procedat la numărarea acestora, iar I.C. a tăiat chitanţă, pentru care societatea a plătit suma de 500.000 lei - sancţiunea reală"... Faptele de pretindere şi primire drept mită a sumei de 4.000.000 lei, cu ocazia controlului de la SC C.N. SRL Eforie au fost descrise astfel de martora M.I. ..."Eu eram în regulă dar îmi lipseau nişte chitanţiere. Pentru că nu a avut aceste chitanţiere cei doi domni comisari (I.C. şi C.D. n.n.) au cerut 10.000.000 lei pentru a nu mi se înainta dosar penal, dar până la urmă am negociat şi au rămas la 4.000.000 lei. Băiatul meu M.M. a venit cu banii şi a plătit suma celor doi comisari. Arăt că mai intransigent şi mai pornit era d-l C." ... Modalitatea în care inculpaţii îşi desfăşurau activitatea profesional rezultă explicit din raportul Gărzii Financiare centrale din 21 octombrie 1999. La verificarea prin sondaj au rezultat, printre altele: - sancţiuni contravenţionale aplicate unor fapte ce nu sunt prevăzute expres de lege; - încadrare incorectă a unor fapte sau stabilirea eronată a cuantumului sancţiunii; - nesancţionarea tuturor abaterilor constatate.

Faţă de toate aceste probe, Curtea a constatat că starea de fapt reţinută de prima instanţă, din care rezultă că cei trei inculpaţi au pretins şi primit mită, are suport probatoriu în declaraţiile martorilor, actele de la dosar şi declaraţiile inculpaţilor, care se coroborează parţial cu celelalte probe, în ceea ce priveşte efectuarea controalelor şi aplicarea unor amenzi modice pentru fapte minore. Împrejurarea că declaraţiile martorilor denunţători au fost date la un anume interval de timp de la producerea evenimentelor, nu este de natură a reduce forţa probantă a acestor declaraţii, iar explicaţia este aceea că acestor agenţi economici le-a fost teamă de comisarii Gărzii Financiare, până la data declanşării cercetărilor. Curtea a înlăturat apărările inculpaţilor privind problema bancnotei de 100.000 lei, deoarece pe parcursul a 60 zile de la data emiterii aceasta putea să ajungă în posesia administratorilor SC C. SRL, pe orice cale şi numai prin intermediul vreunei bănci locale; orice client putea plăti consumaţia cu bancnota de 100.000 lei.

Nu a fost reţinută nici împrejurarea că martorului M.D. nu ar fi putut să fie prezent la întâlnirea cu inculpatul I.C. pentru restituirea sumei de 2.000.000 lei, a doua zi după control, pe motiv că s-ar fi aflat într-o comisie de control la staţiunile din nordul Mangaliei, având în vedere distanţa mică dintre Eforie Sud şi Staţiunea Neptun şi pe care martorul o putea parcurge în câteva zeci de minute. Actele comise de cei trei inculpaţi au fost corect încadrate juridic de prima instanţă prin schimbarea încadrării juridice în câte 4 infracţiuni de luare de mită, prev. de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplic. art. 3 lit. a) C. pen., pentru inculpatul I.C., (pentru faptele din 4 martie 1997, 25 februarie 1997, 2 octombrie 1997, 21 aprilie 1998) şi în câte trei infracţiuni de mită pentru inculpatul G.A.M., prev. şi ped. de art. 354 alin. (1), (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. (pentru faptele din 4 februarie 1997, 25 februarie 1997, 2 octombrie 1997). Pentru inculpatul C.D., instanţa de fond a menţinut încadrarea juridică dată prin actul de sesizare, respectiv infracţiunea de mită prev. şi ped. de art. 254 alin. (1), (2) C. pen.) pentru fapte comise la 21 aprilie 1998). Pentru toţi trei inculpaţii s-a reţinut forma agravantă a infracţiunii de luare de mită (art. 254 alin. (2) C. pen.), deoarece inculpaţii aveau atribuţiuni de control.

