ICCJ. Decizia nr. 3489/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3489/2012
Dosar nr. 1898/111/2009
Şedinţa publică din 30 octombrie 2012
Asupra recursului penal, deliberând, a reţinut următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 114/P din 10 mai 2011, Tribunalul Bihor l-a condamnat pe inculpatul D.C.M. la 10 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (4) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu executarea în regim de detenţie şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. cu referire la art. 998-art. 999 C. civ. a fost obligat inculpatul la 417.925 RON în favoarea părţii civile SC A.I. SRL, 48.901,3 RON către partea civilă SC P.C. SRL, la 33.936,66 RON în favoarea părţii civile SC G.K. SRL, 63.213,17 RON şi a dobânzii legale până la data plăţii efective în favoarea părţii civile SC H.R. SRL şi 17.907,90 RON în favoarea părţii civile SC I. SA.
S-a constatat că partea vătămată SC T.G.R. SRL nu a formulat pretenţii civile în cauză.
În baza art. 118 lit. e) C. pen. s-a confiscat de la inculpat suma de 12.820,34 RON.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că în cursul anului 2006, inculpatul D.C.M. împreună cu martorul B.C.C. au înfiinţat SC L. SRL, având ca obiect de activitate împachetarea seminţelor de floarea soarelui şi dovleac ce erau comercializate către alte firme, administrator fiind inculpatul care avea şi specimen de semnătură pentru contul deschis la Banca T.
Astfel, în perioada august - noiembrie 2007, inculpatul D.C.M. în calitate de reprezentant al SC L. SRL a achiziţionat marfa de la mai multe firme emiţând file CEC care la data scadentă au fost refuzate pentru lipsă de disponibil, întrucât deşi marfa a fost revândută, inculpatul nu a alimentat contul bancar al societăţii.
SC L. SRL a achiziţionat, în perioada 10 septembrie 2007-06 noiembrie 2007, mărfuri de la partea vătămată SC A.I. SRL în valoare de 973.345 RON, emiţând pentru plată un număr de 16 file CEC completate de către inculpatul D.C.M., care în 05 noiembrie 2007 le-a solicitat reprezentanţilor societăţii să amâne introducerea filei CEC scadentă la acea dată, pentru ca a doua zi să cumpere produse de 10.682,51 RON conform facturii fiscale, când a dat asigurări că în aceiaşi seară va alimenta contul bancar, însă instrumentele de plată au fost respinse pe motiv de lipsă totală disponibil.
Prejudiciul cauzat SC A.I. SRL este în valoarea de 417.925 RON.
În luna septembrie 2007, inculpatul a negociat cu martorul G.G., administrator al SC P. SRL Bratca, achiziţionarea de produse alimentare, iar în urma verificărilor făcute la bancă şi registrul comerţului de firma vânzătoare, s-a încheiat contractul potrivit căruia plata mărfii se făcea cu file CEC în termen de 14-18 zile de la livrare, fiind refuzate la plată trei file în valoare de 22.500 RON, 10.000 RON, respectiv 16.401,30 RON.
Martora Ţ.C., administrator al SC G.K. SRL, după ce a verificat solvabilitatea SC L. SRL, a încheiat un contract cu inculpatul D.C.M. pentru livrarea faină stabilind ca modalitate de plată emiterea de file CEC în termen de 21 de zile de la primirea mărfii, în baza căruia i-a vândut produse în valoare de 153.081,85 RON, din care nu s-a recuperat suma de 33.936,66 RON, întrucât au fost refuzate la plată pentru lipsă de disponibil două file.
În luna octombrie 2007, SC H.R. SRL Oradea a încheiat cu firma inculpatului un contract având ca obiect livrarea de faină, după ce în prealabil martorul O.F.C., reprezentantul societăţii vânzătoare a verificat credibilitatea SC L. SRL la SC G.K. SRL, în baza căruia au fost făcute 6 sau 7 livrări în 25 de zile pentru plata mărfii fiind emise file CEC care au fost refuzate la decontare pentru lipsă de disponibil.
La data de 01 noiembrie 2007, inculpatul D.C.M. a cumpărat scutece pentru copii în valoare de 17.907,90 RON de la partea vătămată SC I. SA Bucureşti stabilindu-se ca plata să fie efectuată prin filă CEC scadentă în termen de 28 zile de la emitere, însă la data introducerii spre decontare a fost refuzată la plată pentru lipsă totală disponibil, trăgătorul fiind în interdicţie bancară.
În perioada ianuarie - august 2007, SC L. SRL a achiziţionat de la SC T.G.R. SRL produse alimentare care au fost plătite cu numerar sau cu file CEC completate întotdeauna de inculpatul D.C.M. şi date cu titlu de instrument de plată, însă la data de 11 noiembrie 2007 a fost refuzată la plată din lipsă totală disponibil, trăgător fiind în interdicţie bancară fila CEC în valoare de 12.820,34 RON.
Urmare a apărărilor inculpatului care a susţinut în mod constant că nu a efectuat plăţile la termen întrucât nu şi-a recuperat banii de la firmele cărora le revânduse marfa s-au făcut verificări care au stabilit că societăţile indicate de nu există, fiind imposibil de identificat după denumirea şi C.U.I. înscrise pe facturile fiscale puse la dispoziţia organelor judiciare.
Au fost audiaţi administratorii SC M.I. SRL Oradea, SC M.I.C. SRL, SC F.C. SRL, SC D. SRL, SC N. SRL Ineu care au susţinut că nu au derulat afaceri comerciale cu SC L. SRL, motiv pentru care nu îl cunoşteau nici pe reprezentantul acestei societăţi.
S-a reţinut din analiza actelor contabile că mărfurile achiziţionate de inculpat de la societăţile prejudiciate au fost comercializate către societăţi inexistente.
Intenţia inculpatului D.C.M. de a obţine foloase injuste, concomitent cu producerea de pagube în patrimoniul societăţilor partenere prin emiterea de file CEC fără acoperire, rezultă şi din faptul că deşi SC L. SRL înregistrat încasări pe toată durata activităţii sale, inclusiv în luna noiembrie 2007, inculpatul nu a alimentat contul bancar cu sumele obţinute, ba mai mult a evitat emiterea de facturi fiscale pentru sume mai mari 5.000 RON pentru a putea încasa contravaloarea mărfurilor în numerar, aspecte confirmate şi de martorii F.G., H.l., D.G., C.E., O.A., D.Z. şi P.l., reprezentanţi ai societăţilor comerciale aprovizionate de firma inculpatului, care transporta personal mărfurile, de cele mai multe ori solicitând plata pe loc, în numerar sau prin virament bancar în ziua emiterii facturii, preţurile fiind mai avantajoase decât cele ale marilor depozite de distribuţie produse alimentare.
S-a apreciat ca fiind relevantă declaraţia martorului M.V.G., reprezentant al părţii vătămate SC I. SA, care a fost surprins de comanda mare de pampers făcută de inculpat, în condiţiile în care firma sa nu putea comercializa decât cantităţii reduse din acest produs, iar marfa similară de la M. era mai ieftină cu 5 RON, explicaţia dată de inculpat fiind aceea că urma să vândă în mediu rural unde oamenii nu sunt la curent cu preţurile, motiv pentru care putea să-şi adauge şi propriul său adaos comercial, pentru ca din actele contabile să nu fie evidenţiată transmiterea către alte societăţi a acestor bunuri.
În drept, s-a reţinut că fapta inculpatului de a emite file CEC pentru plata mărfurilor achiziţionate deşi nu avea disponibil în bancă, cauzând astfel prejudicii în patrimoniul partenerilor de afaceri întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 215 alin. (1), (4), şi (5) C. pen.
La individualizarea pedepsei au fost avute în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv modul de operare, valoarea mare a prejudiciului, persoana inculpatului care este fără antecedente penale şi care a avut o conduită sinceră în faţa instanţei.
