ICCJ. Decizia nr. 4075/2012. Penal

Decizii penale ICCJ 2012

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 4075/2012

Dosar nr. 16587/3/2010

Şedinţa publică din 11 decembrie 2012

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 374 din 5 aprilie 2011 pronunţată în Dosarul nr. 16587/3/2010 de Tribunalul Bucureşti, secţia l-a penală, în baza art. 174 C. pen., a fost condamnat inculpatul L.C.M., la 11 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 lit. a), b) C. pen. În baza art. 88 C. pen., s-a computat prevenţia inculpatului de la 08 noiembrei 2009 până la 05 aprilie 2011. În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpatului.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească suma de 3000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către de stat.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că în noaptea de 07 din 08 noiembrie 2009, în jurul orei 02,00 inculpatul L.C.M. a contactat-o telefonic pe numita T.R.M., propunându-i să întreţină raporturi sexuale cu aceasta, contra cost, la locuinţa din str. V., sector 5, unde locuia fără forme legale. Aceasta a fost de acord, deplasându-se la adresa respectivă cu un taxi condus de către numitul S.A.Ş. Inculpatul a achitat taximetristului suma de 50 RON, în curtea din faţa blocului, după care împreună cu numita T.R.M. au intrat în bloc, deplasându-se la locuinţa respectivă, urmând ca numitul S.A.Ş. să revină, după circa o oră, în acelaşi loc, pentru a o lua pe aceasta. După ce inculpatul a întreţinut raporturi sexuale cu victima i-a cerut să cheme taxiul pentru a pleca, lucru pe care l-a şi făcut, în jurul orei 03,00. După circa 2 minute, inculpatul a insistat ca victima să se îmbrace şi să plece şi văzând lipsa sa de reacţie, s-a năpustit, în mod spontan, asupra acesteia cu o mânie intensă şi a strâns-o de gât cu mâinile. Pentru moment, victima a reuşit să scape şi a ţipat, fapt ce l-a determinat pe inculpat să o lovească în zona feţei, în mod succesiv, după care a continuat să o strângă de gât, până când a constatat că aceasta nu mai respira.

Cu ocazia examinării cadavrului victimei T.R.M. s-a constatat că aceasta prezenta următoarele leziuni traumatice:

- zigomatic drept echimoză roşie-violacee de 5/4/0,5 cm.;

- nazogenian drept excoriaţie de 0,7/0,2 cm.;

- mandibular şi submandibular paramentonier drept echimoză violacee de 5/3,5 cm.;

- cervical lateral drept 1/3 medie grup de trei echimoze violacei cu dimensiuni de 0,8/0,5 cm., de 1/0,4 cm. şi de 0,7/0,5 cm.;

- cervical antero-lateral stâng 1/3 medie grup de şase echimoze violacei cu dimensiuni de 0,7/0,3 cm., de 1/0,8 cm., de 0,6/,05 cm., de 1,5/0,5 cm. şi de 3/1 cm;

- mentonier paramedian stâng excoriaţie de 0,3/0,2 cm;

- la nivelul buzei superioare vestibuJar lateral drept echimoză violacee de 2,5/1,5 cm. infiltrată sanguin;

- la nivelul buzei superioare vestibular lateral stâng, echimoză violacee de 2/1 cm cu suprafaţa excoriată, infiltrată sanguin;

- la nivelul buzei inferioare vestibular drept echimoză violacee de 1,5/1,8 cm cu suprafaţa excoriată infiltrată sanguin şi o plagă contuză a mucoasei de 1 cm lungime infiltrată sanguin;

- braţul drept posterior 1/3 inferioară excoriaţie de 2/1 cm.;

- cotul drept posterior echimozat violaceu de 5/4 cm.;

- antebraţul drept ulnar 1/3 inferioară echimozat roşu-violaceu de 6/4 cm.;

- gamba dreaptă anterior 1/3 superioară excoriaţie de 1/0,5 cm., de 0,2/0,1 cm. şi de 2/1 cm.;

