ICCJ. Decizia nr. 3754/2012. Penal. Omorul deosebit de grav (art. 176 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3754/2012
Dosar nr. 5897/1/2012
Şedinţa publică din 16 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 229 din 07 iunie 2012 a Tribunalului Iaşi s-au dispus următoarele:
Condamnă inculpatul T.P., la următoarele pedepse:
- 7 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor deosebit de grav, prevăzută şi pedepsită de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) – art. 176 lit. c) C. pen.;
Interzice inculpatului exerciţiul drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a doua şi lit. b) C. pen., pe o durată de 3 ani, ca pedeapsă complementară.
- 8 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor deosebit de grav, prevăzută şi pedepsită de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) – art. 176 lit. b) şi c) C. pen.;
Interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a doua şi lit. b) C. pen., pe o durată de 4 ani, ca pedeapsă complementară.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., contopeşte pedepsele cu închisoarea aplicate inculpatului în pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare.
În baza art. 35 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară cea mai grea, respectiv a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a doua şi lit. b) C. pen., pe o durată de 4 ani.
În baza art. 71 C. pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a doua şi lit. b) C. pen.
Menţine starea de arest a inculpatului T.P. şi deduce din pedeapsa rezultantă aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive de la 07 octombrie 2010 la zi.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., dispune confiscarea unui cuţit şi a unei securi aparţinând inculpatului.
Constantă că părţile vătămate P.D. şi P.V. nu s-au constituit părţi civile.
În baza art. 14 şi 346 C. proc. pen., combinat cu art. 998 C. civ., obligă inculpatul să plătească părţii civile D.M. suma de 6000 lei, cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând daune morale.
Obligă inculpatul să plătească părţilor civile Spitalul Clinic de Urgenţă Sf. Spiridon Iaşi suma de 115 lei, Spitalului Clinic de Urgenţă prof. dr. N. Oblu Iaşi suma de 1922,27 lei şi Serviciului de Ambulanţă Iaşi suma de 1188 lei, cu titlu de despăgubiri civile, la care se adaugă dobânda de referinţă a B.N.R. până la achitarea integrală a prejudiciului.
În baza art. 191 C. proc. pen., obligă inculpatul să achite suma de 3400 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat, în care va fi inclus şi onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 400 lei, sumă ce va fi suportată din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei.
Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi a fost trimis în judecată la data de 24 iunie 2010, în stare de arest, inculpatul T.P. pentru săvârşirea a două infracţiunii de tentativă la omor deosebit de grav, prevăzute de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – art. 176 lit. c) C. pen. şi, respectiv prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – art. 176 lit. b) şi c) C. pen., constând în faptele inculpatului, condamnat în anul 1980 la 11 ani de închisoare pentru comiterea infracţiunii similare de omor, care în ziua de 23 martie 2010 a încercat să suprime viaţa numitei D.M., în loc public, prin lovirea acesteia în zona toracică, cu un cuţit, cu consecinţa provocării unor leziuni ce au necesitat internarea medicală şi pentru vindecare un număr de 7-9 zile de îngrijiri medicale, dar care nu au fost de natură, prin ele însele, a-i pune în primejdie viaţa.
Acelaşi inculpat, în ziua de 30 septembrie 2010, a aplicat mai multe lovituri cu o secure părţilor vătămate P.D. şi P.V., în zona capului, cu intenţia de a le ucide, cauzându-le leziuni ce au necesitat pentru vindecare 25-30 de zile şi, respectiv 7-9 zile de îngrijiri medicale dar care nu au fost de natură a le pune viaţa în primejdie.
Tribunalul, în urma analizării probatoriului testimonial şi cu înscrisuri administrat pe parcursul urmăririi penale şi nemijlocit în cursul cercetării judecătoreşti, reţine ca fiind corespunzătoare adevărului aceeaşi situaţie de fapt cu cea din actul de sesizare a instanţei, respectiv următoarele împrejurări reale:
Părţile vătămate P.D. şi P.V. locuiesc în satul Slobozia, comuna Voineşti, judeţul Iaşi, şi au locuinţa vecină cu cea a inculpatului T.P. Inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 11 ani pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 174 alin. (1) C. pen., prin sentinţa penală nr. 27 din 24 aprilie 1980 a Tribunalului Iaşi, victimă fiind P.V., frate cu partea vătămată P.D.
