ICCJ. Decizia nr. 359/2012. Penal

Comentarii

0

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 359/2012

Dosar nr. 955/1/2012

Şedinţa publică din 10 februarie 2012

Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 01 februarie 2012 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, sub nr. 863/2/2012 inculpatul M.A. a solicitat, ca în temeiul art. 160² şi următoarele C. proc. pen., să se dispună liberarea sa provizorie sub control judiciar de sub puterea mandatului de arestare preventivă emis în baza încheierii din camera de consiliu din data de 22 decembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 10876/2/2011.

În motivarea acestei cereri s-a arătat că în cauză sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de lege pentru a se dispune liberarea sa provizorie sub control judiciar, atât cele de admisibilitate cât şi cele de fond, în sensul că, pentru niciuna dintre infracţiunile de care este acuzat legea nu prevede pedeapsa închisorii mai mare de 18 ani, nu există date din care să rezulte necesitatea de a fi împiedicat să săvârşească alte infracţiuni, deoarece pe de o parte până în prezent nu s-a invocat, în fapt, niciun indiciu sau probă în acest sens şi nici în drept nu s-a invocat existenţa cazului de arestare preventivă prev. de art. 148 lit. c) C. proc. pen., iar pe de altă parte pe toată durata interceptărilor, din luna martie 2011 până la momentul arestării nu a apărut vreun indiciu că ar fi pregătit săvârşirea vreunei alte infracţiuni, nu există date din care să rezulte că ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, întrucât pe de o parte în cauză nu s-a invocat în fapt vreun indiciu sau probă în acest sens şi nici în drept nu s-a reţinut incidenţa cazului de arestare preventivă prev. de art. 148 lit. b) C. proc. pen. Până în prezent au fost audiaţi concomitent toţi inculpaţii şi martorii, fără a apărea vreun indiciu sau probă că vreunul dintre aceştia ar fi fost influenţat sau ameninţat în vreun fel şi nici din interceptări nu rezultă acest lucru, ci dimpotrivă atitudinea sa, de după săvârşirea pretinsei infracţiuni rezultând din prezentarea în faţa autorităţii şi consimţământul de a da declaraţii, deşi se putea prevala de dreptul la tăcere, demonstrând intenţia sa de a înlesni aflarea adevărului şi nicidecum de a zădărnici realizarea acestui deziderat. Nu există date din care să rezulte că va încerca alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau va denatura adevărul judiciar prin orice alte asemenea mijloace, deoarece pe de o parte în cauză nu s-a invocat în fapt vreun indiciu sau probă în acest sens şi nici în drept nu s-a reţinut incidenţa cazului de arestare preventivă prev. de art. 148 lit. b) teza ultimă C. proc. pen. Alte probe ce ar mai putea fi administrate pentru aflarea adevărului, sunt doar înscrisurile aflate în evidenţa O.C.P.I., care de altfel au şi fost comunicate Parchetului, astfel încât nu ar avea cum să fie modificate sau alterate în vreun fel şi în plus o astfel de suspiciune poate fi înlăturată de instanţă prin aplicarea dispoziţiilor art. 160² alin. (3)¹ lit. c) şi f) C. proc. pen. care au o eficienţă superioară faţă de măsura arestării preventive şi nu în ultimul rând în cauză nu există niciun indiciu sau probă că lăsarea sa în libertate ar pune în pericol concret ordinea publică şi ar împiedica buna desfăşurare a procesului penal.

