ICCJ. Decizia nr. 3506/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3506/2012
Dosar nr. 3873/1/2012
Şedinţa publică din 30 octombrie 2012
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 21 iunie 2012 contestatorul T.M.V. a formulat contestaţie în anulare şi a invocat cazul prev. de art. 386 lit. e) C. proc. pen., arătând că instanţa avea obligaţia de a-i da dreptul să dea o declaraţie. Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei se constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 138 din 13 decembrie 2011, Tribunalul Teleorman, printre altele, în baza art. 192 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul T.M.V. la pedeapsa de 7 (şapte) ani închisoare.
În baza art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi alin. (21) lit. a) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. l-a mai condamnat pe inculpat şi la pedeapsa de 17 (şaptesprezece) ani închisoare.
În baza art. 174 C. pen. rap. la art. 176 lit. d) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. l-a condamnat pe acelaşi inculpat şi la pedeapsa de 20 (douăzeci) ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) cu aplic. art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele, urmând ca inculpatul T.M.V. să execute pedeapsa cea mai grea de 20 (douăzeci) ani închisoare.
În baza art. 61 C. pen. a revocat liberarea condiţionată de care a beneficiat inculpatul T.M.V. pentru pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 331 din 13 decembrie 2006 a Judecătoriei Turnu Măgurele şi în baza art. 39 alin. (2) C. pen. a contopit restul neexecutat de 453 zile cu pedeapsa aplicată prin sentinţa menţionată urmând ca inculpatul T.M.V. să execute pedeapsa rezultantă de 20 (douăzeci) ani închisoare.
S-au interzis ambilor inculpaţi drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a doua şi lit. b) C. pen., în condiţiile art. 71 C. pen.
În baza art. 65 C. pen., s-a interzis inculpaţilor Z.M.V. şi T.M.V., drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a doua şi lit. b) C. pen. timp de 10 (zece) ani după executarea pedepsei principale, a închisorii.
S-a menţinut starea de arest a inculpaţilor şi a dedus din pedeapsă, prevenţiile executate de fiecare de la 28 septembrie 2010 la zi.
În baza art. 118 lit. e) C. pen. a confiscat de la inculpaţi suma totală de 250 RON.
A luat act că partea vătămată P.M. nu s-a constituit parte civilă.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, în termenul legal prev. de art. 363 C. proc. pen., inculpaţii Z.M.V. şi T.M.V., solicitând aplicarea disp. art. 3201C. proc. pen.
Prin decizia penală nr. 34 din 9 februarie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală, a respins, ca nefondate apelurile declarate de apelanţii inculpaţi Z.M.V. şi T.M.V., împotriva sentinţei penale nr. 138 din 13 decembrie 2011, pronunţată de Tribunalul Teleorman, secţia penală. S-a computat prevenţia fiecărui inculpat de la 28 septembrie 2010 la zi şi s-a menţinut starea de arest pentru fiecare inculpat. A obligat pe fiecare inculpat la câte 600 RON cheltuieli judiciare către stat.
Prin decizia nr. 1526 din 11 mai 2012 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii Z.M.V. şi T.M.V. împotriva deciziei penale nr. 34/A din 9 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală. A dedus din pedepsele aplicate inculpaţilor, durata reţinerii şi arestării preventive de la 28 septembrie 2010 la 11 mai 2012. A obligat recurenţii inculpaţi la plata sumelor de câte 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Împotriva acestei decizii contestatorul T.M.V. a formulat contestaţie în anulare, invocând dispoziţiile art. 386 lit. e) C. proc. pen., arătând că deşi a fost prezent cu prilejul judecării cauzei în recurs, instanţa nu i-a oferit dreptul de a da o declaraţie.
Analizând contestaţia în anulare, faţă de motivul invocat de contestator şi faţă de dispoziţiile art. 386 C. proc. pen., care prevăd expres şi limitativ cazurile în care se poate face contestaţie în anulare, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a examinat admisibilitatea cererii de contestaţie, fără citarea părţilor.
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac prin care se înlătură erorile comise de instanţa de recurs care poate greşi, fie prin nerespectarea unor dispoziţii legale după care se desfăşoară procesul penal, fie prin nerezolvarea cauzei în deplină concordanţă cu materialele aflate la dosar. Contestaţia în anulare este calea de atac prin care cei ce au pierdut anumite drepturi sau prerogative din cauza unui act procesual nul sunt repuşi în aceste drepturi.
Pentru a asigura respectarea principiului stabilităţii hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile, legea a prevăzut anumite cazuri expres prevăzute în care calea de atac poate fi primită şi anumite particularităţi în privinţa soluţionării cererii.
Curtea constată că motivul invocat de contestator nu se circumscrie cazului prevăzute de art. 386 lit. e) C. proc. pen.
Astfel, faţă de dispoziţiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen., în cadrul primei etape de verificare prealabilă a îndeplinirii condiţiilor de formă a contestaţiei în anulare, instanţa admite în principiu contestaţia în anulare numai dacă aceasta îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege - respectiv dacă cererea de contestaţie este făcută în termenul prevăzut de lege, dacă motivul pe care se sprijină contestaţie este din cele prevăzute la art. 386 C. proc. pen. şi dacă în sprijinul contestaţiei se depun sau se invocă dovezi care sunt depuse la dosar.
Dispoziţiile art. 386 lit. e) C. proc. pen., prevăd expres şi limitativ cazul în care se poate face contestaţie în anulare, respectiv când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 alin. (11) ori art. 38516 alin. (1).
Potrivit art. 38514 alin. (11) C. proc. pen., cu ocazia judecării recursului, instanţa este obligată să procedeze la audierea inculpatului prezent, potrivit dispoziţiilor cuprinse în Partea specială, titlul II, capitolul II C. proc. pen., atunci când acesta nu a fost ascultat la instanţele de fond şi apel, precum şi atunci când aceste instanţe nu au pronunţat împotriva inculpatului o hotărâre de condamnare.
Astfel, rezultă că în cazul în care prima instanţă sau instanţa de apel sau ambele instanţe au pronunţat o hotărâre de achitare a inculpatului, instanţa de recurs este obligată să procedeze la audierea acestuia.
Interpretarea dată acestei norme procedurale este în concordanţă cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materie, stabilită în aplicarea art. 6 parag. 1 şi 3 lit. c) şi d) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, cu atât mai mult cu cât calea de atac a recursului permite, în acest caz, instanţei de recurs să analizeze chestiunea vinovăţiei sau nevinovăţiei inculpatului.
În speţă, instanţa de fond a pronunţat o decizie de condamnare şi nu de achitare, contestatorul fiind condamnat de instanţa de fond la o pedeapsă 20 ani închisoare, hotărâre ce a fost menţinută şi de instanţa de apel.
Instanţa de recurs nu a procedat la reaudierea contestatorului întrucât, în speţă, nu sunt aplicabile disp art. 38514 alin. (11) C. proc. pen., deoarece soluţiile pronunţate de instanţele de fond şi apel nu sunt contradictorii, nu a fost pronunţată o soluţie de achitare, ci a fost pronunţată o soluţie de condamnare în fond, ce a fost menţinută şi în apel.
Aşa fiind, cum contestatorul nu se află în situaţia prevăzută de art. 386 lit. e) C. proc. pen., se constată că în cauză a fost pronunţată o hotărâre legală şi temeinică.
În consecinţă, Înalta Curte, faţă de dispoziţiile menţionate şi faţă de motivul invocat, respectiv faptul că nu a dat declaraţie în faţa instanţei de recurs, constată că cererea de contestaţie în anulare este inadmisibilă, urmând a fi respinsă în conformitate cu dispoziţiile art. 391 C. proc. pen.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul condamnat T.M.V. împotriva deciziei penale nr. 1526 din 11 mai 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. 1219/87/2011.
Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 30 octombrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3504/2012. Penal. Infracţiuni de evaziune... | ICCJ. Decizia nr. 3508/2012. Penal → |
|---|