Stabilind legătura de cauzalitate între acţiunile inculpatului şi prejudiciile create în patrimoniul societăţilor induse în eroare, prima instanţă l-a obligat pe inculpat la repararea pagubei nerecuperate, constându-i totodată suma obţinută prin înşelarea părţii vătămate SC T.G.R. SRL care nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termen, inculpatul D.C.M. care a solicitat achitarea pentru lipsa intenţiei având în vedere că a achitat sume substanţiale către părţile vătămate, făcând în acest sens şi împrumuturi bancare, iar în subsidiar aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
Prin decizia penală nr. 87/A din 30 noiembrie 201, Curtea de Apel Oradea a respins ca nefondat apelul inculpatului D.C.M., reţinând, în esenţă, că în perioada august - noiembrie 2007, în calitate de reprezentant al SC L. SRL, inculpatul a achiziţionat de la SC A.I. SRL Arad, SC P. SRL Bratca, SC G.K. SRL Oradea, SC H.R. SRL Oradea, SC I. SA Bucureşti şi SC T.G.R. SRL Oradea diverse mărfuri, pentru plata cărora a emis file CEC, care au fost refuzate la plată pentru lipsă disponibil.
S-a constatat că prima instanţă în mod corect a reţinut situaţia de fapt şi a stabilit vinovăţia inculpatului, chiar dacă acesta nu a recunoscut săvârşirea infracţiunii, având în vedere facturi fiscale, chitanţe fiscale, justificări refuz de plată al filelor cec şi borderouri de încasare, declaraţii de martori, adresă Băncii Naţionale a României privind incidentele de plată, extrase de cont, declaraţii fiscale şi deconturi, acte contabile ale SC L. SRL, proces-verbal de recunoaştere după planşa fotografică, dând încadrarea juridică corespunzătoare activităţii desfăşurate de inculpat.
Faptul că inculpatul a acţionat cu intenţie, s-a reţinut că rezultă şi din declaraţia martorei Ţ.C., administrator al SC G.&K. SRL potrivit căreii acesta comercializă marfă către clientul lor SC D. SRL, împrejurare care a determinat-o să se gândească dacă inculpatul nu le vindea în condiţii mai avantajoase decât cele în care a cumpărat marfa.
Vânzarea produselor a la preţuri şi condiţii mai avantajoase decât cele de achiziţie a rezultat şi din declaraţiile martorilor D.G.L., C.E.M., F.G., H.l., O.A., D.Z. şi P.l., reprezentanţi ai societăţilor comerciale care se aprovizionau de la SC L. SRL.
Intenţia inculpatului este dovedită şi din faptul că a ridicat încasăile SC L. SRL sub formă de „restituire creditare", cu toate că acesta nu a putut prezenta documente contabile care să justifice acordarea unui împrumut firme, în loc să fie folosite pentru alimentarea contului bancar.
Instanţa de prim control judiciar a constatat că pedeapsa a fost individualzată în mod judicios conform dispoziţiilor art. 72 C. pen., atât sub aspectul cuantumului cât şi al modalităţii de individualizare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen, D.C..M. solicitând casarea hotărârilor şi achitarea sa în temeiul dispoziţiilor art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât nu a avut intenţia de a-i înşela pe reprezentanţii societăţilor prejudiciate deoarece le-a adus la cunoştinţă că nu are disponibil în cont.
Examinând hotărârile atacate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., precum şi din oficiu, potrivit art. 385 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul declarat de inculpatul D.C.M., ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:
Starea de fapt, reţinută de instanţele inferioare, este conturată de materialul probator administrat în cauză, din a cărui analiză coroborată a rezultat modalitatea concretă în care a acţionat inculpatul D.C.M. care prin inducerea în eroare a beneficiarilor filelor CEC emise fără provizia sau acoperirea necesară, a dus la prejudicierea acestora, obţinând pentru sine un folos material injust.
Procedeul folosit de inculpat D.C.M. este caracteristic încheierii şi executării unor contracte prin care se urmăreşte păgubirea vânzătorului, concretizat în cumpărarea de mărfuri prin emiterea de CEC-uri fără acoperire, care ulterior ridicării erau comercializate în condiţii mai avantajoase decât cele de achiziţie, iar în final banii obţinuţi nu erau folosiţi în scopul alimentării contului bancar al SC L. SRL în vederea stingerii debitelor acestei societăţi.
Relevante sunt declaraţiile administratorilor societăţilor păgubite şi ale angajaţilor acestora, care au arătat că inculpatul D.C.M. a prezentat ca fiind solvabilă societatea pe care o reprezenta, dând asigurării că mărfurile vor fi achite la termen, ca după livrarea produselor să constate că nu-şi pot recupera debitele, întrucât CEC-urile emise de acesta să fie respinse la plată din lipsă de disponibil în cont sau ca urmare a intrării în interdicţiei bancară a trasului.
În plus, niciuna din societăţile înşelate nu au cunoscut că CEC-urile lăsate de inculpat nu au acoperire sau că mărfurile urmau să fie comercializate la preţuri inferioare celor de achiziţie, fiind evident că în aceste condiţii nu ar mai fi încheiat contactele, respectiv livrat produsele.
În acest context, apărarea acestuia că s-a aflat în imposibilitate să-şi achite datoriile din cauza partenerilor de afaceri, împrejurare pe care a adus-o la cunoştinţa reprezentanţilor societăţilor părţi civile, nu se confirmă cu atât mai mult cu cât beneficiarii CEC-urilor la data scadentă le-au introdus la plată fără să aştepte confirmarea existenţei disponibilului în cont din partea inculpatului.
Chiar dacă ar fi primită această critică, nu se justifică conduita inculpatului D.C.M. de a continua să emită instrumente de plată fără a avea disponibil în cont sau ştiind că SC L. SRL se află în interdicţie bancară, precum şi să comercializeze marfa cumpărată la preţuri mai avantajoase decât cele de achiziţie, cauzând astfel un prejudiciu atât de mare, care nu a fost achitat nici în prezent, împrejurare care dovedeşte că în raporturile cu părţile civile acesta a urmărit de fapt inducerea şi menţinerea în eroare a acestora.
De altfel, din întregul material probator rezultă că inculpat a acţionat cu intenţia de a induce/menţinere în eroare în scopul obţinerii unor foloase materiale ilicite, fiind exclusă lipsa de vinovăţie în realizarea activităţii infracţionale, aşa cum a susţinut în mod constant, arătând că la rândul său a fost victima blocajului financiar generat de partenerii de afaceri care nu i-au plătit marfa achiziţionată.
În consecinţă, rezultă fără dubiu că activitatea infracţională a inculpatului D.C.M. se circumscrie elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (4) şi (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în condiţiile în care beneficiarii instrumentelor de plată nu aveau cunoştinţă de faptul că nu exista disponibilul necesar acoperirii acestora la tras, iar prejudiciul cauzat depăşeşte limita stabilită de legiuitor care atrage incidenţa dispoziţiilor art. 146 C. pen. privind consecinţele deosebit de grave, date fiind numărul mare de acte materiale care au avut ca rezultat producerea unei pagube globale mai mari de 200.000 RON, aşa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar.
Constatând, aşadar, că, în cauză, nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. şi nici nu se regăseşte vreun alt motiv de recurs care, potrivit art. 385 alin. (3) C. proc. pen., să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 385 pct. (1) lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.C.M.
Având în vedere că recurentul inculpat este cel care se află în culpă procesuală, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul D.C.M. împotriva deciziei penale nr. 87/A din 30 noiembrie 2011 pronunţată de Curtea de Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 450 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de 50 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 30 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4075/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3937/2012. Penal. Recunoaşterea hotărârilor... → |
|---|