Pe timpul executării pedepsei de către inculpat, soţia acestuia, soră cu victima P.V. şi cu partea vătămată P.D. a divorţat.
După executarea pedepsei, inculpatul s-a împăcat cu fosta sa soţie şi convieţuiesc împreună şi în momentul de faţă, fără însă a se recăsători.
Inculpatul, T.P., după liberarea din penitenciar a continuat să aibă o atitudine ostilă faţă de membrii familiei părţii vătămate P.D., pe care o ameninţa permanent cu moartea, iar între aceştia au avut loc numeroase conflicte atât verbale cât şi violente.
Un fiu de a părţilor vătămate P.D. şi P.V. s-a căsătorit cu P.R., fiica părţii vătămate D.M.
Inculpatul, a continuat să profereze injurii şi ameninţări şi faţă de P.R., ceea ce a determinat pe D.M., mama acesteia din urmă să încerce să discute cu T.P.
Faţă de această împrejurare, inculpatul, în luna februarie 2010, în urma unor asemenea discuţii a început să ameninţe şi pe D.M., afirmând că: „Până nu voi omorâ pe toţi „ţigani” nu mă las”.
1. În ziua de 23 martie 2010 partea vătămată D.M. a mers împreună cu mai multe persoane din sat la magazinul „lui V.”, pentru a ridica alocaţia de stat pentru un copil minor şi, de la P.R. a luat pe fiul acesteia pentru a-i cumpăra bomboane. La magazin se mai aflau şi martorele A.D., A.C. şi I.A.
Întrucât persoanele care aşteptau pe poştaş pentru a le înmâna pensia au aflat că acesta din urmă nu mai vine în acea zi, partea vătămată a plecat către locuinţa fiicei sale, P.R.
În timp ce a ajuns în faţa porţii, inculpatul T.P., având un cuţit asupra sa, a venit în fugă şi a început să-i aplice lovituri părţii vătămate prin împungere cu cuţitul ce-l avea în mână în zona toracelui.
Partea vătămată D.M. a început să ţipe şi să se retragă înapoi, moment în care a căzut întrucât s-a împiedicat.
Agresiunea a fost percepută de martorele A.D., A.C. şi I.A. precum şi de martora P.V. şi P.R.
Inculpatul s-a năpustit în continuare asupra părţii vătămate şi i-a aplicat lovituri, cu cuţitul ce-l avea în mână, în zona gurii.
Martora P.R., a luat un băţ din curtea locuinţei şi a mers în locul inculpatul lovea partea vătămată şi i-a aplicat mai multe lovituri peste cap şi spate.
Imediat inculpatul s-a ridicat de pe partea vătămată şi a alergat cu cuţitul în mână după martora P.R., însă aceasta a intrat în curtea locuinţei sale şi nu a mai fost ajunsă din urmă.
În acest timp, martora P.V. a mers la partea vătămată D.M., a ridicat-o şi a tras-o în curtea locuinţei.
Inculpatul, având cuţitul în mână, s-a întors la locuinţa sa, vecină cu cea a familiei P.
Agresiunea exercitată de către inculpat asupra părţii vătămate a fost văzută şi de martora P.E. a cărei locuinţă se află în apropierea locului săvârşirii infracţiunii.
Partea vătămată D.M. a fost transportată la Spitalul Clinic de Urgenţă „Sfântul Spiridon” din municipiul Iaşi, unde a primit îngrijiri medicale, iar a doua zi, pe 24 martie 2010, s-a prezentat la I.M.L. Iaşi unde a fost examinată şi i s-a eliberat certificatul medico-legal nr. 539 din 24 martie 2010 a I.M.L. Iaşi, rezultă:
„D.M. prezintă plagă înţepată, plagă tăiată, eschimoze, excoriaţii, leziuni care au putut fi produse prin loviri cu corp contondent şi pot data din 23 martie 2010.
