ICCJ. Decizia nr. 3399/2012. Penal

Decizii penale ICCJ 2012

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3399/2012

Dosar nr. 29631/3/2010

Şedinţa publică din 23 octombrie 2012

Asupra recursului de faţă, constată:

Prin sentinţa penală nr. 33 din 20 ianuarie 2011 Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a dispus următoarele:

În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. raportat la art. 74 lit. a)-c) C. pen. şi art. 76 lit. a) C. pen. a condamnat pe inculpata D.L.S. la o pedeapsă de 3 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71-64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Conform art. 86¹ C. pen. a fost suspendată sub supraveghere executarea, pedepsei, fixându-se un termen de încercare de 4 ani în temeiul art. 86² C. pen.

În baza art. 86³ C. pen. s-a pus în vedere inculpatei să se prezinte în prima săptămână a primei luni din fiecare trimestru la Serviciul de Protecţie a Victimelor şi Reintegrare Socială a Infractorilor, să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă şi să comunice informaţii de natură a-i putea fi controlate mijloacele de existenţă.

În baza art. 359 C. proc. pen. s-au pus în vedere inculpatei dispoziţiile art. 86⁴ alin. (2) C. pen.

Conform art. 88 C. pen. s-a dedus din durata pedepsei aplicate prevenţia de la data de 27 mai 2010 la zi.

În baza art. 350 alin. (3) C. proc. pen. s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatei de sub puterea M.A.P. nr. 142/UP/2010 al Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, dacă nu este arestată în altă cauză.

Conform art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei s-a suspendat şi executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 5 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a)-c) şi art. 76 lit. d) C. pen. a fost condamnat inculpatul U.F. la o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare.

În baza art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 74 lit. a)-c) C. pen. şi art. 76 lit. d) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 2 ani închisoare.

În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 14 lit. d) din aceeaşi lege şi art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a)-c) C. pen. şi art. 76 lit. d) C. pen. acelaşi inculpat a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen. s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71-64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 86¹ C. pen. a fost suspendată sub supraveghere executarea pedepsei rezultante, fixându-se un termen de încercare de 4 ani, conform art. 86² C. pen.

În baza art. 86³ C. pen. s-a pus în vedere inculpatului să se prezinte în prima săptămână a primei luni din fiecare trimestru la Serviciul de Protecţie a Victimelor şi Reintegrare Socială a Infractorilor, să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă şi să comunice informaţii de natură a-i putea fi controlate mijloacele de existenţă.

În baza art. 359 C. proc. pen. s-au pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 86⁴alin. (2) C. pen.

Conform art. 88 C. pen. s-a dedus din durata pedepsei aplicate prevenţia de la 27 mai 2010 la zi.

În baza art. 350 alin. (3) C. proc. pen. s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea M.A.P. nr. 143/UP/2010 al Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, dacă nu este arestat în altă cauză.

Conform art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei închisorii a fost suspendată şi executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea specială a cantităţii de 0,37 grame heroină şi 265 comprimate metadonă rămase în urma analizelor de laborator.

Conform art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea specială a sumei de 550 RON de la cei doi inculpaţi.

Conform art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea specială a sumei de 19.125 RON, ridicată cu ocazia percheziţiei domiciliare şi care provine din vânzarea de droguri.

Pentru a dispune astfel, tribunalul a reţinut, analizând probatoriile administrate, următoarea situaţie de fapt.

Inculpatul U.F., pe baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, la datele de 07 mai 2010, 12 mai 2010, 13 mai 2010 (folosindu-se de minora D.R. în vârstă de 13 ani), 14 mai 2010 (împreună cu coinculpata D.L.S.) şi 17 mai 2010, a vândut colaboratorului sub acoperire „D.A." cantitatea totală de 1,26 grame heroină cu suma de 500 RON, ceea ce întruneşte în drept elementele constitutive ale o infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată, prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 14 lit. d) din acelaşi act normativ şi art. 41 alin. (2) C. pen.

