ICCJ. Decizia nr. 3690/2012. Penal. Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). Traficul de persoane (Legea 678/2001 art. 12). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3690/2012
Dosar nr. 44689/3/2011
Şedinţa publică din 13 noiembrie 2012
Asupra recursului penal de faţă; în baza actelor de la dosar, constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţă din 18 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 44689/3/2011, în baza art. 300 C. proc. pen. cu referire la art. 160b C. proc. pen., s-a constatat legalitatea şi temeinicia arestării preventive a inculpatului L.N., dispunându-se menţinerea stării de arest a acestuia.
Pentru a dispune astfel, instanţa învestită cu soluţionarea apelurilor declarate de inculpaţii H.C., S.D. şi L.N. împotriva sentinţei penale nr. 104 din data de 14 februarie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a ll-a penală, în Dosarul nr. 44689/3/2011, luând în discuţie starea de arest a inculpatului L.N., în baza art. 3002 C. proc. pen. raportat la art. 160b C. proc. pen., a constatat că temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri faţă de inculpat subzista în continuare, impunând privarea de libertate a acestuia.
În considerentele încheierii, s-a reţinut că şi în prezent sunt întrunite cumulativ condiţiile prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului L.N. este închisoarea mai mare de 4 ani şi există probe certe că lăsarea aceastuia în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, raportat la modul de operare şi perseverenţa infracţională a inculpatului.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul L.N., solicitând admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi revocarea măsurii arestării preventive, susţinând că nu mai subzistă temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri.
Înalta Curte, examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, cât şi din oficiu, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat, pentru considerentele următoare:
Prin sentinţa penală nr. 104 din data de 14 februarie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 44689/3/2011, în baza art. 345 alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul L.N. la următoarele pedepse:
- 5 (cinci) ani închisoare şi 3 (trei) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 7 alin. (1) coroborat cu art. 2 lit. a) şi b) pct. 12 al Legii nr. 39/2003, în condiţiile stării de recidivă prev. de art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen.;
- 8 (opt) ani închisoare şi 5 (cinci) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 12 alin. (1) şi alin. 2 lit. a) coroborat cu art. 2 pct. 2 lit. a) din Legea nr. 678/2001 în formă continuată prevăzută de art. 41 alin. 2 C. pen., în condiţiile stării de recidivă prevăzută de art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen.;
În baza art. 61 alin. (1) C. pen. raportat la art. 39 C. pen. a fost revocat beneficiul liberării condiţionate din pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr 497 din 21 aprilie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în Dosarul nr. 13263/3/2008, dispunându-se contopirea restulului rămas neexecutat de 813 zile cu fiecare dintre cele două pedepse principale aplicate prin această sentinţă.
În baza art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. cu referire la art. 35 alin. (3) C. pen. s-a dispus contopirea pedepselor şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, acesta urmând a executa în final pedeapsa de 8 (opt) ani închisoare şi 5 (cinci) ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Pe durata prevăzută de art. 71 C. pen. au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen.
Conform art. 88 C. pen. a fost dedusă durata măsurii arestării preventive de la data de 04 februarie 2011.
Prin actul de sesizare a instanţei s-a reţinut că. în fapt, în luna mai a anului 2009 inculpaţii L.N., H.C., B.A.M. şi S.D. au constituit un grup infracţional organizat ce avea drept scop identificarea mai multor persoane din mediul rural interesate să-şi găsească un loc de muncă în străinătate şi care să poată fi racolate prin inducerea în eroare asupra condiţiilor de care urmau să beneficieze (transport, cazare, masă şi salarizare), iar ulterior să fie transportate şi cazate în imobile aflate în posesia inculpaţilor şi, în cele din urmă, să fie constrânse să efectueze activităţi în domeniul agricol pentru diverşi angajatori spanioli proprietari de terenuri agricole, urmând ca o parte importantă a sumelor reprezentând contravaloarea muncii prestate de către persoanele în cauză să fie însuşită de către inculpaţi.
Împotriva acestei sentinţe penale au declarat apel inculpaţii H.C., S.D. şi L.N.
La termenul din 18 octombrie 2012 instanţa de control judiciar a menţinut starea de arest a inculpatului L.N., pronunţând încheierea atacată cu recurs în prezenta cauză.
Cu privire la această dispoziţie a instanţei, Înalta Curte reţine următoarele.
Potrivit dispoziţiilor art. 5 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană are dreptul la libertate şi nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa.
De la această regulă, există însă excepţia privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute în mod expres şi limitativ de prevederile art. 5 parag. 1 lit. c). Conform textului invocai, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau reţinută în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia.
Înalta Curte constată că, în cauza supusă analizei, au fost respectate, deopotrivă, atât dispoziţiile cuprinse în legea internă, cât şi exigenţele ce decurg din prevederile Convenţiei.
Astfel, potrivit art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanţa de judecată, în exercitarea atribuţiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Totodată, conform art. 160b alin. (3) C. proc. pen., când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive.
În prezenta cauză, aşa cum rezultă din încheierea atacată, instanţa de apel a procedat la efectuarea verificărilor impuse de legea procesual penală şi a constatat corect că temeiurile de fapt şi de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a inculpaţilor.
Astfel, sunt îndeplinite în continuare condiţiile cumulative impuse de dispoziţiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., cu referire la art. 143 din acelaşi cod, avute în vedere a luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpat, respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta de care este acuzat este mai mare de 4 ani închisoare şi există probe certe că lăsarea inculpatului L.N. în libertate prezintă pericol social concret pentru ordinea publică, având în vedere natura şi gravitatea faptei pentru care este judecat şi perseverenţa infracţională a acestuia.
De asemenea, în prezenta cauză, sunt incidente şi prevederile art. 5 parag. 1 lit. a) din C.E.D.O., având în vedere că hotărârea de condamnare a inculpatului, pronunţată de instanţa de fond, chiar dacă nu are caracter definitiv, este de natură să justifice continuarea privării de libertate a acestuia.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.N. împotriva încheierii de şedinţă din 18 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 44689/3/2011.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.N. împotriva încheierii de şedinţă din 18 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 44689/3/2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3695/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 3689/2012. Penal. Omorul (art. 174 C.p.).... → |
|---|