Necesită 7-9 zile îngrijiri medicale”.
2. Cu toate că organele de poliţie au chemat, în nenumărate rânduri, pe inculpatul T.P. şi l-au avertizat să înceteze agresiunea verbală şi fizică asupra familiei P., acesta a continuat să aibă o atitudine agresivă faţă de soţii P.D., P.V. şi P.R., culminând cu acţiunea acestuia din ziua de 30 septembrie 2010.
Inculpatul, în această zi, profitând de faptul că P.D. şi P.V. se aflau la depăşunat porumbul în strada din faţa porţii locuinţei acestora, înarmat cu o secure, s-a deplasat în acel loc.
Înjurând şi ameninţând inculpatul a aplicat mai multe lovituri părţii vătămate P.D. peste cap, fiind oprit să mai continue agresiunea de către martorul G.C. şi de către partea vătămată P.V.
Partea vătămată P.D. a căzut iar inculpatul a început să aplice lovituri cu acea secure şi părţii vătămate P.V.
Şi de această dată, inculpatul a fost oprit să mai aplice lovituri de către martorul G.C.
Momentul agresiunii celor două părţi vătămate de către inculpatul T.P. a fost perceput direct de către D.C.M. şi B.D., elevi la şcoala din satul Slobozia cât şi de martorul ocular G.C., care a oprit pe inculpat să continue agresiunea. În timpul agresiunii, inculpatul profera ameninţări folosind expresii „vă omor”.
Părţile vătămate au fost transportate în stare gravă la Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. Nicolae Oblu” din municipiul Iaşi, unde au fost internaţi, partea vătămată P.V. în perioada 30 septembrie – 05 octombrie 2010 iar partea vătămată P.D. în perioada 30 septembrie – 04 octombrie 2010.
La locul comiterii infracţiunii a fost efectuată o cercetare de către organele de anchetă şi a fost ridicată securea cu care inculpatul T.P. a aplicat lovituri părţilor vătămate.
S-a dispus efectuarea de constatări medico-legale a părţilor vătămate P.D. şi P.V., iar I.M.L. Iaşi a înaintat rapoartele medico-legale.
Prin adresa nr. 1720/ C din 06 iulie 2010 a înaintat raportul de constatare privind pe partea vătămată P.D. cu următoarele concluzii:
„1. P.D. prezintă fractură liniară frontală stângă, plagă contuză.
2. Leziunile au putut fi produse prin lovire cu corpuri contondente şi pot data din 30 septembrie 2010.
3. Necesită 25-30 zile de în grijiri medicale pentru vindecare.
4. Leziunile nu au fost de natură să pună în primejdie viaţa victimei.
5. În momentul producerii agresiunii, cel mai probabil autorul se afla în faţa victimei”.
Prin adresa nr. 1721/ C din 06 iulie 2010, a înaintat raportul de constatare privind pe partea vătămată P.V. cu următoarele concluzii:
„1. P.V. prezintă plagă contuză parietală stângă.
2. Leziunile au putut fi produse prin lovire cu corpuri contondente şi pot data din 30 septembrie 2010.
3. Necesită 7-9 zile de în grijiri medicale pentru vindecare.
4. Leziunile nu au fost de natură să pună în primejdie viaţa victimei.
5. În momentul producerii agresiunii, cel mai probabil autorul se afla în faţa victimei”.
Inculpatul recunoaşte că a lovit doar pe partea vătămată P.D. şi susţine că lovitura ar fi fost aplicată cu coada securii ce-o avea în mână şi nu cu partea metalică.
În certificatul medico legal nr. 539 din 24 martie 2010 medicul legist, după examinarea părţii vătămate D.M., a concluzionat următoarele:
„D.M. prezintă o plagă tăiată de 1 cm. mamară dr., interesând tegumentele, plagă înţepată, excoriaţii,echimoze, leziuni ce s-au putut produce prin lovire cu un corp tăietor-înţepător şi pot data din 23 martie 2010. Necesită 7-9 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare şi nu au fost de natură a-i pune viaţa în primejdie”.
Prin rapoartele de constatare medico-legală ale părţilor vătămate P.D. şi P.V. s-a constatat că prima dintre victime prezintă fractură liniară frontală stângă şi plagă contuză iar cea de-a doua o plagă contuză parietală stângă, leziuni ce au necesitat internare medicală dar nu au fost de natură a pune în primejdie viaţa acestora.
Atât sub aspectul laturii obiective cât şi cu privire la vinovăţia făptuitorului, instanţa constată că faptele reţinute în sarcina inculpatului sunt dovedite, fără echivoc, cu mijloacele de probă testimoniale şi cu înscrisuri administrate în cele două faze ale procesului penal.
Astfel, întrucât erau prezenţi la locul comiterii faptei şi au perceput în mod direct momentul exercitării acţiunii violente asupra părţii vătămate D.M., martorii D.E., D.E., I.A., P.R., P.E., A.D. şi A.C. au oferit date şi informaţii utile soluţionării cauzei, precizând că au văzut-o pe partea vătămată în timp ce se deplasa pe drumul sătesc împreună cu un nepot, moment în care inculpatul a urmărit-o şi în faţa locuinţei familiei P. a atacat-o cu un cuţit cu care a început să o lovească în zona toracelui şi a buzelor până ce aceasta a căzut la pământ.
În ajutorul victimei a sărit fiica acesteia, P.R., care a încercat să-l îndepărteze pe inculpat, însă acesta a atacat-o şi pe martoră cu acelaşi cuţit, alergând după ea şi ameninţând că o va prinde şi o va tăia.
Cât priveşte agresiunea exercitată asupra victimelor P.D. şi P.V. instanţa constată că şi aceasta a fost percepută în mod direct de trei persoane aflate în apropierea locului incidentului, respectiv martorii D.C. şi B.D., elevi la şcoala din satul Slobozia, care se aflau în curtea şcolii, precum şi de numitul G.C. care a şi intervenit în apărarea victimelor, deposedând pe inculpat de securea cu care le lovea.
Întrucât cele două incidente s-au desfăşurat în loc public, în prezenţa martorilor menţionaţi anterior, existenţa acţiunii violente comisă de inculpat asupra părţilor vătămate nu poate fi supusă nici unui dubiu, în condiţiile în care inculpatul însuşi a recunoscut aceste agresiuni prin declaraţiile date în cursul urmăririi penale şi, nemijlocit în faţa instanţei, în prima fază procesuală, când instanţa de fond a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., soluţionând cauza doar în baza probatoriului administrat de procuror, soluţie desfiinţată însă, de instanţa de control judiciar care a dispus rejudecarea cauzei.
Din coroborarea depoziţiilor martorilor cu susţinerile inculpatului formulate în declaraţia dată în prima fază procesuală, concluziile certificatului medico-legal, conţinutul procesului-verbal de conducere în teren întocmit de procuror la locul agresiunii şi planşele foto efectuate cu aceeaşi ocazie rezultă, cu certitudine, că inculpatul este autorul faptelor de violenţă exercitate împotriva părţilor vătămate D.M., P.D. şi P.V., astfel cum au fost reţinute şi descrise anterior.
Susţinerile inculpatului formulate în faţa instanţei, cu ocazia rejudecării cauzei, ce vizează împrejurarea că agresiunea din data de 23 martie 2010 ar fi fost comisă întrucât partea vătămată D.M. îi violase domiciliul, venind la locuinţa inculpatului însoţită de mai multe persoane pentru a-l agresa fizic, urmează a fi înlăturate ca neîntemeiate, nefiind dovedite cu nici o probă din cele administrate în cauză, ceea ce conduce la concluzia că nu pot fi reţinute ca relevante în cauză şi nu pot contribui la exonerarea de răspundere penală sau atenuarea vinovăţiei, fiind formulate în mod evident „pro causa”.
