ICCJ. Decizia nr. 3379/2012. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3379/2012
Dosar nr. 7910/3/2009
Şedinţa publică din 22 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 250 din 24 februarie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 7910/3/2009, s-a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., achitarea inculpatului D.D. sub aspectul infracţiunii de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. cu referire de art. 6 din Legea nr. 78/2000.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul I.G.G. sub aspectul infracţiunii de dare de mită prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul I.G.G. sub aspectul infracţiunii de spălare de bani, prev. de art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu referire la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul I.G.G. sub aspectul infracţiunii de participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 şi art. 75 lit. a) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul B.F.B. sub aspectul infracţiunii de complicitate la luare de mită, prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 254 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a mai fost achitat inculpatul B.F.B. sub aspectul infracţiunii de spălare de bani, prev. de art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu referire la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul B.F.B. sub aspectul infracţiunii de participaţie improprie la fals intelectual, prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 şi art. 75 lit. a) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul B.F.B. sub aspectul infracţiunii de uz de fals, prev. de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu referire la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a mai fost achitat inculpatul B.F.B., sub aspectul infracţiunii de participaţie improprie la fals intelectual, prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 şi art. 75 lit. a) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a mai fost achitat inculpatul B.F.B. sub aspectul infracţiunii de uz de fals, prev. de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu referire la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul D.B.D. sub aspectul infracţiunii de spălare de bani, prev. de art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu referire la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a mai fost achitat acelaşi inculpat D.B.D. sub aspectul infracţiunii de participaţie improprie de fals intelectual, prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 şi art. 75 lit. a) C. pen.
Conform art. 357 alin. (2) lit. c) C. proc. pen. s-a dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit prin ordonanţa nr. 108/P/2007 din 27 noiembrie 2007 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. asupra terenului în suprafaţă de 351,79 m.p., situat în Bucureşti, sector 5, şi aflat actualmente în proprietatea SC B. SRL Bucureşti.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut în fapt următoarele:
La data de 16 iunie 1999, inculpatul I.G.G., printr-un înscris sub semnătură privată, a cumpărat că de la numitul D.I. un teren în suprafaţă de 600 m.p. situat în Bucureşti, sector 5, (pe care era amplasat un imobil ridicat fără autorizaţie de construcţie), cu suma de 150.000 dolari S.U.A.
La data de 08 august 1999, inculpatul I.G.G. a vândut câte o cotă indiviză de câte 1/3 din terenul şi construcţia achiziţionate, martorilor V.S.O. şi D.A., preţul total fiind de 53.334 dolari S.U.A.
La data de 21 august 2000, Prefectura Municipiului Bucureşti i-a reconstituit numitului S.G. (decedat ulterior) dreptul de proprietate asupra suprafeţei de teren de 1.849,79 m.p., ce includea şi terenul şi construcţia achiziţionate de inculpatul I.G.G. de la numitul D.I. După obţinerea titlului de proprietate, prin mandatarul său, C.G., numitul S.G. a vândut acest teren, situat în Bucureşti, sector 5, cu suma de 120.000 dolari S.U.A., inculpatului I.G.G. Contractul de vânzare-cumpărare a fost autentificat prin încheierea din 14 martie 2001 la BNP B.G.T.
Prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 04 aprilie 2001 şi autentificat la acelaşi notar public, inculpatul I.G.G. personal, dar şi ca mandatar al soţiei sale I.G., a vândut suprafaţa de 1.497,21 m.p. teren împreună cu construcţia aflată pe el, situate în Bucureşti, Ligii Profesioniste de Fotbal, ce a fost reprezentată de inculpatul D.D. în calitate de Preşedinte şi de martorul U.I. în calitate de jurist şi vicepreşedinte al Ligii.
Terenul a fost cumpărat conform contractului la preţul de 355.000 dolari S.U.A. În aceeaşi zi şi la acelaşi birou notarial s-a încheiat contractul prin care inculpatul I.G.G., în nume propriu şi ca mandatar al martorilor V.S.O., C.A. şi D.A. a vândut Ligii Profesioniste de Fotbal şi construcţia aferentă terenului cu suma de 80.000 dolari S.U.A., ce a fost inclusă în preţul total de 335.000 dolari S.U.A.
În aceeaşi zi, 04 aprilie 2001, inculpatul I.G.G. a vândut inculpatului B.F.B. suprafaţa de teren de 351,79 m.p. rămasă din terenul iniţial, (după înstrăinarea a 1.497,21 m.p. către Liga Profesionistă de Fotbal), cu preţul de 600.000.000 ROL, contractul fiind autentificat de BNP S.D. Inculpatul B.F.B. a intabulat terenul, l-a înscris în cartea funciară, a obţinut certificatul de urbanism, iar apoi autorizaţia de construcţie pentru edificarea pe terenul achiziţionat a unei locuinţe D + P + 1E.
Ulterior, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat în 24 mai 2004 la BNP P.P., inculpatul B.F.B. a vândut terenul în suprafaţa de 351,79 m.p. societăţii comerciale SC B. SRL, reprezentata de inculpatul D.B.D. (fiul inculpatului D.D.), cu suma de 900.000.000 ROL.
Instanţa a mai reţinut, în privinţa poziţionării celor două terenuri, că cel achiziţionat de Liga Profesionistă de Fotbal cu deschidere în str. A.V. este situat în partea superioară, pe coama dealului, iar cel cumpărat de inculpatul B.F.B. are deschidere în str. G.R. şi se află în prelungirea celui aparţinând Ligii.
Liga profesionistă de Fotbal, potrivit statutului său, este o structură sportivă, constituită prin asocierea cluburilor de fotbal profesioniste, ca persoană juridică de drept privat, autonomă, neguvernamentală, apolitică şi fără scop lucrativ. Organele sale de conducere, administrare şi control sunt Adunarea Generală, Consiliul L.P.F. şi Comisia de Cenzori. Preşedintele Ligii reprezintă Liga în raporturile cu terţii, prezidează şedinţele Adunării Generale şi ale Consiliului ş.a.
Referitor la terenul ce constituie obiect al contractului de vânzare-cumpărare autentificat în 04 aprilie 2001, instanţa a reţinut că Adunarea Generală a Ligii Profesioniste de Fotbal a hotărât achiziţionarea lui la preţul stipulat, de 335.000 dolari S.U.A., de la inculpatul I.G.G., pentru a se construi un nou sediu al Ligii, ceea ce s-a şi realizat în final. Martorii audiaţi pe parcursul cercetării judecătoreşti au relatat în esenţă, în mod concordant că:
- achiziţionarea terenului era necesară;
- preţul stabilit se situa cu mult sub cel al pieţei în zona respectivă;
- încheierea contractului şi preţul au fost discutate şi aprobate în unanimitate în cadrul Adunării Generale a Ligii, inculpatul D.D. şi martorul U.I. fiind mandataţi să semneze contractul, în calitatea lor de preşedinte, respectiv vicepreşedinte al Ligii.
Instanţa de fond a reţinut că probatoriile administrate nu confirmă susţinerile Parchetului cu privire la săvârşirea de către inculpatul D.D. a infracţiunii de luare de mită.
Astfel, nu s-a dovedit nicio înţelegere prealabilă între inculpaţii I.G.G. şi D.D., pentru ca acesta din urmă să accepte achiziţionarea terenului respectiv, urmând să primească în schimb, cu titlu de mită, o suprafaţă din imobil de 351,79 m.p. În primul rând - s-a reţinut în considerentele sentinţei - hotărârea de a cumpăra terenul nu a fost luată de inculpatul D.D., care de altfel nici nu avea atribuţii în acest sens, ci a reprezentat acordul unanim al membrilor Adunării Generale a Ligii Profesioniste de Fotbal. Martorii au mai relatat două aspecte importante:
- inculpatul D.D. nu a exercitat nicio influenţă asupra Adunării Generale în ansamblu ori a membrilor ei pentru a o determina să aprobe încheierea contractului respectiv;
- începând din anul 2001, relaţiile dintre inculpaţii I.G.G. şi D.D., care fuseseră competitori la funcţia de preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, erau reci, formale, cei doi evitându-se reciproc.
Pe de altă parte martorul A.V. a declarat că el a fost cel contactat de către inculpatul I.G.G., care i-a spus că are un teren în proprietate şi ar fi dispus să-l vândă Ligii, iar martorul l-a îndrumat să se adreseze cu oferta Adunării Generale.
Sub un alt aspect, cel al valorii de achiziţie a terenului de către Liga Profesionistă de Fotbal, instanţa de fond a arătat că nu pot fi primite susţinerile din rechizitoriu cu privire la „preţul de trei ori mai mare decât cel al pieţei” şi la înţelegerea infracţională în sensul ca inculpatul D.D. să accepte încheierea contractului în schimbul primirii, cu titlu de mită, a unei suprafeţe de 351,79 m.p. din acelaşi teren.
Or, pe baza probelor administrate, instanţa a reţinut în primul rând, că preţul nu a fost stabilit de către inculpatul D.D., ci de Adunarea Generală a Ligii. Pe de altă parte, în aprecierea nivelului preţului ca fiind ridicat, rechizitoriul a avut în vedere, în mod exclusiv, un ghid orientativ întocmit de S.G.E.T. SA. Or, instanţa de fond a avut în vedere nu numai declaraţiile martorilor în sensul că preţurile practicate la nivelul acelui an, pe piaţa liberă, în zonă, erau cu mult mai mari, ci şi împrejurarea că în suma plătită se includea şi valoarea de 80.000 dolari S.U.A. a construcţiei aflate pe teren.
Instanţa de fond a mai apreciat că nu este întrunită nici cerinţa ca presupusa mită să fi fost dată în legătură cu vreun act din sfera de atribuţii a preşedintelui Ligii, inculpatul D.D.
Or, aşa cum s-a arătat deja, hotărârea de achiziţionare a terenului a fost luată de Adunarea Generală a Ligii, toţi martorii audiaţi declarând că nu au fost determinaţi, şi nici măcar influenţaţi de inculpat să voteze în favoarea achiziţiei. Pe de altă parte, din înscrisurile oficiale care nu au fost contestate, a rezultat că suprafaţa de teren de 351,79 m.p. a fost vândută de inculpatul I.G.G., la data de 04 aprilie 2001, inculpatului B.F.B., cu suma de 600.000.000 ROL. Cumpărătorul a intabulat imobilul, l-a înscris în cartea funciară, a obţinut certificat de urbanism şi apoi autorizaţie de construcţie pentru edificarea unei clădiri. Întrucât costurile erau foarte ridicate, iar terenul, situat în pantă, necesita executarea unui zid de susţinere, cheltuielile depăşeau posibilităţile financiare ale inculpatului B.F.B.
Aşa fiind, acesta din urmă, la data de 24 mai 2004, a vândut terenul respectiv SC B. SRL Bucureşti, reprezentată de inculpatul D.B.D., fiul inculpatului D.D., pentru preţul de 900.000.000 ROL.
Instanţa de fond a mai arătat că singurul martor în susţinerea acuzaţiilor este numitul I.D.C., care a declarat că în anul 2006 a descoperit în arhiva clubului de fotbal N. documentele privind terenul achiziţionat de Ligă în anul 2001. A mai arătat că pe D.D. l-a cunoscut în anul 2005, însă ştie că la momentul tranzacţiei în discuţie acesta era bun prieten cu inculpatul I.G.G., iar terenul cumpărat a fost supraevaluat.
Depoziţia acestui martor a fost considerată nerelevantă de către instanţă, fiind înlăturată pentru mai multe motive:
- ea este absolut singulară într-un material probator vast şi complex;
- susţinerile martorului abundă în păreri personale, consideraţii şi aprecieri subiective;
- se referă la situaţii şi împrejurări petrecute cu mult înainte de a-i cunoaşte pe inculpaţi ori de a avea legături cu activitatea fotbalistică.
Sub un alt aspect, instanţa a mai avut în vedere că la data de 12 decembrie 2007 a avut loc Adunarea Generală Extraordinară a Ligii Profesioniste de Fotbal, care:
- a decis că nu se constituie parte civilă în cauză;
- prin membrii săi care funcţionau în această calitate în anul 2001, a reconfirmat împuternicirile date inculpatului D.D. şi numitului U.I. pentru negocierea imobilului respectiv, concretizată în actul de vânzare-cumpărare autentificat în 04 aprilie 2001.
În ceea ce-l priveşte pe inculpatul D.D., instanţa a mai reţinut că acesta nu a intervenit şi nu a influenţat activitatea Adunărilor Generale ale Ligii, care, în temeiul art. 21 alin. (2) lit. i) din statut, în perioada 2001-2002 cheltuielile necesare pentru construcţia sediului Ligii şi contractarea unor credite bancare.
În lumina acestor considerente, bazate pe analiza dovezilor administrate, Tribunalul a reţinut că prevederile art. 254 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 nu sunt incidente, achitarea inculpatului D.D. urmând să se dispună pentru inexistenţa faptei [art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.].
În ceea ce-l priveşte pe inculpatul I.G.G., s-a reţinut sub un prim aspect că pentru infracţiunea de dare de mită, prescripţia răspunderii penale a intervenit încă de la data de 04 aprilie 2006, deci anterior începerii urmăririi penale. Inculpatul a solicitat însă continuarea procesului penal, în temeiul art. 13 C. proc. pen., iar instanţa a apreciat, în raport de probatoriile administrate, că sunt incidente prevederile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. (achitare pentru inexistenţa faptei).
Instanţa a considerat că apărările sale în sensul că nu a vorbit niciodată cu inculpatul D.D. despre vânzarea terenului, ci cu un alt oficial al Ligii, secretarul său general, V.A., şi că nici măcar nu s-a discutat vreodată despre darea ca mită a unei suprafeţe de circa 350 m.p., se coroborează nu numai cu declaraţiile celorlalţi inculpaţi, ci şi cu depoziţiile martorilor şi înscrisurile oficiale existente la dosarul cauzei. Elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen. nu sunt întrunite, cu atât mai mult cu cât nici infracţiunea corelativă de luare de mită nu este dovedită.
Vinovăţia celor doi inculpaţi - a motivat instanţa de fond - nu poate fi stabilită exclusiv prin prezumţii, deducţii şi aprecieri subiective asupra unor raporturi juridice derulate cu mai mulţi ani în urmă. Nu există dovezi privind conivenţa infracţională între inculpaţii I.G.G. şi D.D., iar principalele clauze contractuale au fost stabilite, din partea Ligii, de Adunarea sa generală.
În ceea ce priveşte relaţia „de prietenie notorie” dintre cei doi inculpaţi în perioada anului 2001, susţinerile din rechizitoriu s-a considerat de către instanţă că sunt contrazise de toate probatoriile administrate, ce atestă o evidentă stare de tensiune şi animozitate, urmare a unui diferend mai vechi.
Acestea au fost considerentele pentru care instanţa de fond, constatând inexistenţa faptei de dare de mită, a dispus achitarea inculpatului.
Aceeaşi soluţie s-a dispus cu privire la inculpatul I.G.G. şi în ceea ce priveşte infracţiunea de participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000.
Aşa cum s-a reţinut deja, la data de 04 aprilie 2001, inculpatul I.G.G. a vândut inculpatului B.F.B. suprafaţa de 351,79 m.p. rămasă din terenul iniţial (după înstrăinarea a 1.479,21 m.p. către Liga Profesionistă de Fotbal), cu deschidere la str. D.R., pentru preţul de 600.000.000 ROL, contractul fiind autentificat de BNP S.D.
Prin rechizitoriu s-a susţinut că inculpatul I.G.G. l-a determinat pe notarul public S.D. să menţioneze în fals, dar fără vinovăţie, că ar fi fost vorba de o vânzare-cumpărare, cu preţul stipulat, deşi în realitate terenul era dat ca mită inculpatului D.D.