S-a reţinut de asemenea că în zilele de 13 mai 2010, 14 mai 2010 şi 17 mai 2010, acelaşi inculpat, cu ştiinţă, a pus la dispoziţia unor consumatori de droguri locuinţa sa în vederea consumului, ceea ce realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de punere la dispoziţie a locuinţei în vederea consumului, prev. de art. 5 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Fapta aceluiaşi inculpat, constând în deţinerea la domiciliu a cantităţii de 275 comprimate metadonă, în vederea consumului propriu, fiind depistat cu ocazia percheziţiei locuinţei, la 27 mai 2010, s-a apreciat că întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de deţinere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu, prev. de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.

S-a reţinut că toate infracţiunile au fost comise în concurs real, fiind incidente prevederile art. 33 lit. a) C. pen.

În ceea ce o priveşte pe inculpata D.L.S., s-a stabilit că activitatea sa infracţională a constat în faptul că, în baza unei unice rezoluţiuni infracţionale, la data de 14 mai 2010, împreună cu inculpatul U.F. a vândut colaboratorului sub acoperire „D.A." cantitatea de 0,22 grame heroină cu suma de 100 RON, iar în data de 18 mai 2010 a vândut aceleiaşi persoane cantitatea de 0,12 grame heroină cu suma de 50 RON, ceea ce întruneşte în drept elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Tribunalul a mai reţinut şi motivat că săvârşirea infracţiunilor de către inculpaţi, în condiţiile arătate, ca şi vinovăţia acestora, sunt amplu şi temeinic dovedite prin procesele-verbale încheiate de organele de poliţie, înregistrări audio-video necontestate, actele de constatare tehnico-ştiinţifică, coroborate cu depoziţiile martorilor, declaraţiile colaboratorului sub acoperire şi recunoaşterile constante ale inculpaţilor, care au solicitat să se ţină seama de circumstanţele lor personale favorabile.

În ceea ce priveşte individualizarea pedepselor, tribunalul a interpretat prevederile art. 72 C. pen. în sensul existenţei unei distincţii clare între gradul de pericol social al faptelor, pe de o parte, care este ridicat, şi datele ce caracterizează persoana inculpaţilor, unde sunt precumpănitori, acele elemente ce conduc la concluzia că reeducarea lor este posibilă şi fără privare de libertate prin suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie sub mai multe aspecte.

S-a susţinut în primul rând că instanţa de fond a greşit neaplicând inculpatului U.F. şi pedeapsa complementară prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. d) C. pen. - interzicerea drepturilor părinteşti, în condiţiile în care în sarcina sa s-a reţinut incidenţa art. 14 lit. d) din Legea nr. 143/2000. Acesta a implicat, în activitatea sa ilegală de comercializare a drogurilor, la data de 13 mai 2010, pe minora D.R., în vârstă de 13 ani, ceea ce imprimă faptei un caracter şi mai grav, ce urmează să se reflecte şi în pedeapsa complementară.

O a doua critică a vizat neaplicarea prevederilor art. 80 C. pen., coexistenţa circumstanţelor atenuante cu agravanta menţionată impunând ca pedeapsa să nu fie coborâtă sub minimul său special, în raport de gravitatea faptei, de circumstanţele reale şi personale ale cauzei.

Cel de-al treilea motiv de apel a vizat greşita individualizare a pedepselor aplicate ambilor inculpaţi, arătându-se că suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor este nejustificată.

Intimaţii inculpaţi au solicitat respingerea apelului ca nefondat, arătând că recunosc faptele şi nu vor mai săvârşi infracţiuni. Inculpatul U.F. a solicitat şi să fie audiat, declaraţia sa în sensul menţionat fiind consemnată la dosar.

Prin decizia penală nr. 104/A din 01 aprilie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

A desfiinţat, în parte, sentinţa penală nr. 33 din 20 ianuarie 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, şi rejudecând:

I. În baza art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. a condamnat inculpata D.L.S. la 3 ani închisoare.

A făcut aplicarea art. 71 C. pen., interzicându-i inculpatei pe durata executării pedepsei principale, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

În baza art. 86¹ C. pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit conform art. 86² alin. (1) C. pen.

Pe durata termenului de încercare, inculpata trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti;

- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

A atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 86⁴ C. pen. privind revocarea beneficiului suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

Conform art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării executării pedepsei principale, s-a suspendat şi executarea pedepsei accesorii aplicate inculpatei.