Pe de altă parte, deşi din conţinutul certificatului şi a raportului de constatare medico – legală rezultă că leziunile suferite de părţile vătămate nu au pus în primejdie viaţa acestora şi au necesitat doar 7 – 9 zile şi, respectiv 25-30 de zile de îngrijiri medicale, ceea ce ar putea conduce la ideea unei alte încadrări juridice decât cea dată faptei prin actul de sesizare a instanţei, esenţială în reţinerea infracţiunii de tentativă la omor deosebit de grav este şi poziţia subiectivă a făptuitorului faţă de acţiunile care constituie latura obiectivă a infracţiunii.
Pentru calificarea faptei în dispoziţiile prevăzute de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – art. 176 lit. b) şi c) C. pen., este important nu atât rezultatul concret al acţiunii agresorului, cât intenţia lui directă sau indirectă în raport cu viaţa victimei.
Pentru stabilirea poziţiei subiective a făptuitorului trebuie să se ţină seama de toate împrejurările în care a fost comisă fapta, de obiectul folosit, de regiunea corpului vizată şi de urmările produse sau care s-ar fi putut produce.
Ori, atunci când inculpatul a lovit părţile vătămate în zone vitale, respectiv cea toracică şi a capului, unde sunt poziţionate organe vitale, cu obiecte apte a produce leziuni grave sau chiar a suprima viaţa, cu o mare intensitate şi în mod repetat, provocând plăgi înţepate şi tăiate, este evident că inculpatul a urmărit sau, cel puţin, a acceptat, producerea unui rezultat letal.
În consecinţă, calificarea juridică dată faptei reţinută în sarcina inculpatului corespunde modelului infracţional stabilit prin dispoziţiile art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – art. 176 lit. b) şi c) C. pen., având în vedere şi cele două circumstanţe agravante reţinute în cauză, respectiv faptul că inculpatul a mai comis în antecedenţă o infracţiune de omor, iar în prezent acesta a exercitat agresiuni asupra a două persoane, respectiv soţii P., dispoziţii în baza cărora se va dispune tragerea la răspundere penală a făptuitorului.
La individualizarea judiciară a pedepsei ce se va aplica inculpatului, instanţa va avea în vedere atât gradul de pericol social concret al faptelor comise, valoarea socială lezată, respectiv dreptul la viaţă şi integritate fizică al persoanei, urmările produse, dar şi împrejurarea că inculpatul este o persoană cunoscută cu antecedente penale, care manifestă constant un comportament violent în familie şi societate, iar pe parcursul cercetărilor penale desfăşurate în prezenta cauză a adoptat o poziţie procesuală nesinceră şi necooperantă.
În considerarea acestor circumstanţe reale şi personale, instanţa apreciază că scopul pedepsei de prevenire a comiterii de noi fapte penale şi de reeducare a făptuitorului se poate realiza doar prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea, orientată spre un cuantum mediu prevăzut de lege şi a cărei executare se va realiza efectiv în regim privativ de libertate.
În baza art. 71 C. pen., instanţa va interzice inculpatului exerciţiul drepturilor subiective prevăzute de art. 64 lit. a) teza a doua şi lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei principale şi ulterior executării pedepsei închisorii, pe o durată de 4 ani ca pedeapsă complementară.
Această interdicţie se impune a fi aplicată inculpatului care a dat dovadă constant de lipsă de respect şi maturitate în respectarea dreptului fundamental la viaţă al semenilor săi împrejurare care, în mod rezonabil, conduce la concluzia unei imaturităţi şi nedemnităţi şi în exercitarea dreptului de a fi ales într-o funcţie sau organ legislativ electiv.
În baza art. 350 C. proc. pen., instanţa va menţine starea de arest preventiv dispusă împotriva inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen., va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii şi arestării preventive începând cu 07 octombrie 2010 la zi.
