ICCJ. Decizia nr. 3751/2012. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs

Decizii penale ICCJ 2012

R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3751/2012

Dosar nr. 7959/105/2007

Şedinţa publică din 16 noiembrie 2012

Asupra recursurilor de faţă, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 73 din 18 februarie 2011 pronunţată de Tribunalul Prahova, au fost condamnaţi inculpaţii:

- P.C., domiciliat în Ploieşti, jud. Prahova, cu domiciliul ales pentru formele procedurale şi procesuale în Plopeni, jud. Prahova, la familia D.S., la pedepsele de: -3 (trei) ani închisoare şi 2 (doi) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. cu excepţia drepturilor de a alege, ca pedeapsă complementară, pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la delapidare prev. şi ped. de art. 25 rap. la art. 2151 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2), art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 lit a) C. pen.;-1(un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită art. 254 alin. (1) cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 19 din Ordonanţa nr. 43/2002 (republicată) şi art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 lit. d) C. pen., faptă din perioada 1993-2001; -1(un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prev. şi ped. de art. 254 alin. (1) cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, rap. la art. 19 din Ordonanţa 43/2002 (republicată), art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 lit. d) C. pen., faptă din perioada 1998-2001 şi respectiv -2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni prev. şi ped. art. 323 alin. (1) şi (2), cu aplic. art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 lit. c) C. pen.

În baza disp. art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele stabilite, dispunându-se ca în final inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 (trei) ani închisoare şi 2 (doi) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., cu excepţia drepturilor de a alege, ca pedeapsă complementară.

- B.D., cu domiciliul în Ploieşti, jud. Prahova, la pedepsele de: -1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mita prev. şi ped. de art. 254 alin. (1) cu aplic. art. 41 alin. (2). C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 19 din Ordonanţa nr. 43/2002 (republicată), cu aplic, art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 lit. d) C. pen.; -3(trei) ani închisoare şi 2(doi) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. cu excepţia drepturilor de a alege, ca pedeapsă complementară, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la delapidare prev. şi ped. de art. 26 rap. la art. 2151 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplic, art. 41 alin. (2), art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 lit. a) C. pen.; -1(un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mită prev. şi ped. de art. 26 rap. la art. 254 alin. (1) cu aplic, art. 41 alin. (2) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 19 din Ordonanţa nr. 43/2002 (republicată), cu aplic, art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 lit. d) C. pen. şi -2(doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiunii prev. de art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplic, art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 lit. c) C. pen.

Conform disp. art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele stabilite, dispunându-se ca în final inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 (trei) ani închisoare şi 2 (doi) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., cu excepţia drepturilor de a alege, ca pedeapsă complementară.

- N.O., domiciliat în Ploieşti, jud. Prahova, la pedepsele de: - 3 (trei) ani închisoare şi 2 (doi) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. cu excepţia drepturilor de a alege, ca pedeapsă complementară, pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare prev. şi ped. de art. 215¹ alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplic, art. 41 alin. (2), art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 lit. a) C. pen.; - 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni prev. şi ped. de art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplic, art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 lit. c) C. pen.

în temeiul disp. art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele stabilite, dispunându-se ca în final inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 (trei) ani închisoare şi 2 (doi) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., cu excepţia drepturilor de a alege, ca pedeapsă complementară.

În temeiul disp. art. 71 C. pen. s-a aplicat fiecărui inculpat şi pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege.

Conform disp. art. 88 C. pen. s-a dedus din durata pedepselor aplicate inculpaţilor P.C. şi B.D. reţinerea şi arestarea preventivă începând cu data de 17 februarie 2005 până la 17 octombrie 2006.

În baza disp. art. 861 alin. (1) C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate tuturor inculpaţilor sub supraveghere pe durata termenului de încercare de 8 ani, calculat conform art. 862 C. pen., perioadă în care, potrivit disp. art. 863 alin. (1) C. pen., aceştia fiind obligaţi să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Prahova la datele care vor fi stabilite de acest serviciu; b) să anunţe Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Prahova, în prealabil, despre orice schimbare a domiciliului, reşedinţă sau locuinţă şi despre orice deplasare care depăşeşte 8(opt) zile, precum şi întoarcerea din deplasare; c) să comunice Serviciului de Probaţiune precizat schimbarea locului de muncă şi justificarea acestei schimbări;d)să comunice aceluiaşi serviciu de probaţiune informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În baza disp. art. 359 alin. (3) C. proc. pen. s-a dispus comunicarea unei copii de pe prezenta hotărâre de la data rămânerii definitive a acesteia şi la Poliţia Municipiului Ploieşti.

În final, conform disp. art. 71 alin. (5) C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii aplicată fiecărui inculpat pe durata suspendării sub supraveghere a pedepsei închisorii aplicate inculpatului.

Conform disp. art. 254 alin. (3) C. pen. s-a dispus confiscarea sumei de 650.000.000.lei de la inculpatul P.C. şi a sumelor de 3.555.505.322 lei şi 61.000 dolari SUA de la inculpatul B.D.

În latură civilă, în baza disp. art. 14-15 rap. la art. 346 C. proc. pen., combinat cu art. 998-999 şi 1003 C. civ., s-a dispus obligarea în solidar a inculpaţilor P.C., B.D. şi N.O. la plata sumei de 70.010,06 dolari SUA către partea civilă SC R.A.R. SA Ploieşti.

Totodată, în baza art. 350 alin. (1) rap la art. 139 alin. (2) şi respectiv art. 343 alin. (2) rap. la art. 168 C. proc. pen. au fost respinse, ca neîntemeiate, cererile formulate de inculpatul P.C., privind revocarea măsurii obligării acestuia de a nu părăsi ţara precum şi aceea de ridicare a sechestrului asigurător.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut pe baza probelor administrate, respectiv: denunţuri şi autodenunţuri, declaraţii martori, declaraţii învinuit şi inculpat, procese-verbale de confruntare, procese-verbale de conducere în teren, procese-verbale de reconstituire, procese-verbale de percheziţie domiciliară, documente contabile, relaţii de la S.R.I., LP.J. Prahova, Parchetul de pe lână Curtea de Apel Ploieşti; S.N.P. Sucursala „P."; SC R.A.R. SA, interceptare telefonică, situaţii prejudiciu, situaţii evoluţie preţuri la produsele benzină, motorină şi combustibil lichid de încălzire; fotografii judiciare, raport de expertiză tehnică judiciară efectuată în faza de cercetare judecătorească, vinovăţia inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunilor deduse judecăţii şi următoarea situaţie de fapt:

În toamna anului 1993, inc. col. (rez.) P.C., având funcţia de şef al Secţiei de Informaţii Prahova, iar prim-locţiitor pe inc. col. (rez.) B.D., a început să aducă în curtea Secţiei de Informaţii Prahova mai multe autoturisme fabricaţie străină, ce nu aparţineau unităţii, primite de acesta în mod ilegal de la o grupare de oameni de afaceri de cetăţenie italiană, ce dezvoltau afaceri pe teritoriul României, afaceri în care era implicat şi ofiţerul respectiv.

Autoturismele respective urmau să fie folosite de inc. col. (rez.) P.C., în principal în interes personal, ele nefiind alocate la cota de carburant a unităţii, fiind necesară astfel alimentarea cu benzină sau motorină din alte surse.

Pe acest fond, inc. col. (rez.) P.C. era obligat să găsească o sursă „neoficială" de unde să aducă, în mod repetat, importante cantităţi de benzină şi motorină, având în vedere că autoturismele respective erau din categoria celor cu capacitate cilindrică mare şi cu consum substanţial de carburant.

Sursa de carburant identificată de inc. col. (rez. P.C. a fost SC R.A.R. SA Ploieşti, unde director general era N.O. în acea perioadă, conform modului de lucru şi a organizării Serviciului Român de Informaţii, ofiţerii operativi nu mai aveau repartizate anumite obiective economice, ci lucrau pe principiul „liniei de muncă", în sensul că anumite ramuri şi genuri de activităţi din judeţul respectiv erau considerate linii de muncă, una dintre ele fiind şi petrochimia, care includea rafinăriile din judeţul Prahova în speţa de faţă, printre ele situându-se, ca unul din obiectivele principale SC R.A.R. SA Ploieşti.

În perioada respectivă martorul E.V. era ofiţer activ la Secţia de Informaţii Prahova lucrând în domeniul de muncă petrochimie, având ca obiectiv şi SC R.A.R. SA Ploieşti.

Pe baza probelor administrate şi declaraţiilor martorului, care se coroborează cu celelalte probe, s-a reţinut de instanţa de fond că acest ofiţer răspundea de mulţi ani de acest obiectiv, „stăpânind" situaţia operativă destul de bine.

Astfel, a rezultat că E.V. a început, din toamna anului 1993, să prezinte conducerii Secţiei de Informaţii Prahova, respectiv col. (rez.) P.C. şi col. (rez.) B.D., în mod repetat, informaţii culese din această rafinărie, din care rezulta, la vremea respectivă, că există tendinţa de „coagulare" a unor grupuri de interese din care făceau parte factorii din conducerea rafinăriei şi administratorii unor firme particulare, implicaţi în activităţi comerciale cu produse petroliere, activităţi de tip infracţional.

Motivează prima instanţă că în mod nejustificat ofiţerului respectiv i s-a refuzat sistematic implementarea informaţiilor respective, implementare care dacă ar fi fost făcută, ar fi trebuit să conducă, în final, la sesizarea organelor de cercetare penală (poliţie, parchet), după ce în prealabil trebuia deschis un caz informativ pentru a surprinde şi delimita amploarea fenomenului infracţional.

Aceste refuzuri nejustificate au fost repetate, situaţie ce a fost de natură să-i reducă artificial vol. de muncă al ofiţerului dar şi calitatea activităţii sale, riscând să aibă probleme cu calificativele periodice ce se acordau pe linie profesională.

Din acest motiv, între ofiţerul E.V. şi cei doi inculpaţi s-a instaurat, în scurt timp, o stare de conflict de care au luat la cunoştinţă şi colegii ofiţerului, respectiv: martorii Ma.G., R.M., P.Ş. şi D.G.

Deoarece ofiţerul E.V. a protestat în mod public în sediul unităţii, faţă de refuzurile celor doi şefi, devenind astfel „incomod", aceştia din urmă i-ar fi zis efectiv să nu se mai ocupe de SC R.A.R. SA şi să îl schimbe de la acel loc de muncă.

Din declaraţiile inculpatului N.O. s-a reţinut că acesta îl cunoştea pe ofiţerul E.V. de mai mulţi ani, deoarece acesta din urmă era ofiţer vechi de obiectiv. N.O. a declarat că până la îndepărtarea din obiectivul SC R.A.R. SA a ofiţerului E.V., acesta l-a chemat într-o zi în mun. Ploieşti, prilej cu care „i-a fluturat" nişte hârtii în faţă, explicându-i că din ordinul şefului său P.C. îi aduce la cunoştinţă că la Secţia de Informaţii Prahova există documente şi informaţii despre activităţi compromiţătoare ale sale, unele putând avea chiar caracter ilegal, transmiţându-i în acelaşi timp, „sugestia" şefului său P.C. să meargă pentru o discuţie, în perioada următoare la biroul acestuia.

La scurt timp după acest moment, inculpatul N.O. s-a deplasat la biroul col. (rez) P.C., prilej cu care, acesta din urmă, i-a prezentat directorului un set de fotografii cu cisterne şi cu persoane, fotografii realizate în SC R.A.R. SA şi o serie de documente despre care P. a susţinut că sunt fişe cu informaţii compromiţătoare despre toţi factorii de conducere din judeţul Prahova.

Cu acest prilej inc. col. (rez.) P.C. i-a mărturisit lui N.O. că deţine dovezi despre posibila implicare a acestuia în afaceri ilegale cu produse petroliere, precum şi ale unor relaţii ale acestuia cu persoane de sex feminin din rafinărie, explicându-i că aceste informaţii au fost obţinute în cadrul serviciului, însă i-a sugerat în acelaşi timp că ar fi dispus să nu implementeze informaţiile

S-a apreciat că această atitudine a col. (rez.) P.C. a fost în realitate o încălcare flagrantă a atribuţiilor de serviciu, urmărind ca prin atitudinea sa să realizeze „punerea în dependenţă" a numitului N.O.. în plan subiectiv P.C. nu şi-ar fi putut atinge scopul dacă N.O. „şi-ar fi permis" să ignore eventualele ameninţări ce ar fi putut să derive din situaţia mai sus expusă cu privire la persoana sa.

La scurt timp după ce a avut loc această discuţie, N.O. a participat la o reuniune cu factori din lumea petrolului, ce a avut loc într-un local public din judeţul Prahova, unde a purtat anumite discuţii profesionale, reuniune la care nu a participat şi inculpatul P.C.. După câteva zile, în mod surprinzător pentru numitul N.O. acesta a fost chemat urgent de col. (rez.) P.C., la birou la el, prilej cu care ofiţerul i-a relatat atât conţinutul discuţiilor purtate cât şi anumite gesturi spontane pe care N.O. le făcuse la reuniune, reproşându-i cu acest prilej atitudinile sale. N.O. a înţeles un singur lucru în urma acestei discuţii şi anume faptul că este permanent „monitorizat" de P.C., în acest mod „punerea în dependenţă" a lui N.O. de către P.C. s-a accentuat, fapt urmărit şi conştientizat de P.

În continuarea acestei discuţii inc. col. (rez.) P.C. a schimbat subiectul discuţiei, explicându-i lui N.O. că el şi subordonaţii săi răspund la nivel naţional de supravegherea traficului ilegal cu produse petroliere în fosta Iugoslavie şi că, aceste responsabilităţi presupun multe sarcini ce se realizează prin deplasări repetate în ţară, pentru care S.R.I.-ul nu deţine suficient carburant auto.

Inculpatul N.O. i-a cerut să-i dea din rafinărie benzină şi motorină, atunci când o să aibă nevoie, fără bani şi fără forme legale, motivând că serviciul din care face parte „e sărac". N.O., faţă de cele petrecute anterior între ei a acceptat fără comentarii propunerea lui P.C., chiar dacă cunoştea că el va trebui să sustragă din gestiunea rafinăriei combustibilul respectiv.

Cei doi s-au înţefes ca N.O. să-i permită şoferului inc. col. (rez.) P.C., respectiv martorul G.G., să intre în rafinărie cu autoturismul Secţiei de Informaţii Prahova (autofurgon), să încarce butoaiele respective şi să iasă nestingherit pe poartă fără documente legale. în baza acestei rezoluţii infracţionale, la scurt timp, martorul G.G., care era subofiţer activ la Secţia de Informaţii Prahova, la vremea aceea, s-a deplasat la N.O., explicându-i că este trimis de P.C. după benzină şi motorină.

Din declaraţiile martorului G.G. şi G.A.J., a rezultat că acest prim transport s-a făcut cu un mijloc auto pus la dispoziţie de N.O., prilej cu care, în butoaie metalice şi alte recipiente din plastic, s-a încărcat benzină şi motorină.

Produsele petroliere respective au fost aduse în curtea Secţiei de Informaţii Prahova, pe timp de zi, însă, iniţial, gestionarul G.A.J., constatând că nu există documente legale pentru marfa respectivă, a refuzat să primească în depozit carburantul adus de G.G.

Faţă de atitudinea sa, martorul G.A.J. a fost chemat la comandant, în speţă la inc.col. (rez) P.C., care i-a cerut să primească combustibilul respectiv în depozit. G.A.J. i-a motivat că nu poate să primească în depozit această marfă fără documente şi i-a cerut lui P. să fie de acord să întocmească un înscris de mână (proces-verbal de custodie), în care să figureze data, tipul şi cantitatea de produs şi faptul că benzina şi motorina i-au fost predate lui G.A.J. de şeful său. Martorul G.A.J. s-a scuzat în faţa şefului său pentru această cerere, însă a motivat că îi este teamă de un eventual control la care ar putea fi găsit cu un plus nejustificat în gestiune.

Col. (rez.) P.C. a acceptat propunerea martorului G.A.J. iar acesta din urmă a redactat, în formă olografă, pe agenda sa personală, un proces-verbal de custodie ce poartă data de 17 noiembrie 1993 din care rezultă că P.C. i-a predat, fără documente legale, 200 litri benzină Premium C098 şi 178 litri motorină, procesul-verbal fiind semnat de P. la „P." şi de martor la „primire".

Pe „verso"- ui acestei pagini G.A.J. a notat anumite date calendaristice şi cantităţi, în litri, despre care a declarat că sunt alimentările făcute din combustibilul respectiv, la maşinile străine aduse de şeful său şa).

După acest moment al „primei aprovizionări", martorul G.G. a continuat să se deplaseze lunar la SC R.A.R. SA Ploieşti, de unde încărca, de fiecare dată 7 (şapte) butoaie metalice a câte 220 litri fiecare, cu, benzină şi motorină luată din dispoziţia lui N.O., de la Secţia A.F.P. din rafinărie, fără documente legale.