Instanţa a reţinut însă caracterul real al vânzării-cumpărării şi că actul notarial nu ascunde nici o operaţiune ilicită. Părţile au fost cele menţionate în contract şi nu există vreo dovadă că menţiunea privind plata preţului ar fi fost falsă.
În privinţa infracţiunii de spălare de bani, reţinută prin actul de sesizare în sarcina inculpatului I.G.G., Tribunalul a dispus achitarea în temeiul prevederilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. în lumina următoarelor considerente:
Pentru existenţa infracţiunii prevăzute de art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu referire la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, se cer a fi întrunite, sub aspectul laturii obiective, două condiţii, şi anume să existe o acţiune de ascundere sau disimulare a naturii reale infracţionale a bunului, ce constă în mascarea provenienţei sau situaţiei sale juridice şi apoi ca subiectul activ să cunoască împrejurarea că bunul provine din săvârşirea de infracţiuni, în speţă din dare de mită.
Ceea ce este definitorie pentru infracţiunea de spălare a banilor este împrejurarea că se află în directă conexiune cu o „infracţiune principală”, adică o faptă în urma căreia rezultă beneficii susceptibile de a deveni obiectul unei infracţiuni de spălare a banilor. Astfel spus, este necesar să se dovedească săvârşirea infracţiunii principale din care provine bunul (valorile), pentru a subzista infracţiunea adiacentă, de spălare a banilor.
Cum în speţă instanţa de fond a reţinut că nu există, pentru considerentele arătate, infracţiunea de dare de mită în sarcina inculpatului I.G.G., nici infracţiunea de spălare de bani nu are întrunite elementele constitutive ale laturii obiective.
Referitor la inculpatul B.F.B., în rechizitoriu s-au reţinut un număr de şapte infracţiuni: complicitate la luare de mită, spălare de bani, participaţie improprie la fals intelectual, uz de fals şi apoi din nou spălare de bani, participaţie improprie la fals intelectual şi uz de fals.
Instanţa de fond a motivat însă pe larg de ce niciuna dintre aceste infracţiuni nu poate fi reţinută în sarcina inculpatului.
Sub un prim aspect, instanţa de fond a considerat ca fiind reală şi efectivă cumpărarea de către inculpatul B.F.B. a terenului de 351,79 m.p. de la inculpatul I.G.G., cu preţul de 600.000 ROL (contract autentificat la BNP S.D.).
După achiziţionarea terenului, inculpatul B.F.B. îl intabulează, îl înscrise în cartea funciară şi, intenţionând să îşi construiască un imobil, obţine certificatul de urbanism din 21 aprilie 2003 şi autorizaţia de construcţie din 26 ianuarie 2004. Întrucât costurile erau mult mai ridicate decât cele anticipate, iar terenul respectiv era situat în pantă şi impunea şi executarea unui zid de susţinere, ceea ce îi depăşea posibilităţile financiare, inculpatul B.F.B. vinde terenul la data de 24 mai 2004 societăţii SC B. SRL, reprezentată de D.B.D. (fiul inculpatului D.D.) cu suma de 900.000.000 ROL, achitată prin ordine de plată.
Parchetul a susţinut în mod constant că inculpatul B.F.B., şofer al preşedintelui Ligii Profesioniste de Fotbal, nu dispunea de resursele necesare construirii unui imobil şi că, prin urmare, întreaga operaţiune juridică era falsă. Or, instanţa de fond, pe baza dovezilor administrate, a reţinut caracterul real al vânzării-cumpărării.
Astfel, faptul că la data de 01 februarie 2001, inculpatul a fost angajat în cadrul Ligii ca şofer, nu constituie, prin el însuşi, un argument în favoarea naturii ilicite a tranzacţiei. Abia după cumpărarea terenului, în raport de amenajările costisitoare care erau necesare, inculpatul a constatat că nu are suficiente resurse pentru a construi şi s-a hotărât să vândă bunul. După ce a dat mai multe anunţuri publicitare şi nu a găsit cumpărător, inculpatul i-a propus inculpatului D.B.D., pe care îl cunoscuse, fiind fiul şefului său D.D., să cumpere terenul respectiv. Această ofertă a fost acceptată, iar preţul convenit a fost de 900.000.000 ROL.
Susţinerile în acest sens ale inculpatului B.F.B. se coroborează nu numai cu declaraţiile celorlalţi inculpaţi, ci şi cu depoziţiile martorilor C.P.D., P.V., H.M. şi G.L.V. şi nu confirmă în nici un caz versiunea expusă în rechizitoriu. Pe de altă parte, în faza cercetării judecătoreşti s-au depus înscrisuri ce susţin apărările inculpatului privind patru anunţuri publicitare de vânzare a terenului, apărute în cotidianul „R.L.”.
Instanţa de fond a apreciat că dovezile cauzei atestă că cele două contracte de vânzare-cumpărare încheiate de inculpatul B.F.B., mai întâi cu inculpatul I.G.G. şi apoi cu SC B. SRL au fost reale, şi nu fictive, el urmărind ca pe terenul cumpărat să îşi construiască o casă şi făcând toate demersurile administrative în acest sens.
După teri ani de la cumpărarea terenului, pe care între timp se executase şi fundaţia clădirii, el l-a vândut SC B. SRL, motivat de faptul că ridicarea unui zid de susţinere, dar şi costurile totale ale investiţiei îi depăşeau resursele financiare.
Aşa fiind, instanţa a dispus achitarea inculpatului pentru toate infracţiunile reţinute în rechizitoriu în sarcina sa, constatând că infracţiunile de complicitate la luare de mită şi participaţie improprie la fals intelectual nu există, iar infracţiunilor de spălare de bani şi respectiv uz de fals le lipsesc elementele esenţiale ale laturii obiective.
Cu privire la inculpatul D.B.D., Parchetul a reţinut săvârşirea a două infracţiuni, şi anume spălare de bani şi participaţie improprie la fals intelectual. Or, s-a arătat în motivarea sentinţei - considerentele pentru care s-a dispus achitarea inculpaţilor I.G.G. şi B.F.B. pentru aceste infracţiuni sunt aceleaşi, deopotrivă valabile şi pentru inculpatul D.B.D., astfel încât soluţia nu poate fi decât aceea de achitare a inculpatului. Nu a existat nicio înţelegere frauduloasă între inculpaţi, iar provenienţa licită a bunului exclude elementele infracţiunii de spălare de bani.
În raport de probele administrate, instanţa de fond a apreciat că vinovăţia inculpaţilor nu a fost dovedită dincolo de orice dubiu, astfel că nu poate fi dispusă o hotărâre de condamnare a inculpaţilor, ci dimpotrivă, de achitare a acestora.
Împotriva sentinţei pronunţată de prima instanţă a declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A., criticând-o pentru greşita achitare a inculpaţilor.
Prin decizia penală nr. 325/A din 02 noiembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a dispus respingerea, ca nefondat, a apelului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A.
Instanţa de apel a reţinut, cu privire la inculpatul I.G.G. în sarcina căruia a fost reţinută infracţiunea de dare de mită - că în cauză acuzarea nu a dovedit existenţa unei înţelegeri frauduloase, prealabile sau ulterioare încheierii contractului de vânzare-cumpărare, nici cu inculpatul D.D. şi nici cu inculpatul B.F.B. Faptul că inculpatul D.D., mandatat de Liga Profesionistă de Fotbal, s-a prezentat la notar pentru a semna actul constituie o cerinţă legală şi nu poate conduce la concluzia că relaţiile dintre el şi inculpatul I.G.G. ar fi fost altele decât cele relatate de toţi martorii, adică reci, tensionate, distante, după un conflict mai vechi.
De altfel, prima instanţă a reţinut corect că oferta de vânzare a terenului a fost făcută de inculpatul I.G.G. martorului V.A., secretarul general al Ligii, care l-a îndrumat pe vânzător să se adreseze conducerii Ligii.
Aşadar, principalele elemente ale situaţiei de fapt pe acest aspect, astfel cum rezultă din probatorii, sunt:
- în anul 2001 Adunarea Generală a Ligii Profesioniste de Fotbal a decis achiziţionarea unui teren şi construirea unui nou sediu, care devenise absolut necesar;
- inculpatul I.G.G., preşedinte al Fotbal Club N., şi deci membru al Adunării Generale a Ligii, a fost cunoscut că deţine în proprietate un teren corespunzător şi s-a oferit să-l vândă;
- acceptând oferta, Adunarea Generală a mandatat pe preşedintele şi vicepreşedintele Ligii să încheie şi semneze contractul;
- preţul de achiziţie nu a fost în nici un caz supraevaluat.
Sub acest ultim aspect, instanţa de fond a reţinut corect că în preţul de 335.000 dolari S.U.A. se includea şi valoarea construcţiei de pe teren, de 80.000 dolari S.U.A.
Tot în privinţa preţului, este de relevat că referitor la vânzarea către Ligă, Parchetul a apreciat că preţul corect era în 2001 de circa 64 dolari S.U.A./m.p. Şi aceasta pentru un teren situat într-una din cele mai scumpe şi exclusiviste zone din Bucureşti. În schimb, peste numai 3 ani, când inculpatul B.F.B. vinde către SC B. SRL o porţiune în continuarea aceluiaşi teren, la un preţ al m.p. triplu, Parchetul apreciază că suma este prea mică.
Constatând validitatea vânzării terenului către Liga Profesionistă de Fotbal, instanţa de fond a avut în vedere în mod corect existenţa mandatului Adunării Generale a Ligii pentru cumpărare. Depoziţiile tuturor martorilor audiaţi în cauză, care nu au fost infirmate în nici un mod, sunt în acest sens. Pe de altă parte, hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Ligii Profesioniste de Fotbal din 12 decembrie 2007, care a reconfirmat împuternicirea dată inculpatului D.D. şi numitului U.I. de a achiziţiona, are valoarea şi efectele juridice ale ratificării mandatului, în condiţiile art. 1546 C. civ.
Faptul că în competenţa Adunării Generale au intervenit, în timp, modificări, nu conduce la nulitatea ratificării, deoarece aceasta nu este supusă vreunei condiţii speciale de formă.
Tot în sensul existenţei unei împuterniciri valabile date de Liga Profesionistă de Fotbal sunt şi următoarele manifestări de voinţă similare şi care nu pot fi contestate:
- hotărârea Adunării Generale din 24 iulie 2001, prin care s-au aprobat cheltuielile pentru construcţia sediului Ligii;
- hotărârea Adunării Generale din 04 martie 2002 prin care s-a aprobat, în acelaşi scop, contractarea unui credit de 400.000 dolari S.U.A.;
- hotărârea Adunării Generale din 08 iulie 2003 prin care s-a aprobat raportul exerciţiului financiar executat la 31 decembrie 2002.
Aceste înscrisuri, coroborate cu depoziţiile martorilor, atestă fără echivoc că iniţiativa cumpărării, preţul şi celelalte clauze contractuale nu au fost stabilite în mod ocult şi fraudulos de inculpaţii I.G.G. şi D.D.
Din aceste împrejurări, dovedite cu înscrisuri oficiale, rezultă şi că operaţiunea juridică fiind legală şi transparentă, oferirea unei suprafeţe de teren ca mită de către inculpatul I.G.G. rămâne o supoziţie fără suport probatoriu. Ea este cu atât mai lipsită de substanţă cu cât presupusul mituit nu avea în atribuţiile de serviciu achiziţionarea de bunuri pentru Liga Profesionistă de Fotbal.
Dimpotrivă, din actele şi lucrările dosarului a rezultat că vânzarea terenului către inculpatul B.F.B. a fost reală. Preţul mai mic decât al suprafeţei vândute către Liga Profesionistă de Fotbal a fost explicat în mod credibil prin cel puţin două argumente:
- terenul este în pantă, necesitând, în cazul oricărei construcţii, un zid de protecţie costisitor;
- pe suprafaţa sa nu este edificată o clădire, aşa cum este cazul pe terenul vândut Ligii.
Aşa fiind, concluzia instanţei de fond, în sensul că probatoriul propus de acuzare nu este în măsură să dovedească vinovăţia celor doi inculpaţi, I.G.G. şi D.D., şi să răstoarne prezumţia instituită prin art. 66 C. proc. pen., atâta vreme cât se bazează în cea mai mare parte pe prezumţii, deducţii şi interpretări discutabile, este corectă.
În ceea ce priveşte infracţiunea de participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, reţinută prin rechizitoriu în sarcina aceluiaşi inculpat, soluţia de achitare, adoptată de instanţa de fond, este de asemenea justificată.
Presupunerea că inculpatul I.G.G. a determinat notarul public S.D., fără vinovăţie, să insereze în actul autentic menţiuni nereale privind vânzarea către inculpatul B.F.B. a suprafeţei de teren de 351,79 m.p. cu preţul de 600.000.000 ROL, în timp ce în realitate bunul era oferit ca mită inculpatului D.D., nu are temei probatoriu. Fictivitatea contractului de vânzare-cumpărare nu rezultă din nici o dovadă administrată.
Depoziţia martorului I.C., care la acea dată nici nu cunoştea părţile, în sensul că „ceva este în neregulă cu această tranzacţie” apare, în contextul dat, cu totul irelevantă.
Pe de altă parte, declaraţiile date la urmărirea penală de câţiva muncitori care efectuau lucrări la imobil, şi ar fi înţeles că „de fapt D.D. ar fi proprietarul”, sunt echivoce şi bazate pe zvonul public, neputând constitui temei al unei alte soluţii în cauză.
În ceea ce priveşte infracţiunea de spălare de bani, reţinută de asemenea în sarcina inculpatului I.G.G., instanţa de apel a reţinut, sub un prim aspect, că inexistenţa infracţiuni de dare de mită atrage şi inexistenţa faptei subsecvente, prevăzute de art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002.
Pe de altă parte, fapta de spălare de bani nu este întrunită, în elementele sale constitutive, nici dacă ar fi analizată ca o infracţiune autonomă. Simpla depoziţie a aceluiaşi martor I.C., în sensul că tranzacţia i se pare „suspectă” este în contradicţie cu ansamblul dovezilor administrate şi nu poate constitui temei al condamnării.
În fine, instanţa de fond a soluţionat în mod corect şi problema raportului dintre infracţiunea de dare de mită şi cea de spălare de bani, sub aspectul subiectului activ al faptelor, astfel încât, inclusiv din acest punct de vedere, soluţia de achitare a inculpatului I.G.G. este corectă.
În consecinţă, instanţa de apel a constatat că hotărârea instanţei de fond în sensul achitării inculpatului I.G.G. este justificată, bazându-se pe un probatoriu complet, care a fost corect interpretat.
În ceea ce îl priveşte pe inculpatul D.D., Curtea a reţinut, sub un prim aspect, că este bazată pe dovezi concludente concluzia instanţei de fond în sensul că anterior vânzării terenului către Liga Profesionistă de Fotbal, între inculpaţii I.G.G. şi D.D. nu au existat înţelegeri şi negocieri, nici oculte şi nici publice, cu privire la această operaţiune juridică. Cel puţin 15 martori, ale căror depoziţii nu au fost infirmate, au relatat o împrejurare notorie pentru oricine avea cunoştinţă despre lumea fotbalului din România, şi anume că inculpaţii au candidat pentru şefia Ligii în anul 2000 şi datorită acuzelor reciproce din presa scrisă şi audiovizuală, pe timpul campaniei, au rămas certaţi şi chiar în relaţii de duşmănie timp de câţiva ani.
Există dovezi certe că negocierile privind vânzarea terenului s-au purtat, din partea Ligii, de secretarul său general V.A. şi de vicepreşedintele U.I., de profesie jurist, iar hotărârea achiziţionării, inclusiv preţul plătit, s-a luat de către Adunarea Generală. Iar „argumentul” că inculpaţii s-au prezentat la biroul notarial ca să semneze actul are valoarea pe care în mod corect i-a dat-o instanţa de fond.
Curtea a mai reţinut că nu pot fi primite susţinerile din rechizitoriu, reluate în motivele de apel, privind încălcarea prevederilor art. 21 lit. j) (indicat greşit art. 22) din Statutul Ligii Profesioniste de Fotbal cu prilejul achiziţionării terenului. Textul este fără echivoc în a stabili că Adunarea Generală din cadrul Ligii Profesioniste de Fotbal are printre atribuţii şi „aprobarea lucrărilor de dezvoltare şi investiţii”, iar operaţiune juridică s-a desfăşurat cu respectarea procedurilor legale, inclusiv în privinţa aprobării cheltuielilor. Toţi cei 11 martori audiaţi pe acest aspect au arătat că niciodată inculpatul D.D. nu a intervenit, direct sau indirect, în favoarea variantei de a se cumpăra terenul respectiv de inculpatul I.G.G.
În privinţa Adunării Generale Extraordinare a Ligii Profesioniste de Fotbal din 12 decembrie 2007, la care au participat şi reprezentanţii cluburilor ce făceau parte din Ligă în anul 2001, dar nu mai aveau această calitate, hotărârea ei de a reconfirma împuternicirea dată anterior inculpatului D.D. şi martorului U.I. are, aşa cum s-a arătat deja, valoarea juridică şi efectele unei ratificări a mandatului iniţial.
Pe de altă parte, instanţa de fond a înlăturat în mod argumentat susţinerile din rechizitoriu privind vânzarea terenului „la un preţ mult superior celui real”. S-a făcut dovada cu înscrisuri privind evoluţia preţurilor în cauză, că suma plătită de către Liga Profesionistă de Fotbal era, în condiţiile concrete date, la nivelul celor practicate în mod curent.
În fine, instanţa de apel reţine că toate probatoriile şi argumentele în sensul că inculpatul I.G.G. nu a comis infracţiunea de dare de mită, această faptă neexistând, îi profită şi inculpatului D.D., presupusul autor al infracţiunii corelative de luare de mită.
Aşa fiind, se constată că soluţia de achitare a inculpatului D.D., dispusă de instanţa de fond, este justificată şi va fi păstrată.
Cu privire la inculpatul B.F.B., instanţa de apel a reţinut, sub un prim aspect, achitarea inculpatului D.D. pentru inexistenţa faptei de luare de mită face, prin ea însăşi, ca acuzaţia adusă inculpatului B.F.B. pentru infracţiunea de complicitate la luare de mită să devină superfluă.
S-a apreciat că, totuşi, instanţa de fond a analizat corect (iar Curtea a menţinut această evaluare), probatoriile administrate în cauză, care dovedesc în esenţă că inculpatul B.F.B. a cumpărat în mod real suprafaţa de 351,79 m.p. teren de la inculpatul I.G.G., nefiind vorba despre o mită pentru inculpatul D.D., disimulată sub forma unei alte operaţiuni juridice. Nu există nici o dovadă contrară menţiunilor din actul autentic de vânzare-cumpărare prin care inculpatul B.F.B. a achiziţionat terenul.
Tot el, în nume propriu şi pentru sine, a efectuat formalităţile vizând intabularea imobilului, înscrierea în cartea funciară, eliberarea certificatului de urbanism şi a autorizaţiei de construcţie. Faptul că edificarea unui zid de sprijin, foarte costisitor, i-a depăşit posibilităţile financiare, l-a determinat, trei ani mai târziu, să vândă terenul către SC B. SRL, după ce, prin anunţuri publicitare repetate, încercase să îl mai înstrăineze.
Vânzarea imobilului de către inculpatul B.F.B. s-a datorat, aşa cum rezultă din probatorii, acestei situaţii de impas financiar, iar cumpărarea de către firma fiului preşedintelui Ligii Profesioniste de Fotbal, după trei ani, la un preţ de altfel destul de scăzut a fost determinată de necesitatea de a executa urgent zidul de consolidare, în lipsa căruia terenul din deal, pe care se construise deja sediul Ligii Profesioniste de Fotbal, risca să alunece la vale, cu consecinţe extrem de grave. Aşa fiind revânzarea terenului de către inculpatul B.F.B. nu a constituit în nici un caz o operaţiune fictivă, de „readucere a bunului sub controlul inculpatului D.D.”, aşa cum se susţine, fără nici un suport probator, în motivele de apel.
Pe de altă parte, toate argumentele corecte ale instanţei de fond cu privire la realitatea şi efectivitatea înstrăinărilor notariale, referitoare la ceilalţi inculpaţi, îi profită şi inculpatului B.F.B. Aceasta deoarece, dacă faptele de luare şi dare de mită nu au existat, nu se poate vorbi nici de infracţiunea de complicitate la luare de mită, nici de spălare de bani, participaţie improprie la fals intelectual şi uz de fals.
În aceste condiţii, în mod legal instanţa de fond a dispus achitarea inculpatului B.F.B. pentru toate infracţiunile reţinute în sarcina sa, niciuna dintre criticile formulate în apel neputând fi primită.
Cu privire la inculpatul D.B.D., instanţa de apel a arătat că fără a relua consideraţiile cu privire la caracterul licit şi transparent al operaţiunilor juridice imobiliare ce fac obiectul cauzei, a constatat că soluţia de achitare şi a acestui inculpat este temeinic justificată. Astfel, s-a arătat că nu poate fi reţinută infracţiunea de spălare de bani, aplicată pe un contract legal încheiat şi care reflectă realitatea raporturilor dintre părţi. Inexistenţa unei înţelegeri frauduloase şi provenienţa licită a bunului exclud elementele constitutive ale infracţiunii de spălare de bani.
Pe de altă parte, în condiţiile în care contractul de vânzare-cumpărare nu conţine nici un element ori menţiune falsă, nu poate subzista vreo formă de participare la o infracţiune inexistentă.
În concluzie, soluţia instanţei de fond este corectă şi în privinţa acestui din urmă inculpat, apelul fiind neîntemeiat.
Apelul a fost apreciat ca nefondat şi în ceea ce priveşte măsura sechestrului asigurător. Ea a fost în mod corect ridicată de instanţa de fond, care a constatat inexistenţa ori, după caz, neîntrunirea elementelor constitutive ale infracţiunilor pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată.
În consecinţă, instanţa de apel a constatat că niciunul dintre cele trei motive de apel nu este întemeiat, iar examinarea de ansamblul a cauzei, în sensul art. 371 alin. (2) C. proc. pen., relevă că sentinţa atacată este legală, temeinică şi corect motivată sub toate aspectele.
Împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. invocând cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 17 şi 18 C. proc. pen.
Sub primul aspect este criticată omisiunea reţinerii dispoziţiilor art. 13 C. pen. cu referire la art. 255 C. pen. şi art. 254 C. pen. faţă de inculpaţii I.G.G. şi B.F.B., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de spălare de bani prev. de art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002.
Astfel, în motivele scrise de recurs se reţine că deşi inculpaţii I.G.G. şi B.F.B. au fost trimişi în judecată şi pentru infracţiunea de spălare de bani prev. de art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002, respectiv dare de mită şi luare de mită, instanţa de fond a dispus achitarea celor doi inculpaţi pentru cele două infracţiuni, nu a aplicat dispoziţiile art. 13 C. pen.
Reţinerea acestor dispoziţii se impunea, susţine acuzarea, întrucât cele două infracţiuni au fost comise în cursul anului 2001, sub imperiul Legii nr. 21/1991 şi a Legii nr. 78/2000, iar până la data pronunţării hotărârii a intervenit Legea nr. 652/2002, care este o lege penală mai favorabilă.
În ceea ce priveşte greşita achitare a inculpaţilor, procurorul a invocat greşita eroare de fapt.
Astfel, în motivele scrise de recurs, se arată că instanţa de fond, a constatat, în mod eronat, că terenul ce a constituit obiectul contractului de vânzare-cumpărare din 04 aprilie 2001 ar fi avut la bază o hotărâre a Adunării Generale a Ligii Profesioniste de Fotbal.
Instanţa a interpretat în mod eronat probele administrate în cauză, fiind înlăturate înscrisurile şi declaraţiile martorilor care dovedesc faptele de corupţie săvârşite de inculpaţii D.D. şi I.G.G.
Aceleaşi critici le reţine şi cu privire la decizia instanţei de apel care este şi ea rezultatul unei grave erori de fapt.
Infracţiunile de luare de mită şi dare de mită, reţinute în sarcina inculpaţilor D.D. şi I.G.G., sunt dovedite, în opinia Parchetului, prin înscrisuri, declaraţiile martorilor, precum şi notele de constatare ale Gărzii Financiare.
Existenţa înţelegerii dintre cei doi inculpaţi rezidă din adresele Ligii Profesioniste de Fotbal din 22 noiembrie 2007, contractele de vânzare-cumpărare, precum şi din declaraţiile martorilor I.D.C., G.L. şi C.D.
Negocierea contractului a fost făcută exclusiv de inculpatul D.D., vânzarea suprafeţei de 351,79 m.p. de către inculpatul I.G.G., către inculpatul B.F.B., făcându-se în aceeaşi zi.
Martorii indicaţi de Parchet au arătat că relaţiile dintre inculpaţii D.D. şi I.G.G., în perioada încheierii contractului, erau bune, „de înţelegere”, iar inculpatul B.F.B. a fost „băgat la înaintare” de către inculpatul D.D.
Acuzarea susţine că inculpatul D.D. nu a fost mandatat de Adunarea Generală a Ligii Profesioniste de Fotbal să negocieze şi să încheiere tranzacţii, acestea fiind rezultatul activităţii sale infracţionale.
Hotărârea Adunării Generale a Ligii Profesioniste de Fotbal din 12 decembrie 2007 a fost rezultatul unei preconstituiri, inculpatul D.D. încercând, astfel, să-şi justifice demersurile infracţionale din cursul anului 2001.
Relativ la preţul tranzacţiei, acuzarea reţine că acesta a fost stabilit unilateral de inculpatul D.D., urmare înţelegerii frauduloase cu inculpatul I.G.G.
Prin urmare, contractul de vânzare-cumpărare din 04 aprilie 2001, prin care Liga Profesionistă de Fotbal a achiziţionat de la inculpatul I.G.G. şi soţia acestuia I.G. suprafaţa de 1.497,21 m.p. şi construcţia neautorizată pe acest teren cu suma de 355.000 dolari S.U.A., s-a făcut fără consimţământul Ligii.
Preţul de 355.000 dolari S.U.A. a fost supraevaluat, tranzacţia a fost dezavantajoasă pentru Ligă, iar faptul că Adunarea Generală Extraordinară a Ligii a comunicat că nu se constituie parte civilă în cauză nu echivalează cu inexistenţa prejudiciului.
În ceea ce priveşte infracţiunea de participaţie improprie la fals intelectual, acuzarea reţine că inculpatul I.G.G., a determinat notarul public S.D. să menţioneze, în mod nereal, în contractul autentificat prin încheierea din 04 aprilie 2001, faptul că tranzacţia ar fi una de vânzare-cumpărare, iar preţul terenului ar fi fost de 600.000.000 ROL, deşi această sumă nu a fost plătită, iar bunul nu a fost cumpărat şi oferit cu titlu de mită inculpatului D.D., astfel încât contractul încheiat între inculpaţii I.G.G. şi B.F.B. a fost, în realitate, o operaţiune fictivă.
În ceea ce priveşte infracţiunea de spălare de bani reţinută în sarcina inculpatului I.G.G., Parchetul reţine că aceasta rezidă în aceea că inculpatul a trecut în proprietatea inculpatului B.F.B., în baza contractului autentificat în 04 aprilie 2011, suprafaţa de teren de 351,79 m.p., în scopul de a ascunde adevărata natură a acestui bun, dat cu titlu de mită inculpatului D.D.
Infracţiunea de complicitate la luare de mită reţinută în sarcina inculpatului B.F.B., este dovedită, în opinia acuzării, prin relaţia existentă între inculpatul D.D. şi inculpatul B.F.B., (acesta fiind şoferul său personal), cu verificările efectuate de Garda Financiară la SC E.I. SRL Bucureşti, constatându-se că inculpatul B.F.B. nu a efectuat nici un fel de plăţi, contravaloarea bunurilor fiind achitată de SC M.M.C. SRL, firmă ce a preluat, în faza finală, construcţia imobilului, în baza unui contract încheiat cu SC B. SRL.
Reţine acuzarea că, cu concursul fraudulos al inculpatului D.B.D. a fost încheiat contractul autentificat prin încheierea din 24 mai 2004, în care, la instigarea părţilor implicate, notarul public P.P. a menţionat în fals că tranzacţia ar fi fost de vânzare-cumpărare, iar preţul acesteia ar fi fost de 900.000.000 ROL, deşi această sumă nu a fost remisă cu titlu de preţ, iar bunul nu a fost cumpărat, ci dat cu titlu de mită de inculpatul D.D., urmare tranzacţiilor încheiate în anul 2001, în calitate de preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, de la inculpatul I.G.G.
Implicarea inculpatului B.F.B. în sprijinirea inculpatului D.D., constă în aceea că, pentru a se da o aparenţă de legalitate, suma trecută în contract a fost plătită prin virament bancar, din contul SC B. SRL, în contul personal al inculpatului B.F.B., la data de 25 mai 2004 respectiv 08 iunie 2004, sume ce au fost retrase în aceeaşi zi de inculpatul B.F.B.
Susţinerile inculpatului B.F.B. în sensul că a acceptat să vândă terenul şi construcţia nefinalizată la un preţ de 900.000.000 ROL, întrucât anunţurile de vânzare în perioada martie-aprilie 2004, au rămas fără rezultat, iar costurile construcţiei depăşeau puterea sa financiară, nu au fost confirmate în cauză.
Se arată că în perioada de referinţă, în ziarul R.L. nu a fost identificat nici un anunţ dat de inculpatul B.F.B., pentru vânzarea terenului în cauză.
În ceea ce priveşte infracţiunea de spălare de bani reţinută în sarcina inculpatului B.F.B., acuzarea reţine că acesta a acceptat trecerea în proprietatea sa a suprafeţei de teren de 351,79 m.p. în scopul de a ascunde adevărata natură a proprietăţii acestui bun, primit cu titlu de mită de inculpatul D.D. şi ulterior, acelaşi bun a fost trecut în proprietatea SC B. SRL, punându-l la dispoziţia inculpatului D.D., conform înţelegerii iniţiale.
Infracţiunea de participaţie improprie la fals intelectual săvârşită de acelaşi inculpat, constă, în opinia procurorului, în aceea că inculpatul B.F.B. a determinat notarul public S.D. să menţioneze în contract ca fiind o tranzacţie de vânzare-cumpărare, iar preţul terenului de 600.000.000 ROL a fost predat, deşi în realitate această sumă nu a fost dată.
Se face trimitere la comportamentul post-tranzacţie al inculpatului D.D., resursele financiare limitate ale inculpatului B.F.B., la faptul că lucrările de construcţie au început cu acceptul inculpatului D.D., anterior obţinerii autorizaţiei de construcţie, lucrările de proiectare şi de construcţie au fost efectuate de SC E.I. SRL, respectiv SC V.C. SRL, anterior preluării imobilului de către SC B. SRL, fiind suportate de această firmă şi nu în ultimul rând transferul final al bunului în baza contractului din 24 mai 2004 din proprietatea inculpatului B.F.B. în proprietatea SC B. SRL, controlată de inculpatul D.D., unde fiul acestuia, inculpatul D.B.D. avea calitatea de acţionar unic.
Infracţiunea de uz de fals, reţinută în sarcina inculpatului B.F.B., este dovedită, în opinia Parchetului, prin aceea că inculpatul a utilizat contractele din 04 aprilie 2001 respectiv din 24 mai 2004, pentru a obţine un număr cadastral de la Oficiul de cadastru şi Publicitate Imobiliară, respectiv pentru a evidenţia operaţiunea comercială în contabilitatea societăţii, în condiţiile în care cele două înscrisuri erau false, atestând tranzacţii fictive.
Reţine Parchetul că inculpatul D.B.D. - în sarcina acestuia reţinându-se infracţiunile de participaţie improprie de fals intelectual, respectiv spălare de bani - avea cunoştinţă de tranzacţiile fictive încheiate de inculpatul D.D., fiind cel care a semnat contractul din 24 mai 2004, în sensul că tranzacţia ar fi fost una de vânzare-cumpărare deşi banii nu fuseseră daţi cu acest titlu, iar bunul nu fusese cumpărat, ci pus la dispoziţia inculpatului D.D.
În fine, infracţiunea de spălare de bani a rezultat din aceea că inculpatul D.B.D., a acceptat în calitate de asociat unic, să treacă în proprietatea SC B. SRL, în baza contractului din 24 mai 2004, suprafaţa de 351,79 m.p.în scopul de a ascunde adevărata natură a proprietăţii acestui bun.
Ultima critică invocată de Parchet, priveşte greşita ridicare a sechestrului asigurător instituit asupra terenului în suprafaţă de 352,79 m.p., amplasat în Bucureşti, str. G.R., sector 5.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursul prin prisma criticilor formulate, cât şi din oficiu cauza, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Elementul material al laturii obiective a infracţiunii de luare de mită constă în fapta funcţionarului - care în condiţiile şi scopul arătat în norma de încriminare - pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge.
Indiferent de modalitatea alternativă în care se comite fapta, pretinderea, primirea, acceptarea trebuie să fie neechivocă, reflectând intenţia funcţionarului de a condiţiona de ea, îndeplinirea ori întârzierea efectuării unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri.
Primirea, ca modalitate alternativă de comitere a infracţiunii de luare de mită - formă reţinută de procuror în actul de sesizare şi ulterior în criticile invocate în recurs - înseamnă luarea în posesie, în stăpânire, în păstrare, de către subiectul activ a bunurilor sau foloaselor necuvenite, care i se oferă, i se dau, i se remit. Spre deosebire de pretindere, primirea implică o predare efectivă a banilor sau bunurilor care nu se realizează din iniţiativa funcţionarului, ci a cumpărătorului sau a altuia.
Ea trebuie să fie voluntară şi presupune o relativă simultaneitate, concomitentă cu acceptarea care o precede.
Primirea nu poate fi concepută fără acceptarea prealabilă de către funcţionar a banilor sau foloaselor, acesta ştiind că ele sunt necuvenite şi sunt primite pentru încălcarea atribuţiilor de serviciu.
Pentru existenţa infracţiunii de luare de mită - indiferent de modalitatea de săvârşire - elementul material al acesteia trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe:
a) pretinderea, primirea, acceptarea sau nerespingerea promisiunii trebuie să se refere la bani, bunuri sau la alte foloase;
b) acestea trebuie să nu fie datorate funcţionarului în mod legal, ele trebuind să fie necuvenite;
c) oricare dintre modalităţile alternative să fie anterioare sau concomitente, îndeplinirii, neîndeplinirii sau îndeplinirea necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu ale funcţionarului;
d) actul pentru a cărui îndeplinire, neîndeplinire, întârziere, se pretinde, se primeşte, ori se acceptă, trebuie să facă parte din sfera atribuţiilor de serviciu ale funcţionarului, adică să fie un act privitor la îndatoririle de serviciu sau contrar acestor îndatoriri.
În înţelesul art. 254 C. pen., prin act se înţelege orice activitate care trebuie efectuată de funcţionar în conformitate cu îndatoririle sale de serviciu, atribuţiile, competenţele de serviciu ale acestuia. Îndatoririle de serviciu ale funcţionarului sunt definite ca fiind tot ceea ce cade în sarcina funcţionarului în conformitate cu normele care reglementează, guvernează serviciul respectiv ori este inerent raţiunii acestuia. Pentru existenţa infracţiunii de luare de mită este necesar şi suficient ca funcţionarul să negocieze, să vândă, partea din putere care îi revine, nefiind relevant dacă actul negociat a făcut parte din competenţa exclusivă a subiectului activ sau acesta a contribuit la efectuarea lui.
Corelativ infracţiunii de luare de mită, darea de mită constă într-o acţiune de cumpărare sau încercare de cumpărare a funcţionarului care poate fi realizată alternativ prin promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase în scopurile prevăzute în art. 254 C. pen.
Oferirea, modalitate de săvârşire a infracţiunii de dare de mită reţinută în cauză - constă în acţiunea mituitorului de a propune funcţionarului să-i dea bani sau alte foloase, însoţită de prezentarea acestora sau de punerea lor la dispoziţia acestuia, dacă va acţiona în scopurile prevăzute. Oferta trebuie să fie precisă, neechivocă şi să ajungă la cunoştinţa funcţionarului.
Ambele infracţiuni se săvârşesc numai prin intenţie directă, calificată de scop .
Se observă astfel existenţa unei corelativităţi între cele două infracţiuni, manifestată în principal, în planul laturii obiective, întrucât acţiunea de „oferire” şi de „dare” de bani sau alte foloase care definesc elementul material al infracţiunii de dare de mită, le corespunde, la luarea de mită, acţiunea de „primire”, iar acţiunii de „promitere” îi corespunde aceea de „acceptare” sau „nerespingere”.
Raportând cerinţele legii, -pentru reţinerea infracţiunilor de luare de mită în sarcina inculpatului D.D., respectiv infracţiunea de dare de mită pentru inculpatul I.G.G. - la probele administrate în dosarul cauzei, Înalta Curte reţine că acuzarea nu a dovedit, dincolo de orice dubiu, existenţa unei înţelegeri frauduloase între cei doi inculpaţi, înţelegere în cadrul căreia inculpatul D.D. să-şi încalce atribuţiile de serviciu prin achiziţionarea pentru Liga Profesionistă de Fotbal a unui teren supraevaluat în schimbul primirii, pentru sine, de la inculpatul I.G.G., a suprafeţei de teren de 351.79 m.p.
În opinia acuzării, fapta inculpatului D.D. ar consta în aceea că la data de 24 aprilei 2001, în calitate de preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, în baza unei înţelegeri prealabile cu inculpatul I.G.G., a primit de la acesta o suprafaţă de 354,75 m.p. teren în valoare de 32.600 dolari S.U.A., amplasată în Bucureşti, str. G.R., sector 5, pentru a accepta, cu încălcarea dispoziţiilor art. 22 alin. (2) lit. i) din Statutul Ligii Profesioniste de Fotbal şi la un preţ supraevaluat, achiziţionarea de către Ligă, cu suma de 355.000 dolari S.U.A., a unei suprafeţe de teren de 1,497 m.p. teren şi a unei construcţii neautorizate în suprafaţă de 279,72 m.p.
La rândul său, inculpatul I.G.G. la data de 04 aprilie 2001, a oferit inculpatului D.D. o suprafaţă de 351,79 m.p. pentru a-l determina să accepte achiziţionarea de către Liga Profesionistă de Fotbal a unei suprafeţe de teren de 1.097,21 m.p. la un preţ supraevaluat.
Nu este dovedită, astfel cum au reţinut instanţele de fond şi apel, înţelegerea frauduloasă între cei doi inculpaţi şi nici oferirea, respectiv primirea de către inculpatul D.D. a unei suprafeţe de teren cu titlu de mită.
În perioada de referinţă, martorii audiaţi de către instanţa de fond au arătat că relaţiile dintre cei doi inculpaţi erau tensionate dat fiind faptul că ambii candidaseră pentru ocuparea funcţiei de preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, acestea rezumându-se doar la formele obişnuite de salut, făcând referire la aceste împrejurări martorii U.I., A.V., C.H.G., S.M., N.G. De altfel, această stare de fapt este confirmată şi de inculpaţii D.D. şi I.G.G.
Achiziţionarea de către Liga Profesionistă de Fotbal, al cărui preşedinte era inculpatul D.D., a fost discutată în mod repetat, de către membrii Adunării Generale al Ligii Profesioniste de Fotbal care au decis cumpărarea acestuia la preţul stipulat în contract.
Cu privire la acest aspect martorul U.I. a arătat că începând cu anul 1997 în cadrul „Adunării Generale a Ligii a fost ridicată permanent problema achiziţionării unui teren cu scopul de a fi construit un sediu al Ligii. Această problemă a pus-o şi preşedinţii de cluburi care făceau parte din adunarea generală”.
În cursul anului 2000, inculpatul D.D. l-a însărcinat pe martorul U.I. să verifice situaţia juridică a terenului în cauză, aceasta în condiţiile în care relaţiile dintre inculpaţii D.D. şi I.G.G. „erau foarte reci”.
Acelaşi martor susţine că achiziţionarea terenului a fost discutată în cadrul adunării generale care a hotărât cumpărarea terenului de la inculpatul I.G.G., aprobând totodată şi suma pe care trebuia să o plătească liga.
La încheierea contractului a fost prezent inculpatul I.G.G., martorul U.I. şi inculpatul D.D.
Cât priveşte limitele reprezentării ligii de către inculpatul D.D., martorul U.I. arată că, la nivelul anului 2001, persoana „împuternicită nu primeşte o împuternicire scrisă, ci acţionează pe baza hotărârii Adunării Generale, ceea ce s-a întâmplat şi la achiziţionarea terenului”.
În acelaşi sens sunt şi declaraţiile martorului C.C., având calitatea de membru în Adunarea Generală a Ligii Profesioniste de Fotbal în perioada 1999-2002. Acesta arată că în perioada august 2000 - ianuarie 2001, în cadrul unei Adunări Generale „au fost împuterniciţi să se ocupe de această problemă preşedintele Ligii, D.D. şi vice-preşedintele ligii, martorul U.I. Cei doi au fost mandataţi de toţi membrii Adunării Generale să se ocupe de găsirea unui loc pentru noul sediu al ligii”.
Martorul A.V. confirmă starea de fapt expusă de ceilalţi martori, arătând că în cursul anului 2001, întrucât liga nu avea un sediu au căzut de acord cu toţi membrii adunării generale că se impune ca liga să aibă un nou sediu. „A venit I.G.G. care s-a adresat mie şi altor colegi că au un teren pe care vrea să-l vândă şi mi-a făcut o propunere... I-am spus lui I.G.G. că oferta să fie discutată în Adunarea Generală a Ligii care avea competenţa să hotărască achiziţionarea terenului… când s-a hotărât achiziţionarea terenului de la I.G.G. a fost în unanimitate”. Martorul cunoştea că relaţiile dintre inculpaţii I.G.G. şi D.D. erau „foarte proaste”, „încordate” şi nu are cunoştinţă despre vreo înţelegere între cei doi inculpaţi relativ la achiziţionarea terenului.
Martorii C.H.G. şi P.R. (confirmă, de asemenea, că pentru achiziţionarea terenului şi preţul plătit a existat o hotărâre a Adunării Generale a Ligii.
În acelaşi sens sunt şi declaraţiile martorilor H.G. - membru al Adunării Generale a Ligii Profesioniste de Fotbal, mandatat din partea Fotbal Club G. Bistriţa să o reprezinte în anul 2001, martorul B.P. - preşedinte executiv al Clubului de Fotbal A. Ploieşti, martorul V.I. - membru al Adunării General a Ligii Profesioniste de Fotbal în anul 2001 reprezentând Clubul de Fotbal G.M. Mediaş, C.P. - reprezentant al Clubului de Fotbal O. Galaţi, martorul N.G. - vicepreşedinte al Clubului de fotbal Universitatea Craiova, martorul Anghelache Constantin -reprezentant al Clubului Rapid Bucureşti.
Urmare acestei hotărâri a Adunării Generale a Ligii Profesioniste de Fotbal, la data de 04 aprilie 2001 a fost încheiat contractul prin care inculpatul I.G.G. a vândut suprafaţa de 1.497,21 m.p. teren şi construcţie, situat în Bucureşti, str. G.R., Ligii Profesioniste de Fotbal, reprezentată de inculpatul D.D. şi U.I. cu suma de 355.000 dolari S.U.A.
Se impune a fi reţinute alte două aspecte relativ la acuzaţiile aduse inculpaţilor D.D. şi I.G.G.
Prima are în vedere dispoziţiile art. 22 din Statutul Ligii - în opinia acuzării inculpatul D.D. a încălcat dispoziţiile art. 22 alin. (2) lit. j) - articol unic în care se arată că adunarea generală are drept de control asupra consiliului Ligii Profesioniste de Fotbal, fără relevanţă sub aspectul infracţiunii de luare de mită reţinută în sarcina inculpatului, iar în dispoziţiile art. 21 alin. (2) lit. j) din Statut se prevede că adunarea generală are ca atribuţii aprobarea lucrărilor de dezvoltare şi investiţie.
Astfel cum s-a arătat anterior şi cum au reţinut şi instanţele de fond şi apel, Adunarea Generală a Ligii Profesioniste de Fotbal a fost cea care a aprobat achiziţionarea terenului şi demararea lucrărilor de construcţie.
Cel de-al doilea aspect are în vedere o chestiune de procedură, dat fiind faptul că procurorul a început urmărirea penală împotriva inculpatului I.G.G. pentru o faptă prescrisă. Astfel, infracţiunea de dare de mită se pretinde că a fost comisă la data de 04 aprilie 2001, termenul de prescripţie a fost împlinit la 04 aprilie 2006 iar urmărirea penală a fost începută la 23 noiembrie 2007.
La data de 04 aprilie 2001 inculpatul I.G.G. a vândut inculpatului B.F.B. suprafaţa de teren de 351,79 m.p. teren rămas din cel înstrăinat către Liga Profesionistă de Fotbal cu preţul de 600.000.000 ROL, contractul fiind autentificat de BNP S.D.
La încheierea acestui contract, inculpatul D.D. nu a fost prezent, tranzacţia fiind încheiată exclusiv între inculpaţii I.G.G. şi B.F.B. De asemenea, demersurile ulterioare pentru intabularea terenului,obţinerea certificatului de urbanism, autorizaţia de construcţie, au fost efectuate de inculpatul B.F.B.
Devenind proprietarul acestei suprafeţe de teren, în cursul anului 2004 a încheiat contractul de vânzare-cumpărare prin care inculpatul B.F.B. a vândut terenul în suprafaţă de 351,79 m.p. SC B. SRL, reprezentată de inculpatul D.B.D. cu suma de 900.000.000 ROL, achitată prin ordin de plată.
În absenţa unui probatoriu care să dovedească o înţelegere frauduloasă între inculpaţii din prezenta cauză, contractele încheiate în cursul anului 2001, respectiv 2004, reprezintă voinţa părţilor, dând naştere la drepturi şi obligaţii reciproce, părţile fiind libere să determine preţul contractului.
Prin urmare, nici activitatea inculpaţilor D.D. şi I.G.G., nici activităţile întreprinse ulterior de inculpaţii B.F.B., respectiv D.B.D. nu cad sub incidenţa legii penale.
Prin probele administrate nu s-a dovedit, dincolo de orice dubiu, că tranzacţiile efectuate între inculpatul I.G.G. şi B.F.B., respectiv SC B. SRL au fost fictive, inculpatul B.F.B. făcând demersurile către autorităţi, în virtutea calităţii sale de proprietar al terenului.
Prin urmare, instanţele au stabilit în cauză o stare de fapt corectă, au analizat şi interpretat probele în mod corespunzător, astfel că soluţiile de achitare dispuse în cauză sunt legale.
Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte în temeiul disp.art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A.
Văzând şi dispoziţiile art. 189-192 C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. împotriva deciziei penale nr. 325/A din 02 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, privind pe inculpaţii D.D., B.F.B., D.B.D. şi I.G.G.
Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi, până la prezentarea apărătorilor aleşi, în sumă de câte 75 RON, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3361/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3396/2012. Penal. Infracţiuni de evaziune... → |
|---|