În considerarea dispoziţiilor prevăzute de dreptul intern dar şi a reglementărilor internaţionale menţionate în art. 5 din C.E.D.O. care condiţionează legalitatea măsurii arestării preventive de existenţă normativelor verosimile, instanţa apreciază că datele şi informaţiile oferite de probatoriul administrat până în prezent în cauza de faţă conturează deplin şi convingător împrejurarea că inculpatul a fost implicat în comiterea unor activităţi ilicite foarte grave ce atrag incidenţa legii penale.
În ceea ce priveşte îndeplinirea cerinţelor prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., instanţa constată că faptele pentru care a fost cercetat şi este tras la răspundere penală inculpatul sunt pedepsite cu închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a acestuia prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
În aprecierea acestei din urmă condiţii instanţa are în vedere natura infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatului, respectiv infracţiuni care aduc atingere unor relaţii privind dreptul persoanei la viaţă şi integritatea fizică, modalitatea şi împrejurările concrete de comitere a actelor de violenţă, îndreptate împotriva a trei părţi vătămate, prin folosirea unor obiecte apte a suprima viaţa, respectiv un cuţit şi o secure, atacarea victimelor în locuri publice, fapt ce denotă curaj şi îndrăzneală din partea inculpatului, astfel cum rezultă din probele administrate în cauză.
Susţinerile inculpatului privitoare la starea de sănătate precară a acestuia şi la faptul că între familiile victimelor şi familia sa există o stare de duşmănie mai veche nu reprezintă criterii de diminuare a pericolului pentru ordinea publică, ci dimpotrivă, în cazul celui din urmă chiar de menţinere a stării de pericol.
Dispreţul manifestat de inculpat faţă de normele de convieţuire socială, de ordinea de drept, în contextul în care acesta a mai fost sancţionat penal şi a executat pedeapsa închisorii pentru o infracţiune similară, pedeapsă care nu şi-a atins scopul de reeducare a inculpatului este de natură a amplifica pericolul concret pentru ordinea publică.
În cazul inculpatului T.P., care a arătat că este predispus a depune reale stăruinţe pe calea infracţională, acesta fiind cercetat penal şi condamnat anterior pentru o infracţiune de omor calificat îndreptată împotriva fratelui părţii vătămate P.D., instanţa apreciază că atitudinea lui actuală denotă un înalt grad de periculozitate şi incorigibilitate.
Deşi antecedenţa penală nu este o condiţie reglementată distinct de dispoziţiile art. 148 C. proc. pen., această stare de fapt poate fi reţinută, însă, ca element de apreciere a pericolului pentru ordinea publică, în cazul în care inculpatul s-ar afla în stare de libertate.
Pentru justificarea pericolului pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului, instanţa reţine şi ecoul pe care fapte de acest gen îl provoacă în rândul persoanelor din comunitatea locală, din care provine şi inculpatul, care amplifică sentimentul de insecuritate şi impun o reacţie fermă din partea autorităţilor.
Conform art. 118 lit. b) C. pen., se va dispune confiscarea unui cuţit şi a unei securi, obiecte care aparţin inculpatului şi care au servit la comiterea faptelor.
Cât priveşte acţiunea civilă exercitată în cauză de unităţile spitaliceşti, având în vedere dispoziţiile art. 1169 C. civ., ce stabilesc obligaţia ca „cel ce face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească”, faţă de deconturile depuse la dosar, care stabilesc cuantumul cheltuielilor cu transportul şi îngrijirile medicale acordate victimelor pe perioada spitalizării acestora, instanţa constată că cererile sunt întemeiate, urmând a le admite în totalitate.
În consecinţă, instanţa va obliga inculpatul la plata sumelor solicitate de părţile civile, reprezentând cheltuielile de transport şi de spitalizare ale părţilor vătămate P.D. şi P.V.
În considerarea faptului că în faţa instanţei, înainte de citirea actului de sesizare, partea civilă D.M. şi-a precizat pretenţiile la suma de 6000 lei, cu titlu de daune morale, instanţa, având în vedere această cerere şi evaluarea traumelor fizice şi psihice suferite de victima agresiunii, precum şi sechelele post – traumatice care au afectat negativ participarea acesteia la viaţa socială, comparativ cu situaţia anterioară, apreciază ca fiind pe deplin întemeiată solicitarea de acordare a despăgubirilor solicitate.
La stabilirea existenţei daunelor morale trebuie avute în vedere şi Recomandările Consiliului Europei din 1969 de la Londra, care subliniază, între altele, că principiul reparaţiei daunelor morale trebuie recunoscut în cazul leziunilor corporale, despăgubirea având rolul de a da o compensare victimei pentru prejudiciul nepatrimonial încercat, fără însă a constitui pentru aceasta o sursă de îmbogăţire fără justă cauză.
Prin nivelul despăgubirilor morale solicitate de partea civilă, Tribunalul apreciază că suma ce va fi acordată, cu acest titlu, la momentul actual al evaluării sechelelor fizice, reprezintă o reparaţie suficientă a prejudiciului cauzat acesteia prin acţiunea ilicită a inculpatului, constatând în acelaşi timp că principala satisfacţie a părţii vătămate este dată de hotărârea de stabilire a vinovăţiei inculpatului şi de tragere la răspundere penală a acestuia.
În termen legal, împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul T.P., care a invocat nelegalitatea şi netemeinicia ei sub aspectul greşitei încadrări a faptelor reţinute în sarcina sa. Apreciază apelantul că schimbarea încadrării juridice din cursul urmăririi penale, din infracţiuni de violenţă în infracţiuni de tentativă la omor deosebit de grav, nu este corectă, deoarece nu s-a ţinut seama de concluziile actelor medicale ale victimelor, care precizau că acestora nu le-a fost pusă în pericol viaţa. Consideră apelantul că a fost condamnat în principal în baza condamnărilor din antecedenţă, fără a se avea în vedere afecţiunile sale medicale şi fără a se da eficienţă art. 3201 C. proc. pen., deşi a recunoscut şi regretat comiterea faptelor. Prin apărător a mai solicitat reindividualizarea pedepselor aplicate în raport de circumstanţele personale şi poziţia procesuală adoptată.
Prin decizia penală nr. 125 din 7 august 2012, Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins, ca nefundat, apelul declarat de inculpatul Trăistuţă Petru împotriva sentinţei penale nr. 229 din 7 iunie 2012 a Tribunalului Iaşi pe care a menţinut-o.
A menţinut starea de arest a inculpatului şi a dedus din pedeapsa aplicată perioada arestării preventive.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a apreciat că încadrarea juridică a faptelor săvârşite de inculpat este corectă, fiind dovedită vinovăţia acestuia în comiterea infracţiunilor reţinute în sarcina sa şi pentru care a fost condamnat, iar pedeapsa este corect individualizată, atât sub aspectul cuantumului, cât şi al modalităţii de executare.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termenul legal de 10 zile prevăzut de art. 3853 C. proc. pen., inculpatul T.P., criticile formulate de acesta vizând greşita încadrare juridică a faptelor şi netemeinicia pedepsei aplicate pe care o apreciază ca fiind prea aspră, în raport cu atitudinea de recunoaştere a faptelor, cât şi de regret.
În susţinerea recursului, inculpatul invocă cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 17 şi 14 C. proc. pen.
Criticile aduse nu sunt fondate.
Analizând legalitatea şi temeinicia deciziei recurate prin prisma cazurilor de casare invocat, conform art. 3856 alin. (2) C. proc. pen., în baza căruia instanţa de recurs examinează cauza numai prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 C. proc. pen., cât şi din perspectiva art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că recursul declarat de inculpat nu este fondat, urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează:
Reţine Înalta Curte că situaţia de fapt a fost în mod temeinic stabilită de instanţa de fond care a realizat o analiză amplă şi obiectivă a întregului ansamblu probator administrat în cele două faze ale procesului penal, încadrarea juridică fată faptelor este justă şi corespunde situaţiei de fapt, în mod corect apreciind instanţa de fond că se impune tragerea la răspundere penală a inculpatului.
Astfel, rezultă din probele administrate atât în faza de urmărire penală, cât şi în mod corect şi nemijlocit în faza de cercetare judecătorească că, în ziua de 23 martie 2010, inculpatul a încercat să suprime viaţa numitei D.M. în loc public, prin lovirea acesteia în zona toracică, cu un cuţit, cu consecinţa provocării unor leziuni ce au necesitat internarea medicală şi pentru vindecare un număr de 7-9 zile de îngrijiri medicale, nefiind, însă, pusă în primejdie viaţa.
De asemenea, în ziua de 30 septembrie 2010, inculpatul a aplicat mai multe lovituri cu o secure părţilor vătămate P.D. şi P.V., în zona capului, cu intenţia de a le ucide, cauzându-le leziuni ce au necesitat pentru vindecare 25-30 zile, şi respectiv, 7-9 zile de îngrijiri medicale, dar care nu au fost de natură a le pune viaţa în primejdie.
Situaţia faptică reţinută în cauză a fost dovedită de un probatoriu amplu, respectiv: declaraţiile martorilor oculari, dintre care o parte au intervenit pentru a opri acţiunile violente ale inculpatului, concluziile actelor medico-legale privind victimele, declaraţiile date de inculpat în prima fază procesuală şi faptul că acesta recunoaşte că a lovit victimele, deşi nu a avut intenţia de a le ucide.
Având în vedere împrejurările comiterii faptelor, obiectele folosite (cuţit şi secure), regiunile vitale ale corpului vizate şi urmările produse şi care s-ar fi putut produce, Înalta Curte constată că, în cauză, s-a apreciat corect că încadrarea juridică a faptelor săvârşite de inculpat este cea prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – art. 176 lit. c) C. pen. şi, respectiv, de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 - 176 lit. b) şi c) C. pen.
Prin urmare, nu poate fi primită cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice a faptelor în infracţiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.
Referitor la pedeapsa aplicată inculpatului, Înalta Curte apreciază că, în cauză, s-a procedat la o justă individualizare a pedepsei în raport de criteriile generale de individualizare prevăzută de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social al infracţiunilor săvârşite, modalitatea concretă de comitere a faptelor, urmările acestora, limitele de pedeapsă, cât şi circumstanţele personale (inculpatul a mai comis, anterior, o infracţiune de omor, poziţia procesuală nesinceră, vârsta, starea de sănătate), aspecte ce au condus la stabilirea unei pedepse rezultante care, prin cuantum şi modalitate de executare, este în măsură să asigure atingerea scopurilor pedepsei, astfel cum sunt reglementate de dispoziţiile art. 52 C. pen.
Potrivit dispoziţiile art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului în scopul prevenirii săvârşirii de infracţiuni.
Ca măsură de constrângere, pedeapsa are, pe lângă scopul său represiv şi o finalitate de exemplaritate, ea conţinând dezaprobarea legală şi judiciară, atât în ceea ce priveşte fapta penală săvârşită, cât şi în ceea ce priveşte comportamentul făptuitorului.
Ca atare, pedeapsa şi modalitatea de executare a acesteia trebuie reindividualizată în aşa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale şi să evite, pe viitor, săvârşirea de fapte penale.
În speţă, instanţa de control judiciar a apreciat corect asupra gravităţii faptelor, dar şi a împrejurărilor în care au fost comise, coroborate cu persoana inculpatului, condiţii în care solicitarea inculpatului de reducere a pedepsei este neîntemeiată.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte urmează ca, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.
Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.P. împotriva deciziei penale nr. 125 din 07 august 2012 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 07 octombrie 2010 la 16 noiembrie 2012.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3758/2012. Penal. Favorizarea infractorului... | ICCJ. Decizia nr. 3777/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