Din declaraţia martorului G.G. s-a reţinut că, lunar 60% din cantitatea de produs petrolier pusă în cele 7 butoaie era benzină şi 40% motorină iar transportul acestor butoaie se făcea cu camioneta S.R.I. Prahova, pe timp de zi ele fiind aduse de fiecare dată în incinta SRL Secţia de Informaţii Prahova şi depozitate într-o magazie la care aveau acces de regulă, G.G. şi martorul G.A. şi din care se alimentau, din ordinul inc. col. (rez.) P.C., în mod exclusiv, autoturismele marcă străină ce nu aparţineau unităţii şi care erau folosite în interesul majoritar al acestui inculpat.

De asemenea, a rezultat că inc. col. (rez.) P.C. i-a cerut martorului G.G. să ţină o evidenţă personală, pe nişte caiete, a cantităţilor de combustibil „intrate" lunar, precum şi a alimentărilor zilnice, caiete care erau verificate de inculpat şi când ele erau completate integral îi erau cerute lui G.G. şi distruse în prezenţa acestuia de inc. col. (rez.) P.C., în biroul său, „operaţiune" care a durat până în luna aprilie 2001, când inc. col. (rez) P.C. şi-a dat demisia din funcţia de şef al Secţiei de Informaţii Prahova.

La începutul anului 1998, SC R.A.R. SA Ploieşti a fost supusă procesului de privatizare, pachetul majoritar de acţiuni fiind achiziţionat de SC I. SA Bucureşti, administrată de omul de afaceri l.N.

Din probele administrate a rezultat că, după privatizare, loan Niculae l-a numit la rafinărie, în funcţia de consilier personal, pe l.T.L., iar N.O. a continuat să îndeplinească funcţia de director general până în luna mai a anului 2000.

Şi după privatizare, inc. col. (rez) P.C. a continuat să facă, în acelaşi ritm şi în acelaşi mod, lunar, aprovizionări de benzină şi motorină de la SC R.A.R. SA Ploieşti, în condiţiile în care, încet-încet a intrat în această relaţie infracţională şi cu consilierul l.T.L.. Acesta din urnă a fost investit, conform fişei postului, cu puteri decizionale privind întreaga activitate de comerţ, investiţii, pază şi administrare a patrimoniului, împărţind practic atribuţiunile cu N.O. care avea şi el atribuţiunile sale în domeniile mai sus menţionate.

Martorul G.G. a declarat că, după privatizare juc. col. (rez.) P.C. a început să-l trimită cu acele butoaie la l.T.L. Acesta a continuat să-i dea benzină şi motorină lui P., ce erau practic sustrase din rafinărie ca şi în perioada anterioară, cu aprobarea tacită a inculpatului N.O.

Această relaţie infracţională, pe fondul căreia inc. col. (rez.) P.C. a obţinut, în mod ilegal, benzină sau motorină de la SC R.A.R. SA Ploieşti, are un segment în perioada 1999-2000, particularizat de restul perioadei activităţii infracţionale prin aceea că, în perioada respectivă SC R.A.R. SA nu mai deţinea pe stoc, benzină premium de care inc. col. (rez) P.C. avea nevoie lunar. Prin înţelegere cu l.T.L. s-a hotărât, în aceste condiţii şi pentru a asigura „în flux continuu" lui P. benzina necesară ca SC R.A.R. SA să comande în numeie şi pe banii săi la Sucursala „P." din cadrui S.N.P., cantităţile de benzină necesare lui P.C., pe care şoferii săi, respectiv martorii O.D. şi G.G., să meargă eu autofurgoneta Secţiei de Informaţii Prahova să o încarce direct din „P.", urmând ca plata să fie făcută de SC R.A.R. SA

Pentru aceasta, era nevoie, mai mult formal, de acceptul directorului general al Sucursalei „P.", martorul N. Petre, accept ce trebuia să fie dat în scopul de li se permite şoferilor de la Secţia de Informaţii Prahova să încarce benzina în butoaie metalice de 200 litri, de la rampa din „P.", unde se încărcau numai cisternele auto. Pentru a primi acest accept, inc. col. (rez.) P.C. l-a trimis pe adjunctul său inc. col. (rez.) B.D. să vorbească cu directorul general al Sucursalei „P.", martorul N.P.

În acest timp, martorul G.G. se afla la poarta Sucursalei P., cu furgoneta cu butoaie, pentru încărcare. Inc. col. (rez.) B.D. a recunoscut această situaţie în declaraţiile sale, precizând că din ordinul şefului său s-a deplasat la N. Petre, pe care l-a rugat să-i permită lui G.G. să încarce butoaiele metalice de la rampa auto a Sucursalei „P.".

Pentru stabilirea datelor exacte ale acestor transporturi (preţ, tip de produs, dată, cantitate) s-au ridicat de la Sucursala „P." toate livrările, care s-au efectuat în perioada 1999-2000, de benzină către SC R.A.R. SA, precum şi documentele de plată şi stingere a datoriilor, şi s-a constatat că din Sucursala „P." au plecat către Secţia de Informaţii Prahova următoarele cantităţi de benzină:-cu factura fiscală şi avizul de însoţire a mărfii, ambele din data de 20 iulie 2000, delegat G.G., mijloc de transport auto, cantitatea de 850 kg benzină premium fără plumb, total 11.130.920 lei;-cu factura fiscală şi avizul de însoţire a mărfii, ambele din data de 21 noiembrie 2000, delegat O.D., mijloc de transport auto, cantitatea de 320 kg benzină premium fără plumb, total 5.159.722 lei; -cu factura fiscală şi avizul de însoţire a mărfii, ambele din data de 11 octombrie 2000, delegat O.D., mijloc de transport auto, cantitatea de 640 kg benzină premium fără plumb, total 9.691.309 lei;-cu factura fiscală şi avizul de însoţire a mărfii, ambele din data de 12 octombrie 2000, delegat O.D., mijloc de transport auto, cantitatea de 340 kg benzină premium fără plumb, total 5.148.508 lei;-cu factura fiscală şi avizul de însoţire a mărfii, ambele din data de 07 februarie 2001, delegat O.D., mijloc de transport auto, cantitatea de 660 kg benzină premium fără plumb, total 10.593.464 lei.

La dosarul cauzei s-au depus copii conform cu originalul, după „Registrul de intrare-ieşire al autovehiculelor în Sucursala P.", în perioada respectivă, care are şi rubrică „numele şi prenumele destinatarului sau şoferului" în cuprinsul acestuia au fost regăsite, ca ieşite pe poartă din Sucursala „P.", mijloacele auto conduse de G.G. şi O.D.

De asemenea, la dosar a fost depuse copii conforme cu originalul după contractele şi ordinele de compensare între SC R.A.R. SA Ploieşti şi S.N.P. P. - Sucursala „P.", din care rezultă că, în realitate, cantităţile de benzină ridicate din „P." şi folosite în final de inc. col. (rez) P.C. au fost plătite de SC R.A.R. SA Ploieşti.

În gestiunea SC R.A.R. SA „scăderea" acestor cantităţi de benzină s-a făcut prin emiterea unui număr de şapte bonuri de consum intern, toate false, în care s-a consemnat că benzina, care în realitate a ajuns la Secţia de informaţii Prahova, ar fi fost consumată în cadrul SC R.A.R. SA.

S-a motivat de prima instanţă că importanţa documentelor contabile rezidă şi din aceea că, s-a putut constata, în baza unor probe materiale ce nu mai pot fi contestate, faptul că P.C. a folosit la autoturismele sale din curtea S.R.I. cantităţi mari de carburant de calitate superioară. Martorul G.G. şi celelalte persoane din cadrul Secţiei de Informaţii Prahova care au fost audiate, au confirmat de altfel că benzina sau motorina cu care se alimentau autoturismele străine era de cea mai bună calitate. Toate aceste persoane au mai declarat că maşinile la care erau utilizate benzina şi motorina respectivă, erau sofisticate şi nici nu ar fi funcţionat cu benzină de proastă calitate sau de cifră octanică joasă, respectiv de 70-75 octani, aşa cum a încercat să inducă o falsă reprezentare în declaraţiile sale, atât inc. col. (rez.) P.C., cât şi inculpatul N.O.

Din cadrul Secţiei de Informaţii Prahova, pentru perioada 1993-2001, cu privire la aducerea periodică în curtea unităţii, în condiţiile descrise anterior, de butoaie de benzină şi motorină şi cu privire la tipurile de autoturisme la care combustibilul respectiv era utilizat, au mai fost audiate următoarele cadre, sau foste cadre din această unitate: D.G.; R.A.O.; G.M.; C.D.; U.M.; L.L.N.; R.M.; D.M.; T.G.; P.F.C.; S.l.; C.G. ş.a. Prin coroborarea tuturor probelor administrate în cauză s-a stabilit, inclusiv prin recunoaşterea inculpaţilor col. (rez.) P.C. şi col. (rez) B.D.; că în perioada 1993-2001, inc. col. (rez) P.C. a adus în curtea Secţiei de Informaţii Prahova şi folosit în interes majoritar personal.

Toate cadrele şi fostele cadre din Secţia de Informaţii a jud. Prahova audiate au declarat, inclusiv despre modul de folosire de către inc. col. (rez.) P.C., a acestor autoturisme, rezultând, în urma coroborării probelor că, pe perioada celor 9 ani, P.C. a acceptat unor subordonaţi, de maxim 30 de ori, să se deplaseze pe distanţe medii, gen Ploieşti-Bucureşti (tur-retur); Ploieşti-Buşteni şi două curse la distanţe mai îndepărtate, restul timpului fiind folosite exclusiv în interes personal.

Cu prilejul audierii inc. col. (rez.) P.C. a recunoscut în parte, faptul că pe perioada menţionată 1993-2001, ar fi pretins şi primit, în mod Periodic, de la N.O. şi l.T.L., diverse cantităţi de benzină şi motorină ridicate de şoferii T.L., diverse cantităţi de benzină şi motorină ridicate de şoferii săi din rafinării fără ca aceste cantităţi să fie plătite şi fără să se întocmească forme legale, şi a susţinut că a luat cantităţi mult mai mici, de circa 500 litri pe an şi că ar fi folosit acest combustibil exclusiv în efectuarea unor curse în interesul serviciului cu maşinile de fabricaţie străină care aflau în gestiunea unităţii.

În sprijinul afirmaţiilor sale a solicitat audierea foştilor şefi ai S.R.I., C.G., M.V. şi a foştilor prim-adjuncţi ai S.R.I., l.V. şi L.V. Cu privire la foştii săi şefi, inc. col. (rez.) P.C. a susţinut că acest mod de „procurare" a unor cantităţi de carburanţi din surse „neoficiale", precum şi modul lor de folosire la acele autoturisme marcă străină, s-ar fi făcut cu ştiinţa şi acordul şefilor invocaţi şi exclusiv în interesul serviciului, solicitând audierea lor în acest sens.

Cei patru martori au fost audiaţi, dar nici unul dintre ei nu a confirmat susţinerile inculpatului, declarând că aceste practici invocate de inc.col. (rez.) P.C. au caracter ilegal şi ei nu au avut cunoştinţă de existenţa lor. Aceştia au mai declarat că era interzis, conform legii şi regulamentelor interne, ca o unitate din sistem să folosească carburant „procurat" fără întocmirea formelor legale. Cu privire la faptul dacă era permisă şi acceptată de către dânşii ca şefi ai instituţiei, prezenţa în unitatea teritorială Prahova a acelor autoturisme ce nu făceau parte din gestiunea unităţii, cei patru martori au declarat că nu au avut cunoştinţă de acest fenomen şi că dacă el a existat, este împotriva legii.

Relaţia infracţională a inc. col. (rez.) P.C. cu factorii de decizie din SC R.A.R. SA. Ploieşti, care a avut drept scop procurarea de inculpat a acestor cantităţi de benzină şi motorină a fost cunoscută, îngăduită şi chiar întreţinută, de fostul său prim-locţiitor inc. col. (rez.) B.D., care chiar a declarat că, fiind prezent aproape permanent la SC R.A.R. SA Ploieşti, de care răspundea faptic, a constatat fenomenul respectiv prin care P.C. îşi trimitea subordonaţii „la lumina zilei şi la vedere" să ia în mod repetat benzină şi motorină, motivând însă că s-a gândit că, dacă această activitate se desfăşoară la vedere şi carburantul se duce în unitate nu este nicio problemă de ilegalitate, susţinând că el a avut impresia că şeful său foloseşte în interes de serviciu carburantul respectiv.

S-a mai reţinut prin rechizitoriu faptul că în modul în care a procedat inc. col. (rez) B.D. şi-a încălcat flagrant atribuţiunile de serviciu, deoarece, pe de o parte nu a făcut demersurile legale pentru intrarea în legalitate, iar pe de altă parte, în toată această perioadă, s-a implicat direct în alte acte materiale ale aceleiaşi infracţiuni, acordând în schimb, pe perioada în cauză, împreună cu şeful său, „protecţie" inculpatului N.O. şi făptuitor l.T.L., prin nepromovarea, pe circuit oficial a unor informaţii care relevau existenţa unor fenomene infracţionale grave în SC R.A.R. SA Ploieşti şi în care erau implicaţi şi cei doi şefi.

În primele declaraţii luate inc. col. (rez.) P.C. şi inculpatului N.O. aceştia au încercat să susţină că ar putea exista între SC R.A.R. SA Ploieşti şi Secţia de Informaţii Prahova, acte de sponsorizare în baza cărora rafinăria să fi „livrat" benzină şi motorina în acele butoaie metalice. Atât din relaţiile primite de la S.R.I., cât şi din relaţiile primite de la SC R.A.R. SA Ploieşti, a rezultat că între cele două unităţi nu au existat niciodată încheiate acte de sponsorizare. După obţinerea acestor dovezi inculpatul N.O. şi-a modificat susţinerea în referire la acest aspect.

În luna noiembrie 1994, inc. col. (rez.) P.C. i-a dat dispoziţie primului său locţiitor, inc. col. (rez) B.D., să se deplaseze în poarta SC R.A.R. SA Ploieşti, de unde să preia o vidanja încărcată cu combustibil de încălzire, pe care să o conducă, urcând în cabina acesteia, la Vila „C." din Staţiunea Cheia, unde administrator era martorul B.M., audiat în cauză ca martor. Inc. col. (rez) B.D. s-a conformat, s-a deplasat în poarta rafinăriei unde a găsit vidanja respectivă (ce nu a putut fi identificată), s-a urcat în cabina acesteia şi a asigurat „traseul" până la Vila „C." unde i-a aşteptat martorui B.M.

Vidanja avea 7 tone de combustibil ce au fost descărcate în bazinul subteran al vilei, urmând să fie folosit la încălzire şi prepararea apei calde. în timp ce şoferul a descărcat combustibilul, B.M. şi inc. col. (rez) B.D. au servit masa fără ca ofiţerul să-i predea beneficiarului vreun document însoţitor al mărfii.

După un an de zile, în luna noiembrie a anului 1995, inc. col. (rez) P.C., i-a mai trimis lui B.M., la Cheia, în aceeaşi zi, alte două vidanje cu capacitate de 7 tone fiecare, încărcate cu combustibil de încălzire, preluate de acelaşi inc. col. (rez) B.D., din faţa SC R.A.R. SA Ploieşti şi conduse până la Cheia, în intenţia reală de a se asigura că nu intervine poliţia sau alt organ de control, deoarece combustibilul era sustras din rafinărie şi nu avea documente legale.

Despre situaţia de fapt au fost audiaţi şi confruntaţi cei în cauză, respectiv: B.D. cu B.M., inc. col. (rez) P.C. şi inc. col. (rez) B.D., inc. col. (rez) B.D. cu inculpatul N.O., inc. col. (rez) P.C. cu martorul B.M., confruntări ce au fost efectuate în prezenţa apărătorilor aleşi ai inculpaţilor, ocazie cu care P.C. şi N.O. nu au recunoscut faptele, ele fiind însă recunoscute de B.D., care i-a confirmat susţinerea iniţială a lui B.M.

Începând cu cele trei vidanje cu combustibil sustras din SC R.A.R. SA cu concursul inculpatului N.O., P.C. a constatat că, din această unitate petrochimică, prin „slăbiciunea" liderului ei, poate „să procure" şi cantităţi mult mai mari, în raport cu cantităţile lunare care continuau să fie scoase cu butoaiele metalice.

Astfel, în anul 1997, inc. col. (rez) P.C. a demarat împreună cu înv. S.M. construcţia unei vile, proprietate personală, construcţie realizată de înv. M.S. cu materiale şi forţă de muncă din societatea SC A. SA Mâneciu, jud. Prahova (profil construcţii hidrotehnice), fără ca inc. col. (rez) P.C. să achite acestei societăţi contravaloarea materialelor şi a forţei de muncă.

