ICCJ. Decizia nr. 3317/2012. Penal. Contestaţie (Plângere) cu privire la măsurile asigurătorii (art.168 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3317/2012
Dosar nr. 351/39/2012
Şedinţa publică din 17 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 510 din 28 mai 2012 Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de petenta T.L. cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a disp. art. 2871 alin. (10) C. proc. pen., ca inadmisibilă.
Cu drept de recurs în termen de 48 de ore de la pronunţare.
A respins, ca nefondat, recursul declarat de petenta T.L. împotriva Sentinţei penale nr. 88 din data de 3 aprilie 2012 pronunţată de Tribunalul Botoşani în Dosar nr. 244/40/2012 în ceea ce priveşte dispoziţia de respingere, ca inadmisibilă, a plângerii formulate împotriva Ordonanţei de respingere a plângerii nr. 2157/II/2 din 28 decembrie 2011 emisă de Prim-Procurorul Adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani şi împotriva Ordonanţei nr. 618/P/2011 din 11 octombrie 2011 emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani.
A admis recursul declarat de petenta T.L. împotriva aceleiaşi sentinţe în ceea ce priveşte dispoziţia de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 287 alin. (21) C. proc. pen.
A casat în parte sentinţa penală atacată şi în rejudecare:
A înlăturat din sentinţa penală dispoziţia de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 287 alin. (21) C. proc. pen.
A admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de petenta T.L. cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a disp. art. 287 alin. (21) C. proc. pen.
În temeiul art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, a sesizat Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a disp. art. 287 alin. (21) C. proc. pen.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei care nu sunt contrare prezentei decizii.
Cheltuielile judiciare din recurs au rămas în sarcina statului.
Pentru a decide astfel, instanţa de recurs a reţinut următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 88 din 3 aprilie 2012 pronunţată de Tribunalul Botoşani, secţia penală, în Dosar nr. 244/40/2012 s-a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 287 alin. (21) C. proc. pen.
În temeiul art. 278 alin. (21) C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petenta T.L. împotriva Ordonanţei de respingere a plângerii nr. 2157/II/2 din 28 decembrie 2011, emisă de Prim-Procurorul Adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani şi împotriva Ordonanţei nr. 618/P/2011 din 11 octombrie 2011, emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani.
A fost obligată petenta să plătească statului suma de 30 RON cheltuieli judiciare.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă, examinând actele şi lucrările dosarului, a constatat că prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani nr. 290/P/2011 din data de 24 august 2011, inculpata T.L. a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea a 49 de infracţiuni de "luare de mită" prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, din care 13 infracţiuni în formă continuată, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., reţinându-se că inculpata a pretins şi primit în total suma de 20.170 RON, precum şi 150 euro, cu titlu de mită de la pacienţii expertizaţi în perioada aprilie - iunie 2011, precum şi în cursul anilor 2004 - 2011, cât timp a deservit Cabinetul de Expertiză Medicală nr. X Botoşani.
În fapt, s-a reţinut că în perioada mai sus arătată, inculpata a pretins şi a primit sume de bani şi alte foloase materiale, atât direct, cât şi indirect de la pacienţii pe care i-a expertizat medical, în vederea îndeplinirii actului de serviciu la care era obligată în virtutea funcţiei, respectiv eliberarea deciziei asupra capacităţii de muncă privind acordarea sau menţinerea într-un grad de invaliditate, scop special urmărit de inculpată în baza unei hotărâri infracţionale individuale pe care a adoptat-o faţă de fiecare pacient, în funcţie de particularităţile stării sociale a acestuia şi ale dosarului său de pensionare.
Prin acelaşi rechizitoriu, parchetul a dispus disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor în vederea completării probatoriului cu privire la un număr de 101 infracţiuni de "luare de mită", pentru care s-a început deja urmărirea penală în cauză, faţă de medicul T.L., precum şi pentru infracţiunile de "abuz în serviciu contra intereselor persoanei" şi "abuz în serviciu contra intereselor publice", cu privire la care s-au extins cercetările faţă de sus-numită. Având în vedere disjungerea dispusă prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani nr. 290/P/2011 din data de 24 august 2011, la nivelul unităţii de parchet s-a constituit Dosarul de urmărire penală nr. 618/P/2011 în care cercetările continuă faţă de medicul T.L. şi faţă de celelalte persoane învinuite în cauză, T.L.G., H.B.E. şi I.G. Întrucât prejudiciul cauzat prin comiterea celorlalte infracţiuni pentru care s-a dispus disjungerea cauzei şi care formează obiectul Dosarului nr. 618/P/2011 nu a fost recuperat, prin Ordonanţa din 11 octombrie 2011, emisă în acest dosar, în temeiul art. 163 şi urm. C. proc. pen. s-a dispus aplicarea sechestrului asigurător mobiliar şi indisponibilizarea unor sume de bani în vederea confiscării, asupra bunurilor identificate şi ridicate în cursul urmăririi penale, cu prilejul percheziţiilor domiciliare, auto şi corporale efectuate. La data de 31 octombrie 2011, inculpata a depus la dosarul de fond, aflat pe rolul Tribunalului Botoşani, o plângere împotriva Ordonanţei din 11 octombrie 2011, dată în Dosarul nr. 618/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, instanţa constatând că această plângere este inadmisibilă, fiind de competenţa procurorului şi dată după sesizarea instanţei într-un alt dosar de urmărire penală, respectiv dosarul format în urma disjungerii. Fiind atacată cu recurs această încheiere de către inculpată, Curtea de Apel Suceava, prin Decizia penală nr. 1252 din 19 decembrie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 8322/40/2011/a5, a înlăturat dispoziţiile prin care s-au respins ca inadmisibile plângerile formulate de inculpata T.L. şi de petentul T.G. şi, în temeiul art. 168 alin. (1) C. proc. pen., a trimis plângerile formulate, spre competentă soluţionare, Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani. Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de recurs a reţinut că în ceea ce priveşte solicitările de restituire a celorlalte bunuri sechestrate, avându-se în vedere că instrumentarea dosarului în care s-a instituit sechestru asigurător se află în prezent în faza de urmărire penală, date fiind dispoziţiile art. 168 alin. (1) C. proc. pen. şi Decizia nr. 71/2007, pronunţată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, competenţa de soluţionare a plângerilor revine procurorului, şi nu instanţei de judecată. Plângerile fiind înaintate parchetului, prin Ordonanţa nr. 2157/II/2 din 28 decembrie 2011 a Prim-Procurorului Adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, în temeiul dispoziţiilor art. 168, art. 169, art. 275 şi art. 277 - 278 C. proc. pen., s-a respins plângerea formulată de inculpată împotriva măsurilor dispuse prin Ordonanţa nr. 618 din 11 octombrie 2011 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani şi s-a menţinut măsura indisponibilizării sumelor de bani ridicate cu ocazia percheziţiilor domiciliare, motivându-se că măsura dispusă a fost în conformitate cu dispoziţiile legale. Nemulţumită de soluţiile procurorilor, la data de 9 ianuarie 2012, petenta T.L. s-a adresat instanţei cu o plângere solicitând desfiinţarea celor două ordonanţe care sunt nelegale, fiind luate cu neobservarea unor dispoziţii legale, inclusiv în materia competenţei procurorului de a efectua acte de urmărire penală şi cu nerespectarea termenelor procedurale prevăzute de lege.
De asemenea, s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 278 alin. (21) C. proc. pen., care încalcă prevederile art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care stipulează că "orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, public şi în termeni rezonabili, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege", cât şi Protocolul nr. 1 la Convenţie privind protecţia proprietăţii care în art. 1 prevede că "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale".
Totodată, dispoziţiile art. 278 alin. (21) C. proc. pen. încalcă şi dispoziţiile art. 41 alin. (1), (2) şi (7) din Constituţia României.
În motivarea plângerii petenta a arătat că cercetarea penală este lovită de nulitate, întrucât fiind acuzată de primirea sumei de 60.000 RON cu titlul de mită (aproximativ 13.000 euro), competenţa de instrumentare a cauzei revenea procurorilor specializaţi din cadrul D.N.A., potrivit art. 13 alin. (2) din O.U.G. nr. 43/2002. Mai arată că, fiind medic, nu poate fi subiect activ al infracţiunii de luare de mită, deoarece potrivit art. 375 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, "medicul nu este funcţionar public". Susţine că a fost angajată cu contract individual de muncă la Casa Judeţeană de Pensii Botoşani, fiind personal contractual, şi nu funcţionar public.
Referitor la sechestrul asigurător, petenta susţine că acesta a fost luat în mod ilegal şi abuziv, iar faptele pentru care este cercetată nu justifică pe lângă indisponibilizarea bunurilor mobile şi imobile şi sechestrarea sumelor de 79.430 RON, 3.990 Euro, 100 dolari SUA şi 40 lire sterline. Întrucât excepţia de neconstituţionalitate a fost formulată odată cu plângerea împotriva ordonanţei prim-procurorului, iar soluţionarea pe fond a plângerii nu presupune administrarea şi a altor probe, tribunalul, pentru o mai bună administrare a justiţiei, a unit excepţia cu fondul, a pronunţat o singură sentinţă. A reţinut prima instanţă că aspectele sesizate de petentă nu pot fi analizate şi soluţionate în acest cadru procesual, întrucât plângerea este inadmisibilă, atât în ceea ce priveşte Ordonanţa nr. 2157/II/2 din 28 decembrie 2011 a Prim-Procurorului Adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, cât şi excepţia de neconstituţionalitate referitoare la disp art. 278 alin. (21) C. proc. pen.
Aşa cum s-a arătat în precedent, prin Ordonanţa din 28 decembrie 2011 a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani a fost respinsă plângerea formulată de inculpata T.L. împotriva măsurilor dispuse prin Ordonanţa nr. 618/P/2011 din 11 octombrie 2012 a procurorului M.M. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani.
Ori, potrivit art. 278 alin. (21) C. proc. pen., introdus prin art. XVIII pct. 38 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea proceselor, plângerea formulată împotriva soluţiei de respingere dispusă de procurorul ierarhic superior este inadmisibilă. Anterior completării art. 278 alin. (2) C. proc. pen. cu alin. (21), s-a pronunţat în acest sens şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, prin Decizia nr. LVII/2007 statuând că: "plângerea îndreptată împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror, ori în baza dispoziţiilor date de acesta, altele decât rezoluţiile sau ordonanţele procurorului de netrimitere în judecată, reglementate de art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., este inadmisibilă". Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278 alin. (21) C. proc. pen. s-a reţinut că prin Decizia nr. 62 din 31 ianuarie 2012, publicată în M. Of. nr. 158/9.03.2012, Curtea Constituţională a decis că prevederile textului de lege vizat sunt constituţionale, având drept scop celeritatea soluţionării cauzelor penale şi nereprezentând un impediment în calea liberului acces la justiţie şi a dreptului la un recurs efectiv (art. 13 şi art. 21 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale), în acest caz nefiind încălcate nici dispoziţiile art. 21 din Constituţie.
În art. 29 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale sunt prevăzute situaţiile în care Curtea Constituţională poate fi sesizată pentru a decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor privind neconstituţionalitatea unor legi sau ordonanţe.
Potrivit alin. (5) din acelaşi act normativ, orice excepţie contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3) este inadmisibilă.
Ca atare, în temeiul art. 278 alin. (21) C. proc. pen., a fost respinsă ca inadmisibilă plângerea formulată de petenta T.L. împotriva Ordonanţei de respingere a plângerii nr. 2157/II/2 din 28 decembrie 2011, emisă de Prim-Procurorul Adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani şi împotriva Ordonanţei nr. 618/P/2011 din 11 octombrie 2011, emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani, cât şi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278 alin. (21) C. proc. pen., petenta fiind obligată să suporte cheltuielile judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs petenta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului, a arătat că se impune sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. XVIII pct. 38 din Legea nr. 202/2010 ce modifică Codul de procedură penală prin introducerea alin. (21) al art. 278 C. proc. pen. şi care în opinia sa încalcă accesul la justiţie consfinţit de Constituţia României (art. 21), precum şi prevederile art. 41 din Constituţie, art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie privind protecţia proprietăţii, art. 2 din Protocolul nr. 7.
A mai solicitat admiterea plângerii formulate împotriva celor două ordonanţe, măsura asigurătorie a popririi banilor fiind abuzivă şi ilegală. Prin memoriul depus la dosar la data de 21 mai 2012, petenta a invocat puterea de lucru judecat privind admisibilitatea unui astfel de recurs, având în vedere decizia penală pronunţată de Curtea de Apel Suceava la data de 16 mai 2012 în Dosar nr. 1876/40/2010.
Petenta, printr-un memoriu înaintat instanţei cu ocazia soluţionării prezentei cauze, a înţeles să invoce excepţia de neconstituţionalitate a art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 care modifică alin. (10) al art. 2781 C. proc. pen. şi care, în opinia sa, contravine disp. art. 21 din Constituţie şi art. 6 şi 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, respectiv dreptul la un recurs efectiv.
Analizând cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea acestei excepţii de neconstituţionalitate, Curtea a constatat că aceasta este inadmisibilă.
Potrivit disp. art. 29 alin. (1) din Legea 47/1992, republicată, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor invocate în faţa instanţelor de judecată privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe, ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei.
Dispoziţiile art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., şi cu privire la care petenta susţine că încalcă prevederile mai sus menţionate, prevăd că "Hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. (8) este definitivă.". Or, în speţă, prin sentinţa atacată a fost respinsă, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentă împotriva ordonanţelor pronunţate de procuror şi întemeiată pe disp. art. 278 alin. (1), (2) C. proc. pen., prin care s-a respins cererea de ridicare a măsurii indisponibilizării sumelor de bani ridicate cu ocazia percheziţiilor domiciliare, astfel că acest text de lege pretins neconstituţional nu este aici aplicabil.
Astfel, din acest punct de vedere, nu este îndeplinită cerinţa prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, excepţia invocată neavând legătură cu cauza.
Faţă de cele mai sus reţinute, Curtea a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, formulată de petentă cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a disp. art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., ca inadmisibilă. Instanţa a analizat pe fond şi nu a respins ca inadmisibil recursul declarat de petentă împotriva sentinţei mai sus arătate, în interpretarea coroborată a prevederilor art. 3851 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. şi a art. 168 alin. (2) C. proc. pen.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, precum şi cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Curtea a constatat că acesta este nefondat sub aspectul respingerii plângerii, însă întemeiat sub aspectul soluţiei pronunţate în cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 278 alin. (21) C. proc. pen., plângerea formulată împotriva soluţiei de respingere dispuse de procurorul ierarhic superior este inadmisibilă.
Or, faţă de dispoziţiile de mai sus, Curtea a constatat că prima instanţă în mod corect a respins plângerea formulată de petentă împotriva Ordonanţei de respingere a plângerii nr. 2157/II/2 din 28 decembrie 2011 emisă de Prim-Procurorul Adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani şi împotriva Ordonanţei nr. 618/P/2011 din 11 octombrie 2011, emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani, ca inadmisibilă.
Aşadar, recursul declarat de petentă împotriva acestei soluţii a fost respins, în conformitate cu disp. art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., ca nefondat.
În ceea ce priveşte dispoziţia primei instanţe de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 287 alin. (21) C. proc. pen., Curtea a constatat că recursul declarat de petentă sub acest aspect este întemeiat, iar cererea, admisibilă.
Astfel, conform art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, aceasta decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care au legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
În speţă, s-a apreciat că dispoziţia legală invocată este în prezent în vigoare, are legătură cu cauza şi nu a fost constatată ca neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale. De asemenea, ea nu contravine disp. art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, şi au fost respectate cerinţele prev. de art. 10 alin. (2) din acelaşi act normativ.
Potrivit art. 21 alin. (1), (2) din Constituţie orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime şi nicio lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.
Alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, iar alin. (4) stipulează faptul că jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite.
Art. 41 din Constituţie prevede: "(1) Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncă este liberă.
(2) Salariaţii au dreptul la măsuri de protecţie socială. Acestea privesc securitatea şi sănătatea salariaţilor, regimul de muncă al femeilor şi al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe ţară, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiţii deosebite sau speciale, formarea profesională, precum şi alte situaţii specifice, stabilite prin lege.
(3) Durata normală a zilei de lucru este, în medie, de cel mult 8 ore.
(4) La muncă egală, femeile au salariu egal cu bărbaţii.
(5) Dreptul la negocieri colective în materie de muncă şi caracterul obligatoriu al convenţiilor colective sunt garantate.".
Art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului prevede că "orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială a drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunţată în mod public, dar accesul în sala de şedinţă poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părţi a acestuia în interesul moralităţii, al ordinii publice ori al securităţii naţionale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a părţilor la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanţă atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiţiei.".
Conform art. 1 din Protocolul 1, "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional. Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor".
Potrivit art. 2 din Protocolul 7 stipulează că "orice persoană declarată vinovată de o infracţiune de către un tribunal are dreptul să ceară examinarea declaraţiei de vinovăţie sau a condamnării de către o jurisdicţie superioară. Exercitarea acestui drept, inclusiv motivele pentru care acesta poate fi exercitat, sunt reglementate de lege. Acest drept poate face obiectul unor excepţii în cazul infracţiunilor minore sau când cel interesat a fost judecat în primă instanţă de către cea mai înaltă jurisdicţie ori a fost declarat vinovat şi condamnat ca urmare a unui recurs împotriva achitării sale.".
Pe fond, faţă de normele constituţionale şi cele europene invocate, a apreciat Curtea că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Potrivit dispoziţiilor legale în vigoare, împotriva actelor procurorului poate fi făcută plângere la procurorul ierarhic superior.
În faza de urmărire penală, legiuitorul poate opta pentru eliminarea unor garanţii procesuale, precum cea în speţă, cu condiţia ca actele organelor de urmărire penală să poată fi cenzurate de instanţa de judecată. Eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de existenţa unei proceduri cu caracter special instituite de prevederile art. 2781 C. proc. pen., în condiţiile acolo reglementate, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea acesteia şi obţinerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluţia procurorului.
Rămânerea definitivă a soluţiei de respingere dispuse de procurorul ierarhic superior, potrivit dispoziţiilor art. 278 alin. (21) C. proc. pen., nu înlătură dreptul părţii interesante de a formula plângere, în condiţiile art. 2781 alin. (1) C. proc. pen. împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei de clasare şi nici dreptul de a beneficia de garanţiile procesuale care însoţesc faza judecăţii propriu-zise şi de căile de atac prevăzute de lege în cazul trimiterii în judecată.
Modul actual de reglementare al dreptului de acces la justiţie, în ceea ce priveşte plângerea împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror, este în concordanţă cu abordarea europeană a acestui concept, căci, în accepţiunea Convenţiei, exercitarea dreptului de acces la justiţie presupune tocmai asigurarea accesului oricărei persoane la un tribunal instituit de lege, adică garantarea unei proceduri judiciare în faţa căreia să se poată realiza, efectiv, acest drept.
Prin urmare, s-a apreciat că nu este încălcat nici dreptul la un proces echitabil ori dreptul la muncă, ori a celorlalte drepturi invocate de către petentă în motivarea cererii formulate.
Împotriva acestei decizii, în termen legal petiţionara a declarat recurs.
Prin înscrisul depus ulterior la dosar, petiţionara a formulat precizări cu privire la dispoziţia ce înţelege să o atace, respectiv cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010.
Examinând recursul declarat de petiţionară doar cu privire la dispoziţia de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de petenta T.L. cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a disp. art. 2871 alin. (10) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Examinând excepţia invocată, Înalta Curte constată că nu sunt întrunite toate cerinţele de admisibilitate impuse de dispoziţiile art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, având în vedere că excepţia priveşte o dispoziţie dintr-o lege care este în vigoare, că nu a fost examinată şi admisă de către Curtea Constituţională, este invocată de către o parte din proces, însă nu are legătură cu cauza.
Potrivit art. 29 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 47/1992, republicată, rezultă că admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerinţe stipulate expres de textul legislativ: a) starea de procesivitate, în care ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate apare ca un incident procedural creat în faţa unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului; b) activitatea legii, în sensul că excepţia priveşte un act normativ, lege sau ordonanţă, după caz, în vigoare; c) prevederile care fac obiectul excepţiei să nu fi fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale; d) interesul procesual al rezolvării prealabile a excepţiei de neconstituţionalitate.
Instanţa de judecată în faţa căreia s-a invocat o excepţie de neconstituţionalitate nu are competenţa examinării acesteia, ci exclusiv a pertinenţei excepţiei, în sensul legăturii ei cu soluţionarea cauzei, în orice fază a procesului şi oricare ar fi obiectul acestuia şi a îndeplinirii celorlalte cerinţe legale.
În cauză, verificând condiţiile expuse, Înalta Curte constată că acestea nu sunt îndeplinite cumulativ:
Astfel, dispoziţiile art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., şi cu privire la care petenta susţine că încalcă prevederile mai sus menţionate, prevăd că "Hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. (8) este definitivă.".
Or, în speţă, prin sentinţa atacată a fost respinsă, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentă împotriva ordonanţelor pronunţate de procuror şi întemeiată pe disp. art. 278 alin. (1), (2) C. proc. pen., prin care s-a respins cererea de ridicare a măsurii indisponibilizării sumelor de bani ridicate cu ocazia percheziţiilor domiciliare, astfel că acest text de lege pretins neconstituţional nu este aici aplicabil.
Referitor la condiţia de admisibilitate privind legătura cu soluţionarea cauzei este de observat că raportul cu soluţionarea cauzei trebuie să privească incidenţa dispoziţiei legale a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată în privinţa soluţiei ce se va pronunţa asupra cauzei deduse judecăţii, adică a obiectului procesual penal aflat pe rolul instanţei judecătoreşti.
Astfel, decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal.
Aceasta presupune, pe de o parte, existenţa unei legături directe dintre norma contestată şi soluţia procesului principal, iar pe de altă parte, rolul concret pe care îl va avea decizia sa în proces, ea trebuind să aibă efecte materiale asupra conţinutului deciziei judecătorului.
Pe de altă parte, Înalta Curte constată că, potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial, privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
Din analiza dispoziţiilor legale enunţate rezultă, pe de o parte, necesitatea ca excepţia ridicată să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, iar pe de altă parte, să fie îndeplinită condiţia relevanţei.
Sub aspectul condiţiei relevanţei se impune a se observa că dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, fac referire la legi sau ordonanţe ori dispoziţii ale acestora care au legătură cu soluţionarea cauzei, ori excepţia invocată de petentă nu are legătură cu prezenta cauză.
Faţă de aceste considerente, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge ca nefondat recursul declarat de petiţionara T.L. împotriva Deciziei penale nr. 510 din 28 mai 2012 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Va obliga recurenta petiţionară la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara T.L. împotriva Deciziei penale nr. 510 din 28 mai 2012 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17 octombrie 2012.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 3316/2012. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3321/2012. Penal → |
|---|
