ICCJ. Decizia nr. 3758/2012. Penal. Favorizarea infractorului (art. 264 C.p.). Recurs

Comentarii

0



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3758/2012

Dosar nr. 4437/90/2010

Şedinţa publică din 16 noiembrie 2012

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 211 din 28 iunie 2011, Tribunalul Vâlcea, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul F.N.A., domiciliat în com. Dobroteasa, sat Dobroteasa, judeţul Olt, pentru infracţiunea prevăzută de art. 85 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.

În baza art. 85 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2011, a condamnat pe inculpatul F.N.A. la un an închisoare.

În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege.

În baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe un termen de încercare de trei ani, conform art. 82 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei.

În baza art. 264 alin. (1) C. pen., a condamnat pe inculpatul G.G., domiciliat în com. Galicea sat Galicea, judeţul Vâlcea, la 2 ani închisoare.

În baza art. 272 C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la 2 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) cu aplicarea art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedepsele stabilite în pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.

Inculpatul G.G. va executa 2 ani închisoare.

În baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe un termen de încercare de 4 ani, conform art. 82 C. pen.

În baza art. 359 C. proc. pen., a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că, în dimineaţa zilei de 09 ianuarie 2010 agentul şef de poliţie al com. Galicea, Judeţul Vâlcea, G.G. a depistat pe drumul public, pe raza com. Galicea, autovehiculul de culoare albă ce avea montate plăcuţele cu numerele de înmatriculare provizorie şi care tracta o remorcă. S-a stabilit că acesta autoturism fusese condus în dimineaţa aceleiaşi zile de inculpatul F.N.A. din com. Vultureşti, judeţul Olt până pe raza comunei Galicea, judeţul Vâlcea, în zona stadionului, conducătorul auto fiind însoţit de martorii C.D.D. şi F.N.M.

În aceste condiţii, învinuitul G.G. l-a chemat telefonic la faţa locului pe agentul de poliţie G.I., care asigura permanenţa la postul de poliţie. Martorul G.I. s-a deplasat la faţa locului, la stadion, cu autoturismul martorului M.D. Când a ajuns, martorul susnumit a observat autoturismul de culoare albă, cu numere de înmatriculare provizorii ce avea ataşată o remorcă şi la solicitarea şefului de post de a-l conduce pe şofer la poliţie, s-a urcat pe scaunul din dreapta a autoturismului de culoare albă, mergând la postul de poliţie, între timp şi învinuitul G.G. s-a deplasat cu echipajul la post.

La postul de poliţie, şeful de post G.G. a solicitat datele de identitate ale celor trei persoane care se aflau în autoturism, respectiv conducătorul auto - învinuitul F.N.A. şi martorii C.D.D. şi F.N.M. şi seria de saşiu a autoturismului. Ulterior, a verificat telefonic mai întâi la ofiţerul de serviciu de la Poliţia municipiului Râmnicu - Vâlcea, datele de identitate, respectiv C.N.P., dacă posedă permise de conducere şi numărul de înmatriculare. Apoi, a verificat la ofiţerul de serviciu de al S.P.R. Vâlcea numărul de înmatriculare, rezultând că acesta este expirat şi a fost atribuit unui autovehicul furgon culoare albă.

În timp ce martorul G.I. realiza mai multe activităţi, la sediul postului de poliţie a venit tatăl învinuitului F.N.A., cu care şeful de post G.G. a purtat o discuţie.

În cele din urmă, şeful de post G.G. i-a permis inculpatului F.N.A. să plece cu autoturismul, fără a lua nici una din măsurile prevăzute de lege şi cu atât mai mult, fără a înregistra dosar penal, deşi se sesizase despre comiterea unor infracţiuni.

În evidenţele Postului de poliţie Galicea nu a fost identificat dosar penal şi nici procesul-verbal de depistare a infracţiunilor ce se presupuneau săvârşite de inculpatul F.N.A., care au fost rătăcite de inculpatul G.G.

Din declaraţiile inculpatului F.N.A. precum şi a martorilor audiaţi în cauză rezultă că autoturismul de culoare albă îi aparţinea martorului V.A. de la care învinuitul F.N.A. l-a împrumutat în dimineaţa zilei de 9 ianuarie 2010.

Ulterior, pe acest autoturism inculpatul F.N.A. a aplicat plăcuţele cu numărul de înmatriculare ce aparţinuseră unui alt autovehicul, pe care inculpatul l-a cumpărat la data de 15 ianuarie 2008 de la martorul P.M., administrator al SC P.C.S. SRL (fila 134 dosar u.p.).

Autorizaţia de circulaţie provizorie valabilă 30 de zile a fost eliberată la data de 25 septembrie 2007 pentru autoutilitara pentru SC P.C.S. SRL, iar la momentul vânzării către acest inculpat, autoutilitara avea numerele de circulaţie provizorii montate pe ea (fila 129 dosar u.p.).

Inculpatul F.N.A. a înmatriculat autoutilitara, păstrând plăcuţele cu numerele provizorii (conform declaraţiei martorului fila 104 dosar fond).