II. 1. În baza art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 14 lit. d) din aceeaşi lege, art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. a condamnat pe inculpatul U.F. la pedeapsa de 5 ani închisoare.

A făcut aplicarea art. 71 C. pen., interzicându-i inculpatului pe durata executării pedepsei principale, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

2. În baza art. 4 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. c), art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. a condamnat acelaşi inculpat la 1 an închisoare.

3. În baza art. 5 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. c), art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. a condamnat acelaşi inculpat la 2 ani închisoare.

Conform art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. a contopit aceste pedepse şi a dat inculpatului spre executare pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.

A dedus prevenţia pentru ambii inculpaţi, de la 27 mai 2010 la 20 ianuarie 2011.

Pentru a pronunţa această hotărâre a reţinut următoarele:

Examinând actele şi lucrările dosarului în contextul prevederilor art. 378 C. proc. pen. şi al criticilor formulate, Curtea a reţinut următoarele:

Referitor la neaplicarea faţă de inculpatul U.F. a pedepsei complementare a interzicerii drepturilor părinteşti - art. 64 lit. d) C. pen., s-a reţinut că implicarea unui minor, în cazul în speţă, în vârstă de 13 ani, într-un act infracţional de comercializare a drogurilor prezintă o gravitate deosebită, reflectată de legiuitor prin reglementarea unei circumstanţe agravante speciale - art. 14 lit. d) din Legea nr. 143/2000. Ea a fost reţinută de către instanţa de fond ca încadrare juridică, iar din motivarea sentinţei rezultă că a fost avută în vedere şi la individualizarea pedepsei.

Nici cea de-a doua critică, vizând neaplicarea de către instanţa de fond a o prevederilor art. 80 C. pen. privind concursul între cauzele de agravare şi de atenuare a pedepselor nu a putut fi primită.

Prin sentinţa atacată a fost reţinut acest concurs, iar instanţa a considerat totuşi necesar, în raport de ansamblul criteriilor şi al circumstanţelor reale şi personale pe care Ie-a avut în vedere, să coboare pedeapsa sub minimul special prevăzut de lege 10 ani închisoare. S-a apreciat că această posibilitate este perfect legală, fiind în acord cu prevederile art. 80 alin. (2) C. pen.: „în caz de concurs între circumstanţele agravante şi atenuante, coborârea pedepsei sub minimul special nu este obligatorie".

S-a reţinut că apelul este întemeiat în ceea ce priveşte individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor, conform consideraţiilor ce succed.

Cererea inculpatului U.F. şi a inculpatei D.L.S., de a li se aplica prevederile art. 320¹ C. proc. pen., nu a putut fi însă primită având în vedere că cercetarea judecătorească a început înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, care a introdus acest text, iar prevederile art. 13 C. pen. nu operează într-o asemenea materie procedurală.

Aşa fiind, instanţa de apel a dispus, în rejudecare, conform încadrării juridice corecte date de instanţa de fond, condamnarea inculpatului U.F. la pedepse de 5 ani, 1 an şi respectiv 2 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 raportat la art. 64 lit. a) şi b) C. pen., interzicându-i-se inculpatului, ca pedepse accesorii, aceste drepturi, pe duratele de executare ale pedepselor principale.

Curtea a apreciat că în cauză, în raport şi de distincţiile făcute în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, ţinând seama de numărul, gravitatea şi natura infracţiunilor, este justificată interzicerea în totalitate a drepturilor electorale, deci inclusiv cel de a fi ales [art. 64 alin. (1) lit. a) teza I C. pen.].

S-a mai reţinut că faptele inculpatului, care lezează cu totul alte categorii de relaţii sociale decât cele de familie ori legate de ocrotirea minorilor, nu justifică aplicarea pedepsei complementare solicitate de Parchet, o astfel de măsură fiind excesivă şi în afara scopurilor pentru care a fost reglementată.

Conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. a) C. pen. s-a procedat la contopirea pedepselor şi s-a dat intimatului inculpat spre executare pe cea mai grea dintre acestea, de 5 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71-64 lit. a) şi b) C. pen. pe durata executării pedepsei de 5 ani închisoare.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.