- cotul stâng postero-superior excoriat de 0,6/0,5 cm;

- antebraţul stâng ulnar 1/3 inferioară echimozat violaceu de 4/3 cm.;

- metacarpofalangian degete 4, 5 mâna stânga cu câte o echimoză violacee de 2/1,5 şi de 2/2 cm.;

- la nivelul mâinii stângi dorsal plagă punctiformă de 0,2/0,1 cm cu crustă brun-violacee de 1,5/1 cm şi trei echimoze brun-violacei cu dimensiuni de 0,3/0,2 cm., de 0,2/0,1 cm., şi de 0,3/0,2 cm.;

- scapular drept două plăgi contuze superficiale cu dimensiuni de 3/1,5 cm. şi de 3/2 cm.

Prin raportul medico-legal de necropsie s-a concluzionat că moartea numitei T.R.M. a fost violentă şi s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii, consecinţa unei asfixii mecanice, produsă prin obstruarea orificiilor buco-nazale şi comprimarea gâtului şi prin lovire cu şi de corp dur şi că leziunile traumatice care au condus la moartea victimei s-au putut produce prin comprimare cu mâinile cu legătura directă de cauzalitate în tanatogeneza, acestea şi decesul victimei putând data din 08 noiembrie 2009.

Din acelaşi raport a mai rezultat că au fost supuse examinării un flacon sânge, două tampoane cu prelevat bucal şi două tampoane cu prelevat vaginal, rezultând următoarele: sângele aparţine grupei AB; pe cele două tampoane cu secreţie vaginală s-au evidenţiat microurme de spermă (extrem de rare capete de spermatozoizi), iar pe cele două tampoane cu secreţie bucală nu s-a evidenţiat prezenţa spermei (spermatozoizi absenţi, reacţiile de prestare neinterpretabile)".

Prin raport s-a concluzionat că prezenţa urmelor de spermă în prelevatul vaginal atestă consumarea unui raport sexual care poate data din 08 noiembrie 2009.

Instanţa de fond a reţinut această situaţie de fapt, înlăturând susţinerile inculpatului, privind nerecunoaşterea săvârşirii faptei, acestea fiind infirmate de materialul probator administrat în cauză.

Astfel, iniţial, inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei în modalitatea sus-menţionată, acesta precizând că, după comiterea faptei a ieşit din locuinţa respectivă, închizând uşa pe exterior, însă a lăsat cheile în uşă pe interior, după care s-a plimbat pe străzi, gândindu-se ce să facă în asemenea situaţie. În cele din urmă, în dimineaţa de 08 noiembrie 2009, în jurul orei 09,00 s-a hotărât să anunţe organele de poliţie la numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112. Astfel, a anunţat dispeceratul de câteva ori despre faptul că a omorât o fată la adresa pe care Ie-a indicat-o, că o puteau găsi acolo, fiind moartă deoarece nu mai respira, întrucât a strâns-o de gât. La un moment dat a ajuns la Gara de Nord, unde a sesizat prezenţa a doi lucrători de poliţie, cărora Ie-a relatat că a omorât o fată la adresa unde locuia, după care au mers într-un birou din sediul Poliţiei Gara de Nord, unde inculpatul a apelat din nou la numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112 şi a anunţat cele întâmplate. Lucrătorii de poliţie din cadrul Biroului de Poliţie Transporturi Feroviare din Gara de Nord, Bucureşti, au întocmit un proces-verbal cu cele relatate de către inculpat.

De asemenea, inculpatul a mai precizat că, înainte de comiterea faptei, în seara de 07 noiembrie 2009 a mai întreţinut raporturi sexuale la un hotel, în aceleaşi condiţii cu o altă persoană de sex feminin, după care a mers în diferite cluburi din Bucureşti unde a consumat băuturi alcoolice.

