ICCJ. Decizia nr. 3734/2012. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 143 din 10 aprilie 2012 a Curții de Apel București, secția a I a penală, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.
S-au recunoscut efectele sentinței penale din data de 17 mai 2007 a Judecătorului de ședință preliminară din cadrul Tribunalului Rimini, Italia și s-a dispus transferarea persoanei condamnate A.E., într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 30 ani închisoare.
A fost dedusă prevenția de la 20 mai 2006 la zi.
S-a dispus ca plata onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 340 lei, să fie suportată din fondul Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin rezoluția nr. 1544/11-5/2011 din data de 12 decembrie 2011, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a sesizat această instanță, în temeiul dispozițiilor art. 162 alin. (4) și art. 163 din Legea nr. 302/2004 republicată, în vederea recunoașterii și punerii în executare a sentinței penale din data de 17 mai 2007 a Judecătorului de ședință preliminară din Tribunalul Rimini, confirmată de Curtea de Apel cu Juri Bologna, prin care numitul A.E., cetățean român, a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 30 de ani și la pedeapsa accesorie a interzicerii pe viață a exercitării dreptului de a ocupa funcții publice, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 110, 575, 577, 61, 110, 56, 628 alin. (1) și (3), 582, 585, 576, 61 nr. 2 C. pen. italian. Această sentință a rămas definitivă la data de 23 octombrie 2008 prin respingerea recursului de către înalta Curte de Casație. Sesizarea a fost făcută, ca urmare a cererii înaintate de către autoritățile judiciare din Republica Italia, de transferare a condamnatului persoană transferabilă A.E., într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 30 ani închisoare, astfel cum a fost stabilită în statul solicitant.
Analizând sesizarea, pe baza documentelor și a informațiilor comunicate de către statul de condamnare, în aplicarea Convenției europene asupra transferării persoanelor condamnate (adoptată la Strasbourg în anul 1983 și ratificată de România prin Legea nr. 76/1996), Curtea de Apel București a constatat următoarele:
Prin sentința penală din data de 17 mai 2007 a Judecătorului de ședință preliminară din Tribunalul Rimini, confirmată de Curtea de Apel cu Juri Bologna s-a dispus condamnarea inculpatului A.E., (cetățean român) la pedeapsa închisorii de 30 de ani și la pedeapsa accesorie a interzicerii pe viață a exercitării dreptului de a ocupa funcții publice, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 110, 575, 577, 61, 110, 56, 628 alin. (1) și (3), 582, 585, 576, 61 nr. 2 C. pen. italian.
Această sentință a rămasă definitivă la data de 23 octombrie 2008. Din situația executării pedepsei comunicată de autoritățile italiene a rezultat că persoana condamnată a început executarea pedepsei la data de 20 mai 2006, iar durata executării pedepsei se împlinește la data de 19 mai 2036.
Instanța de fond a constatat, că este îndeplinită condiția prev. de art. 3 lit. c) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg și art. 143 lit. c) din Legea nr. 302/2004.
în raport cu faptele reținute în hotărârea definitivă de condamnare, Curtea de Apel a constatat că este îndeplinită condiția dublei incriminări, prevăzută de art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004 republicată, precum și de art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate. Astfel, faptele respective au corespondent în legea penală română, acestea realizând conținutul constitutiv al infracțiunii prev. de art. 20 rap. la art. 211 alin. (21) lit. a) și alin. (3) și art. 211 alin. (21) lit. a), cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. Felul și durata pedepselor principale, astfel cum au fost stabilite spre executare prin hotărârea definitivă de condamnare a instanței italiene, sunt compatibile cu legea penală română, conform normelor de incriminare anterior menționate, precum și celorlalte dispoziții incidente (art. 53 pct. 1 lit. b) C. pen.).
Prin declarația din data de 18 octombrie 2010, condamnatul A.E. a precizat că nu dorește să fie transferat în România în vederea continuării executării pedepsei într-un penitenciar din România, însă prin ordonanța prefectului provinciei de Ferrara s-a dispus îndepărtarea imediată de pe teritoriul Republicii Italiene a persoanei condamnate A.E., în consecință, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 3 pct. 1 din Protocolul adițional la Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptat la Strasbourg în anul 1997 (act ratificat atât de România, cât și de Republica Italiană), astfel că poate fi dispusă transferarea susnumitului într-un penitenciar din România și în lipsa consimțământului acestuia.
Pentru motivele mai sus arătate, Curtea de Apel a concluzionat că, în privința condamnatului, sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute în art. 143 din Legea nr. 302/2004 republicată. Astfel, hotărârea străină de condamnare este definitivă și executorie, condamnatul este resortisant al statului român, la data primirii cererii de transferare mai avea de executat peste 6 luni din durata pedepsei închisorii
în consecință, Curtea de Apel București, prin sent. pen. nr. 143 din 10 aprilie 2012, în temeiul art. 162 raportat la art. 158 din Legea nr. 302/2004 republicată, a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, a recunoscut hotărârea de condamnare anterior menționată și a dispus transferarea condamnatului D.M., într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 8 ani și 22 luni închisoare, respectând felul și durata acesteia (astfel cum a fost stabilită către instanța din statul de condamnare).
în temeiul art. 88 alin. (1) C. pen., a dedus din pedeapsa închisorii, reținerea din data de 17 decembrie 2003 și perioada deja executată în detenție de către condamnat, începând cu data de 20 decembrie 2003 și până la zi.
în temeiul art. 162 alin. (6) din Legea nr. 302/2004 republicată, a dispus emiterea unui mandat de executare cu privire la pedeapsa respectivă, la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.
împotriva sentinței instanței de fond, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și condamnatul persoană transferabilă A.E.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a criticat hotărârea atacată arătând că instanța de fond a omis a dispune transferul condamnatului A.E. și în vederea executării pedepsei accesorii și complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a I-a și b) C. pen. Condamnatul A.E. a criticat hotărârea instanței de fond, precizând că nu este de acord cu transferul său în România, întrucât familia sa se află în Italia iar în penitenciarul în care este încarcerat urmează cursuri școlare și de reintegrare socială.
Examinând sentința recurată, înalta Curte de Casație și Justiție constată, prioritar cercetării celorlalte critici, că motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărârii.
Astfel, deși în dispozitivul hotărârii, instanța de fond a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, a recunoscut efectele sentinței penale din data de 17 mai 2007 a Judecătorului de Ședință Preliminară din cadrul Tribunalului Rimini, Italia și a dispus transferarea persoanei condamnate A.E. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 30 ani închisoare, în motivarea hotărârii, instanța de fond face referire la o altă persoană decât recurentul-condamnat persoană transferabilă din prezenta cauză, respectiv la numitul D.M. (fila 3 paragraful 3-5 din cuprinsul sent. pen. nr. 143 din 10 aprilie 2012 a Curții de Apel București, secția a I a penală). Astfel, în motivarea hotărârii se arată că instanța "va recunoaște hotărârea de condamnare anterior menționată (hotărâre care se referă la condamnatul A.E.) și va dispune transferarea condamnatului D.M., într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 8 ani și 22 luni închisoare și de asemenea, va deduce din pedeapsa închisorii, reținerea din data de 17 decembrie 2003 și perioada deja executată în detenție, începând cu data de 20 decembrie 2003 și până la zi".
Procedând în acest mod, instanța de fond a pronunțat o soluție nelegală, astfel încât urmează ca în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 2 lit. c) C. proc. pen., să fie admise recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de condamnatul persoană transferabilă A.E., casată sent. pen. nr. 143 din 10 aprilie 2012 a Curții de Apel București, secția a I a penală și trimisă cauza spre rejudecare la instanța de fond, respectiv Curtea de Apel București.
Cum admiterea recursului în ipoteza la care face referire cazul de casare prevăzut în art. 3859alin. (1) pct. 9 C. proc. pen., are drept consecință casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, cercetarea celorlalte motive de recurs este inutilă, urmând a fi avute în vedere cu ocazia rejudecării.
în consecință, având în vedere considerentele expuse, înalta Curte de Casație și Justiție, conform art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de condamnatul persoană transferabilă A.E. împotriva sent. pen. nr. 143 din 10 aprilie 2012 a Curții de Apel București, secția a I a penală, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, Curtea de Apel București.
S-au văzut și dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3746/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3549/2012. Penal → |
|---|