Până în martie 1998, înv. S.M. a demarat construcţia vilei lui P. şi neavând bani să-i plătească inc. col. (rez) P.C. i-a propus lui S.M. să-i dea „în compensare" motorină de la SC R.A.R. SA, dar fără documente legale, propunere pe care Înv. S.M. a acceptat-o fără să ceară prea multe detalii.

Această primă discuţie a avut loc telefonic între cei doi, potrivit căreia s-au înţeles ca Înv.S.M. să trimită a doua zi la poarta SAC R.A.R. SA o cisternă auto de capacitate 20 tone, cu şofer din unitatea sa, fără delegat, P. i-a explicat că „omul său" îl va aştepta în poartă pe şofer şi că o să-l recunoască după sigla societăţii SC A. SA aplicată pe uşile cabinei. A doua zi, respectiv pe data de 06 martie 1998, conducătorul auto din subordinea Înv. S.M., respectiv martorul Soare Constantin, s-a deplasat cu cisterna în poarta rafinăriei, unde a fost întâmpinat de martorul G.G., şoferul inc. col. (rez) P.C.

Acesta din urmă a primit ordin de la şeful său să introducă cisterna de la SC A. SA în Rafinărie, să o încarce şi să o conducă ca antemergător, la destinaţie (depozitul din Comuna Homorîciu jud.Prahova).

Martorul G.G. a luat legătura cu l.T.L. şi acesta a dat dispoziţia la poarta şi la rampa AFP, să se încarce la capacitate maximă cisterna respectivă, iar după încărcare cisterna a fost scoasă din rafinărie, conform dispoziţiilor lui l.T.L. fără să mai treacă prin procedura de cântărire, emitere a certificatului de calitate, prin prelevare de probe şi de facturare. Cisterna respectivă a fost condusă, ca antemergător de G.G., până la depozitul din comuna Homorîciu, unde a fost primită de gestionara P.M. şi soţul său, P.I.S. Din declaraţiile acestora a rezultat că transportul nu a fost însoţit de documente, ele fiind primite ulterior de la conducerea SC A. SA. Martorul S.C., cu ocazia audierii a precizat că el deţine acasă o agendă din perioada respectivă, în care avea obiceiul sa¬şi noteze toate cursele efectuate, pentru eventualele verificări pe această temă. Doi membrii ai echipei de anchetă s-au deplasat la domiciliul martorului, au identificat agenda, unde la data de 06 martie 1998, martorul a făcut următoarea menţiune olografa: „o cursă cu motorină de la SC A. SA Ploieşti la Peco Homorîciu; delegat de la SC A. SA ", însemnare ce a fost făcută cu ocazia efectuării cursei respective motivând că este singura cursă făcută cu delegat de la Astra, menţionând că de regulă, când a efectuat curse la rafinărie era însoţit de delegat de la SC A. SA, fila respectivă fiind ridicată în original şi depusă la dosar, împreună cu procesul-verbal de ridicare.

În baza aceleiaşi înţelegeri între inc. col. (rez) P.C. şi înv. S.M., spre sfârşitul lunii martie 1998, conducătorul auto l.I. de la SC A. SA a fost chemat într-o dimineaţă la şeful de garaj B.M., care i-a dat dispoziţie să se deplaseze cu o cisternă de capacitate 20 tone fără delegat la SC R.A.R. SA, i-a spus că o să fie aşteptat de un delegat să-l încarce şi să-l ducă la depozitul de la Homorîciu. Martorul l.I. iar cu ocazia audierii a declarat că a rămas surprins că merge la rafinărie fără delegat, fapt care nu se mai petrecuse până atunci, dar a efectuat cursa. In faţa rafinăriei a fost întâmpinat de un bărbat pe nume „G." care nu era altui decât G.G., şoferul inc. col. (rez) P.C.. Acesta a fost trimis de şeful său să încarce şi această cisternă cu motorină, tot cu ajutorul lui l.T.L., care nu a întocmit nici un act, carburantul fiind sustras din gestiune.

În aceeaşi lună P.C. I-a mai trimis pe şoferul său G.G. la l.T.L., la aceeaşi rafinărie, să conducă pe traseu o autovidanjă încărcată cu 10 tone combustibil lichid de încălzire, combustibilul fiind în fapt sustras de l.T.L., prin aceleaşi manevre. Martorul G.G. a condus autovidanjă în comuna Mîneciu jud. Prahova, la ansamblul de locuinţe de serviciu al SC A. SA Mîneciu, unde a fost aşteptat personal de înv. S.M., în prezenţa căruia autovidanjă a fost descărcată în rezervorul subteran al ansamblului de locuinţe.

La data de 30 iunie 2005 înv. S.M. a formulat o sesizare. Din probele administrate s-a constata că, în evidenţele contabile ale SC A. SA Mîneciu se află o serie de documente fiscale, de aprovizionare cu produse petroliere în acea perioada, care provin de la societăţi comerciale ce nu există în realitate, fapt care a condus la concluzia că actele respective sunt false, ele putând servi, inclusiv la „acoperirea" cantităţilor de motorină şi combustibil lichid, aduse de la SC R.A.R. SA, fără documente legale.

Din coroborarea declaraţiilor martorilor G.G., N.V.A., precum şi a declaraţiilor salariaţilor din SC R.A.R. SA, s-a reţinut că în acelaşi mod, cu acelaşi mijloc de transport condus de N.V.A. şi însoţit de fiecare dată ca antemergător de G.G., s-au mai sustras din gestiunea SC R.A.R. SA, prin demersurile lui l.T.L., următoarele cantităţi de combustibil petrolier lichid: - un transport de 10 tone, în luna martie 1998. la un punct de lucru al SC P. SRL Ploieşti, unde funcţiona o brutărie, societate ce era administrată de înv. P.N., vechi prieten de familie cu inc. col. (rez) P.C. Aici, combustibilul a fost descărcat într-un rezervor suprateran aflat în curtea brutăriei, combustibil ce a dispărut odată cu încetarea activităţii acestui punct de lucru; -în luna aprilie 1998. două transporturi succesive (în aceeaşi zi), a câte 10 tone fiecare, la o moară din comuna Păuleşti jud.Prahova ce funcţiona în cadrul punctului de lucru al aceleiaşi SC P. SRL Ploieşti, administrată de Înv..P.N.; aceste 2 transporturi au fost descărcate într-un rezervor metalic, suprateran fixat pe patru picioare în beton, în curtea societăţii respective;-un alt transport de 10 tone, în aceeaşi lună. în com. Găgeni jud.Prahova la o moară ce funcţiona în cadrul unui alt punct de lucru al SC P. SRL Ploieşti, ce aparţinea Înv. P.N., fiind descărcat combustibilul într-un rezervor suprateran; - după câteva zile, s-au mai efectuat două transporturi a câte 10 tone fiecare la Vila din Cheia zona Valea Neagră a inc. col. (rez.) P.C., conţinutul autovidanjelor a fost descărcat într-un rezervor suprateran din curtea vilei, identificat cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate în cauză; - în luna mai 1998, au mai fost efectuate în acelaşi mod două transporturi cu autovidanja respectivă, fiecare având capacitatea de 10 tone cu combustibil lichid pentru încălzire la Vila „C." din Cheia, trecută între timp în proprietatea SC C.C. SRL Cheia, administrată din 1998 de Înv. P.N. Cu prilejul audierilor şi confruntărilor înv. N.O., acesta a mai precizat că după privatizarea SC R.A.R. SA s-au prezentat într-una din zile la el în birou, inc. col. (rez) B.D., însoţit de făptuitorul l.T.L., cerându-i acordul să încarce o vidanja cu combustibil lichid de încălzire, fără documente legale, pe care B.D. să o însoţească până la o vilă din Cheia, susţinând că acolo ar fi un centru de ascultări (interceptări) al S.R.I., unde urmează să se desfăşoare o serie de activităţi oficiale, scop în care vila trebuie încălzită şi S.R.I. nu are bani să plătească combustibilul.

Cu privire la aceste transporturi de combustibil cu autovidanja respectivă a fost audiat şi reaudiat şi înv. P.N., care deşi iniţial nu a recunoscut că a primit astfel de cantităţi în condiţiile descrise, însă ulterior a precizat, în prezenţa apărătorului ales, că anterior a ascuns adevărul şi că în realitate în 1998 la propunerea prietenului său P.C. a acceptat să „fie ajutat" de acesta, prin procurarea unor cantităţi de combustibil lichid, deoarece acest produs era în acea perioadă deficitar pe piaţă.

Cu privire la modul în care, pe toată perioadă cuprinsă între anii 1993-2001, de la Secţia A.F.P. din SC R.A.R. SA în butoaie, autovidanje şi cisterne s-au încărcat cantităţile mai sus menţionate de benzină, motorină şi combustibil de încălzire, fără documente legale şi din dispoziţia înv. N.O. şi a făptuitorului l.T.L., au fost audiaţi şi reaudiaţi următorii martori: R.N.S., S.l., F.M., S.Ş., C.A., A.l., J.I., D.F., ş.a. care au confirmat în totalitate faptele aşa cum au fost reţinute prin actul de sesizare, susţinând că pe toată această perioadă, au încărcat în butoaie, cisterne şi vidanje (indicând şi autovidanja, „cu cabina albastră"), cantităţi de benzină, motorină şi combustibil, delegat fiind de fiecare dată bărbatul identificat sub apelativul de „G.", recunoscut de aceştia ulterior ca fiind martorul G.G. Toţi aceşti martori au mai declarat că din dispoziţia celor doi factori de conducere din rafinărie, toate cantităţile iivrate în acest mod au fost trecute la capitolul „pierderi tehnologice".

Cu privire la justificarea acestor cantităţi prin includerea în capitolul „pierderi tehnologice", au mai fost audiaţi martorii: C.S. -şef Birou randamente la SC A.R. SA; G.G.T., tehnologul şef al rafinăriei; inculpatul N.O. şi inc. col. (rez) B.D. Din coroborarea declaraţiilor acestora a rezultat că acesta a fost modul de justificare în gestiune al acestor lipsuri.

Din probele administrate în cauză a mai reieşit că în perioada 1998-martie 2001, martorii G.J. şi G.G. au fost trimişi lunar, timp de 29 de luni, pentru a ridica din biroul lui l.T.L. şi din alte locuri din cadrul SC R.A.R. SA diferite sume de bani pe care l.T.L. i le dădea mită inc. col. (rez.) P.C. Despre una dintre aceste sume de bani a avut cunoştinţă şi martorul O.D. care l-a văzut pe martorul G.A.J. când i-a înmânat o pungă cu bani şefului său P.C. Predarea uneia dintre aceste trei sume lui G.G. s-a făcut în biroul lui lordănescu când de faţă era şi înv. C.V., care a recunoscut în declaraţiile sale că l-ar fi împrumutat pe l.T.L., pentru ca acesta din urmă să-i dea suma de bani acelui prieten necunoscut de Înv. C.V.

În legătură cu aceste aspecte martorul G.J. declară că din vara anului 1998 până în martie 2001, P.C. l-a trimis lunar la l.T.L., care la rândul său la îndrumat la Înv.C.V., pentru a ridica aceste sume de bani.

Martorul G.J. a declarat că prima sumă de bani a fost ridicată de l.T.L., în prezenţa sa, de la casieria rafinăriei, suma fiind formată din teancuri de bancnote aşezate în mod uniform pe toată suprafaţa unui plic format A4, culoare crem, plic care era lipit. Preluarea acestui plic s-a tăcut în prezenţa casierei care a păstrat plicul respectiv într-un fişet metalic.

Mare parte din această sumă de 600 milioane lei, minim, provenea de la înv. C.V., care a declarat că în toată această perioadă l.T.L. i-a cerut în mod repetat, cu titlu de împrumut, suma totală de 400 milioane lei, motivând că i-o dă unui prieten pe care vrea să-l ajute, fără să-i precizeze însă numele.

Cu privire la acest subiect înv. C.V. a mai declarat că l.T.L. i-a cerut să se întâlnească ulterior, în mod repetat cu acest „G." dar şi cu un alt intermediar identificat a fi martorul G.A.J., cărora Ie-a remis diferite sume de bani, periodic, pentru ca aceştia să fie duşi „prietenului necunoscut" a lui l.T.L. Cei doi martori au declarat că au dus toate aceste sume de bani lui P.C.

Înv. C.V. a mai declarat că prima cerere pentru o sumă de bani, făcută de l.T.L. în numele acestui „prieten misterios", a fost făcută în septembrie 1997 când lordănescu i-a cerut să achite suma de 50 milioane în numele SC N. SRL Lipăneşti jud. Prahova, cu titlu: „Contract 19 din 16 mai 1997 - având materiale în vederea realizării lucrărilor de construcţii", l.T.L. i-a promis Înv. C.V. că o să primească ulterior această sumă înapoi. Înv. C.V. a mai declarat, că s-a sfătuit cu contabila sa B.V.J., audiată ca martor, căreia i-a expus situaţia şi i-a cerut să plătească această sumă din conturile societăţii sale SC M.A. SRL Bucureşti.

Suma a fost achitată cu ordinul de plată din data de 23 septembrie 1997, în contul facturii emise de SC N. SRL din 03 septembrie 1997, depusă în original la dosarul de urmărire penală. Această sumă de 50 milioane s-a adăugat la celelalte 600 milioane primite mită de inc. col. (rez) P.C., deoarece firma SC N. SRL era firma care îi construia vila lui P. de la Cheia, în baza contractului 19 din 16 mai 1997, iar această plată a fost făcută conform declaraţiilor celor doi asociaţi ai firmei, V.N. şi V.P., în contul materialelor şi manoperei utilizate la construcţia vilei lui P.C.

l.T.L. a început să fie „cultivat" şi protejat de P.C. şi la un moment dat l.T.L. chiar i-a cerut o sumă de bani despre care a spus că are nevoie urgentă ca să-i dea lui P.

În legătură cu această relaţie între l.T.L. şi P. bazată pe remiteri de sume de bani, sau alte bunuri martorul G.G., a declarat la data de 29 iunie 2005 că în vara lui 1998 inc. col. (rez) P.C. 1-a trimis la SC R.A.R. SA la consilierul l.T.L. ca acesta să-i dea nişte bani pentru a cumpăra mese şi scaune din plastic şi corturi de curte, ce-i trebuiau lui P. pentru a amenaja curtea vilei de la Cheia unde urma ca fiul său, înv.P.O., să-şi serbeze ziua de naştere.

Conform susţinerii martorului G.G., l.T.L. nu a avut bani să-i dea însă l-a chemat pe un „afacerist" care lucra în domeniul produselor petroliere, pe nume D.I.C. şi i-a cerut acestuia, nici mai mult nici mai puţin, să meargă cu G.G. la „M." Bucureşti de unde să cumpere pe banii săi corturile, mesele şi scaunele respective, cel în cauză îndeplinind solicitarea lui l.T.L., fără să comenteze. Obiectele respective au fost preluate de martorul G.G. şi duse la vila lui - P. de la Cheia, unde au fost găsite la percheziţia domiciliară efectuată la vila Cestuia din Cheia zona Valea Neagră.

Din cercetările efectuate în cauză, prin rechizitoriu s-a reţinut că ceea ce i-a determinat, atât pe înv. N.O. cât şi pe făptuitorul l.T.L. să sustragă din gestiunea rafinăriei, în mod repetat mari cantităţi de produse petroliere pentru inc. col. (rez) P.C., a fost rezultatul unei acţiuni constante a acestuia de punere în dependenţă a celor doi, de protecţie pe care Ie-o acorda prin neimplementarea informaţiilor despre fapte ilegale ale celor doi aduse din teren de ofiţerii operativi şi chiar prin oferirea unor documente şi tehnologii obţinute „prin metode specifice" de P.C.

Astfel, atât inc. col. (rez) B.D., cât şi inc. col. (rez) P.C., au deţinut informaţii despre l.T.L. că este implicat în activităţi de sustragere de produse petroliere din rafinărie, de înşelăciuni în dauna Rafinăriei „Astra Română" S.A., de implicare în grupări infracţionale ce desfăşurau activităţi ilegale de tip evazionist, cei doi ofiţeri şi-au încălcat atribuţiunile de serviciu neimplementând aceste informaţii şi blocându-le astfel calea spre destinatarul legal care trebuia să fie organul judiciar.

În anul 1997, P.C. i-a oferit înv.N.O., prin încălcarea sarcinilor de serviciu, fără să raporteze eşaloanelor superioare, aşa cum avea obligaţia, o tehnologie ce conţinea un proiect al unei instalaţii de hidrocracare, autorul proiectului fiind o firmă italiană de prestigiu „S.P.", proiectul în desfăşurare la o rafinărie în Polonia.

