ICCJ. Decizia nr. 3746/2012. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 108 din 19 iunie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul M.C.V. împotriva rezoluției nr. 366/P/2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.
S-au reținut în esență, următoarele:
Prin rezoluția nr. 366/P/2011 din data de 28 februarie 2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești s-a dispus, în temeiul art. 228 alin. (4) și art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246, 247, 249 și 264 C. pen., față de magistratul judecător V.B.F., deoarece faptele reclamate nu există.
Pentru a dispune astfel s-au reținut următoarele:
Prin plângerea penală formulată, petentul M.C.V. a solicitat să fie efectuate cercetări față de intimatul V.B.F., fiind nemulțumit de faptul că la data de 31 martie 2011, judecătorul a respins ca neîntemeiată cererea de scutire de amendă formulată.
Din actele premergătoare efectuate în cauză, au rezultat următoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 6 ianuarie 2011, petentului M.C.V. i-a fost aplicată o amendă judiciară în cuantum de 1.000 lei. Ulterior, petentul a formulat cerere de scutire amendă, cerere care a fost respinsă prin încheierea din 31 martie 2011.
S-a apreciat că, potrivit dispozițiilor legale, respectiv art. 198 și urm. C. proc. pen., judecătorul este cel care este îndreptățit să mențină solemnitatea, ordinea și disciplina în timpul ședințelor de judecată. în condițiile în care la data de 06 ianuarie 2011, în ședință publică, persoana vătămată a încălcat dispozițiile art. 198 alin. (4) lit. g) și h) C. proc. pen., judecătorul a procedat la aplicarea unei amenzi judiciare, cuantumul acesteia încadrându-se în limitele prevăzute de disp. art. 198 alin. (4) C. proc. pen. Mai mult decât atât, respingerea ca neîntemeiată a cererii de scutire de amendă prin încheierea din 31 martie 2011, nu se circumscrie conținutului constitutiv al vreunei infracțiuni, persoana vătămată încercând prin plângerea penală formulată să reformeze în alte condiții decât cele prevăzute de lege o soluție care îi este defavorabilă.
Referitor la infracțiunea prev. de art. 257 C. pen., pretins comisă de magistrat, s-a apreciat că sesizarea organelor de cercetare abilitate să efectueze urmărire penală în cazul unor astfel de infracțiuni ar fi un act pur formal atâta timp cât persoana vătămată nu precizează în concret, în condițiile art. 222 alin. (2) C. proc. pen., la ce se referă.
împotriva rezoluției nr. 366/P/2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, petentul a formulat plângere, care a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin rezoluția Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești nr. 417/11/2/2012 din data de 4 aprilie 2012.
Verificând rezoluțiile nr. 366/P/2011 din data de 28 februarie 2012 și nr. 417/11/2/2012 din data de 4 aprilie 2012 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești conform art. 2781alin. (7) C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, instanța de fond a constatat că plângerea formulată de petentul M.C.V. este nefondată.
Astfel, instanța de fond a reținut că rezoluția atacată este legală și temeinică, întrucât amenda judiciară dispusă de magistratul judecător, președinte al completului de judecată din data de 6 ianuarie 2011 se întemeiază pe dispozițiile codului de procedură penală (art. 198), fiind deci o măsură legală.
S-a constatat astfel, din cuprinsul încheierii aflată la dosar, după susținerea unor puncte de vedere asupra temeiniciei plângerii sale (întemeiată tot pe dispozițiile art. 2781C. proc. pen.), a avut o atitudine care a perturbat ordinea și solemnitatea ședinței de judecată, astfel încât instanța i-a atras atenția asupra acestui lucru dar, pentru că nu a găsit înțelegere, a dispus apoi amendarea petentului M.C.V. cu suma de 1.000 lei.
Ulterior, petentul a formulat o cerere de scutire amendă, dar prin încheierea din 31 martie 2011 instanța a respins-o (președinte fiind același judecător).
în aceste condiții petentului, nemulțumit de sancțiunea suferită, a formulat plângere penală împotriva președintelui completului.
Având în vedere cele expuse, Curtea de Apel Ploiești a apreciat că rezoluția atacată este legală și temeinică, nefiind vorba în cauză de săvârșirea infracțiunilor reclamate de petent, motiv pentru care a respins plângerea formulată în temeiul art. 2781C. proc. pen. ca nefondată, dispunând totodată și obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
împotriva sentinței sus-menționate a declarat recurs petentul M.C.V.
Recursul declarat de petiționar împotriva sentinței este inadmisibil, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 2871alin. (1) C. proc. pen., împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere la judecătorul de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.
Potrivit dispozițiilor art. 2781alin. (7) și (8) din același cod, judecătorul, soluționând plângerea, pronunță una dintre soluțiile prevăzute la lit. a), b), c) de la alin. (8).
Conform prevederilor art. 2781alin. (10), astfel cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, publicată în M. Of. nr. 714 din 26 octombrie 2010 și intrată în vigoare la data de 25 noiembrie 2010, hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. (8) este definitivă.
în cauză, hotărârea recurată de petiționar a fost pronunțată la data de 19 iunie 2012, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, care nu mai prevede posibilitatea exercitării recursului împotriva acestor hotărâri. în raport de considerentele expuse, a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționar, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3545/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3734/2012. Penal → |
|---|