Curtea a constatat că pentru inculpaţii I.C. şi G.A.M. schimbarea încadrării juridice dintr-o infracţiune de mită în formă continuată (art. 41 alin. (2) C. pen.), în patru şi respectiv trei infracţiuni de mită, comise în concurs real (art. 33 lit. a) C. pen.) s-a făcut încă de la prima hotărâre pronunţată de o instanţă d fond şi anume Sentinţa penală nr. 652 din 23 noiembrie 2000 a Tribunalului Constanţa, secţia penală (Dosar nr. 6411/2000). Aceeaşi schimbare de încadrare juridică s-a făcut în continuare de celelalte instanţe de fond, în mod succesiv prin Sentinţa penală nr. 592/F din 5 mai 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală (Dosar nr. 4012/2005) prin Sentinţa penală nr. 935 din 21 iunie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală (Dosar nr. 42.386/3/2006).

În consecinţă, Curtea a constatat că nu pot fi invocate prevederile art. 372 C. proc. pen., deoarece nu s-a creat o situaţie mai grea pentru apelanţii inculpaţi, în propriile apeluri. Aceasta este explicaţia pentru care instanţele de fond nu au insistat asupra aspectelor privind schimbarea încadrării juridice pentru inculpaţii I.C. şi G.A.M.. Cu prilejul judecării apelurilor în prezentul dosar cei doi inculpaţi au învederat că nu s-ar fi impus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru că au fost condamnaţi de prima instanţă, fără să motiveze susţinerile. Curtea a constatat că inculpaţii I.C. şi G.A.M. au comis faptele în concurs real, deoarece nu rezultă că aceştia au săvârşit faptele în realizarea aceleaşi rezoluţii infracţionale, existând diferenţe vizibile în ceea ce priveşte controalele efectuate, neregulile constatate şi amenzile aplicate, precum şi sumele primite drept mită şi deci nu există unitatea prev. de art. 41 alin. (2) C. pen., faptele fiind comise la intervale mari de timp şi în împrejurări diferite. În ceea ce priveşte probatoriile administrate în cauză, Curtea a reţinut că, fără existenţa unui flagrant, care reprezintă regula generală în cazul infracţiunilor de luare de mită, faptele pentru care inculpaţii I.C. şi G.A.M. şi C.D. sunt judecaţi au fost dovedite, în condiţiile legii, prin mijloacele de probă administrate în dosar şi anume înscrisuri privind activităţile desfăşurate de inculpaţi în cadrul controalelor, cu ocazia cărora au pretins şi primit mită, înscrisuri privind deficienţele constatate de garda Financiară Centrală cu ocazia controlului efectuat, alte înscrisuri, declaraţiile martorilor şi declaraţiile inculpaţilor. Curtea a observat că toţi martorii şi-au menţinut declaraţiile date la urmărirea penală şi au relatat cum inculpaţii au efectuat controalele, cum au pretins mita şi cum au încasat sumele de bani. În raport de toate aceste probe, instanţa de fond a stabilit corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor.

În consecinţă, Curtea a constatat că apelurile celor trei inculpaţi sunt nefondate.

Individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor s-a făcut cu încălcarea criteriile generale prev. de art. 72 C. pen. şi sub acest aspectul, apelul Parchetului este fondat. Pentru inculpatul C.D. pedeapsa principală este corect individualizată. Pentru inculpaţii I.C. şi G.A.M., suspendarea condiţionată a executării pedepsei pentru câte o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare (din concurs de infracţiuni) este nelegală, deoarece art. 81 alin. (2) C. pen., dispune că "suspendarea condiţionată a executării pedepsei poate fi acordată şi în caz de concurs de infracţiuni, dacă pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 2 ani" ... Curtea va înlătura aplicarea art. 81 - 82 C. pen. Curtea a constatat că pedepsele aplicate inculpaţilor I.C. şi G.A.M., sub aspectul cuantumului, pentru fiecare inculpat, precum şi pedeapsa rezultantă de câte 3 ani închisoare sunt corect individualizate, ţinându-se seama de împrejurările reale în care actele au fost comise, în timpul unor controale, folosindu-se de autoritatea unui organ de control şi sancţionare administrativă, de gradul de pericol social concret al infracţiunii de mită, de numărul faptelor, de împrejurarea că acţionau împreună, de sumele pretinse drept mită şi de circumstanţele personale. Curtea a apreciat că aceste pedepse sunt apte să realizeze scopul preventiv-educativ prev. de art. 52 C. pen.