Inculpatul N.O. a primit şi analizat materialul, întocmind cu şeful Serviciului Cercetare, martorul dr. ing. S.C., un referat în care au apreciat valoarea deosebită al proiectului, însă ei nu au putut să-l pună în aplicare din lipsă de fonduri financiare, motiv pentru care au depus, întreaga documentaţie la Biroul Documente Secrete din rafinărie, unde a fost identificat, ridicat şi depus la dosarul de urmărire penală. Conform procedurii, inc. col. (rez) P.C. era obligat să informeze eşaloanele superioare şi să ceară aprobarea pentru a oferi această tehnologie, fapt care nu s-a petrecut, însă el prin gestul său a încercat să mărească gradul de dependenţă a lui N.O. faţă de el.

Din declaraţiile fostului ofiţer al Secţiei de Informaţii Prahova, R.A.O., a mai rezultat că acesta în perioada 1998-2000, a obţinut în mod repetat informaţii valoroase şi documentate, atât cu copii după documente contabile cât şi cu înregistrări audio, despre activităţi de sustragere în mod organizat, a unor mari cantităţi de produs petrolier din SC R.A.R. SA

Din informaţiile acestui ofiţer a rezultat că în această grupare infracţională sunt implicaţi şi factori din conducerea rafinăriei inclusiv inculpatul N.O. şi l.T.L.. El a mai obţinut şi a încercat să promoveze inclusiv informaţia că aceştia sustrăgeau cu o „autovidanja" produse petroliere din rafinărie.

Conform declaraţiei acestui martor a rezultat că cel mai important „personaj" implicat în sustragerile de produse petroliere din rafinărie era un anume G.G. din Oradea, patronul unui lanţ de benzinării la frontieră.

În cursul urmăririi penale, verificându-se dacă există în Oradea o persoană pe nume G.G. s-a constatat că această persoană există şi că în perioada 1999-2000, a fost controlat la firmele sale de comisari din cadrul Gărzii Financiare Centrale, care au constatat că acesta a vândut 4.515.200 litri motorină, fără să deţină documente de provenienţa comisarii respectivi neputând decât să-l sancţioneze contravenţional la Legea nr. 12/1990.

Raportat le cele reţinute, într-adevăr, dacă s-ar fi promovat la Secţia de Informaţii Prahova şi s-ar fi aprofundat informaţiile ofiţerului R.A.D., despre activităţile ilegale ale acestei persoane, şansa de se descoperi o puternică grupare infracţională era reală.

Din relaţiile primite de la I.P.J. Prahova şi de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a rezultat că Secţia de Informaţii Prahova nu a informat niciodată organul judiciar competent despre anumite fenomene infracţionale, aşa cum au fost ele expuse mai sus şi cum erau de altfel cunoscute de cei doi şefi ai instituţiei, fapt ce a dus la imposibilitatea aplicării legii penale în mod real şi corespunzător.

În cauză a mai fost audiat şi acţionarul majoritar al SC R.A.R. SA, l.N., care a declarat că după ce a devenit patronul rafinăriei, în anul 1999 a fost chemat de inc. col. (rez) P.C., în biroul acestuia, prilej cu care ofiţerul i-a înmânat pur şi simplu o documentaţie ce reprezenta un studiu privind o inovaţie în materie de procesare a ţiţeiului care ar fi fost de natură, dacă ar fi fost aplicabil, să lărgească gama de produse finite al rafinăriei.

Predarea acestor documente lui l.N., obţinute de inc. col. (rez) P.C. „prin metode specifice", s-a făcut din nou prin încălcarea atribuţiilor de serviciu ale acestuia deoarece nu a informat eşaloanele superioare, care aveau puterea de decizie cu privire la destinaţia unor astfel de documente, acţiune prin care inculpatul nu a încercat decât să mărească dependenţa factorilor de decizie din rafinărie fată de el.

Din relaţiile primite de la S.R.I. (documente strict secrete), s-a reţinut că după demiterea în anul 2001 a celor doi inculpaţi din funcţiile de conducere de la Secţia de Informaţii Prahova, a crescut în mod substanţial, vol. de informaţii promovate de această unitate în raport cu implicarea factorilor de decizie şi conducere din SC R.A.R. SA în activităţi ilegale, deschizându-se mai multe cazuri informative care au fost predate în final beneficiarului legal, respectiv organul de poliţie şi de parchet care au şi dispus inculparea mai multor persoane pentru prejudicii de ordinul zecilor de miliarde aduse bugetului de stat.

Scopul „strangulării" fluxului de informaţii referitor la obiectivul SC R.A.R. SA" S.A. de către cei doi foşti şefi ai Secţiei de Informaţii Prahova era acela de a „proteja" pe înv. N.O. şi pe făptuitorul l.T.L. şi alţi oameni de afaceri, ce aveau legături comerciale cu această rafinărie şi de la care cei doi ofiţeri primeau în mod repetat importante sume de bani şi alte foloase materiale.

Chiar inc. col. (rez.) B.D. a recunoscut în declaraţia din 09 noiembrie 2005 că avea mai multe informaţii despre implicarea lui l.T.L. în afaceri de amploare cu caracter ilegal la nivelul rafinăriei, pe care însă nu Ie-a promovat deoarece a constatat că acest lordănescu are o relaţie directă cu şeful lui P.C.

Referitor la activitatea infracţională a inc. col. (rez) B.D., s-a constatat prin rechizitoriu că acest inculpat a iniţiat o relaţie profund ileglală ce a avut la bază săvârşirea unor acte grave de corupţie de către acest ofiţer, cu martorul denunţător M.F.

Cei doi s-au cunoscut după privatizarea SC R.A.R. SA Ploieşti, când M.F. cu prilejul unei prime întâlniri cu ofiţerul şi-a exprimat intenţia să iniţieze şi să dezvolte o serie de afaceri petroliere din această rafinărie, solicitându-i inculpatului „să-l introducă" în cercul relaţional, al persoanelor cu funcţii de decizie în această rafinărie, din care făcea parte inclusiv patronul l.N..

Inculpatul col.(rez) B.D. a fost de acord „să-i deschidă" această cale lui M.F. făcându-i cunoştinţă cu persoanele din conducerea rafinăriei în speţă cu patronul l.N. şi cu directoarea comercială B.M. în schimbul acestui „efort" B.D. i-a cerut lui M.F. taxă de protecţie.

Conform declaraţiilor martorului denunţător M.F., această corupere a ofiţerului a început prin remiterea periodică a unor sume de bani în lei sau valută, sume ce erau remise ofiţerului ori de câte ori acesta i le solicita sub diferite motive.

Motivele invocate de inc. col. (rez) B.D. în faţa lui M.F. pentru a-i cere diferite sume de bani erau diverse, sumele fiind mai mici, la început, pe parcurs însă, pretenţiile inculpatului au început să crească, cerându-i lui M.F. un procent de 3% din vol. afacerilor sale, sume de bani care au fost utilizate pentru achiziţionarea unor bunuri de mare valoare, respectiv: trei autoturisme, două apartamente şi o vilă mobilată în comuna Măgurele jud. Prahova.

De precizat este că, M.F. a acceptat să-i ofere ofiţerului în timp aceste sume mari de bani în schimbul „protecţiei" primite, sumele respective provenind din profitul pe care martorul M.F. îl realiza în societăţile comerciale pe care le administra ocupând în scurt timp după demararea afacerilor cu produse petroliere un loc fruntaş în topul firmelor particulare din jud.Prahova.

Perioada de vârf apreciată din punctul de vedere al mărimii sumelor cerute şi primite de inculpat ca mită, de la M.F., a fost în perioada 1999-2000, când ofiţerul şi-a exprimat intenţia să-şi construiască o vilă şi i-a cerut lui M.F. să suporte integral construcţia, dotarea şi mobilarea acesteia.

Pentru demararea şi supravegherea bunei derulări a construirii acestui imobil, M.F. I-a desemnat pe fostul său asociat S.L.A. să se ocupe, în parte, de aprovizionarea cu materiale şi supravegherea efectuării construcţiei.

Cu prilejul formulării denunţurilor respective, M.F. a indicat firmele şi persoanele cu care au intrat în contact, el sau S.L.A., de unde au fost aprovizionate materiale pentru vila inc. col. (rez.) B.D., sau persoanele care au prestat munca de construcţie la acest imobil.

În urma administrării probelor privind modalitatea de achiziţionare a materialelor şi de selectare şi achitare a contravalorii forţei de muncă pentru construcţia acestei vile s-a constatat că denunţul lui M.F. este real.

A fost audiat martorul S.Ş., administrator al SC U. SRL Filipeşti jud.Prahova, care a declarat că în luna martie-aprilie 2000, s-a prezentat la sediul firmei sale M.F. care i-a propus să-i construiască o vilă în localitatea Măgureni jud.Prahova, imobil despre care mult mai târziu, S.Ş. a aflat că este în realitate proprietatea inc.col. (rez.) B.D. în urma acestei prime discuţii martorul S.Ş. s-a deplasat cu M.F. în localitatea Măgurele să vizualizeze amplasamentul terenului, negociind cu acesta şi preţul lucrării.

Din declaraţia acestui martor rezultă că tot M.F. i-a pus la dispoziţie o documentaţie, gen proiect, a viitoarei construcţii şi l-a rugat să facă el demersurile în vederea obţinerii avizelor necesare emiterii autorizaţiei de construcţie, dându-i datele de stare civilă ale lui G.N., persoana ce urma să apară în acte ca proprietar al imobilului. Ulterior, S.Ş. a aflat că G.N. era socrul col. (rez) B.D. de la S.R.I. Martorul S.Ş. a declarat că în momentul în care a început activitatea de şantier M.F. a venit la Măgurele însoţit de col. (rez) B.D., ofiţerul dându-i detaliile viitoarei construcţii.

La finalul acestor lucrări, M.F. i-a achitat societăţii comerciale administrate de martorul S.Ş., prin ordin de plată sau compensare cu produse petroliere suma totală de 939.056.147 lei, sumă din care pentru imobilul de la Măgurele suma de 557.000.000 lei (fără T.V.A.). Plata acestei sume a făcut-o M.F. prin firma sa SC E. SRL Ploieşti.

În acest sens s-au ridicat de la SC U. SRL Filipeni şi depus la dosarul cauzei, următoarele documente: factura fiscală din 24 iulie 2003; ordinul de plată din 22 martie 2000; extras de cont de la „I.N.G. B."; situaţie jurnal bancă pe luna martie 2000; factura fiscală din 11 mai 2000; factura fiscală din 10 mai 2000; factura fiscală din 29 martie 2000.

De asemenea, a mai rezultat că tot M.F. în primăvara anului 2000, a contactat o echipă de muncitori particulari (zidari) din Râmnicu Sărat, condusă de martorii D.F., R.I., H.A. şi H.N., pentru a-i construi la vila inc. col. (rez) B.D. gardul împrejmuitor (din zidărie) şi a-i executa tencuielile interioare şi exterioare, la întregul imobil.

Aceştia au declarat că efectuarea acestor lucrări a durat circa trei luni, perioadă în care au fost supravegheaţi de M.F. care Ie-a plătit suma totală de 270.000.000 lei.

Instalaţia de încălzire la imobilul din comuna Măgurele (centrală termică, calorifere, fitinguri), a fost efectuată de firma SC S.E.B. SRL Ploieşti, unde administrator este martorul P.G., din audierea căruia, precum şi a subordonaţilor săi, S.A. şi C.C.C., a rezultat că în anul 2000, martorul P.G. a fost contactat de M.F. care l-a rugat să-i efectueze urgent, o instalaţie de încălzire completă la o casă din comuna Măgurele jud. Prahova refuzând să-i spună cine este proprietarul imobilului.

După montarea şi recepţia instalaţiei respective M.F. i-a achitat lui P.G. în numerar suma de 220.000.000 lei.

După demararea urmăririi penale inc. col. (rez) B.D. s-a prezentat la sediul firmei lui P.G. şi a discutat cu acesta, recunoscându-i abia acum ca locuinţa de la Măgurele este proprietatea sa şi i-a solicitat eliberarea unor documente care să ateste că el i-a achitat contravaloarea instalaţiei iar P.G. a refuzat acest lucru.

De la SC E. SRL Braşov au fost ridicate şi depuse la dosarul cauzei facturile fiscale din 11 septembrie 2000; din 03 noiembrie 2000; din 07 septembrie 2000, prin care s-a achiziţionat şi plătit pe numele înv.G.N. din Ploieşti două ferestre „V." de mansardă, un cuptor de curte şi 387 bucăţi ţiglă, pentru acoperirea acestui cuptor, în cuantum de 8.513.051 lei; 10.850.450 lei şi 17.291.366 lei. De observat este însă că la rubrica numele delegatului din aceste facturi sunt trecute datele lui N.ia Cristian şi S.L.A., ce erau colaboratorii lui M.F., precum şi R.F. unul din şoferii de camion plătit de M.F. să transporte diferite materiale la vila de la Măgurele.

Semnătura practicată pe factura din 07 septembrie 2000, aparţine lui S.L.A., asemănarea ei cu semnăturile practicate pe declaraţiile date în cursul urmăririi penale fiind evidentă.

De altfel, se constantă că în mod obiectiv Înv. G.N. nu se putea deplasa după aceste materiale deoarece are membrele inferioare amputate şi este infirm, fiind imobilizat în cărucior cu rotile.

Porţile de la gardul locuinţei din comuna Măgurele au fost executate în particular de martorul R.C., audiat în cursul urmăririi penale care a declarat că în anul 2000 a fost căutat de M.F. care I-a rugat să meargă cu el în comuna Măgurele la o locuinţă nouă şi să execute două porţi identice cu modelul pe care M.F. îl avea acasă şi pe care le construise tot el. R.C. a executat şi montat porţile respective, primind circa 8.000.000 lei de la M.F.

Tâmplăria termopan (uşi interioare şi exterioare, ferestre şi terasa acoperită) la vila inculpatului din Măgurele, a fost executată şi montată de SC I.C.V.M.C. SRL Ploieşti, unde administrator este P.V.. Acesta a fost audiat în cauză împreună cu subordonaţii săi iar din conţinutul acestora a rezultat că în anul 1999-2000, M.F. l-a contactat şi i-a cerut să-i execute întâi tâmplăria pentru locuinţa sa şi după circa o lună-două pentru cea din comuna Măgurele care era în realitate proprietatea inculpatului, achitându-i în total suma de 381.529.440 lei (inclusiv T.V.A.), iar din probe a rezultat ca jumătate din această sumă reprezintă contravaloarea lucrării făcute la vila inculpatului.

În cauză a mai fost audiat martorul P.D., care a declarat că în luna septembrie 2000 a fost contactat telefonic de M.F. din Ploieşti pe care-l cunoştea şi care l-a rugat să-i confecţioneze o antenă satelit ce urma să fie montată la o locuinţă dintr-o localitate din jud.Prahova, fără ca martorul să mai reţină despre ce localitate era vorba. După câteva zile la societatea SC D.T. SRL Bucureşti, administrată de martorul respectiv s-a prezentat un tânăr care a menţionat că este trimis de M.F. să ridice antena de satelit, a plătit suma de 11.944.982 lei şi pentru care s-au emis documente contabile, aflate în copie la dosarul de urmărire penală.

Coroborând declaraţiile lui M.F. cu declaraţiile celor doi martori invocaţi anterior a rezultat că aceştia, fiind plătiţi de M.F. au transportat mai muite materiale din diverse locuri (ciment, ţiglă, oţel beton, bea, mobilă de la fabrica de mobilă „P.", gresie, faianţă ş.a.) toate fiind duse la vila inculpatului din Măgurele.

Pentru clarificarea situaţiei de fapt au mai fost audiaţi martorii C.M., C.M. şi C.G., care au declarat că în perioada respectivă au fost contactaţi de M.F. care i-a rugat să monteze gresie şi faianţă la o locuinţă din comuna Măgurele. M.F. s-a deplasat cu aceştia în prealabil, rugându-i să măsoare suprafaţa acelei locuinţe pentru a şti câtă gresie şi faianţă să cumpere. în câteva zile M.F. a venit cu gresia şi faianţa pe care Ie-a pus-o la dispoziţie, aceasta fiind montată pe holuri, trepte, în băi, cei trei apreciind că suprafaţa totală a fost de 160 mp.

Tot aceşti martori au mai declarat că M.F. era cel care i-a verificat de câteva ori să vadă cum au executat lucrarea, fără a le spune a cui este locuinţa, ei având convingerea că este locuinţa lui M.F. Totodată, pe baza aceloraşi probe administrate în cauză s-a reţinut că, în aceeaşi perioadă M.F. l-a contactat pe martorul S.O., prin asociatul său S.L.A., pentru executarea unei învelitori şarpante în comuna Măgurele. Martorul s-a deplasat cu S.L.A. la imobilul respectiv, s-a înţeles pentru efectuarea lucrării, negociind preţul cu l.F. şi S.L.A., aceştia fiind oamenii de încredere şi asociaţii lui M.F., care i-au şi plătit câteva zeci de milioane lei.

De asemenea a fost audiat U.M. administrator al SC F. SRL Ploieşti, care a executat la vila din Măgurele cu o echipă de zece oameni, în aceeaşi perioadă, timp de două luni, mansardarea vilei, fiind contactat şi supravegheat de S.L.A., care i-a şi făcut plata.

În continuare se reţine că acelaşi S.L.A. a făcut demersurile pentru executarea instalaţiei de gaze la locuinţa inc. col. (rez) B.D., situaţie ce reiese din declaraţiile martorilor D.I. şi M.D.M. iar la dosarul de urmărire penală a fost depusă documentaţia privind instalaţia de gaze de la vila din Măgurele unde, ca titular, este trecut G.N. dar semnează în locul lui S.L.A.

La dosarul de urmările penală au mai fost ridicate şi depuse o serie de facturi prin care s-au achiziţionat vopsele, pensule diluant, vopsea lavabilă ş.a., în vara şi toamna anului 2002, pe firmele SC W.I. SRL Ploieşti; SC S.P.M. SRL Ploieşti; SC E. SRL Ploieşti, trei dintre aceste facturi fiind întocmite pe persoană fizică, pe numele lui S.L.A.. Şi aceste materiale au fost folosite la vila ofiţerului din Măgurele.

Din cuprinsul documente contabile, în original sau copie, de la toate firmele invocate de M.F., de la care au fost achiziţionate materiale de construcţie, finisaj, instalaţii, mobilă, ş.a. depuse dosarul de urmărire penală s-a constatat că, o parte din aprovizionări s-au făcut pe numele înv. G.N., delegat fiind de multe ori, S.L.A. care a şi semnat de primirea mărfurilor ca şi N.C.

Alte documente sunt făcute direct pe numele lui S.L.A., care era persoana desemnată de M.F. să achiziţioneze, pe banii lui, materiale de construcţie necesare.

Fiind audiat inc. col. (rez) B.D. nu a recunoscut că a primit mită de la M.F. sumele de bani şi nici faptul că acesta i-a construit pe banii lui vila respectivă iar în sprijinul afirmaţiilor sale a invocat faptul că toate investiţiile familiei sale s-ar fi făcut cu banii săi şi nu pe banii lui M.F. şi când a fost întrebat cât a costat ridicarea, utilarea şi mobilarea vilei din comuna Măgurele acesta a precizat că în jur de 100 mii de dolari, susţinând că o parte au fost banii săi personali şi o parte i-a luat împrumut de la fratele său B.C. şi de la prietenul său M.I., ambii fiind audiaţi în cursul urmăririi penale.

Din declaraţiile martorilor, precum şi din chitanţele olografe depuse la dosarul cauzei, de inc. col. (rez) B.D., rezultă că la 10 martie 1999 ar fi luat împrumut suma de 25 mii de dolari, iar la data de 01 martie 2000, ar mai fi luat un împrumut de 24 mii de dolari.

Susţinerea inculpatului B.D. în sensul că i-ar fi dat martorul S.Ş. de la SC U.C. SRL suma de 49.268 dolari dar şi faptul că ridicarea vilei, dotarea şi mobilarea ei, amenajarea curţii, a gardului împrejmuitor l-ar fi costat înjur de 100 mii dolari SUA, a fost îndepărtată de instanţa de fond şi considerată ca fiind făcută pro-cauza deoarece, din desfăşurătorul tuturor sumelor identificat ca plătite pentru ridicarea şi finalizarea construcţiei a rezultat o sumă totală ce depăşeşte suma de 200 mii de dolari.

În denunţurile formulate în cursul urmăririi penale M.F. a susţinut ca i-a oferit inc. col. (rez) B.D. cu titlu de mită, trei autoturisme.

S-a motivat că pretinderea şi primirea acestor sume de bani şi foloase materiale s-au săvârşit de inc.col. (rez) B.D. în strictă legătura cu atribuţiunile sale de serviciu, deoarece aşa cum reiese din declaraţiile martorului denunţător M.F., inculpatul i-a explicat în mod repetat ca dacă nu se va comporta "Corespunzător" (din punct de vedere fiN.ciar) fată de el, deţine destule informaţii şi are oameni în subordine, care la un simplu semn al său ar putea să declanşeze câteva cazuri de „patroni neascultători" care erau deja arestaţi preventiv în acea perioadă.

S-a reținut, totodată, că din declaraţiile ofiţerilor şi foştilor ofiţeri Ok! R.A.O.; R.M.; D.G. V.C., a rezultat că în perioada 2000-2001, martorul R.M. a cules un prim set de informaţii despre pretinse activităţi ilicite ale lui M.F. in domeniul afacerilor cu produse petroliere şi al decontării unor operaţiuni bancare, rezultate în urma acestor afaceri.

Aceste informaţii Ie-a prezentat inc.col. (rez) B.D., pentru a fi implementate şi pentru a dispune deschiderea unui caz informativ care este definita ca o acţiune de lungă durată şi de mare amploare în sistemul organelor de informaţii, în vederea aprofundării pretinsei activităţi infracţionale şi a demonstrării acesteia, cu scopul final de a fi sesizate organele judiciare de anchetă, respectiv poliţie şi parchet.

Inculpatul col. (rez) B.D. a refuzat însă în mod nejustificat, sa dea acest curs acestui prim set de informaţii eldându-i ordin ofiţerului V.C. să facă minime investigaţii în condiţiile în care rezultatul pe acest procedeu era lesne de intuit ca va fi nesemnificativ. Martorul V.C., timp de câteva zile a completat cu puţine elemente informaţia, căruia nu i-a conferit valenţe reale şi a maintat-o, prin semnătura inculpatului la I.P.J.Prahova.

S-a mai reţinut că atâta timp cât inc.col. (rez) B.D. a îndeplinit funcţia de prim-adjunct la Secţia Informaţii Prahova nu s-a putut dezvolta niciun caz informativ relativ la problemele menţionate mai sus. După ce acesta a încetat să mai îndeplinească funcţia respectivă, fiind trecut in rezervă, la această unitate de informaţii în baza acestor informaţii primare culese de ofiţerul R.M. s-a deschis la data de 04 februarie 2002, cazul informativ „C.", în urma căruia au fost culese informaţii şi s-a stabilit că atât M.F. cât şi directori din SC R.A.R. SA dar şi alte persoane, au fost implicaţi în activităţi ilegale cu produse petroliere.

Finalitatea acestui caz informativ a fost cea legală, întocmindu-se sesizare către organe judiciare care au declanşat cercetările dispunând cercetarea acestei i grupări infracţionale, o parte din persoanele implicate fiind şi arestate preventiv, printre care şi M.F.

În drept, prima instanţă a stabilit că faptele inculpaţilor întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de luare de mită (2 fapte), instigare la infracţiunea de delapidare şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, prev.şi ped.de art. 25 rap.la art. 215¹ alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen.; art. 254 alin. (1) cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen. ref.la art. 6 din Legea nr. 78/2000; art. 323 alin. (1) şi 2 C. pen. cu aplic.art. 33 lit. a) C. pen. pentru toate faptele, precum şi art. 19 din Ordonanţa nr. 43/2002 (republicată) pentru inculpatul P.C.; luare de mită, complicitate la infracţiunea de delapidare, complicitate la infracţiunea de luare de mită şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, prev.şi ped.de art. 254 alin. (1) C. pen. cu aplicări.41 alin. (2) C. pen. ref. la art. 6 din Legea nr. 78/2000; arl.26 rap. la art. 2151 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicări.41 alin. (2) C. pen.; art. 26 rap.la art. 254 alin. (1) C. pen. cu aplicart. 41 alin. (2) C. pen. ref. la art. 6 din Legea nr. 78/2000; art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicări. 19 din OrdoN.ţa 43/2002 (republicată) şi art. 33 lit. a) C. pen. pentru toate faptele pentru B.D. şi respectiv delapidare şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, prev. şi ped.de art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicart. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen.; art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplic.art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 74 lit, a) şi c) C. pen. pentru ambele fapte; împotriva acestuia s-au mai efectuat acte premergătoare sub aspectul infracţiunii de dare de mită, prev. şi ped.de art. 255 C. pen. cu aplicart. 41 alin. (2) C. pen. (faptă prescrisă) în ceea ce-l priveşte pe inculpatul N.O., texte de lege în baza cărora s-a dispus condamnarea acestora la pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani închisoare şi 2(doi) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., cu excepţia drepturilor de a alege, ca pedeapsă complementară.

La individualizarea pedepselor, au fost avute în vedere dispoziţiile art. 72 C. pen., respectiv dispoziţiile generale ale codului penal, limitele de pedeapsă, stabilite în partea specială a acestui cod, împrejurările concrete în care s-au săvârşit infracţiunile, gradul de pericol social al faptelor săvârşite, dar şi persoana inculpaţilor şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Astfel, s-a reţinut că toţi cei trei inculpaţi sunt infractori primari iar pe timpul cercetărilor au contribuit la fundamentarea probaţiunii privind faptele celorlalte persoane cercetate în cauză, în favoarea P.C. şi B.D. fiind aplicate disp. art. 19 din Ordonanţa nr. 43/2002, urmarea denunţurilor formulate, în urma cărora s-a format Dosarul penal nr. 5/P/2006.

Referitor la inculpatul N.O. s-a reţinut în plus că pe parcursul cercetărilor a recunoscut faptele săvârşite şi a contribuit la descoperirea şi probarea faptelor penale săvârşite de celelalte persoane cercetare, motive pentru care în favoarea sa au fost reţinute circumstanţe atenuante.

Ca modalitate de executare a pedepselor aplicate celor trei inculpaţi s-a apreciat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 861 - 863C. pen., făcându-se aplicarea acestora.

Sub aspectul laturii civile, s-a constatat că partea civilă SC R.A.R. SA s-a constituit parte civilă cu suma de 70.010,06 dolari SUA, reprezentând contravaloarea întregii cantităţi de produs petrolier sustrase de inculpaţi şi având în vedere că există legătură de cauzalitate între aceste prejudicii şi faptele săvârşite de inculpaţi cu vinovăţie, în baza disp. art. 14-15 rap. la art. 346 C. proc. pen., combinat cu art. 998-999 şi 1003 C. civ., s-a dispus obligarea în solidar a inculpaţilor P.C., B.D. şi N.O. la plata sumei de 70.010,06 dolari SUA către această societate.

Conform disp. art. 254 alin. (3) C. pen. s-a dispus confiscarea sumei de 650.000.000.lei de la inculpatul P.C. şi a sumelor de 3.555.505.322 lei şi 61.000 dolari SUA de la inculpatul B.D., reprezentând bani care au făcut obiectul infracţiunii de luare de mită.

În temeiul disp. art. 343 alin. (2) C. pen. rap. la art. 168 C. proc. pen., având în vedere stadiul procesului penal, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea formulată de inculpatul P.C. privind ridicarea sechestrului asigurător.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A.-Serviciul Teritorial Ploieşti şi inculpaţii P.C., B.D. şi N.O.

Critica parchetului vizează nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii de condamnare atât sub aspectul laturii penale cât şi a modului de soluţionare a laturii civile, susţinându-se că temeiul juridic în baza căruia instanţa de fond a dispus confiscarea sumelor care au făcut obiectul infracţiunii de luare de mită, art. 254 alin. (3) C. pen. este greşit, deoarece în cazul săvârşirii infracţiunilor de luare de mită cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, republicată, temeiul legal este art. 19 iar în raport de infracţiunile comise şi de periculozitatea inculpaţilor care s-au folosit de profesiile lor se impunea aplicarea art. 64 lit. c) C. pen., ca pedepse accesorii şi complementare, respectiv interdicţia de a o ocupa o funcţie sau de a exercita profesie de natura aceleia de care s-au folosit.

S-a mai susţinut că s-au încălcat disp. art. 343 alin. (3), art. 309 şi art. 357 alin. (2) lit. c) C. proc. pen., întrucât tribunalul a omis să se pronunţe asupra măsurilor asigurătorii dispuse în cursul urmăririi penale faţă de inculpaţi şi nici nu s-a calculat corect perioada reţinerii şi arestării preventive, conform Ordonanţei nr. 5/P/2004 cei doi inculpaţi P. şi B. au fost reţinuţi începând cu data de 16 decembrie 2005 şi nu 17 februarie 2005, cum eronat s-a reţinut de instanţa de fond.

Sub aspectul rezolvării laturii civile a cauzei se arată că în mod greşit inculpatul N.O. a fost obligat în solidar cu ceilalţi inculpaţi la plata integrală a prejudiciului cauzat părţii civile S.C. Astra Română, neţinându-se seama de cantităţile efectiv sustrase.

Se solicită admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei şi înlăturarea motivelor de nelegalitate şi netemeinicie.

Inculpatul apelant P.C. a criticat hotărârea invocând nelegalitatea şi netemeinicia acesteia.

Se susţine că reţinerea disp. art. 6 din Legea nr. 78/2000 la încadrarea juridică a infracţiunii de luare de mită este nelegală, deoarece rezoluţia infracţională de comitere a faptei a fost luată în anul 1993 şi s-a continuat până în 2001 iar Legea nr. 78/2000 privind prevenirea şi sancţionarea faptelor de corupţie a apărut ulterior momentului luării acestei rezoluţii, astfel că la stabilirea încadrării juridice trebuia să se aibă în vedere legea penală mai favorabilă, respectiv art. 254 alin. (1) C. pen.

În susţinerea orală a criticilor formulate, inculpatul prin apărător a solicitat, în esenţă, achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) şi a) C. proc. pen. pentru infracţiunile reţinute în sarcina sa, motivând că tribunalul nu a ţinut seama de probele administrate în faza de cercetare judecătorească ci doar de cele administrate în cursul urmăririi penale, că s-a reluat situaţia de fapt expusă în rechizitoriu fără să se efectueze o analiză proprie a probelor testimoniale şi a înscrisurilor administrate direct de instanţă.

Cu privire la infracţiunea de asociere se arată că raportat la calitatea sa de instigator la infracţiunea de delapidare se exclude de plano o rezoluţie comună a inculpaţilor de a se asocia în scopului comiterii de infracţiuni, că raporturile dintre inculpaţii P. şi B. erau profesionale, presupunând în mod obligatoriu comunicare şi încredere reciprocă, neexistând un consens pentru comiterea unor fapte penale, solicitând achitarea întrucât fapta nu există.

Referitor la infracţiunile de luare de mită se arată că în perioada 1998-2001 inculpatul nu mai avea competenţă de a supraveghea activitatea desfăşurată de o societate cu capital privat, astfel că nici informaţiile obţinute de inculpat nu ar fi putut constitui monedă de schimb, sens în care în mod greşit s-a reţinut că ar fi primit de la l.T.L. suma de 65.000 lei cu titlu de mită.

De asemenea, nu sunt probe privind comiterea infracţiunii de instigare la delapidare, autoturismele pe care inculpatul Ie-a adus la unitate erau folosite ca autoturisme de filaj, în interes de serviciu, întrucât Secţia avea în dotare un număr redus de autovehicule ce erau uzate şi uşor de remarcat şi potrivit declaraţiilor martorilor produsul petrolier pretins a fi obţinut de inculpat în schimbul blocării informaţiilor primite pe linie de muncă nu se putea lua în butoaie sau canistre.

S-a criticat şi nelegalitatea măsurii confiscării sumei de 65.000 lei pe motiv că nu sunt probe certe din care să rezulte că inculpatul a primit într-adevăr această sumă de bani de ia făptuitorul iordănescu Toma Lucian precum şi a măsurii sechestrului asigurător asupra imobilului inculpatului, deoarece acest bun nu aparţine acestuia ci este proprietatea fiului său, care este major.

Se solicită admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei şi achitarea sa, cu consecinţa înlăturării măsurilor de siguranţă a confiscării şi a sechestrului asigurător.

Inculpatul N.O., la rândul său, a susţinut de asemenea nelegalitatea hotărârii de condamnare atât sub aspectul infracţiunii de delapidare cât şi cu privire la infracţiunea de asociere conform motivelor de apel formulate în scris şi aflate la dosar, în sensul că urmărirea penală s-a efectuat doar pentru infracţiunea de delapidare şi cu trei zile înainte de întocmirea actului de sesizare a instanţei s-a dispus urmărirea penală şi pentru infracţiunea de asociere fără să existe un act procedural prin care să i se aducă la cunoştinţă noua învinuire şi a i se lua declaraţie cu privire la această faptă.

Pe fond, se susţine nelegalitatea încadrării juridice pentru infracţiunea de delapidare în art. 2151 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplic, art. 75 lit. a) C. pen., deoarece această circumstanţă agravantă se regăseşte în conţinutul constitutiv al faptei de asociere şi raportat la cuantumul prejudiciului de 70.000 dolari SUA ce reprezintă mai puţin de 200.000 lei în echivalent la cursul de schimb valabil pentru luna mai 2001, reţinerea agravantei înscrisă la alin. (2) al art. sus-arătat nu este legală.