Din declaraţiile martorilor rezultă faptul material al depistării autoturismului. De asemenea, declaraţiile lucrătorilor de poliţie care au executat serviciul la Poliţia municipiului Râmnicu - Vâlcea şi Serviciul Poliţiei Rutiere în data de 09 ianuarie 2010, ca ofiţer de serviciu, precum şi fotocopiile menţiunilor realizate de aceştia în registre, demonstrează efectuarea de verificări de către inculpatul G.G., cu privire la cele trei persoane - inculpatul F.N.A. şi martorii C.D.D. şi F.N.M., la numărul de înmatriculare şi luarea la cunoştinţă de către inculpat a faptului că respectivele numere de înmatriculare sunt expirate de mult timp şi aparţinuseră altui autovehicul.

Cu ocazia realizării, prin scriere olografă, a acestui proces-verbal, s-a imprimat o parte din conţinut pe suportul aflat sub foaia de scris de format A.4, care a fost pus la dispoziţia organelor de urmărire penală de către ajutorul şefului de post şi anume, martorul G.I. care se afla în relaţii de duşmănie cu inculpatul G.G. (filele 38 şi 57 dosar fond), pe parcursul efectuării cercetărilor.

Prin Raportul de expertiză din 25 octombrie 2010 întocmit de experţi din cadrul Institutului de Criminalistică al I.G.P.R. s-au stabilit următoarele:

1. Conţinutul textului imprimat pe suportul de hârtie pus la dispoziţie, pe care îl reproducem în continuare:

În autoturism se aflau numiţii F.N.M., cu domiciliul în com. Vultureşti, jud. Olt şi C.D.D., cu același domiciliu.

Procedând la verificarea telefonică prin Dispeceratul Poliţiei Mun. Rm.Vâlcea, am constatat că plăcuţele cu nr. de înmatriculare provizoriu montate pe autoturism, sunt false respectiv acest numărul provizoriu a fost atribuit unei autoutilitare-furgon culoare albă şi figurează ca expirat din data de 24 octombrie 2007.

Privitor la acest aspect, conducătorul auto declară verbal că autoturismul pe care l-a condus l-a împrumutat de la un prieten al său V.A. domiciliat în corn. Vultureşti, jud. Olt, sat. Vlăngăreşti pentru a se deplasa în com. Galicea la pescuit şi nu cunoştea că numărul provizoriu este expirat şi fals. întrucât conducătorul auto nu a putut face dovada că autoturismul pe care l-a condus este înmatriculat ori că plăcuţele cu nr. de înmatriculare provizoriu sunt valabile, autoturismul a fost imobilizat cu acordul său la sediul Postului de Poliţie Galicea până la clarificarea situaţiei. Persoanele prezente nu au de făcut obiecţiuni cu privire la cele constatate şi consemnate(fila 64 şi următoarele dosar u.p.).

2. Modalitatea de imprimare a scrisului pe suport, respectiv scrisul de mână vizibil pe suportul de hârtie examinat a fost imprimat indirect prin apăsare de pe un suport aşezat deasupra celui examinat.

3. Dacă în raport de aranjarea şi dimensiunile rândurilor textul imprimat prezintă caracteristicile unui text scris pe o foaie format A.4. S-a concluzionat în sensul că textul imprimat prin presiune corespunde părţii finale a unui proces-verbal întocmit pe o coală de hârtie format A.4.

4. Dacă scrisul imprimat pe suportul de hârtie a fost executat de G.G., experţii stabilind că scrisul de mână şi semnătura din finalul textului imprimate prin apăsare pe suportul de hârtie pus la dispoziţie au fost executate de G.G.

Din verificările efectuate de procuror rezultă că la Postul de poliţie Galicea nu a fost înregistrat vreun dosar penal şi nu s-au efectuat cercetări în legătură cu faptele învinuitului F.N.A.

În ce priveşte infracţiunea de punerea în circulaţie a unui autovehicul neînmatriculat, prevăzută şi pedepsită de art. 85 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, Tribunalul a dispus achitarea inculpatului F.N.A., conform art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., pentru cele ce urmează:

Din adresa emisă de M.A.I., I.G.P.F. rezultă că autoturismul nu este semnalat furat dar este radiat din circulaţie, în vederea exportului, din data de 11 ianuarie 2010.

Prin urmare, faţa de data în care se presupune existenţa infracţiunii, de punerea în circulaţie a unui autovehicul neînmatriculat, prevăzută şi pedepsită de art. 85 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 respectiv 9 ianuarie 2010, este evident că la acel moment acest autoturism a fost înmatriculat în Italia având număr valabil (fila 70 dosar fond).

În ce priveşte infracţiunea de punere în circulaţie a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, prevăzută şi pedepsită de art. 85 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, Tribunalul constată că, din probele administrate în cauză rezultă că această infracţiune a fost săvârşită de inculpatul F.N.A.