În ceea ce priveşte modalitatea de executare, Curtea a observat că nu este necesară privarea de libertate a celor doi inculpaţi şi în consecinţă, a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, în condiţiile art. 861 - 862 C. pen., urmând ca pe durata termenului de încercare de 5 ani, inculpaţii I.C. şi G.A.M. să se supună măsurilor de supraveghere obligatorii prev. de art. 833 alin. (1) C. pen. şi să se prezinte trimestrial în prima zi de luni din fiecare trimestru la Serviciul de protecţie de pe lângă Tribunalul Bucureşti. Curtea a constatat că, prima instanţă, în mod nelegal nu a aplicat celor trei inculpaţi, I.C., G.A.M. şi C.D. pedepsele accesorii, potrivit art. 71 C. pen. combinat cu art. 64 lit. a), b), c) C. pen., deoarece se impune interzicerea drepturilor electorale (CEDO - cauza Hirst vs. Marea Britanie) în raport de gravitatea faptelor, în care s-au folosit de funcţiile de control pe care le-au deţinut, la momentul comiterii infracţiunilor.

În concluzie, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Curtea a admis apelul Parchetului, a desfiinţat parţial Sentinţa penală nr. 935 din 21 iunie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală şi pe fond a făcut aplicarea art. 861 - 862 C. pen. pe un termen de încercare de 5 ani pentru inculpaţii I.C. şi G.A.M..

A aplicat art. 863 C. pen. şi a pus în vedere inculpaţilor I.C. şi G.A.M. dispoziţiile art. 864 C. pen. Au fost înlăturate dispoziţiile art. 81 - 85 C. pen. Pentru toţi trei inculpaţii, Curtea a făcut aplicarea art. 71 C. pen., combinat cu art. 64 lit. a), b), c) C. pen.

Pentru considerentele expuse mai sus, Curtea a respins apelurile declarate de cei trei inculpaţi, potrivit art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., ca nefondate.

Împotriva acestei decizii, precum şi a sentinţei penale au formulat recurs inculpaţii, criticând soluţiile ca netemeinicie şi nelegale.

Inculpatul G.A.M. a invocat drept motive de recurs:

- nerespectarea dreptului la apărare, întrucât a fost audiat în faţa procurorului la 28 decembrie 1999, fără a fi asistat de apărător;

- incompatibilitatea judecătorilor care au făcut parte din completul ce a pronunţat Decizia penală nr. 62 din 4 martie 2008 a Curţii de Apel, întrucât au judecat şi într-un ciclu procesual anterior, unul din ei pronunţându-se prin Sentinţa penală nr. 532/2004 a Tribunalului municipiului Bucureşti, iar celălalt, prin Decizia nr. 1123/2004 a Curţii de Apel Bucureşti;

- lipsa unui proces echitabil prin neaudierea martorilor acuzării;

- nerespectarea dreptului la ultimul cuvânt al inculpatului de către instanţa de fond care nu l-a audiat şi nu i-a acordat ultimul cuvânt;

- nepronunţarea asupra tuturor motivelor de apel invocate.

De aceea a solicitat în principal restituirea cauzei la procuror, iar în subsidiar casarea Sentinţei penale nr. 935 din iunie 2007 a Tribunalului Bucureşti, întrucât apărătorul din oficiu nu poate reprezenta inculpatul şi pentru nepronunţare asupra cererii de schimbare a încadrării juridice, necitarea părţilor vătămate;

- greşita încadrare a faptelor în infracţiunea de luare de mită întrucât nu există scopul pentru care s-ar fi dat şi s-ar fi primit mita;

- existenţa unei erori grave de fapt cu privire la faptele de luare de mită pe care probele administrate nu le confirmă;

- nerezolvarea fondului cauzei prin neînlăturarea apărărilor inculpatului (art. 385 pct. 9 C. proc. pen.). Au fost invocate cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 6, 9, 10, 17, 18 C. proc. pen.