S-a mai invocat faptul că inculpatul în calitatea sa de director general al SC R.A. SA Română nu are calitatea de subiect activ al infracţiunii de delapidare iar bileţelele despre care martorii au făcut referire nu reprezintă decât un abuz al inculpatului în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu.

S-a mai susţinut că probele administrate nu constituie o dovadă certă a vinovăţiei inculpatului, că depoziţiile martorilor G.G. şi G.J. trebuie analizate cu multă atenţia deoarece aceştia au arătat că la urmărirea penală au declarat aşa cum li s-a solicitat şi având în vedere specificul activităţii desfăşurată de inculpatul P., informaţiile pe care le deţinea, inculpatul N. a fost determinat să accepte solicitările acestuia de a-i oferi gratuit produse petroliere, fără întocmirea documentelor de livrare.

Cu privire la infracţiunea de asociere se arată că datorită raporturilor de subordonare dintre inculpaţi nu se poate vorbi de o înţelegere comună de asociere în scopul comiterii de infracţiuni.

Inculpatul a criticat şi soluţionarea laturii civile a cauzei, în sensul că în mod greşit a fost obligat în solidar cu ceilalţi inculpaţi la plata întregului prejudiciu, deoarece a avut calitatea de director numai în perioada noiembrie 1993- martie 1998, când societatea a fost privatizată şi în plus nu sunt probe că partea civilă a fost prejudiciată.

Se solicită admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei şi achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru infracţiunea de delapidare şi art. 10 lit. a) din acelaşi cod pentru infracţiunea de asociere precum şi respingerea acţiunii civile.

Inculpatul B.D. a susţinut de asemenea că în mod nelegal a fost condamnat pentru cele două infracţiuni de luare de mită şi respectiv complicitate, deoarece nu sunt îndeplinite elementele constitutive, soluţia instanţei de fond se bazează doar pe declaraţiile numitului M.F., fără să se cunoască calitatea acestuia în dosar, de martor sau denunţător, în condiţiile în care a fost cercetat într-un alt dosar penal tot pentru fapte cu consecinţe deosebit de grave, solicitându-se înlăturarea declaraţiilor acestuia, întrucât nu se coroborează cu alte mijloace de probă şi în plus, la instanţă nu şi-a menţinut declaraţiile date la urmărirea penală.

Cu privire la sumele de bani pretinse şi primite de apelant de la martorul denunţător precum şi construirea unei vile în comuna Măgurele pentru inculpat, se susţine că afirmaţiile denunţătorului nu sunt reale, nu se coroborează cu alte mijloace de probă şi nu sunt documente contabile din care să rezulte cheltuielile pretins efectuate de martor pentru ridicarea şi amenajarea imobilului.

De asemenea, apelantul a mai susţinut prin apărătorul ales că în mod greşit a fost condamnat pentru infracţiunea de asociere, întrucât nu s-a demonstrat existenţa înţelegerii fără echivoc în vederea constituirii asocierii sau că ar fi existat un plan de desfăşurare a unor activităţi infracţionale.

Curtea, examinând hotărârea atacată pe baza actelor şi lucrărilor dosarului, a criticilor invocate şi din oficiu sub toate aspectele conform art. 371 alin. (2) şi art. 378 C. proc. pen., a constatat că apelurile declarate sunt întemeiate numai sub aspectele ce se vor arăta în continuare:

Situaţia de fapt, împrejurările şi modalităţile concrete de comitere a actelor materiale infracţionale au fost corect reţinute de instanţa de fond, fiind confirmate de probele administrate în cursul urmăririi penale şi la cercetarea judecătorească.

Astfel, în perioada 1993 - 2001 inculpatul P.C. a îndeplinit funcţia de şef al Secţiei de Informaţii Prahova iar inculpatul B.D. a avut funcţia de prim-locţiitor.

Profitând de atribuţiile conferite de funcţia de conducere, de statutul special al inculpaţilor, instituţia la care îşi desfăşurau activitatea, precum şi de informaţiile obţinute în ramurile de activitate pe care le supravegheau, inculpaţii P.C. şi B.D. au pretins şi primit în mod direct sau prin intermediari în perioada 1993 - 2001, în baza unei singure rezoluţii infracţionale, bani şi produse petroliere de ia inculpatul N.O., director general la SC R.A.R. SA Ploieşti şi de la făptuitorul l.T.L., determinându-i pe aceştia să sustragă din bunurile societăţii cantităţi importante de benzină, motorină şi combustibil lichid, în schimbul cărora Ie-a acordat protecţie prin neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu, respectiv nepromovarea unor informaţii despre activităţile ilegale ale acestora iar în perioada 1998 -2001 inculpatul P.C. în mod repetat a primit de la cel din urmă suma totală de 650 milioane lei.

în aceeaşi perioadă inculpatul B.D. l-a ajutat pe inculpatul P. să sustragă 55,780 tone benzină, 88,9 tone motorină şi 111 tone combustibil lichid din SC R.A. SA Ploieşti iar în perioada 1998 - 2011 şi a pretins şi primit în mod repetat sume de bani şi bunuri de valoare (construirea unei vile) de la martorul denunţător M.F. pentru a-i asigura protecţia acestuia, respectiv ascunderea actelor infracţionale privind traficarea produselor petroliere din cadrul rafinăriei.

Inculpatul N.O., director general al părţii civile în perioada noiembrie 1993 - 1998 când s-a privatizat societatea şi apoi director până în luna martie 2001, împreună cu l.T.L., în calitate de consilier desemnat de acţionarul l.N., la îndemnul inculpatului P.C. a sustras din bunurile societăţii pe care le administra cantităţi importante de produse petroliere, respectiv benzină, motorină şi combustibil lichid de încălzire, pe care Ie-a oferit drept mită celor doi inculpaţi pentru ca aceştia să nu promoveze informaţiile obţinute de ofiţerii de securitate privind activităţile ilicite comise în colaborare cu diverşi oameni de afaceri care valorificau acest gen de combustibil.

Din actele şi lucrările dosarului, respectiv din depoziţiile martorilor, ofiţeri de securitate D.G., R.A.O., G.M., C.D., U.M., L.L.N., R.M., D.M., T.G., P.F.C., S.I., C.G., care se coroborează cu depoziţiile inculpaţilor P.C. şi B.D., rezultă că începând cu anul 1993 inculpatul P. a obţinut prin intermediul unor cetăţeni străini (italieni) care derulau afaceri pe teritoriul României mai multe autoturisme de fabricaţie străină pe care Ie-a adus în curtea S.R.I. Ploieşti.

Această situaţie rezultă şi din depoziţiile martorilor D.G. (fila 113), T.I.V. (fila 122), Ş.S. (fila 124), U.M. (fila 203), R.M. (fila 194), R.A.O. (fila 204), P.F.C. (fila 214).

Această situaţie rezultă şi din procesele verbale de confruntare efectuate în cauză între cei doi inculpaţi, a inculpatului B.D. cu martorul B.M. şi cu inculpatul N.O., precum şi a inculpatului P.C. cu martorul B.M., în prezenţa apărătorilor aleşi ai inculpatului.

Din modul de derulare a actelor materiale rezultă fără niciun dubiu vinovăţia inculpatului P.C. pentru comiterea infracţiunii de instigare la săvârşirea infracţiunii de delapidare cu consecinţe deosebit de grave, a inculpatului B.D. pentru complicitate la comiterea acestei infracţiuni precum şi a inculpatului N.O. de sustragere şi traficare a produselor petroliere, în scopul obţinerii protecţiei de la cei doi inculpaţi prin nepromovarea informaţiilor privind implicarea acestuia în activităţi ilegale cu produse petroliere.

Aşa fiind, soluţia de condamnare a inculpaţilor pentru această infracţiune este legală şi temeinică, probele administrate în cauză în ambele faze procesuale au dovedit cu certitudine vinovăţia inculpaţilor.

Şi infracţiunile de luare de mită (două fapte) comise de inculpatul P.C. şi B.D. (o faptă) şi complicitate la comiterea acesteia, în formă continuată, au fost dovedite cu depoziţiile martorilor D.G., G.G., G.A.J., S.M., R.M., R.A.O. iar pentru cel din urmă de către martorul denunţător M.F., afirmaţiile acestuia fiind susţinute de martorii H.N. (fila 50 vol. II dosar fond), H.A. (fila 59), C.V. (fila 54), D.F. (fila 55), R.I. (fila 57), R.F. (fila 95), R.S. (fila 97), R.C. (fila 105), M.I. (fila 126), P.G. (fila 128), M.N. (fila 131), P.V. (fila 134).

Infracţiunile de corupţie reţinute în sarcina inculpatului B.D. au fost dovedite cu probatoriile administrate în cauză, respectiv denunţul martorului M.F., care relatează că inculpatul i-a solicitat „taxă de protecţie" şi i-a remis acestuia diverse sume de bani în lei şi valută, pentru ca acesta să desfăşoare activităţi ilicite cu produse petroliere de la SC R.A. SA , că i-a construit acestuia o vilă în comuna Măgurele, situaţie confirmată de martorii H.N., H.A., C.V., D.F., R.I., R.F., R.S., R.C., M.I., P.G., M.N. şi P.V., în sensul că au efectuat lucrări de construcţie şi amenajare (vopsit, montat centrală termică, antenă, ferestre termopan şi edificarea unui gard metalic), cheltuieli care au fost suportate exclusiv de către M.F.

Totodată, denunţătorul a susţinut că i-a oferit inculpatului B.D. cu titlu de mită trei autoturisme.

Având în vedere că inculpatul a pretins şi primit sume de bani şi bunuri pentru a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu, respectiv de a nu da curs informaţiilor primite de la persoanele din subordine privind activităţile ilicite ale lui M.F. în domeniul afacerilor cu produse petroliere şi al decontării cu file de cec fără a exista disponibil în cont, instanţa de fond, analizând probele administrate, a reţinut în mod justificat vinovăţia acestuia pentru săvârşirea celor două infracţiuni de corupţie.

Critica invocată privind încadrarea juridică greşită a infracţiunii de delapidare prin reţinerea agravantei înscrisă la aliniatul 2 de sub art. 2151 C. pen. nu este fundamentată, întrucât paguba materială cauzată părţii civile este de 70.010,6 dolari SUA, echivalentul în lei depăşind limita de 200.000 lei prevăzută de art. 146 C. pen. care defineşte noţiunea de „consecinţe deosebit de grave".

Susţinerea apărătorului ales că inculpatul N.O. nu poate fi subiect activ al infracţiunii de delapidare pe motiv că a avut calitatea de director general al rafinăriei şi nu de administrator, nu este întemeiată, deoarece legiuitorul a definit în art. 2151 C. pen. că fapta funcţionarului de însuşire, folosire sau traficare în interesul său ori pentru altul de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează constituie infracţiunea de delapidare.

Potrivit art. 147 alin. (2) din acelaşi cod prin funcţionar se înţelege orice salariat care exercită o însărcinare, în serviciul unei alte persoane juridice şi cum inculpatul a fost încadrat la SC R.A.R. SA Ploieşti, exercitând o însărcinare în mod permanent, respectiv funcţia de director general, el este subiect activ al infracţiunii de delapidare.

Având în vedere că instanţa de fond a reţinut vinovăţia inculpatului pentru infracţiunea de delapidare comisă în formă continuată, făcând referire la probele administrate atât în cursul urmăririi penale cât şi la probele testimoniale din cursul judecăţii, rezultă că s-a pronunţat, implicit şi la cererea sa de schimbare a încadrării juridice în infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, motiv pentru care critica inculpatului s-a reţinut că nu este întemeiată.

Instanţa de fond prin adresa din 5 decembrie 2007 (fila 3 dosar vol. I fond) a solicitat declasificarea documentelor existente în vol. 11 d.u.p. şi prin adresa din 19 mai 2008 a S.R.I. Bucureşti s-a comunicat că aceste documente sunt clasificate iar judecătorul fondului, având autorizaţie de acces la informaţiile secrete, a dispus prin procesul verbal de la data de 22 mai 2008 (fila 190 dosar fond) păstrarea în condiţii de siguranţă a acestor documente, întrucât sunt stricte secrete şi nu pot fi ataşate la dosarul penal potrivit art. 28 alin. (1) şi (2), art. 36, art. 37 şi art. 41 din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate.

De asemenea, nu se justifică nici efectuarea expertizelor tehnice în construcţii şi contabilă pentru evaluarea imobilului (vilă) din comuna Măgurele al inculpatului B.D., din depoziţiile persoanelor care au executat la solicitarea denunţătorului M.F. diverse activităţi la acest imobil precum şi din înscrisurile aflate la dosar, facturi, chitanţe şi ordine de plată ale societăţilor comerciale de la care martorul denunţător precum şi asociaţii săi au ridicat materiale de construcţii, centrale termice, antene şi alte bunuri, rezultă fără niciun dubiu că toate cheltuielile pentru edificarea acestei construcţii s-au făcut exclusiv de către martorul denunţător şi din adiţionarea tuturor sumelor rezultă o valoare de peste 200.000 dolari SUA, cum corect a reţinut şi instanţa de fond.

Şi susţinerile inculpaţilor că măsurile asigurătorii dispuse în cursul urmăririi penale sunt nelegale, pe motiv că imobilele care fac obiectul acestora nu le aparţine, ci sunt proprietatea altor persoane, respectiv al numitului P.O. şi respectiv G.N. (socrul inculpatului B.D.) sunt neîntemeiate. Din actele şi lucrările dosarului se constată că P.O., faţă de care s-a disjuns cauza prin actul de acuzare, a formulat contestaţie la instanţa de fond, solicitând ridicarea sechestrului asigurător şi prin încheierea din 01 iunie 2010 cererea a fost respinsă, rămânând definitivă prin neexercitarea căii de atac a recursului prevăzută în art. 168 alin. (2) C. proc. pen., aşa încât solicitarea inculpatului nu mai poate fi examinată, soluţia dispusă având autoritate de lucru judecat.

De asemenea, nici solicitarea apelantului B.D. nu poate fi primită, întrucât o atare măsură poate fi contestată numai de persoana care pretinde că i s-a încălcat dreptul de proprietate, respectiv G.N., iar în speţă acesta nu a contestat măsura asiguratorie luată.

Susţinerile inculpaţilor că în mod greşit au fost obligaţi la despăgubiri, întrucât SC R.A.R. SA Ploieşti nu s-a constituit partea civilă şi conform raportului de expertiză aceasta nu a înregistrat niciun prejudiciu în evidenţele contabile sunt infirmate de probele administrate în cauză.

Astfel, prin adresa din 27 aprilie 2006 emisă de A.V.A.S. (fila 83 vol. l) s-a comunicat atât instanţei sesizată iniţial (Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti) cât şi instanţei de fond că SC R.A.R. SA s-a constituit parte civilă încă din faza urmăririi penale precum şi de relaţiile oferite de partea civilă referitoare la cantităţile de benzină şi motorină prelucrate în perioada noiembrie 1993 - martie 2001 şi implicit de raportul de expertiză contabilă care a concluzionat că faţă de cantitatea de benzină prelucrată de 525,961 tone coeficientul de pierdere planificată a fost depăşit cu cantitatea de 6.181 tone iar la cantitatea de 1.655.375 tone motorină pierderile tehnologice planificate au fost depăşite cu cantitatea de 13.461 tone.

Este real că expertiza contabilă efectuată în cauză nu a clarificat cu exactitate existenţa unui prejudiciu cauzat SC A.R. SA Ploieşti însă aceste lipsuri au fost acoperite din dispoziţia factorilor de decizie, inculpatul N.O. şi l.T.L., prin includerea acestora pe cheltuieli în costul produselor finite.

În plus, expertul a analizat exclusiv documentele contabile ale societăţii în care nu s-au evidenţiat produsele sustrase, câtă vreme nu s-au întocmit documente de livrare, fără să examineze şi celelalte înscrisuri (facturi, chitanţe) aflate la dosarul cauzei.

Însă, din înscrisurile aflate la dosar, facturi, chitanţe, precum şi din depoziţiile martorilor care au relatat că lunar au transportat produsele sustrase de la partea civilă, probe care se coroborează cu declaraţiile inculpaţilor de recunoaştere parţială a faptelor comise, inculpatul N.O. relatând în declaraţiile date modalitatea de comitere a actelor de sustragere, Curtea, în acord cu instanţa de fond, a considerat că prejudiciul cauzat a fost dovedit şi ca atare, obligarea inculpaţilor la plata despăgubirilor, raportat la cantităţile reţinute în sarcina fiecăruia, este legală.

Referitor la critica inculpaţilor apelanţi privind greşita condamnare pentru infracţiune de asociere, Curtea de Apel a constatat că aceasta este întemeiată pentru următoarele argumente:

Asocierea implică constituirea prin consensul mai mult persoane a unei pluralităţi constitutive de făptuitori, organizate în scopul de a fiinţa în timp şi de a pregăti, organiza şi aduce la îndeplinire săvârşirea uneia sau a mai multor infracţiuni.

