ICCJ. Decizia nr. 3494/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3494/2012
Dosar nr. 3241/97/2012
Şedinţa publică din 30 octombrie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor dosarului, constată faptul că prin sentinţa penală nr. 133/2012 pronunţată de Tribunalul Sibiu la pedeapsa de 25 ani închisoare şi 10 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi d) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav, prev. de art. 174 şi art. 176 lit. b) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
În baza art. 83 C. pen. s-a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 26/2010 a Judecătoriei Brad şi a dispus să fie executată alături de pedeapsa din prezenta cauză, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa de 26 ani şi 6 luni închisoare şi 10 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi d) C. pen.
În considerente prima instanţă a reţinut că fapta inculpatului C.C.P. care în data de 18 martie 2012, în locuinţa din localitatea Blajeni a victimelor B.N. şi D.D.N. (mamă şi fiică) le-a aplicat acestora lovituri cu un topor în zona capului şi gâtului, cauzându-le decesul, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor deosebit de grav, prev. şi ped. de art. 174, 176 lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
Inculpatul a recunoscut şi regretat fapta, nu are ocupaţie şi este recidivist în condiţiile prev. de art. 37 lit. a) C. pen.
Prin sentinţa penală nr. 26 din 08 februarie 2010, pronunţată în dosarul penal nr. 887/195/2009 a fost condamnat de Judecătoria Brad la 1 an şi 6 luni închisoare cu suspendare condiţionată, pentru infracţiuni silvice cu un termen de încercare de 3 ani şi 6 luni. Hotărârea de condamnare a rămas definitivă la data de 23 februarie 2010 prin neapelare. Fapta din prezenta cauză a fost săvârşită în termenul de încercare ceea ce a atras aplicarea dispoziţiilor referitoare la revocarea suspendării condiţionate prev. de art. 83 C. pen.
Inculpatul a mai fost cercetat în 3 dosare penale pentru infracţiuni contra integrităţii corporale (lovire) şi contra libertăţii persoanei (ameninţare).
La individualizarea judiciară a pedepsei, instanţa a avut în vedere limitele speciale de pedeapsă, gravitatea faptei, împrejurările săvârşirii acesteia, persoana inculpatului, antecedentele penale, faptul că este cunoscut ca având un comportament agresiv in comunitate, şi care a adus atingere unui drept fundamental, dreptul la viaţă, cu o motivaţie josnică, aceea a geloziei, lăsând fără sprijin şi ocrotire pe cei doi minori in vârstă de 1 an şi 8 luni, respectiv 3 ani.
Relevant pentru dezinteresul manifestat de inculpat faţă de minorul C.D.P., născut în anul 2009, este şi faptul că nu a participat la cheltuielile necesare întreţinerii acestuia, victima D.D.N. promovând pe rolul Judecătoriei Brad o acţiune civilă, având ca obiect obligarea inculpatului la plata unei pensii de întreţinere, începând cu data de 10 septembrie 2009.
Împotriva sentinţei a declarat apel inculpatul C.C.P. şi a solicitat reducerea pedepsei la care a fost condamnat, având în vedere atitudinea sinceră de regret a faptelor.
Examinând actele şi lucrările dosarului, prin prisma motivelor de apel invocate şi sub toate aspectele, instanţa de apel a constat că apelul este nefondat, cu motivarea că prima instanţă a stabilit corect starea de fapt, precum şi încadrarea juridică a faptelor, constatând că fapta inculpatului, care în data de 18 martie 2012, a pătruns în locuinţa din localitatea Blăjeni a victimelor B.N. şi D.D.N. (mamă şi fiică) le-a aplicat acestora lovituri cu un topor în zona capului şi gâtului, cauzându-le decesul, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor deosebit de grav prev. de art. 174, art. 176 lit. b) C. pen., cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen.
La individualizarea pedepsei au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., sancţiunea aplicată inculpatului fiind în măsură să asigure realizarea scopului prev. de art. 52 C. pen., neexistând motive pertinente care să justifice reducerea acesteia. Această concluzie este justificată de gravitatea deosebită a faptei, constând în uciderea cu intenţie a două persoane prin aplicarea de lovituri cu un topor în zona capului, de consecinţele acestor fapte, având în vedere că urme suprimării vieţii victimelor doi copii minori (în vârstă de 1 an şi 8 luni şi respectiv 3 ani) au rămas fără ocrotire, dar şi de împrejurarea că faptele au fost comise în stare de recidivă postcondamnatorie.
Raportat la gravitatea faptei, simpla declaraţie de regret a inculpatului nu poate fi calificată drept circumstanţă atenuantă, motiv pentru care a constatat că apelul declarat în cauză este nefondat.
Împotriva acestei decizii la data de 20 august 2012, inculpatul a formulat recurs şi a solicitat admiterea recursului în temeiul cazului de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. şi reindividualizarea pedepsei, în sensul reducerii acesteia, având în vedere că inculpatul a recunoscut şi regretat fapta.
Examinând recursul prin prisma dispoziţiilor legale Înalta Curte constată că este nefondat pentru cele ce urmează:
Potrivit art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării cănd s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Din materialul probator administrat, Înalta Curte reţine că în data de 18 martie 2012, recurentul a pătruns în locuinţa din localitatea Blăjeni a victimelor B.N. şi D.D.N. (mamă şi fiică) le-a aplicat acestora lovituri cu un topor în zona capului şi gâtului, cauzându-le decesul.
În conformitate cu dispoziţiile art. 72 C. pen., la stabilirea şi aplicarea pedepselor instanţa trebuie să aibă în vedere, dispoziţiile părţii generale ale C. pen., limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârşite, persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Astfel, recurentul a fost condamnat pentru săvârşirea unei infracţiuni cu un grad ridicat de gravitate, respectiv cea de omor deosebit de grav prev. de art. 174, art. 176 lit. b) C. pen.
În raport de gravitatea infracţiunii săvârşite, de consecinţele faptei comise, respectiv decesul persoanelor vătămate, de urmările produse, de împrejurările concrete în care a fost comisă, partea vătămată fiind atacată prin surprindere, mobilul infracţiunii săvârşite, precum şi atitudinea recurentului pe parcursul procesului penal, Înalta Curte constată că nu se impune reţinerea în beneficiul recurentului a circumstanţei atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) C. pen. şi a dispoziţiilor art. 76 alin. (2) C. pen.
Referitor la reţinerea în favoarea recurentului a circumstanţelor atenuante, Curtea reţine faptul că la individualizarea tratamentului penal, instanţa trebuie să efectueze o corectă analiză şi evaluare a tuturor datelor concrete ale cazului, cât şi a împrejurărilor săvârşirii faptelor, în raport cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.
Existenţa uneia sau unora din împrejurările enumerate exemplificativ în art. 74 C. pen., sau a altora asemănătoare nu obligă instanţa de judecată să le considere circumstanţe atenuante şi să reducă sau să schimbe pedeapsa principală, deoarece, din redactarea dată textului art. 74 C. pen., rezultă că recunoaşterea unor atari împrejurări drept circumstanţe atenuante este lăsată la aprecierea instanţei de judecată.
În această apreciere este obligatoriu să se ţină seama de pericolul social concret al faptei, de ansamblul împrejurărilor în care s-a săvârşit infracţiunea, de urmările produse, ca şi de orice elemente de apreciere privitoare la persoana infractorului.
Recunoaşterea circumstanţelor atenuante este atributul instanţei de judecată şi deci lăsată la aprecierea acesteia.
Gravitatea şi pericolul social al faptelor sunt elemente care nu pot ii omise şi care trebuiesc bine evaluate de instanţă în alegerea pedepsei şi a cuantumului acesteia.
Nu se poate ca pentru o faptă de o asemenea gravitate, cum este infracţiunea de omor deosebit de grav, răspunderea sa penală să nu fie, corespunzătoare, încălcărilor grave aduse ordinii sociale.
Toate aceste aspecte imprimă faptelor comise de recurent o asemenea gravitate încât face inoportun ca eventualele aspecte favorabile acestora să fîe valorificate pe calea circumstanţelor atenuante, întrucât prin coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunea comisă s-ar ajunge la o pedeapsă vădit disproporţionată faţă de gravitatea faptelor, pedeapsă care nu ar fi în măsură să-şi atingă scopul preventiv-educativ.
Această concluzie este justificată de gravitatea deosebită a faptei, constând în uciderea cu intenţie a două persoane prin aplicarea de lovituri cu un topor în zona capului, de consecinţele acestor fapte, având în vedere că urmare a suprimării vierii victimelor, doi copii minori (în vârstă de 1 an şi 8 luni şi respectiv 3 ani) au rămas fără ocrotire, dar şi de împrejurarea că faptele au fost comise în stare de recidivă postcondamnatorie. Totodată, relevant în cauză este modul de desfăşurare a faptelor săvârşite având în vedere că, aşa cum rezultă din procesul verbal de constatare la faţa locului, cei doi copii au fost găsiţi de către unchiul acestora, D.P.C., plângând şi plini de sânge, aplecaţi peste corpul mamei şi respectiv al bunicii lor. De asemenea, din fişa de cazier judiciar a inculpatului aflată la dosarul de urmărire penală rezultă că acesta a mai fost anterior condamnat prin sentinţa penală nr. 26 din 08 februarie 2010 a Judecătoriei Brad la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare cu aplicarea art. 81 C. pen., prin ordonanţa nr. 367 din 27 august 2009 a Parchetului Judecătoriei Brad a fost sancţionat administrativ cu amenda de 300 RON, prin ordonanţa nr. 872 din 24 septembrie 2009 a Parchetului Tribunalului Hunedoara a fost sancţionat cu amendă administrativă de 400 RON şi prin ordonanţa nr. 80 din 02 iunie 2010 a Parchetului Judecătoriei Brad a fost sancţionat cu amenda de 400 RON, ceea ce denotă perseverenţa infracţională a inculpatului.
Raportat la gravitatea faptei, simpla declaraţie de regret a inculpatului nu poate fi calificată drept circumstanţă atenuantă, motiv pentru care recursul declarat în cauză este nefondat.
Pentru considerentele ce preced, constatându-se că motivul de recurs invocat este nefondat şi nu pot fi reţinute din oficiu cazuri de casare a căror incidenţă să determine casarea deciziei recurate, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. recursul declarat va fi respins, ca nefondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 88 C. pen. din pedeapsa rezultantă aplicată va fi dedusă perioada reţinerii şi arestării preventive de la 18 martie 2012 la 30 octombrie 2012.
Potrivit dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligat recurentul inculpat la plata sumei de 700 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.C.P. împotriva deciziei penale nr. 91/A din 09 august 2012 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia I penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 18 martie 2012 la 30 octombrie 2012.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 700 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 30 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3407/2012. Penal. Infracţiuni de corupţie... | ICCJ. Decizia nr. 3497/2012. Penal. Recunoaşterea hotărârilor... → |
|---|