Inculpatul C.D. a criticat hotărârile pronunţate în cauză pentru următoarele motive:

- instanţa nu a fost legal sesizată întrucât nu există mijloace materiale de probă care să susţină vinovăţia sa;

- existenţa unui caz de incompatibilitate pentru cei doi judecători care au soluţionat apelul întrucât aceştia şi-au mai exprimat opinia în cauză;

- încălcarea dreptului la un proces echitabil prin atribuirea denunţătoarei M.I. a calităţii de parte civilă fără ca acest fapt să fie dezbătut în şedinţă publică; nereaudierea unor martori de către un complet instituit de lege, nepronunţarea de către instanţa de fond cu privire la cererea de restituire a cauzei la parchet;

- desfăşurarea urmăririi penale cu încălcarea dreptului la apărare;

- nemotivarea sentinţei şi a deciziei penale recurate întrucât se fac aprecieri de ordin general şi nu o analiză a probelor;

- nepronunţarea de către cele două instanţe asupra unor cereri esenţiale, de natură să-i garanteze drepturile şi să influenţeze soluţia procesului.

- comiterea unei erori grave de fapt pentru că a fost condamnat, deşi ar fi trebuit achitat.

- judecata în fond şi în apel a avut loc fără citarea părţii civile M.I.. Au fost invocate cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 2, 3, 4, 6, 9, 10, 18, 21 C. proc. pen.

Inculpatul I.C. a criticat cele două hotărâri pentru următoarele motive:

- incompatibilitatea judecătorilor care au soluţionat apelul;

- încălcarea dreptului la apărare în faza de urmărire penală;

- neconfirmarea rechizitoriului de către procurorul-şef;

- schimbarea încadrării juridice a faptelor de către prima instanţă, fără ca aceasta să fie pusă în discuţia părţilor.

- nepronunţarea asupra unor probe administrate sau asupra unor cereri esenţiale pentru părţi;

- pronunţarea unei hotărâri de condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru care a fost trimis în judecată.

- greşita încadrare juridică a faptelor;

- nepublicitatea şedinţei de judecată;

- lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii. A invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 3, 4, 5, 6, 9, 10, 14, 17, 171, 18 C. proc. pen.

Înalta Curte, analizând hotărârea atacată prin prisma cazurilor de casare invocate, cât şi a celor care, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. pot fi luate în considerare din oficiu de către instanţă a constatat că recursurile formulate sunt nefondate.

- Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 2 C. proc. pen.

- "instanţa nu a fost legal sesizată", invocat de inculpatul C.D., Înalta Curte a constatat că acesta nu este incident în cauză, deoarece instanţa a fost legal sesizată, iar criticile formulate de inculpat în sensul că lipsesc mijloacele materiale de probă care dovedesc existenţa faptei nu se circumscriu acestui caz de casare.

- Criticile privind incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 3 C. proc. pen.

- "instanţa nu a fost compusă potrivit legii ori s-au încălcat prevederile art. 292 alin. (2) sau a existat un caz de incompatibilitate"

- formulate de cei trei inculpaţi s-a apreciat că sunt nefondate întrucât cei doi judecători care au pronunţat hotărârea din apel în prezenta cauză, nu s-au pronunţat anterior pe fondul cauzei, ci doar pe cererea privind restituirea cauzei la Parchet, unde s-a pronunţat într-un ciclu procesual anterior o soluţie în favoarea inculpaţilor, iar ulterior, această sentinţă a fost casată, existând autoritate de lucru judecat sub acest aspect. Mai mult, critica privind restituirea cauzei la Parchet nu a fost invocată de către cei trei inculpaţi cu ocazia soluţionării apelurilor prin Decizia nr. 62 din 4 martie 2008, astfel încât cei doi judecători care au participat la judecată să se pronunţe cu privire la o problemă pe care au soluţionat-o anterior.

- Criticile formulate de inculpaţii C.D. şi I.C., întemeiate pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 4 C. proc. pen.

- "şedinţa de judecată nu a fost publică" s-au apreciat ca nefondate, deoarece din studierea încheierilor date de instanţa de apel rezultă că judecata a avut loc în condiţii de publicitate, iar inculpaţii nu au invocat alte probe care să demonstreze contrariul.

- Inculpatul I.C. a invocat în motivele scrise şi cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 5 C. proc. pen.

- "judecata a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului când aceasta este obligatorie, potrivit legii", dar nu a motivat în nici un fel, iar instanţa a constatat că nu este incident acest caz de casare.

- Toţi cei trei inculpaţi au invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 6 C. proc. pen.

- "urmărirea penală sau judecata a avut loc în lipsa apărătorului, când prezenţa acestuia era obligatorie".

Înalta Curte a constatat că actele de cercetare la care se referă inculpaţii, unde nu a fost prezent un apărător, au fost efectuate în faza actelor premergătoare când nu este obligatorie asistenţa juridică. După începerea urmăririi penale inculpaţii au beneficiat de asistenţă juridică, deşi aceasta nu era obligatorie conform legii, motiv pentru care şi această critică este nefondată.

- Toţi cei trei inculpaţi au invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen.

- "hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia, ori motivarea soluţiei contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta nu se înţelege". Instanţa a constatat că această critică este nefondată, întrucât şi hotărârea primei instanţe, şi cea a instanţei de apel cuprind o analiză amplă a probatoriului administrat pentru fiecare act material şi explică temeinicia încadrării juridice a faptelor şi modul cum au fost individualizate pedepsele.

- De asemenea, toţi inculpaţii au invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen.

- "instanţa nu s-a pronunţat asupra unei fapte reţinute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare, sau cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esenţiale pentru părţi, de natură să garanteze drepturile lor şi să influenţeze soluţia procesului.

Curtea a constatat că şi această critică este nefondată, întrucât instanţa de apel s-a pronunţat cu privire la toate faptele deduse judecăţii şi a răspuns criticilor formulate de inculpaţi. Faptul că instanţa a respins motivat audierea unor martori (inculpaţii au solicitat audierea tuturor comisarilor Gărzii Financiare) ca nefiind utilă cauzei nu înseamnă că nu s-a pronunţat cu privire la probe sau cereri esenţiale, de natură să garanteze drepturile inculpaţilor. În ceea ce priveşte interpretarea şi valorificarea de către instanţă a depoziţiilor martorilor M.D., M.M., V.I., M.I., care, în opinia inculpatului C.D., nu au spus adevărul, s-a reţinut că aceasta nu poate fi cenzurată prin intermediul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen. Inculpatul I.C. a invocat şi cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen. - "faptei săvârşite i s-a dat o greşită încadrare juridică". Curtea a constatat că încadrarea juridică este corespunzătoare faptelor reţinute şi anume pretinderea şi primirea unor sume de bani de la reprezentanţi ai unor societăţi comerciale. Aşa cum în mod corect a arătat şi instanţa de apel, în cauză nu putea fi reţinută o singură infracţiune în formă continuată, întrucât nu se poate reţine o unică rezoluţie infracţională pentru fiecare inculpat, motiv pentru care s-a dat eficienţă concursului real de infracţiuni. De asemenea, critica privind greşita reţinere a datelor comiterii faptelor s-a apreciat că este neîntemeiată, din întregul material probator administrat reieşind datele reţinute în actul de sesizare al instanţei, ca fiind cele la care s-au consumat infracţiunile de luare de mită. Toţi cei trei inculpaţi au invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. - "când s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare sau de condamnare".

Înalta Curte a constatat că inculpaţii critică de fapt modul în care au fost interpretate probele de către prima instanţă şi de către cea de apel.

În practica Înaltei Curţi s-a reţinut că este incident cazul de casare prevăzut de pct. 18 atunci când există un viciu în stabilirea situaţiei de fapt, în sensul că, în considerentele hotărârii se afirmă contrariul a ceea ce rezultă, în mod evident, din probele administrate, existând o vădită neconcordanţă între modul în care acestea au fost percepute şi analizate în hotărâre.