Totodată în argumentarea susţinerii că este oportună liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului au fost invocate şi elementele care circumstanţiază persoana acestuia, constând în aceea că are un nivel înalt de instruire, absolvind cursuri universitare şi postuniversitare în diverse specializări care l-au recomandat pentru posturile ocupate şi i-au prilejuit crearea unui spectru larg de cunoştinţe utile oricărui domeniu incident în administraţia publică. în calitatea sa de primar a acordat atenţie problemelor cetăţenilor, dezvoltând numeroase proiecte edilitare în beneficiul acestora, este extrem de preocupat de situaţia familiei sale, fiind căsătorit, având un copil de numai şase luni şi părinţi cu grave probleme de sănătate, el însuşi având mai multe afecţiuni medicale serioase, similare celor care în situaţia altui inculpat cercetat în cauza de faţă au justificat în aplicarea dispoziţiilor art. 136 alin. (8) C. proc. pen.,respingerea propunerii de arestare preventivă şi luarea unei măsuri preventive restrictive de libertate. De asemenea, s-a precizat că inculpatul are asigurate mijloacele de existenţă, atât pentru sine, cât şi pentru întreaga familie al cărei unic întreţinător este, din surse financiare obţinute în mod legal înainte de începerea mandatului de primar, fără a fi necesar a exercita activitatea în cadrul căreia se pretinde că au fost săvârşite faptele, nu este cunoscut cu antecedente penale, este apreciat drept o persoană având o conduită ireproşabilă, a exercitat numeroase funcţii publice fără ca asupra sa să planeze vreodată suspiciuni de corupţie, iar cetăţenii comunei al cărei primar este şi-au manifestat încrederea în ceea ce îl priveşte, în ciuda acuzaţiilor care i se aduc.

La termenul de judecată din data de 02 februarie 2012, la solicitarea inculpatului, Curtea a încuviinţat şi a fost administrată probe cu înscrisuri în circumstanţiere, în cadrul căreia au fost depuse la dosarul cauzei, în copie conformă cu originalul, mai multe caracterizări întocmite de diverse notabilităţi publice, înscrisuri privitoare la pregătirea şi perfecţionarea sa profesională, documente medicale atestând afecţiunile de care suferă atât el, cât şi mama sa, certificatul de naştere al fiului său minor născut la data de 09 august 2011, precum şi un tabel conţinând semnături ale unui însemnat număr de cetăţeni ai comunei Jilava care şi-au exprimat în acest mod susţinerea faţă de situaţia sa.

Prin încheierea din 2 februarie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în temeiul art. 160^8a alin. (6) C. proc. pen. a respins ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul M.A., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că inculpatul M.A. este cercetat în Dosarul nr. 77/P/2011 al Parchetul de pe lângă Înalta Curtea de Casaţie şi justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 254 alin. (1) C. pen., trafic de influenţă prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 257 alin. (1) C. pen., fals intelectual în forma participaţiei improprii (instigare mediată) prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) rap la art. 17 din Legea nr. 78/2000 şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni prev. de art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen. rap. la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000, în fapt, reţinându-se în sarcina sa că, în calitate de primar al comunei Jilava, a pretins suma de 500.000 euro de la denunţătorul P.F., în scopul de a abuza de prerogativele funcţiei în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi a dispune eliberarea unui plan parcelar în care să fie incluse toate terenurile denunţătorului P.F. (23 loturi în suprafaţă de 23,8 ha) amplasate unul în vecinătatea celuilalt, precum şi în scopul de a-şi trafica influenţa pe care a lăsat să se creadă că o are asupra directorului Oficiului de cadastru şi Publicitate imobiliară Ilfov, numita G.R.N., pentru a o determina să avizeze planul parcelar şi să emită documentele cadastrale în vederea alipirii terenurilor şi totodată l-a determinat pe finul său S.O. să încheie la notariat, un contract de cesiune fictiv cu denunţătorul P.F., contract încheiat şi autentificat sub nr. 2611 din 28 iulie 2011, prin care s-au atestat împrejurări necorespunzătoare adevărului, deoarece în realitate acest contract a fost încheiat în scopul de a garanta şi de a ascunde infracţiunea de luare de mită.

Inculpatul a fost arestat preventiv pe temeiul art. 148 lit. f) C. proc. pen., prin încheierea din 22 decembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 10876/2/2011, pentru o perioadă de 29 de zile de la data încarcerării, încheierea respectivă rămânând definitivă prin respingerea ca nefondat a recursului promovat de inculpat conform Deciziei penale nr. 4360 din 24 decembrie 2011 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

Ulterior, durata măsurii arestării preventive dispusă faţă de inculpat a fost prelungită pentru o perioadă de 30 de zile, până la data de 18 februarie 2012 inclusiv, prin încheierea din data de 16 ianuarie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală în Dosarul nr. 290/2/2012 şi rămasă definitivă, la data de 19 ianuarie 2012, ca urmare a respingerii de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, conform Deciziei penale nr. 125/2012, a recursului declarat de acesta.

Examinând temeinicia cererii dedusă judecăţii, Curtea a constat că nu există argumente pertinente care să conducă la concluzia că liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului M.A. ar fi în momentul de faţă oportună.

S-a arătat că potrivit dispoziţiilor art. 160^8a alin. (2) C. proc. pen., pentru admiterea unei cereri de liberare provizorie sub control judiciar, nu este suficient doar să fie îndeplinite în mod formal condiţiile prevăzute de lege - respectiv cele reglementate în art. 160² C. proc. pen. - ci este necesar ca, în concret, cererea respectivă să fie întemeiată, în caz contrar aceasta urmând a fi respinsă de instanţă, după cum prevede şi art. 160^8a alin. (6) C. proc. pen.

Raţiunea liberării provizorii constă în garantarea libertăţii individuale în timpul procesului penal şi presupune adoptarea unei măsuri care, fără a fi privativă de libertate, poate asigura desfăşurarea normală a procesului penal, în condiţiile în care se apreciază că, deşi temeiurile avute in vedere pentru luarea măsurii arestării preventive subzistă, totuşi, din cauza unor temeiuri legate de persoana inculpatului şi de circumstanţele reale ale cauzei, nu mai este necesară privarea de libertate, prevenţia putând fi realizată prin restrângerea unor drepturi.

Instituţia de drept procesual penal a liberării provizorii îşi păstrează caracterul provizoriu şi facultativ, astfel încât ea nu reprezintă un drept al învinuitului sau inculpatului, ci doar o eventuală vocaţie a acestuia, în împrejurarea în care instanţa, în urma evaluării asupra faptei pretins a fi fost săvârşită, dar îndeosebi a datelor ce caracterizează persoana inculpatului, ar concluziona cu privire la temeinicia cererii.

În acelaşi sens, sunt şi prevederile art. 5 parag. 3 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, care recunosc persoanei aflate în detenţie provizorie dreptul de a fi eliberată în cursul procedurii, fără a impune însă instanţei competente să dispună o asemenea măsură, obligaţia de a proceda, în mod automat, astfel.

Raportându-se la aceste considerente, instanţa de fond a constatat că cererea inculpatului M.A. de a fi pus în libertate provizorie sub control judiciar nu este întemeiată, la acest moment procesual menţinerea sa în stare de arest preventiv fiind în continuare justificată şi, totodată, necesară pentru garantarea bunei desfăşurări a procesului penal.

Astfel, s-a reţinut că inculpatul este acuzat de comiterea unor infracţiuni de corupţie, care în concret prezintă o gravitate sporită, raportat la împrejurările în care se bănuieşte în mod legitim că acestea au fost comise (prin folosirea prerogativelor funcţiei sale de reprezentant al unei autorităţi publice locale şi totodată prin traficarea influenţei pe care a lăsat să se înţeleagă că o are asupra reprezentantului unei alte instituţii de stat, în scopul obţinerii unor importante foloase materiale injuste), la presupusa modalitatea de concepere şi punere in aplicare a rezoluţiei infracţionale şi la modul de operare folosit (care relevă insistenţa inculpatului în realizarea tranzacţiei cu terenuri care i-ar fi asigurat obţinerea efectivă a câştigului pretins în schimbul ajutorului oferit denunţătorului, precum şi preocuparea asiduă a inculpatului de a crea aparenţa că activitatea sa concretă s-a menţinut în limite legale, disimulând, în acest scop, obţinerea folosului infracţional prin încheierea unei tranzacţii notariale neconforme realităţii de către un apropiat al său), aspecte care sunt de natură a afecta grav credibilitatea şi prestigiul instituţiilor publice şi sentimentul de încredere pe care acestea trebuie să îl aibă în rândul membrilor societăţii civile.

Totodată, s-a considerat că în evaluarea oportunităţii punerii inculpatului în libertate provizorie sub control judiciar nu poate fi ignorată nici percepţia aproape generalizată în rândul opiniei publice asupra escaladării fenomenului corupţiei în rândul funcţionarilor statului, împrejurare în care fapte de genul celor reţinute în sarcina inculpatului au un puternic impact negativ în societate şi decredibilizează însăşi ideea de funcţionare corectă, în condiţiile legii, a instituţiilor publice, astfel că şi din această perspectivă, conduita antisocială a inculpatului reclamă o reacţie fermă din partea organelor judiciare, reacţie ce presupune luarea măsurilor necesare în speţă, menţinerea inculpatului în stare privativă de libertate - pentru protejarea ordinii publice şi restabilirea unui echilibru social firesc.

Referitor la apărarea ordinii publice, însăşi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, a arătat, în jurisprudenţa sa constantă, că anumite infracţiuni, prin gravitatea lor deosebită şi reacţia publicului, pot crea o stare de nelinişte capabilă să justifice detenţia preventivă, ori în cauza de faţă, faptele reţinute în sarcina inculpatului, prin natura şi gravitatea lor deosebită, se înscriu într-un asemenea registru (a se vedea cauza Vestellier contra Franţei, hotărârea din 26 iunie 1991),

S-a arătat că prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei inculpatul a făcut dovada unei largi susţineri din partea cetăţenilor comunei al cărei edil este, însă acest aspect nu este de natură a justifica o eventuală reconsiderare a necesităţii privării în continuare de libertate a acestuia, întrucât pe de o parte rezonanţa socială negativă şi recrudescenţa pe care le înregistrează în ultimul timp fenomenul infracţional având ca obiect fapte de corupţie printre funcţionarii autorităţilor publice nu trebuie raportată exclusiv la nivelul comunităţii locale căreia inculpatul îi aparţine, ci trebuie evaluată la nivelul societăţii civile în ansamblu care aşa cum s-a precizat deja, în ultime perioadă încearcă sentimentul acut al unei corupţii instituţionalizate. În condiţiile în care este de necontestat faptul că în calitatea sa de primar al respectivei comunităţi, inculpatul a dezvoltat în beneficiul locuitorilor acesteia numeroase proiecte edilitare de interes public, reacţia de solidaritate exprimată de beneficiarii acestor realizări poate fi considerată a fi una aproape firească.

În ceea ce priveşte referinţele personale invocate de inculpat (referitoare la nivelul înalt de instruire şi pregătire profesională, la apartenenţa sa unui mediu social organizat şi la conduita socială adecvată manifestată anterior), care de altfel au fost evaluate şi la momentele când, anterior, s-a dispus arestarea sa preventivă, iar apoi prelungirea duratei acestei măsuri, fără a fi fost considerate apte să înlăture pericolul concret ce ar fi determinat pentru ordinea publică de lăsarea lui în libertate, s-a constatat că nici acestea nu sunt de natură a legitima, prin ele însele, liberarea provizorie pe durata cercetărilor, întrucât tocmai aceste date care circumstanţiază pozitiv persoana inculpatului ar fi trebuit să-i impună adoptarea unei conduite sociale şi profesionale impecabile, spre a constitui un exemplu de atitudine civică exemplară pentru cetăţenii care l-au ales să le reprezinte interesele.

De asemenea, instanţa a apreciat că nici preocuparea pe care inculpatul o dovedeşte pentru situaţia delicată a membrilor familiei sale nu pledează în favoarea punerii sale în stare de libertate, fie şi sub control judiciar, deoarece ar fi fost de dorit ca acest argument să-l fi determinat ante factum a manifesta un comportament social pe deplin responsabil.

Referitor la starea de sănătate precară a inculpatului, dincolo de faptul că nu se poate considera că sub acest aspect s-ar fi creat pentru acesta o situaţie discriminatorie şi inechitabilă, aşa cum pretinde apărarea sa, prin faptul că afecţiuni similare celor pe care el le acuză, în cazul altor inculpaţi au fost considerate suficiente pentru a justifica lăsarea acestora în libertate, întrucât măsura arestării preventive are un caracter strict personal, îndeplinirea cerinţelor necesare luării acesteia şi apoi subzistenţa temeiurilor care justifică menţinerea ei, apreciindu-se, în concret, în persoana fiecărui inculpat, în raport cu circumstanţele reale ale faptelor comise, dar şi cu datele ce caracterizează în concret persoana acestuia, aşa cum prevăd disp. art. 136 alin. final C. proc. pen., Curtea a apreciat că afecţiunile medicale invocate de inculpat nu sunt de plano incompatibile cu starea privativă de libertate, atâta timp cât însuşi legiuitorul prin dispoziţiile art. 139¹ C. proc. pen., a prevăzut posibilitatea ca în cazul în care, pe baza actelor medicale, se constată că cel arestat preventiv suferă de o boală care nu poate fi tratată în reţeaua medicală a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, să se dispună de către administraţia locului de deţinere efectuarea tratamentului sub pază permanentă în reţeaua medicală a Ministerului Sănătăţii Publice.

Nu în ultimul rând, Curtea de apel a constatat că menţinerea, cu titlu provizoriu, a stării privative de libertate a inculpatului apare ca fiind justificată şi din perspectiva asigurării unei bune desfăşurări a procesului penal, conform dispoziţiilor art. 136 alin. (1) C. proc. pen., în condiţiile în care, având în vedere comportamentul concret al inculpatului din timpul săvârşirii faptelor, caracterizat de o preocupare sistematică de a nu fi descoperit şi de a-şi ascunde urmele săvârşirii infracţiunii, precum şi conduita procesuală actuală a acestuia, ar putea fi anticipată temerea rezonabilă a existenţei unui risc major de încercare a denaturării adevărului judiciar prin influenţarea vreunora dintre probele care susţin acuzarea sa sau de tergiversare a desfăşurării anchetei, în scopul întârzierii pe cât posibil a pronunţării unui verdict final.

O atare apreciere este în acord şi cu jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg în materia aplicării art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, conform căreia protejarea libertăţii individuale împotriva ingerinţelor arbitrare ale autorităţilor nu trebuie să stânjenească eforturile instanţei în administrarea probelor şi desfăşurarea în bune condiţii a procesului (cauza Tomasi c. Franţei).

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

S-a arătat că în mod greşit, în motivarea hotărârii de respingere a cererii de liberare provizorie sub control judiciar au fost avute în vedere argumente privind instituţia luării sau prelungirii măsurii arestării preventive, s-au făcut referiri la natura şi gravitatea deosebită a unor acuzaţii fără să existe o judecată în cauză şi s-a făcut referire, în mod generic, la impactul negativ asupra opiniei publice a unor fapte de corupţie.

S-a arătat de asemenea că instanţa de fond a ignorat toate principiile care trebuie avute în vedere cu ocazia analizării cereri de liberare provizorie sub control judiciar.

A arătat că riscul ca inculpatul să comită alte infracţiuni, este exclus întrucât şi-a dat demisia din funcţia de primar al comunei Jilava, nu poate zădărnici aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi şi nu mai există nici riscul distrugerii unor mijloace de probă. A solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, iar în subsidiar, înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu.

Examinând hotărârea atacată în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul inculpatului nu este fondat.

Potrivit dispoziţiilor art. 160² alin. (2) C. proc. pen., „liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea unor mijloace de probă sau prin alte asemenea fapte";.

În cauza de faţă, inculpatul M.A. este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 254 alin. (1) C. pen., trafic de influenţă prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 257 alin. (1) C. pen., fals intelectual în forma participaţiei improprii (instigare mediată) prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) rap la art. 17 din Legea nr. 78/2000 şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni prev. de art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen. rap. la art. 17 lit. b) din Legea nr. 78/2000, în fapt, reţinându-se în sarcina sa că, în calitate de primar al comunei Jilava, a pretins suma de 500.000 euro de la denunţătorul P.F., în scopul de a abuza de prerogativele funcţiei în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi a dispune eliberarea unui plan parcelar în care să fie incluse toate terenurile denunţătorului P.F. (23 loturi în suprafaţă de 23,8 ha) amplasate unul în vecinătatea celuilalt, precum şi în scopul de a-şi trafica influenţa pe care a lăsat să se creadă că o are asupra directorului Oficiului de Cadastru şi Publicitate imobiliară Ilfov, numita G.R.N., pentru a o determina să avizeze planul parcelar şi să emită documentele cadastrale în vederea alipirii terenurilor. Totodată l-a determinat pe finul său S.O. să încheie la notariat, un contract de cesiune fictiv cu denunţătorul P.F., contract încheiat şi autentificat sub nr. 2611 din 28 iulie 2011, prin care s-au atestat împrejurări necorespunzătoare adevărului, deoarece în realitate acest contract a fost încheiat în scopul de a garanta şi de a ascunde infracţiunea de luare de mită.

După cum se poate observa, inculpatul este cercetat pentru săvârşirea unor infracţiuni de corupţie care, prin natura lor prezintă un grad sporit de pericol pentru ordinea publică, având în vedere împrejurările în care se presupune că au fost comise, consecinţele acestora şi impactul negativ asupra opiniei publice.

Deşi reţinerea unor astfel de împrejurări, în analiza cererii formulate de inculpat, au fost criticate de apărarea acestuia, ele nu pot fi ignorate nici atunci când se pune în discuţie luarea unei măsuri preventive din cele prevăzute de art. 136 alin. (1) C. proc. pen. şi nici a cererii de liberare provizorie sub control judiciar.

Aşa cum în mod corect a reţinut instanţa de fond, liberarea provizorie sub control judiciar presupune adoptarea unor măsuri care, fără a fi privative de libertate, poate asigura desfăşurarea normală a procesului penal, în condiţiile în care se apreciază că deşi temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive subzistă, totuşi, datorită unor circumstanţe reale ale cauzei sau personale ale inculpatului nu mai este necesară privarea de libertate, prevenţia putând fi realizată prin restrângerea unor drepturi.

Din datele dosarului, rezultă însă, că în cauză nu s-a început cercetarea judecătorească, aşa încât în acest moment procesual, Înalta Curte apreciază că menţinerea inculpatului în stare de arest se justifică faţă de asigurarea unei bune desfăşurări a procesului penal, iar faţă de comportamentul concret al încuiatului, analizat prin prisma modalităţii de săvârşire a infracţiunilor, există presupunerea rezonabilă că acesta ar putea încerca zădărnicirea aflării adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, prin distrugerea unor mijloace materiale de probă sau prin tergiversarea judecării cauzei.

Menţinerea în continuare în stare de arest preventiv a inculpatului este în acord şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la gravitatea deosebită a unor infracţiuni şi la impactul negativ al acestora asupra opiniei publice, de natură să justifice detenţia preventivă.

Prin urmare, Înalta Curte constată că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică, iar recursul inculpatului este nefondat, urmând ca în temeiul art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să fie respins.

Potrivit dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul M.A. împotriva încheierii din 2 februarie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. 863/2/2012.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică azi 10 februarie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 355/2012. Penal. Menţinere măsură de...		ICCJ. Decizia nr. 370/2012. Penal. Lovirile sau vătămările... →

Vezi şi alte speţe de drept penal: