ICCJ. Decizia nr. 3937/2012. Penal. Recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia penală nr. 3937/2012
Dosar nr. 5133/2/2012
Şedinţa publică din 29 noiembrie 2012
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 350 din 18 septembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, în temeiul art. 143 şi urm. din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală republ., a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
În temeiul disp. art. 152 şi urm. din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală republ., s-a dispus transferarea persoanei condamnate K.K. într-un penitenciar din Regatul Danemarcei, pentru continuarea executării pedepsei de 7 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1740 din data de 23 decembrie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a Il-a penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 5523 din data de 19 noiembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
S-a constatat că persoana transferabilă a început executarea pedepsei la data de 14 octombrie 2011.
S-au reţinut în esenţă următoarele:
Prin sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti la data de 26 iunie 2012 cu nr. 5133/2/2012 (2042/2012), s-a solicitat, în temeiul disp. art. 152 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 rep., art. 152 alin. (2) dm Legea nr. 302/2004 rep. şi art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983,să se aprecieze asupra cererii formulate de cetăţeanul danez K.K. de transferare a acestuia într-un penitenciar din Regatul Danemarcei în vederea continuării executării pedepsei aplicate de autoritatea judiciară romană.
În sesizare, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a arătat că:
Prin adresa din data de 04 aprilie 2012, Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti - Direcţia Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară a transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 302/2004 republicată, cererea formulată de numitul K.K. prin care solicită transferarea sa într-un penjţenciar din Regatul Danemarcei, în vederea continuării executării pedepsei de 7 ani închisoare aplicată de către instanţele române.
Din examinarea înscrisurilor comunicate în aplicarea dispoziţiilor art. 147 alin. (2) lit. a)-c) din Legea nr. 302/2004 republicată şi art. 6 alin. (2) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983, a rezultat că prin sentinţa penală nr. 1740 din data de 23 noiembrie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, numitul K.K. a fost condamnat la o pedeapsă de 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 13 C. pen., precum şi expulzarea acestuia de pe teritoriul României.
Această sentinţă a rămas definitivă prin decizia penală nr. 5523 din data de 19 noiembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, astfel că s-a apreciat ca îndeplinită condiţia, prev. de art. 3 lit. b) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg şi art. 143 lit. b) din Legea nr. 302/2004.
În fapt, s-a reţinut că: „în perioada decembrie 1996-februarie 1997, în timp ce se afla în Bucureşti, a indus în eroare pe partea vătămată S.B.N. pe care, creându-i impresia că este o persoană influentă, I-a convins să investească într-un proiect de afaceri, păgubindu-I de suma de 147.000 dolari SUA.
Din situaţia executării pedepsei comunicată de Administraţia Naţională a Penitenciarelor a rezultat că numitul K.K. a început executarea pedepsei la data de 14 octobrie 2011, aceasta urmând să se împlinească la data de 13 octombrie 2018, fiind propozabil pentru liberare condiţionată la data de 12 iunie 2016 astfel că s-a apreciat ca îndeplinită condiţia prev. de art. 3 lit. c) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg şi art. 143 lit. c) din Legea nr. 302/2004.
Din referatul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor a rezultat faptul că persoana condamnată este în evidenţa cabinetului medical cu diagnosticul de diabet zaharat tip 2 şi tulburare afectivă bipolară.
La data de 30 mai 2012, în conformitate cu disp. art. 152 alin. (2) rap. la art. 148 alin. (1) şi art. 143 lit. d) din Legea nr. 302/2004 republicată, procurorul a procedat la audierea numitului K.K., care şi-a exprimat de bună voie şi în deplină cunoştinţă asupra consecinţelor juridice ce decurg din aceasta, consimţământul la transferarea sa într-un penitenciar din Regatul Danemarcei.
Din verificările efectuate de parchet a rezultat că persoana transferabilă, în temeiul art. 5221 C. proc. pen. la data de 24 aprilie 2012, a formulat o cerere de rejudecare după extrădare, a cauzei în care a fost condamnată, in absentia, la pedeapsa de 7 ani închisoare, cerere înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, sub nr. 14243/3/2012. Cererea a fost admisă în principiu şi s-a trecut la judecata pe fond, procedura fiind pendinte.
Instanţa a apreciat că este îndeplinită şi condiţia dublei incriminări prevăzute de art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004 şi art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenţia Europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg, fapta reţinută în sarcina numitului K.K. având corespondent în legislaţia penală daneză, fiind incriminată de dispoziţiile art. 279 C. pen. danez şi se pedepseşte potrivit art. 286 C. pen. danez cu închisoare de maxim 8 ani.
Prin adresa din data de 26 martie 2012 a Ministerului Justiţiei din Regatul Danemarcei au fost transmise înscrisurile ajutătoare prev. de art. 134 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, respectiv un document ce atestă calitatea de resortisant al statului de executare a persoanei condamnate şi dispoziţiile legale din care rezultă îndeplinirea condiţiei dublei incriminări. Autoritatea competentă daneză şi-a exprimat acordul ca cetăţeanul danez K.K. să fie transferat în statul de cetăţenie, cu menţiunea că Regatul Danemarcei a formulat declaraţie la Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983 în sensul că executarea hotărârii emisă de o instanţă străină se poate face în conformitate cu prevederile art. 9 pct. 1 lit. b) şi art. 11 din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983, referitoare la schimbarea condamnării. Ministerului Justiţiei din Regatul Danemarcei a mai precizat faptul că, deşi maximul pedepsei pentru o infracţiune similară celei pentru care numitul K.K. a fost condamnat nu poate depăşi 8 ani, în cazul concret, pedeapsa ar fi, probabil, de 1 an.
Din examinarea dispoziţiilor prevăzute de Legea nr. 302/2004 rep. privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală precum şi a celor prevăzute de Convenţia Europeană asupra transferării persoanelor condamnate, Curtea de Apel a constatat că sunt îndeplinite toate condiţiile formale pentru transferarea persoanei condamnate în statul de executare al cărui resortisant este, Regatul Danemarcei.
Instanţa a avut în vedere că, pentru fapta de înşelăciune în dauna unui cetăţean cu dublă cetăţenie, daneză şi germană, comisă prin mijloace frauduloase, consumată în februarie 1997, pe teritoriul României, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 13 C. pen., petentul în cauză, cetăţean danez a fost condamnat definitiv la pedeapsa de 7 ani închisoare, în baza sentinţei penale nr. 1740 din 23 decembrie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a Il-a penală, fiind emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 2101 din 30 noiembrie 2007.
Condamnatul persoană transferabilă a fost arestat provizoriu în vederea extrădării la data de 15 septembrie 2009, fiind extrădat ca urmare a cererii de extrădare formulată de Statul Român. După extrădare, a fost încarcerat în vederea executării pedepsei, la data de 14 octombrie 2011.
La data de 24 octombrie 2011, condamnatul a solicitat transferul pentru continuarea executării pedepsei închisorii în ţara al cărei resortisant este, Regatul Danemarcei.
Ministerul Justiţiei danez a solicitat, la data de 2 noiembrie 2011, autorităţilor române, informaţii relevante privind un posibil transfer al condamnatului din România în Danemarca în vederea executării pedepsei aplicată în România.
Din informaţiile transmise de Ministerul Justiţiei danez a rezultat faptul că, potrivit legislaţiei daneze, ca regulă principală, executarea în Danemarca a unei hotărâri emisă de o instanţă străină va avea loc potrivit art. 9 alin. (1) lit. b) şi art. 11 din Convenţiea Europeană din 21 martie 1983 privind transferul persoanelor condamnate (conversiunea condamnării) şi orice decizie privind conversiunea va putea fi luată prin hotărâre.
La data de 24 aprilie 2012, condamnatul persoană transferabilă, a solicitat, în baza art. 5221 C. proc. pen. şi rejudecarea cauzei după extrădare, iar Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, ca instanţă de condamnare, a admis, în principiu, cererea şi a fixat termen pentru rejudecarea cauzei.
Ambele proceduri (cererea de transferare şi cererea de rejudecare a cauzei) au fost iniţiate de condamnat şi nu pot fi decât în favoarea acestuia. Prelungirea procedurii de rejudecare a cauzei condamnatului nu are a impieta asupra cererii sale de transferare în ţara de origine în vederea executării pedepsei privative de libertate. Statul de executare va putea hotărî conversiunea condamnării ulterior transferului iar statul de condamnare are obligaţia de a comunica statului de executare orice informaţii relevante în planul executării, cu privire la condamnarea petentului.
S-a reţinut că, în ambele proceduri declanşate de către persoana transferabilă, prin cererea sa-prima iniţiată fiind cererea de transferare-,se pune problema pedepsei privative de libertate ce o va avea de executat condamnatul, iar instanţa de condamnare, în rejudecare nu a suspendat executarea hotărârii.
Condamnatul a fost arestat provizoriu în vederea extrădării încă de la data de 15 septembrie 2009, iar, după finalizarea extrădării, a fost încarcerat în vederea executării pedepsei de 7 ani închisoare, aplicată - in absentia - pentru o infracţiune de înşelăciune cu limite de pedeapsă de la 3 ani la 15 ani închisoare.
În tot acest timp, el a fost privat de posibilitatea de a primi vizitele membrilor familiei sale, iar datorită limbii vorbite şi a culturii diferite, dată fiind cetăţenia daneză, comunicarea cu ceilalţi deţinuţi care sunt cetăţeni romani nu a fost deloc facilă.
În acest context, Curtea de Apel, prin prisma dispoziţiilor art. 153 din Legea nr. 302/2004, cu referire la motivul statuat la lit. d) a apreciat că nu poate refuza cererea de transferare a condamnatului, cetăţean danez, în ţara de origine, în vederea executării pedepsei privative de libertate, întrucât scopul Convenţiei europene asupra transferării persoanelor condamnate din 21 martie 1983, ratificată de România prin Legea nr. 76 din 12 iulie 1996, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 154/19.07.1996 este de a fervoriza reintegrarea socială a persoanelor condamnate, prioritar fiind ca străinii care sunt privaţi de libertate ca urmare a unei infracţiuni penalesă aibă posibilitatea de a-şi ispăşi condamnarea în mediul lor social de origine, cel mai bun mijloc de a se ajunge la aceasta fiind de a-i transfera în propriile lor ţări.
Drept pentru care, a admis sesizarea şi a dispus transferarea persoanei condamnate într-un penitenciar din Regatul Danemarcei, pentru continuarea executării pedepsei de 7 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1740 din data de 23 decembrie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 5523 din data de 19 noiembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Împotriva sentinţei penale sus-menţionate, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi persoana condamnată au declarat recurs.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a solicitat admiterea recursului, susţinând că hotărârea este nelegalâ întrucât încalcă dispoziţiile art. 153 lit. c) din Legea nr. 302/2004, instanţa având suficiente temeiuri pentru a respinge cererea de transfer. S-a motivat că la dosar există corespondenţa cu Ministerul de Justiţie din Danemarca, din care rezultă că executarea pedepsei de 7 ani nu va putea avea loc decât în condiţiile Convenţiei care permit conversiunea pedepsei, fiind susceptibilă de a fi convertită la 1 an închisoare.
În ce priveşte recursul declarat de recurentul condamnat, în şedinţa publică din 29 noiembrie 2012, acesta a învederat instanţei că îşi retrage recursul declarat.
Faţă de această manifestare de voinţă a recurentului petiţionar, urmează a se lua act de retragerea recursului declarat de petiţionar, în conformitate cu dispoziţiile art. 3854 alin. (2) raportat la art. 369 C. proc. pen. şi a se dispune obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Examinând actele şi lucrările dosarului, în raport cu motivele de recurs ale Parchetului, Înalta Curte constată că recursul declarat este fondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 153 lit. c) din Legea nr. 302/2004, cererea de transferare a persoanei condamnate poate fi refuzată dacă există indicii suficiente că, odată transferat, condamnatul ar putea fi pus în libertate imediat sau într-un termen mult prea scurt faţă de durata pedepsei rămase de executat potrivit legii române.
În cauză, deşi erau îndeplinite condiţiile prevăzute de Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg şi Legea nr. 302/2004 şi nu erau incidente motive de refuz obligatoriu al transferului, prima instanţă ar fi trebuit să aibă în vedere motivul de refuz opţional al transferării condamnatului, care impuneau respingerea acesteia.
Aşa cum rezultă din actele dosarului, din informaţiile transmise de Ministerul Justiţiei danez, potrivit legislaţiei daneze, ca regulă principală, executarea în Danemarca a unei hotărâri emisă de o instanţă străină va avea loc potrivit art. 9 alin. (1) lit. b) şi art. ll din Convenţia Europeană din 21 martie 1983 privind transferul persoanelor condamnate (conversiunea condamnării) şi orice decizie privind conversiunea va putea fi luată prin hotărâre.
Drept urmare, executarea pedepsei de 7 ani aplicată în baza sentinţei penale nr. 1740 din 23 decembrie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a Il-a penală, nu va putea avea loc decât în condiţiile Convenţiei europene asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg care permit conversiunea pedepsei la 1 an închisoare.
Or, raportat la această posibilitate de convertire a pedepsei ce urmează a fi executată în Danemarca, la cuantumul de 1 an închisoare, instanţa ar fi trebuit să constate că nu se justifică admiterea cererii de transfer într-un penitenciar din Regatul Danemarcei în vederea continuării executării pedepsei aplicate de autoritatea judiciară romană. De altfel, se constată că nici celelalte motive pentru care instanţa a încuviinţat cererea şi a dispus transferul nu sunt incidente în cauză, întrucât din actele dosarului, rezultă că persoana transferabilă a achitat doar cheltuielile judiciare la care a fost obligată, însă nu şi despăgubirile civile stabilite de instanţă, ceea ce atrage incidenţa unui alt motiv de refuz al transferării, prevăzut de art. 153 Iit. d) din Legea nr. 302/2004.
Faţă de cele arătate, urmează ca recursul declarat de recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 350 din 18 septembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, să fie admis, să fie casată sentinţa penală atacată şi respinsă cererea de transfer formulată de persoana condamnată K.K.
Se va lua act de retragerea recursului declarat de condamnatul persoană transferabilă K.K. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.
Onorariul pentru apărarea din oficiu a recurentului condamnat persoană transferabilă, în sumă de 80 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul interpretului de limba engleză se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 350 din 18 septembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Casează sentinţa penală atacată şi respinge cererea de transfer formulată de persoana condamnată K.K.
Ia act de retragerea recursului declarat de condamnatul persoană transferabilă K.K. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.
Onorariul pentru apărarea din oficiu a recurentului condamnat persoană transferabilă, în sumă de 80 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul interpretului de limba engleză se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 29 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3489/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 4107/2012. Penal. Infracţiuni de corupţie... → |
|---|