Din declaraţia martorului S.A.Ş. a rezultat că în urmă cu aproximativ 6 luni a cunoscut o fată pe nume R., care în mai multe rânduri i-a solicitat să o ducă cu autoturismul la diferite adrese, fiind taximetrist. A păstrat cu aceasta o relaţie taximetrist-clientă, iar de fiecare dată aceasta îl contacta telefonic. În noaptea de 07 din 08 noiembrie 2009 în jurul orei 01,00 a fost contactat telefonic de către R., care l-a rugat să se întâlnească cu el la o benzinărie, pentru a merge la o adresă pe strada V. A rămas în maşină cu R., care a vorbit mult la telefon, într-una din convorbiri, auzind-o spunând că nu ea a fost la hotel. În continuarea declaraţiei, acesta a mai precizat că, până a ajunge la destinaţie, a vorbit la telefon cu un bărbat, care i-a indicat locul exact al adresei, timp în care a reţinut şi numărul de telefon al individului. Individul care i-a aşteptat în stradă i-a achitat cursa, după care a plecat cu R. în curtea blocurilor. La coborârea din maşină, R. l-a rugat să se întoarcă peste o oră. A revenit după 45 de minute şi R. l-a sunat spunându-i să revină peste încă o oră. A revenit ulterior şi a fost contactat telefonic de către R., care i-a spus că va coborî în 2-3 minute. Văzând că întârzie, a sunat-o pe aceasta de câteva ori, însă telefonul a sunat, fără să răspundă cineva, după care s-a închis. În această situaţie l-a sunat pe un băiat pe nume M., prietenul R. şi gazda sa, R. locuind cu chirie la el, şi i-a cerut să vină să-i plătească cursa şi să vadă ce s-a întâmplat cu R. Această persoană a venit după circa 20 de minute, a încercat să identifice tânărul, după ce i l-a descris, întrebând unele persoane din blocul respectiv. Astfel, a aflat că persoanei respective i se spune S. şi locuieşte la etajul 1. M. a mers în blocul respectiv, după care a revenit şi a strigat-o pe R. Acesta l-a chemat să vină acolo şi pe fratele său C. După sosirea acestuia din urmă, la scurt timp, şi-au făcut apariţia şi organele de poliţie. La un moment dat, fiind cu M. în curtea blocurilor, acesta a încercat să sune la nr. de telefon al individului care a plecat în bloc cu R., însă era închis. La un moment dat, telefonul respectiv s-a deschis şi l-a auzit pe M. spunând că a omorât-o individul cu care vorbise la telefon. Auzind zgomot în scara blocului a mers şi el la etajul 1, ocazie cu care l-a auzit pe C. „ţipând disperat că a omorât-o", referindu-se la individul respectiv în locuinţa căruia se afla R. decedată. Ulterior, martorul S.A.Ş. l-a recunoscut pe inculpat după planşa foto prezentată, ca fiind persoana ce i-a achitat cursa şi a însoţit-o pe R. în direcţia unui bloc de pe strada V., sector 5.

Din declaraţia martorului B.M.F. a rezultat că R. locuia la domiciliul mamei sale „în gazdă", iar între ei a început o relaţie de concubinaj. Cu toate acestea, nu îl interesa prea mult cu ce se ocupa victima, dar nu era prostituată. A vorbit cu R. în data de 07 noiembrie 2009 până în jurul orei 23°, când aceasta a părăsit locuinţa, spunând că se duce la o prietenă. A doua zi dimineaţa, în jurul orei 07,30 o cunoştinţă pe nume A. i-a spus să vină urgent pe strada V., deoarece crede că s-a întâmplat ceva cu R. A ajuns în scurt timp acolo unde s-a întâlnit cu A. L-a sunat şi pe fratele său C., care a venit şi el destul de repede. A. i-a povestit că a dus-o pe R. la adresa respectivă şi i-a spus să vină să o ia peste o oră. Când a revenit R. ia spus că, coboară în 2-3 minute, însă aceasta nu a coborât, dar şi telefonul respectiv a fost închis în continuarea declaraţiei, acesta mai precizează faptul că, până să vin, fratele său, a strigat-o pe R. şi cu ajutorul unor băieţi aflaţi în faţa blocului, după descriere a fost identificat individul ca fiind poreclit S. şi locuieşte la etajul 1. Imediat s-a dus la uşa lui şi a bătut fără a răspunde cineva. A tot încercat să sune la un număr de telefon dat de A., dar telefonul era închis, însă în cele din urmă a fost sunat de un individ spunând că a omorât-o pe R. Auzind aceste lucruri, a încercat să forţeze uşa de la intrare, dar nu a reuşit să o deschidă. Între timp au apărut şi organele de poliţie, iar fratele său a mers în spatele blocului. Fratele său a intrat pe geam şi a ţipat că R. este moartă.

Din declaraţia martorului B.C.M. a rezultat că fratele său B.M. l-a sunat în dimineaţa de 08 noiembrie 2009 în jurul orei 07,00, spunând că are o problemă chemându-l să vină la căminele de lângă Cimitirul E. A ajuns acolo şi l-a găsit pe fratele său stând în faţa unui bloc, împreună cu un taximetrist, lângă maşina acestuia. Pe acest taximetrist îl cunoaşte din vedere şi ştie că i se spune „A.". Atunci l-a întrebat pe fratele său de ce l-a chemat, acesta i-a răspuns că R. nu a mai venit acasă de seara trecută şi că se află în acel bloc la cineva. Tot de la fratele său a aflat că A. a dus-o pe R. la această adresă, aceasta i-a spus să o aştepte că se întoarce în scurt timp, însă nu a mai ieşit din bloc. A. l-a sunat pe fratele său şi i-a spus acest lucru, ştiind că o cunoaşte pe R. La scurt timp a ajuns şi un echipaj de poliţie. L-a văzut pe un poliţist, ieşind din blocul respectiv, încercând să se urce pe un grilaj de la geamurile de la parter, pentru a intra pe fereastra unui apartament de la etajul 1. Atunci a început să o strige pe R., iar poliţistul a insistat să se urce el la fereastra respectivă, acesta neputând face acest lucru. Astfel, a intrat pe geamul, ce era deschis, în apartament. De pe pervazul geamului a pus piciorul pe pat şi a sărit pe pat. Atunci a început să caute prin cameră, iar când a ajuns către geam a călcat pe un cearşaf şi a simţit ceva moale. A dat cearceaful la o parte şi a văzut-o pe R. ghemuită pe podea. S-a speriat şi a început să ţipe că e moartă, însă nu mai reţine exact ce a mai făcut, datorită stării de agitaţie în care se afla.

Despre activitatea martorului B.C.M. s-a făcut referire şi în procesul-verbal încheiat la data de 08 noiembrie 2009 de către lucrătorii de poliţie din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, secţia XX Poliţie, care s-au prezentat la locuinţa respectivă, întrucât o persoană necunoscută a apelat numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112, spunând că la adresa respectivă se află o tânără de 23-25 de ani, ucisă de către persoana respectivă.

Examenul biocrimininalistic al obiectelor găsite cu ocazia cercetării la faţa locului, în incinta locuinţei, acolo unde a fost găsită decedată victima, care prezentau urme materie de culoare roşie, cu aspect biologic, a evidenţiat că acestea sunt urme de sânge uman, care aparţin grupei sanguine AB, adică grupa sanguină a victimei (raport de expertiză din 28 ianuarie 2010).

În cauză s-a întocmit raportul de expertiză medico-legală psihiatrică, din care a rezultat că L.C.M. prezintă diagnosticul: tulburare de personalitate de tip impulsiv. Păstrează capacitatea psihică de apreciere critică a conţinutului şi consecinţelor faptelor sale. Are discernământul păstrat în raport cu fapta pentru care a fost trimis în judecată.

Instanţa de fond a reţinut că, pe plan subiectiv, inculpatul L.C.M. a acţionat cu intenţie directă [art. 19 pct. 1 lit. a) C. pen.] de a suprima viaţa victimei, împrejurare ce rezultă ex re.

În contextul probator analizat mai sus, s-a apreciat că vinovăţia inculpatului pentru săvârşirea faptei reţinută în rechizitoriu a fost dovedită cu certitudine, solicitările acestuia de achitare (întrucât fapta nu există sau nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor), fiind neîntemeiate.

S-a reţinut că fapta săvârşită de inculpat, aşa cum a fost descrisă mai sus (constând în aceea că, în noaptea de 07 din 08 noiembrie 2009, în jurul orelor 3,00, a sugrumat-o, cu mâinile, pe victima T.R.M., producându-i mai multe leziuni care au condus la deces), întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor, prevăzută şi pedepsită de art. 174 C. pen., pentru care acesta a fost condamnat de instanţa de fond.

Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul L.C.M.

Prin apelul parchetului, s-a criticat sentinţa pentru greşita individualizare a pedepsei aplicată inculpatului, sub aspectul cuantumului stabilit.

În apelul său, inculpatul a criticat sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub aspectul greşitei condamnări, solicitând trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru audierea unei martore, în vederea stabilirii orei când acesta nu mai era în casă.

Prin decizia penală nr. 127 din 24 aprilie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia l-a penală, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 374 din 05 aprilie 2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală.

S-a desfiinţat, în parte, sentinţa penală atacată şi în fond:

În baza art. 174 C. pen. a fost condamnat inculpatul L.C.M. la pedeapsa de 15 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. după executarea pedepsei.

S-a făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

A fost menţinută starea de arest a inculpatului şi s-a dedus prevenţia inculpatului de la 08 noiembrie 2009 la zi.

S-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul L.C.M.

A fost obligat apelantul inculpat la 300 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a decide astfel, analizând legalitatea şi temeinicia sentinţei apelate, în raport de criticile aduse, instanţa de apel a constat că instanţa de fond a făcut o judicioasă evaluare a probatoriului administrat, stabilind o corectă situaţie de fapt, dând o corespunzătoare încadrare juridică faptei comise de inculpat.

Astfel, s-a reţinut că, situaţia de fapt stabilită de instanţa de fond, nu creează niciun dubiu care să profite inculpatului, cu atât mai mult cu cât martorul S.A.Ş., reaudiat la cererea inculpatului, şi-a menţinut declaraţiile date în prima fază a procesului penal.

Din declaraţiile acestui martor, în coroborare cu declaraţiile inculpatului, reiese fără putinţă de tăgadă că victima a fost transportată de către martor, iar în acea locuinţă s-au aflat doar victima şi inculpatul, astfel că este foarte clar că victima a fost agresată de inculpat, după care inculpatul a încuiat uşa şi a plecat, înainte de a pleca sunând pe martor să vină şi să o ia pe victimă.

Din aceleaşi declaraţii mai rezultă că inculpatul a sunat şi la 112, după care s-a autodenunţat în faţa lucrătorilor de poliţie.

Împrejurarea că, după plecarea inculpatului, în locuinţa în care se afla victima, nu a mai intrat nici o persoană, rezultă şi din procesul-verbal întocmit de organele de poliţie, în coroborare şi cu declaraţiile martorilor, în sensul că la momentul la care s-a ajuns la locuinţa inculpatului, uşa era încuiată.

În ceea ce priveşte solicitarea inculpatului, de a se trimite cauza spre rejudecare, instanţa de apel a constatat că aceasta nu se bazează pe niciun motiv legal care să impună această soluţie, martora la care a făcut referire apărarea inculpatului putând fi audiată în faţa instanţei, dacă s-ar fi solicitat.

Pe cale de consecinţă, s-a reţinut că este neîntemeiat apelul inculpatului, astfel că acesta a fost respins ca nefondat, conform prev. art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

S-a apreciată însă că apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, este întemeiat, sub aspectul greşitei individualizări judiciare a pedepsei aplicată inculpatului.

Astfel, s-a reţinut că, gradul de pericol social al faptei săvârşită de inculpatul L.C.M., derivă nu numai din examinarea conţinutului concret al faptei, ci şi din evaluarea tuturor împrejurărilor care au însoţit-o şi care, deşi exterioare conţinutului acesteia, sunt de natură să o singularizeze şi să îi fixeze un anumit grad de pericol social concret.

S-a apreciat că, acest grad de pericol social nu a fost evaluat de către instanţa de fond, care a făcut doar simple trimiteri la criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., reţinând printre altele că inculpatul prezintă o tulburare de personalitate de tip impulsiv, a avut o atitudine oscilantă pe parcursul procesului penal şi este necunoscut cu antecedente penale.

Gravitatea faptei derivă în primul rând din felul în care inculpatul a acţionat în mod barbar asupra victimei, prin aplicarea de lovituri, în mod nejustificat, pe fondul unei stări de frustrare şi iritabilitate caracteristică personalităţii sale, agresiunile fiind exercitate atât la nivelul capului dar şi la nivelul membrelor superioare şi inferioare, raportul medico-legal de necropsie evidenţiind un număr total de 27 de echimoze şi excoriaţii la nivelul capului şi membrelor, toate aceste acte de violenţă culminând cu sugrumarea victimei.

S-a mai reţinut că, deşi victima a adoptat o reacţie de apărare, atestată prin multiplele leziuni localizate la nivelul membrelor superioare dar şi a celor inferioare, inculpatul nu s-a limitat la aplicarea unor simple corecţii corporale, prin forţa pumnilor şi a picioarelor, procedând în final la comprimarea gâtului, cu o mânie intensă, astfel că la nivelul zonei cervicale, mandibulare şi submandibulare au fost constatate un număr total de 10 echimoze.

Reacţia de rezistenţă a victimei, adoptată ca urmare a crizei de furie a inculpatului şi a violenţelor la care a fost supusă, este de asemenea atestată şi prin urmele de răvăşire ale lucrurilor din respectiva încăpere, reliefate în cuprinsul planşei fotografice de la dosarul cauzei.

Pentru aceste considerente, instanţa de apel, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, a desfiinţat sentinţa atacată şi pe fond a majorat pedeapsa aplicată inculpatului.

Împotriva deciziei anterior menţionate, în termen legal, a declarat recurs inculpatul L.C.M.

Recursul a fost întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., solicitându-se admiterea recursului şi reindividualizarea pedepsei, prin aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. şi reţinerea de circumstanţe atenuante, faţă de atitudinea avută de inculpat după săvârşirea faptei, lipsa antecedentelor penale, precum şi concluziile raportului de expertiză medico-legală psihiatrică, care relevă afecţiunea de ordin psihic de care suferă acesta. Înalta Curte, examinând recursul declarat, prin prisma criticilor invocate, dar şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat, pentru considerentele care urmează.

Situaţia de fapt, reţinută atât de instanţa de fond, cât şi de instanţa de prim control judiciar, este în deplină concordanţă cu probele administrate în cauză, din care rezultă, fără dubiu, că inculpatul a săvârşit infracţiunea de omor, prevăzută de art. 174 C. pen., reţinută în sarcina acestuia.

Sub aspectul individualizării pedepsei aplicate, criticile formulate de către recurentul inculpat nu sunt întemeiate, în cauză negăsindu-şi aplicabilitatea cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., invocat în susţinerea recursului.

Astfel, în ceea ce priveşte solicitarea de reindividualizare a pedepsei, prin aplicarea dispoziţiilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., ca urmare a declaraţiei de recunoaştere a faptei, dată în faţa instanţei de recurs, Înalta Curte constată că aceasta nu poate fi primită, întrucât a fost depăşit termenul prevăzut de lege, în care putea fi formulată o astfel de declaraţie.

Potrivit textului de lege anterior menţionat, până la începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul poate declara, personal sau prin înscris authentic, că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în sarcina sa prin rechizitoriu şi că solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, caz în care, dacă cererea este admisă de instanţă, acesta beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunile comise.

În prezenta cauză, se constată că recurentul inculpat a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti nr. 3387/P/2009 din data de 30 martie 2010, cercetarea judecătorească fiind începută anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, însă după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 121/2011, primul termen de judecată cu procedură completă a fost la curtea de apel, în 24 ianuarie 2012, moment la care inculpatul nu a înţeles să solicite aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen.

Pornind de la prevederile art. 3201 alin. (1) C. proc. pen., care stabilesc momentul până la care inculpatul îşi poate exprima opţiunea de a fi judecat potrivit procedurii simplificate şi ţinând seama şi de scopul avut în vedere de legiuitor, prin introducerea acestor dispoziţii în C. proc. pen., şi anume acela al accelerării soluţionării proceselor, Înalta Curte reţine că, după începerea cercetării judecătoreşti şi administrarea în cauză a probatoriului, inculpatul nu se mai poate prevala de dispoziţiile alin. (7) al art. 3201 C. proc. pen., chiar dacă a recunoscut comiterea faptelor, respectiva cauză de reducere a pedepsei neputând să opereze decât în situaţia în care sunt respectate toate celelalte cerinţe prevăzute de textul de lege menţionat, inclusiv aceea de a opta în termenul stabilit pentru judecarea cauzei doar în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, probe pe care inculpatul declară că le cunoaşte şi le însuşeşte. Or, în prezenta cauză, deşi inculpatul a recunoscut în faţa instanţei de recurs săvârşirea faptei, la acest moment procesual nu se mai poate da eficienţă dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen.

Nici solicitarea de reindividualizare a pedepsei, prin reţinerea de circumstanţe atenuante, în favoarea inculpatului, nu este întemeiată.

Înalta Curte apreciază că, pedeapsa stabilită de instanţa de apel este corespunzător dozată, prin prisma criteriilor legale de individualizare judiciară prevăzute de art. 72 C. pen., raportat la limitele de pedeapsă ale textului de lege incriminator, la gravitatea deosebită a infracţiunii săvârşită de inculpat, determinată nu doar de urmările produse, ci şi de circumstanţele reale ale săvârşirii faptei (inculpatul având un comportament extrem de violent faţă de victimă, în mod nejustificat, raportul medico-legal de necropsie evidenţiind un număr total de 27 de echimoze şi excoriaţii la nivelul capului şi membrelor victimei).

În acelaşi timp, au fost evaluate corespunzător şi circumstanţele personale ale inculpatului, prin raportare la lipsa antecedentelor penale şi la concluziile raportului de expertiză medico-legală psihiatrică, efectuat în cauză (din care rezultă că inculpatul prezintă o tulburare de personalitate de tip impulsiv, examenul personalităţii acestuia atestând accentuate tendinţe impulsive şi antisociale), dar şi atitudinea avută după săvârşirea faptei.

În contextul celor anterior menţionate, Înalta Curte apreciază că nu există temeiuri de reţinere a unor circumstanţe atenuante, în favoarea inculpatului, pedeapsa de 15 ani închisoare aplicată de instanţa de apel fiind aptă să răspundă scopului şi finalităţilor pedepsei, prevăzute de art. 52 C. pen., respectiv să constituie o reală măsură de constrângere şi reeducare a acestuia, precum şi să determine formarea unei atitudini corecte faţă de ordinea de drept şi de regulile de convieţuire socială.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.C.M. împotriva deciziei penale nr. 127 din 24 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia l-a penală.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.C.M. împotriva deciziei penale nr. 127 din 24 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a l-a penală.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului L.C.M. durata reţinerii şi arestării preventive de la 8 noiembrie 2009 la 11 decembrie 2012.

Obligă recurentul-inculpat L.C.M. la plata sumei de 700 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11 decembrie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 3935/2012. Penal  ICCJ. Decizia nr. 3489/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4075/2012. Penal