Aşadar, asocierea presupune ca între făptuitori să fi intervenit un consens fără echivoc, stabilirea unui plan de desfăşurare a unor activităţi infracţionale şi a unor reguli de comportament a fiecăruia pentru realizarea scopului ilicit al constituirii grupului.

În cauză nu sunt probe care să demonstreze că inculpaţii P.C., B.D. şi N.O. s-au asociat pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare, raporturile dintre aceştia erau de subordonare, primii doi făcând parte dintr-o structură militară ceea ce exclude existenţa unui consens exprimat în mod liber iar cel din urmă ştiind că este monitorizat şi cei doi inculpaţi cunosc implicarea sa în activităţi ilicite şi compromiţătoare a acceptat să sustragă din patrimoniul societăţii importante cantităţi de produse petroliere pe care Ie-a oferit drept mită pentru a nu se implementa informaţiile culese în timpul supravegherii.

În consecinţă, Curtea constată că nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale acestei infracţiuni, cu achitarea inculpaţilor în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât fapta nu există.

Faţă de această soluţie, critica inculpatului N.O. că la urmărirea penală nu i s-a luat declaraţie şi pentru această infracţiune s-a consemnat că nu se mai impune a fi analizată.

Referitor la criticile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție-D.N.A.-Serviciul Teritorial Ploieşti se constată că sunt întemeiate în parte, în ceea ce priveşte temeiul juridic al confiscării, deducerea reţinerii şi arestării preventive din durata pedepselor aplicate inculpaţilor apelanţi P.C. şi B.D. şi sub aspectul soluţionării laturii civile în ceea ce-l priveşte pe inculpatul N.O.

Din actele şi lucrările dosarului se constată că inculpaţii P.C. şi B.D. au fost reţinuţi conform Ordonanţei nr. 5/P/2004 la data de 16 decembrie 2005 şi arestaţi preventiv la data de 17 decembrie 2005 conform încheierii pronunţată de Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, până la data de 24 octombrie 2006 când măsura arestării preventive a fost înlocuită cu aceea a obligării de a nu părăsi ţara, aşa încât perioada ce trebuia dedusă este cuprinsă între 17 decembrie 2005 - 24 octombrie 2006, însă instanţa de fond a dedus în mod greşit o altă perioadă, respectiv de la 17 februarie 2005 la 17 octombrie 2006.

De asemenea, şi critica referitoare la rezolvarea laturii civile a cauzei este corectă, deoarece din probatoriile administrate în cauză în cele două faze procesuale rezultă în mod cert că inculpatul N.O. a sustras din gestiune cantităţile de 44,160 tone benzină şi 82,765 tone motorină, spre deosebire de ceilalţi doi inculpaţi în sarcina cărora s-au reţinut cantităţi mai mari de produs petrolier, respectiv 55,780 tone benzină şi 88,9 tone motorină.

În consecinţă, inculpatul N.O. trebuia să fie obligat în solidar cu ceilalţi doi inculpaţi la plata contravalorii produselor petroliere efectiv sustrase de 65.376,62 dolari şi nu cum a procedat instanţa de fond, obligându-i în solidar la plata întregului prejudiciu aferent cantităţilor sustrase de cei doi inculpaţi în sumă de 70.010,6 dolari.

Diferenţa între cantităţile de produse petroliere sustrase de inculpaţi, în calitatea de autor, instigator şi complice, este determinată de faptul că începând cu anul 1999 inculpatul N.O. pentru a răspunde solicitărilor inculpaţilor de a le da benzină premium a emis comenzi către S.C. P. pentru acest produs, care a fost ridicat de martorii G.G. şi O.D., subordonaţii inculpatului P.C., iar plata a fost făcută de SC R.A. SA Ploieşti, situaţie dovedită cu facturile fiscale, avizele de expediţie şi registrul de intrare-ieşire a autovehiculelor în Sucursala P., înscrisuri aflate la dosar.

Cu privire la celelalte critici, Curtea consideră că nu se justifică aplicarea pedepsei accesorii şi a pedepsei complementare prev. de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen., întrucât inculpaţii nu mai ocupă nici una din funcţiile de care s-au folosit pentru săvârşirea infracţiunilor, în prezent N.O. este pensionar şi nici nu sunt dovezi că aceştia ar desfăşura vreo activitate de natura aceleia în virtutea căreia au comis actele infracţionale.

Referitor la omisiunea instanţei de fond de a se pronunţa asupra măsurilor asigurătorii, Curtea apreciază că această omisiune nu atrage nulitatea absolută a hotărârii, aşa cum s-a susţinut de parchet, deoarece apelul are caracter devolutiv potrivit art. 371 C. proc. pen. şi conform aliniatului 2 instanţa de control judiciar este obligată ca în afară de criticile invocate să examineze cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept, aşa încât această omisiune poate fi complinită în prezentul apel.

Astfel, având în vedere că prin Ordonanţa nr. 5/P/2004 din 21 decembrie 2005 şi procesele verbale de aplicare a sechestrului asigurător (filele 15-20, 23-25 vol. 10 d.u.p.) emise de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. s-au luat măsuri asigurătorii asupra bunurilor imobile ale inculpaţilor P.C. şi B.D., faţă de care s-a dispus indisponibilizarea acestora conform încheierilor din 4 ianuarie 2006 (fila 173 vol. 10 d.u.p.) şi din 18 ianuarie 2006 (fila 179) date de O.C.P.I. Prahova şi raportat la cuantumul despăgubirilor stabilite în sarcina inculpaţilor, pentru a se asigura executarea măsurii confiscării, în temeiul art. 343 alin. (3) C. proc. pen., s-au menţinut măsurile asigurătorii luate faţă de inculpaţi.

În ceea ce priveşte critica parchetului privind greşita individualizare a pedepselor aplicate Curtea a reţinut că nu este întemeiată.

Concluzionând, pe calea Deciziei penale nr. 182 din 22 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti s-a dispus:

Admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie ŞL Justiţie-D.N.A.-Serviciul Teritorial Ploieşti şi inculpaţii P.C., domiciliat în Plopeni, judeţul Prahova (la familia D.S.), B.D., domiciliat în Ploieşti, judeţul Prahova, împotriva sentinţei penale nr. 73 din 18 februarie 2011 pronunţată de Tribunalul Prahova. Desfiinţează în parte această sentinţă şi în consecinţă: Descontopeşte pedepsele rezultante de câte 3 ani închisoare aplicate inculpaţilor în pedepsele componente şi în baza disp. art. 11 pct. 2 lit. c) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. dispune achitarea acestora pentru infracţiunea prev. de art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen.

Conform art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (3) C. pen. recontopeşte pedepsele aplicate inculpaţilor P.C. şi B.D. şi dispune ca fiecare să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 (trei) ani închisoare şi 2 (doi) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., iar inculpatul N.O. pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare şi 2 (doi) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a lI-a şi b) C. pen.

Menţine modalitatea de executare a pedepselor, respectiv suspendarea executării sub supraveghere conform art. 86¹ alin. (1) C. pen. şi măsurile stabilite de prima instanţă.

În baza art. 383 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 88 C. pen. constată că inculpaţii P.C. şi B.D. au fost reţinuţi şi arestaţi preventiv în perioada 16 decembrie 2005 - 24 octombrie 2006.

Schimbă temeiul măsurii confiscării din art. 254 alin. (3) C. pen. în art. 19 din Legea nr. 78/2000, republicată.

Potrivit art. 343 alin. (3) C. proc. pen. menţine măsurile asigurătorii dispuse prin Ordonanţele nr. 5/P/2004 emise de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-D.N.A. asupra imobilelor inculpaţilor P.C. şi B.D. conform proceselor verbale de aplicare a sechestrului asigurător înregistrate în cărţile funciare conform înscrisurilor aflate în vol. 10 dosar urmărire penală.

În baza art. 14 alin. (3) lit. b) C. proc. pen. şi art. 998, art. 1003 C. civ. obligă pe inculpaţii P.C., B.D. şi N.O. la plata despăgubirilor civile în sumă de 65.376,62 dolari (dolari SUA) iar pe inculpaţii P.C. şi B.D., în solidar, cu acelaşi titlu, până la concurenţa sumei de 70.010,06 dolari (dolari SUA) către partea civilă SC R.A.R. SA Ploieşti, cu sediul în Ploieşti, judeţul Prahova, în echivalent în lei la data plăţii.

Împotriva acestei hotărâri în termen legal s-au exercitat recursuri atât de către procuror cât şi de către toţi cei trei inculpaţi.

Critica parchetului vizează greşita soluţie pronunţată de instanţa de apel de achitare a inculpaţilor pentru infracţiunea prev. de art. 323 alin. (1) şi (2) C. pen.

Pentru existenţa infracţiunii este suficient ca între făptuitori să fi intervenit un consens fără echivoc privind constituirea şi scopul asocierii. în cauză asocierea a fost coordonată de inculpatul P.C., ceilalţi având atribuţii bine definite şi repartizate pe fiecare membru.

Activitatea infracţională organizată nu a fost rezultatul unor înţelegeri întâmplătoare, spontane ci s-a desfăşurat în mod repetat, respectându-se aceeaşi modalitate de săvârşire a faptelor.

Sub aspectul netemeiniciei hotărârii atacate parchetul susţine că pedepsele şi modalităţile de executare sunt prea blânde şi că raportat la gravitatea faptelor comise şi la consecinţele cauzate nelegal au fost reţinute circumstanţe atenuante în favoarea inculpaţilor P.C., B.D. şi N.O., care au beneficiat şi de prevederile art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002. în plus, pedeapsa ar fi şi nelegală întrucât erau incidente dispoziţiile art. art. 76 alin. (2) C. pen. care impun obligaţia instanţei să reducă pedeapsa până la cel mult o treime din minimul special, prin urmare nu se putea aplica o pedeapsă mai mică de 3 ani şi 4 luni închisoare pentru delapidare, fără a fi posibilă astfel aplicarea art. 86¹ C. pen.

Inculpatul recurent P.C. a criticat hotărârea invocând nelegalitatea şi netemeinicia acesteia.

În susţinerea orală a criticilor formulate, inculpatul prin apărător a solicitat, în esenţă, achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) şi a) C. proc. pen., motivând că tribunalul nu a ţinut seama de probele administrate în faza de cercetare judecătorească ci doar de cele administrate în cursul urmăririi penale, că s-a reluat situaţia de fapt expusă în fără să se efectueze o analiză proprie a probelor testimoniale şi a înscrisurilor administrate direct de prima instanţă.

Cu privire la infracţiunea de asociere se arată că motivarea instanţei de apel în sensul achitării este una legală şi temeinică.

De asemenea, nu sunt probe privind comiterea infracţiunii de instigare la delapidare, autoturismele pe care inculpatul Ie-a adus la unitate erau folosite ca autoturisme de filaj, în interes de serviciu, întrucât secţia avea în dotare un număr redus de autovehicule ce erau uzate şi uşor de remarcat şi potrivit declaraţiilor martorilor produsul petrolier pretins a fi obţinut de inculpat în schimbul blocării informaţiilor primite pe linie de muncă nu se putea lua în butoaie sau canistre.

Se mai arată că documentele fiN.ciar-contabile ale părţii civile nu au relevat lipsuri în gestiunea rafinăriei ci dimpotrivă coeficientul de pierdere tehnologică era mult mai mare decât pretinsele cantităţi de motorină, benzină şi combustibil lichid despre care se pretinde că ar fi fost delapidat de inculpatul N.O. la îndemnul său, aşa încât în mod greşit a fost obligat la plata despăgubirilor civile reprezentând contravaloarea acestor produse. De altfel SC R.A. SA nu are şi nici nu a raportat vreun prejudiciu.

În ceea ce priveşte aşa-zisa nelegalitate a pedepsei aplicate, trebuie să se constate că în cauză au fost aplicate dispoziţiile art. art. 19 din O.G. nr. 43/2002 în favoarea inculpatului, care conduc la alte limite legale de pedeapsă decât cele formal indicate de textele de incriminare.

Inculpatul N.O., la rândul său, a susţinut de asemenea nelegalitatea hotărârii de condamnare numai sub aspectul infracţiunii de delapidare, conform motivelor de recurs formulate în scris şi aflate la dosar.

Pe fond, se susţine nelegalitatea încadrării juridice pentru infracţiunea de delapidare în art. 215¹ alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplic, art. 75 lit. a) C. pen., deoarece această circumstanţă agravantă se regăseşte în conţinutul constitutiv al faptei de asociere şi raportat la cuantumul prejudiciului de 70.000 dolari SUA ce reprezintă mai puţin de 200.000 lei în echivalent la cursul de schimb valabil pentru luna mai 2001, reţinerea agravantei înscrisă la aliniatul 2 al articolului sus-arătat nu este legală.

S-a mai invocat faptul că inculpatul în calitatea sa de director general al SC R.A. SA Română nu are calitatea de subiect activ al infracţiunii de delapidare iar bileţelele despre care martorii au făcut referire nu reprezintă decât eventual un abuz al inculpatului în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu.

S-a mai susţinut că probele administrate nu constituie o dovadă certă a vinovăţiei inculpatului, că depoziţiile martorilor G.G. şi G.J. trebuie analizate cu multă atenţie deoarece aceştia au arătat că la urmărirea penală au declarat aşa cum li s-a solicitat şi având în vedere specificul activităţii desfăşurată de inculpatul P., informaţiile pe care le deţinea, inculpatul N. a fost determinat să accepte solicitările acestuia de a-i oferi gratuit produse petroliere, fără întocmirea documentelor de livrare.

Se solicită admiterea recursului, desfiinţarea sentinţei şi a deciziei şi achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru infracţiunea de delapidare.

Inculpatul B.D. a susţinut de asemenea că în mod nelegal a fost condamnat, deoarece nu sunt îndeplinite elementele constitutive, soluţia instanţei de fond se bazează doar pe declaraţiile numitului M.F., fără să se cunoască calitatea acestuia în dosar, de martor sau denunţător, în condiţiile în care a fost cercetat într-un alt dosar penal tot pentru fapte cu consecinţe deosebit de grave, solicitându-se înlăturarea declaraţiilor acestuia, întrucât nu se coroborează cu alte mijloace de probă şi în plus, la instanţă nu şi-a menţinut declaraţiile date la urmărirea penală.

Cu privire la sumele de bani pretinse şi primite de la martorul denunţător precum şi construirea unei vile în comuna Măgurele pentru inculpat, se susţine că afirmaţiile denunţătorului nu sunt reale, nu se coroborează cu alte mijloace de probă şi nu sunt documente contabile din care să rezulte cheltuielile pretins efectuate de martor pentru ridicarea şi amenajarea imobilului.

Se solicită admiterea recursului, desfiinţarea sentinţei şi a deciziei, rejudecarea cauzei şi achitarea inculpatului pentru toate infracţiunile reţinute în sarcina sa, cu respingerea pretenţiilor civile şi revocarea măsurii sechestrului asigurător.

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată pe baza actelor şi lucrărilor dosarului, a criticilor invocate şi din oficiu sub aspectele ce pot fi abordate astfel conform art. 385⁶ C. proc. pen., constată că recursurile inculpaţilor sunt neîntemeiate.

În continuare instanţa de apel este cea care a făcut cuvenitele aprecieri asupra criticilor aduse sentinţei, făcând corectivele juridice ce se impuneau privitor la infracţiunea prev. de art. 323 C. pen..

Astfel, în perioada 1993 - 2001 inculpatul P.C. a îndeplinit funcţia de şef al Secţiei de Informaţii Prahova iar inculpatul B.D. a avut funcţia de prim-locţiitor.

Profitând de atribuţiile conferite de funcţia de conducere, de statutul special al inculpaţilor, instituţia la care îşi desfăşurau activitatea, precum şi de informaţiile obţinute în ramurile de activitate pe care le supravegheau, inculpaţii P.C. şi B.D. au pretins şi primit în mod direct sau prin intermediari în perioada 1993 - 2001, în baza unei singure rezoluţii infracţionale, bani şi produse petroliere de la inculpatul N.O., director general la SC R.A.R. SA Ploieşti şi de la făptuitorul l.T.L., determinându-i pe aceştia să sustragă din bunurile societăţii cantităţi importante de benzină, motorină şi combustibil lichid, în schimbul cărora Ie-a acordat protecţie prin neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu, respectiv nepromovarea unor informaţii despre activităţile ilegale ale acestora iar în perioada 1998-2001 inculpatul P.C. în mod repetat a primit de la cel din urmă suma totală de 650 milioane lei.