Astfel, din Raportul de expertiză din 25 octombrie 2010 întocmit de experţi din cadrul Institutului de Criminalistică al I.G.P.R. rezultă că inculpatul G.G. a consemnat în procesul verbal de constatare a infracţiunii rezultă că în dimineaţa zilei de 09 ianuarie 2010 s-a depistat pe drumul public, pe raza com. Galicea, autovehiculul de culoare albă ce avea montate plăcuţele cu numerele de înmatriculare provizorie şi care tracta o remorcă. S-a stabilit că acest autoturism fusese condus în dimineaţa aceleiaşi zile de inculpatul F.N.A. din comuna Vultureşti, judeţul Olt până pe raza com. Galicea, judeţul Vâlcea, în zona stadionului, conducătorul auto fiind însoţit de martorii C.D.D. şi F.N.M.

Nu pot fi avute în vedere declaraţiile martorilor audiaţi la instanţă din care ar rezulta că acest autoturism ar fi fost condus de martorul V.L.A. pentru cele ce urmează:

Conform declaraţiei date de acest martor în faza urmăririi penale (fila 149 dosar u.p.), rezultă autovehiculul de culoare albă nu a mai fost pus în circulaţie de la data de 03 - 04 ianuarie 2010. Acesta susţine că a împrumutat un alt autoturism inculpatului F.N.A., fără a da alte detalii. În faza judecării cauzei, acelaşi martor revine asupra declaraţiei şi arată că a condus autovehiculul deplasându-se pe raza comunei Galicea, iar numerele provizorii expirate le-ar fi montat în condiţiile în care autoturismul a fost staţionat.

Această declaraţie vine în contradicţie vădită cu mijloacele materiale de probă şi anume, autoturismul este proprietatea martorului audiat iar numerele provizorii expirate aparţin inculpatului F.N.A. fiind montate anterior pe autoturismul, proprietatea inculpatului, acest autoturism fiind înmatriculat în anul 2008.

Pe de altă parte, din procesul verbal încheiat de inculpatul G.G., ce a format obiectul expertizei grafologice rezultă că autoturismul care tracta o remorcă avea montate numere de înmatriculare false.

În condiţiile în care martorii care însoţeau pe inculpatul F. la pescuit nu aveau permis de conducere, deplasarea făcându-se din com. Dobroteasa Judeţul Olt în com. Galicea Judeţul Vâlcea, este evident că inculpatul F. a condus autovehiculul cu numere false, montând pe acesta numere false ce i-au aparţinut şi care au expirat.

Fapta săvârşită de inculpatul F.N.A. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de punerea în circulaţie a unui autovehicul neînmatriculat, prevăzută şi pedepsită de art. 85 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 şi în baza acestui text de lege instanţa l-a condamnat la pedeapsa închisorii.

În ce priveşte pe inculpatul G.G., este evident că a săvârşit infracţiunea de favorizare a infractorului prevăzută şi pedepsită de art. 264. C. pen., aşa cum rezultă din probele administrate în faza urmăririi penale.

Aşa cum rezultă din Raportul de expertiză din 25 octombrie 2010 întocmit de experţi din cadrul Institutului de Criminalistică al I.G.P.R., scrisul de mână şi semnătura din finalul textului imprimate prin apăsare pe suportul de hârtie pus la dispoziţie au fost executate de G.G., după intervenţie tatălui inculpatului F.N.A., care este şef de post al Postului de poliţie al com. Dobroteasa Judeţul Olt, aşa cum rezultă din declaraţia martorei G.I.V.

Doar prin „vigilenţa" ajutorului şefului de post al comunei Galicea Judeţul Vâlcea şi anume martorul G.I., care se afla în relaţii de duşmănie cu acest inculpat şi care a înaintat la D.N.A. suportul de hârtie pe care au fost imprimat conţinutul procesului verbal, „rătăcit" ulterior, a fost posibilă depistarea acestei infracţiuni.

De asemenea, din verificările efectuate de procuror rezultă că la Postul de poliţie Galicea nu a fost înregistrat vreun dosar penal şi nu s-au efectuat cercetări în legătură cu faptele învinuitului F.N.A.

Prin urmare, inculpatul G.G. a fost găsit vinovat şi pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 272 C. pen. privind reţinerea sau distrugerea de acte.

Fapta săvârşită de inculpatul G.G. care cu intenţie a „rătăcit" procesul verbal de constatare a unei infracţiuni şi nu l-a înregistrat în registru special, cu scopul vădit de a ascunde săvârşirea infracţiunii de către infractorul F.N.A., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de favorizare a infractorului, prevăzută şi pedepsită de art. 264 C. pen., şi în baza textului de lege instanţa la condamnat la pedeapsa închisorii.

De asemenea, în concurs real, acelaşi inculpat a săvârşit şi infracţiunea prevăzută de art. 272 C. pen., reţinând sau distrugând procesul verbal menţionat şi în baza aceluiaşi text de lege instanţa l-a condamnat la pedeapsa închisorii.

La individualizarea pedepselor, instanţa a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen, respectiv, dispoziţiile părţii generale a codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Ori, în ce priveşte pe inculpatul G.G., faptele acestuia sunt în contradicţie vădită cu obligaţiile acestuia care i-ar fi revenit prin Legea poliţiei Române, cu Statutul poliţistului precum şi Codul deontologic.