Împotriva deciziei penale nr. 104/A din 01 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, privind pe inculpaţii U.F. şi D.L.S. a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, motivele fiind menţionate în încheierea de şedinţă de la 11 octombrie 2012 când au avut loc dezbaterile în prezenta cauză, urmând a nu mai fi reluate.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 29631/3/2010.

Examinând motivele de recurs şi hotărârea atacată sub toate aspectele, Înalta Curte constată că recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti este fondat, dar nu pentru motivele invocate respectiv cele prevăzute de art. 385⁹ pct. 14 şi pct. 17² C. proc. pen., ci pentru considerentul privind greşita confiscare a sumei de 550 RON de la intimaţii inculpaţi U.F. şi D.L.S.

I. Astfel, Înalta Curte constată că la data de 07 mai 2010 în jurul orelor 13,00, colaboratorul D.A. a efectuat o cumpărare autorizată de heroină de la inculpatul U.F., înmânându-i acestuia din urmă o sumă de 100 RON contravaloarea a două doze de heroină.

Din raportul de constatare tehnico ştiinţifică din 11 mai 2010, a rezultat că proba cu masa de 0,31 grame conţine heroină în amestec cu cofeină şi paracetamol, cantitatea de 0,23 grame din aceeaşi substanţă fiind depusă la camera de corpuri delicte conform dovezii.

În data de 12 mai 2010 în jurul orelor 14:30 colaboratorul „D.A." a efectuat o cumpărare autorizată de droguri, de la inculpatul U.F., înmânându-i acestuia din urmă o sumă de 100 RON contravaloarea a două doze de heroină.

Din raportul de constatare tehnico ştiinţifică din 14 mai 2010, a rezultat că proba cu masa de 0,24 grame conţine heroină în amestec cu cofeină şi paracetamol, probă consumată în procesul analizelor de laborator.

În data de 13 mai 2010 în jurul orelor 10:00 colaboratorul „D.A." o a efectuat o cumpărare autorizată de droguri, de la inculpatul U.F., înmânându-i acestuia din urmă o sumă de 100 RON contravaloarea a două doze de heroină, cumpărare efectuată prin intermediul minorei D.R.

Din raportul de constatare tehnico ştiinţifică din 14 mai 2010, a rezultat că proba cu masa de 0,25 grame conţine heroină în amestec cu cofeină şi paracetamol, probă consumată în procesul analizelor de laborator.

În data de 14 mai 2010 în jurul orelor 18:00 colaboratorul „D.A." a efectuat o cumpărare autorizată de droguri de la inculpatul U.F. şi inculpata D.L.S., înmânându-i acestuia din urmă o sumă de 100 RON contravaloarea a două doze de heroină.

Din raportul de constatare tehnico ştiinţifică din 18 mai 2010, a rezultat că proba cu masa de 0,22 grame conţine heroină în amestec cu cofeină şi paracetamol, probă consumată în procesul analizelor de laborator.

În data de 17 mai 2010 în jurul orelor 14:00 colaboratorul „D.A." a efectuat o cumpărare autorizată de droguri, de la inculpatul U.F., înmânându-i acestuia din urmă o sumă de 100 RON contravaloarea a două doze de heroină.

Din raportul de constatare tehnico ştiinţifică din 19 mai 2010, a rezultat că proba cu masa de 0,24 grame conţine heroină în amestec cu cofeină şi paracetamol, cantitatea de 0,14 grame pulbere din aceeaşi substanţă a fost depusă la camera de corpuri delicte conform dovezii.

În data de 18 mai 2010 în jurul orelor 18:30 colaboratorul „D.A." a efectuat o cumpărare autorizată de droguri de la inculpata D.L.S., înmânându-i acesteia din urmă o sumă de 50 RON contravaloarea unei doze de heroină.

Din raportul de constatare tehnico ştiinţifică din 19 mai 2010, a rezultat că proba cu masa de 0,12 grame conţine heroină în amestec cu cofeină şi paracetamol, probă consumată în procesul analizelor de laborator.

in toate aceste acte materiale rezultă că inculpatul U.F. a săvârşit infracţiunea de trafic de droguri în formă continuată, respectiv 4 acte materiale (respectiv la data de 07 mai 2010, 12 mai 2010, 13 mai 2010, 17 iulie 2010) în schimbul sumei totale de 400 RON, şi un act material împreună cu inculpata D.L. în schimbul sumei de 100 RON (la data de 14 mai 2010), iar inculpata D.L. a mai săvârşit infracţiunea de trafic de droguri, singură, un singur act material, în schimbul sumei de 50 RON (la data de 18 mai 2010).

Astfel, sumele care trebuiau confiscate de la inculpaţii, fiind rezultatul activităţii infracţionale, sunt de 450 RON în ceea ce-l priveşte pe inculpatul U.F. şi 100 RON în ceea ce o priveşte pe inculpata D.L.F.

II. Cu privire la motivul de casare invocat de parchet privind greşita individualizare a pedepselor stabilite în sarcina inculpaţilor; instanţa de recurs constată că referitor la inculpata D.L.S., instanţa de fond şi instanţa de apel au considerat, în mod corect, că în raport de împrejurarea că aceasta a săvârşit două acte materiale ale infracţiunii de comercializare a drogurilor, fiind sub influenţa concubinului său, inculpatul U.F., că nu este cunoscută cu antecedente penale, a recunoscut şi regretat faptele, are un copil minor în întreţinere, dispunând pedeapsa de 3 ani închisoare o pedeapsă ce a fost suspendată sub supraveghere, în condiţiile art. 86¹ C. pen.

De asemenea, instanţa de apel a reţinut că soluţia instanţei de fond este greşită şi în ceea ce priveşte tratamentul sancţionator aplicat intimatului inculpat U.F.

Instanţa de Apel, în mod judicios a reţinut că, în mod nejustificat, instanţa de fond a aplicat inculpatului U.F. pedepse într-un cuantum redus şi a dispus suspendarea sub supraveghere a executării sancţiunii rezultante, deşi inculpatul a săvârşit un număr de trei infracţiuni diferite în formă continuată, cu privire la regimul drogurilor, implicând un număr important de acte materiale, fiind, conform propriilor declaraţii, infractor de obicei, consumând droguri de mai mulţi ani şi fiind angrenat în activităţi de acest gen; şi nu se află la prima încălcare a legii penale, este fără ocupaţie şi loc de muncă.

Toate aceste împrejurări, coroborate cu pericolul social deosebit de ridicat al faptelor, au condus instanţa de apel la concluzia că reeducarea sa nu poate fi realizată, în sensul art. 52 C. pen., fără privare de libertate.

Instanţa de apel a mai ţinut seama, la individualizarea pedepselor, că inculpatul nu a negat săvârşirea infracţiunilor.

Toate aceste împrejurări reţinute de instanţa de apel, urmează a fi luate în o considerare şi de Înalta Curte, întrucât în ansamblul lor contribuie la reducerea într-o asemenea măsură a gravităţii faptelor săvârşite, care caracterizează persoana inculpatului U.F. şi D.L.S., întrucât aplicarea pedepselor sub minimul special stabilit de textele incriminatoare pentru infracţiunile săvârşite, satisfac pe deplin justa individualizare a pedepsei cea mai grea de 5 ani închisoare în ceea ce-l priveşte pe inculpatul U. şi de 3 ani închisoare în ceea ce o priveşte pe inculpata D., pedepse care sunt menite să satisfacă şi scopul acestora instituit de dispoziţiile art. 52 C. pen.

Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei reţinută în sarcina inculpatei D.L.S., Înalta Curte constată că a fost stabilită în mod corect în sensul dispunerii suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale neimpunându-se o reindividualizare nici cu privire la modalitatea de executare a pedepsei.

Împrejurarea că infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. este o infracţiune care are un pericol social ridicat prin prisma faptului că inculpata a săvârşit aceste fapte în formă continuată (însă fiind vorba de două acte materiale) aşa încât legiuitorul a manifestat severitate atunci când a o stabilit limitele pedepselor, care nu exclud însă, ca în procesul de individualizare judecătorească a executării pedepsei, ţinându-se cont de gravitatea concretă a faptelor, de condiţiile de comitere, de persoana inculpatei şi de posibilităţile sale de reeducare, să se dispună chiar şi suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale, atâta vreme cât sunt îndeplinite toate condiţiile aplicării acestei instituţii, astfel că în mod corect i s-au aplicat inculpatei dispoziţiile legale privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale aşa cum sunt prevăzute la art. 86¹ C. pen.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, constată că instanţa de apel a examinat, în mod judicios, aplicarea criteriilor obiective ce caracterizează procesul de individualizare judiciară, concretizat în modul de stabilire a pedepselor rezultante de 3 ani închisoare, în sarcina inculpatei D.L., dar şi a modului de executare a pedepsei respectiv, suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale conform art. 86¹ C. pen., reţinută în sarcina inculpatei D.L., evidenţiind, faptul că dincolo de pericolul social generic al infracţiunilor săvârşite, în mod concret acesta s-a atenuat ca urmare a împrejurărilor în care au fost săvârşite, subliniind circumstanţele personale evidenţiate în persoana inculpatei respectiv că este la primul impact cu legea penală, are un minor în întreţinere, astfel că o nouă cenzură cu privire la individualizarea pedepsei atât ca şi cuantum cât şi ca modalitate de executare nu se mai impune.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de asemenea, atât prin prisma propriei evaluări asupra individualizării pedepsei rezultante aplicate inculpatului U.F. şi D.L., cât şi a modalităţii de executare în ceea ce o priveşte pe inculpata D.L. prin aplicarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, faţă de criticile formulate în recurs, constată că în contextul cauzei nu se justifică majorarea pedepsei stabilite în ceea ce-i priveşte pe ambii inculpaţi sau schimbarea modalităţii de executare în ceea ce o priveşte pe inculpata D.L., deoarece examinarea criteriilor obiective prevăzute de art. 72 C. pen. se efectuează în mod plural, fără preeminenţa vreunuia din acestea ceea ce conduce la concluzia că circumstanţele personale ale inculpaţilor au fost avute în vedere în mod corect, în raport cu gradul de pericol social concret al faptelor comise care au luat amploare şi încurajează consumatorii de droguri, agravat prin modul de comitere, valorile sociale atinse, respectiv, prin deprecierea stării de sănătate a persoanelor care consumă astfel de substanţe.

De asemenea, critica parchetului în ceea ce-l priveşte pe inculpatul U.F. care vizează existenta uneia din împrejurările enumerate exemplificativ în art. 74 C. pen., respectiv lit. c), considerată, în mod greşit, circumstanţă atenuantă de instanţa de fond şi însuşită de instanţa de apel, raportându-se la împrejurarea că acesta nu a recunoscut implicarea în activitatea infracţională a inculpatei D.L. îngreunând stabilirea adevărului, nu obligă instanţa de judecată să înlăture aceste dispoziţii şi să dispună majorarea pedepsei aplicată deja sub minimul prevăzut de norma incriminatoare, având în vedere că în faţa instanţei de fond, respectiv, în faza de cercetare judecătorească acesta şi-a recunoscut faptele săvârşite şi Ie-a regretat.

Recunoaşterea împrejurării invocate drept circumstanţă atenuantă este lăsată la aprecierea instanţei, care ţine seama de pericolul social concret al faptelor, de ansamblul împrejurărilor în care s-a săvârşit infracţiunea, în cauză, conduita sinceră în cursul procesului penal.

În raport cu cele menţionate, Înalta Curte nu poate avea în vedere criticile formulate în recurs de către de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, întrucât în cauză pedepsele aplicate, atât pentru fiecare faptă comisă, cât şi cea rezultantă, reflectă respectarea principiului proporţionalităţii între gravitatea faptelor comise şi profilul socio-moral şi de personalitate al inculpaţilor, nejustificându-se majorarea pedepsei sau stabilirea unei alte modalităţi de executare a pedepsei, astfel încât nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen.

III. Înalta Curte constată că nu este fondat nici motivul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 17² C. proc. pen. în sensul omisiunii aplicării pedepsei complementare prev. de art. 64 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. în ceea ce-l priveşte pe inculpatul U.F.

Interzicerea exercitării acestor drepturi se impune in cazul comiterii unor infracţiuni asupra minorilor, care îl fac pe făptuitor, pentru o perioadă, incompatibil cu calitatea de părinte, tutore sau curator.

În temeiul acestei hotărâri, Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului formând un bloc de convenţionalitate şi dispoziţiile mai favorabile ale acestora fiind direct aplicabile în dreptul român, potrivit art. 11 şi art. 20 din Constituţia României, s-a reţinut că interzicerea drepturilor părinteşti reprezintă o ingerinţă în dreptul inculpatului la respectarea vieţii de familie, încălcând art. 8 din Convenţie.

Şi în prezenta cauză, ca şi în cauza dedusă C.E.D.O. - Sabou şi Pârcălab împotriva României - infracţiunea pentru care a fost condamnat inculpatul nu are nici o legătură cu fapte influenţând autoritatea părintească, acesta nefiind acuzat de neîngrijirea ori rele tratamente aplicate copiilor săi.

Aplicarea automată şi de o manieră absolută a interdicţiei de a exercita drepturile părinteşti, cu titlu de pedeapsă accesorie, tuturor persoanelor care execută o pedeapsă privativă de libertate, fără nici un control din partea instanţelor, referitor la tipul de infracţiune şi în interesul eventualilor minori reprezintă o încălcare a art. 8 din Convenţie.

Dreptul de a fi părinte şi de a exercita efectiv toate prerogativele decurgând din el, este un drept fundamental al omului, astfel că el nu poate fi interzis sau îngrădit în mod automat de către instanţă, pe durata executării pedepsei, cu titlu de pedeapsă accesorie.

Instanţa este obligată să examineze dacă infracţiunea comisă îl face pe inculpat nedemn de a exercita acest drept.

Or, prin fapta comisă la data de 13 mai 2010, de a vinde 2 doze de heroină în o schimbul sumei de 100 RON, prin intermediul minorei D.R. (care nu este fiica inculpatului), inculpatul U.F. nu a afectat drepturile şi persoana copilului şi nici nu a avut un comportament ce l-ar califica drept nedemn de a-şi exercita drepturile părinteşti, astfel încât instanţa nu poate interzice aceste drepturi nici măcar pe durata executării pedepsei principale.

Instanţa de apel, ţinând cont că interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 lit. d) C. pen., se dispun ţinând seama de natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite, de împrejurările cauzei, de persoana infractorului şi de interesele copilului ori ale persoanei aflate sub tutelă sau curatelă, a apreciat corect că faptele de trafic de droguri, deţinere în scopul consumului, şi punerea la dispoziţie a locuinţei a altor persoane în scopul consumului de droguri, nu pot duce la concluzia că inculpatul nu poate fi un bun părinte, tutore sau curator.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385¹⁵ alin. (2) lit. d) C. proc. pen. va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei penale nr. 104/A din 01 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, privind pe inculpaţii U.F. şi D.L.S.

Va casa, în parte, decizia penală atacată şi, în parte, sentinţa penală nr. 33 din 20 ianuarie 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, numai în ceea ce priveşte greşita confiscare a sumei de 550 RON de la intimaţii inculpaţi U.F. şi D.L.S.

În baza art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, va dispune confiscarea specială a sumei de 450 RON de la intimatul inculpat U.F. şi a sumei de 100 RON de la intimata inculpată D.L.S.

Văzând dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei penale nr. 104/A din 01 aprilie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, privind pe inculpaţii U.F. şi D.L.S.

Casează, în parte, decizia penală atacată şi, în parte, sentinţa penală nr. 33 din 20 ianuarie 2011 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, numai în ceea ce îi priveşte greşita confiscare a sumei de 550 RON de la intimaţii inculpaţi U.F. şi D.L.S.

În baza art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, dispune confiscarea specială a sumei de 450 RON de la intimatul inculpat U.F. şi a sumei de 100 RON de la intimata inculpată D.L.S.

Onorariul cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi U.F. şi D.L.S., în sumă de câte 300 RON se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 octombrie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 3895/2012. Penal		ICCJ. Decizia nr. 3935/2012. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 3399/2012. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3399/2012. Penal