Există, aşadar, eroare gravă de fapt atunci când în hotărârea instanţei de fond se susţine că la dosar există probe de vinovăţie, când, în realitate, acestea nu există, sau că nu există probe, deşi acestea există.

Înalta Curte a constatat că probele administrate în faza de urmărire penală au fost confirmate în faza de cercetare judecătorească, că ele nu sunt contradictorii, şi că nu există dubii cu privire la situaţia de fapt reţinută de instanţă.

Simpla contestare a acestei situaţii de fapt de către inculpaţi, ale căror argumente sunt neconvingătoare nu a putut conduce la aplicarea cazului de casare prevăzut de pct. 18 al art. 3859 C. proc. pen.

Curtea a constatat că inculpatul I.C. a invocat şi cazul de casare de la pct. 171, fără a motiva însă incidenţa acestuia.

Inculpatul C.D. a invocat şi cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 21 C. proc. pen., arătând că partea civilă nu a fost citată în cauză.

Curtea a constatat că, pe lângă faptul că obiectul prezentei cauze este reprezentat de infracţiuni de corupţie, infracţiuni de pericol, pentru care nu există acţiune civilă alăturată celei penale, astfel încât nici denunţătorii nu pot avea calitatea de părţi civile, chiar dacă în mod greşit s-ar fi acceptat o constituire de parte civilă şi aceasta nu ar fi fost citată, lipsa citării nu poate fi invocată de inculpat ca şi caz de casare, pentru că o asemenea lipsă de diligentă a instanţei îi profită acestuia.

Cazul de casare de la pct. 21 poate fi invocat doar de partea care nu a fost legal citată, şi nu de către celelalte părţi.

Împotriva acestei decizii, contestatorul condamnat C.D. a formulat contestaţie în anulare, cerere care a fost înregistrată pe rolul acestei secţii sub nr. 10290/1/2011 fixându-se prim termen aleatoriu, la data de 25 aprilie 2012.

În motivele invocate de către contestator, acesta a arătat în esenţă că, este nemulţumit că nu a fost ascultat de către instanţa de recurs deşi a fost prezent la soluţionarea cauzei.

Examinând contestaţia în anulare în raport cu lucrările şi materialul din dosarul cauzei, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 391 alin. (2) C. proc. pen., instanţa constatând că cererea de contestaţie este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestaţia este dintre cele prevăzute în art. 386 şi că în sprijinul contestaţiei se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestaţia şi dispune citarea părţilor interesate.

Potrivit dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:

a) când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;

b) când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştiinţa instanţa despre această împiedicare;

c) când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. f) - i1), cu privire la care existau probe la dosar;

d) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă;

e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 alin. (11) ori art. 38516 alin. (11).

Examinând cauza în raport de dispoziţiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen., instanţa constată că, cererea de contestaţie este făcută în termenul prevăzut de dispoziţiile art. 388 C. proc. pen., motivele invocate sunt dintre cele prevăzute în art. 386 lit. a) - e) C. proc. pen., respectiv art. 386 lit. e), C. proc. pen., însă motivele invocate nu se sprijină pe înscrisurile de la dosar, din aceste înscrisuri rezultând că, contestatarul a fost ascultat la instanţele de fond şi apel, iar în cauză nu a fost pronunţată o soluţie de achitare care să atragă incidenţa dispoziţiilor art. 38514 alin. (11) ori art. 38516 alin. (11) C. proc. pen., astfel încât contestaţia în anulare va fi respinsă ca inadmisibilă.

Ca atare, văzând dispoziţiile art. 391 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul C.D. şi îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat, în conformitate cu dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de contestatorul C.D. împotriva Deciziei penale nr. 4319 din 19 decembrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 42286/3/2006.

Obligă contestatorul C.D. la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 octombrie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 3321/2012. Penal  ICCJ. Decizia nr. 3355/2012. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3325/2012. Penal. Luare de mită (art. 254 C.p.). Contestaţie în anulare - Recurs