Dat fiind faptul că inculpatul nu a mai săvârşit fapte prevăzute de legea penală, a avut un comportament, demn, onest în familie şi societate, instanţa a apreciat că scopul pedepsei aplicate acestui inculpat, scop definit în art. 52 C. pen., poate fi atins şi fără executare motiv pentru care, în baza art. 81 C. pen., dispunând suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe un termen de încercare de 4 ani, conform art. 82 C. pen.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea şi inculpaţii G.G. şi F.N.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Parchetul, consideră că sentinţa este nelegală, deoarece în mod greşit inculpatul F.N.A. a fost achitat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 85 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002. în conformitate cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate, prima instanţă trebuia să dispună schimbarea încadrării juridice a faptei reţinută în sarcina inculpatului în infracţiunea prevăzută de art. 85 alin. (4) din O.U.G. nr. 195/2002, deoarece autoturismul în cauză nu avea drept de circulaţie în România pentru că nu exista o asigurare de răspundere civilă pentru eventualele prejudicii cauzate terţilor participanţi la circulaţia rutieră. O altă critică se referă la individualizarea judiciară a pedepsei pentru acelaşi inculpat în sensul că modalitatea de executare adecvată atât situaţiei de fapt, cât şi scopului legii penale este cea prevăzută de art. 86¹ C. pen., care impune şi aplicarea obligaţiilor prevăzute de dispoziţiile art. 86³ alin. (1) C. proc. pen.

Inculpatul G.G. critică hotărârea primei instanţe pentru nelegalitate rezultată din greşita interpretare a probelor administrate, fapt ce a condus la greşita condamnare a apelantului pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 272 C. pen. şi art. 264 alin. (1) C. pen. în susţinerea apelului inculpatul arată că nu a comis nicio infracţiune şi a îndeplinit în mod corespunzător atribuţiile de serviciu. Ca temei al achitării invocă dispoziţiile art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Inculpatul F.N.A. critică hotărârea primei instanţe pentru nelegalitate în sensul greşitei condamnări privind săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 85 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002. Apreciază că nu există probe certe din care să rezulte că autoturismul în cauză a fost surprins în trafic.

Examinând sentinţa supusă apelului din punct de vedere al motivelor invocate în conformitate cu disp.art. 371 C. proc. pen., curtea constată următoarele:

1. În legătură cu infracţiunea prevăzută de art. 85 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 reţinută în sarcina inculpatului F.N.:

Din probatoriul administrat în cauză nu rezultă în mod cert că inculpatul F.N.A. a condus autoturismul de culoare albă pe drumurile publice. Afirmaţia primei instanţe din care rezultă că acest autoturism a fost condus în dimineaţa zilei de 9 ianuarie 2010 de către inculpatul-apelant din com. Vultureşti, judeţul Olt, până pe raza com. Galicea, Judeţul Vâlcea, în zona stadionului nu este susţinută prin probe clare şi pertinente. în mod greşit prima instanţă a înlăturat ca probe declaraţiile martorilor audiaţi de instanţă din care rezultă că acest autoturism a fost condus de martorul V.L.A.

Aspectele la care face referire instanţa considerate ca mijloace materiale de probă şi anume că: autoturismul în cauză este proprietatea martorului V.L.A.; numerele provizorii expirate aparţin inculpatului F.N.; procesul verbal încheiat de inculpatul G.G. ce a format obiectul expertizei grafologice în care se consemnează că autoturismul tracta o remorcă şi avea montate numerele de înmatriculare false, precum şi deducţia instanţei nesusţinută de probe potrivit căreia martorii care îl însoţeau pe inculpatul F. la pescuit nu aveau permis de conducere şi în consecinţă, acest autovehicul a fost condus pe distanţa mai sus amintită de către inculpatul F., nu constituie probe utile, concludente şi pertinente din care să rezulte că este îndeplinită cerinţa laturii obiective a acestei infracţiuni în sensul de a dovedi că apelantul F. a condus efectiv pe drumurile publice un autovehicul cu număr fals de înmatriculare.

Constatările de mai sus ale primei instanţe sunt elemente adiacente ce nu pot conduce la concluzia logică, judiciară, că apelantul a condus pe drumurile publice un autovehicul cu număr fals de înmatriculare.

Această constatare este valabilă din punct de vedere juridic şi în urma audierii nemijlocite de către instanţa de apel a inculpaţilor şi a unor martori. Astfel, fiind audiat, martorul V.L.A. a precizat modul în care autoturismul în cauză a ajuns în localitatea Galicea. Curtea constată că declaraţiile acestui martor nu sunt contrazise de niciun alt mijloc de probă şi prin urmare, nu pot fi înlăturate din cauză.

În concluzie, curtea constată că din probele administrate nu rezultă existenţa laturii obiective a acestei infracţiuni şi prin urmare, în mod greşit prima instanţă a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârşirea acestei infracţiuni.

2. În legătură cu infracţiunea prevăzută de art. 85 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 reţinută în sarcina inculpatului F.N.A.

În conformitate cu disp. art. 85 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 constituie infracţiune „ punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat".

Prima instanţă reţine că din probele administrate în cauză rezultă că autoturismul, la data de 9 ianuarie 2010 era înmatriculat în Italia, având număr valabil aşa cum rezultă din înscrisul existent la fila 70 al dosarului de fond. Această constatare a instanţei este corectă şi se bazează pe adresa I.G.P.F. potrivit căreia autoturismul în cauză nu este semnalat ca furat, dar este radiat din circulaţie, în vederea exportului, începând cu data de 11 ianuarie 2010, dată evident ulterioară celei în care se presupune că s-a săvârşit infracţiunea.

În ceea ce priveşte solicitarea parchetului de a se dispune schimbarea încadrării juridice din săvârşirea infracţiunii prev. de art. 85 alin. (1) în infr. prev. de alin. (4) al aceluiaşi articol, curtea constată următoarele:

În conformitate cu textul de lege amintit, se consideră ca fiind infracţiune „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul (...) care nu are drept de circulaţie în România.

În conformitate cu dispoziţiile art. 82 alin. (4) din acelaşi act normativ, autovehiculele înmatriculate în alte state, deţinute de persoane care au domiciliul în România, pot fi conduse pe drumurile publice pe o perioadă de maxim 90 de zile de la data introducerii acestora în ţară, dacă sunt asigurate pentru cazurile de răspundere civilă ca urmare a pagubelor produse prin accidente de circulaţie.

Este adevărat că inculpatul F.N.A., la data când se presupune că a săvârşit infracţiunea nu avea asigurare pentru cazurile de răspundere civilă, autoturismul fiind înmatriculat la data respectivă în alt stat.

Cu toate acestea, pentru a se reţine infracţiunea prevăzută de art. 85 alin. (4) din O.U.G. nr. 195/2002 este necesar să rezulte din probele administrate că inculpatul a circulat efectiv cu autoturismul în cauză pe drumurile publice.

Pentru argumente mai sus expuse, curtea constată că nu există probe din care să rezulte acest fapt ce reprezintă de altfel un aspect important al laturii obiective specific infracţiunii prevăzute de art. 85 alin. (4) din O.U.G. nr. 195/2002.

În consecinţă, curtea respinge ca nefondată solicitarea parchetului de a se dispune schimbarea încadrării juridice pentru că atât în cazul infracţiunii prevăzută de art. 85 alin. (1) şi respectiv art. 85 alin. (4) din O.U.G. nr. 195/2002 există acelaşi element de conţinut al laturii obiective, respectiv conducerea de către inculpat pe drumurile publice a unui autovehicul. în conformitate cu argumentele mai sus expuse, schimbarea încadrării juridice ar avea un caracter pur formal, deoarece consecinţa este aceeaşi, respectiv constatarea că în cazul ambelor infracţiuni în speţă, nu sunt îndeplinite cerinţele specifice laturii obiective.

3. În legătură cu infracţiunea prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen. reţinută în sarcina inculpatul G.G.:

În esenţă actul de sesizare şi prima instanţă reţine în sarcina inculpatului G.G. săvârşirea acestei infracţiuni, deoarece prin activitatea sa contrară atribuţiilor de serviciu l-a ajutat pe inculpatul F.N. în sensul de a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală în legătură cu săvârşirea de către acesta a infracţiunilor prevăzute de art. 85 alin. (1) şi respectiv alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002.

Deoarece instanţa de fond şi curtea au constatat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracţiuni, fapt ce implică achitarea inculpatului F.N., pe cale de consecinţă, nu se poate reţine în sarcina inculpatului G.G. săvârşirea infracţiunii prev.de art. 264, respectiv favorizarea infractorului. Situaţia premisă la care se referă textul de lege incriminator are în vedere „ ajutorul dat unui infractor fără o înţelegere stabilită înainte sau în timpul săvârşirii infracţiunii, pentru a îngreuna sau a zădărnici urmărirea penală. în cauză, inculpatul F.N. în raport de care se presupune că inculpatul G.G. l-a ajutat pentru a nu răspunde penal, nu are calitatea de infractor şi în consecinţă nu sunt întrunite elementele constitutive ale infr.prev.de art. 264 alin. (1) C. pen., care să atragă răspunderea penală a inculpatului G.G.

În consecinţă, în baza disp.art. 10, lit. d) C. proc. pen., curtea a achitat pe acest inculpat pentru săvârşirea acestei infracţiuni.

4. În ceea ce priveşte infracţiunea prev.de art. 272 C. pen., reţinută în sarcina inculpatului G.G., curtea constată următoarele:

Situaţia de fapt a fost corect reţinută de prima instanţă, în raport cu probele administrate în cauză, din care rezultă că inculpatul G.G. a întocmit conform atribuţiilor de serviciu un proces verbal de constatare a unei situaţii de fapt pe care nu l-a înregistrat în registrul special, distrugând acest document.

Existenţa procesului verbal în cauză este probată, aşa cum corect a reţinut şi prima instanţă. Textul de lege incriminator, respectiv art. 272 C. pen. impune condiţia ca un astfel de înscris să fie necesar soluţionării unei cauze. Curtea constată că această condiţie este îndeplinită, deoarece procesul verbal pe care l-a întocmit inculpatul putea servi la soluţionarea unei eventuale cauze în care să fie implicat inculpatul F.N.

Examinând existenţa acestei infracţiuni sub aspectul gradului de pericol social, curtea constată următoarele:

Înscrisul la care se referă probele administrate nu avea un caracter determinant pentru soluţionarea unei cauze, deoarece nu exista încă pe rolul organelor de cercetare penală sau al instanţei o cauză penală în care să fie implicat inculpatul F. Procesul verbal distrus de către inculpatul G. poate fi considerat un act necesar soluţionării unei eventuale cauze penale, fără însă a avea şi un caracter determinant, hotărâtor în vederea clarificării unei eventuale situaţii juridice penale. Această concluzie se fundamentează şi pe probele administrate în această cauză din care rezultă că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 85 alin. (1) şi respectiv alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, reţinute prin actul de sesizare în sarcina inculpatului F.

Un alt argument se referă la conduita bună a inculpatului G., care anterior cercetării sale penale în această cauză a avut o comportare ireproşabilă, îndeplinindu-şi în bune condiţiuni obligaţiile de serviciu, fapt rezultat din probele administrate în cauză.

Curtea are în vedere şi principiul echităţii, în raport cu tratamentul juridic aplicat agentului de poliţie G.I., care fiind implicat în soluţionarea cauzei privind pe inculpatul F. a fost scos de sub urmărire penală.

În consecinţă, se constată că fapta săvârşită de inculpatul G. aduce o atingere minimă valorilor apărate de dispoziţiile art. 272 C. pen. şi prin conţinutul ei concret este lipsită în mod vădit de importanţă. Această concluzie este fundamentată şi pe împrejurările în care fapta a fost comisă, de aspectul că nu a avut urmări în planul soluţionării unei cauze penale, dar şi de persoana şi conduita făptuitorului.

Având în vedere aceste argumente, Curtea constată că nu poate fi reţinută în sarcina inculpatului G. infracţiunea prevăzută de art. 272 C. pen., deoarece fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.

Prin urmare, au fost aplicate în cauză dispoziţiile art. 91 alin. (1) lit. c) rap. la art. 18¹ C. pen.

În temeiul argumentelor mai sus expuse, pe calea Deciziei penale nr. 24/A din 22 martie 2012 a Curţii de Apel Piteşti s-a dispus:

Admite apelurile declarate de inculpaţii G.G. şi F.N.A., împotriva sentinţei penale nr. 211 din 28 septembrie 2011, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, secţia penală, în Dosarul nr. 4437/90/2010. Desfiinţează în parte sentinţa şi rejudecând: înlătură condamnarea inculpatului F.N.A. pentru infracţiunea prevăzută de art. 85 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d C. proc. pen., achită pe inculpatul F.N.A. pentru infracţiunea prev. de art. 85 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 - faptei lipsindu-i unul din elementele constitutive.

Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare aplicată inculpatului G.G., în pedepsele componente şi înlătură condamnarea acestuia pentru infracţiunea prev. de art. 264 alin. (1) C. pen.

În baza dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., achită pe inculpatul G.G. pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 264 alin. (1) C. pen. - faptei lipsindu-i unul din elementele constitutive.

Înlătură condamnarea inculpatului G.G. pentru infracţiunea prevăzută de art. 272 C. pen., iar în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b)¹ C. proc. pen., achită pe inculpat pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 272 C. pen., faptei lipsindu-i în concret gradul de pericol social al unei infracţiuni.

În baza art. 91 alin. (1) lit. c) rap. la art. 18¹ C. pen. aplică inculpatului amenda administrativă în cuantum de 1.000 lei.

Înlătură obligarea inculpatului F.N.A., la plata cheltuielilor judiciare către stat. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei. Respinge, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, împotriva aceleiaşi sentinţe, cât şi cererea de schimbare a încadrării juridice faţă de inculpatul F.N.A. din art. 85 alin. (1) în art. 85 alin. (4) din O.U.G. nr. 195/2002.

Împotriva acestei decizii s-a exercitat calea de atac a recursului de către Parchet.

Parchetul consideră că sentinţa şi decizia sunt nelegale, deoarece în mod greşit inculpatul F.N.A. a fost achitat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 85 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.

În conformitate cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate, trebuia să se dispună schimbarea încadrării juridice a faptei reţinută în sarcina inculpatului în infracţiunea prevăzută de art. 85 alin. (4) din O.U.G. nr. 195/2002, deoarece autoturismul în cauză nu avea drept de circulaţie în România pentru că nu exista o asigurare de răspundere civilă pentru eventualele prejudicii cauzate terţilor participanţi la circulaţia rutieră. încadrarea juridică a unei fapte penale într-o infracţiune sau alta nu poate fi apreciată ca formală.

Faptul că inculpatul avea cunoştinţă de situaţia juridică a autoturismului rezultă din împrejurarea că a montat la acesta un număr de înmatriculare provizoriu atribuit unui alt autovehicul.

Raportat la inculpatul G.G. se critică hotărârile pentru nelegalitatea rezultată din greşita interpretare a probelor administrate, fapt ce a condus la greşita achitare a apelantului pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 272 C. pen. şi art. 264 alin. (1) C. pen.

Pentru argumentele expuse în scris rezultă că l-a favorizat pe inculpatul F., activitatea inculpatului G. nu a fost lipsită de importanţă, prin distrugerea procesului verbal de constatare a infracţiunilor a îngreunat urmărirea penală.

Inculpatul G.G. a depus concluzii scrise la dosar prin care consideră că decizia instanţei de apel este temeinică şi legală, se solicită respingerea recursului Parchetului.

Examinând hotărârile atacate din punct de vedere al motivelor invocate, Înalta Curte constată următoarele:

Din probatoriul administrat în cauză nu rezultă în mod cert că inculpatul F.N.A. a condus autoturismul de culoare albă pe drumurile publice.

Afirmaţia primei instanţe din care rezultă că acest autoturism a fost condus în dimineaţa zilei de 9 ianuarie 2010 de către inculpatul-apelant din com. Vultureşti, judeţul Olt, până pe raza comunei Galicea, Judeţul Vâlcea, în zona stadionului nu este susţinută prin probe clare şi pertinente.

Aspectele la care face referire instanţa de fond considerate ca mijloace materiale de probă şi anume că: autoturismul în cauză este proprietatea martorului V.L.A.; numerele provizorii expirate aparţin inculpatului F.N.; procesul verbal încheiat de inculpatul G.G. ce a format obiectul expertizei grafologice în care se consemnează că autoturismul tracta o remorcă şi avea montate numerele de înmatriculare false, că martorii care îl însoţeau pe inculpatul F. la pescuit nu aveau permis de conducere şi în consecinţă, acest autovehicul a fost condus pe distanţa mai sus amintită de către inculpatul F., nu constituie decât simple deducţii, interpretări forţate în sensul de a dovedi că F. a condus efectiv pe drumurile publice un autovehicul cu număr fals de înmatriculare.

Această constatare este valabilă inclusiv prin prisma audierii nemijlocite de către instanţa de apel a inculpaţilor şi a unor martori.

Astfel, fiind audiat, martorul V.L.A. a precizat modul în care autoturismul în cauză a ajuns în localitatea Galicea. Curtea constată că declaraţiile acestui martor nu sunt contrazise de niciun alt mijloc de probă şi prin urmare, nu pot fi înlăturate din cauză.

În concluzie, curtea constată cu deplin temei că din probele administrate nu rezultă existenţa laturii obiective a acestei infracţiuni prevăzută de art. 85 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 şi prin urmare, în mod greşit prima instanţă a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârşirea acestei infracţiuni.

În legătură cu infracţiunea prevăzută de art. 85 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 reţinută prin rechizitoriu în sarcina inculpatului F.N.A., prima instanţă reţine că din probele administrate în cauză rezultă că autoturismul, la data de 9 ianuarie 2010 era înmatriculat în Italia, având număr valabil aşa cum rezultă din înscrisul existent la fila 70 al dosarului de fond.

Această constatare a instanţei este corectă şi se bazează pe adresa I.G.P.F. potrivit căreia autoturismul în cauză nu este semnalat ca furat, dar este radiat din circulaţie, în vederea exportului, începând cu data de 11 ianuarie 2010, dată evident ulterioară celei în care se presupune că s-a săvârşit infracţiunea.

În ceea ce priveşte solicitarea parchetului, inclusiv din recurs, în sensul de a se dispune schimbarea încadrării juridice din săvârşirea infracţiunii prev. de art. 85 alin. (1) în infr. prev. de alin. (4) al aceluiaşi articol, acesta nu poate fi primită.

Trecând peste aspectul că într-adevăr încadrarea juridică a unei fapte penale într-o infracţiune sau alta nu poate fi apreciată ca fiind formală, pentru a se reţine infracţiunea prevăzută de art. 85 alin. (4) din O.U.G. nr. 195/2002 este necesar să rezulte din probele administrate că inculpatul a circulat efectiv cu autoturismul în cauză pe drumurile publice.

Însă, pentru argumente concrete mai sus expuse, constatându-se că nu există probe din care să rezulte acest fapt ce reprezintă un aspect concret al laturii obiective specific infracţiunii prevăzute de art. 85 alin. (4) din O.U.G. nr. 195/2002, în consecinţă nici infracţiunea în sine nu poate subzista.

Aşa fiind recursul procurorului vizând situaţia inculpatului F. apare ca fiind nefondat.

Corelativ, în actul de sesizare se reţine în sarcina inculpatului G.G. săvârşirea infracţiunii de favorizare, deoarece prin activitatea sa contrară atribuţiilor de serviciu l-a ajutat pe inculpatul F.N. în sensul de a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală în legătură cu săvârşirea de către acesta a infracţiunilor prevăzute de art. 85 alin. (1) şi respectiv alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002.

Deoarece instanţa de apel a constatat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracţiuni, fapt ce a implicat achitarea inculpatului F.N., pe cale de consecinţă, nu se poate reţine în sarcina inculpatului G.G. săvârşirea infracţiunii prev.de art. 264, respectiv favorizarea infractorului.

Situaţia premisă la care se referă textul de lege incriminator are în vedere „ ajutorul dat unui infractor fără o înţelegere stabilită înainte sau în timpul săvârşirii infracţiunii, pentru a îngreuna sau a zădărnici urmărirea penală.

În cauză, inculpatul F.N. în raport de care se presupune că inculpatul G.G. l-a ajutat pentru a nu răspunde penal, nu are calitatea de infractor şi în consecinţă nu sunt întrunite elementele constitutive ale infr.prev.de art. 264 alin. (1) C. pen., care să atragă răspunderea penală a inculpatului G.G.

În raport cu probele administrate în cauză, rezultă că inculpatul G.G. a întocmit conform atribuţiilor de serviciu un proces verbal de constatare a unei situaţii de fapt pe care nu l-a înregistrat în registrul special, distrugând acest document.

Existenţa procesului verbal în cauză este probată (prin înscrisul depus la dosar în recurs inculpatul G. doar cât insistă cu chestiunea inexistenţei unui „proces-verbal" în materialitatea sa). Textul de lege incriminator, respectiv art. 272 C. pen. impune condiţia ca un astfel de înscris să fie necesar soluţionării unei cauze. Procesul verbal pe care l-a întocmit inculpatul putea servi la soluţionarea unei eventuale cauze în care să fie implicat inculpatul F.N.

Prin urmare, sub aspectul laturii subiective şi laturii obiective sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 272 C. pen.

Expertiza întocmită în cauză, cu toate detaliile şi concluziile sale menţionate, apare ca fiind elocventă, dând o evidentă conotaţie penală faptei inculpatului.

De altfel inculpatul însuşi a achiesat unei astfel de situaţii prin faptul că nu a înţeles să promoveze calea de atac a recursului împotriva deciziei pronunţate în cauză.

Examinând existenţa acestei infracţiuni sub aspectul gradului de pericol social, Curtea de Apel a constatat următoarele:

Înscrisul la care se referă probele administrate nu avea un caracter determinant pentru soluţionarea unei cauze, deoarece nu exista încă pe rolul organelor de cercetare penală sau al instanţei o cauză penală în care să fie implicat inculpatul F.. Procesul verbal distrus de către inculpatul G. poate fi considerat un act necesar soluţionării unei eventuale cauze penale, fără însă a avea şi un caracter determinant, hotărâtor în vederea clarificării unei eventuale situaţii juridice penale. Această concluzie se fundamentează şi pe probele administrate în această cauză din care rezultă că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 85 alin. (1) şi respectiv alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, reţinute prin actul de sesizare în sarcina inculpatului F.

Un alt argument se referă la conduita bună a inculpatului G., care anterior cercetării sale penale în această cauză a avut o comportare ireproşabilă, îndeplinindu-şi în bune condiţiuni obligaţiile de serviciu, fapt rezultat din probele administrate în cauză.

Or, astfel de argumente sunt cu obiectivitate înfăţişate, trebuie luate în considerare iar în cauză pot conduce la pronunţarea unei soluţii de achitare în formula propusă, cu incidenţa art. 18¹ C. pen.

În consecinţă, cu justificare se constată că fapta săvârşită de inculpatul G. aduce o atingere minimă valorilor apărate de dispoziţiile art. 272 C. pen. şi prin conţinutul ei concret este lipsită în mod vădit de importanţă.

Prin urmare, corect au fost aplicate în cauză dispoziţiile art. 91 alin. (1) lit. c) rap.la art. 18¹ C. pen.

În temeiul argumentelor mai sus expuse, recursul procurorului, cu toate solicitările formulate, este de privit ca fiind nefondat urmând a fi respins pe considerentele art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Văzând şi dispoziţiile art. art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti împotriva Deciziei penale nr. 24/A din 22 martie 2012 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, privind pe inculpaţii G.G. şi F.N.A.

Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi G.G. şi F.N.A., în sumă de câte 50 lei, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de parchet, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţata, în şedinţă publică, azi 16 noiembrie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 3760/2012. Penal. Infracţiuni la regimul...		ICCJ. Decizia nr. 3754/2012. Penal. Omorul deosebit de grav... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 3743/2012. Penal ICCJ. Decizia nr. 3751/2012. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs ICCJ. Decizia nr. 3754/2012. Penal. Omorul deosebit de grav (art. 176 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 3760/2012. Penal. Infracţiuni la regimul vamal (Legea 141/1997, Legea 86/2006). Recurs ICCJ. Decizia nr. 3776/2012. Penal. şantajul (art.194 C.p.). Proxenetismul (art. 329 C.p.), iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). Recurs ICCJ. Decizia nr. 3777/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs