ICCJ. Decizia nr. 3776/2012. Penal. şantajul (art.194 C.p.). Proxenetismul (art. 329 C.p.), iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). Recurs

Decizii penale ICCJ 2012

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3776/2012

Dosar nr. 5081/120/2011

Şedinţa publică din 19 noiembrie 2012

Deliberând asupra recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.CO.T -Serviciul Teritorial Ploieşti şi de inculpaţii M.P., N. (G.) E.F., Ş.V., G.C.Ş., C.I.M., R.V., G.F.N., B.I.A., L.D.E., D.I.B., N.E.A., S.A.N. şi Ş.A.V. împotriva Deciziei penale nr. 101 din 20 iunie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 32 din 07 februarie 2012 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, în baza dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen. au fost respinse cererile de schimbare a încadrării juridice formulate de inculpaţii G.F.N. şi R.V. din infracţiunea prevăzută de ari 7 din Legea nr. 39/2003 în infracţiunea prevăzută în art. 8 din acelaşi act normativ, respectiv de către inculpaţii M.P., N. (G.) E.F., Ş.V., G.C.Ş., C.I.M., B.I.A., D.I.B., L.D.E. şi S.A.N. din infracţiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 în infracţiunea prevăzută în art. 323 C. pen.

Prin hotărâre s-a dispus condamnarea inculpaţilor, după cum urmează:

I. În baza art. 7 alin. (1) raportat la alin. (2) din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 320¹ alin. (7) teza I C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul G.F.N., zis "G.", domiciliat în Târgovişte, judeţul Dâmboviţa, în prezent aflat în stare arest preventiv în Penitenciarul Rahova, la pedeapsa de 4 (patru) ani şi 8 (opt) luni închisoare.

În temeiul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului şi pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a şi b) C. pen., pe o perioadă de 3 (trei) ani.

În baza art. 329 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 3201 alin. (7) teza I C. proc. pen., acelaşi inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 4 (patru) ani şi 6 (şase) luni închisoare.

În temeiul art. 329 alin. (1) C. pen. raportat la art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului şi pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., pe o perioadă de 3 (trei) ani.

De asemenea, în baza art. 194 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 320 alin. (7) teza I C. proc. pen., acelaşi inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 3 (trei) ani şi 2 (două) luni închisoare.

Conform art. 33 lit. a) combinat cu art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. şi 35 alin. (1) şi (3) C. pen., au fost contopite pedepsele stabilite pentru fiecare dintre infracţiunile concurente şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 (patru) ani şi 8 (opt) luni închisoare, alături de pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., pe o perioadă de 3 (trei) ani.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului şi pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute, de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

În temeiul art. 88 C. pen. s-a dedus din durata pedepsei aplicate, perioada reţinerii între 20 aprilie 2011-21 aprilie 2011 precum şi perioada arestării preventive începând cu 22 aprilie 2011, la zi.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a fost menţinută măsura arestării preventive a inculpatului luată în baza mandatului de arestare preventivă nr. 103 din 22 aprilie 2011 emis de către Tribunalul Prahova în Dosarul nr. 3690/105/2011.

II. În baza art. 7 alin. (1) raportat la alin. (2) din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 320 alin. (7) teza I C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul N. (G.) E.F., zis "E.S.", domiciliat în Târgovişte, judeţul Dâmboviţa, aflat în Penitenciarul Mărgineni, la pedeapsa de 3 (trei) ani şi 8 (opt) luni închisoare.

În baza art. 329 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 320¹ alin. (7) teza I C. proc. pen., inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni închisoare.

În temeiul art. 329 alin. (1) C. pen. raportat la art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului şi pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) literele a) teza a II-a şi b) C. pen., pe o perioadă de 2 (doi) ani.

Potrivit dispoziţiilor art. 194 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 320 alin. (7) teza I C. proc. pen., acelaşi inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 2(doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare.

Au fost contopite pedepsele principale stabilite pentru fiecare dintre infracţiunile concurente şi în baza art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. şi 35 alin. (1) şi 3 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 (trei) ani şi 8 (opt) luni închisoare, alături de pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., pe o perioadă de 2 (doi) ani.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. s-a aplicat aceluiaşi inculpat şi pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

Conform art. 88 C. pen. s-a dedus din durata pedepsei aplicate perioada reţinerii cuprinsă între 21 aprilie 2011-22 aprilie 2011 precum şi perioada arestării preventive începând cu 22 aprilie 2011, la zi.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului luată în baza mandatului de arestare preventivă nr. 105/11 din 22 aprilie 2011 emis de către Tribunalul Prahova în Dosarul nr. 3690/105/2011.

III. În baza art. 7 alin. (1) raportat la alin. (2) din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 320 alin. (7) teza 1 C. proc. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului M.P., zis "S." sau „S.", domiciliat în Târgovişte, judeţul Dâmboviţa, aflat în Penitenciarul Mărgineni, la pedeapsa de 3 (trei) ani şi 8 (opt) luni închisoare.

În baza art. 329 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 320¹ alin. (7) teza I C. proc. pen. acelaşi inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni închisoare.

În temeiul art. 329 alin. (1) C. pen. raportat la art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului şi pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) literele a) teza a II-a şi b) C. pen., pe o perioadă de 2 (doi) ani.

În baza art. 194 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 320¹ alin. (7) teza I C. proc. pen., inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare.

Au fost contopite pedepsele principale stabilite pentru fiecare dintre infracţiunile concurente şi, în baza art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. şi art. 35 alin. (1) şi (3) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani şi 8 (opt) luni închisoare, alături de pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a-II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 2 (doi) ani.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen., s-a aplicat aceluiaşi inculpat pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În temeiul art. 88 C. pen., s-a dedus din durata pedepsei aplicate perioada reţinerii, cuprinsă între 20 aprilie 2011 - 21 aprilie 2011, precum şi perioada arestării preventive, începând cu 22 aprilie 2011 la zi.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a fost menţinută măsura arestării preventive a inculpatului, luată în baza mandatului de arestare preventivă nr. 104/11 din 22 aprilie 2011 emis de către Tribunalul Prahova în Dosarul nr. 3690/105/2011.

IV. În baza art. 7 alin. (1) raportat la alin. (2) din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 320¹ alin. (7) teza I C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul Ş.V., zis "C.", domiciliat în Târgovişte, judeţul Dâmboviţa, aflat în Penitenciarul Mărgineni, la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului şi pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., pe o perioadă de 2 (doi) ani.

În temeiul art. 329 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 320¹ alin. (7) teza I C. proc. pen., inculpatul a fost condamnat şi la pedeapsa de 2 (doi) ani şi 8 (opt) luni închisoare.

În baza art. 329 alin. (1) C. pen. raportat la art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului şi pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., pe o perioadă de 2 (doi) ani.

Conform art. 194 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 320¹ alin. (7) teza I C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 2(doi) ani şi 4 (patru) luni închisoare.

S-au contopit pedepsele principale stabilite pentru fiecare dintre infracţiunile concurente şi în baza art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. şi 35 alin. (1) şi 3 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani închisoare, alături de pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., pe o perioadă de 2 (doi) ani.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. s-a aplicat aceluiaşi inculpat şi pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Potrivit art. 88 C. pen. s-a dedus din durata pedepsei aplicate, perioada reţinerii cuprinsă între 20 aprilie 2011-21 aprilie 2011 precum şi perioada arestării preventive începând cu 22 aprilie 2011, la zi.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a fost menţinută măsura arestării preventive a inculpatului luată în baza mandatului de arestare preventivă nr. 106/11 din 22 aprilie 2011 emis de către Tribunalul Prahova în dosarul nr. 3690/105/2011.

V. În baza art. 7 alin. (1) raportat la alin. (2) din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 320" alin. (7) teza I C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul G.C.Ş., domiciliat în Târgovişte, judeţul Dâmboviţa, aflat în Penitenciarul Mărgineni, la pedeapsa de 2 (doi) ani şi 4 (patru) luni închisoare.

În baza art. 194 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 320 alin. (7) teza I C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 1 (un) an şi 8 (opt) luni închisoare.

S-au contopit pedepsele principale stabilite pentru fiecare dintre infracţiunile concurente şi, în baza art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. şi 35 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani şi 4 (patru) luni închisoare, alături de pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a-II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 1 (un) an.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. s-a aplicat aceluiaşi inculpat şi pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din durata pedepsei aplicate, perioada reţinerii cuprinsă între 20 aprilie 2011-21 aprilie 2011 precum şi perioada arestării preventive începând cu 22 aprilie 2011, la zi.

În temeiul dispoziţiilor art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului luată în baza mandatului de arestare preventivă nr. 108/11 din 22 aprilie 2011 emis de către Tribunalul Prahova în Dosarul nr. 3690/105/2011.

VI. În baza art. 7 alin. (1) raportat la alin. (2) din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 320" alin. (7) teza I C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul C.I.M., domiciliat în Târgovişte, judeţul Dâmboviţa, aflat în Penitenciarul Mărgineni, la pedeapsa de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare.

În temeiul dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului şi pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., pe o perioadă de 1 (un) an şi 6 (şase) luni.

În baza art. 194 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 320 alin. (7) teza I C. proc. pen. acelaşi inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare.

În temeiul art. 279 alin. (1) şi (3) C. pen. cu aplic. art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 320 alin. (7) teza I C. proc. pen. inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 3 (trei) ani şi 4 (patru) luni închisoare.

Conform art. 85 alin. (1) C. pen. a fost anulată suspendarea condiţionată a executării pedepsei de o lună închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 102 din 14 februarie 2011 pronunţată de către Judecătoria Târgovişte şi în baza art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a contopit această pedeapsă cu pedepsele de câte 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni, respectiv 2 (doi) ani închisoare, stabilindu-se pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare.

În baza art. 40 alin. (1) C. pen. s-a contopit pedeapsa rezultantă de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare cu pedeapsa stabilită pentru infracţiunea comisă în termenul de încercare, respectiv de 3 (trei) ani şi 4 (patru) luni închisoare, stabilind ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani şi 4 (patru) luni închisoare, alături de pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 1 (un) an şi 6 (şase) luni.

În temeiul art. 71 alin. (2) C. pen. s-a aplicat aceluiaşi inculpat şi pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din durata pedepsei aplicată, perioada reţinerii cuprinsă între 20 aprilie 2011-21 aprilie 2011 precum şi perioada arestării preventive începând cu 25 mai 2011, la zi.

În temeiul art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a fost menţinută măsura arestării preventive a inculpatului dispusă în baza mandatului de arestare preventivă nr. 174/11 din 25 mai 2011 emis de către Tribunalul Prahova în Dosarul nr. 4373/105/2011.

VII. În baza art. 7 alin. (1) raportat la alin. (2) din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 320¹ alin. (7) teza I C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul R.V., zis "P.", domiciliat în Târgovişte, judeţul Dâmboviţa, aflat în Penitenciarul Mărgineni, la pedeapsa de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare.

În temeiul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului şi pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a-II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 1 (un) an şi 6 (şase) luni.

În baza art. 194 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 3201 alin. (7) teza I C. proc. pen. acelaşi inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare.

S-au contopit pedepsele principale stabilite pentru fiecare dintre infracţiunile concurente şi, în baza art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. şi 35 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare, alături de pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., pe o perioadă de 1 (un) an şi 6 (şase) luni.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. s-a aplicat aceluiaşi inculpat şi pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

Conform art. 88 C. pen. s-a dedus din durata pedepsei aplicate timpul reţinerii şi al arestării preventive începând cu 05 iulie 2011, Ia zi.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a fost menţinută măsura arestării preventive a inculpatului dispusă în baza mandatului de arestare preventivă nr. 255/11/2011 emis de către Tribunalul Prahova în Dosarul nr. 6081/105/2011.

VIII. În temeiul art. 7 alin. (1) raportat la alin. (2) din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 320¹ alin. (7) teza I C. proc. pen., a fost condamnată inculpata B.I.A., domiciliată în comuna Tătărani, sat Gheboieni, judeţul Dâmboviţa, la pedeapsa de 2 (doi) ani şi 4 (patru) luni închisoare.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatei şi pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., pe o perioadă de 1 (un) an.

În temeiul dispoziţiilor art. 328 C. pen. cu aplic. art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 320 alin. (7) teza I C. proc. pen., aceeaşi inculpată a fost condamnată la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare.

Au fost contopite pedepsele principale stabilite pentru fiecare dintre infracţiunile concurente şi, în baza art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. şi 35 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani şi 4 (patru) luni închisoare, alături de pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., pe o perioadă de 1 (un) an.

În baza art. 86 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei închisorii aplicate, sub supraveghere, pe o durată de 4 (patru) ani şi 4 (patru) luni, care reprezintă termenul de încercare stabilit în conformitate cu art. 86 C. pen.

În baza art. 86 alin. (1) C. pen. s-a dispus ca pe durata termenului de încercare inculpata să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa la datele fixate de acest serviciu; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă şi d) să comunice orice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

S-a dispus comunicarea măsurilor prevăzute la punctele b), c) şi d) către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa.

S-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 86¹ C. pen. privitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen., s-a aplicat aceleiaşi inculpate şi pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. şi în baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a suspendat executarea acestor pedepse, pe durata suspendării executării pedepsei principale.

IX. În baza art. 7 alin. (1) raportat la alin. (2) din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 320¹ alin. (7) teza I C. proc. pen. a fost condamnată inculpata D.I.B., domiciliată în comuna Cândeşti, sat Dragodăneşti, judeţul Dâmboviţa, la pedeapsa de 2 (doi) ani şi 4 (patru) luni închisoare.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatei şi pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., pe o perioadă de 1 (un) an.

În temeiul dispoziţiilor art. 328 C. pen. cu aplic. art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 320" alin. (7) teza I C. proc. pen. inculpata a fost condamnată la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare.

Au fost contopite pedepsele principale stabilite pentru fiecare dintre infracţiunile concurente şi în baza art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. şi 35 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani şi 4 (patru) luni închisoare, alături de pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., pe o perioadă de 1 (un) an.

În baza dispoziţiilor art. 86 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei închisorii aplicate, sub supraveghere, pe o durată de 4 (patru) ani şi 4 (patru) luni care reprezintă termenul de încercare stabilit în conformitate cu prevederile art. 86 C. pen.

În temeiul art. 86 alin. (1) C. pen. s-a dispus ca pe durata termenului de încercare inculpata să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa la datele fixate de acest serviciu; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă şi d) să comunice orice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

S-a dispus comunicarea măsurilor prevăzute la punctele b), c) şi d) Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa.

S-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 86 C. pen. privitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

Conform art. 71 alin. (2) C. pen., s-a aplicat aceleiaşi inculpate şi pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. şi în baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a suspendat executarea acestor pedepse, pe durata suspendării executării pedepsei principale.

X. În baza art. 7 alin. (1) raportat la alin. (2) din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 320 alin. (7) teza I C. proc. pen. a fost condamnată inculpata S.A.N., fiica lui Victor şi Georgeta, născută la 13 martie 1988, în Târgovişte, judeţul Dâmboviţa, CNP 2880313152472, domiciliată în Târgovişte, str. George Cair nr. 13, bl. 22, et. 3, ap. 16, judeţul Dâmboviţa, la pedeapsa de 2 (doi) ani şi 4 (patru) luni închisoare.

Potrivit dispoziţiilor art. 328 C. pen. cu aplicarea art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 320 alin. (7) teza I C. proc. pen., aceeaşi inculpată a fost condamnată la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare.

În temeiul dispoziţiilor art. 86 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca pe durata termenului de încercare inculpata să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa la datele fixate de acest serviciu; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă şi d) să comunice orice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

S-a dispus comunicarea măsurilor prevăzute la punctele b), c) şi d) Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa.

S-a atras atenţia inculpatei asupra prevederilor art. 86 C. pen. privitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. s-a aplicat aceleiaşi inculpate şi pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. şi, în baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a suspendat executarea acestor pedepse, pe durata suspendării executării pedepsei principale.

XI. În baza art. 7 alin. (1) raportat la alin. (2) din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 3201 alin. (7) teza I C. proc. pen. a fost condamnată inculpata Ş.A.V., domiciliată în Târgovişte, judeţul Dâmboviţa, la pedeapsa de 2 (doi) ani şi 4 (patru) luni închisoare.

În temeiul dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatei şi pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., pe o perioadă de 1 (un) an.

În baza art. 328 C. pen. cu aplic. art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 320 alin. (7) teza I C. proc. pen. aceeaşi inculpată a fost condamnată la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare.

Conform art. 863 alin. (1) C. pen. s-a dispus ca pe durata termenului de încercare inculpata să se supună următoarelor măsuri de supravegherea) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa la datele fixate de acest serviciu; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă şi d) să comunice orice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

S-a dispus comunicarea măsurilor prevăzute la punctele b), c) şi d) Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa.

S-a atras atenţia inculpatei asupra prevederilor art. 86" C. pen. privitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. s-a aplicat aceleiaşi inculpate şi pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. şi, în baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a suspendat executarea acestor pedepse, pe durata suspendării executării pedepsei principale.

XII. În baza art. 7 alin. (1) raportat la alin. (2) din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 3201 alin. (7) teza I C. proc. pen. a fost condamnată inculpata L.D.E., domiciliată în comuna Malu cu Flori, judeţul Dâmboviţa la pedeapsa de 2 (doi) ani şi 4 (patru) luni închisoare.

În baza art. 86 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei închisorii aplicate, sub supraveghere, pe o durată de 4 (patru) ani şi 4 (patru) luni care reprezintă termenul de încercare stabilit în conformitate cu prevederile art. 86 C. pen.

În baza art. 86 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca pe durata termenului de încercare inculpata să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa la datele fixate de acest serviciu; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă şi d) să comunice orice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

S-a dispus comunicarea măsurilor prevăzute la pct. b), c) şi d) Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa.

S-a atras atenţia inculpatei asupra prevederilor art. 864 C. pen. privitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. s-a aplicat aceleiaşi inculpate şi pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. şi în baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a suspendat executarea acestor pedepse, pe durata suspendării executării pedepsei principale.

XIII. În baza art. 7 alin. (1) raportat la alin. (2) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 320 alin. (7) teza I C. proc. pen. a fost condamnată inculpata N.E.A., domiciliată în Târgovişte, la pedeapsa de 2 (doi) ani şi 4 (patru) luni închisoare.

În temeiul dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatei şi pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., pe o perioadă de 1 (un) an.

În baza art. 328 C. pen. cu aplic. art. 33 alin. (1) lit. a C. pen. şi art. 320 alin. (7) teza I C. proc. pen., aceeaşi inculpată a fost condamnată la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare.

Conform art. 86 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca, pe durata termenului de încercare, inculpata să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa la datele fixate de acest serviciu; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă şi d) să comunice orice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

S-a dispus comunicarea măsurilor prevăzute la punctele b), c) şi d) Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa.

S-a atras atenţia inculpatei asupra prevederilor art. 86 C. pen. privitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen., s-a aplicat aceleiaşi inculpate pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. şi, în baza art. 71 alin. (5) C. pen., s-a suspendat executarea acestor pedepse, pe durata suspendării executării pedepsei principale.

În baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. s-a luat act că părţile vătămate nu s-au constituit părţi civile.

În temeiul dispoziţiilor art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen. s-a dispus confiscarea sumelor de bani consemnate la C.E.C. în faza urmăririi penale, conform recipiselor: din 21 aprilie 2011 - 755,00 euro); din 16 august 2011 - 150.00 lei) şi din 21 aprilie 2011 - 1.306,00 lei).

De asemenea, conform dispoziţiilor art. 118 alin. (1) lit. f) C. pen., s-a dispus confiscarea armei şi a elementelor de muniţie ridicate.

Prin aceeaşi sentinţă a fost dispusă ridicarea măsurii sechestrului asigurător instituit asupra autoturismului, prin ordonanţa din 22 aprilie 2011 emisă în Dosarul nr. 147/D/P/2010 de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Ploieşti, precum şi a sechestrului asigurător instituit asupra autoturismului, de culoare galben, prin ordonanţa din 22 aprilie 2011 dată în Dosarul nr. 147/D/P/2010 de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Ploieşti.

S-a respins, totodată, contestaţia, astfel cum a fost formulată şi ulterior însuşită de către petentul N.C. domiciliat în comuna Ulmi, sat Ulmi, judeţul Dâmboviţa, ca rămasă fără obiect.

De asemenea, s-a constatat încetată de drept măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localităţile de domiciliu luată şi prelungită în faza urmăririi penale faţă de inculpatele B.I.A., D.I.B., S.A.N., Ş.A.V. prin ordonanţele din 27 aprilie 2011, 20 mai 2011, 27 mai 2011 şi 27 iunie 2011 emise de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. -Serviciul Teritorial Ploieşti în Dosarul nr. 147/D/P/2010.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut pe baza actelor şi lucrărilor cauzei următoarele:

Prin Rechizitoriul nr. 147/D/P/2010 din 12 august 2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Ploieşti s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaţilor: G.F.N., zis "G.", domiciliat în Târgovişte, judeţul Dâmboviţa, pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 329 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 194 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 33 alin. (1) lit. a) şi 37 alin. (1) lit. a) C. pen., M.P., zis S. sau S., domiciliat în Târgovişte, judeţul Dâmboviţa, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 329 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 194 alin. (1) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen., N.E.F., zis E.S., domiciliat în Târgovişte, judeţul Dâmboviţa, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 329 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 194 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen., Ş.V., domiciliat în Târgovişte, judeţul Dâmboviţa, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute în art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 329 alin. (1) C. pen., art. 194 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., G.C.Ş., domiciliat în Târgovişte, judeţul Dâmboviţa, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 194 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) şi art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen., C.l.M., domiciliat în Târgovişte, judeţul Dâmboviţa, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 194 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 279 alin. (1) şi 3 lit. a) C. pen. cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., R.V., zis P., domiciliat în Târgovişte, judeţul Dâmboviţa, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 194 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. precum şi a inculpatelor B.I.A., domiciliată în comuna Tătărani, sat Gheboieni, judeţul Dâmboviţa, D.I.B., domiciliată în comuna Gândeşti, sat Dragodăneşti, judeţul Dâmboviţa, S.A.N., domiciliată în Târgovişte, judeţul Dâmboviţa, Ş.A.V., domiciliat în Târgovişte, judeţul Dâmboviţa, L.D.E., domiciliată în comuna Malu cu Flori, judeţul Dâmboviţa, N.E.A., domiciliată în Târgovişte, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 şi art. 328 C. pen. cu aplic. art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen.

În fapt, s-a reţinut în actul de acuzare că, începând cu anul 2008, inculpatul G.F.N. a iniţiat şi constituit un grup infracţional la care au aderat mai multe persoane, ocupându~se, în cadrul grupării a cărei activitate a coordonat-o, cu îndemnul şi înlesnirea practicării prostituţiei precum şi cu tragerea de foloase de pe urma practicării acestei activităţi de mai multe persoane de sex feminin, cu caracter transfrontalier.

În sarcina aceluiaşi inculpat s-a mai reţinut că în perioada 2008 -2009, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a executat multiple acte materiale care intră în conţinutul constitutiv al infracţiunii de şantaj asupra părţilor vătămate R.I., Ştefan Petre, D.V., S.C., P.G., T.G.L., A.G.A. şi B.R., M.I., M.O., B.I.C., L.G., M.I.D. şi a altora, cărora le-a pretins diverse sume de bani, ca taxă de protecţie sau ca dobânzi la sume împrumutate sau pretins împrumutate, obţinând, astfel, în mod injust, sume importante de bani.

Cu privire la inculpatul M.P. s-a reţinut că începând cu anul 2008 a aderat la grupul infracţional organizat, iniţiat şi condus de către G.F.N., grupare profilată pe comiterea mai multor tipuri de infracţiuni dintre care în principal şantaj şi proxenetism.

În cadrul grupului infracţional organizat, inculpatul M.P. zis „S." a determinat tinere să practice prostituţia pe teritoriul Irlandei şi, totodată, împreună cu mai mulţi membri ai reţelei, sub directa coordonare a lui G.F.N. sau a locotenentului acestuia, N.E., a exercitat acte de constrângere asupra părţilor vătămate R.I., M.O., M.I.D. şi a altora, cărora le-au pretins diverse sume de bani ca taxă de protecţie sau ca dobânzi la sume împrumutate sau pretins împrumutate, obţinând în acest fel, în mod injust, sume importante de bani.

Referitor la inculpatul N.E.F. s-a reţinut că începând cu anul 2008, a aderat la grupul infracţional organizat, iniţiat şi condus de către G.F.N., ocupându-se în cadrul grupării a cărei activitate a coordonat-o după arestarea liderului G.F.N., la dispoziţia acestuia, cu îndemnul şi înlesnirea practicării prostituţiei precum şi tragerea de foloase de pe urma practicării acestei activităţi de către mai multe persoane de sex feminin, activităţi cu caracter transfrontalier, în sensul că activitatea de prostituţie se desfăşura pe teritoriul Irlandei iar sumele de bani obţinute erau aduse în România şi împărţite între membrii grupării.

Totodată, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, în perioada 2008 - 2011, N.E.F. a executat multiple acte materiale ce intră în conţinutul constitutiv al infracţiunii de şantaj, atât în mod direct cât şi prin determinarea altor persoane să comită astfel de fapte.

Sub directa coordonare a lui G.F.N., N.E.F., împreună cu alţi membri ai grupării, a exercitat acte de constrângere asupra părţilor vătămate S.C., P.G., T.G.L., M.O., L.G., M.I.D. şi a altora, cărora le-au pretins diverse sume de bani ca taxă de protecţie sau ca dobânzi la sume împrumutate sau pretins împrumutate, obţinând astfel în mod injust sume importante de bani.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul Ş.V. s-a reţinut că, începând cu anul 2008, a aderat la grupul infracţional organizat, iniţiat şi condus de către G.F.N., grupare profilată pe comiterea mai multor tipuri de infracţiuni dintre care şantaj şi proxenetism.

În cadrul grupului infracţional organizat, Ş.V. zis „C." a înlesnit practicarea prostituţiei pe teritoriul Irlandei de către Ş.A.V. şi, totodată, împreună cu mai mulţi membri ai reţelei, sub directa coordonare a lui G.F.N. sau a locotenentului acestuia, N.E., a exercitat acte de constrângere asupra părţilor vătămate M.I., M.O., M.I.D. şi a altora, care nu au fost încă identificate, cărora le-a pretins diverse sume de bani ca taxă de protecţie sau ca dobânzi la sume împrumutate sau pretins împrumutate, obţinând, astfel, în mod injust sume importante de bani.

Cu privire la inculpatul G.C.Ş. s-a reţinut că, începând cu anul 2008 a aderat la grupul infracţional organizat, iniţiat şi condus de către G.F.N., grupare profilată pe comiterea mai multor tipuri de infracţiuni dintre care şantaj şi proxenetism.

În cadrul grupului infracţional organizat, G.C.Ş., împreună cu alţi membrii ai grupării, sub directa coordonare a lui G.F.N. sau a locotenentului acestuia, N.E., a exercitat acte de constrângere asupra părţilor vătămate R.I., D.V., M.I., B.I.C., M.I.D. şi a altora care nu au fost încă identificate, cărora le-a pretins diverse sume de bani ca taxă de protecţie sau ca dobânzi la sume împrumutate sau pretins împrumutate, obţinând astfel în mod injust sume importante de bani.

În privinţa inculpatului C.I.M., s-a reţinut că, începând cu anul 2008, a aderat la grupul infracţional organizat, iniţiat şi condus de către G.F.N., grupare profilată pe comiterea mai multor tipuri de infracţiuni, în principal şantaj şi proxenetism.

În cadrul grupului infracţional organizat, C.l.M., împreună cu alţi membrii ai grupării, sub directa coordonare a lui G.F.N. sau a locotenentului acestuia, N.E., a exercitat acte de constrângere asupra părţii vătămate M.I.D. şi a altora care nu au fost încă identificate, cărora le-au pretins diverse sume de bani ca taxă de protecţie sau ca dobânzi la sume împrumutate sau pretins împrumutate, obţinând, astfel, în mod injust sume importante de bani.

Totodată, la data de 24 mai 2011, inculpatul C.I.M. a deţinut, fără drept, o armă militară pe care a purtat-o în locuri publice, fiind depistat de organele de poliţie în faţa Tribunalului Dâmboviţa, în timp ce avea arma asupra lui.

Referitor la inculpatul R.V. s-a reţinut că, începând cu anul 2010, a aderat la grupul infracţional organizat, iniţiat şi condus de către G.F.N., în cadrul grupării desfăşurând activităţi de şantaj asupra mai multor persoane cărora le-a pretins sume de bani prin ameninţare cu fapte de violenţă, în scopul dobândirii unor foloase materiale injuste.

În ceea ce le priveşte pe inculpatele B.I.A., D.I.B., S.A.N., Ş.A.V., L.D.E. şi N.E.A., s-a reţinut că, în cursul anului 2010, acestea s-au deplasat pe teritoriul Irlandei, unde au practicat prostituţia, clienţii fiind racolaţi prin intermediul unor site-uri specializate, obţinând principalele mijloace de existenţă din desfăşurarea acestei activităţi, şi totodată, au sprijinit prin aceste activităţi un grup infracţional organizat în scopul comiterii de către acesta a unor infracţiuni grave de proxenetism.

Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor a fost reţinută în faza urmăririi penale în baza următorului material probator: procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate şi înregistrate autorizat, răspunsul autorităţilor din Irlanda la cererea de comisie rogatorie, procesele verbale încheiate în urma efectuării percheziţiilor domiciliare şi în sistem informatic, declaraţiile părţilor vătămate, procesele verbale încheiate cu ocazia efectuării de recunoaşteri după planşe foto, declaraţiile martorilor şi declaraţiile inculpaţilor.

Întrucât trimiterea în judecată a fost făcută cu o parte dintre inculpaţi în stare de arest preventiv (cazul inculpaţilor G.F.N., M.P., Ş.V., G.C.Ş., C.I.M., faţă de care la data de 20 aprilie 2011 a fost luată măsura reţinerii şi ulterior cea a arestării preventive, inclusiv faţă de inculpatul N.E.F., măsură prelungită în condiţiile art. 155 şi următoarele C. proc. pen.), după înregistrarea cauzei pe rolul instanţei, în conformitate cu art. 300¹ C. proc. pen., în Camera de Consiliu, s-a procedat la verificarea legalităţii şi temeiniciei arestării preventive a inculpaţilor, mai înainte de expirarea duratei arestării, stabilindu-se în acest sens termenul intermediar din 16 august 2011.

Ulterior, măsura arestării preventive a inculpaţilor a fost menţinută în condiţiile art. 300 şi 160 alin. (3) C. proc. pen., în urma verificărilor periodice efectuate în cursul judecăţii, încheierile pronunţate devenind definitive prin respingerea recursurilor declarate, ultima verificare în acest sens fiind făcută prin încheierea de şedinţă pronunţată la data de 14 decembrie 2011, de asemenea definitivă, prin respingerea căii de atac exercitată.

Cauza a fost amânată la mai multe termene de judecată, fie urmare constatării lipsei de procedură cu unele dintre părţile vătămate (motiv care a condus la amânarea cauzei la termenele de judecată din 20 septembrie 2011, 25 octombrie 2011, 7 noiembrie 2011), fie ca urmare a cererilor pentru lipsa de apărare sau a lipsei justificate a unora dintre apărătorii aleşi ai inculpaţilor, în condiţiile în care, potrivit dispoziţiilor art. 171 alin. (2) şi (3) C. proc. pen., asistenţa juridică a acestora era obligatorie (motivele enunţate au determinat amânarea judecăţii cauzei la termenele de judecată din 20 septembrie 2011, 23 noiembrie 2011, 14 decembrie 2011).

În cadrul şedinţei publice de la termenul din 25 octombrie 2011, faţă de înscrisurile depuse între termene la dosar de către partea vătămată B.R., s-a dispus, după punerea în discuţie în prealabil, citarea şi a curatorului numit, fiind, de asemenea, luate măsuri în vederea desemnării în condiţiile art. 173 alin. (3) C. proc. pen. a unui apărător din oficiu, această din urmă măsură fiind dispusă prin încheierea de şedinţă de la termenul din data de 7 noiembrie 2011.

La acelaşi termen de judecată s-a dispus, după punerea în discuţie, scoaterea din cauză a numitei M.M.B., conceptată în actul de sesizare în calitate de inculpată, apreciindu-se că o astfel de situaţie poate fi remediată de îndată, fiind vorba mai degrabă de o eroare, nejustificându-se luarea măsurii de restituire a actului de sesizare.

Pe parcursul judecăţii, s-au prezentat în instanţă, părţile vătămate R.G. şi A.G.A., care au arătat că nu se constituie părţi civile în procesul penal şi nici nu doresc să participe în calitate de părţi vătămate.

Partea vătămată G.M. a precizat că îşi menţine calitatea procesuală avută în faza urmăririi penale.

În şedinţa publică din 16 ianuarie 2012, termen la care procedura de citare a fost legal îndeplinită cu toate părţile, iar inculpaţii au avut asigurată asistenţa juridică, s-a procedat la verificarea regularităţii actului de sesizare, conform art. 300 alin. (1) C. proc. pen., nefiind formulate cereri sau excepţii cu privire la acest aspect, apreciindu-se că rechizitoriul îndeplineşte condiţiile de formă şi de conţinut prevăzut de art. 263 şi art. 264 C. proc. pen., iar în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 300 alin. (2) C. proc. pen.

La acelaşi termen de judecată, inculpaţii G.F.N., R.V., M.P., G. (N.) E.F., C.l.M., G.C.Ş., S.A.N., B.I.A., D.I.B., Ş.V., S.A.V. şi L.D.E., în prezenţa apărătorilor aleşi, au precizat că solicită judecarea cauzei potrivit procedurii simplificate prevăzută de art. 320 C. proc. pen.

După aducerea la cunoştinţa inculpaţilor a condiţiilor în care pot formula o astfel de solicitare, s-a procedat la audierea acestora, potrivit art. 320¹ alin. (3) C. proc. pen.

În declaraţiile date, toţi cei 13 inculpaţi au precizat că recunosc săvârşirea faptelor, aşa cum sunt descrise în actul de sesizare, solicitând ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza urmăririi penale, despre care au cunoştinţă şi pe care şi le însuşesc.

După punerea în discuţie a cererilor formulate, s-a procedat în conformitate cu dispoziţiile art. 320 alin. (4) şi (8) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate şi completate prin O.U.G. nr. 121/2011 la încuviinţarea acestora, stabilindu-se ca judecata în privinţa acestor inculpaţi să aibă loc potrivit procedurii simplificate prevăzută în art. 320 alin. (1) C. proc. pen.

În cadrul aceleiaşi şedinţe publice, la propunerea inculpaţilor (cei în privinţa cărora s-a apreciat că este aplicabilă procedura prevăzută în art. 320 C. proc. pen.) a fost încuviinţată proba cu înscrisuri în circumstanţiere, considerată legală în raport de dispoziţiile art. 320¹ alin. (1) şi art. 67 C. proc. pen., procedându-se la administrarea acesteia în privinţa inculpaţilor Ş.V., Ş.A.V., M.P. şi G.C.Ş.

De asemenea, au fost încuviinţate cererile de amânare formulate de către ceilalţi inculpaţi, pentru a le da posibilitatea administrării probelor în circumstanţiere încuviinţate la termenul de judecată acordat în acest sens, fiind administrată proba cu înscrisuri.

Tot în cadrul probei cu înscrisuri a fost încuviinţată solicitarea inculpaţilor M.P., G. (N.) E.F., D.I.B. şi B.I.A., prin mandatarul avocat, privind întocmirea în cauză de către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa a unor referate de evaluare, ce au fost depuse la dosar.

La rândul său, inculpata N.E.A., prezentă la termenul din 30 ianuarie 2012, asistată de apărătorul ales a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen., referitoare la procedura simplificată a judecăţii, procedându-se înainte de ascultarea acesteia, în condiţiile art. 320 alin. (3) C. proc. pen., la aducerea la cunoştinţă a condiţiilor în care este aplicabilă o astfel de procedură.

În declaraţia dată, inculpata a recunoscut săvârşirea faptelor descrise în actul de sesizare, solicitând ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza urmăririi penale, cunoscute şi însuşite.

După punerea în discuţie a cererii formulate, s-a apreciat că în cauză sunt incidente dispoziţiilor art. 320 alin. (4) şi (8) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate şi completate prin O.U.G. nr. 121/2011, dispunându-se încuviinţarea cererii formulată.

Şi la propunerea acestei inculpate, în circumstanţiere, a fost încuviinţată proba cu înscrisuri, ce a fost administrată la acelaşi termen.

În aceeaşi şedinţă de judecată, reprezentantul Parchetului a solicitat reunirea la prezenta cauză a dosarului înregistrat sub nr. 5081/120/201 l/a3 având ca obiect contestaţie măsură asiguratorie formulată de petentul N.C., intimatul-inculpat fiind G.C.Ş.. După efectuarea apelului şi în această cauză şi punerea în discuţia părţilor a cererii astfel formulate, s-a apreciat că este incident cazul de conexitate prevăzute în art. 34 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., considerându-se că pentru o justă soluţionare a cauzelor şi o bună înfăptuire a justiţiei se impune reunirea acestora, procedându-se ca atare, în raport de prevederile art. 32 C. proc. pen.

Prin cererea formulată prin mandatar avocat la data de 20 septembrie 2011, petentul N.C. a solicitat restituirea autoturismului, de culoare negru, ridicat de organele de cercetare penală la data de 20 aprilie 2011.

În motivarea cererii s-a arătat că, la data de 15 ianuarie 2011 a cumpărat de la inculpatul G.C.Ş. autoturismul mai sus menţionat, ocazie cu care a încheiat un contract de vânzare cumpărare, preţul stabilit fiind de 8.000 euro şi a fost achitat la data încheierii contractului.

S-a mai arătat că, întrucât autoturismul necesita înlocuirea rulmenţilor pentru roţile din faţă, nu a fost ridicat de noul proprietar, aceasta rămânând în continuare în posesia vânzătorului până la înlocuirea rulmenţilor, cu atât mai mult cu cât urma să plece din ţară.

În drept, au fost invocate dispoziţiile, art. 169 şi următoarele C. proc. pen.

Au fost ataşate cererii: copia contractului de vânzare - cumpărare, un înscris emis de Primăria Municipiului Târgovişte - Serviciul Impozite şi Taxe şi împuternicirea avocaţială în baza căreia a fost exercitat dreptul la acţiune.

La propunerea reprezentantului Parchetului, a fost încuviinţată proba cu înscrisuri, constând în relaţii cu privire la identitatea persoanei pe numele căreia apare înmatriculat autoturismul în discuţie, solicitate Serviciului de înmatriculări auto, în legătură cu care s-a primit răspuns cu adresa din 2011.

Prezent în instanţă la termenul din 14 decembrie 2011, petentul N.C. şi-a însuşit cererea, semnând-o, iar cauza a fost reţinută pentru soluţionare. La momentul deliberării s-a constatat că sunt necesare lămuriri noi din partea părţilor, cauza fiind astfel, repusă pe rol.

După repunerea pe rol a cauzei au fost solicitate părţilor noi lămuriri, consemnate în cuprinsul declaraţiilor luate. Din partea petentului s-a depus la dosar un înscris emis de Primăria Municipiului Târgovişte, prin care acesta a arătat că înţelege să facă dovada că inculpatul nu mai era proprietarul autoturismului la momentul instituirii sechestrului.

După dispunerea acestei măsuri, având în vedere precizările făcute de către inculpaţii D.G. şi D.E., în sensul că în ceea ce îi priveşte, solicită ca judecata să se desfăşoare potrivit procedurii obişnuite, tribunalul a apreciat că, faţă de situaţia existentă, respectiv încuviinţarea cererilor celorlalţi 13 inculpaţi în sensul ca în privinţa acestora judecata să aibă loc potrivit procedurii reglementată în art. 320 alin. (1) C. proc. pen., având în vedere starea de arest preventiv în care se aflau şapte dintre inculpaţi, precum şi necesitatea administrării de probatorii în privinţa inculpaţilor D.G. şi D.E., s-a concluzionat că se impune măsura disjungerii, aspect discutat în contradictoriu în şedinţa publică din 16 ianuarie 2012 şi în privinţa căruia a fost dispusă prorogarea pronunţării.

Faţă de cele menţionate, la acelaşi termen de judecată, s-a dispus disjungerea cauzei în ceea ce îi priveşte pe inculpaţii D.G. şi D.E. şi reţinerea spre judecată în privinţa celorlalţi 13 inculpaţi precum şi a cauzei reunite, în privinţa cărora, în conformitate cu disp. art. 339 C. proc. pen., s-a declarat terminată cercetarea judecătorească, acordându-se cuvântul în dezbateri potrivit art. 340 din acelaşi Cod.

În cadrul dezbaterilor au fost puse în discuţie cererile de schimbare a încadrării juridice formulate de către o parte din inculpaţi în ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută în art. 7 din Legea nr. 39/2003 şi asupra cărora pronunţarea s-a dispus a se face prin hotărâre.

S-a apreciat că, în raport de situaţia existentă în cauză, respectiv, că în faza urmăririi penale părţile vătămate nu s-au constituit părţi civile iar în faţa instanţei fie nu s-au prezentat, fie cele prezente au declarat că nu se constituie părţile civile, nu îşi găsesc incidenţa dispoziţiile art. 320" alin. (5) C. proc. pen., privitoare la disjungerea laturii civile.

În vederea deliberării, faţă de complexitatea cauzei, apărările invocate de către inculpaţi în cadrul dezbaterilor, dar şi pentru a da posibilitatea unora dintre mandatarii avocaţi să depună concluzii scrise, a fost amânată pronunţarea.

În urma analizei actelor şi lucrărilor cauzei, tribunalul a reţinut că în cursul anului 2008, inculpatul G.F.N. a iniţiat un grup infracţional organizat împreună cu inculpaţii M.P., G. (N.) E.F., în scopul dezvoltării unei reţele specializate în acţiuni de proxenetism şi prostituţie pe teritoriul Irlandei, alegerea destinaţiei fiind motivată de posibilităţile oferite de acest stat, inclusiv sub aspectul câştigurilor ce puteau fi obţinute din practicarea unor astfel de activităţi, iar ulterior, în anul 2009, la acest grup aderând şi inculpatul Ş.V.

În acest sens, inculpaţii au plasat mai multe tinere pe teritoriul acestei ţări, în diverse locaţii, mai ales în Dublin şi Galway, asigurându-le cazarea şi promovându-le imaginea prin intermediul unor site-uri specializate.

Dintre persoanele de sex feminin care au fost trimise pe teritoriul Irlandei au făcut parte şi inculpatele L.D.E., D.I.B., B.I.A., N.E.A., S.A.N. şi Ş.A.V.

Odată ajunse pe teritoriul acestui stat, acestea s-au cazat în locuinţele închiriate de către M.P., situate în localităţile Dublin şi Galway, după care prin intermediul site-urilor specializate şi-au creat profile personale, incluzând fotografii care le prezintă în ţinute sumare, în poziţii cu conotaţie sexuală, număr telefon de contact, serviciile sexuale oferite, tarifele percepute, locaţiile unde puteau fi găsite.

Astfel, inculpata L.D.E. a fost postată pe site cu pseudonimul „D.", inculpata D.I.B. cu pseudonimul „J.", inculpata B.I.A., cu pseudonimul „B.", inculpata S.A.N. cu pseudonimul „S.", acestea practicând prostituţia, întreţinând pe teritoriul Irlandei, raporturi sexuale cu mai multe persoane, obţinând câştiguri substanţiale în urma desfăşurării acestor activităţi, câştiguri pe care le raportau zilnic sau periodic liderului reţelei care le solicita dealtfel să îşi facă menţiuni scrise cu privire la sumele încasate de la clienţi.

S-a reţinut că sumele de bani astfel câştigate erau strânse în Irlanda de către inculpatul M.P., care în majoritatea cazurilor, cu excepţia situaţiei în care rămânea pe teritoriul Irlandei, le aducea şi în ţară, din sumele astfel câştigate fiind lăsate şi inculpatelor, în vederea înlăturării unor eventuale motive de nemulţumire care ar fi făcut posibilă o atitudine de cooperare din partea acestora cu organele de anchetă.

Referitor la existenţa acestui grup, se reţine că de coordonarea lui s-a ocupat inculpatul G.F.N., atât înainte de arestarea sa cât şi după, acesta păstrând legătura telefonic, prin convorbiri efective şi mesaje cu inculpatele N.E.A., B.I.A. şi L.D.E., care îi transmiteau situaţia banilor câştigaţi din practicarea prostituţiei.

Inculpatul M.P. a fost cel care, la solicitarea inculpatului G.F.N., a identificat pe teritoriul Irlandei, locaţii unde au fost exercitate actele de prostituţie, ocupându-se, totodată, de actualizarea site-urilor, repartizarea inculpatelor recrutate pentru a se prostitua precum şi de strângerea banilor încasaţi de inculpate din activitatea de prostituţie şi aducerea acestora în ţară.

La rândul său, inculpatul G. (N.) E.F. a fost cel căruia, după arestarea inculpatului G.F.N., i-a fost încredinţată de către acesta din urmă conducerea grupului, purtând corespondenţă cu inculpatele N.E.A., B.I.A. şi L.D.E., privitoare la câştigurile obţinute de acestea din prostituţie.

În privinţa inculpatului Ş.V., acesta a aderat în cursul anului 2009 la acest grup infracţional, prin plasarea, pe teritoriul Irlandei, a inculpatei Ş.A.V., care, alături de celelalte inculpate, a practicat prostituţia, având ca atribuţii recrutarea unor noi membri în comiterea de acte de proxenetism.

Această situaţie de fapt a fost reţinută în baza întregului complex probatoriu administrat în faza urmăririi penale, probe cunoscute şi însuşite de către inculpaţi şi reprezentate de procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice şi a mesajelor tip S.M.S. interceptate şi înregistrate autorizat în cauză, informaţiile furnizate de autorităţile judiciare competente din Irlanda prin intermediul comisiei rogatorii, adresele furnizate de Penitenciarul Rahova şi Centrul de Coordonare din cadrul I.G.P.F., coroborate cu declaraţiile martorilor audiaţi, inclusiv a celor cu identitate protejată, precum şi cu declaraţiile date de către inculpaţi.

S-a motivat că, din coroborarea tuturor acestor probe, rezultă fără nici un dubiu vinovăţia inculpaţilor, apărările formulate de către aceştia în cursul urmăririi penale în sensul că nu se cunoşteau fiind combătute prin probele administrate. In acest sens, a fost relevată situaţia celor şase inculpate care au negat practicarea prostituţiei pe teritoriul Irlandei, nu însă şi prezenţa lor pe teritoriul acestui stat, precum şi faptul că nu au avut nicio legătură cu cei patru inculpaţi, subliniindu-se că practicarea unei astfel de activităţi şi existenţa unor legături strânse cu membrii grupării dar şi faptul că se cunoşteau între ele, rezultă fără nici un dubiu din convorbirile telefonice şi mesajele interceptate, din procesele verbale întocmite în urma accesării site-urilor specializate si din declaraţiile date de acestea în faţa autorităţilor irlandeze competente.

În plus faţă de toate acestea, s-a motivat că în faţa instanţei toţi inculpaţii au formulat solicitarea de a se judeca potrivit procedurii simplificate prevăzute de art. 320 alin. (1) C. proc. pen., aceştia având cunoştinţă despre condiţiile în care se poate aplica o astfel de procedură, în declaraţiile luate în conformitate cu prevederile art. 320 alin. (1) C. proc. pen. toţi inculpaţii, recunoscând săvârşirea faptelor, aşa cum au fost ele descrise în actul de sesizare şi însuşindu-şi probele care au fost administrate în faza urmăririi penale şi care confirmă vinovăţia inculpaţilor.

În ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptelor, s-a stabilit că, în raport de situaţia de fapt reţinută, în drept acestea întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 7 alin. (1) rap. la alin. (2) din Legea nr. 39/2003, respectiv, ale infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 328 şi de art. 329 C. pen.

Astfel, s-a reţinut că potrivit art. 7 din Legea nr. 39/2003 privind criminalitatea organizată, constituie infracţiune „iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup" iar potrivit art. 2 lit. a) din aceeaşi lege, grupul infracţional organizat este "grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă şi acţionează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni grave pentru a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material".

Sub aspectul laturii obiective a cauzei, s-a arătat că elementul material al acesteia, constă în săvârşirea alternativă, fără drept, a uneia din următoarele activităţi: iniţierea, constituirea, aderarea sau sprijinirea unui grup infracţional organizat ce are ca principală activitate, în cazul de faţă, proxenetismul.

În cauză, în raport de probatoriul administrat, s-a arătat că este realizată modalitatea iniţierii, respectiv, a constituirii, în cazul inculpatului G.F.N., cea a aderării, în cazul inculpaţilor G. (N.) E.F., M.P. şi Ş.V., respectiv, cea a sprijinirii, în cazul inculpatelor D.I.B., L.D.E., B.I.A., Ş.A.V., S.A.N. şi N.E.A.

În privinţa acţiunii realizate în modalitatea sprijinirii reţinută în cazul celor şase inculpate, instanţa de fond a apreciat că aceasta este dată de faptul că, aşa cum s-a arătat, câştigurile obţinute din practicarea prostituţiei erau date membrilor grupării cu care se cunoşteau, inclusiv între ei, inculpatele fiind aduse pe teritoriul Irlandei în vederea practicării acestei activităţi, cu consimţământul lor.

S-a motivat, de asemenea, că este îndeplinită şi cealaltă condiţie cerută pentru existenţa infracţiunii, sub aspectul elementului material al laturii obiective.

S-a arătat că sunt îndeplinite condiţiile cerute cumulativ pentru existenţa grupului, anume grupul este unul stmcturat, ceea ce înseamnă că are o anumită structură de conducere, o ierarhie, respectiv un lider sau mai mulţi care conduc grupul şi care au autoritate asupra acestuia, facându-se dovada că a existat un astfel de lider în persoana inculpatului G.F.N., grupul este format din trei sau mai multe persoane, respectiv inculpaţii: G.F.N., G. (N.) E.F. şi M.P., ulterior aderând şi inculpatul Ş.V., existenţa grupului pentru o perioadă de timp şi acţionarea într-un mod coordonat, pe o anumită perioadă de timp, începând cu 2008 şi până în 2011, acţiunile grupului fiind coordonate după anumite planuri, strategii, înţelegeri, una dintre principalele activităţi ale grupului fiind proxenetismul, urmărindu-se obţinerea directă sau indirectă a unor beneficii materiale, fiind cunoscut că veniturile obţinute din prostituţie sunt foarte mari.

Faţă de considerentele enunţate, s-a apreciat că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 2 lit. a) teza a II-a din Legea nr. 39/2003, neputând fi primite cererile de schimbare a încadrării juridice solicitate de către o parte dintre inculpaţi, constând în schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. în art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 în infracţiunea prevăzută în art. 8 din aceeaşi lege sau în cea prevăzută în art. 323 C. pen.

În ceea ce priveşte infracţiunea de proxenetism, s-a reţinut că, potrivit art. 329 alin. (1) C. pen., constituie o astfel de infracţiune „îndemnul ori înlesnirea practicării prostituţiei sau tragerea de foloase de pe urma practicării prostituţiei".

În cauză, probele administrate au confirmat împrejurarea că, în cazul inculpaţilor G.F.N. şi G. (N.) E.F., elementul material al laturii obiective s-a realizat în toate cele două acţiuni prevăzute alternativ, în cazul inculpatului M.P., doar modalitatea îndemnului la practicarea prostituţiei, iar în cazul inculpatului Ş.V., înlesnirea practicării unei astfel de activităţi.

Referitor la infracţiunea de prostituţie, s-a reţinut că potrivit art. 328 C. pen., constituie o astfel de infracţiune „fapta persoanei care îşi procură mijloacele de existenţă sau principalele mijloace de existenţă, practicând în acest scop, raporturi sexuale cu diferite persoane".

Raportând condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească elementul material al laturii obiective la situaţia de fapt reţinută în cauză, s-a apreciat că acestea sunt îndeplinite.

Referitor la apărarea inculpatelor în sensul că nu poate fi reţinută o astfel de infracţiune, atâta vreme cât o parte din câştigul obţinut din practicarea raporturilor sexuale revenea membrilor grupului infracţional, a fost înlăturată de instanţa de fond cu motivarea că în cauză s-a tăcut dovada că o parte din aceste câştiguri erau reţinute de către inculpate.

Tot privitor la situaţia de fapt, s-a reţinut că un astfel de grup infracţional organizat a desfăşurat nu numai activităţi specifice infracţiunii de proxenetism ci şi acţiuni care au presupus utilizarea constrângerilor (fizice sau psihice), în scopul obţinerii unor foloase injuste. In ceea ce priveşte membrii acestei a doua grupări, pe lângă cei patru inculpaţi, au aderat la acest grup, fie începând cu anul 2008, fie cu anul 2010, inculpaţii C.l.M., G.C.Ş. şi R.V. Şi pe acest palier, calitatea de lider a avut-o inculpatul G.F.N., după arestarea acestuia comanda fiind preluată de inculpatul G. (N.) E.F., care acţiona la comanda primului, în sensul că îl informa permanent, telefonic, despre acţiunile întreprinse, acesta fiind cel care stabilea ce anume urmau să facă ceilalţi membri.

Acţiunile care erau comandate de către inculpatul G.F.N. au fost executate de către inculpaţii G. (N.) F.E., G.C.Ş., R.V., C.l.M. precum şi prin alte persoane în raport de care prin actul de sesizare a fost dispusă disjungerea cauzei în vederea continuării cercetărilor, în perioada 2008-2011, exercitându-se asupra mai multor persoane acte de constrângere fizică sau morală pentru a le determina să plătească „taxe de protecţie" sau dobânzi la sume împrumutate sau pretins împrumutate, din rândul acestor persoane (victime) făcând parte şi S.C., M.O., B.I.C., R.I., M.I., G.M., P.G., M.I.D.

În raport de probatoriul administrat în faza urmăririi penale, în principal procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice înregistrate şi interceptate autorizat dar şi pe baza declaraţiilor martorului audiat sub identitate P.I., s-a apreciat că şi în cazul acestei din urmă activităţi sunt îndeplinite condiţiile cerute elementului material al laturii obiective în ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută în art. 7 din Legea nr. 39/2003, fiind, şi în această situaţie, în prezenţa unui grup infracţional organizat care a avut ca principale activităţi pe lângă proxenetism şi şantajul.

S-a motivat că şi în acest caz s-a făcut dovada că a existat o structură de conducere, respectiv un lider, G.F.N., care a iniţiat şi constituit grupul, numărul persoanelor care au aderat la acest grup fiind mai mare de trei. îndeplinită este şi condiţia privitoare la existenţa unei anumite perioade de timp în care grupul a existat (perioada 2008-2011) precum şi cea privitoare la acţionarea în mod coordonat, liderul grupului era G.F.N., care a organizat întreaga activitate, iar G. (N.) E.F. fiind cel care, după arestarea lui G.F.N., a coordonat întreaga activitate. Ş.V. a avut o poziţie importantă în cadrul grupării, în sensul că între acesta şi inculpatul G. s-a creat o strânsă legătură, fiind consultat de către G. (N.) E.F. cu privire la activităţile executate de ceilalţi membri, activitatea sa fiind coordonată de G. (N.) E.F., G.C. executa ordinele date în mod direct de către G. ori de către ceilalţi doi membri, G. (N.) E.F. şi Ş.V., astfel de atribuţii având şi inculpaţii C.I. şi R.V.

În raport de acestea, s-a apreciat că nici în această situaţie nu pot fi primite cererile de schimbare a încadrării juridice formulate, infracţiunea prevăzută în art. 7 din Legea nr. 39/2003 fiind reţinută nu numai în raport de infracţiunea de proxenetism, ci şi în raport de infracţiunea de şantaj, nefiind incidente dispoziţiile art. 2 lit. a) teza a II-a din Legea nr. 39/2003.

În ceea ce priveşte infracţiunea de şantaj prevăzută în art. 194 alin. (1) C. pen., s-a constatat, raportat la probatoriul administrat reprezentat de plângerile şi declaraţiile părţilor vătămate coroborate cu declaraţiile martorilor audiaţi sub o altă identitate dar şi a celorlalţi martori, precum şi cu procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice şi interceptate autorizat, că în cauză sunt îndeplinite condiţiile cerute de lege, atât în ceea ce priveşte latura obiectivă cât şi referitor la cea subiectivă.

Astfel, potrivit art. 194 alin. (1) C. pen., constituie infracţiune „constrângerea unei persoane prin violenţă sau ameninţare, să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, dacă fapta este comisă spre a dobândi în mod injust un folos, pentru sine sau pentru altul".

Din interpretarea textului de lege citat rezultă că sub aspectul laturii obiective o astfel de infracţiune presupune o constrângere, care trebuie exercitată prin violenţă sau ameninţare şi care să determine victima să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, nefiind necesar ca victima să şi satisfacă pretenţia făptuitorului.

S-a reţinut că şi sub aspectul laturii subiective sunt îndeplinite condiţiile, anume săvârşirea faptei cu intenţie directă, în sensul că inculpaţii şi-au dat seama că exercită o acţiune de constrângere, producând prin aceasta o stare de temere în scopul dobândirii în mod injust a unui folos pentru sine sau pentru altul.

Revenind la situaţia din cauză, tribunalul a reţinut, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul G.F.N., că acesta a exercitat, în mod direct, acte de constrângere prin violenţă ori ameninţare asupra părţilor vătămate M.O., căreia i-a pretins suma de 50.000 euro, S.C.C. şi R.I. cărora le-a solicitat „taxă de protecţie", o astfel de situaţie de fapt rezultând din coroborarea plângerilor şi declaraţiilor acestor părţi vătămate cu depoziţiile martorilor audiaţi sub identitatea V.G., P.I. şi G.M., dar şi cu procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice înregistrate şi interceptate autorizat şi declaraţia martorului H.I.

În privinţa inculpatului G. (N.) E.F. s-a reţinut că, la rândul său, pe lângă coordonarea activităţilor infracţionale, a executat în mod direct acte de constrângere, prin violenţă şi ameninţare, asupra părţilor vătămate M.O., S.C., P.G. pentru a le determina să plătească sume de bani pretinse în mod injust. Această situaţie de fapt a fost reţinută pe baza plângerilor şi declaraţiilor părţilor vătămate coroborate cu depoziţiile martorilor audiaţi cu identitate protejată şi convorbirile telefonice legal interceptate.

Referitor la inculpatul Ş.V. s-a reţinut că în cadrul grupării, a exercitat acte de constrângere împotriva părţilor vătămate M.I., M.I.D., dar şi asupra altor persoane, care de teamă, nu au vrut să participe în procesul penal în calitate de părţi vătămate, pentru a le determina să plătească sume de bani pretins datorate.

Situaţia de fapt expusă a fost stabilită pe baza plângerilor şi declaraţiilor părţilor vătămate coroborate cu declaraţiile martorilor audiaţi sub identitatea „V.G.", ale celorlalte persoane care nu au dorit să participe în procesul penal în calitate de persoane vătămate (cazul lui R.I.) precum şi din convorbirile telefonice interceptate autorizat în cauză.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul G.C.Ş., s-a reţinut că acesta a exercitat acte de constrângere, prin violenţă şi ameninţare, asupra părţilor vătămate B.I.C., M.I.D., A.G.A., M.I., B.R., pentru a le determina să plătească dobânzi la sume împrumutate sau pretins împrumutate în vederea obţinerii în mod injust de foloase.

În acest sens, a fost reţinut incidentul din luna iulie 2010 când acest inculpat împreună cu A.V. a exercitat acte de violenţă şi ameninţări asupra părţii vătămate B.I.C., pentru a-l determina să plătească diverse sume de bani ca dobândă la cea împrumutată, suma din urmă fiind restituită. La aceasta s-au adăugat actele de constrângere, prin ameninţare, exercitate faţă de partea vătămată A.G.A. pentru a o determina să plătească şi alte sume de bani în afara celor împrumutate cu dobânzile stabilite, precum şi sumele de bani pretinse drept „taxă de şedere în Italia" lui D.V. şi a altor prieteni ai acestuia.

Această situaţie de fapt s-a stabilit pe baza plângerii şi declaraţiilor părţii vătămate B.I.C., coroborate cu declaraţiile martorilor B.V. şi B.G. dar şi din declaraţiile părţilor vătămate M.I., A.G.A., B.R. şi ale martorilor D.V., a celui audiat sub identitatea „P.I." şi procesele verbale de interceptare a convorbirilor purtate între inculpat şi victime.

Referitor la inculpatul R.V., s-a reţinut că acesta a exercitat acte de constrângere, prin violenţă, asupra părţilor vătămate S.C., P.G. şi numitul T.G.L., pentru a le determina să plătească „taxe de protecţie" pentru a rămâne în Spania, dar şi asupra numiţilor L.G. şi R.I., în scopul de a obţine de la aceştia, în mod injust sume de bani, precum şi a părţii vătămate G.M.

Cu privire la această din urmă parte vătămată s-a reţinut că actele de constrângere s-au realizat prin ameninţare, pentru a o determina să renunţe la un proces de partaj.

Situaţia de fapt a rezultat din plângerile şi declaraţiile părţilor vătămate S.C.C., P.G. coroborate cu declaraţiile numiţilor T.G.L., L.G., R.I., plângerea şi declaraţia părţii vătămate G.M.

În ceea ce priveşte activitatea desfăşurată de către inculpatul C.I.M., s-a reţinut că acesta a exercitat, la rândul lui, acte de violenţă asupra mai multor părţi vătămate cărora le-a pretins diverse sume de bani ca taxă de protecţie sau ca dobânzi la sume împrumutate sau pretins împrumutate, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru alţi membrii din cadrul grupării a unor foloase injuste.

Este cazul lui R.I. precum şi a părţilor vătămate M.D., S.C.C. şi P.G., o astfel de situaţie de fapt rezultând din plângerile şi declaraţiile acestor părţi vătămate coroborate cu depoziţiile martorilor cu identitate protejată „V.G. şi P.I."

Tot în sarcina acestui inculpat s-a reţinut că la data de 24 mai 2011 s-a deplasat la Tribunalul Dâmboviţa unde avea loc judecarea apelului împotriva unei sentinţe a Judecătoriei Târgovişte prin care inculpatul G.F.N. fusese condamnat, având asupra sa o armă, respectiv un pistol cu glonţ letal Makarov, fiind depistat de ofiţeri din cadrul I.P.J. Dâmboviţa.

Această faptă a fost probată prin procesul verbal de constatare coroborat cu recunoaşterea ulterioară a faptei de către inculpat.

În drept, s-a stabilit că faptele săvârşite de aceşti inculpaţi întrunesc, pe lângă elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 şi elementele constitutive ale infracţiunii de şantaj prevăzută şi pedepsită de art. 194 alin. (1) C. pen., în plus, în cazul inculpatului C.I.M. şi a infracţiunii prevăzută de art. 279 alin. (3) lit. a) C. pen., texte de lege enunţate în şedinţa publică şi în baza cărora s-a dispus condamnarea acestora.

În ceea ce priveşte apărările invocate de către inculpaţi în sensul că o parte dintre cei menţionaţi în actul de sesizare în calitate de părţi vătămate, R.G. şi A.G.A. s-au prezentat în instanţă şi au precizat că nu doresc să participe în acest proces, nici ca părţi vătămate şi nici ca părţi civile, s-a apreciat că nu constituie motiv de natură să determine schimbarea situaţiei de fapt reţinute, poziţia acestora în instanţă fiind una subiectivă, fără nici o justificare, în plus, s-a avut în vedere poziţia procesuală a acestora, de recunoaştere în totalitate a faptelor imputate, aşa cum impun dispoziţiile cuprinse în art. 320 alin. (3) C. proc. pen.

Prin urmare, fiind dovedită vinovăţia inculpaţilor în săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost dispusă trimiterea lor în judecată, instanţa de fond a concluzionat că se impune angajarea răspunderii penale a acestora.

Referitor la individualizarea judiciară a pedepselor tribunalul a reţinut, în conformitate cu prevederile art. 72 C. pen., dispoziţiile părţii generale a codului penal, limitele speciale de pedeapsă, gradul de pericol social al faptelor săvârşite şi care a fost apreciat ca fiind unul ridicat, având în vedere obiectul juridic al infracţiunilor, respectiv importanţa valorilor sociale protejate prin legea penală, modalitatea de săvârşire a faptelor în situaţia majorităţii inculpaţilor, cu excepţia celor şase inculpate, comiterea faptelor având loc prin realizarea concomitentă a modalităţilor alternative prevăzute în textul de lege care le incriminează, urmările acestora, persoana inculpaţilor precum şi cauzele care atenuează sau agravează răspunderea penală.

În ceea ce priveşte persoana inculpaţilor, prima instanţă a avut în vedere că o parte dintre aceştia, cazul inculpaţilor G.F.N., Ş.V., C.l.M., R.V., M.P., G. (N.) E.F. nu sunt la primul conflict cu legea penală, în acest sens inculpatul G.F.N. este recidivist, acesta săvârşind noile infracţiuni în stare de recidivă postcondamnatorie, inculpatul M.P. a suferit mai multe condamnări anterioare, inculpatul G. (N.) E.F. a fost sancţionat administrativ de mai multe ori şi condamnat definitiv pentru o infracţiune de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, inculpatul R.V. a mai fost condamnat definitiv, împotriva acestuia fiind pusă în mişcare acţiunea penală în mai multe dosare, Ş.V. a mai fost condamnat în Franţa pentru acelaşi gen de infracţiuni - proxenetism, împotriva acestuia fiind pusă în mişcare acţiunea penală şi în alte dosare iar inculpatul G.C.Ş. a fost sancţionat administrativ tot pentru o infracţiune de violenţă.

Faţă de aceste din urmă circumstanţe privitoare la persoana fiecărui inculpat, s-a apreciat că şi în prezenţa probelor în circumstanţiere administrate, respectiv proba cu înscrisuri, nu se justifică reţinerea circumstanţei atenuante judiciare prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., probele administrate în acest sens urmând a fi valorificate în cadrul criteriilor generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., la momentul stabilirii cuantumului pedepselor.

Pe de altă parte, s-a reţinut că astfel de criterii nu trebuie privite în mod singular ci în strânsă corelaţie unele cu altele, la momentul aplicării pedepsei instanţa trebuind să ţină cont de toate aceste criterii de individualizare, neputând da eficienţă numai unuia dintre ele. Atitudinea de recunoaştere a faptelor realizată în faţa instanţei prin solicitarea aplicării dispoziţiilor art. 320 alin. (1) C. proc. pen. a fost valorificată de prima instanţă prin aplicarea cauzei legale de reducere a pedepsei, apreciindu-se că nu i se poate da o dublă eficienţă, adică şi ca circumstanţă atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen.

În ceea ce le priveşte pe inculpatele Ş.A.V., D.I.B., L.D.E., N.E.A., B.I.A., S.A.N., s-a apreciat că, dacă lipsa antecedentelor penale nu este calificată ca având natura unui circumstanţe judiciare atenuante în sensul prevăzut de art. 74 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., totuşi de această împrejurare privitoare la conduita lor anterioară, probată şi prin înscrisurile în circumstanţiere depuse, se va ţine seama în cadrul criteriilor generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., anume ca împrejurare care atenuează răspunderea penală şi în funcţie de care s-a stabilit cuantumul pedepsei.

Referitor la atitudinea de recunoaştere a faptelor, ca şi în cazul celorlalţi inculpaţi, aceasta a fost valorificată ca şi cauză de reducere a pedepsei, conform dispoziţiilor art. 320 alin. (7) C. proc. pen.

În raport de toate aceste criterii de individualizare, tribunalul a aplicat inculpaţilor pedepse cu închisoarea, între limitele reduse ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 320 alin. (7) C. proc. pen., la stabilirea lor ţinând cont de contribuţia fiecăruia dintre inculpaţi în cadrul activităţilor infracţionale reţinute.

Totodată, în privinţa infracţiunilor de proxenetism şi şantaj s-a reţinut forma continuată de săvârşire, respectiv dispoziţiile art. 41 alin. (2) C. proc. pen.

Dat fiind faptul că în sarcina fiecăruia dintre inculpaţi au fost reţinute mai multe infracţiuni, prima instanţă a făcut aplicarea dispoziţiilor privitoare la concursul de infracţiuni şi la aplicarea pedepsei în cazul unui astfel de concurs.

Privitor la inculpatul G.F.N. s-a reţinut, în raport de menţiunile din fişa de cazier judiciar depusă la dosar, starea de recidivă postcondamnatorie, întrucât a săvârşit noile infracţiuni în perioada liberării din executarea pedepsei de 7 ani închisoare, iar revocarea restului de pedeapsă rămas neexecutat în condiţiile prevăzute de art. 61 C. pen. s-a dispus prin sentinţa penală nr. 181/2006.

În ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepselor, s-a apreciat că scopul pedepsei şi reeducarea în cazul inculpaţilor G.F.N., G. (N.) E.F., Ş.V., M.P., C.l.M., G.C.Ş. poate avea loc doar prin executarea în regim de detenţie a acestora, nefiind aplicabilă vreuna din modalităţile de individualizare judiciară solicitate de inculpaţi, respectiv suspendare condiţionată, suspendare sub supraveghere ori executare la locul de muncă.

Referitor la inculpatul C.I.M., pedeapsa a fost stabilită în raport şi de Decizia nr. 42 din 13 octombrie 2008 pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un recurs în interesul legii, cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 85 C. pen., în cazul care instanţa este investită prin acelaşi act de sesizare cu judecarea a două infracţiuni intenţionate, săvârşite de acelaşi inculpat, din care una anterior şi cealaltă ulterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

S-a apreciat că în cauză există o astfel de situaţie, infracţiunile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003 şi de art. 194 alin. (1) C. pen. fiind săvârşite anterior rămânerii definitive a sentinţei penale nr. 102 din 14 februarie 2011 a Judecătoriei Târgovişte, iar infracţiunea prevăzută de art. 279 alin. (1) şi (3) C. pen., ulterior rămânerii definitive a acestei sentinţe, data rămânerii definitive astfel cum rezultă din certificatul de cazier judiciar fiind februarie 2011.

În aceste condiţii, s-a reţinut că, potrivit deciziei în interesul legii anterior menţionată, se aplică inculpatului pedeapsa pentru fiecare dintre infracţiunile reţinute în prezenta cauză, se anulează suspendarea condiţionată a executării pedepsei de o lună închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 102/2011, se contopeşte pedeapsa aplicată prin această din urmă sentinţă cu cele care au atras anularea suspendării potrivit regulilor de la concursul de infracţiuni, iar pedeapsa rezultantă se contopeşte după regulile privitoare la pluralitatea intermediară cu pedeapsa stabilită pentru fapta săvârşită în termenul de încercare, în cauza de faţă, cea prevăzută de art. 279 alin. (1) şi (3) C. pen.

În ceea ce le priveşte pe inculpatele Ş.A.V., D.I.B., L.D.E., N.E.A., B.I.A. şi S.A.N., convingerea instanţei de fond a fost aceea că scopul pedepsei şi reeducarea acestora pot fi atinse şi fără executarea în regim de detenţie, anume prin stimularea eforturilor de autoeducare de care va trebui să dea dovadă în cadrul termenului de încercare, alegându-se dintre modalităţile de individualizare judiciară a executării pedepsei, pe cea prevăzută în art. 86 C. pen., suspendarea sub supraveghere, îndeplinite fiind şi celelalte condiţii cerute cumulativ de lege.

La o astfel de apreciere, instanţa de fond a avut în vedere, în primul rând circumstanţele personale ale inculpatelor.

Pe perioada termenului de încercare s-a impus acestora respectarea anumitor obligaţii, încredinţându-se supravegherea Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa.

De asemenea, s-a atras atenţia inculpatelor asupra dispoziţiilor privitoare la revocarea suspendării sub supraveghere, în cazul în care vor săvârşi o nouă infracţiune intenţionată în cadrul termenului de încercare sau vor încălca cu rea credinţă obligaţiile stabilite.

Deoarece pentru infracţiunea prevăzută în art. 7 din Legea nr. 39/2003 şi pentru cea de proxenetism este prevăzută şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor, îndeplinite fiind condiţiile prevăzută în art, 65 C. pen. pentru aplicarea acesteia, s-a aplicat inculpaţilor şi această pedeapsă, facându-se ulterior aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) şi (3) C. pen. privitoare la pedeapsa complementară în caz de concurs de infracţiuni.

În ceea ce priveşte drepturile ce urmau a fi interzise, în raport de infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor, au fost avute în vedere cele prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.

De asemenea, în raport de dispoziţiile art. 71 alin. (2) C. pen., s-a aplicat fiecărui inculpat şi pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., iar în privinţa inculpatelor Ş.A.V., D.I.B., L.D.E., N.E.A., B.I.A. şi S.A.N., s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 alin. (5) C. pen. privitoare la suspendarea executării pedepselor accesorii, pe perioada suspendării executării pedepselor principale.

În conformitate cu dispoziţiile art. 88 C. pen., în cazul inculpaţilor arestaţi preventiv G.F.N., G. (N.) E.F., Ş.V., M.P., R.V. şi G.C.Ş. s-a dedus din durata pedepselor aplicate perioadele reţinerii, respectiv arestării preventive, la zi.

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 350 alin. (1) C. proc. pen., în privinţa aceloraşi inculpaţi a fost menţinută starea de arest preventiv a acestora.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, s-a apreciat că existenţa acesteia poate fi pusă în discuţie numai în raport de infracţiunea de şantaj prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen., reţinută în sarcina inculpaţilor G.F.N., G. (N.) E.F., Ş.V., M.P., G.C.Ş. şi C.I.M.), din examinarea lucrărilor dosarului de urmărire penală (vol. VII), dar şi din poziţia adoptată de persoanele citate în calitate de părţi vătămate a rezultat că niciuna dintre persoanele în cauză nu s-a constituit parte civilă, aşa încât, în conformitate cu art. 346 C. proc. pen., s-a luat act că niciuna dintre părţile vătămate nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

Având în vedere dispoziţiile art. 118 alin. (1) lit. e) şi f) C. pen., instanţa de fond a dispus confiscarea sumelor de bani consemnate la C.E.C. în faza urmăririi penale precum şi arma Macarov împreună cu elementele de muniţie ridicate, deţinute de către inculpatul C.I.M. şi în sarcina căruia a fost reţinută infracţiunea prevăzută în art. 279 alin. (1) şi (3) C. pen.

În ceea ce priveşte măsura asiguratorie a sechestrului luată în faza urmăririi penale prin ordonanţele din 22 aprilie 2011 asupra autoturismelor, culoare negru, respectiv asupra autoturismului, de culoare galben, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin ordonanţele emise la datele de 22 aprilie 2011 în Dosarul nr. 147/D/P/2010 s-a dispus în baza art. 163 şi următoarele C. proc. pen. instituirea măsurii sechestrului asigurător asupra autoturismului, culoare negru, aparţinând inculpatului G.C.Ş. şi a autoturismului, de culoare galben, capacitate cilindrică 5967, utilizat de inculpatul G. (N.) E.F.

S-a reţinut că din examinarea celor două ordonanţe rezultă că o astfel de măsură a fost dispusă în vederea reparării pagubelor produse prin infracţiune, în cuprinsul ordonanţelor facându-se o descriere a situaţiei de fapt în ceea ce priveşte, exclusiv, infracţiunea de şantaj.

Potrivit art. 163 C. proc. pen. „măsurile asigurătorii se iau în cursul procesului penal de procuror sau de instanţa de judecată şi constau în indisponibilizarea, prin instituirea unui sechestru, a bunurilor mobile şi imobile în vederea confiscării speciale, a reparării pagubei produse prin infracţiune precum şi pentru garantarea executării pedepsei.

Aşa cum rezultă din textul de lege mai sus citat, o astfel de măsură asiguratorie se poate lua în cazul de faţă numai asupra bunurilor inculpatului.

Un prim argument avut în vedere în ceea ce priveşte măsurile asigurătorii instituite în faza urmăririi penale şi cu privire la care instanţa este obligată să se pronunţe prin dispozitivul hotărârii, în sensul menţinerii ori ridicării acestora, este acela că, aşa cum s-a arătat din motivarea ordonanţei, o astfel de măsură a fost instituită pentru repararea pagubei produsă prin infracţiune, iar potrivit motivării ordonanţei aceasta vizează infracţiunea de şantaj, procurorul făcând referire strict la o astfel de infracţiune.

Prin urmare, s-a apreciat că atunci când în faza de urmărire penală s-a dispus o asemenea măsură a fost avută în vedere repararea prejudiciului cauzat printr-o astfel de infracţiune. Or, aşa cum s-a reţinut în privinţa laturii civile, niciuna dintre părţile vătămate nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

Un al doilea aspect rezultat din lecturarea lucrărilor dosarului reunit este acela că la momentul instituirii sechestrului, autoturismul nu se mai afla în proprietatea inculpatului, fiind vândut petentului N.C. la data de 15 ianuarie 2011 conform contractului de vânzare - cumpărare depus.

Validitatea unui contract având un astfel de obiect, bun mobil, nu este supusă niciunei condiţii de formă.

În ceea ce priveşte împrejurării că noul proprietar al autoturismului nu a demarat şi finalizat procedurile pentru înmatricularea autovehiculului, tribunalul a apreciat-o ca neavând relevanţă în planul situaţiei juridice ci numai al folosirii autovehiculului pentru circulaţia pe drumurile publice.

În raport de această situaţie, s-a concluzionat că nu poate fi luată măsura de siguranţă a confiscării speciale prevăzută în art. 118 alin. (1) lit. e) C. proc. pen.

Aceeaşi situaţie a fost constatată şi în cazul autoturismului, de culoare galben, capacitate cilindrică 5967.

În cazul acestuia, din cuprinsul ordonanţei rezultă că la momentul instituirii sechestrului bunul nu era proprietatea inculpatului, ci acesta era numai folosit de inculpatul G. (N.) E.F. (utilizator).

De altfel, în cursul procesului măsura asiguratorie a fost contestată, formulându-se contestaţie de către cel care a revendicat un drept de proprietate asupra autoturismului şi au fost depuse înscrisuri din care rezultă că autoturismul nu era la momentul luării măsurii asigurătorii, proprietatea inculpatului. In aceste condiţii, cum şi în cazul unui astfel de autoturism, măsura a fost luată pentru aceleaşi motive, repararea pagubei în cazul infracţiunii de şantaj, pentru argumentele prevăzute mai sus, tribunalul a apreciat că se justifică ridicarea măsurii sechestrului asigurător luată în faza urmăririi penale asupra celor două autoturisme. Faţă de dispunerea unei astfel de măsuri, s-a concluzionat că plângerea formulată de către petentul N.C. şi care formează obiectul dosarului reunit, rămâne fără obiect, aceasta fiind şi argumentul pentru care o astfel de plângere a fost respinsă.

Întrucât în faza urmăririi penale, faţă de inculpatele B.I.A., D.I.B., Ş.A.V., S.A.N. a fost luată măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, tribunalul a constatat că aceasta a încetat de drept.

Ulterior, prin încheierea din 15 februarie 2012, aceeaşi instanţă, din oficiu, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 195 C. proc. pen., a îndreptat eroarea materială strecurată în sentinţă referitoare la perioadele deduse din pedepsele aplicate inculpaţilor, în sensul că în ceea ce îl priveşte pe inculpatul C.l.M., aceasta va fi 20 aprilie 2011-21 aprilie 2011 şi de la 24 mai 201 1 la zi, iar pentru inculpatul R.V., de la 04 iulie 2011, la zi, constatându-se că în cazul fiecăruia fusese omisă o zi de reţinere.

Împotriva sentinţei penale nr. 32 din 07 februarie 2012 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.l.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Dâmboviţa şi inculpaţii M.P., G. (N.) E.F., Ş.V., G.C.Ş., C.l.M., R.V., B.I.A., L.D.E., D.I.B., N.E.A., S.A.N. şi Ş.A.V. care au criticat hotărârea primei instanţe de nelegal itate şi netemeinicie, pentru motivele arătate în continuare:

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie -D.l.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Dâmboviţa a criticat sentinţa, sub un prim aspect, de netemeinicie, susţinându-se, cu referire la inculpatul G.F.N., că instanţa de fond nu a dat eficienţă juridică dispoziţiilor cuprinse în art. 37 lit. a) C. pen. reţinute la încadrarea juridică a faptelor săvârşite de acesta.

În dezvoltarea acestui motiv s-a susţinut că printr-o hotărâre pronunţată de Tribunalul de Mare Instanţă din Nice - Franţa, recunoscută prin sentinţa penală nr. 181 din 13 noiembrie 2006 de Curtea de Apel Bucureşti, inculpatul G.F.N. a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare.

Ulterior, inculpatul a suferit o nouă condamnare, de 5 ani închisoare, dispusă prin sentinţa penală nr. 424 din 23 decembrie 2007 a Tribunalului Dâmboviţa, ocazie cu care a fost revocată şi pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1225/2002 şi conform art. 83 C. pen. s-a dispus executarea pedepsei de 5 ani şi 6 luni închisoare. Sentinţa primei instanţe a fost reformată de Curtea de Apel Ploieşti care, prin decizia penală nr. 90 din 12 iunie 2008, a contopit pedeapsa anterior arătată cu pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 181 din 13 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti şi a fost dedusă perioada reţinerii şi arestării preventive de la 01 mai 2003 la 23 octombrie 2007, ca efect al liberării condiţionate dispuse de autorităţile judiciare franceze.

S-a susţinut că de vreme ce pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare urma să expire la data de 01 mai 2010, iar noile fapte au fost săvârşite în termenul de încercare al liberării condiţionate, tribunalul era dator să revoce beneficiul liberării condiţionate pentru restul de 2 ani, 6 luni şi 8 zile închisoare din pedeapsa de 7 ani aplicată prin sentinţa penală nr. 424 din 23 octombrie 2007 a Tribunalului Dâmboviţa şi să dea eficienţă dispoziţiilor art. 59 - 61 C. pen.

Totodată, s-a arătat, că acelaşi inculpat a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 388 din 14 noiembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Prahova la o pedeapsă rezultantă de 9 ani închisoare şi este cercetat în Dosarul nr. 12343/315/201 1 pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 279 C. pen. şi ca atare, aceste antecedente trebuiau luate în considerare la dozarea pedepselor, atât pentru infracţiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 dar şi pentru cele prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen. şi art. 194 alin. (1) C. pen.

Ministerul Public a criticat sentinţa şi în privinţa pedepselor aplicate inculpaţilor Ş.V., G.C.Ş., C.l.M., R.V. pentru infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 pe care le-a apreciat ca fiind nelegale, cu motivarea că instanţa de fond nu putea să aplice pedepse sub limita minimă de 3 ani şi 4 luni închisoare, reprezentând pedeapsa de 5 ani redusă cu o treime şi care se regăseşte în maximul pedepsei prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen., de 4 ani şi 8 luni închisoare, adică 7 ani închisoare, redus cu o treime.

În plus, pentru inculpatul R.V. s-a susţinut că sentinţa este nelegală, întrucât în mod greşit s-a dedus din pedeapsă durata reţinerii şi arestării preventive de la 05 iulie 2011 Ja zi, deşi acesta a fost reţinut din data de 04 iulie 2011.

Şi cu privire la acest inculpat s-a susţinut că instanţa de fond a făcut o greşită individualizare a pedepsei dat fiind că nu s-a avut în vedere condamnarea de 2 ani închisoare dispusă prin sentinţa penală nr. 586/2011 pronunţată de Judecătoria Târgovişte.

În acelaşi sens a fost relevată situaţia juridică a inculpatului N.E. condamnat la o pedeapsă de 1 an şi 8 luni închisoare dispusă prin sentinţa penală nr. 61/2011 pronunţată de Judecătoria Târgovişte.

O altă critică invocată de parchet vizează nelegalitatea pedepselor aplicate inculpatelor L.D.E., S.A.N., D.I.B., Ş.A.V. şi N.A.E. pentru infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) raportat la alin. (2) din Legea nr. 39/2003, susţinându-se că pedepsele de câte 2 ani şi 4 luni închisoare sunt consecinţa aplicării greşite a legii.

De asemenea, sentinţa a fost criticată cu privire la greşita confiscare,, în rem" a sumelor de bani obţinute din săvârşirea infracţiunilor, ştiut fiind că măsurile de siguranţă sunt sancţiuni penale şi cu caracter personal, precum şi în ceea ce priveşte omisiunea aplicării dispoziţiilor art. 118 C. pen. privind confiscarea sumelor de bani obţinute de inculpate din săvârşirea infracţiunii de prostituţie.

În fine, hotărârea primei instanţe a fost criticată şi cu privire la greşita ridicare a măsurii sechestrului asigurător instituit asupra autoturismelor, fără să se precizeze dacă dispune sau nu restituirea acestora către titularii lor şi în condiţiile în care, având în vedere că inculpaţii G.C.Ş. şi N. (G.) E.F. au înţeles să se judece în procedura simplificată prevăzută de art. 320 C. proc. pen., ar fi trebuit să se reţină că măsura sechestrului asigurător a fost luată în condiţii legale.

Apelanţii inculpaţi M.P., N. (G.) E.F., S.A., B.I.A. şi D. (S.) I.B. au criticat sentinţa în privinţa greşitei reţineri în sarcina acestora a infracţiunii prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, susţinându-se, în esenţă, că din probatoriul administrat în cauză nu rezultă existenţa grupului infracţional organizat, în realitate, între inculpatul N. (G.) E.F. şi aşa zisul lider al grupului - inculpatul G.F.N. - existând legături de rudenie, în timp ce inculpatul M.P. doar îl cunoaşte pe acesta.

De asemenea, sentinţa a fost criticată în privinţa greşitei condamnări a apelanţilor inculpaţi pentru infracţiunea de proxenetism şi a inculpatelor pentru infracţiunea de prostituţie, susţinându-se că chiar dacă aceştia au avut o atitudine de recunoaştere, instanţa nu putea dispune condamnarea lor numai pe baza propriilor declaraţii.

În plus, referitor la infracţiunea de prostituţie s-a susţinut că nu există nici o mărturie a vreunei persoane care din Irlanda care să ateste că ar fi întreţinut relaţii sexuale cu vreuna dintre inculpate şi pentru acest serviciu ar fi plătit sume de bani.

Pentru motivele invocate s-a solicitat, în principal, admiterea căilor de atac, desfiinţarea sentinţei şi pe fond achitarea inculpaţilor, pe temeiul prevăzut de art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a), respectiv d) C. proc. pen., iar în subsidiar, reducerea pedepselor aplicate întrucât acestea sunt exagerate în raport de situaţia de fapt reală şi criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.

Apelanţii inculpaţi Ş.V., G.C.Ş., C.l.M., R.V., Ş.A.V., G. (fostă L.) D.E. au criticat sentinţa instanţei de fond pentru netemeinîcie, sub aspectul cuantumului pedepsei, respectiv modalitatea de executare, pentru motivele expuse în practicaua deciziei instanţei de apel, solicitând reducerea pedepselor şi schimbarea modalităţii de executare, în cazul apelantelor inculpate in suspendare condiţionată conform art. 81 C. pen.

La rândul său, apelanta inculpată N.E.A. a susţinut că probele administrate în cursul urmăririi penale nu conduc la concluzia vinovăţiei acesteia în săvârşirea infracţiunilor prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 şi art. 328 C. pen. chiar dacă a recunoscut comiterea faptelor încă din timpul urmăririi penale, că fapta săvârşită teritoriul Irlandei nu este încriminată ca şi infracţiune, şi ca atare, nu a avut reprezentarea că ar comite o asemenea faptă, motive pentru care a solicitat admiterea căii de atac, desfiinţarea sentinţei şi achitarea în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 Iit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., în subsidiar, achitarea conform art. 10 lit. b) ) C. proc. pen.

Soluţionând apelurile declarate, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a pronunţat Decizia penală nr. 101 din 20 iunie 2012 prin care a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I. C O. T. - Biroul Teritorial Dâmboviţa şi de inculpatele B.I.A., D.I.B., S.A.N., Ş.A.V., G. (fostă L.) D.E. şi N.E.A., a desfiinţat în parte sentinţa penală nr. 32 din 07 februarie 2012 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa şi în baza dispoziţiilor art. 61 C. pen. a revocat beneficiul liberării condiţionate pentru restul de pedeapsă neexecutat de 2 ani, 6 luni şi 8 zile închisoare din pedeapsa rezultantă de 7 ani aplicată inculpatului G.F.N., prin sentinţa penală nr. 424 din 23 octombrie 2007 a Tribunalului Dâmboviţa, modificată prin Decizia penală nr. 90 din 12 iunie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, definitivă prin Decizia penală nr. 4072 din 09 decembrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi conform alineatului final a contopit acest rest cu pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 8 luni închisoare aplicată în cauză, dispunând ca inculpatul G.F.N. să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani şi 8 luni închisoare.

II. a) A descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în componentele sale şi a majorat pedeapsa principală aplicată inculpatului Ş.V. pentru infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) raportat la alin. (2) din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 320¹ alin. (7) teza a I-a C. proc. pen. de la 3 ani închisoare la 3 ani şi 4 luni închisoare; conform dispoziţiilor art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen. a recontopit această pedeapsă cu cea de 2 ani şi 8 luni închisoare aplicată inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 320¹ alin. (7) teza a I-a C. proc. pen. şi de 2 ani şi 4 luni închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 320 alin. (7) Cod procedură, penală, dispunând ca inculpatul Ş.V. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 4 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

b) A descontopit pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 4 luni închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. în componentele sale şi a majorat pedeapsa principală aplicată inculpatului G.C.Ş. pentru infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) raportat la alin. (2) din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 320 alin. (7) teza a I-a C. proc. pen. de la 2 ani şi 4 luni închisoare la 3 ani şi 4 luni închisoare; de asemenea, conform dispoziţiilor art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen. a recontopit această pedeapsă cu cea de 1 an şi 8 luni închisoare aplicată inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 320 alin. (7) teza a I-a C. proc. pen., dispunând ca inculpatul G.C.Ş. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 4 luni închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. c) a descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 4 luni închisoare şi 1 an şi 6 luni interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a şi lit. b) C. pen. în componentele sale şi a majorat pedeapsa principală aplicată inculpatului C.l.M. pentru infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) raportat la alin. (2) din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 320 alin. (7) teza a I-a C. proc. pen. de la 2 ani şi 6 luni închisoare la 3 ani şi 4 luni închisoare. In acelaşi timp a menţinut măsura anulării suspendării condiţionate a executării pedepsei de o lună închisoare aplicată inculpatului C.l.M. prin sentinţa penală nr. 102 din 14 februarie 2011 pronunţată de Judecătoria Târgovişte şi în temeiul disp. art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. a contopit această pedeapsă cu pedepsele de 3 ani şi 4 luni aplicată în baza art. 7 alin. (1) raportat la alin. (2) din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 320¹ alin. (7) teza a I-a C. proc. pen. şi 2 ani închisoare, aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen. cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 320¹ alin. (7) teza a I-a C. proc. pen., stabilind pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 4 luni închisoare şi 1 an şi 6 luni interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a şi lit. b) C. pen. In continuare, în baza dispoziţiilor art. 40 alin. (1) C. pen. instanţa de apel a contopit pedeapsa astfel stabilită cu pedeapsa stabilită pentru infracţiunea comisă în termenul de încercare, respectiv art. 279 alin. (1) şi 3 C. pen. cu aplic. art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 320 alin. (7) teza a I-a C. proc. pen., dispunând ca inculpatul C.l.M. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 4 luni închisoare şi 1 an şi 6 luni interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a şi lit. b) C. pen. d) a descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare şi 1 an şi 6 luni interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a şi lit. b) C. pen. în componentele sale şi a majorat pedeapsa principală aplicată inculpatului R.V. pentru infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) rap. la alin. (2) din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 320¹ alin. (7) teza a I-a C. proc. pen. de la 3 ani închisoare la 3 ani şi 4 luni închisoare. Conform dispoziţiilor art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen. a recontopit această pedeapsă cu cea de 2 ani închisoare aplicată inculpatului R.V. pentru infracţiunea prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 320 alin. (7) teza a I-a C. proc. pen., dispunând ca inculpatul R.V. să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 4 luni închisoare şi 1 an şi 6 luni interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

III. A descontopit pedepsele rezultante aplicate inculpatelor B.I.A., D.I.B., S.A.V., Ş.A.V., G. (fostă L.) D.E. şi N.E.A. în componentele lor.

În temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. a achitat pe inculpatele B.I.A., D.I.B., S.A.V., Ş.A.V., G. (fostă L.) D.E. şi N.E.A. pentru infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) raportat la alin. (2) din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 320 alin. (7) teza a I-a C. proc. pen.

A menţinut pedeapsa aplicată fiecărei inculpate pentru infracţiunea prevăzută de art. 328 C. pen. cu aplic. art. 320 alin. (7) teza a I-a C. proc. pen., în cuantumul şi modalitatea de executare, apelantele B.I.A., D.I.B., S.A.V., Ş.A.V., G. (fostă L.) D.E. şi N.E.A. urmând să execute pedeapsa de 8 luni închisoare, cu aplic. art. 86¹ C. pen.

Termenele de încercare au fost reduse la 2 ani şi 8 luni pentru fiecare.

Restul dispoziţiilor sentinţei au fost menţinute. Concomitent, instanţa de apel a respins ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii N. (G.) E.F., M.P., Ş.V., G.C.Ş., C.I.M. şi R.V. împotriva sentinţei penale nr. 32 din 07 februarie 2012 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa.

Potrivit art. 383 alin. (1) cu referire la art. 350 alin. (1) C. proc. pen., instanţa de apel a menţinut starea de arest preventiv a inculpaţilor G.F.N. aflat în arest preventiv la Penitenciarul Rahova, N. (G.) E.F., M.P., Ş.V., C.I.M., R.V. şi G.C.Ş., toţi aflaţi în arest preventiv în Penitenciarul Mărgineni.

Conform art. 383 alin. (2) C. proc. pen. combinat cu art. 88 C. pen. s-a computat din pedeapsa rezultantă aplicată fiecărui inculpat reţinerea şi arestarea preventivă, după cum urmează: pentru inculpatul G.F.N. de la 20 aprilie 2011 la zi, pentru N. (G.) E.F. de la 21 aprilie 2011 la zi, pentru M.P. de la 20 aprilie 2011 la zi, pentru Ş.V. de la 20 aprilie 2011, la zi, pentru G.C.Ş. de la 20 aprilie 2011, la zi, pentru C.l.M. perioada reţinerii cuprinsă între 20 aprilie 2011 - 21 aprilie 2011 precum şi perioada arestării preventive începând cu 24 mai 2011, Ia zi, iar pentru inculpatul R.V. de la 04 iulie 2011, la zi.

Au fost obligaţi fiecare dintre apelanţii inculpaţi N. (G.) E.F., M.P., Ş.V. G.C.Ş. şi R.V. la cheltuieli judiciare către stat în cuantum de câte 400 lei iar apelantul inculpat C.l.M. la plata sumei de 700 lei cu acelaşi titlu, din care suma de 400 lei onorariu apărător oficiu s-a avansat din fondul Ministerului Justiţiei în contul Baroului Prahova.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut pe baza actelor si lucrărilor dosarului următoarele:

Căile de atac formulate în cauză vizează, pe de o parte, nelegalitatea şi netemeinicia pedepselor dar şi netemeinicia sentinţei sub aspectele arătate pe larg în apelul formulat de unitatea de parchet, iar pe de altă parte, greşita condamnare atât pentru infracţiunile prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 dar şi pentru cele de proxenetism ori prostituţie ca şi greşita individualizare a pedepselor, sub aspectul cuantumului şi al modalităţii de executare, potrivit apelurilor declarate de inculpaţi.

Instanţa de apel, făcând propria evaluare a probatoriilor administrate în timpul urmăririi penale, respectiv: procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice şi a mesajelor tip S.M.S. legal interceptate, informaţiile furnizate de autorităţile judiciare competente din Irlanda prin intermediul comisiei rogatorii, plângerile şi declaraţiile părţilor vătămate, adresele furnizate de Penitenciarul Rahova şi Centrul de Coordonare din cadrul I.G.P.F., declaraţiile date de martori, inclusiv cei a căror identitate a fost protejată, procesele verbale de percheziţie domiciliară, încheiate cu autorizarea instanţei, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică şi declaraţiile date de inculpaţi în conformitate cu art. 320¹ C. proc. pen., privind judecata în cazul recunoaşterii vinovăţiei, introdus prin Legea nr. 202/2010, apreciază că instanţa de fond a reţinut în mod corect şi complet situaţia de fapt, astfel cum a fost expusă pe larg anterior şi necontestată de inculpaţi, probele administrate în cauză fiind complet analizate şi just apreciate.

Situaţia de fapt expusă în sentinţa instanţei de fond nu a fost contestată de către inculpaţi, însă aceştia au susţinut că fapta săvârşită nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, ci eventual, a celei prevăzute de art. 8 din acelaşi act normativ, respectiv art. 323 C. pen.

În acord cu argumentele avute în vedere de instanţa de fond, instanţa de apel apreciază că, în ceea ce îi priveşte pe apelanţii inculpaţi, fapta acestora de iniţiere şi constituire, respectiv, aderare, la grupul infracţional organizat întruneşte toate elementele constitutive ale acesteia şi prin urmare, în mod corect, apărările invocate şi cererile de schimbare a încadrării juridice au fost respinse.

În opinia instanţei de apel, relaţiile speciale între inculpaţi, cum sunt cele de rudenie dintre G.F.N. şi G. (N.) E.F. ori de prietenie între primul şi inculpaţii M.P. şi Ş.V., nu sunt de natură să conducă la concluzia incidenţei dispoziţiilor cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. a) teza a II-a din Legea nr. 39/2003, aşa cum aceştia au susţinut, atâta timp cât inculpaţii au acţionat pe o perioadă de timp îndelungată, în mod coordonat şi în scopul obţinerii de venituri materiale ilicite, neputându-se vorbi în aceste condiţii, nici de caracterul ocazional al grupului şi nici de asocierea în scopul comiterii imediate a unei sau mai multor infracţiuni pentru a fi incidente dispoziţiile invocate.

Dimpotrivă, relaţiile apropiate dintre membrii grupului au facilitat constituirea şi funcţionarea acestuia pe o perioadă relativ îndelungată de timp, în scopul pentru care a fost iniţiat şi fără ca între aceştia să apară disensiuni ori discuţii care să conducă la destrămarea lui.

În ceea ce priveşte infracţiunea de prostituţie, instanţa de apel a reţinut că deşi la începutul cercetărilor, inculpatele au negat că ar fi desfăşurat astfel de activităţi pe teritoriul Irlandei, la îndemnul şi cu sprijinul inculpaţilor anterior arătaţi, după obţinerea informaţiilor din partea autorităţilor judiciare din Irlanda prin intermediul comisiei rogatorii, ce se coroborează cu înscrisurile ataşate, în principal site-urile prin intermediul cărora şi-au postat datele de identificare şi procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice şi S.M.S.-urilor legal interceptate, acestea, până la începerea cercetării judecătoreşti, au recunoscut infracţiunea imputată, aceeaşi poziţie fiind adoptată şi de către inculpaţi.

Prin coroborarea acestor mijloace de probă, instanţa de apel a concluzionat - ca şi instanţa de fond - că apelantele inculpate au întreţinut raporturi sexuale cu diverse persoane de sex masculin în scopul procurării principalelor mijloace de existenţă, în cauză, făcându-se dovada că o parte din sumele de bani obţinute rămâneau la inculpate iar diferenţa era colectată de către inculpatul M.P. şi predată liderului grupului, respectiv inculpatului G.F.N.

Spre deosebire însă de instanţa de fond, instanţa de apel a apreciat că inculpatele au desfăşurat activităţile ce intră în conţinutul laturii obiective a infracţiunii de prostituţie în mod liber, fără a fi constrânse în acest sens iar aceasta a fost numai înlesnită de către apelanţii" inculpaţi, care, la rândul lor, au tras foloase de pe urma practicării ei, aşa încât, în mod temeinic şi legal, s-a reţinut că inculpatele se fac vinovate de săvârşirea infracţiunii de prostituţie prevăzută de art. 328 C. pen., iar inculpaţii menţionaţi anterior şi de infracţiunea de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen.

Împrejurarea că la dosarul cauzei nu există mărturiile persoanelor care au beneficiat de servicii sexuale din partea inculpatelor nu conduce în mod necesar la concluzia inexistenţei infracţiunii, situaţia de fapt, împrejurările comiterii acesteia şi vinovăţia inculpatelor rezultând din coroborarea tuturor probelor anterior menţionate şi nu numai din recunoaşterea comiterii faptelor de către inculpaţi, aşa încât criticile invocate sub acest aspect au fost respinse de instanţa de apel ca nefondate. Instanţa de apel a subliniat faptul ca la dosarul cauzei există mai multe mesaje primite de inculpate prin e-mail din partea unor bărbaţi care şi-au exprimat mulţumirea, ori dimpotrivă, dezamăgirea, faţă de serviciile sexuale oferite de acestea, ceea ce a condus la concluzia că fapta de prostituţie există şi a fost săvârşită de inculpate, aceasta întrunind toate elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 328 C. pen.

Analizând împrejurarea invocată în apărare potrivit căreia fapta a fost săvârşită pe teritoriul Irlandei şi nu este încriminată ca infracţiune, instanţa de apel a decis că această împrejurare nu poate fi avută în vedere pentru înlăturarea ori diminuarea răspunderii penale dat fiind că în conformitate cu art. 4 C. pen. în vigoare ce reglementează personalitatea legii penale, legea penală se aplică infracţiunilor săvârşite în afara teritoriului ţării dacă făptuitorul este cetăţean român, constatându-se că aceste condiţii sunt întrutotul îndeplinite în cauză, fapta fiind încriminată sub art. 328 C. pen. şi a fost săvârşită de cetăţeni români.

În ceea ce priveşte însă infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 reţinută în sarcina inculpatelor L.D.E., D.I.B., B.I.A., N.E.A., S.A.N. şi Ş.A.V., în opinia instanţei de apel, condamnarea lor pentru această faptă a fost consecinţa greşitei interpretări a probatoriilor administrate.

Instanţa de apel a constatat ca în actul de acuzare şi de către instanţa de fond, s-a susţinut că inculpatele, care în cursul anului 2010 s-au deplasat pe teritoriul Irlandei unde au practicat prostituţia, activitate facilitată de membrii grupului care au racolat clienţii prin intermediul site-urilor specializate şi au obţinut principalele mijloace de existenţă din desfăşurarea acestei activităţi, ar fi sprijinit, prin aceasta, activitatea grupului infracţional organizat în scopul comiterii unor infracţiuni grave de proxenetism.

Instanţa de apel a reţinut că activitatea de prostituţie s-a desfăşurat la îndemnul şi cu sprijinul inculpaţilor, dar fără ca aceştia să exercite acte de constrângere asupra lor, fiind aşadar, o faptă liber asumată de către inculpate, în scopul obţinerii principalelor mijloace de existenţă, de pe urma căreia au tras foloase şi inculpaţii. Prin urmare, chiar dacă parte din sumele câştigate erau remise celorlalţi membrii ai reţelei, în principal liderului grupului, aceasta nu echivalează cu sprijinirea grupului infracţional profilat pe săvârşirea infracţiunilor de proxenetism în sensul prevăzut de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu atât mai mult cu cât între părţi existau relaţii de prietenie, cazul inculpatului G.F.N. care se afla în relaţii apropiate cu inculpata L.D.E., concretizate în prezent în căsătorie, a inculpatului M.P., prieten cu inculpata S.A. ori chiar de căsătorie, cazul inculpaţilor Ş.V. şi Ş.A.V.

Pe de altă parte, în cadrul judecării apelului, instanţa a constatat că inculpatele au fost trimise în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de prostituţie prevăzută de art. 328 C. pen., faptă care nu se regăseşte printre cele arătate expres şi limitativ în art. 2 alin. (1) lit. b) ca fiind infracţiune gravă şi care să justifice existenţa grupului, aşa încât, condamnarea acestora pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 şi aplicarea de pedepse prin raportare la infracţiunea de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen. a fost apreciată de instanţa de apel ca fiind greşită.

Instanţa de apel a respins concluzia la care a ajuns instanţa de fond în sensul existenţei activităţii de sprijinire de către inculpatele apelante a grupului profilat pe infracţiunile de proxenetism, întrucât apelantele inculpate au fost acuzate, în mod judicios, că au comis activităţi de prostituţie pe teritoriul Irlandei în interes personal, fiind însă în acelaşi timp subiecte pasive în ceea ce priveşte infracţiunea de proxenetism reţinută în sarcina apelanţilor inculpaţi. Cu alte cuvinte, in opinia instanţei de apel, activitatea desfăşurată de inculpate nu poate întruni, în acelaşi timp, atât elementele constitutive ale infracţiunii de prostituţie cât şi pe cele ale infracţiunii de sprijinire a grupului de proxeneţi, de vreme ce ele practicau prostituţia la îndemnul şi prin înlesnirea oferită de membrii grupului, iar aceştia încasau cea mai mare parte din câştiguri.

Instanţa de apel a considerat că în mod eronat a condamnat instanţa de fond pe inculpate, în condiţiile în care instanţa de fond a reţinut că asupra lor au fost exercitate ameninţări din partea inculpaţilor, şi cu toate acestea, ele ar fi sprijinit grupul în scopul comiterii de către acesta a infracţiunii de proxenetism, ceea ce în mod obligatoriu impunea existenţa formei de vinovăţie a intenţiei directe, exclusă în respectivele condiţii.

În plus, s-a constatat că, deşi prin motivele de apel invocate de unitatea de parchet se susţine că pedepsele aplicate inculpatelor în temeiul dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, de câte 2 ani şi 4 luni închisoare sunt nelegale, nu s-a dezvoltat în nici un fel acest motiv, spre deosebire de situaţia inculpaţilor condamnaţi pentru aceeaşi faptă, unde s-au formulate argumente temeinice în susţinerea punctului de vedere prin raportare la infracţiunea cea mai gravă, aşa cum prevede în mod expres art. 7 alin. (2) din Legea nr. 39/2003 şi care în cazul acestora din urmă a fost considerată a fi, într-adevăr, infracţiunea de proxenetism.

Instanţa de apel a apreciat ca, deşi inculpatele au uzat de procedura simplificată prevăzută de art. 320¹ C. proc. pen., încadrarea juridică stabilită de instanţa de fond, în infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, a fost lipsită de suport probator şi ca atare, a constatat ca apelurile declarate sunt fondate, sub acest aspect, şi în temeiul dispoziţiilor art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul, a desfiinţat în parte sentinţa în sensul achitării inculpatelor în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., dat fiind că, infracţiunea de grup organizat există, însă a fost comisă de alte persoane, respectiv de către apelanţii inculpaţi.

În ceea ce priveşte cel de al doilea palier al grupului infracţional organizat iniţiat şi condus de inculpatul G.F.N. acesta a vizat infracţiunea de şantaj prevăzută de art. 194 C. pen., acţiuni aduse la îndeplinire de inculpaţii G. (N.) F.E., G.C.Ş., R.V., C.l.M., care în perioada 2008-2011 au exercitat acte de constrângere fizică şi morală, asupra mai multor persoane, pentru a le determina să plătească taxe de protecţie sau dobânzi la sume împrumutate ori pretins împrumutate, din rândul cărora au făcut parte S.C., M.O., B.I.C., R.I., M.I., G.M., P.G., M.I.D.

Situaţia de fapt, astfel cum a fost expusă, rezultă din coroborarea proceselor verbale de redare a convorbirilor telefonice legal interceptate cu plângerile şi declaraţiile părţilor vătămate, a declaraţiilor date de martorii audiaţi sub identitate protejată P.I., V.G., G.M., declaraţia dată de martorul H.I. şi nu în ultimul rând, din declaraţiile inculpaţilor, care au recunoscut comiterea infracţiunilor, astfel cum au fost arătate în actul de acuzare, şi şi-au însuşit probatoriile administrate la urmărirea penală.

Instanţa de apel a reţinut că, în timpul judecăţii părţile vătămate R.G. şi A.G.A. s-au prezentat şi au declarat că nu doresc să participe la proces în această calitate şi nici ca părţi civile. Atitudinea adoptată de părţile vătămate nu poate conduce la ideea inexistenţei faptei ori a diminuării răspunderii penale în raport de probatoriile administrate în timpul urmăririi penale şi care au fost însuşite de inculpaţi, cu atât mai mult cu cât schimbarea poziţiei procesuale nu a fost motivată în vreun fel, fiind prin urmare, subiectivă. Ca atare, şi în privinţa infracţiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 şi art. 194 C. pen. instanţa de apel a stabilit că prima instanţă a reţinut o situaţie de fapt corectă şi o încadrare juridică corespunzătoare în raport de probatoriile administrate în cauză.

Referitor la inculpatul C.l.M., în sarcina căruia s-a reţinut şi săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 279 alin. (1) şi (3) C. pen., constând în aceea că la data de 24 mai 2011 s-a deplasat la Tribunalul Dâmboviţa, unde avea loc judecarea apelului împotriva unei sentinţe a Judecătoriei Târgovişte prin care inculpatul G.F.N. fusese condamnat, având asupra sa o armă, respectiv un pistol cu glonţ letal Makarov, fiind depistat de ofiţeri din cadrul I.P.J. Dâmboviţa, instanţa de apel a constatat că şi aceasta faptă a fost probată prin procesul verbal de constatare ce se coroborează cu recunoaşterea ulterioară a faptei de către inculpat. In raport de aceste împrejurări, instanţa de apel apreciază ca deplin justificată condamnarea inculpatului C.l.M. în baza dispoziţiilor legale menţionate.

Instanţa de apel a mai stabilit că, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul G.F.N., având în vedere că faptele imputate acestuia au fost comise în perioada 2008-2011, iar potrivit fişei de cazier judiciar şi hotărârilor judecătoreşti ataşate, rezultă că infracţiunile pentru care a fost condamnat au fost săvârşite în perioada liberării condiţionate din executarea pedepsei de 7 ani închisoare aplicată de Tribunalul de Mare Instanţă din Nice, hotărâre recunoscută prin sentinţa penală nr. 181 din 13 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin nerecurare la 24 noiembrie 2006, în mod temeinic şi legal prima instanţă a reţinut la încadrarea juridică a fiecărei infracţiuni starea de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen. în acelaşi timp însă, Curtea de Apel observă că, în mod greşit a apreciat tribunalul că nu s-ar justifica aplicarea dispoziţiilor art. 61 C. pen., cu motivarea că prin sentinţa penală nr. 181/2006 a Curţii de Apel Bucureşti a fost revocat restul de pedeapsă, dat fiind că din coroborarea datelor înscrise în fişa de cazier judiciar cu cele din hotărârile judecătoreşti ataşate, rezultă că prin sentinţa penală nr. 424 din 23 octombrie 2007, modificată prin Decizia penală nr. 90 din 12 iunie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 4072 din 09 decembrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare, parţial executată în Franţa, respectiv în perioada 01 mai 2003-23 octombrie 2007, când a fost liberat condiţionat de către autorităţile judiciare franceze.

În aceste condiţii, chiar dacă infracţiunile deduse judecăţii nu impun revocarea obligatorie conform art. 61 alin. (2) C. pen., având în vedere că au fost comise în termenul de încercare al liberării condiţionate şi ele prezintă o gravitate sporită, revocarea beneficiului liberării condiţionate pentru restul neexecutat de 2 ani, 6 luni şi 8 zile închisoare este pe deplin justificată faţă de incidenţa dispoziţiilor art 61 alin. (1) teza ultimă C. pen., motivul de apel invocat de parchet fiind fondat.

Totuşi, întrucât pentru infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) raportat la alin. (2) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 320f alin. (7) C. proc. pen., s-a aplicat inculpatului G.F.N. maximul pedepsei, respectiv 4 ani şi 8 luni închisoare, instanţa de apel a concluzionat că, şi în condiţiile revocării beneficiului liberării condiţionate, nu se impune aplicarea unui spor de pedeapsă.

În ceea ce priveşte individualizarea pedepselor aplicate aceluiaşi inculpat, Curtea de Apel a apreciat că instanţa de fond a evaluat în mod corespunzător criteriile cuprinse în art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social relativ ridicat al faptelor, dedus din natura relaţiilor sociale încălcate, perioada îndelungată în care a acţionat, calitatea acestuia de lider, statutul de recidivist dar şi în raport de dispoziţiile cuprinse în art. 7 alin. (2) din Legea nr. 39/2003, care impun, în cazul infracţiunii prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, aplicarea de pedepse ce nu pot depăşi sancţiunea prevăzută de lege pentru infracţiunea cea mai gravă care intră în scopul grupului infracţional organizat.

Cum inculpatul G.F.N. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunilor de iniţiere şi constituire a unui grup infracţional organizat profilat pe săvârşirea infracţiunilor grave de proxenetism şi şantaj, cea mai gravă fiind cea prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen., sancţionată cu închisoarea de la 2 la 7 ani, având în vedere că în urma aplicării dispoziţiilor art. 320 alin. (7) C. proc. pen., limitele de pedeapsă se situează între 1 an şi 4 luni şi 4 ani şi 8 luni închisoare, limita superioară regăsindu-se şi în intervalul de la 3 ani şi 4 luni şi 13 ani şi 4 luni închisoare, respectiv de la 5 la 20 ani închisoare, redus cu o treime prevăzut pentru grup, iar potrivit art. 7 alin. (2) din Legea nr. 39/2003, pedeapsa stabilită conform art. 7 alin. (1) nu poate depăşi maximul pedepsei pentru infracţiunea cea mai grea, care în cauza de faţă este de 4 ani şi 8 luni închisoare, a rezultat că sancţiunile stabilite sunt nu doar legale, ci şi temeinice, şi ca atare, nu se impune majorarea cuantumului acestora, aşa cum s-a solicitat.

Susţinerile Ministerului Public în sensul că prin sentinţa penală nr. 388 din 14 noiembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Prahova s-a dispus condamnarea acestuia la o pedeapsă de 9 ani închisoare iar inculpatul este cercetat şi în Dosarul nr. 12343/315/2011, şi că asemenea antecedente ar impune aplicarea unor pedepse mai aspre, au fost înlăturate de Curtea de Apel, faţă de împrejurarea că în cauzele invocate nu s-au pronunţat la data soluţionării apelului hotărâri definitive şi prin urmare, Curtea de Apel a considerat că inculpatul beneficiază de prezumţia instituită prin art. 5 C. proc. pen.

Referitor la criticile vizând nelegalitatea pedepselor aplicate inculpaţilor Ş.V., G.C.Ş., C.I.M. şi R.V., Curtea de Apel a admis apelul declarat de parchet ca fondat, pentru considerentele următoare:

În conformitate cu art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup se pedepseşte cu închisoarea de la 5 la 20 ani şi interzicerea unor drepturi. In acelaşi timp însă alin. (2) al aceluiaşi articol stipulează că pedeapsa pentru faptele prevăzute la alin. (1) nu poate fi mai mare decât sancţiunea prevăzută de lege pentru infracţiunea cea mai gravă care intră în scopul grupului infracţional organizat iar potrivit alin. (3) dacă faptele prevăzute la alin. (1) au fost urmate de săvârşirea unei infracţiuni grave se aplică regulile de la concursul de infracţiuni.

Aplicând dispoziţiile legale la situaţia din cauza de faţă, rezultă că apelanţilor inculpaţi anterior menţionaţi, condamnaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de proxenetism prevăzută, de art. 329 C. pen. şi/ori şantaj prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen., ce au constituit infracţiunile scop, nu li se puteau aplica pedepse inferioare limitei de 3 ani şi 4 luni închisoare, respectiv de 5 ani închisoare, prevăzută în art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, redusă cu o treime datorită incidenţei art. 320" alin. (7) C. proc. pen., care reprezintă o pedeapsă inferioară limitei maxime de 4 ani şi 8 luni închisoare pentru infracţiunea cea mai gravă de 7 ani închisoare pentru art. 329 C. pen., redusă cu o treime şi care se situează la limita superioară a celei prevăzute de art. 194 C. pen., adică de 5 ani, redusă cu o treime.

Ca atare, instanţa de apel a constatat că aplicarea unei sancţiuni de 3 ani închisoare în cazul inculpatului Ş.V., de 2 ani şi 4 luni închisoare inculpatului G.C.Ş., de câte 2 ani şi 6 luni închisoare inculpaţilor C.I.M. şi R.V. pentru infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 320¹ alin. (7) C. proc. pen. s-a situat în afara limitelor legale şi prin urmare, Curtea de Apel a admis ca fondat apelul declarat de unitatea de parchet şi, în temeiul dispoziţiilor art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a desfiinţat în parte sentinţa instanţei de fond în sensul descontopirii pedepselor rezultante aplicate acestora în componentele sale şi aplicarea de pedepse corespunzătoare. Astfel, Curtea de Apel s-a orientat la aplicarea unor sancţiuni situate la limita inferioară a textului legal incriminator apreciind că aceasta corespunde exigenţelor unei juste individualizări în raport de amploarea activităţii infracţionale desfăşurate, persoana fiecărui inculpat dar şi faţă de sancţiunea aplicată liderului grupării, recidivist.

Curtea de Apel a apreciat ca din probele administrate în cauză nu a rezultat necesitatea reţinerii unor circumstanţe de natura celor prevăzută de art. 74 C. pen., care să justifice reducerea pedepselor sub minimul special de 3 ani şi 4 luni închisoare, aşa încât criticile inculpaţilor vizând cuantumul ridicat al pedepselor nu pot fi primite.

În ceea ce priveşte restul sancţiunilor aplicate de instanţa de fond tuturor inculpaţilor Curtea de Apel a constatat că acestea au fost legal şi corect individualizate în raport de gravitatea concretă a faptelor şi persoana fiecărui inculpat, atât în privinţa cuantumurilor cât şi a modalităţii de executare, datele ce caracterizează pe apelanţii inculpaţi în sensul că aceştia au mai suferit condamnări anterioare, justificând aplicarea unor pedepse privative de libertate.

Curtea de Apel a apreciat că nu se impune deci aplicarea unor sancţiuni mai aspre, aşa cum a solicitat unitatea de parchet, având în vedere că prin admiterea apelului sub aspectul nelegalităţii, pedeapsa aplicată inculpaţilor Ş.V., G.C.Ş., C.I.M. şi R.V. pentru infracţiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 urmează să atragă şi pedeapsa de executat, fiind cea mai grea.

Referitor la apelantele inculpate, în acord cu argumentele avute în vedere de tribunal şi faţă de soluţia de achitare dispusă in apel, Curtea de Apel a apreciat că datele ce caracterizează persoana fiecărei inculpate, vârsta acestora, lipsa antecedentelor penale, atitudinea sinceră ca şi preocuparea pentru completarea studiilor, justifică aplicarea unor pedepse de câte 8 luni închisoare, cu mult sub limita superioară prevăzută de art. 328 C. pen., de 2 ani închisoare, a cărei executare a fost corect suspendată sub supraveghere, în cauză fiind îndeplinite cerinţele prev. de art. 86 alin. (1) C. proc. pen., inclusiv de la lit. c) în sensul că pronunţarea condamnării va constitui un avertisment pentru inculpate şi chiar fără executarea pedepsei nu vor mai săvârşi infracţiuni. Faţă de solicitarea apelantelor inculpate de suspendare condiţionată a executării pedepsei, Curtea de apel a apreciat ca fiind neîndeplinită în cauză cerinţa prevăzută de art. 81 alin. (1) lit. c) C. pen., si a stabilit că singura modalitate de atingere a scopului prevăzut de art. 52 C. pen. este cea aleasă de instanţa de fond, care, prin obligaţiile impuse poate contribui la reeducarea condamnatului şi prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.

În opinia instanţei de apel, nu s-a justificat nici achitarea în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., aşa cum a solicitat inculpata N.E.A., întrucât fapta nu este lipsită vădit de semnificaţie pentru a fi incidente dispoziţiile art. 18 C. pen., relaţiile sociale încălcate prezentând o importanţă deosebită chiar şi în condiţiile în care fapta de prostituţie a fost comisă în străinătate.

Concluzionând, instanţa de apel a apreciat că toate criticile invocate de apelanţii inculpaţi ce vizează netemeinicia hotărârii sub aspectul individualizării judiciare a pedepselor au fost nefondate şi prin urmare, căile de atac formulate au fost respinse potrivit art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Instanţa de apel a mai stabilit că nu se mai justifică critica Ministerului Public vizând nelegalitatea hotărârii cu privire la greşita deducere a perioadei reţinerii în cazul inculpatului R.V., având în vedere că prin încheierea din 15 februarie 2012, tribunalul, din oficiu, tăcând aplicarea dispoziţiilor art. 195 C. proc. pen., a îndreptat eroarea materială strecurată în sensul că deducerea corectă a perioadei reţinerii şi arestării este de la 04 iulie 2011, la zi, iar nu de la 05 iulie 2011, la zi cum se menţionase în sentinţă.

În opinia Curţii de apel, critica vizând confiscarea „in rem" a sumelor de bani obţinute din săvârşirea infracţiunilor nu este fondată, având în vedere că instanţa de fond a dispus confiscarea sumelor de bani în temeiul art. 118 lit. e) C. pen., astfel cum rezultă din înscrisurile aflate în dosarul de urmărire penală reprezentate de consemnarea la C.E.C. a sumelor ridicate de la inculpaţi cu ocazia percheziţiilor efectuate şi pentru care au fost eliberate recipise şi chitanţe fiscale.

Nici aprecierea privind aşa zisa omisiune a confiscării celorlalte sume de bani obţinute de inculpate din săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 328 C. pen., nu este întemeiată, din actele şi lucrările cauzei nerezultând, cu certitudine, în afara sumelor deja confiscate, nivelul veniturilor obţinute de acestea, astfel că şi din această perspectivă, soluţia pronunţată de instanţa de fond este legală şi temeinică.

În final, si critica vizând greşita ridicare a măsurilor asigurătorii dispuse prin ordonanţele din 22 aprilie 2011 a fost respinsă ca neîntemeiată, Curtea de Apel apreciind că, aşa cum a reţinut şi prima instanţă, instituirea sechestrului asigurător asupra celor două autoturisme a avut ca scop repararea pagubei pricinuite prin comiterea infracţiunii prevăzute de art. 194 C. pen., şi câtă vreme nici una dintre părţile vătămate nu s-a constituit parte civilă în cauză, o asemenea măsură nu se mai justifică, ştiut fiind că scopul unei atari măsuri este impusă de necesitatea reparării pagubei produsă prin infracţiune.

Împotriva deciziei penale nr. 101 din 20 iunie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, au declarat recurs pe de o parte, Parchetai de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Ploieşti, şi pe de altă parte, inculpaţii M.P., N. (G.) E.F., Ş.V., G.C.Ş., C.l.M., R.V., G.F.N., B.I.A., L.D.E., D.I.B., N.E.A., S.A.N. şi Ş.A.V.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Ploieşti, a criticat decizia Curţii de Apel Ploieşti invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385 pct. 14, 17 și 1 8 C. proc. pen.

Prin prisma cazului de casare menţionat de art. 385 pct 18, Parchetul a criticat decizia instanţei de apel pentru greşita achitare a inculpatelor B.I.A., D.I.B., S.A.N., Ş.A.V., G. (fostă L.) D.E. şi N.E.A. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de Art. 7 alin. (1) raportat la alin. (2) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 320 alin. (7) teza I C. proc. pen.

Parchetul susţine că în realitate, inculpatele B.I.A., D.I.B., S.A.N., Ş.A.V., G. (fostă L.) D.E. şi N.E.A. au aderat ba chiar au sprijinit grupul infracţional organizat, din probele administrate rezultând ca acestea au practicat prostituţia pe teritoriul Irlandei.

Din coroborarea probelor administrate în cauză, incluzând declaraţiile inculpatelor, ale inculpaţilor, ale martorilor, ale persoanelor audiate sub altă identitate, informaţiile furnizate de autorităţile judiciare competente din Irlanda, din adresele răspuns furnizate de Penitenciarul Rahova si Centrul de Coordonare din sediul I.G.P.F. precum şi înregistrările convorbirilor telefonice şi a mesajelor tip S.M.S. rezultă fără echivoc că inculpaţii au acţionat in cadrul unui grup infracţional organizat, cu roluri determinate, de-a lungul unei perioade îndelungate de timp, că de coordonarea grupului s-a ocupat G.F.N., care a păstrat legătura telefonic, prin convorbiri efective şi mesaje, cu o parte din inculpatele ce se prostituau pe teritoriul Irlandei, mai exact cu inculpatele B.I.A., S.A.N., G. (fostă L.) D.E. şi N.E.A.

Inculpatul N. (G.) E.F. se folosea de inculpata D.I.B., care se prostitua pentru acesta, inculpata primind ca sarcină din partea inculpatului G.F.N. asigurarea conducerii grupării, pe perioada cât inculpatul menţionat era arestat, şi să poarte corespondenţă referitoare la banii obţinuţi din prostituţie cu inculpatele B.I.A., G. (fostă L.) D.E. şi N.E.A.

În susţinerea acestui caz de casare Parchetul detaliază faptul că B.I.A., G. (fostă L.) D.E. şi N.E.A. au desfăşurat activitatea de prostituţie în folosul inculpatului G.F.N., că S.A.N. a desfăşurat activitatea de prostituţie pentru inculpatul M.P., inculpata D.I.B. pentru N.E.F. şi Ş.A.V. pentru inculpatul Ş.V.

Astfel, rezultă că între aceste tinere existau legături evidente, ceea ce demonstrează în opinia Parchetului, alături de întreg ansamblul probator, existenţa unui grup infracţional organizat, care coordona inculpatele şi pe care inculpatele îl sprijineau.

Un alt caz de casare invocat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Ploieşti este cel prevăzut de art. 385⁹ pct 171, recurentul considerând că, în mod greşit, instanţa de apel nu a aplicat dispoziţiile art. 118 lit. e) C. pen., în ceea ce priveşte confiscarea sumei de 15.000 euro de la G. (fostă L.) D.E. şi, tot în mod eronat, a menţinut dispoziţiile instanţei de fond privind ridicarea măsurii sechestrului asigurător instituit în cursul urmăririi penale asupra celor două autoturisme, culoare negru, de culoare galben. În motivele apelului declarat împotriva sentinţei instanţei de fond, a învederat instanţei că tribunalul a procedat la o confiscare in rem a sumelor de bani obţinute la săvârşirea infracţiunilor, de vreme ce măsurile de siguranţă, fiind sancţiuni penale şi având caracter personal, trebuiau aplicate fiecărui inculpat în parte, invocând în acest sens practica Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie (Decizia nr. 39/2005 a acestei instanţe).

Se mai arată că, in cadrul declaraţiei formulată de inculpata G. (fostă L.) D.E. (fila 139), aceasta recunoaşte ca practică prostituţia şi că din această activitate a obţinut suma de aproximativ 15.000 euro, sumă ce ar fi trebuit confiscată de către prima instanţă potrivit dispoziţiilor art. 118 lit. e) C. pen. de la această inculpată.

Celelalte inculpate (N.E.A., B.I.A., S.A.V.) au recunoscut in declaraţiile prestate sub jurământ, aflate în vol. V din dosarul de urmărire penală - filele 13, 97-100, că practicau prostituţia si că, pentru prestaţiile sexuale oferite încasau tarife standard variind între 80 de euro şi 180 de euro (N.E.A., B.I.A.), câteodată încasând şi suma de 250 euro (B.I.A.) sau între 100 de euro şi 200 de euro (S.A.V.). În acelaşi timp, accesând site-ul, a reieşit că inculpata D.I.B., postată fiind pe acest site dedicat oferirii serviciilor sexuale sub pseudonimul J., figura pe pagina sa de prezentare ca încasând pentru serviciile sexuale oferite tarife între 80 de euro şi 150 de euro, iar inculpata Ş.A.V., postată fiind pe acest site sub pseudonimul Selena, figura cu tarife practicate între 100 şi 600 de euro pentru acelaşi gen de servicii. Cu toate că unitatea de parchet a solicitat instanţei de apel să dispună confiscarea sumelor de bani, conform art. 118 lit. e) C. pen., întrucât aceşti bani au fost obţinuţi de către inculpatele menţionate mai sus din activitatea infracţională, instanţa de apel nu s-a pronunţat faţă de acest motiv de apel.

Ulterior, cu ocazia dezbaterilor, Parchetul nu a mai susţinut motivul de recurs referitor la neaplicarea dispoziţiilor prevăzute de art. 118 lit. e) C. pen. sumelor obţinute de inculpatele N.E.A., B.I.A., S.A.V., Ş.A.V. si D.I.B., întrucât a apreciat că, în majoritatea cazurilor, este vorba de sume incerte, al căror cuantum nu poate fi determinat in aceasta fază procesuală,

Cu referire la soluţia instanţei de fond prin care s-a dispus ridicarea măsurii sechestrului asigurător asupra autoturismului, culoare negru, și a autoturismului de culoare galben, unitatea de parchet a criticat pe de o parte faptul că instanţa de apel nu s-a pronunţat referitor la aceasta critică formulată, decizia pronunţată în apel suferind astfel sub aspectul nelegalităţii şi, pe de altă parte, a. criticat legalitatea ridicării măsurii instituite asupra celor două autoturisme.

Susţine Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Ploieşti că în mod greşit a procedat Tribunalul Dâmboviţa, atunci când a ridicat măsura asiguratorie a sechestrului instituit in cursul urmăririi penale asupra autoturismului, de culoare negru, motivat de împrejurarea că, la data instituirii sechestrului asigurător, autoturismul nu se mai afla in proprietatea inculpatului, fiind vândut petentului N.C. la data de 15 ianuarie 2011, conform contractului de vânzare cumpărare depus. Aceeaşi situaţie se regăseşte in ceea ce priveşte măsura sechestrului asigurător instituit asupra autoturismului de culoare galben, pentru care instanţa de fond a dispus de asemenea ridicarea acestei măsuri.

Motivul pentru care Parchetul consideră că soluţia instanţei de fond privind ridicarea măsurilor sechestrului asigurător este greşită este, in ambele cazuri, poziţia procesuală atât a inculpatului G.C.Ş. (fostul proprietar al primului autoturism), cât si a inculpatului N.E.F. (fostul proprietar al celui de al doilea autoturism) de recunoaştere a faptelor aşa cum au fost recunoscute prin Rechizitoriu, în cadrul procedurii simplificate prevăzute de art. 320¹ C. proc. pen. într-o astfel de procedură, fată de recunoaşterile celor doi inculpaţi, se apreciază de către unitatea de parchet că instanţa care a judecat fondul a avut suficiente dovezi care să conducă la concluzia că, din banii obţinuţi prin săvârşirea infracţiunilor de şantaj şi asociere la un grup infracţional constituit, înstrăinarea de către inculpaţi a autoturismelor a fost realizată in scopul ascunderii provenienţei ilicite a bunului, iar contractele de vânzare - cumpărare cu petenţii - actualii proprietari - s-au încheiat în scopul fraudării legii, pentru ca bunurile să nu poată fi găsite în patrimoniul inculpaţilor în ipoteza descoperirii activităţii infracţionale.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Ploieşti consideră că măsura sechestrului asigurător a fost luată în condiţii legale, fiind necesară aplicarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale asupra ambelor autoturisme, chiar dacă aparent, bunurile nu se mai aflau in patrimoniul inculpaţilor, recurentul invocând în sprijinul opiniei sale practica Curţii de Apel Bucureşti - Decizia penală nr. 770/R/2007.

Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 14 C. proc. pen., Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Ploieşti a învederat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie netemeinicia hotărârii sub aspectul greşitei individualizări a pedepselor pentru inculpaţii G.F.N., N. (G.) E.F., R.V., Ş.V., G.C.S., C.l.M., cu precizarea că în cazul inculpatului G.F.N., aceasta critică priveşte doar neaplicarea sporului prevăzut art. 61 alin. (1) C. pen., întrucât instanţele de fond si apel nu ar fi luat în considerare gravitatea faptelor săvârşite si caracterul organizat al acestora.

În opinia recurentului, se critică hotărârea pentru stabilirea unor cuantumuri mult reduse ale pedepselor aplicate inculpaţilor faţă de gravitatea faptelor comise.

S-a învederat instanţei de recurs ca grupul infracţional organizat iniţiat, condus şi coordonat de inculpatul G. (fost P.) F.N., a desfăşurat activitatea infracţională nu numai in judeţul Dâmboviţa, ci activitatea acestei grupări este extinsă şi în alte regiuni ale ţării ba chiar şi in alte ţări europene. Modul de săvârşire a infracţiunilor evidenţiază metode violente, copierea comportamentelor mafiote, specializarea membrilor grupurilor pe diverse genuri de infracţiuni, inculpaţii fiind extrem de periculoşi.

Parchetul solicită aplicarea unor pedepse în regim privativ de libertate, cu un cuantum orientat către maximul special prevăzut de lege pentru atingerea scopului educativ al pedepsei.

În privinţa inculpatului G.F.N., având în vedere că faptele deduse judecăţii au fost săvârşite în termenul de liberare condiţionată, parchetul apreciază ca instanţa trebuia sa dea eficienţă dispoziţiilor art. 61 alin. (1) C. pen., respectiv să aplice şi un spor de pedeapsă.

Deşi iniţial Parchetul criticase Decizia penală nr. 101 din 20 iunie 2012 a Curţii de Ape) Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în temeiul art. 385¹ pct. 14 C. proc. pen., şi pentru inculpaţii M.P., B.I.A., D.I.B., S.A.N., Ş.A.V., G. (fostă L.) D.E. şi N.E.A., prin precizările înregistrate sub nr. 33154 din 12 noiembrie 2012 la Registratura Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, recurentul a precizat ca nu mai susţine aceste critici întrucât cu privire la aceşti inculpaţi nu s-a declarat apel de către procuror.

Împotriva Deciziei penale nr. 101 din data de 20 iunie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, au mai declarat recurs inculpaţii M.P., N. (G.) E.F., Ş.V., G.C.Ş., C.I.M., R.V., G.F.N., B.I.A., L.D.E., D.I.B., N.E.A., S.A.N. şi Ş.A.V.

În recursul formulat, inculpaţii M.P. şi N. (G.) E.F. au invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385 pct. 9, 12 şi 3 4 C. proc. pen., considerând că, pe de o parte, decizia recurată nu conţine motivele pe care se întemeiază, motivarea contrazicând dispozitivul hotărârii şi, pe de altă parte, că lipsesc elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 şi ale infracţiunii prevăzute de art. 329 C. pen.

Cu referire la infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, se învederează faptul că nu orice participaţie penală reprezintă un grup infracţional organizat, că Legea nr. 39/2003 ne arată în art. 2 lit. a) că un grup infracţional organizat trebuie să fie format din două sau mai multe persoane, să existe pe o perioadă îndelungată, să acţioneze coordonat (având structură proprie, ierarhie, structură de comandă, structură de execuţie, plan al activităţilor infracţionale) să urmărească obţinerea de beneficii financiare sau materiale prin comiterea de infracţiuni). Prin opoziţie, când aceste condiţii nu sunt întrunite rezultă că nu ne aflăm în prezenţa infracţiunii prevăzute de art. 7 alin. (1), potrivit tezei a II-a a art. 2 din Legea nr. 39/2003.

Recurenţii inculpaţi susţin în cadrul recursului că grupul din care se pretinde că ar face parte recurenţii inculpaţi nu ar avea organizare, că inculpatul pretins lider al grupului era arestat în timpul săvârşirii faptelor din prezenta cauză, timp în care nu s-a probat transmiterea vreunei comenzi sau ordin de către acesta către restul recurenţilor inculpaţi, că nu există vreun plan de acţiune sau a unor sarcini prestabilite către membrii asa-zisului grup, că între recurentul M. şi grup nu există legături de natură infracţională, iar singura legătura a recurentului inculpat N. (G.) E.F. cu presupusul grup ar fi doar una de rudenie cu inculpatul G.F.N., că nu există o structură de conducere şi una de execuţie, soluţiile instanţelor de fond şi apel fiind nesusţinute de probe.

Lipsind deci un elementul constitutiv, mai exact latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 385 pct. 12 C. proc. pen., recurenţii M.P. şi N. (G.) E.F. solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi a sentinţei instanţei de fond şi, în fond, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. pen., achitarea inculpaţilor M.P. şi N. (G.) E.F. pentru infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.

Cu referire la infracţiunea prevăzută de art. 329 C. pen., s-a învederat incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 385 pct. 12 C. proc. pen. pentru recurenţii M.P. şi N. (G.) E.F., apreciindu-se ca latura obiectivă a acestei infracţiuni se realizează prin îndemnul la practicarea prostituţiei adresat inculpatelor condamnate pentru infracţiunea de prostituţie, însă din punctul de vedere al apărării, existenţa acestei din urmă infracţiuni nu a fost probată de către acuzare, nefiind realizat elementul constitutiv al infracţiunii sub aspectul laturii obiective, mai exact, nu există dovezi că recurenţii inculpaţi ar fi primit vreun folos ca urmare a îndemnurilor spre practicarea prostituţiei de către recurentele inculpate din această cauză.

Astfel, se solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate si a sentinţei instanţei de fond şi, în fond, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., achitarea inculpaţilor M.P. şi N. (G.) E.F. pentru infracţiunea prevăzută de art. 329 C. pen.

Cât priveşte critica adusa deciziei recurate întemeiată pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen., recurenţii inculpaţi M.P. şi N. (G.) E.F. arată că, deşi instanţa de apel a achitat în mod corect pe toate inculpatele cu privire la săvârşirea infracţiunii menţionată în art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, decizia recurată cuprinde motive contradictorii acestui deznodământ, mai exact, decizia face vorbire despre existenţa unui grup organizat condus şi coordonat de recurentul inculpat G.F.N., despre legătura infracţională dintre acest recurent inculpat si recurentele inculpate B.I.A., L.D.E. si N.E.A., despre existenţa unor legături de rudenie, prietenie sau rezultate din căsătorie între unii inculpaţi si despre împrejurarea că (pag. 37 alin. (2) din decizia recurată) activitatea de prostituţie s-a desfăşurat cu sprijinul şi la îndemnul inculpaţilor, dar fără existenţa vreunei constrângeri, ci a fost o activitate liber asumată de către inculpate, această concluzie a Curţii de Apel venind în contradicţie cu concluzia că în privinţa grupului ar fi existat un plan de activitate.

Din prisma acestui caz de casare prevăzut de art. 385 pct. 9 C. proc. pen., recurenţii inculpaţi au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei rccurate si în fond, achitarea recurenţilor inculpaţi M.P. şi N. (G.) E.F. pentru infracţiunea prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.

În subsidiar, în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 385 pct. 14 C. proc. pen., recurenţii inculpaţi au solicitat ca, în raport de probele existente la dosar, in special faţă de rapoartele de evaluare dispuse şi întocmite de instanţa de fond, dar şi faţă de comportamentul sincer pe parcursul procesului, să se facă aplicarea art. 74 C. pen. cu consecinţa reducerii pedepselor aplicate inculpaţilor M.P. şi N. (G.) E.F. până la limita legal admisă, mai exact o pedeapsă cuprinsă între 2 ani şi şase luni şi 3 ani, care este considerată de către recurenţi ca fiind satisfăcătoare în realizarea scopului penal.

Formulând de asemenea recurs, inculpatele B.I.A. şi S.A.N. au invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385¹ pct. 9 si 12 C. proc. pen., considerând, pe de o parte, că decizia recurată nu conţine motivele pe care se întemeiază, motivarea contrazicând dispozitivul hotărârii şi, pe de altă parte, că lipsesc elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 328 C. pen.

Cu referire la cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 12 C. proc. pen., se susţine că faptei pentru care s-a dispus condamnarea recurentelor inculpate B.I.A. şi S.A.N. îi lipseşte un element constitutiv, anume latura obiectivă, întrucât, în argumentarea hotărârilor pronunţate în cauză nu se regăsesc dovezi pertinente şi utile referitoare la întreţinerea de relaţii sexuale de către inculpate in schimbul unor sume de bani, neexistând nici măcar mărturia vreunei persoane, că în realitate, condamnarea s-a pronunţat în baza unor declaraţii ale recurentelor inculpate B.I.A. şi S.A.N., care s-au coroborat doar cu menţiunile de pe site-urile de internet şi cu interceptările convorbirilor telefonice, aceste probe dovedind simple acte preparatorii sau cel mult o tentativă.

Recurentele au apreciat că instanţa de apel nu a putut motiva şi proba săvârşirea infracţiunii de către recurentele inculpate, fapt ce reiese din pagina 42 alin. (2) al deciziei recurate, unde se menţionează că omisiunea confiscării sumelor de bani obţinute de inculpate din săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 328 C. pen. nu ar fi întemeiată, deoarece din actele şi lucrările cauzei nu rezultă cu certitudine, în afara sumelor deja confiscate, nivelul veniturilor obţinute de recurente.

În opinia recurentelor, recunoaşterea faptelor penale săvârşite nu este un argument suficient în pronunţarea unei soluţii de condamnare a acestora, ci este necesar a fi dovedită împrejurarea că, în mod obişnuit, de obicei, persoana care practică prostituţia îşi procură mijloacele de subzistenţă sau principalele mijloace de subzistenţă prin întreţinerea de relaţii sexuale cu mai multe persoane (nu o persoană sau două).

Critica se referă şi la faptul că, în opinia recurentelor, nu s-ar fi dovedit nici existenţa acţiunii scop (obţinerea mijloacelor de subzistenţă), nici a acţiunii mijloc (practicarea de raporturi sexuale de obicei, în vederea obţinerii mijloacelor de subzistenţă sau principalelor mijloace de subzistenţă), nu s-au identificat persoanele de la care se presupune că s-ar fi obţinut sume de bani în urma practicării prostituţiei, un simplu I.D. pe internet nefiind edificator, căci orice persoană poate posta pe internet orice doreşte, iar recunoaşterea inculpatelor nu se coroborează cu alte mijloace de probă din care să rezulte că întreţinerea de relaţii sexuale în Irlanda a avut ca scop obţinerea de mijloace de subzistenţă.

Prin urmare, in temeiul dispoziţiilor art. 385⁹ pct. 12 C. proc. pen., recurentele inculpate B.I.A. şi S.A.N. solicită admiterea recursului, casarea celor două hotărâri pronunţate in cauză şi pe fond, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) din C. proc pen., achitarea pentru infracţiunea prevăzută de art. 328 C. pen.

Recurentele inculpate B.I.A. şi S.A.N. au criticat decizia recurată şi pentru motivul că hotărârea nu conţine motivele pe care se întemeiază, iar motivarea contrazice dispozitivul hotărârii, motiv de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 9 C. proc. pen.

În subsidiar, în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., recurentele inculpate B.I.A. şi S.A.N. au solicitat ca, avându-se în vedere circumstanţele reale şi personale, lipsa antecedentelor penale şi argumentele reţinute de primele două instanţe, să se dispună ca modalitatea de executare a pedepsei să fie cea prevăzută de art. 81 C. pen., suspendarea condiţionată a executării pedepsei, considerăndu-se de către recurente că în acest mod s-ar satisface pe deplin scopul coercitiv şi educativ al pedepsei.

În recursul formulat de inculpatele N.A. și Ş.A.V., s-au invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 18, 17, 9 şi 14 C. proc. pen., criticându-se decizia recurată deoarece, pe de o parte, nu conţine motivele pe care se întemeiază, motivarea contrazicând dispozitivul hotărârii, iar pe de altă parte, întrucât s-ar fi aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. Decizia este criticată şi pentru motivul că hotărârea este contrară legii sau prin hotărâre s-ar fi realizat o greşită aplicare a legii.

În baza cazului de casare prevăzut de art. 385 pct. 18 C. proc. pen., au solicitat inculpatele N.A. si Ş.A.V. achitarea pentru infracţiunea de prostituţie prevăzută de art. 328 C. pen., în temeiul art. 11 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la dispoziţiile art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. coroborat cu dispoziţiile art. 18 și art. 91 C. pen., având in vedere beneficiul art. 320¹ C. proc. pen. şi art. 52, art. 72, art. 74, art. 76, art. 19 toate C. pen., apreciindu-se că faptele celor doua inculpate nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.

Inculpatele recurente apreciază că, potrivit cazului de casare menţionat de art. 385 pct. 17 C. proc. pen., prin hotărâre s-ar fi făcut o greşită aplicare a legii.

În opinia recurentelor inculpate, recunoaşterea de către recurente a faptelor penale săvârşite nu este un argument suficient în pronunţarea unei soluţii de condamnare a acestora, ci este necesar de a fi dovedită împrejurarea că, în mod obişnuit, de obicei, persoana care practică prostituţia îşi procură mijloacele de subzistenţă sau principalele mijloace de subzistenţă prin întreţinerea de relaţii sexuale cu mai multe persoane (nu o persoană sau două). Nu s-au dovedit nici acţiunea scop (obţinerea mijloacelor de subzistenţă) nici acţiunea mijloc (practicarea de raporturi sexuale de obicei, în vederea obţinerii mijloacelor de subzistenţă sau principalelor mijloace de subzistenţă), nu s-au identificat persoanele de la care se presupune că s-ar fi obţinut sume de bani în urma practicării prostituţiei, un simplu ID pe internet nefiind edificator căci orice persoană poate posta pe internet orice doreşte, iar recunoaşterea inculpatelor nu se coroborează cu alte mijloace de probă din care să rezulte că întreţinerea de relaţii sexuale în Irlanda a avut ca scop obţinerea de mijloace de subzistenţă.

Cu referire la cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 9 C. proc. pen., se susţine faptul că hotărârea instanţei de apel face referire la argumentele Tribunalului, fără indicarea lor în concret, ceea ce echivalează cu o nemotivare a soluţiei de respingere în parte a apelului recurentelor inculpate, referitor la greşita individualizare a pedepsei.

Această împrejurare ar fi dus, în opinia recurentelor la imposibilitatea de exercitare a dreptului de apărare în mod efectiv, astfel încât în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 385⁹ pct. 9 C. proc. pen.

Recurentele inculpate N.A. si Ş.A.V. au solicitat admiterea recursului, desfiinţarea în parte a Deciziei nr. 101 din 20 iunie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, admiterea apelului si pe fond, în baza art. 11 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la dispoziţiile art. 10 alin. (1) lit. b)¹ C. proc. pen. coroborat cu dispoziţiile art. 18 și art. 91 C. pen. achitarea pentru infracţiunea de prostituţie întrucât faptele săvârşite nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.

În subsidiar, în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 385 pct. 14 C. proc. pen., inculpatele N.A. și Ş.A.V. au solicitat ca, avându-se în vedere circumstanţele reale şi personale, lipsa antecedentelor penale, clemenţa de care dau dovadă autorităţile statului român faţă de persoanele care practică prostituţia, faptul ca faptele s-au desfăşurat la 3.000 km distanţă de România, anume în Irlanda, unde prostituţia nu este sancţionată penal, fie să se pronunţe o pedeapsă cu o amendă penală, fie să se procedeze la aplicarea unei pedepse sub minimul stabilit potrivit art. 320 din Codul de Procedură Penală şi să se dispună ca modalitatea de executare a pedepsei să fie cea prevăzută de art. 81 C. pen., adică suspendarea condiţionată a executării pedepsei, considerând recurentele că în acest mod s-ar satisface pe deplin scopul coercitiv şi educativ al aplicării pedepsei.

Formulând de asemenea recurs, inculpatele G. (fostă L.) D.E. şi D.I.B. au invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385 pct. 12 şi 14 C. proc. pen., considerând, pe de o parte, că latura obiectivă a infracţiunilor lipseşte cu desăvârşire, pe de altă parte, că s-ar fi aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen., şi hotărârea este contrară legii sau s-ar fi realizat o greşită aplicare a legii prin hotărâre.

Recurentele inculpate G. fostă L.) D.E. şi D.I.B. au solicitat astfel, în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 385 pct 12 C. proc. pen., achitarea pentru infracţiunea de prostituţie prevăzută de art. 328 C. pen., în temeiul art. 11 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la dispoziţiile art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., considerând ca faptele celor doua inculpate nu întrunesc latura obiectivă a infracţiunii de prostituţie prevăzută de art. 328 C. pen. Se învederează instanţei aceea că din întreg materialul probator nu rezultă cu certitudine ca inculpatele G. fostă L.) D.E. şi D.I.B. s-ar fi prostituat, însă au avut o atitudine sinceră, au înlesnit activitatea magistratului şi au conştientizat efectul negativ al infracţiunii asupra lor. Pe tot parcursul şederii inculpatelor recurente pe teritoriul Irlandei, prostituţia nu a fost o ocupaţie, în sensul că inculpatele nu abordau clienţi pentru practicarea prostituţiei şi în realitate, recurentele prestau servicii de barmaniţe, chelneriţe respectiv masaj.

Prin urmare, în temeiul dispoziţiilor art. 385⁹ pct. 12 C. proc. pen., recurentele inculpate G. (fostă L.) D.E. şi D.I.B. solicită admiterea recursului, desfiinţarea în parte a Deciziei nr. 101 din 20 iunie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, admiterea apelului si pe fond, în baza art. 11 alin. (1) pct 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la dispoziţiile art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., achitarea pentru infracţiunea de prostituţie întrucât faptele săvârşite nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.

În subsidiar, în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 385 pct. 14 C. proc. pen., inculpatele G. (fostă L.) D.E. şi D.I.B. au solicitat ca, avându-se în vedere circumstanţele reale si personale, faptul că au dat dovadă de o bună conduită înainte de săvârşirea faptelor, că ulterior săvârşirii, au încetat desfăşurarea activităţilor specifice de prostituţie şi au desfăşurat activitate în gospodăriile familiilor lor, instanţa de recurs fie să pronunţe o pedeapsă cu o amendă penală care să nu fie mai mică de 200 de lei, fie să procedeze la aplicarea unei pedepse orientată spre minimul general, cu luarea în considerare a dispoziţiilor art. 320 C. proc. pen., a art. 74 si art. 76 şi să dispună ca modalitatea de executare a pedepsei să fie cea prevăzută de art. 81 C. pen., adică suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

Recursul formulat de recurentul inculpat G.F.N. se întemeiază pe cazul de casare prevăzut de art. 385¹ pct. 171 C. proc. pen. Se menţionează că inculpatul nu a formulat apel în cauză, fiind mulţumit de soluţia pronunţată de instanţa de fond, şi a apreciat că, în mod corect i s-a aplicat o pedeapsă rezultantă de 4 ani şi 8 luni închisoare.

De asemenea, se menţionează că instanţa de apel nu trebuia să revoce liberarea condiţionată, în mod greşit aplicându-se recurentului inculpat G.F.N. dispoziţiile art. 61 C. pen. Solicită admiterea recursului, şi să se pronunţe o pedeapsă cu o amendă penală care să nu fie mai mică de 200 de lei, sau să procedeze la aplicarea unei pedepse orientată spre minimul general, cu luarea în considerare a dispoziţiilor art. 320 C. proc. pen., a art. 74 si art. 76 C. pen.

Recurentul inculpat R.V. invocă motivul de casare prevăzut de art. 385 pct. 14 C. proc. pen., şi arată că recurentul a beneficiat de dispoziţiile art. 320 C. proc. pen., motiv pentru care Tribunalul Dâmboviţa a dispus condamnarea acestuia la o pedeapsă rezultantă de 2 ani şi 6 luni închisoare. Consideră că, în mod eronat, Curtea de Apel Ploieşti a admis apelul parchetului, a respins apelul inculpatului şi a aplicat acestuia o pedeapsă rezultantă de 3 ani şi 4 luni. In consecinţă solicita admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi, în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 385 pct. 14 C. proc. pen., urmând a se face aplicarea dispoziţiilor art. 74, art. 76 C. pen., să fie menţinută pedeapsa aplicată de Tribunalul Dâmboviţa.

Pentru recurentul inculpat Ş.V., se invocă motivul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen. Menţionează că instanţa nu a avut în vedere la momentul stabilirii pedepsei toate elementele prevăzute de art. 72 C. pen. cu privire la persoana inculpatului, respectiv acesta nu are antecedente penale, are o familie organizată, un copil în vârstă de 5 ani şi a avut un loc de muncă până la momentul arestării. Toate acestea justifică în opinia recurentului inculpat Ş.V., aplicarea dispoziţiilor art. 86 C. pen., în sensul suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi, în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 385 pct. 14 C. proc. pen., să se facă aplicarea dispoziţiilor art. 72 C. pen.

În ceea ce priveşte recursul formulat de recurentul inculpat G.C.Ş., cazul de casare invocat este cel prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen. Recurentul arată că instanţele de fond şi apel au aplicat pedepse greşit individualizate, în raport cu prevederile art. 72 C. pen., din perspectiva faptului că inculpatul a înţeles să beneficieze de dispoziţiile art. 320 C. proc. pen., nu are antecedente penale, este căsătorit, are în întreţinere un copil de 4 ani, are un domiciliu stabil, şi comportamentul acestuia anterior săvârşirii faptelor a fost exemplar. Recurentul invocă o stare precară de sănătate.

Aceiaşi recurent, G.C.Ş., învederează instanţei că situaţia de fapt nu este susţinută de ansamblul probator, iar declaraţiile părţilor vătămate nu sunt convingătoare. Invocă în apărare faptul că părţile vătămate R.G., A.G.A. şi B.I.C. au afirmat, în şedinţă publică, că nu au suferit vătămări ori pagube şi că nu înţeleg să se constituie părţi civile în procesul penal, iar cu privire la partea vătămată B.R., arată că acesta a suferit un accident vascular, ceea ce demonstrează că afirmaţiile tăcute nu reprezintă realitatea şi nu pot avea o valoare probatorie de necontestat.

În concluzie, recurentul inculpat G.C.Ş. solicită admiterea recursului, casarea celor două hotărâri şi, rejudecănd, să se reindividualizeze pedeapsa, în principal solicitând aplicarea dispoziţiilor art. 86 C. pen., respectiv suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, iar în subsidiar aplicarea unei pedepse orientate spre minim, iar nu spre maxim, cum greşit s-a orientat instanţa de apel, dăndu-se eficienţă sporită dispoziţiilor art. 74, art. 76 C. pen. Se solicită, de asemenea, menţinerea soluţiei pronunţate de instanţa de fond.

Recurentul inculpat C.l.M., se invocă cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 14 C. proc. pen. In concluzie, solicită admiterea recursului si reindividualizarea pedepsei, instanţa de recurs urmând a reţine dispoziţiile art. 74 lit. c) şi art. 76 C. pen. şi a dispune aplicarea dispoziţiilor art. 86 C. pen.

Analizând cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 18 C. proc. pen. invocat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Ploieşti, sub aspectul greşitei achitări a inculpatelor B.I.A., D.I.B.. S.A.N., S.A.V., G. (fostă L.) D.E. şi N.E.A., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 7 alin. (1) raportat la alin. (2) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 320 alin. (7) teza I C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Ministerul Public susţine că, inculpatele B.I.A., D.I.B., S.A.N., Ş.A.V., G. (fostă L.) D.E. şi N.E.A. au aderat şi au sprijinit grupul infracţional organizat. Din coroborarea probelor administrate în cauză, incluzând declaraţiile inculpatelor, ale inculpaţilor, ale martorilor, ale persoanelor audiate sub altă identitate, informaţiile furnizate de autorităţile judiciare competente din Irlanda, din adresele răspuns furnizate de Penitenciarul Rahova și Centrul de Coordonare din sediul I.G.P.F. precum şi înregistrările convorbirilor telefonice şi a mesajelor tip S.M.S., rezultă, în opinia Ministerului Public, că inculpaţii au acţionat în cadrul unui grup infracţional organizat cu roluri determinate pe o perioadă îndelungată de timp, că de coordonarea grupului s-a ocupat G.F.N., care a păstrat legătura telefonic, prin convorbiri efective şi mesaje, cu o parte din inculpatele ce se prostituau pe teritoriul Irlandei, mai exact cu inculpatele B.I.A., S.A.N., G. (fostă L.) D.E. şi N.E.A. Inculpatul N. (G.) E.F. se folosea de D.I.B., care se prostitua în folosul său, şi care a primit ca sarcină, din partea inculpatului G.F.N., să asigure conducerea grupării pe perioada cât inculpatul menţionat era arestat.

Între aceste tinere existau legături evidente, ceea ce demonstrează în opinia Parchetului, alături de întreg ansamblul probator, existenţa unui grup infracţional organizat, care coordona inculpatele şi pe care inculpatele îl sprijineau.

Situaţia de fapt a fost stabilită de organele de urmărire penală şi de instanţe, în urma coroborării întregului material probatoriu administrat în ambele faze procesuale: procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate şi înregistrate autorizat, răspunsul autorităţilor din Irlanda la cererea de comisie rogatorie, procesele verbale încheiate în urma efectuării percheziţiilor domiciliare şi în sistem informatic, declaraţiile părţilor vătămate, procesele verbale încheiate cu ocazia efectuării de recunoaşteri după planşe foto, declaraţiile martorilor şi declaraţiile inculpaţilor.

Instanţa de recurs reţine faptul că, în cadrul judecării apelului, în şedinţa publică din 16 ianuarie 2012, termen la care procedura de citare a fost legal îndeplinită cu toate părţile, iar inculpaţii au avut asigurată asistenţa juridică, inculpaţii G.F.N., R.V., M.P., G. (N.) E.F., C.I.M., G.C.Ş., S.A.N., B.I.A., D.I.B., Ş.V., Ş.A.V. şi L.D.E., în prezenţa apărătorilor aleşi, au precizat că solicită judecarea cauzei potrivit procedurii simplificate prevăzută de art. 320 C. proc. pen. Ulterior, la termenul din 30 ianuarie 2012, şi inculpata N.E.A., în prezenţa apărătorului ales, a solicitat aplicarea art 320 C. proc. pen. După aducerea la cunoştinţa inculpaţilor a condiţiilor în care pot formula o asemenea solicitare, s-a procedat la audierea acestora şi toţi cei 13 inculpaţi au precizat că recunosc săvârşirea faptelor, aşa cum sunt prevăzute în actul de sesizare, solicitând ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală despre care au cunoştinţă şi pe care şi le însuşesc.

In consecinţă, judecata în privinţa inculpaţilor - printre care şi B.I.A., D.I.B., S.A.N., Ş.A.V., G. (fostă L.) D.E. şi N.E.A. - a avut loc potrivit procedurii simplificate prevăzută în art. 320 alin. (1) C. proc. pen., ce presupune recunoaşterea în totalitate a faptelor reţinute în actul de sesizare, dar nu implică în mod obligatoriu şi însuşirea de către inculpaţi a încadrării juridice date faptelor recunoscute.

Potrivit art 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, constituie infracţiune iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup.

Definiţia grupului infracţional organizat este dată de art. 2 lit. a) din Legea nr. 39/2003, astfel: „grupul infracţional organizat este grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă şi acţionează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni grave, pentru a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material; nu constituie grup infracţional organizat grupul format ocazional în scopul comiterii imediate a uneia sau mai multor infracţiuni şi care nu are continuitate sau o structură determinată ori roluri prestabilite pentru membrii săi în cadrul grupului". In continuare, art. 2 lit. b) din Legea nr. 39/2003 enumera infracţiunile considerate grave de către legiuitor care, alcătuind scopul activităţii unui anumite grupări infracţionale, atrag calificarea acesteia de „grup infracţional organizat".

Grupul infracţional organizat reprezintă deci o formă a pluralităţii constituite caracterizată prin asocierea mai multor persoane în vederea comiterii de infracţiuni grave prin care se urmăreşte obţinerea direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material prin săvârşirea unei infracţiuni grave. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin intenţie calificată prin scop.

Referitor la acuzaţia de grup infracţional organizat, instanţa de recurs are în vedere că în raport cu dispoziţiile legale menţionate, există un grup infracţional organizat, atunci când pluralitatea de infractori are ca scop comiterea unei infracţiuni grave, pentru a obţine un beneficiu financiar ori alt beneficiu material, iar iniţierea şi constituirea unui astfel de grup se încadrează în art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.

Pentru a se reţine săvârşirea de către inculpate a infracţiunii de grup infracţional organizat ar fi trebuit ca din faptele recunoscute de acestea şi reţinute în actul de sesizare (infracţiuni de prostituţie pe teritoriul Irlandei, sumele de bani obţinute din săvârşirea acestora fiind transferate către inculpaţi) să rezulte pe de o parte urmărirea de către inculpate a scopului comiterii de infracţiuni grave, iar pe de altă parte ca grupul să urmărească obţinerea de beneficii materiale. Ambele condiţii trebuie îndeplinite atât în cazul reţinerii modalităţii de săvârşire a faptei prin iniţierea grupului cât şi în cazul sprijinirii sau aderării. Conţinutul constitutiv al infracţiunii de grup infracţional presupune în oricare dintre modalităţile normative, iniţiere, aderare, sprijinire, urmărirea de către toţi membrii pluralităţii de infractori a aceluiaşi scop, săvârşirea de infracţiuni grave şi obţinerea, direct sau indirect, unui beneficiu financiar sau altui beneficiu material.

Scopul grupării poate să fie probat prin faptele comise (dacă acestea sunt infracţiuni grave săvârşite pentru a obţinerea, direct sau indirect, unui beneficiu financiar sau altui beneficiu material), caz în care ia naştere un concurs de infracţiuni între faptele comise sau din alte acte, care să dovedească faptul că au urmărit comiterea unei infracţiuni grave şi obţinerea de beneficii financiare sau materiale.

Inculpatele au fost trimise în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de prostituţie prevăzută de art. 328 C. pen., faptă care nu se regăseşte printre cele arătate expres şi limitativ în art. 2 alin. (1) lit. b) Legea nr. 39/2003, ca fiind infracţiune gravă şi care să justifice existenţa grupului. Infracţiunea de prostituţie nu este menţionată ca fiind o infracţiune gravă şi şi nici nu îndeplineşte condiţia prevăzută la punctul 20 orice altă infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii al cărei minimum special să fie de cel puţin 5 ani, fiind sancţionată cu închisoarea de la 3 luni la 3 ani.

Reţinerea infracţiuni de grup infracţional organizat pentru persoanele care practicau prostituţia în Irlanda poate decurge şi din faptul aderării sau sprijinirii grupului format de inculpaţi. In recurs a fost criticată decizia având în vedere că existenţa infracţiunii de grup infracţional organizat este condiţionată de urmărirea de către grupul infracţional a unui anumit scop, comiterea mai multor infracţiuni grave, astfel că legea nu impune ca element constitutiv săvârşirea efectivă a unei infracţiuni grave, ci doar probarea existenţei unui astfel de scop. Ministerul Public a observat că natura contribuţiei inculpatelor, aderarea şi sprijinirea grupului infracţional organizat, este independentă de săvârşirea unei infracţiuni grave, iar comiterea oricărei alte infracţiuni dă naştere unui concurs. Natura faptei efectiv comise, aceea de prostituţie, nu afectează elementele constitutive ale grupului infracţional organizat, dat fiind că se reţine sprijinirea şi aderarea la grup.

În acord cu instanţa de apel, instanţa de recurs apreciază că natura actelor comise de inculpate nu poate fi disociată de relaţiile existente între acestea şi membrii grupului, recunoscute de inculpate şi menţionate în Rechizitoriu. In lipsa unui probatoriu care să ateste existenţa acestei intenţii de comitere a unor infracţiuni grave, faptele efectiv comise nu susţin existenţa unei acţiuni care să vizeze planificarea unor infracţiuni grave.

Este reală şi recunoscută de inculpate împrejurarea că au desfăşurat activitatea de prostituţie la îndemnul şi cu sprijinul inculpaţilor din această cauză, această activitate fiind liber asumată de către inculpate, în scopul obţinerii principalelor mijloace de existenţă. Insă, aşa cum a constatat în mod corect şi instanţa de apel, remiterea unei părţi a sumelor câştigate de persoanele care practicau prostituţia în Irlanda către alţi inculpaţi, care nu au exercitat acte de constrângere asupra lor, nu echivalează cu sprijinirea, grupului infracţional profilat pe săvârşirea infracţiunilor de proxenetism în sensul prevăzut de ort. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu atât mai mult cu cât, între părţi existau relaţii de prietenie (cazul inculpatului G.F.N. care se afla în relaţii apropiate cu inculpata G. fostă L.D.E., concretizate în prezent în căsătorie, a inculpatului M.P., prieten cu inculpata S.A. ori chiar de căsătorie, cazul inculpaţilor Ş.V. şi Ş.A.V.).

Pentru a se putea reţine în sarcina inculpatelor a unor eventuale activităţii de sprijinire a grupului infracţional organizat, în accepţiunea art 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, ar fi necesară dovedirea pe de o parte, a unor acţiuni de furnizare de asistenţă, ajutor sau sfaturi în vederea săvârşirii infracţiunilor scop ale grupului şi, pe de altă parte, sub aspectul laturii subiective, fapta ar trebui sa fie săvârşită cu intenţie directă, inculpatele trebuind să cunoască şi să fie de acord cu înfiinţarea, aderarea şi sprijinirea grupului, ştiind că urmează a fi comise infracţiuni grave dintre cele menţionate de art 2 lit. b) din Legea nr. 39/2003.

Înalta Curte constată că, în mod corect a reţinut instanţa de apel faptul că, activitatea desfăşurată de inculpate nu poate întruni, în acelaşi timp, atât elementele constitutive ale infracţiunii de prostituţie cât şi pe cele ale infracţiunii de sprijinire a grupului de proxeneţi, în condiţiile în care inculpatele practicau prostituţia la îndemnul şi prin înlesnirea oferită de membrii grupului. In cazul inculpatelor lipseşte forma de vinovăţie a intenţiei directe, calificate de scopul prevăzut de lege în art 2 lit. b) din Legea nr. 39/2003, anume scopul săvârşirii infracţiunilor grave enumerate în aceasta prevedere legală. In lipsa oricăror menţiuni în Rechizitoriu care să ateste aderarea la grup sau sprijinirea grupului prin alte acte decât cele de prostituţie, (care nu se încadrează însă în conceptul de infracţiune gravă), precum şi în lipsa oricăror menţiuni în Rechizitoriu care să ateste că inculpatele au avut ca scop săvârşirea unor infracţiuni grave, recunoaşterea faptelor din Rechizitoriu nu poate conduce la reţinerea infracţiunii de infracţional organizat. Procedura prevăzută de art. 320/1 C. proc. pen. nu poate conduce la reţinerea vinovăţiei pentru săvârşirea infracţiunii de grup infracţional organizat atunci când faptele descrise pentru inculpatele care au practicat prostituţia în Irlanda nu includ actele specifice grupului infracţional organizat.

Prin urmare, în opinia instanţei de recurs, în mod temeinic şi legal a constatat instanţa de apel faptul că a fost greşită condamnarea inculpatelor B.I.A., D.I.B., S.A.N.. Ş.A.V., G. (fostă L.) D.E. şi N.E.A. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 şi aplicarea de pedepse prin raportare la infracţiunea de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge critica Parchetului întemeiată pe art. 385 pct. 18 C. proc. pen. ca nefondată.

Cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 18 C. proc. pen. a fost invocat şi de către recurentele inculpate N.A. si Ş.A.V., care au solicitat achitarea lor pentru infracţiunea de prostituţie prevăzută de art. 328 C. pen., în temeiul art. 11 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la dispoziţiile Art. 10 alin. (1) lit. b)¹ C. proc. pen. coroborat cu dispoziţiile art. 18 și art. 91 C. pen., motivat de faptul că, în opinia celor două recurente inculpate, faptele săvârşite nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.

Luând în considerare critica formulată, instanţa de recurs reţine că, în conformitate cu prevederile art. 18 alin. (1) C. pen., „nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă, prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege şi prin conţinutul ei concret, fiind în mod vădit lipsită de importantă, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni". Potrivit alin. (2) al art. 18 C. pen., la stabilirea în concret a gradului de pericol social se ţine seama de modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum si de persoana şi conduita făptuitorului, dacă este cunoscut.

Din actele şi lucrările dosarului, se reţine că, în cursul anului 2010, recurentele inculpate N.A. si Ş.A.V. s-au deplasat pe teritoriul Irlandei unde au practicat intensiv prostituţia, activitate facilitată prin intermediul site-urilor specializate şi au obţinut principalele lor mijloace de existenţă din desfăşurarea acestei activităţi. În acest sens, apelantele inculpate au întreţinut raporturi sexuale cu diverse persoane de sex masculin în scopul procurării principalelor mijloace de existenţă, iar diferenţa de bani era colectată de către inculpatul M.P. şi predată liderului grupului, respectiv inculpatului G.F.N.. Având în vedere că, inculpatele au desfăşurat activităţile ce intră în conţinutul laturii obiective a infracţiunii de prostituţie în mod liber, fără a fi constrânse în acest sens, că sumele rezultate din practicarea prostituţiei au fost impresionante, fapt ce rezultă din propriile declaraţii ale recurentelor inculpate, luându-se în considerare caracterul transnaţional al faptelor şi perioada îndelungată în timp de-a lungul căreia inculpatele au desfăşurat activitatea infracţională, trăind de pe urma practicării ei, instanţa constată că, în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 18 C. pen., întrucât din împrejurările în care fapta a fost comisă rezultă un grad ridicat de pericol social, faptele având periculozitatea caracteristică unei infracţiuni.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată critica recurentelor inculpate N.A. si Ş.A.V. ca nefondată.

Analizând cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 17 C. proc. pen., invocat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dar şi de recurentele N.E.A., Ş.A.V. şi de recurentul G.F.N., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul formulat de Ministerul Public, găsind fondată critica sa cu referire la considerentul că, în mod greşit, instanţa de apel nu a aplicat dispoziţiile art. 118 lit. e) C. pen. în ceea ce priveşte suma de 15.000 euro de la G. fostă L.) D.E., şi, totodată, va respinge criticile formulate de N.E.A., Ş.A.V. şi G.F.N., ca nefondate. în ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 171 C. proc. pen., invocat de Parchet, referitor la faptul că, în mod greşit, instanţa de apel nu a aplicat dispoziţiile art. 118 lit. e) C. pen., în ceea ce priveşte suma de 15.000 euro de la G. (fostă L.) D.E., se susţine că, în motivele apelului declarat împotriva sentinţei instanţei de fond, Parchetul a învederat instanţei de apel că tribunalul a procedat la o confiscare in rem a sumelor de bani obţinute la săvârşirea infracţiunilor, în timp ce măsurile de siguranţă, fiind sancţiuni penale şi având caracter personal, trebuiau aplicate fiecărui inculpat in parte. Se invocă in acest sens practica Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie (Decizia nr. 39/2005).

Conform art. 118 lit. e) C. pen., sunt supuse confiscării speciale „bunurile dobândite prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate şi în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia". Confiscarea specială priveşte bunuri care aparţin, de regulă infractorului, care sunt produse prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală (în speţă, prostituţia).

Instanţa constată că, într-adevăr, în cadrul declaraţiei formulate de inculpata G. (fostă L.) D.E. (fila 139 din Dosarul nr. 147/D/P2010 de urmărire penală), aceasta recunoaşte practicarea prostituţiei şi precizează că, din această activitate a obţinut suma de aproximativ 15.000 euro. Faţă de recunoaşterea expresă a inculpatei G. (fostă L.) D.A. în sensul ca a obţinut suma de 15.000 de euro din prostituţie, se impune aplicarea măsurii confiscării speciale în temeiul art 118 lit. e) C. pen. Instanţa constată împrejurarea că banii respectivi nu fac parte din mijloacele de existenţă, de trebuinţă zilnică ori de exercitare a profesiei inculpatei (categorii de bunuri exceptate de la confiscare). Astfel, această sumă ar fi trebuit confiscată de la această inculpată, cu ocazia judecării cauzei de către prima instanţă, potrivit dispoziţiilor art. 118 lit. e) C. pen.

Sub acest aspect, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie consideră ca recursul Parchetului este fondat şi îl va admite.

Critica Parchetului referitoare la faptul, că, în mod greşit, instanţa de apel nu a menţinut sechestrul asigurător în ceea ce priveşte cele două autoturisme asupra cărora s-a dispus acest sechestru de către organele de urmărire penală este nefondată.

Potrivit art. 163 C. proc. pen., „măsurile asigurătorii se iau în cursul procesului penal de procuror sau de instanţa de judecată şi constau în indisponibilizarea, prin instituirea unui sechestru, a bunurilor mobile şi imobile în vederea confiscării speciale, a reparării pagubei produse prin infracţiune precum şi pentru garantarea executării pedepsei.

Măsura asiguratorie a sechestrului a fost luată în faza urmăririi penale, prin ordonanţele din 22 aprilie 2011, asupra autoturismelo, respectiv asupra autoturismului, la momentul luării măsurii autoturismul, aparţinând inculpatului G.C.Ş. iar autoturismul, era utilizat de inculpatul G. (N.) E.F.

Măsura instituită potrivit ordonanţelor din 22 aprilie 2011 a fost dispusă în vederea reparării pagubelor produse prin infracţiune. In cuprinsul ordonanţelor se face o descriere a situaţiei de fapt în ceea ce priveşte, exclusiv, infracţiunea de şantaj.

În cauză, nici una dintre părţile vătămate nu s-a constituit parte civilă, astfel încât o asemenea măsură nu se mai justifică, deoarece scopul impus de necesitatea reparării pagubei produsă prin infracţiune nu mai subzistă.

Aşa cum rezultă din textul art. 163 C. proc. pen., măsura asiguratorie se poate lua numai asupra bunurilor inculpatului.

La momentul instituirii sechestrului, mai exact data de 22 aprilie 2011, autoturismul, cu datele de identificare menţionate mai sus, nu se mai afla în proprietatea inculpatului, fiind vândut petentului N.C. la data de 15 ianuarie 2011, conform contractului de vânzare - cumpărare depus la dosar. Aceeaşi situaţie a fost constatată şi în cazul autoturismului, din cuprinsul ordonanţei rezultând că, la momentul instituirii sechestrului bunul nu era proprietatea inculpatului fiind numai folosit de inculpatul G. (N.) E.F. (utilizator). Proprietarul bunului a contestat de altfel măsura asiguratorie şi a depus înscrisuri din care rezultă că respectivul autoturism nu era, la momentul luării măsurii asigurătorii, proprietatea inculpatului.

Recurentul inculpat G.F.N. a invocat şi el, în cadrul recursului său, cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 17 C. proc. pen.

Recurentul inculpat critică decizia recurată întrucât apreciază că, instanţa de apel a procedat greşit atunci când a revocat beneficiul liberării condiţionate, aplicând inculpatului dispoziţiile art. 61 C. pen.

Instanţa de recurs constată că, în mod corect a stabilit instanţa de apel, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul G.F.N., că faptele imputate acestuia au fost comise în perioada 2008-2011, iar potrivit fişei de cazier judiciar şi hotărârilor judecătoreşti ataşate dosarului, rezultă că infracţiunile pentru care a fost condamnat G.F.N. au fost săvârşite în perioada liberării condiţionate din executarea pedepsei de 7 ani închisoare aplicată de Tribunalul de Mare Instanţă din Nice, hotărâre recunoscută prin sentinţa penală nr. 181 din 13 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin nerecurare la 24 noiembrie 2006. De asemenea, în mod temeinic şi legal, prima instanţă dar şi instanţa de apel, au reţinut la încadrarea juridică a fiecărei infracţiuni starea de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen.

Instanţa de apel a procedat corect şi judicios când, spre deosebire de prima instanţă, a apreciat că se justifică aplicarea dispoziţiilor art. 61 C. pen., cu motivarea că prin sentinţa penală nr. 181/2006 a Curţii de Apel Bucureşti a fost revocat restul de pedeapsă, dat fiind că, din coroborarea datelor înscrise în fişa de cazier judiciar cu cele din hotărârile judecătoreşti ataşate, rezultă că, prin sentinţa penală nr. 424 din 23 octombrie 2007, modificată prin Decizia penală nr. 90 din 12 iunie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 4072 din 09 decembrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare, parţial executată în Franţa, respectiv în perioada 01 mai 2003- 23 octombrie 2007, când a fost liberat condiţionat de către autorităţile judiciare franceze. În aceste condiţii, instanţa de recurs apreciază ca temeinică şi legală revocarea beneficiului liberării condiţionate pentru restul neexecutat de 2 ani, 6 luni şi 8 zile închisoare, chiar dacă infracţiunile deduse judecăţii nu impun revocarea obligatorie conform art. 61 alin. (2) C. pen., având în vedere că au fost comise în termenul de încercare al liberării condiţionate, şi ele prezintă o gravitate sporită, această măsură a instanţei de apel fiind pe deplin justificată faţă de incidenţa dispoziţiilor aii. 61 alin. (1) teza ultimă C. pen.

În consecinţa, critica recurentului inculpat G.F.N. este nefondată.

Şi recurentele inculpate N.A.E. şi Ş.A.V. au invocat cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17 C. proc. pen., apreciind că prin hotărârea Curţii de Apel Ploieşti s-ar fi făcut o greşită aplicare a legii.

În opinia recurentelor inculpate, recunoaşterea de către acestea a faptelor penale săvârşite nu este un argument suficient în pronunţarea unei soluţii de condamnare a acestora, ci este necesar a fi dovedită împrejurarea că, în mod obişnuit, de obicei, persoana care practică prostituţia îşi procură mijloacele de subzistenţă sau principalele mijloace de subzistenţă prin întreţinerea de relaţii sexuale cu mai multe persoane (nu o persoană sau două). Recurentele inculpate susţin că nu s-ar fi dovedit nici acţiunea scop (obţinerea mijloacelor de subzistenţă) nici acţiunea mijloc (practicarea de raporturi sexuale de obicei, în vederea obţinerii mijloacelor de subzistenţă sau principalelor mijloace de subzistenţă), nu s-au identificat persoanele de la care se presupune că s-ar fi obţinut sume de bani în urma practicării prostituţiei, un simplu I.D. pe internet nefiind edificator căci orice persoană poate posta pe internet orice doreşte, iar recunoaşterea inculpatelor nu se coroborează cu alte mijloace de probă din care să rezulte că întreţinerea de relaţii sexuale în Irlanda a avut ca scop obţinerea de mijloace de subzistenţă.

Instanţa de recurs a analizat critica invocată de cele două recurente inculpate şi a reţinut că acestea au solicitat judecarea cauzei potrivit procedurii simplificate prevăzute de art. 320¹ C. proc. pen., sens în care recurentele au recunoscut săvârşirea faptelor, aşa cum sunt descrise în actul de acuzare, solicitând ca judecata să se desfăşoare în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, probe despre care au cunoştinţă şi pe care şi le-au însuşit. Mai mult, situaţia de fapt, împrejurările comiterii faptelor şi vinovăţia inculpatelor rezultă din coroborarea tuturor probelor administrate cu recunoaşterea comiterii faptelor de către recurentele inculpate.

Înalta Curte constată că, în mod corect s-a stabilit în apel, în baza informaţiilor primite din partea autorităţilor judiciare din Irlanda prin intermediul comisiei rogatorii, coroborate cu înscrisurile ataşate dosarului, în principal site-urile prin intermediul cărora şi-au postat datele de identificare şi procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice şi S.M.S.-urilor legal interceptate, ca inculpatele se fac vinovate de săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 328 C. pen. S-a stabilit cu certitudine că inculpatele au întreţinut raporturi sexuale cu diverse persoane de sex masculin în scopul procurării principalelor mijloace de existenţă, activităţi ce intră în conţinutul laturii obiective a infracţiunii de prostituţie, aşa încât, în mod temeinic şi legal, s-a reţinut că inculpatele se fac vinovate de săvârşirea infracţiunii de prostituţie.

În consecinţă, aceasta critică este nefondată. Un alt caz de casare învederat instanţei de recurs este cel prevăzut de art. 385 pct. 12 C. proc. pen., ce a fost invocat de recurenţii inculpaţi M.P. şi N. (G.) E.F., şi de asemenea, de către recurentele inculpate B.I.A., S.A.N., G. (fostă L.) D.E. şi D.I.B.

În opinia recurenţilor inculpaţi M.P. şi N. (G.) E.F., lipsesc elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 şi ale infracţiunii prevăzute de art. 329 C. pen.

Astfel, recurenţii învederează faptul că nu orice participaţie penală reprezintă un grup infracţional organizat. Legea nr. 39/2003 arată în art. 2 lit. a), că grupul din care se pretinde că ar face parte recurenţii inculpaţi nu ar avea organizare, că inculpatul pretins lider al grupului era arestat în timpul săvârşirii faptelor din prezenta cauză, timp în care nu s-a probat transmiterea vreunei comenzi sau ordin de către acesta către restul recurenţilor inculpaţi, că nu există vreun plan de acţiune sau a unor sarcini prestabilite către membrii asa-zisului grup, că între recurentul M. şi grup nu există legături de natură infracţională, iar singura legătura a recurentului inculpat N. (G.) E.F. cu presupusul grup ar fi doar una de rudenie cu inculpatul G.F.N., că nu există o structură de conducere şi una de execuţie, iar soluţiile instanţelor de fond şi apel sunt nesusţinute de probe. In opinia recurenţilor inculpaţi M.P. şi N. (G.) E.F., lipseşte deci un elementul constitutiv, mai exact latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.

Cu referire la infracţiunea prevăzută de art. 329 C. pen., având în vedere că latura obiectivă a acestei infracţiuni se realizează prin îndemnul la practicarea prostituţiei adresat inculpatelor, condamnate de altfel pentru infracţiunea de prostituţie, se susţine de către recurenţi că lipseşte elementul constitutiv al acestei infracţiuni, sub aspectul laturii obiective, că existenţa acestei din urmă infracţiuni nu a fost probată de către acuzare, mai exact, că nu există dovezi că recurenţii inculpaţi ar fi primit vreun folos ca urmare a îndemnurilor spre practicarea prostituţiei de către recurentele inculpate din această cauză.

În analiza criticii formulate privind lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, în sensul că nu orice participaţie penală reprezintă un grup infracţional organizat, instanţa are în vedere următoarele:

În accepţiunea dispoziţiilor art. 2 lit. a) din Legea nr. 39/2003, prin grup infracţional organizat se înţelege grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă şi acţionează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni grave, prevăzute în art. 2 lit. b) din aceeaşi lege, pentru a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material.

În raport cu dispoziţiile legale menţionate, există un grup infracţional organizat, dacă inculpaţii au acţionat pentru o perioadă de timp şi în mod coordonat, fiecare dintre aceştia îndeplinind roluri determinate în executarea planului infracţional, în scopul comiterii infracţiunii de proxenetism, prevăzută de art. 329 C. pen., pentru a obţine un beneficiu financiar ori alt beneficiu material, iar iniţierea şi constituirea unui astfel de grup se încadrează în art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.

Recurenţii au afirmat că grupul nu poate fi format din persoane ce aparţin aceleiaşi familii sau unui grup de prieteni. Contrar susţinerilor acestora, se constată că legea are în vedere doar condiţia referitoare la numărul membrilor grupării, trei sau mai multe persoane, precum şi condiţia referitoare la existenţa unei structuri, împărţirea sarcinilor cu privire la fapta comisă sau care urmează a fi comisă. Legea nu face nicio distincţie referitoare la legăturile de familie sau de prietenie. Infracţiunea există atunci când sunt îndeplinite condiţiile de referitoare la conţinutul constitutiv, latura subiectivă şi cea obiectivă, fără ca subiecţii activi să fie circumstanţiaţi. Existenţa legăturilor de familie sau de prietenie este un element de fapt care nu afectează condiţiile prevăzute de lege pentru existenţa infracţiunii.

În speţă, toţi inculpaţii, în prezenţa apărătorilor aleşi, au precizat că solicită judecarea cauzei potrivit procedurii simplificate prevăzute de art. 320 C. proc. pen. După aducerea la cunoştinţa inculpaţilor a condiţiilor în care pot formula o astfel de solicitare, s-a procedat la audierea acestora, iar inculpaţii, printre care şi recurenţii M.P., G. (N.) E.F., au precizat că recunosc săvârşirea faptelor, aşa cum sunt descrise în actul de sesizare, solicitând ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza urmăririi penale, despre care au cunoştinţă şi pe care şi le însuşesc. In conformitate cu dispoziţiile art. 320 alin. (4) şi (8) C. proc. pen., judecata în privinţa acestor inculpaţi şi-a urmat cursul potrivit procedurii simplificate prevăzută în art. 320 alin. (1) C. proc. pen.

Instanţa de recurs reţine că situaţia de fapt expusă în sentinţa instanţei de fond şi Rechizitoriu nu a fost contestată de către inculpaţi.

Situaţia de fapt confirmă atât obţinerea de foloase materiale de către membrii grupului cât şi existenţa unei structuri organizate. Astfel, a fost dovedit faptul că inculpatele din dosar au întreţinut raporturi sexuale cu diverse persoane de sex masculin în scopul procurării principalelor mijloace de existenţă, în cauză, făcându-se dovada că o parte din sumele de bani obţinute rămâneau la inculpate, iar diferenţa de bani era colectată de către inculpatul M.P. şi predată liderului grupului, respectiv inculpatului G.F.N. După arestarea inculpatului G.F.N., inculpatului N. (G.) E.F. i-a fost încredinţată de către acesta din urmă conducerea grupului, purtând corespondenţă cu inculpatele N.E.A., B.I.A. şi L.D.E., privitoare la câştigurile obţinute de acestea din prostituţie.

O altă condiţie necesară pentru existenţa unui grup infracţional organizat este existenţa acestui grup pentru o anumită perioadă de timp. Ambele instanţe au reţinut corect ca fiind îndeplinită condiţia cu privire la existenţa grupului pentru o perioadă de timp, şi anume între anii 2008-2011.

Instanţa de recurs, tăcând propria evaluare a probatoriilor administrate în timpul urmăririi penale, respectiv: procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice şi a mesajelor tip S.M.S. legal interceptate, informaţiile furnizate de autorităţile judiciare competente din Irlanda prin intermediul comisiei rogatorii, plângerile şi declaraţiile părţilor vătămate, adresele furnizate de Penitenciarul Rahova şi Centrul de Coordonare din cadrul I.G.P.F., declaraţiile date de martori, inclusiv cei a căror identitate a fost protejată, procesele verbale de percheziţie domiciliară, încheiate cu autorizarea instanţei, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică şi declaraţiile date de inculpaţi în conformitate cu art. 3201 C. proc. pen., privind judecata în cazul recunoaşterii vinovăţiei, introdus prin Legea nr. 202/2010, apreciază că instanţele de fond şi apel au reţinut în mod corect şi complet situaţia de fapt, astfel cum a fost expusă pe larg anterior şi necontestată de inculpaţi, probele administrate în cauză fiind complet analizate şi just apreciate.

Instanţa constată ca membrii grupului au acţionat într-o manieră coordonată, structurată, având ca scop săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 329 C. pen.

Starea de fapt recunoscută de recurenţi şi confirmată de probele administrate este aceea că, în cursul anului 2008, inculpatul G.F.N. a iniţiat un grup infracţional organizat împreună cu inculpaţii M.P., G. (N.) E.F., în scopul dezvoltării unei reţele specializate în acţiuni de proxenetism şi prostituţie pe teritoriul Irlandei, alegerea destinaţiei fiind motivată de posibilităţile oferite de acest stat, inclusiv sub aspectul câştigurilor ce puteau fi obţinute din practicarea unor astfel de activităţi, iar ulterior, în anul 2009, la acest grup aderând şi inculpatul Ş.V.

În acest sens, inculpaţii au plasat mai multe tinere (printre care şi şi inculpatele L.D.E., D.I.B., B.I.A., N.E.A., S.A.N. şi Ş.A.V.) pe teritoriul acestei ţări, în diverse locaţii, mai ales în Dublin şi Galway, asigurându-le cazarea şi promovându-le imaginea prin intermediul unor site-uri specializate. Tinerelor li s-au creat profile personale, incluzând fotografii care le prezintă în ţinute sumare, în poziţii cu conotaţie sexuală, număr telefon de contact, serviciile sexuale oferite, tarifele percepute, locaţiile unde puteau fi găsite. Urmare practicării prostituţiei de către aceste tinere, pe teritoriul Irlandei, acestea obţineau câştiguri substanţiale în urma desfăşurării acestor activităţi, câştiguri pe care le raportau zilnic sau periodic liderului reţelei, care le solicita dealtfel să îşi facă menţiuni scrise cu privire la sumele încasate de la clienţi.

Referitor la existenţa grupului infracţional organizat, se reţine că de coordonarea Jui s-a ocupat inculpatul G.F.N., atât înainte de arestarea sa cât şi după, acesta păstrând legătura telefonic, prin convorbiri efective şi mesaje cu inculpatele N.E.A., B.I.A. şi L.D.E., care îi transmiteau situaţia banilor câştigaţi din practicarea prostituţiei.

Având în vedere că probele administrate şi însuşite de către recurenţi susţin concluzia la care au ajuns atât instanţa de fond cât şi cea de apel, cu privire la grupul infracţional organizat în scopul obţinerii de beneficii materiale, Înalta Curte apreciază că, în ceea ce îi priveşte pe recurenţi, fapta acestora de aderare la grupul infracţional organizat, întruneşte toate elementele constitutive ale ale infracţiunii prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, astfel încât, în mod corect, apărările invocate trebuie să fie respinse, atât timp cât inculpaţii au acţionat pe o perioadă de timp îndelungată, în mod coordonat şi în scopul obţinerii de venituri materiale ilicite, neputându-se vorbi în aceste condiţii, nici de caracterul ocazional al grupului şi nici de asocierea în scopul comiterii imediate a uneia sau mai multor infracţiuni pentru a fi incidente doar dispoziţiile circumstanţei agravante a comiterii faptei de către trei sau mai multe persoane împreună. Dimpotrivă, relaţiile apropiate dintre inculpaţi au facilitat constituirea şi funcţionarea grupului pe o perioadă relativ îndelungată de timp, în scopul pentru care grupul a fost iniţiat şi tară ca între inculpaţi să apară disensiuni ori discuţii care să conducă la destrămarea lui.

Instanţa de recurs constată că a fost astfel dovedit şi faptul că inculpatele din dosar au întreţinut raporturi sexuale cu diverse persoane de sex masculin în scopul procurării principalelor mijloace de existenţă, în cauză, facându-se dovada că o parte din sumele de bani obţinute rămâneau la inculpate, iar diferenţa era colectată de către inculpatul M.P. şi predată liderului grupului, respectiv inculpatului G.F.N. După arestarea inculpatului G.F.N., inculpatului N. (G.) E.F. i-a fost încredinţată de către acesta din urmă conducerea grupului, purtând corespondenţă cu inculpatele N.E.A., B.I.A. şi L.D.E., privitoare la câştigurile obţinute de acestea din prostituţie.

Se constată că recurenţii inculpaţi M.P. şi N. (G.) E.F., au obţinut foloase materiale de pe urma practicării prostituţiei de către inculpatele condamnate în cauză, aşa încât, în mod temeinic şi legal, s-a reţinut că inculpaţii menţionaţi anterior se fac vinovaţi şi de infracţiunea de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen.

În final, instanţa subliniază faptul că procedura simplificată prevăzută în art. 320 alin. (1) C. proc. pen. privind recunoaşterea vinovăţiei exclude pronunţarea unei soluţii de achitare in temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât, potrivit art 320 alin. (4) C. proc. pen., instanţa soluţionează latura penală atunci când, din probele administrate în cursul urmăririi penale rezultă că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpaţi. În caz contrar, potrivit alineatului 8 al aceluiaşi articol, instanţa va respinge cererea dacă va constata că probele administrate în cursul urmăririi penale nu sunt suficiente pentru a stabili că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat, caz în care instanţa ar trebui să continue judecarea cauzei potrivit procedurii de drept comun.

În speţă, aşa cum a reţinut instanţa de fond, apreciind asupra probatoriilor administrate în timpul urmăririi penale, a rezultat că, in cazul recurenţilor inculpaţi M.P. şi N. (G.) E.F., fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpaţi.

Pentru considerentele ce preced, criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 385 pct. 12 C. proc. pen. formulate de recurenţii inculpaţi M.P. şi N. (G.) E.F. se vor respinge ca nefondate.

În ceea ce priveşte critica formulată de recurentele S.A.N., B.I.A., D.I.B. şi G. (fostă L.) D.E., întemeiată pe aceleaşi dispoziţii prevăzute de art. 385 pct. 12 C. proc. pen., se susţine că decizia recurată ar suferi prin prisma faptului că lipsesc elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 328 C. pen., în sensul lipsei laturii obiective, întrucât în argumentarea hotărârilor pronunţate în cauză nu se regăsesc dovezi pertinente şi utile referitoare la întreţinerea de relaţii sexuale de către inculpate in schimbul unor sume de bani.

Recurentele au apreciat că instanţa de apel nu a putut motiva şi proba săvârşirea infracţiunii de către inculpate, că recunoaşterea de către acestea din urmă a faptelor penale săvârşite nu este un argument suficient în pronunţarea unei soluţii de condamnare, că este necesar de a fi dovedită împrejurarea că, în mod obişnuit, de obicei, persoana care practică prostituţia îşi procure mijloacele de subzistenţă sau principalele mijloace de subzistenţă prin întreţinerea de relaţii sexuale cu mai multe persoane (nu o persoană sau două). Se mai susţine că nu s-au identificat persoanele de la care se presupune că s-ar fi obţinut sume de bani în urma practicării prostituţiei, un simplu I.D. pe internet nefiind edificator.

Instanţa de recurs, analizând actele şi lucrările dosarului, reţine că, în faţa instanţei de fond, toţi inculpaţii, inclusiv recurentele S.A.N., B.I.A., D.I.B. şi G. (fostă L.) D.E., în prezenţa apărătorilor aleşi, au precizat că solicită judecarea cauzei potrivit procedurii simplificate prevăzute de art. 320¹ C. proc. pen. După aducerea la cunoştinţa inculpaţilor a condiţiilor în care pot formula o astfel de solicitare, s-a procedat la audierea acestora, potrivit art. 320 alin. (3) C. proc. pen., iar inculpatele au precizat că recunosc săvârşirea faptelor, aşa cum sunt descrise în actul de sesizare, solicitând ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza urmăririi penale, despre care au cunoştinţă şi pe care şi le însuşesc.

Situaţia de fapt, împrejurările comiterii faptelor şi vinovăţia inculpatelor cu privire la săvârşirea infracţiunii de prostituţie rezultă din coroborarea tuturor probelor administrate în cauză cu recunoaşterea comiterii faptelor de către inculpate.

În ceea ce priveşte infracţiunea de prostituţie reţinută în sarcina recurentelor inculpate, instanţa de recurs constată că, în mod corect s-a stabilit in cadrul judecării apelului, in baza informaţiilor din partea autorităţilor judiciare din Irlanda prin intermediul comisiei rogatorii, coroborate cu înscrisurile ataşate dosarului, în principal site-urile prin intermediul cărora şi-au postat datele de identificare şi procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice şi S.M.S.-urilor legal interceptate, că inculpatele se fac vinovate de săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 328 C. pen.

S-a stabilit cu certitudine că recurentele inculpate au întreţinut raporturi sexuale cu diverse persoane de sex masculin în scopul procurării principalelor mijloace de existenţă, activităţi ce intră în conţinutul laturii obiective a infracţiunii de prostituţie, aşa încât, în mod temeinic şi legal, s-a reţinut că inculpatele se fac vinovate de săvârşirea infracţiunii de prostituţie. împrejurarea că la dosarul cauzei nu există mărturiile persoanelor care au beneficiat de servicii sexuale din partea inculpatelor nu conduce în mod necesar la concluzia inexistenţei infracţiunii, situaţia de fapt, împrejurările comiterii acesteia şi vinovăţia inculpatelor rezultând din fotografiile plase pe site, mesajul explicit al postărilor, şi nu numai din recunoaşterea comiterii faptelor de către inculpate. Concluzia instanţelor de fond si apel este una judicioasă, anume că fapta de prostituţie există şi a fost săvârşită de inculpate, întrunind toate elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de ait. 328 C. pen.

Analizând împrejurarea invocată în apărare potrivit căreia fapta a fost săvârşită pe teritoriul Irlandei unde nu este încriminată ca infracţiune, instanţa de recurs constată că în conformitate cu art. 4 C. pen. în vigoare, ce reglementează personalitatea legii penale, legea penală se aplică infracţiunilor săvârşite în afara teritoriului ţării, dacă făptuitorul este cetăţean român, constatându-se că aceste condiţii sunt întrutotul îndeplinite în cauză. Dubla incriminare nu reprezintă o condiţie de aplicare a legii penale române faptelor comise în afara teritoriului României. în concluzie, lipsa incriminării faptelor de prostituţie pe teritoriul Irlandei nu produce consecinţe pentru aplicarea legii penale române.

În speţă, aşa cum a reţinut instanţa de fond, dar şi cea de apel apreciind asupra probatoriilor administrate în timpul urmăririi penale, a rezultat că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpate.

Prin urmare, Înalta Curte va respinge critica întemeiată pe art. 385 pct. 12 C. proc. pen. formulată de recurentele inculpate S.A.N. şi B.I.A., D.I.B. şi G. (fostă L.) D.E.

Cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 9 C. proc. pen. a fost invocat de recurenţii inculpaţi M.P. şi N. (G.) E., precum şi de către recurentele inculpate B.I.A., S.A.N., N.A. si Ş.A.V.

Inculpaţii M.P. şi N. (G.) E.F. susţin că decizia instanţei de apel nu conţine motivele pe care se întemeiază, motivarea contrazicând dispozitivul hotărârii.

Recurenţii inculpaţi arată că, deşi instanţa de apel a achitat în mod corect pe toate inculpatele din cauză cu privire la săvârşirea infracţiunii menţionată în art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, decizia Curţii de Apel cuprinde motive contradictorii acestui deznodământ, mai exact, decizia face vorbire despre existenţa unui grup organizat condus şi coordonat de recurentul inculpat G.F.N., despre legătura infracţională dintre acest recurent inculpat şi recurentele inculpate B.I.A., L.D.E. si N.E.A., despre existenţa unor legături de rudenie, prietenie sau rezultate din căsătorie între unii inculpaţi si despre împrejurarea că (pag. 37 alin. (2) din decizia instanţei de apel) activitatea de prostituţie s-a desfăşurat cu sprijinul şi la îndemnul inculpaţilor, dar fără existenţa vreunei constrângeri, ci a fost o activitate liber asumată de către inculpate. In opinia recurenţilor, această concluzie a Curţii de Apel vine în contradicţie cu concluzia că în privinţa grupului ar fi existat un plan de activitate sau o structură.

Analizând critica, instanţa de recurs constată că, în faţa instanţei de fond, toţi inculpaţii au formulat solicitarea de a se judeca potrivit procedurii simplificate prevăzute de art. 320 alin. (1) C. proc. pen., aceştia având cunoştinţă despre condiţiile în care se poate aplica o astfel de procedură, în declaraţiile luate în conformitate cu prevederile art. 320 alin. (1) C. proc. pen., recunoscând săvârşirea faptelor, aşa cum au fost ele descrise în actul de sesizare şi însuşindu-şi probele care au fost administrate în faza urmăririi penale, probe care aşa cum s-a arătat, confirmă vinovăţia acestora.

În ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptelor săvârşite de recurenţii inculpaţi M.P. şi N. (G.) E.F., s-a stabilit in mod corect şi judicios că în raport de situaţia de fapt reţinută, în drept, faptele săvârşite întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 7 alin. (1) raportat la alin. (2) din Legea nr. 39/2003. S-a reţinut că, potrivit art. 7 din Legea nr. 39/2003 privind criminalitatea organizată, constituie infracţiune,, iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup" iar potrivit art. 2 lit. a) din aceeaşi lege, grupul infracţional organizat este ""grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă şi acţionează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni grave pentru a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material.

Sub aspectul laturii obiective a infracţiunii, s-a reţinut că elementul material al acesteia constă în săvârşirea alternativă, fără drept, a uneia din următoarele activităţi: iniţierea, constituirea, aderarea sau sprijinirea unui grup infracţional organizat ce are ca principală activitate, în cazul de faţă, proxenetismul.

În cauză, în raport de probatoriul administrat, se constată că este realizată modalitatea aderării în cazul inculpaţilor G. (N.) E.F., M.P. şi Ş.V.

În opinia instanţei de recurs, în mod corect au apreciat, atât instanţa de fond cât şi cea de apel, că sunt îndeplinite condiţiile cerute cumulativ pentru existenţa grupului, anume: grupul este unul structurat, are o anumită structură de conducere, o ierarhie, un lider care conduce grupul şi care are autoritate asupra acestuia, în persoana inculpatului G.F.N. De asemenea, grupul este format din trei sau mai multe persoane, respectiv inculpaţii G.F.N., G. (N.) E.F. şi M.P., ulterior aderând şi inculpatul Ş.V., există şi acţionează într-un mod coordonat, pe o anumită perioadă de timp, începând cu 2008 şi până în 2011, acţiunile grupului fiind coordonate după anumite planuri, strategii, înţelegeri. Una din principalele activităţi ale grupului era proxenetismul, urmărindu-se obţinerea directă sau indirectă a unor beneficii materiale.

Având în vedere că inculpatele au săvârşit doar infacţiunea de prostituţie, care în accepţiunea legii nu constituie o infracţiune gravă, şi deci nu poate da naştere unui grup infracţional organizat pentru acele persoane care se asociază în vederea practicării prostituţiei, instanţa de recurs apreciază ca nu există nicio contradicţie între constatarea instanţei de apel referitor la faptul că activitatea de prostituţie a inculpatelor s-a desfăşurat liber asumat, cu sprijinul şi la îndemnul inculpaţilor, dar fără existenţa vreunei constrângeri şi existenţa grupului infracţional structurat, organizat cu o clară coordonare, mai ales în condiţiile incidenţei procedurii simplificate prevăzute de art 320 C. proc. pen.

Critica inculpaţilor M.P. şi N. (G.) E.F. este nefondată având în vedere că, spre deosebire de inculpate, infracţiunile pentru care M.P. şi N. (G.) E.F. au fost condamnaţi sunt dintre cele care, conform legii, fac parte din scopul unui grup infracţional organizat şi au produs foloase materiale pentru membrii grupării.

Având în vedere cele de mai sus, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge critici/e întemeiate pe art. 385 pct. 9 C. proc. pen. formulate de inculpaţii recurenţi M.P. şi N. (G.) E.F. ca nefondate.

Criticile recurentelor B.I.A., S.A.N., N.A. şi Ş.A.V., întemeiate pe cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 9 C. proc. pen., se vor respinge ca nefondate de către înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În opinia recurentelor, decizia instanţei de apel nu conţine motivele pe care se întemeiază, motivarea contrazicând dispozitivul hotărârii (art. 385 pct. 9 C. proc. pen.). La rândul lor, recurentele N.A. și Ş.A.V. au invocat şi faptul că hotărârea instanţei de apel face referire la argumentele Tribunalului, tară indicarea lor în concret, ceea ce echivalează cu o nemotivare a soluţiei de respingere în parte a apelului formulat de recurentele inculpate, referitor la greşita individualizare a pedepsei, împrejurare ce ar fi dus la imposibilitatea de exercitare a dreptului de apărare în mod efectiv.

Instanţa de recurs, analizând critica invocată, constată că în realitate, decizia instanţei de apel prezintă în detaliu motivele pe care se întemeiază şi, în acelaşi timp, motivarea este perfect coerentă şi în deplină concordanţă cu dispozitivul hotărârii.

În consecinţă, criticile formulate se vor respinge ca nefondate. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie -D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Ploieşti a invocat şi cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 14 C. proc. pen., criticând decizia instanţei de apel sub aspectul greşitei individualizări a pedepselor pentru inculpaţii G.F.N., N. (G.) E.F., R.V., Ş.V., G.C.S., C.l.M., cu menţiunea că în cazul inculpatului G.F.N., aceasta critică priveşte doar neaplicarea sporului prevăzut art 61 alin. (1) C. pen.

Parchetul invocă aplicarea unor cuantumuri ale pedepselor mult reduse inculpaţilor în raport de gravitatea faptelor comise, şi arată că grupul infracţional organizat iniţiat, condus şi coordonat de inculpatul G. (fost P.) F.N., a desfăşurat activitatea infracţională având o componentă transnaţională, că modul de săvârşire a infracţiunilor evidenţiază metode violente, copierea comportamentelor mafiote, specializarea membrilor grupurilor pe diverse genuri de infracţiuni, astfel încât Ministerul Public solicită aplicarea unor pedepse în regim privativ de libertate, cu un cuantum orientat către maximul special prevăzut de lege, iar în privinţa inculpatului G.F.N., întrucât faptele deduse judecăţii au fost săvârşite în termenul de liberare condiţionată, parchetul apreciază ca instanţa de apel trebuia să dea eficienţă dispoziţiilor art. 61 alin. (1) C. pen., respectiv să aplice şi un spor de pedeapsă.

Cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 14 C. proc. pen. a fost invocat şi de către recurenţii inculpaţi N. (G.) E.F., Ş.V., G.C.Ş., C.I.M., R.V., G.F.N., şi M.P.

Analizând criticile recurenţilor menţionaţi, întemeiate pe art. 385 pct. 14 C. proc. pen., cu referire la modul de individualizare a pedepselor realizat de instanţa de apel pentru inculpaţii N. (G.) E.F., R.V., Ş.V. G.C.S., C.I.M., instanţa de recurs observă că, pedepsele au fost corect individualizate în raport de gravitatea infracţiunilor, modalitatea de săvârşire a faptelor, caracterul transfrontalier al activităţii infracţionale, rolul jucat de fiecare dintre inculpaţi în activitatea infracţională, faptul că inculpaţii nu sunt la primul conflict cu legea penală (antecedentele penale fiind reţinute în detaliu de instanţa de fond în considerentele sentinţei), dar şi în raport de atitudinea procesuală a inculpaţilor de recunoaştere a faptelor realizată în faţa instanţei, care a determinat aplicarea cauzei legale de reducere a pedepsei prevăzute de art. 320 C. proc. pen.

În conformitate cu art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup se pedepseşte cu închisoarea de la 5 la 20 ani şi interzicerea unor drepturi. In acelaşi timp însă alin. (2) al aceluiaşi articol prevede că pedeapsa pentru faptele prevăzute la alin. (1) nu poate fi mai mare decât sancţiunea prevăzută de lege pentru infracţiunea cea mai gravă care intră în scopul grupului infracţional organizat, iar potrivit alineatului 3 al aceluiaşi articol, dacă faptele au fost urmate de săvârşirea unei infracţiuni grave, se aplică regulile de la concursul de infracţiuni.

În speţă, în scopul grupului infracţional organizat au intrat infracţiunile de şantaj prevăzut de art 194 alin. (1) C. pen., pedepsit cu închisoare de la 6 luni la 5 ani, şi proxenetismul, prevăzut de art 329 alin. (1) C. pen., pedepsit cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

Astfel, infracţiunea cea mai gravă ce a constituit scopul grupului este cea de proxenetism, în cazul căreia limitele pedepsei sunt stabilite de lege între 2 şi 7 ani. La stabilirea limitelor de pedeapsă, pentru a determina sancţiunea prevăzută de lege pentru infracţiunea cea mai gravă, în sensul art 7 alin. (2) din Legea nr. 39/2003, nu vor putea fi avute în vedere dispoziţiile art. 41 alin. (2) C. pen., dată fiind interdicţia instituită de art. 141 C. pen., potrivit căreia, prin „pedeapsăprevăzută de lege" se înţelege pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează fapta săvârşită în forma consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau majorare a pedepsei.

În consecinţă, maximul special al pedepsei ce putea fi aplicată in cauză a fost stabilit, în temeiul prevederilor legale incidente, art. 320¹ C. proc. pen., la pedeapsa cu închisoarea de 4 ani şi 8 luni, pedeapsă maximă aplicată inculpatului G.F.N., considerat a avea gradul cel mai ridicat de periculozitate, liderul grupului infracţional şi coordonatorul activităţilor ilicite desfăşurate de ceilalţi inculpaţi.

Restul pedepselor au fost corect individualizate sub aspectul cuantumului de către instanţa de apel, care, admiţând apelul Parchetului în privinţa cuantumului pedepselor aplicate inculpaţilor Ş.V., G.C.Ş., C.J.M., R.V., a desfiinţat în parte sentinţa instanţei de fond, în sensul descontopirii pedepselor rezultante aplicate acestora, în componentele sale, şi aplicării de pedepse corespunzătoare. Astfel, Curtea de Apel.

Instanţa de recurs a constatat că sancţiunile aplicate de instanţa de apel inculpaţilor au fost legal şi corect individualizate, în raport de limitele pedepselor date de aplicarea art. 320¹ C. proc. pen. atât în privinţa cuantumului cât şi a modalităţii de executare.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că nu se impune reindividualizarea pedepsei aplicate inculpaţilor Ş.V., G.C.Ş., C.l.M., R.V.

În privinţa criticilor Parchetului referitor la împrejurarea că, în cazul inculpatului G.F.N., întrucât faptele deduse judecăţii au fost săvârşite în termenul de liberare condiţionată, instanţa trebuia sa dea eficienţă dispoziţiilor art. 61 alin. (1) C. pen., respectiv să aplice şi un spor de pedeapsă, instanţa de recurs constată următoarele:

Este real că, printr-o hotărâre pronunţată de Tribunalul de Mare Instanţă din Nice - Franţa, recunoscută prin sentinţa penală nr. 181 din 13 noiembrie 2006 de Curtea de Apel Bucureşti, inculpatul G.F.N. a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare. Ulterior, inculpatul a suferit o nouă condamnare, de 5 ani închisoare, dispusă prin sentinţa penală nr. 424 din 23 decembrie 2007 a Tribunalului Dâmboviţa, ocazie cu care a fost revocată şi pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1225/2002 şi conform art. 83 C. pen. s-a dispus executarea pedepsei de 5 ani şi 6 luni închisoare. Sentinţa primei instanţe a fost reformată de Curtea de Apel Ploieşti care, prin Decizia penală nr. 90 din 12 iunie 2008, a contopit pedeapsa anterior arătată cu pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 181 din 13 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti şi a fost dedusă perioada reţinerii şi arestării preventive de la 01 mai 2003 la 23 octombrie 2007, ca efect al liberării condiţionate dispuse de autorităţile judiciare franceze.

Potrivit art. 61 C. pen.: „(1) Pedeapsa se consideră executată dacă în intervalul de timp de la liberare şi până la împlinirea duratei pedepsei, cel condamnat nu a săvârşit din nou o infracţiune. Dacă în acelaşi interval cel liberat a comis din nou o infracţiune, instanţa, ţinând seama de gravitatea acesteia, poate dispune fie menţinerea liberării condiţionate, fie revocarea. În acest din urmă caz, pedeapsa stabilită pentru infracţiunea săvârşită ulterior şi restul de pedeapsă ce a mai rămas de executat din pedeapsa anterioară se contopesc, putăndu-se aplica un spor pană la 5 ani.

(2) Revocarea este obligatorie în cazul când fapta săvârşită este o infracţiune contra siguranţei statului, o infracţiune contra păcii şi omenirii, o infracţiune de omor, o infracţiune săvârşită cu intenţie care a avut ca urmare moartea unei persoane sau o infracţiune prin care s-au produs consecinţe deosebit de grave.""

Potrivit art. 7 din Legea nr. 38/2003. "1) Iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi" şi, în conformitate cu alin. (2) al acestui articol, pedeapsa pentru aceste fapte „nu poate fi mai mare decât sancţiunea prevăzută de lege pentru infracţiunea cea mai gravă care intră în scopul grupului infracţional organizat."

În baza art, 320¹ alin. (7) C. proc. pen., aplicabil în cauză, în ceea ce-l priveşte pe inculpatul G.F.N., instanţa va pronunţa condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege.

Având in vedere că pedeapsa aplicată inculpatului pentru faptele prevăzute la alin. (1) al art. 7 din Legea nr. 39/2003 nu poate fi mai mare decât sancţiunea prevăzută de lege pentru infracţiunea cea mai gravă care intră în scopul grupului infracţional organizat, iar această infracţiune este, în cazul inculpatului G.F.N., cea prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen., cu aplicarea limitelor reduse de pedeapsă potrivit art. 320¹ alin. (7), rezultă că pedeapsa aplicată inculpatului G.F.N. nu poate depăşi 4 ani și 8 luni.

Instanţa reţine că, judecând apelul, în mod corect, Curtea de Apel Ploieşti a stabilit că inculpatul G.F.N. este recidivist, infracţiunile deduse judecăţii (proxenetism şi şantaj) fiind săvârşite în stare de recidivă postcondamnatorie, cu aplicarea dispoziţiilor art 37 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

În cazul inculpatului G.F.N., pedeapsa aplicată de către instanţa de apel a fost de 4 ani si 8 luni închisoare, rezultată prin contopirea restului de pedeapsă neexecutat de 2 ani, 6 luni şi 8 zile cu pedeapsa rezultantă de 4 ani și 8 luni, aplicată pentru faptele deduse judecăţii în prezenta cauză, după ce, în prealabil, s-a dispus în temeiul art. 61 C. pen. revocarea beneficiului liberării condiţionate pentru restul de pedeapsă neexecutat din sentinţa pronunţată de Tribunalul de Mare Instanţă din Nice - Franţa, recunoscută prin sentinţa penală nr. 181 din 13 noiembrie 2006 de Curtea de Apel Bucureşti, prin care inculpatul G.F.N. a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare.

Înalta Curte constată că, instanţa de apel a aplicat în mod corect atât dispoziţiile art. 37 lit. a) C. pen., cât şi dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen., atunci când a stabilit pentru inculpatul G.F.N. maximul special al pedepsei, respectiv 4 ani și 8 luni, prin raportare la prevederile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 39/2003,coroborat cu prevederile art. 329 alin. (1) C. pen., reţinându-se pentru ambele infracţiuni reducerea limitelor pedepsei potrivit art. 320 C. pen.

Din acest motiv, nu mai poate fi aplicat sporul prevăzut la art. 61 alin. (1) C. pen., întrucât, prin aplicarea acestuia s-ar depăşi limita maximă legală a pedepsei ce poate fi aplicată inculpatului G.F.N., astfel că, în considerarea prevederilor legale enumerate, rezultă ca această sancţiune este legală si temeinică.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază critica Parchetului ca nefondată.

Aceleaşi considerente vor fi avute in vedere de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a respinge ca nefondate criticile recurenţilor inculpaţi N. (G.) E.F., Ş.V., G.C.Ş., C.I.M., R.V., G.F.N., şi M.P. în ceea ce priveşte cazul de casare invocat de aceştia, prevăzut de art. 385 pct. 14 C. proc. pen.

Instanţa a reţinut că, din probele administrate în cauză nu a rezultat necesitatea reţinerii unor circumstanţe de natura celor prevăzute de art. 74 C. pen., care să justifice reducerea pedepselor sau schimbarea modalităţii de executare. Dimpotrivă, pedepsele aplicate au fost legal şi corect individualizate atât în privinţa cuantumului cât şi a modalităţii de executare, în raport de antecedentele inculpaţilor, în sensul că aceştia au mai suferit condamnări anterioare, de gravitatea concretă a faptelor şi persoana fiecărui inculpat, justificând aplicarea unor pedepse privative de libertate. Este important de subliniat faptul că activitatea inculpaţilor s-a desfăşurat în decursul unei perioade îndelungate de timp şi a avut un caracter transfrontalier. In plus, atitudinea inculpaţilor de recunoaştere a faptelor a fost valorificată ca cauză de reducere a pedepsei, conform art. 320 alin. (7) C. proc. pen., aşa încât criticile inculpaţilor vizând cuantumul ridicat al pedepselor sau modalitatea de executare nu pot fi primite.

Şi inculpatele B.I.A., S.A.N., N.A., Ş.A.V., G. (fostă L.) D.E. şi D.I.B. au criticat decizia Curţii de Apel Ploieşti, sub aspectul cazului de casare prevăzut de art. 385 pct. 14 C. proc. pen.

Recurentele-inculpate B.I.A. şi S.A. solicită reformarea deciziei recurate şi modificarea modalităţii de executare a pedepsei, anume cea prevăzută de art. 8 C. pen., adică suspendarea condiţionată a executării pedepsei. La rândul lor, recurentele inculpate N.A., Ş.A.V. apreciază că prin decizia recurată s-ar fi aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen., şi solicită fie să se pronunţe o pedeapsă cu o amendă penală, fie să se procedeze la aplicarea unei pedepse sub minimul stabilit potrivit art. 320¹ C. proc. pen. şi să se dispună ca modalitatea de executare a pedepsei să fie cea prevăzută de art. 81 C. pen., adică suspendarea condiţionată a executării pedepsei. Şi recurentele inculpate G. (fostă L.) D.E. şi D.I.B. au invocat faptul că s-ar fi aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. şi au solicitat ca instanţa de recurs fie să pronunţe o pedeapsă cu o amendă penală care să nu fie mai mică de 200 de lei, fie să procedeze la aplicarea unei pedepse orientată spre minimul general, cu luarea în considerare a dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen., a art. 74 și art. 76 C. pen. şi să dispună ca modalitatea de executare a pedepsei să fie cea prevăzută de art. 81 C. pen., adică suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

Analizând critica, Înalta Curte a constatat că prin sentinţa instanţei de apel s-a menţinut pedeapsa aplicată recurentelor inculpate pentru infracţiunea de prostituţie prevăzută de art. 328 C. pen., urinând ca acestea să execute pedeapsa de 8 luni închisoare, cu aplicarea art. 86 C. pen., iar termenele de încercare au fost reduse la 2 ani şi 8 luni pentru fiecare. Totodată, în temeiul dispoziţiilor art. 86 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca pe durata termenului de încercare inculpatele să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa la datele fixate de acest serviciu; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă şi d) să comunice orice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă, dispunându-se de către instanţa de fond comunicarea măsurilor prevăzute la pct. b), c) şi d) Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, luând în considerare ansamblul de măsuri dispuse de instanţa de fond, menţinute şi de către instanţa de apel, le apreciază ca fiind judicios stabilite, întrucât ansamblul lor asigură o bună supraveghere a activităţilor desfăşurate de recurentele inculpate şi a modului în care aceasta realizează veniturile, modalitatea de executare a pedepsei dispusă de instanţă având şi un caracter de prevenţie privind conduita inculpatelor.

În privinţa solicitării recurentelor inculpate N.A., Ş.A.V. de stabilire a unei pedepse cu o amendă penală sau a unei pedepse sub minimul stabilit potrivit art. 320 C. proc. pen., precum şi în considerarea solicitării similare a recurentelor inculpate G. (fostă L.) D.E. şi D.I.B. ca instanţa de recurs fie să pronunţe o pedeapsă cu o amendă penală care să nu fie mai mică de 200 de lei, fie să procedeze la aplicarea unei pedepse orientată spre minimul general, cu luarea în considerare a dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen., a art. 74 și art. 76 C. pen., instanţa de recurs reţine că, în mod corect, facându-se aplicarea art. 320 alin. (7) teza a I-a C. proc. pen., atât în ceea ce priveşte cuantumul dar şi modalitatea de executare, Curtea de Apel Ploieşti a menţinut pedeapsa aplicată fiecărei recurente inculpate pentru infracţiunea prevăzută de art. 328 C. pen., anume o pedeapsă de 8 luni închisoare, cu aplicarea art. 86 C. pen., iar termenele de încercare au fost reduse la 2 ani şi 8 luni.

Instanţa de recurs consideră că pedeapsa a fost în mod judicios individualizată de instanţa de apel, în raport de circumstanţele reale şi personale ale recurentelor inculpate şi, în consecinţă, critica invocată de recurentele inculpate B.I.A., S.A.N., N.A. si Ş.A.V., G. (fostă L.) D.E. şi D.I.B. va fi respinsă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ca nefondată.

Faţă de considerentele ce preced, Înalta Curte va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Ploieşti împotriva deciziei penale nr. 101 din 20 iunie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Va casa, în parte, decizia penală recurată şi în parte sentinţa penală nr. 32 din 07 februarie 2012 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa şi, rejudecând, în temeiul art. 1 18 lit. e) C. pen., va dispune confiscarea sumei de 15.000 euro de Ia inculpata L.D.E.

Va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenţii inculpaţi M.P., N. (G.) E.F., Ş.V., G.C.Ş., C.I.M., R.V., G.F.N., B.I.A., L.D.E., D.I.B., N.E.A., S.A.N. şi Ş.A.V. împotriva Deciziei penale nr. 101 din 20 iunie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Va deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor, timpul reţinerii şi arestării preventive, după cum urmează:- pentru inculpatul M.P. de la 20 aprilie 2011 la 19 noiembrie 2012;- pentru inculpatul N. (G.) E.F. de la 21 aprilie 2011 la 19 noiembrie 2012;- pentru inculpatul Ş.V. de la 20 aprilie 2011 la 19 noiembrie 2012;- pentru inculpatul G.C.Ş. de la 20 aprilie 2011 la 19 noiembrie 2012;- pentru inculpatul C.I.M. durata reţinerii din 20-21 aprilie 2011 şi a arestării de la 24 mai 2011 la 19 noiembrie 2012;- pentru inculpatul R.V. de la 04 iulie 2011 la 19 noiembrie 2012;- pentru inculpatul G.F.N. de la 20 aprilie 2011 la 19 noiembrie 2012.

Va obliga recurentul intimat inculpat C.I.M. la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Va obliga recurenţii intimaţi inculpaţi M.P., N. (G.) E.F., Ş.V., G.C.Ş., R.V., G.F.N., B.I.A. şi S.A.N. la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleşi, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Va obliga recurentele intimate inculpate L.D.E., D.I.B., N.E.A. şi Ş.A.V. la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Ploieşti vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Ploieşti împotriva Deciziei penale nr. 101 din 20 iunie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Casează, în parte, decizia penală recurată şi în parte sentinţa penală nr. 32 din 07 februarie 2012 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa şi, rejudecând:

În temeiul art. 1 18 lit. e) C. pen., dispune confiscarea sumei de 15.000 euro de la inculpata L.D.E.

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de intimaţii inculpaţi M.P., N. (G.) E.F., Ş.V., G.C.Ş., C.I.M., R.V., G.F.N., B.I.A., L.D.E., D.I.B., N.E.A., S.A.N. şi Ş.A.V. împotriva aceleiaşi decizii.

Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor, timpul reţinerii şi arestării preventive, după cum urmează:- pentru inculpatul M.P. de la 20 aprilie 2011 la 19 noiembrie 2012;- pentru inculpatul N. (G.) E.F. de la 21 aprilie 2011 la 19 noiembrie 2012;-pentru inculpatul Ş.V. de la 20 aprilie 2011 la 19 noiembrie 2012;- pentru inculpatul G.C.Ş. de la 20 aprilie 2011 la 19 noiembrie 2012;- pentru inculpatul C.I.M. durata reţinerii din 20-21 aprilie 2011 şi a arestării de la 24 mai 2011 la 19 noiembrie 2012;- pentru inculpatul R.V. de la 04 iulie 2011 la 19 noiembrie 2012;- pentru inculpatul G.F.N. de la 20 aprilie 201 1 la 19 noiembrie 2012.

Obligă recurentul intimat inculpat C.l.M. la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Obligă recurenţii intimaţi inculpaţi M.P., N. (G.) E.F., Ş.V., G.C.Ş., R.V., G.F.N., B.I.A. şi S.A.N. la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleşi, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Obligă recurentele intimate inculpate L.D.E., D.I.B., N.E.A. şi Ş.A.V. la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică asţăzi 19 noiembrie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 3751/2012. Penal. Infracţiuni de corupţie...		ICCJ. Decizia nr. 3760/2012. Penal. Infracţiuni la regimul... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3776/2012. Penal. şantajul (art.194 C.p.). Proxenetismul (art. 329 C.p.), iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). Recurs