ICCJ. Decizia nr. 3504/2012. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3504/2012

Dosar nr. 5013/102/2011

Şedinţa publică din 30 octombrie 2012

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 32 din 08 martie 2012 a Tribunalului Mureş, s-a admis cererea formulată de reprezentantul Ministerului Public şi în consecinţă s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatei din infracţiunea de evaziune fiscală, prev. şi ped. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, în infracţiunea de evaziune fiscală, în formă continuată, prev. şi ped. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 345 alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnată inculpata F.(fostă R.)E., în temeiul art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., raportat la art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., cu reţinerea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 76 lit. d) C. pen., la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, în formă continuată.

S-a dispus privarea inculpatei de exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen., adică a dreptului de a fi aleasă în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, a dreptului de a fi administrator la societăţile comerciale, precum şi a dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, în condiţiile şi pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.

În baza art. 81 alin. (1) C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare prevăzut de art. 82 C. pen. şi anume acela de 2 ani şi 6 luni, termen care se compune din durata pedepsei aplicate, la care se adaugă un interval fix de timp de 2 ani.

În temeiul art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatei asupra prevederilor art. 83 şi 84 C. pen., referitoare la cazurile de revocare a beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata termenului de încercare s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen., adică a dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, a dreptului de a fi administrator la societăţile comerciale, precum şi a dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.

Prezenta hotărâre s-a dispus a fi comunicată Oficiului registrului comerţului de pe lângă Tribunalul Mureş, pentru a se proceda la înregistrarea condamnării inculpatei, în conformitate cu art. 21 lit. g) din Legea nr. 26/1990 republicată, privind registrul comerţului.

În baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 14 alin. (3) C. proc. pen., art. 998, art. 999 vechiul C. civ., s-a admis, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă A.N.A.F. - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş şi în consecinţă a fost obligată inculpata F.E. să plătească în favoarea părţii civile suma de 38.533 RON, cu titlu de despăgubiri civile (reprezentând contravaloarea TVA neachitată), precum şi majorările de întârziere aferente până la data stingerii integrale a sumei datorate.

S-a admis cererea formulată de partea civilă referitoare la instituirea măsurii sechestrului asigurător şi în conformitate cu prevederile art. 11 din Legea nr. 241/2005, coroborat cu art. 163 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., s-a dispus instituirea acestei măsuri de indisponibilizare asupra bunului imobil al inculpatei, descris în răspunsul eliberat de Primăria Municipiului Tg. Mureş, Direcţia Economică, Serviciul Stabilire, încasare Impozite şi Taxe, respectiv asupra imobilului situat în localitatea Tg. Mureş, str. R., jud. Mureş, până la concurenţa sumei de 38.533 RON.

Potrivit art. 164 alin. (2) C. proc. pen., s-a dispus ca măsura sechestrului asigurător să fie adusă la îndeplinire prin executorul judecătoresc.

În temeiul art. 192 alin. (1) C.proc. pen. a fost obligată inculpata să plătească în favoarea statului suma de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că prin rechizitoriul întocmit la data de 19 iulie 2011 în Dosarul nr. 4.122/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. Mureş s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatei F.E. sub aspectul comiterii infracţiunii de evaziune fiscală, prev. şi ped. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, şi s-a dispus disjungerea, în ceea ce priveşte săvârşirea a infracţiunii prev. şi ped. de art. 9 din Legea nr. 241/2005 şi declinarea cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, spre competentă soluţionare.

În esenţă s-a reţinut în actul de sesizare că inculpata nu a înregistrat în evidenţele contabile ale societăţii SC A. SRL suma de 45.587,20 RON sumă ce reprezintă TVA afferent minusului de inventor constatat.

Astfel, cu ocazia inventarierii elementelor patrimoniale ale societăţii SC A. SRL la data de 31 decembrie 2008 s-a constatat că faptic societatea avea stocuri de materii prime în valoare de 14.848,81 RON, iar conform balanţei de verificare în baza căreia s-au întocmit situaţiile financiare ale societăţii la data de 31 decembrie 2008, soldul debitor al contului materii prime era de 257.781,42 RON. Astfel între soldul scriptic al materiilor prime înregistrate în evidenţa contabilă şi stocul faptic obţinut ca urmarea efectuării inventarului există o diferenţă în minus de 239.932,61 RON.

Având în vedere că această lipsă nu reprezintă bunuri degradate calitativ, aşa cum rezultă şi din nota explicativă dată de administratorul societăţii, conform art. 128 alin. (4) lit. d) din Legea nr. 571/2003, privind C. fisc., republicată, bunurile constate lipsă din gestiune au fost considerate livrări de bunuri, împrejurare în care societatea avea obligaţia să înregistreze în evidenţele contabile şi să colecteze TVA în sumă de 45.587,20 RON.

Prin rezoluţia din data de 12 octombrie 2009, confirmată de procuror, s-a început urmărirea penală faţă de acuzată sub aspectul comiterii infracţiunii de evaziune fiscală, în formă continuată, prev. şi ped. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Prin ordonanţa procurorului din data de 13 iulie 2011 s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de evaziune fiscală, în formă continuată, prev. şi ped. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracţiunea de evaziune fiscală, prev. şi ped. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

S-a reţinut că aşa cum a rezultat din conţinutul înscrisului aflat la dosarul de urmărire penală, A.N.A.F. - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş a menţionat că prejudiciul total cauzat de inculpată este în cuantum de 84.054,56 RON, din care 38.424,94 RON impozit pe profit şi 45.629,62 RON taxa pe valoare adăugată. Potrivit actului aflat la dosarul cauzei, A.N.A.F. - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş, s-a constituit parte civilă în cauză, solicitând obligarea inculpatei F.E. la plata sumei de 76.957,94 RON, reprezentând contravaloarea prejudiciului fiscal cauzat bugetului generat consolidat al statului, precum şi majorările de întârziere aferente până la data stingerii integrale a sumei datorate.

S-a mai reţinut totodată că, partea civilă a solicitat în temeiul art. 163-164 C. proc. pen., instituirea de măsuri asigurătorii asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatei până la concurenţa valorii probabile a pagubei. De asemenea, s-a reţinut că la solicitarea primei instanţe, partea civilă prin răspunsul înaintat aflat la dosar, a menţionat că din suma de 76.957,94 RON - suma de 38.533 RON reprezintă contravaloarea taxei pe valoare adăugată şi suma de 38.424,94 RON, reprezintă contravaloarea impozitului pe profit.

În ceea ce priveşte acţiunea civilă formulată, raportat la limitele investirii, instanţa de fond, analizând înscrisurile aflate la dosarul cauzei din care rezultă cuantumul prejudiciului cauzat prin neplata TVA-ului, raportat la împrejurarea că inculpata nu a contestat cuantumul sumei menţionate şi a fost de acord cu plata acesteia - a concluzionat că solicitarea formulată este justificată, prin prisma capătului de cerere care vizează cuantumul TVA-ului, motiv pentru care, în baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 14 alin. (3) C. proc. pen., art. 998, art. 999 din vechiul C. civ. - aflat în vigoare la momentul comiterii ilicitului penal - a admis, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă A.N.A.F. - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş şi în consecinţă a obligat inculpata F.E. să plătească în favoarea părţii civile suma de 38.533 RON, cu titlu de despăgubiri civile (reprezentând contravaloarea TVA neachitată), precum şi majorările de întârziere aferente până la data stingerii integrale a sumei datorate.

S-a apreciat că analizarea oportunităţii acordării restului sumei solicitată de partea civilă cu titlu de impozit pe profit, în prezenta speţă, ar excede obiectului cauzei, în condiţiile în care prin actul de sesizare, instanţa nu a fost sesizată decât cu activitatea ilicită care a condus la prejudicierea bugetului de stat prin neplata TVA-ului.

S-a reţinut, în ceea ce priveşte cererea formulată de partea civilă referitoare la instituirea de măsuri asigurătorii, prin prisma prevederilor legale, că este întemeiată şi în consecinţă, în vederea reparării prejudiciului cauzat părţii civile a fost admisă, şi în conformitate cu prevederile art. 11 din Legea nr. 241/2005, coroborat cu art. 163 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., s-a dispus instituirea acestei măsuri de indisponibilizare asupra bunului imobil al inculpatei, descris în răspunsul eliberat de Primăria Municipiului Tg. Mureş, respectiv asupra imobilului situat în localitatea Tg. Mureş, str. R., jud. Mureş, până la concurenţa sumei de 38.533 RON.

S-a dispus ca, potrivit art. 164 alin. (2) C. proc. pen., măsura sechestrului asigurător să fie adusă la îndeplinire prin executorul judecătoresc.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel partea civilă Ministerul Finanţelor Publice - ANAF - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş şi a solicitat obligarea inculpatei la plata sumei de 76.957,94 RON reprezentând prejudiciul cauzat şi majorările de întârziere.

Prin decizia penală nr. 43/A din 18 mai 2012 Curtea de Apel Târgu Mureş a respins, ca nefondat, apelul promovat de către partea civilă Ministerul Finanţelor Publice - A.N.A.F. reprezentată de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş împotriva sentinţei penale nr. 32 din 8 martie 2012 pronunţată de către Tribunalul Mureş

A reţinut instanţa de apel că în mod corect s-a mărginit judecătorul fondului la soluţionarea laturii civile, doar în privinţa sumei reprezentând TVA, întrucât inculpata a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) Legea nr. 241/2005, constând în aceea că nu a înregistrat în evidenţele contabile ale societăţii suma ce reprezintă TVA aferent minusului de inventar constatat.

A mai reţinut că a pronunţa o soluţie de obligare a inculpatei la plata impozitului de profit ar echivala cu depăşirea cadrului procesual cu privire la fapta pentru care a fost trimisă în judecată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs partea civilă ANAF - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş şi a solicitat, în esenţă, repararea integrală a pagubei materiale cauzată Statului Român prin obligarea inculpatei la plata sumei de 76.957,94 RON la care să se adauge şi accesoriile, până la fata stingerii efective a sumei datorate, conform disp. art. 119 şi urm. din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc.

Examinând decizia recurată în raport de motivele invocate de recurenta parte civilă, dar şi din oficiu conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 3856 alin. (1), art. 3857 din acelaşi cod, Înalta Curte constată că recursul declarat de partea civilă ANAF - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş este nefondat pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că în mod corect s-a analizat întreg materialul probator şi s-a reţinut situaţia de fapt de instanţa de fond şi de instanţa de apel, respectiv aceea că inculpata F.E. nu a înregistrat în evidenţele contabile ale societăţii, suma de 45.507,20 RON, sumă ce reprezintă TVA aferent minusului de inventar constatat.

Inculpata F.E. a fost trimisă în judecată prin rechizitoriul nr. 4122/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. Mureş pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prin omisiune, în tot sau în parte a evidenţei în actele contabile ori în alte documente legale a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, constând în aceea că nu a înregistrat în evidenţele contabile ale societăţii SC A. SRL suma de 45.587,20 RON reprezentând TVA, aferent minusului inventar constatat.

Prin acelaşi rechizitoriu, în ceea ce priveşte săvârşirea de către inculpată a infracţiunii prevăzută de art. 9 din Legea nr. 241/2005, s-a dispus disjungerea şi declinarea cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş.

În mod corect a dispus instanţa de fond obligarea inculpatei la plata despăgubirilor civile în sumă de 38.533 RON, soluţie menţinută şi de instanţa de apel, reţinând că analizarea oportunităţii acordării restului sumei solicitată de partea civilă cu titlu de impozit pe profit, în prezenta speţă ar excede obiectului cauzei, în condiţiile în care instanţa nu a fost sesizată decât cu activitatea ilicită care a condus la prejudicierea bugetului de stat prin neplata TVA-ului.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 317 C. proc. pen. judecata se mărgineşte la fapta şi la persoana arătată în actul de sesizare, iar în prezenta cauză nu s-a dispus extinderea procesului penal pentru alte fapte, respectiv pentru pretinsa neînregistrare în evidenţele contabile a sumelor reprezentând impozitul pe profit.

În consecinţă, Înalta Curte constată că în cauză inculpata este cercetată pentru infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 constând în aceea că nu a înregistrat în evidenţele contabile ale societăţii, suma de 45.507,20 RON reprezentând TVA aferent minusului de inventar constatat, astfel că potrivit dispoziţiilor art. 317 C. pen. judecata se mărgineşte la această faptă, în cauză nefiind dispusă extinderea procesului penal pentru alte fapte.

Înalta Curte, ţinând seama de aceste împrejurări constatând că nu există nici un alt caz de casare care să se ia în considerare din oficiu, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de partea civilă ANAF pentru Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş împotriva deciziei penale nr. 43/A din 18 mai 2012 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurenta parte civilă va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă ANAF prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş împotriva deciziei penale nr. 43/A din 18 mai 2012 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, privind pe intimata inculpată F.(fostă R.) E.

Obligă recurenta partea civilă la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata inculpată, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 30 octombrie 2012.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3504/2012. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs