ICCJ. Decizia nr. 3689/2012. Penal. Omorul (art. 174 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3689/2012
Dosar nr. 8237/3/2012
Şedinţa publică din 13 noiembrie 2012
Asupra recursului penal de faţă;
În baza actelor de la dosar, constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţă din 30 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 8237/3/2012, în baza art. 300 C. proc. pen. cu referire la art. 160b C. proc. pen., s-a constatat legalitatea şi temeinicia arestării preventive a inculpatului D.M., dispunându-se menţinerea stării de arest a acestuia.
Pentru a dispune astfel, instanţa învestită cu soluţionarea apelului declarat de inculpatul D.M. împotriva sentinţei penale nr. 806 din 21 septembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a constatat că temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri fată de inculpat subzistă în continuare, impunând privarea de libertate a acestuia.
În considerentele încheierii, s-a reţinut că probele administrate până la acest moment procesual nu au făcut să înceteze presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârşit fapta pentru care a fost trimis în judecată (şi condamnat în primă instanţă), fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 143 cu referire la art. 681 C. proc. pen.
Sub aspectul dispoziţiilor art. 143 C. proc. pen., raportat la art. 681 C. proc. pen., s-a constatat că probatoriul administrat până în prezent nu a făcut să înceteze presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis infracţiunea pentru care a fost arestat şi ulterior trimis în judecată. De asemenea, s-a apreciat că este incident în continuare cazul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., întrucât pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a acestuia prezintă încă un pericol concret pertru ordinea publică, având în vedere modalitatea de comitere a faptei, ui mările produse şi impactul negativ asupra opiniei publice.
S-a reţinut că, la acest moment procesual, instanţa nu a identificat vreun motiv întemeiat pentru punerea inculpatului în libertate, întregul material probator administrat în cauză impunând privarea de libertate, în continuare, a acestuia, iar nu vreo altă măsură preventivă alternativă, arestarea preventivă fiind singura aptă să atingă scopul măsurilor preventive, reglementat de art. 136 C. proc. pen.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul D.M. solicitând admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi revocarea măsurii arestării preventive, susţinând că nu mai subzistă temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri.
Înalta Curte, examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, cât şi din oficiu, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat, pentru considerentele următoare:
Prin sentinţa penală nr. 806 din 21 septembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 8237/3/2012, în baza art. 20 C. pen. rap. la art. 174-175 lit. i) C. pen., a fost condamnat inculpatul D.M. la pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza I şi b) C. pen. pe o perioadă de 10 ani.
S-a făcut aplicarea art. 71-64 lit. a) teza II-a şi b) C. pen. în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului.
În actul de sesizare, s-a reţinut, în esenţă că inculpatul D.M., în noaptea de 19/20 noiembrie 2011, în jurul orei 00:00, la intersecţia străzilor F. şi G. din sectorul 2, pe fondul unui conflict spontan, a lovit-o în mod repetat cu un cuţit pe partea vătămată V.A.B., cu intenţia de a-i suprima viaţa. în urma agresiunii partea vătămată a fost internată la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca cu diagnosticul "agresiune fizică cu armă albă (cuţit); plăgi înjunghiate multiple supraclaviculare bilateral, suprascapular şi braţ stâng; pneumotorax stâng", unde a fost supusă unei intervenţii chirurgicale. împotriva acestei sentinţe penale a declarat apel inculpatul. La termenul din 30 octombrie 2012, fixat pentru verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpatului, instanţa de control judiciar a menţinut starea de arest a acestuia, pronunţând încheierea atacată cu recurs în prezenta cauză.
Cu privire la această dispoziţie a instanţei, Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 5 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană are dreptul la libertate şi nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa.
De la această regulă, există însă excepţia privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute în mod expres şi limitativ de prevederile art. 5 parag. 1 lit. c). Conform textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau reţinută în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia.
Înalta Curte constată că, în cauza supusă analizei, au fost respectate, deopotrivă, atât dispoziţiile cuprinse în legea internă, cât şi exigenţele ce decurg din prevederile Convenţiei.
Dispoziţiile art. 160b alin. (1) C. proc. pen., prevăd că instanţa de judecată, în exercitarea atribuţiilor de control judiciar, este obligată să verifice pericdic legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Totodată,- conform art. 160b alin. (3) C. proc. pen., când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive.
În prezenta cauză, aşa cum rezultă din încheierea atacată, instanţa de apel a procedat la efectuarea verificărilor impuse de legea procesual penală şi a constatat corect că temeiurile de fapt şi de drept care au determinat luării măsurii arestării preventive a inculpatului nu s-au schimbat şi nici nu au încetat, impunând în continuare privarea acestuia de libertate.
Înalta Curte constată că sunt îndeplinite în continuare condiţiile cumulative impuse de dispoziţiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., cu referire la art. 143 din acelaşi cod avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul D.M., respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea de care acesta este acuzat este mai mare de 4 ani închisoare şi există probe certe că lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol social concret pentru ordinea publică, având în vedere natura şi gravitatea faptei pentru care este judecat.
De asemenea, în prezenta cauză, sunt incidente şi prevederile art. 5 par. 1 lit. a) din C.E.D.O., având în vedere că hotărârea de condamnare a inculpatului, pronunţată de instanţa de fond, chiar dacă nu are caracter definitiv, este de natură să justifice continuarea privării de libertate a acestuia.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.M., urmând ca, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., să se dispună obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul -declarat de inculpatul D.M. împotriva încheierii de şedinţă din 30 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 8237/3/2012.
Obligă recurentul inculpat la plata suriei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 13 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3690/2012. Penal. Iniţiere, constituire de... | ICCJ. Decizia nr. 3681/2012. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... → |
|---|
