ICCJ. Decizia nr. 3313/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3313/2012
Dosar nr. 2723/109/2009*
Şedinţa publică din 17 octombrie 2012
Asupra recursurilor de faţă
În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 441 din 18 octombrie 2011, Tribunalul Argeş a admis cererea procurorului, însuşită de inculpat.
În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului P.I., din infr. prev. de art. 215 alin. (1), (3), (4), (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracţiunea prev. de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen., cu referire la dispoziţiile art. 121 alin. (1) şi art. 122 alin. (1) lit. e) C. pen., a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului P.I. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
A respins acţiunile civile ale părţilor civile SC A.T. SA Piteşti, cu sediul în Piteşti, jud. Argeş, şi SC A. SRL Mihăileşti, ca inadmisibile.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că la data de 22 martie 2006, între SC A.N.I. SRL Mihăileşti, în calitate de cumpărător, şi SC N.I.C. SRL Piteşti, administrată de martorul N.G.R., în calitate de vânzător, s-a încheiat Contractul de vânzare-cumpărare din 22 martie 2006, având ca obiect livrarea cantităţii de 3.000 tone de porumb, de către vânzător, cumpărătorului.
Potrivit contractului respectiv pct. 7, cumpărătorul, respectiv SC A.N.I. SRL Mihăileşti a achitat în avans întreaga contravaloare a cantităţii de porumb ce urma a fi livrată de învinuitul N.G.R., fiind emise în acest sens ordinele de plată din 2 martie 2006, din 29 martie 2006 şi din 5 aprilie 2006, în valoare totală de 892.289,30 RON, SC N.I.C. SRL emiţându-i în acest sens factura din 22 martie 2006, în valoare de 892,500 RON. În vederea garantării contractului, precum şi în vederea garantării respectării de către vânzător a graficului de livrare a mărfii (inclusiv pentru penalităţi de întârziere) potrivit punctului 8 din contract, martorul N.G.R. a emis în favoarea SC A.N.I. SRL, două file cec în valoare de 892.000 RON - reprezentând contravaloarea mărfii ce urma să i se livreze şi pe care cumpărătorul o achitase integral în avans.
Conform extrasului de cont din data de 22 martie 2006 - data emiterii, de către martorul N.G.R., a celor două file cec mai sus arătate, trăgătorul nu deţinea la trasul B.C.C. SA, disponibilul necesar decontării respectivelor instrumente de plată. Ca urmare a neonorării obligaţiilor contractuale, în data de 1 iunie 2006, beneficiarul SC A.N.I. SRL a introdus la plată fila cec X1, în valoare de 892.000 RON, încunoştinţându-l totodată de aceasta pe emitent, respectiv martorul N.G.R., care însă ştiind că nu are în cont disponibilul necesar decontării, i-a solicitat părţii vătămate E.N.E.K. să retragă din bancă fila cec în cauză, întrucât va încerca să rezolve situaţia în care se află şi să livreze cele 3.000 tone porumb, conform contractului. În acest moment a intervenit inculpatul P.I. care, în baza unor contacte mai vechi pe care le avusese cu numitul E.N.E.K., a luat legătura cu acesta din urmă pentru a se ieşi din impasul creat de imposibilitatea martorului N.G.R. de a onora contractul încheiat cu SC A.N.I. SRL. În privinţa acestei intervenţii declaraţiile celor trei implicaţi sunt contradictorii, martorul E.N.E.K. susţinând că încă de la începutul derulării contractului, inculpatul P.I. garantase desfăşurarea în bune condiţii a acestuia şi că negocierile avuseseră loc atât cu el, cât şi cu N.G.R., în vreme ce N.G.R. a declarat că E.N.E.K. a luat legătura cu P.I., cerându-i să garanteze din acel moment derularea contractului, totul culminând cu declaraţia inculpatului care a arătat că iniţiativa intervenirii în contractul amintit mai sus îi aparţinuse. Cert este faptul că la data de 14 iunie 2006, printr-o convenţie, SC P.T.C. SRL, administrată de învinuitul de P.I., a garantat în numele SC N.I.C. SRL, faptul că aceasta din urmă îşi va onora obligaţiile asumate prin Contractul din 22 martie 2006, emiţând în favoarea SC A.N.I. SRL, fila cec X2, în vreme ce SC N.I. SRL se obliga să livreze săptămânal între 100 - 150 tone porumb boabe, în executarea Contractului din 22 martie 2006. Întrucât până la sfârşitul anului 2006, învinuitul N.G.R. nu a livrat cele 3.000 tone de porumb, în data de 19 decembrie 2006, partea vătămată E.N.E.K. a introdus la plată fila cec X3, în valoare de 805.671,65 RON, reprezentând contravaloarea porumbului rămas de livrat şi achitat în avans de cumpărător, însă a fost refuzată pentru "lipsă totală disponibil în contul trăgătorului emitent", conform justificării de refuz a trasului B.C.C. din data de 22 decembrie 2006. Având în vedere acest incident de plată, nelivrarea cantităţilor de porumb în condiţiile stabilite prin convenţia din data de 14 iunie 2006, de către învinuitul N.G.R., precum şi nerambursarea de către acesta a avansului plătit de partea vătămată E.N.E.K., în data de 18 ianuarie 2007, acesta din urmă a introdus spre decontare şi fila cec X4, în valoare de 976.128 RON, emisă de inculpatul P.I., cu ocazia încheierii Convenţiei din 14 iunie 2006, fila cec care a fost, de asemenea, refuzată pentru "lipsă totală disponibil, trăgător aflat în interdicţia bancară, cec retras din circulaţie", conform justificării de refuz a trasului B.C.C. din data de 23 ianuarie 2007. Înainte de a introduce acest ultim instrument de plată, prin Adresa nr. 172/17 decembrie 2006 emisă de SC P.T.C. SRL, inculpatul P.I. informa SC A.N.I. SRL că societatea pe care el o administra a intrat în incidenţă bancară începând cu data de 6 decembrie 2006, exprimându-şi disponibilitatea de a garanta în continuare derularea contractului printr-o ipotecă de bunuri mobile. Ulterior, inculpatul P.I., prin SC A.D.T.D.T. SRL (firma la care P.I. este administrator şi asociat majoritar) a livrat în perioada 21 august 2008 - 10 august 2009 către SC A. Mihăileşti (succesoare a SC A.N.), în baza unei convenţii încheiate cu aceasta (Contract din 20 februarie 2008), o cantitate de porumb în valoare de 714.643,28 RON, după cum rezultă şi din raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză. Conform aceluiaşi raport de expertiză, SC A. Mihăileşti (succesoare a SC A.N.), a reuşit recuperarea în cea mai mare parte a prejudiciului cauzat, şi prin adjudecarea unor utilaje agricole de la SC N.I.C., dar şi plata a 30.000 RON ce apar în evidenţa contabilă a acestei firme. La data de 21 noiembrie 2005, între SC A.T. SRL Piteşti în calitate de vânzător şi SC P.T.C. SRL în calitate de cumpărător, a intervenit Contractul din 21 decembrie 2005, având ca obiect vânzarea, respectiv cumpărarea produselor petroliere. Potrivit art. 5.1. din contract, plata urma a fi făcută de cumpărător în termen de 5 zile de la data facturării, iar conform art. 5.2. şi 5.3. SC P.T.C. SRL urma să depună în favoarea vânzătorului drept garanţie în caz de neplată, fila cec X5, cu menţiunea ca beneficiarul să nu o folosească decât după ce a epuizat toate căile de soluţionare pe cale amiabilă. De la data încheierii contractului şi până în aprilie 2006, nu au existat neînţelegeri între părţi, în ceea ce priveşte obligaţia de plată a cumpărătorului, acesta obişnuind să achite motorina achiziţionată cu ordin de plată sau cu bilete la ordin, în termen de 30 de zile de la data facturării. Începând cu luna aprilie 2006, inculpatul P.I. nu şi-a mai onorat obligaţiile de plată către furnizor pentru aprovizionarea cu carburant, în valoare totală de 540.000 RON, conform facturilor fiscale din 30 iunie 2006, din 31 august 2006, din 15 august 2006, din 15 septembrie 2006, din 31 iulie 2006, din 15 iulie 2006, din 15 aprilie 2006 şi din 15 martie 2006.
Pentru plata debitului de 540.000 RON, inculpatul P.I. a emis părţii vătămate un număr de 10 file cec, în valoare totală de 500.000 RON, respectiv X6 din 1 decembrie 2006 - în sumă de 20.000 RON; X7 din 4 decembrie 2006 - suma de 20.000 RON - emisă de trasul R.B.; X8 din 30 noiembrie 2006 - în sumă de 15.000 RON; nr. X9 din 5 decembrie 2006 - în sumă de 20.000 RON; nr. X10 din 7 decembrie 2006 - în sumă de 20.000 RON; X11 din 15 decembrie 2006 - în sumă de 30.000 RON; nr. X12 din 18 decembrie 2006 - în sumă de 15.000 RON; nr. X13 din 26 decembrie 2006 - în sumă de 20.000 RON; nr. X14 din 11 decembrie 2006 - în sumă de 20.000 RON şi nr. X15 din 11 decembrie 2006 - în sumă de 320.000 RON emis pe trasul B.C.C.; 5 bilete la ordin: emis la 18 mai 2006, scadent la data de 27 iulie 2006, în valoare de 14.000 RON; emis la 23 octombrie 2006, scadent în data de 19 octombrie 2006, în valoare de 16.046,62 RON; emis la 23 octombrie 2006, scadent în data de 2 noiembrie 2006, în valoare de 5.400 RON; emis la 23 octombrie 2006, scadent în data de 7 noiembrie 2006, în valoare de 5.400 RON; emis la 23 octombrie 2006, scadent la data de 14 noiembrie 2006, în valoare de 5.246,62 RON, emise pe trasul R.B.
Din concluziile Raportului de constatare tehnico-ştiinţifică criminalistică grafică din 17 decembrie 2008, dispus şi efectuat în cauză a reieşit faptul că: - filele cec X16 din 30 noiembrie 2006, în sumă de 15.000 RON, nr. X17 din 5 decembrie 2006, în sumă de 20.000 RON, nr. X18 din 7 decembrie 2006, în sumă de 20.000 RON, nr. X19 din 15 decembrie 2006, în sumă de 30.000 RON, nr. X12 din 18 decembrie 2006, în sumă de 15.000 RON, nr. X13 din 26 decembrie 2006, în sumă de 20.000 RON, în valoare totală de 120.000 RON completate integral de învinuitul P.I., semnate şi ştampilate de acesta; filele cec X20 din 1 decembrie 2006, în sumă de 20.000 RON, X7 din 4 decembrie 2006, nr. X21 din 11 decembrie 2006, în sumă de 20.000 RON şi nr. X15 din 11 decembrie 2006, în sumă de 320.000 RON, în valoare totală de 380.000 RON nu au fost completate de învinuitul P.I., ci doar semnate la rubrica emitentului; biletele la ordin: emis la 18 mai 2006, scadent la data de 27 iulie 2006, în valoare de 14.000 RON emis la 19 septembrie 2006, scadent la data de 19 octombrie 2006, în valoare de 16.046,62 RON, în valoare totală de 45.000 RON au fost completate integral de învinuitul P.I., semnate şi ştampilate de acesta; biletele la ordin în valoare de 16.046,62 RON, emis la 23 octombrie 2006, scadent la 2 noiembrie 2006, în valoare de 5.400 RON, emis la 23 octombrie 2006, scadent la 14 noiembrie 2006, în valoare de 5.400 RON, emis la 23 octombrie 2006, scadent la 14 noiembrie 2006, în valoare de 5.246,62 RON, nu au fost completate de învinuitul P.I., ci doar semnate la rubrica emitentului. Cu privire la data scadentă a celor 10 file cec, trecută pe acestea, la rubrica emiterii, potrivit declaraţiilor părţii vătămate D.M. şi a inculpatului P.I., aceştia au convenit să se situeze în intervalul de 3 - 4 luni de zile de la data facturării, întrucât la acele date, învinuitul P.I. l-a asigurat pe beneficiar că va avea în cont disponibilul necesar decontării. La scadenţele înscrise pe documentele de plată, beneficiarul SC A.T. SRL a introdus la plată atât cele 10 file cec, cât şi cele 5 bilete la ordin, toate fiind refuzate pentru lipsa totală de disponibil în contul trăgătorului emitent, conform justificărilor de refuz ale trasului. În cauză, a fost dispusă şi efectuată o expertiză contabilă la 3 septembrie 2008, aceasta stabilind că debitul datorat de SC P.T.C. SRL către SC A.T. SRL este de 97.966,66 RON, aşa cum rezultă din evidenţa contabilă a ambelor părţi. Cu toate acestea, însă, valoarea totală a instrumentelor de plată emise de învinuitul P.I. către SC A.T. şi refuzate la plată este de 540.000 RON. Din aceeaşi expertiză contabilă, într-o opinie în completare, confirmată şi de expertiza contabilă efectuată în cursul judecăţii, a rezultat că la acest debit se mai adaugă suma de 216.046,60 RON pe care inculpatul P.I. s-a angajat să o plătească, aceasta derivând dintr-un contract pe care SC N.I.C. SRL l-a încheiat cu SC A.T. şi pe care nu l-a putut onora deoarece, în realitate, alimentarea cu carburanţi au făcut-o tot maşinile şi utilajele aflate în patrimoniul SC P.T. Chiar dacă, aşa cum am arătat şi la începutul motivării, ne-a fost greu să decelăm actele de dispoziţie ale procurorului, considerăm că trimiterea în judecată nu vizează acest act material şi, implicit, nici la calcularea prejudiciului nu se va avea în vedere acest debit. Conform expertizei contabile efectuată de expert T.N., la debitul iniţial de 97.966,62 RON pe care SC P.T. îl mai are de achitat către SC A.T., se mai adaugă şi suma de 339.064,97 RON, penalităţi de întârziere, aşa cum au fost calculate de către Tribunalul Comercial Argeş, în cadrul procedurii de insolvenţă deschisă pe numele SC P.T. În luna decembrie 2006, între SC E.H. SRL şi SC P.T.C. SRL au existat raporturi juridice de natură comercială, constând în vânzarea de piese auto şi manoperă în favoarea firmei debitorului P.I., conform facturilor fiscale din 6 decembrie 2006, în valoare de 1.975.28 RON şi din 18 decembrie 2006, în valoare de 17.679,74 RON. Pentru plata contravalorii facturii fiscale din 18 decembrie 2006, în valoare de 17.679,74 RON, inculpatul P.I. a emis fila de cec din 19 decembrie 2006, în sumă de 17.679,74 RON, care, introdusă la plată, a fost refuzată, pe motivul "lipsă totală a disponibilului în contul trăgătorului, trăgător aflat în interdicţie bancară, cecul fiind retras din circulaţie conform justificării de refuz a trasului B.C.C. SA din data de 27 decembrie 2006. Din depoziţia martorei L.S.Ş., fost funcţionar economic în cadrul SC E.H. SRL - punct de lucru Arad, în prezent asistent manager în cadrul aceleiaşi firme, a reieşit faptul că fila cec din 19 decembrie 2006, în valoare de 17.679,74 RON, reprezentând instrument de plată a facturii fiscale din 18 decembrie 2006, în valoare de 17.679,74 RON i-a fost înmânată de un şofer delegat al firmei de către inculpatul P.I., în data de 18 decembrie 2006, fiind semnată şi ştampilată de inculpat la rubrica trăgătorului emitent, restul rubricilor fiind completate de martoră, deoarece în majoritatea situaţiilor de acest gen şoferii delegaţi spuneau că nu ştiu să completeze file cec.
În declaraţiile sale inculpatul P.I. a arătat că a notificat acestei societăţi faptul că nu are disponibil în cont pentru suma restantă solicitându-le acestora să nu introducă cecul spre decontare, aspect confirmat şi de Adresa nr. 178 din 4 decembrie 2006 emisă de SC P.T.C. SRL Slobozia şi transmisă părţii vătămate prin fax în aceeaşi zi.
Având în vedere probatoriul administrat, astfel cum a fost analizat mai sus, instanţa consideră că încadrarea juridică stabilită de procuror prin rechizitoriu nu se mai poate susţine. De altminteri, cu ocazia dezbaterilor pe fond, s-a pus în discuţie această încadrare juridică, la cererea procurorului de şedinţă, cerere care a fost însuşită şi de inculpat. Şi instanţa consideră că toate actele materiale ale inculpatului, săvârşite atât faţă de SC A.N., cât şi faţă de SC A.T. şi de SC E.H. SRL, îmbracă elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Potrivit Deciziei în interesul legii nr. IX/2005, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fapta de emitere a unui cec asupra unei instituţii de credit sau asupra unei persoane, ştiind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea necesară, precum şi fapta de a retrage, după emitere, provizia, în totul sau în parte, ori de a interzice trasului de a plăti înainte de expirarea termenului de prezentare, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust, dacă s-a produs o pagubă posesorului cecului, constituie infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (4) C. pen., în vreme ce, dacă beneficiarul cecului are cunoştinţă, în momentul emiterii, că nu există disponibilul necesar acoperirii acestuia la tras, fapta constituie infracţiunea prev. de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934. Astfel, în cauza de faţă, constatăm, mai întâi, că în privinţa SC A.N., înainte ca reprezentantul acestei firme să introducă spre decontare fila cec X4, în valoare de 976.128 RON, emisă de inculpatul P.I., acesta din urmă notificase societăţii creditoare faptul că nu are disponibil în cont, situaţie ce ne îndreptăţeşte să concluzionăm că, pe de o parte, lipseşte elementul inducerii în eroare a părţii vătămate, iar pe de altă parte, că în momentul prezentării cecului spre decontare, partea vătămată avea cunoştinţă despre lipsa disponibilului din contul societăţii responsabile civilmente. În privinţa SC A.T., constatăm că, pentru plata debitului restant de 220.000 RON (540.000 - 320.000), derivat din decalarea termenelor de plată convenite, inculpatul P.I. a emis nouă cecuri şi cinci bilete la ordin care au început să fie depuse spre decontare începând cu data de 5 decembrie 2006, deşi, pe data de 4 decembrie 2006, prin Adresa nr. 177 emisă de SC P.T.C. SRL Slobozia, inculpatul P.I. notificase firma creditoare asupra faptului că a intrat în incidenţă bancară, situaţie asemănătoare celei descrise mai sus. Totodată, la întărirea concluziei vizavi de lipsa operaţiunii de inducere în eroare contribuie şi comportamentul ulterior al inculpatului care, aşa cum o atestă şi expertiza contabilă efectuată în cursul judecăţii, a achitat din sumele restante o mare parte, dar şi relaţiile anterioare între cele două firme când, aşa cum am arătat mai sus, plăţile pentru combustibilii folosiţi au fost făcute la termen.
Aşa cum s-a arătat mai sus, în privinţa sumei de 216.046,60 RON pe care inculpatul P.I. s-a angajat să o plătească, aceasta derivând dintr-un contract pe care SC N.I.C. SRL l-a încheiat cu SC A.T., considerăm că actul material imputat inculpatului nu a făcut obiectul sesizării instanţei.
În ceea ce priveşte cecul X5 din 11 decembrie 2006 - în sumă de 320.000 RON emis pe trasul B.C.C., contrar celor susţinute de apărătorul inculpatului, constatăm că, prin rechizitoriul procurorului s-a dispus o soluţie de netrimitere în judecată, astfel că, la încadrarea juridică stabilită şi la soluţia finală adoptată de instanţă, nu s-a avut în vedere şi acest act material. Situaţia este mai clară în ceea ce priveşte SC E.H. SRL, căreia inculpatul îi notificase, înaintea introducerii spre decontare a cecului, că nu are disponibil în cont. De altminteri, în cursul urmăririi penale, inculpatul a reuşit să acopere prejudiciul creat astfel că această societate nici nu s-a constituit parte civilă. Aşadar, s-a considerat că faptele inculpatului P.I. care, în derularea unor contracte încheiate cu SC A.N., SC A.T. şi, respectiv, SC E.H. SRL, a emis mai multe instrumente de plată pentru care, la momentul decontării nu a mai avut disponibil în cont şi în condiţiile în care, în prealabil, informase reprezentanţii părţilor civile sau vătămate asupra acestui fapt, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
Astfel, potrivit art. 122 alin. (1) lit. e) C. pen., termenul de prescripţie a răspunderii penale este de trei ani când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii care nu depăşeşte un an sau amenda, la care, în cauza de faţă se mai adaugă, potrivit art. 124 C. pen., încă un termen de un an şi jumătate, prescripţie specială, rezultând, în total un termen de patru ani şi şase luni.
Conform art. 122 alin. (2) teza finală, în cazul infracţiunilor continuate, termenul de prescripţie curge de la data săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni, care, în cauza de faţă a început să curgă din luna decembrie 2006 şi s-a împlinit în luna iunie 2011.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel părţile civile SC A.T. SRL Piteşti şi SC A. SRL Mihăileşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Apelantele au invocat următoarele motive: greşita încadrare juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatului, apreciind că faptele săvârşite realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de înşelăciune în convenţii; prima instanţă nu a dat curs solicitării de a se extinde procesul penal şi pentru alte acte materiale; soluţionarea greşită a laturii civile a cauzei în ceea ce priveşte cuantumul prejudiciului stabilit.
Examinând hotărârea primei instanţe din punct de vedere al motivelor formulate, în conformitate cu disp. art. 371 C. proc. pen., Curtea a constatat că apelurile declarate sunt nefondate şi au fost respinse ca atare.
Situaţia de fapt a fost corect reţinută de către prima instanţă, în conformitate cu probele administrate în cauză.
Încadrarea juridică a faptelor săvârşite de către inculpat este corectă.
Relevante pentru această concluzie, s-a reţinut că sunt următoarele aspecte:
Inculpatul a emis fila cec X4, în valoare de 976.128 RON. Mai înainte ca reprezentantul firmei SC A.N. să introducă spre decontare această filă cec, P.I. notificase societăţii comerciale creditoare faptul că nu are disponibil în cont.
În ceea ce priveşte raporturile inculpatului cu SC A.T., s-a reţinut că pentru plata debitului restant, acesta a emis 9 cecuri şi 5 bilete la ordin. La data de 4 decembrie 2006, printr-o adresă, existentă la dosar, inculpatul a notificat firmei creditoare faptul că a intrat în incidenţă bancară. Cecurile şi biletele la ordin au început să fie depuse spre decontare începând cu data de 5 decembrie 2006, ulterior datei când inculpatul notificase societăţii comerciale situaţia sa financiară.
De asemenea, şi în ceea ce priveşte pe SC E.H. SRL, din probele existente la dosar, a rezultat că inculpatul notificase acestei societăţi, înainte de introducere spre decontare a cecului, că nu are disponibil în cont. Pe parcursul urmăririi penale, inculpatul a acoperit prejudiciul creat faţă de sus-numita.
A rezultat că sub aspectul laturii subiective nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 215 C. pen., deoarece inculpatul nu a acţionat cu intenţia directă a inducerii în eroare a părţilor vătămate şi a părţilor civile. Relevant pentru a demonstra acest lucru s-a apreciat că ar fi faptul că inculpatul a notificat părţilor civile lipsa disponibilului în cont mai înainte ca acestea să utilizeze instrumentele de plată în vederea decontării financiare. Pentru lipsa intenţiei directe de a induce în eroare părţile vătămate, în modalitatea cerută de infracţiunea prevăzută de art. 215 C. pen., s-a apreciat că este de asemenea relevant şi faptul că inculpatul a achitat din sumele restante o mare parte a prejudiciului.
În consecinţă, aşa cum corect a constatat şi prima instanţă, inculpatul a emis mai multe instrumente de plată pentru care la momentul decontării nu a avut disponibil în cont. Pentru toate aceste instrumente de plată, în prealabil, inculpatul a informat reprezentanţii părţilor civile sau vătămate asupra existenţei acestei situaţii.
Prima instanţă a realizat o corectă interpretare şi aplicare a legii, dând eficienţă Deciziei nr. 9/2005, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii. Din această decizie a rezultat că fapta de emitere a unui cec ştiind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea necesară, în condiţiile în care beneficiarul cecului are cunoştinţă că în momentul emiterii nu există disponibilul necesar acoperirii acestuia la tras, constituie infracţiunea prev. de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934 şi nu infracţiunea prev. de art. 215 alin. (4) C. pen.
În ceea ce priveşte critica potrivit căreia prima instanţă nu a extins procesul penal şi pentru alte fapte, aceasta nu poate fi primită, deoarece s-a reţinut că instanţa este obligată să soluţioneze cauza în limitele actului de sesizare, având posibilitatea de a aprecia asupra unei cereri de extindere a cercetărilor penale, în raport cu cadrul normativ existent.
Curtea a constatat că latura civilă a cauzei a fost corect soluţionată, având în vedere dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 85/2006 conform cărora la data deschiderii procedurii de reorganizare judiciară, se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs părţile civile SC A. SRL Mihăileşti şi SC A.T. SRL, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurentele au reiterat criticile formulate la instanţa de fond şi apel, respectiv au invocat următoarele motive: greşita încadrare juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatului, apreciind că faptele săvârşite realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de înşelăciune în convenţii; nemotivarea hotărârilor, instanţele nu au dat curs solicitării de a se extinde procesul penal şi pentru alte acte materiale; soluţionarea greşită a laturii civile a cauzei în ceea ce priveşte cuantumul prejudiciului stabilit.
Examinând recursurile declarate de părţile civile SC A. SRL Mihăileşti şi SC A.T. SRL prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 3859 pct. 9, 10, 17, 172 şi 18 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Din verificarea probatoriului administrat la urmărirea penală şi la cercetarea judecătorească, astfel cum a fost anterior indicat detaliat, Înalta Curte reţine că faptele inculpatului P.I. care, în derularea unor contracte încheiate cu SC A.N., SC A.T. şi, respectiv, SC E.H. SRL, a emis mai multe instrumente de plată pentru care, la momentul decontării nu a mai avut disponibil în cont şi în condiţiile în care, în prealabil, informase reprezentanţii părţilor civile sau vătămate asupra acestui fapt, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., şi nu ale infracţiunii de înşelăciune în convenţii.
Corect s-a reţinut că sub aspectul laturii subiective nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 215 C. pen., deoarece inculpatul nu a acţionat cu intenţia directă a inducerii în eroare a părţilor vătămate şi a părţilor civile. Relevant pentru a demonstra acest lucru, s-a apreciat că ar fi faptul că inculpatul a notificat părţilor civile lipsa disponibilului în cont mai înainte ca acestea să utilizeze instrumentele de plată în vederea decontării financiare. Pentru lipsa intenţiei directe de a induce în eroare părţile vătămate, în modalitatea cerută de infracţiunea prevăzută de art. 215 C. pen., corect s-a apreciat că este de asemenea relevant şi faptul că inculpatul a achitat din sumele restante o mare parte a prejudiciului.
În consecinţă, aşa cum corect au constatat prima instanţă şi instanţa de apel, inculpatul a emis mai multe instrumente de plată pentru care la momentul decontării nu a avut disponibil în cont. Pentru toate aceste instrumente de plată, în prealabil, inculpatul a notificat reprezentanţii părţilor civile sau vătămate asupra existenţei acestei situaţii.
Înalta Curte reţine că instanţele au realizat o corectă interpretare şi aplicare a legii, dând eficienţă Deciziei nr. 9/2005, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii. Din această decizie a rezultat că fapta de emitere a unui cec ştiind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea necesară, în condiţiile în care beneficiarul cecului are cunoştinţă că în momentul emiterii nu există disponibilul necesar acoperirii acestuia la tras, constituie infracţiunea prev. de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 59/1934, şi nu infracţiunea prev. de art. 215 alin. (4) C. pen., şi potrivit noii încadrări juridice instanţele au constatat intervenirea termenului de prescripţie.
Înalta Curte a constatat că latura civilă a cauzei a fost corect soluţionată, având în vedere dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 85/2006, conform cărora la data deschiderii procedurii de reorganizare judiciară, se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale.
Cu privire la latura civilă, Înalta Curte are în vedere şi Decizia nr. 43 din 13 octombrie 2008, pronunţată de secţiile unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, publicată în M. Of. nr. 372/3.06.2009, prin care s-a statuat că "Instanţa penală învestită cu judecarea infracţiunilor prevăzute de art. 84 din Legea nr. 59/1934 asupra cecului, cu modificările şi completările ulterioare, nu va soluţiona acţiunea civilă alăturată acţiunii penale, urmând a pronunţa respingerea ca inadmisibilă a acţiunii civile, decizie care este obligatorie, potrivit art. 4142 alin. (3) C. proc. pen.
Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen. - "hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia, ori motivarea soluţiei contrazice dispozitivul hotărârii sau acesta nu se înţelege".
Înalta Curte constată că şi această critică este nefondată, întrucât şi hotărârea primei instanţe, şi cea a instanţei de apel cuprind o analiză amplă a probatoriului administrat pentru fiecare act material şi explică temeinicia încadrării juridice a faptelor.
De asemenea, cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen. - instanţa nu s-a pronunţat asupra unei fapte reţinute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare, sau cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esenţiale pentru părţi, de natură să garanteze drepturile lor şi să influenţeze soluţia procesului.
Înalta Curte constată că şi această critică este nefondată, întrucât instanţele de fond şi apel s-au pronunţat cu privire la toate faptele deduse judecăţii şi a răspuns criticilor formulate de părţile civile.
Faptul că instanţa a respins motivat cererile părţilor civile ca nefiind utile cauzei nu înseamnă că nu s-a pronunţat cu privire la probe sau cereri esenţiale, de natură să garanteze drepturile acestora.
Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. - "când s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare sau de condamnare".
Înalta Curte constată că partea civilă SC A.T. SRL critică de fapt modul în care au fost interpretate probele de către prima instanţă şi de către cea de apel.
În practica Înaltei Curţi s-a reţinut că este incident cazul de casare prevăzut de pct. 18 atunci când există un viciu în stabilirea situaţiei de fapt, în sensul că, în considerentele hotărârii se afirmă contrariul a ceea ce rezultă, în mod evident, din probele administrate, existând o vădită neconcordanţă între modul în care acestea au fost percepute şi analizate în hotărâre.
Există, aşadar, o eroare gravă de fapt atunci când în hotărârea instanţei de fond se susţine că la dosar există probe de vinovăţie, când, în realitate, acestea nu există, sau că nu există probe, deşi acestea există.
Înalta Curte constată că probele administrate în faza de urmărire penală au fost confirmate în faza de cercetare judecătorească, că ele nu sunt contradictorii, şi că nu există dubii cu privire la situaţia de fapt reţinută de instanţă.
Astfel, în ceea ce priveşte critica potrivit căreia prima instanţă nu a extins procesul penal şi pentru alte fapte, aceasta nu poate fi primită, deoarece instanţa este obligată să soluţioneze cauza în limitele actului de sesizare, având posibilitatea de a aprecia asupra unei cereri de extindere a cercetărilor penale, în raport cu cadrul normativ existent.
Simpla contestare a acestei situaţii de fapt de către părţile civile, ale căror argumente sunt neconvingătoare, nu poate conduce la aplicarea cazului de casare prevăzut de punctul 18 al art. 3859 C. proc. pen.
Constatând că în cauză nu există alte motive care să atragă incidenţa cazurilor de casare expres prevăzute de lege, Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile formulate, conform dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. şi în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentele părţi civile SC A. SRL Mihăileşti şi SC A.T. SRL la cheltuieli judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de părţile civile SC A. SRL Mihăileşti şi SC A.T. SRL împotriva Deciziei penale nr. 27/A din 29 martie 2012 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, privind pe intimatul inculpat P.I.
Obligă recurentele părţi civile la plata sumei de câte 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 50 RON, reprezentând onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17 octombrie 2012.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 3311/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3314/2012. Penal → |
|---|