În aceeaşi perioadă inculpatul B.D. l-a ajutat pe inculpatul P. să sustragă 55,780 tone benzină, 88,9 tone motorină şi 111 tone combustibil lichid din SC R.A. SA Ploieşti iar în perioada 1998 - 2011 şi a pretins şi primit în mod repetat sume de bani şi bunuri de valoare (construirea unei vile) de la martorul denunţător M.F. pentru a-i asigura protecţia acestuia, respectiv ascunderea actelor infracţionale privind traficarea produselor petroliere din cadrul rafinăriei.

Întrucât cota de combustibil alocat S.R.I. Prahova era numai pentru autoturismele din dotarea secţiei, inculpatul P.C., pe baza informaţiilor obţinute pe linie de muncă, a reuşit să-l determine pe inculpatul N.O., director la SC R.A.R. SA Ploieşti, să sustragă şi să-i ofere cantităţi importante de produse petroliere în schimbul asigurării protecţiei, respectiv a nepromovării informaţiilor obţinute privind activităţile ilegale comise de acesta. Pentru a fi mai convingător, inculpatul P.C. i-a prezentat acestuia mai multe fotografii cu cisterne şi o serie de documente compromiţătoare la adresa inculpatului N.O. privind implicarea acestuia în afaceri ilegale cu produse petroliere, precum şi discuţiile avute la reuniunea petrochimiştilor.

Astfel, dându-şi seama că este monitorizat, inculpatul N.O. a acceptat solicitarea inculpatului P.C. de a-i da din rafinărie, fără forme legale, benzină şi motorină şi ulterior şi combustibil lichid pentru încălzire, convenind să-i permită martorului G.G., şoferul celui din urmă, să intre în rafinărie cu autofurgoneta şi să încarce butoaie cu produse petroliere fără a fi înregistrat la intrarea în societate şi fără a întocmi documente legale.

Depoziţiile martorilor G.G. şi ale gestionarului G.A.I. sunt elocvente în acest sens, primul relatând atât în declaraţiile date în cursul urmăririi penale cât şi la cercetarea judecătorească (fila 224) că atât el cât şi alţi colegi ai săi se deplasau lunar la partea civilă şi aduceau câte 5-7 butoaie metalice de câte 150-200 litri de produse petroliere pe care le depozita în magazia secţiei.

De asemenea, martorul G.A.J. a precizat în declaraţiile sale că a fost chemat de inculpatul P. şi i-a cerut să primească cantitatea de 200 litri benzină Premium CO 98 şi 1.784 litri motorină şi întrucât nu avea documente legale a întocmit olograf un proces verbal de custodie de predare-primire ce a fost semnat de inculpat la rubrica predare, filele 451-454 vol. VI d.u.p.

Această situaţie rezultă şi din depoziţiile martorilor D.G. (fila 113), T.I.V. (fila 122), Ş.S. (fila 124), U.M. (fila 203), R.M. (fila 194), R.A.O. (fila 204), P.F.C. (fila 214).

Totodată, din coroborarea depoziţiilor testimoniale, rezultă că inculpatul P.C. i-a solicitat şoferului său, martorul G.G., de două ori, să se deplaseze la benzinăria O.G.I.P. din Câmpina, de unde a încărcat cinci butoaie metalice cu benzină premium pe care Ie-a adus în unitate, în perioada 1998-1999, transporturi pe care Ie-a mai făcut şi martorul O.D., care a umplut de la aceeaşi benzinărie şapte butoaie metalice cu capacitatea de 150-200 litri cu benzină premium, fără să achite benzina sau să li se elibereze documente legale.

Din conţinutul declaraţiilor martorilor arătaţi precum şi din declaraţia de recunoaştere a faptei în materialitatea sa de către inculpatului B.D., rezultă că în luna noiembrie 1994 a primit dispoziţie din partea şefului său, inculpatul P.C., să se deplaseze la SC R.A.R. SA Ploieşti şi să preia o vidanja de circa şapte tone încărcată cu combustibil de încălzire, pentru vila „C." din staţiunea Cheia, administrată de martorul B.M., care a confirmat că acest combustibil a fost descărcat în bazinul subteran al vilei fără să i se predea documente legale şi că i-a dat acestuia un plic cu o sumă de bani pentru a fi predată lui P.C.

În luna noiembrie 1995 inculpatul B.D. a mai preluat două vidanje cu capacitatea de şapte tone încărcate cu acelaşi produs şi s-a deplasat cu autoturismul proprietate personală ca antemergător întrucât combustibilul nu avea documente legale, fiind sustras din rafinărie, la aceeaşi vilă.

Încercările, inclusiv din recurs din partea inculpaţilor, de a devia cadrul infracţional prin notele de specificitate a muncii prestate de către inculpaţii P.C. şi B.D., prin ansamblul probator ce ar fi fost privit trunchiat de către instanţe investite sau că ar fi convingător, prin neimplicarea penală şi a altor persoane, sau atribuirea unor alte calităţi procesuale pentru anumite persoane audiate, nu pot fi luate în considerare, fiind simple aprecieri subiective, în contradicţie cu cele expres administrate în cauză, astfel că concluziile propuse de instanţele ierarhic inferioare în cauză sunt deplin pertinente.

Infracţiunea de delapidare este o infracţiune ce presupune sub aspectul laturii obiective săvârşirea de acte materiale care să se subsumeze acţiunilor alternative de însuşire, folosire sau traficare de către un funcţionar în interesul său ori pentru altul de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează, cu consecinţa producerii unui prejudiciu material persoanei vătămate şi existenţa unei legături de cauzalitate neechivoce dintre aceste acţiuni şi urmarea vătămătoare, respectiv prejudicierea societăţii.

Aşa fiind, soluţia de condamnare a inculpaţilor pentru această infracţiune este justă, probele administrate în cauză au dovedit cu certitudine vinovăţia inculpaţilor.

Astfel, inculpatul P.C. a recunoscut parţial faptul că în perioada 1993-1998 şi 1998-2001 ar fi pretins şi primit în mod periodic de la inculpatul N.O. şi apoi de la l.T.L. diverse cantităţi de benzină şi motorină, produse ce au fost ridicate de şoferii săi din rafinărie, fără să le plătească şi fără să întocmească forme legale.

Chiar şi inculpatul B.D., care începând cu anul 1998 se ocupa pe linie de muncă de SC R.A. SA S.A. Ploieşti a declarat că a observat faptul câ şeful său, P.C., îşi trimitea subordonaţii „la lumina zilei şi la vedere" să ia în mod repetat benzină şi motorină, combustibil care era depozitat în curtea secţiei de informaţii în butoaie metalice, din care se alimentau autoturismele aduse de acesta.

Martorul G.G. (fila 224 vol. I dosar fond) relatează în detaliu modalitatea în care transporta în butoaie metalice carburant din cadrul SC R.A. SA, menţionând că niciodată nu a primit documente legale pentru marfă şi că de două sau de trei ori a primit de la numitul l.V. plicuri cu mai multe sume de bani pentru inculpatul P.C.

Martorul C.V. (fila 233 vol. I dosar fond) confirmă această situaţie, precizând că a fost de faţă când lordănescu i-a dat un plic cu bani unui bărbat pe nume „G." (apelativul lui G.G.) şi că la solicitarea acestuia l-a împrumutat cu diverse sume importante de bani, circa 300-400 milioane lei, fără să întocmească vreun act şi a văzut când odată, suma care i-a împrumutat-o a pus-o în plic şi i-a dat-o martorului pentru inculpat, menţionând că în total acesta din urmă a primit suma de 650 milioane lei.

Şi martorul G.A.J. (fila 127 vol. I dosar fond) precizează că a fost trimis de inculpatul P.C. la numitului lordănescu şi acesta în faţa sa a scos bani din casieria societăţii pe care i-a predat pentru inculpat, menţionând, totodată, că a primit pachete cu bani în perioada 1997-2001 şi de la C.V., precizând că în fiecare lună ridica câte o plasă de bani în care se afla peste 60 milioane lei (vechi) şi odată a primit mai puţin de 30 milioane lei iar inculpatul P. l-a trimis înapoi pentru suplimentarea sumei.

Şi martorul S.M. (fila 207 vol. I dosar fond) arată că prin firma sa SC A. SA Măneciu, care are ca obiect de activitate ridicarea de case pentru persoane fizice, a fost solicitat de inculpatul P.C. să-i construiască o casă la Cheia şi plata materialelor de construcţie şi a manoperei s-a făcut prin compensare cu motorină pe care a primit-o de la SC R.A.R. SA Ploieşti în urma discuţiei pe care inculpatul a avut-o cu conducerea societăţii.

Totodată, denunţătorul a susţinut că i-a oferit inculpatului B.D. cu titlu de mită trei autoturisme.

În consecinţă, susţinerile inculpaţilor P.C. şi B.D. că soluţia de condamnare nu este corectă, sunt lipsite de fundament.

Aspectul lipsei prejudiciului raportat la infracţiunea prev. de art. 215¹ C. pen., adus în discuţie şi în recurs, nu poate fi acceptat, în cauză s-au făcut demersuri ample de identificare a acestuia, fără a nu aprecia că aceste demersuri n-ar fi fost însă dificile, şi s-a ajuns la un cuantul semnificativ final, ce a şi condus la încadrarea juridică specifică.

Nu poate fi primită susţinerea inculpatului P.C. privind reţinerea greşită a disp. art. 6 din Legea nr. 78/2000 la încadrarea juridică a infracţiunilor de luare de mită.

Potrivit art. 10 şi 13 C. pen. Legea penală se aplică infracţiunilor săvârşite în timpul cât ea se află în vigoare iar în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale se aplică legea cea mai favorabilă. Or, în cauză infracţiunile de luare de mită au fost comise în formă continuată şi potrivit Deciziei de îndrumare nr. 1/1997 a Fostului Tribunal Suprem, legea aplicabilă se raportează la data comiterii ultimului act ce caracterizează latura obiectivă a infracţiunii, respectiv martie 2001, dată la care era în vigoare Legea nr. 78/2000, astfel că încadrarea juridică stabilită de instanţa de fond este legală.

Aprecierea trunchiată, de genul că totuşi, în cea mai mare parte a acestui interval îndelungat de timp cadrul juridic nu atrăgea aplic. dispoziţiilor art. art. 6 din Legea nr. 78/2000, nu este o interpretare în acord cu formele clasice şi îndeobşte recunoscute de aplicare a normelor juridice de drept penal.

Paguba materială, aşadar, cauzată părţii civile este de 70.010,6 dolari SUA, echivalentul în lei depăşind limita de 200.000 lei prevăzută de art. 146 C. pen. care defineşte noţiunea de „consecinţe deosebit de grave", nefiind de acceptat astfel critici pe acest palier juridic.

Legiuitorul a definit în art. 215¹ C. pen. că fapta funcţionarului de însuşire, folosire sau traficare în interesul său ori pentru altul de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează constituie infracţiunea de delapidare. Potrivit art. 147 alin. (2) din acelaşi cod prin funcţionar se înţelege orice salariat care exercită o însărcinare, în serviciul unei alte persoane juridice şi cum inculpatul N.O. a fost încadrat la SC R.A.R. SA Ploieşti, exercitând o însărcinare în mod permanent, respectiv funcţia de director general, el este subiect activ al infracţiunii de delapidare.

Având în vedere că instanţa de fond a reţinut vinovăţia inculpatului pentru infracţiunea de delapidare comisă în formă continuată, făcând referire la probele administrate atât în cursul urmăririi penale cât şi la probele testimoniale din cursul judecăţii, rezultă că s-a pronunţat implicit şi la cererea sa de schimbare a încadrării juridice în infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, motiv pentru care critica inculpatului reiterată cu acest conţinut şi în ultima cale de atac ordinară ce i-a fost pusă la dispoziţie, nu este întemeiată.

Prima instanţă, în exercitarea rolului activ, s-a preocupat pentru stabilirea situaţiei de fapt în succesiunea evenimentelor, administrând în mod direct şi nemijlocit, în condiţii de oralitate şi contradictorialitate, atât probele care au stat la baza actului de inculpare cât şi cele solicitate de inculpaţi în apărare, a dispus şi s-a efectuat expertiză contabilă şi a solicitat declasificarea documentelor existente în vol. 11 d.u.p. Făcând o analiză aprofundată a mijloacelor de probă administrate, aplicând corect prevederile art. 63 C. proc. pen. a reţinut în mod justificat vinovăţia inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, complicitate la luare de mită, instigare, complicitate la infracţiunea de delapidare şi respectiv autorat pentru această faptă.

Reiterarea în recurs a solicitării de declasificare a unei adrese S.R.l. nu îşi găseşte locul, în condiţiile în care tratarea problemei respective s-a realizat la nivelul instanţei de fond, (se renunţase şi nu mai fusese invocată în alte cicluri procesuale), cât şi în funcţie de ansamblul probator vast şi elocvent administrat în speţă. Instanţa de fond prin adresa din 5 decembrie 2007 (fila 3 dosar vol. I fond) a solicitat declasificarea documentelor existente în vol. 11 d.u.p. şi prin adresa din 19 mai 2008 a S.R.I. Bucureşti s-a comunicat că aceste documente sunt clasificate iar judecătorul fondului, având autorizaţie de acces la informaţiile secrete, a dispus prin procesul verbal de la data de 22 mai 2008 (fila 190 dosar fond) păstrarea în condiţii de siguranţă a acestor documente, întrucât sunt stricte secrete şi nu pot fi ataşate la dosarul penal potrivit art. 28 alin. (1) şi (2), art. 36, art. 37 şi art. 41 din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate.

Instanţele ce s-au pronunţat în cauză au clarificat şi că nu se justifică efectuarea expertizelor tehnice în construcţii şi contabilă pentru evaluarea imobilului (vilă) din comuna Măgurele al inculpatului B.D., din depoziţiile persoanelor care au executat la solicitarea denunţătorului M.F. diverse activităţi la acest imobil precum şi din înscrisurile aflate la dosar, facturi, chitanţe şi ordine de plată ale societăţilor comerciale de la care martorul denunţător precum şi asociaţii săi au ridicat materiale de construcţii, centrale termice, antene şi alte bunuri, rezultă fără niciun dubiu că toate cheltuielile pentru edificarea acestei construcţii s-au făcut exclusiv de către martorul denunţător şi din adiţionarea tuturor sumelor rezultă o valoare de peste 200.000 dolari SUA, acestea din urmă fiind aspectele asupra cărora trebuia să se insiste şi ce dau astfel conotaţie penală faptelor.

Susţinerile inculpaţilor că în mod greşit au fost obligaţi la despăgubiri, întrucât SC R.A.R. SA Ploieşti nu s-a constituit partea civilă şi conform raportului de expertiză aceasta nu a înregistrat niciun prejudiciu în evidenţele contabile, apărare de esenţă în latură penală din partea inculpaţilor, sunt infirmate de probele administrate în cauză.

Astfel, prin adresa din 27 aprilie 2006 emisă de A.V.A.S. (fila 83 vol. 1) s-a comunicat atât instanţei sesizată iniţial (Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti) cât şi instanţei de fond că SC R.A.R. SA s-a constituit parte civilă încă din faza urmăririi penale precum şi de relaţiile oferite de partea civilă referitoare la cantităţile de benzină şi motorină prelucrate în perioada noiembrie 1993 - martie 2001 şi implicit de raportul de expertiză contabilă care a concluzionat că faţă de cantitatea de benzină prelucrată de 525,961 tone coeficientul de pierdere planificată a fost depăşit cu cantitatea de 6.181 tone iar la cantitatea de 1.655.375 tone motorină pierderile tehnologice planificate au fost depăşite cu cantitatea de 13.461 tone. Este real că expertiza contabilă efectuată în cauză nu a clarificat cu exactitate existenţa unui prejudiciu cauzat SC A.R. SA Ploieşti însă aceste lipsuri au fost acoperite din dispoziţia factorilor de decizie, inculpatul N.O. şi l.T.L., prin includerea acestora pe cheltuieli în costul produselor finite.

Din înscrisurile aflate la dosar, facturi, chitanţe, precum şi din depoziţiile martorilor care au relatat că lunar au transportat produsele sustrase de la partea civilă, probe care se coroborează cu declaraţiile inculpaţilor de recunoaştere parţială a faptelor comise, inculpatul N.O. relatând în declaraţiile date modalitatea de comitere a actelor de sustragere, s-a considerat cu justeţe că prejudiciul cauzat a fost dovedit şi ca atare, obligarea inculpaţilor la plata despăgubirilor, raportat la cantităţile reţinute în sarcina fiecăruia, este legală.

În detaliu, instanţa de apel a operat ulterior la anumite defalcări ce se impuneau, făcând astfel corectivele de rigoare.

Referitor la critica procurorului privind greşita achitare din apel pentru infracţiunea de „asociere", Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată pentru următoarele argumente:

În cauză nu sunt probe care să demonstreze că inculpaţii P.C., B.D. şi N.O. s-au asociat pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare, raporturile dintre aceştia erau de subordonare.

În consecinţă, Curtea de Apel a constatat cu deplin drept că nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale acestei infracţiuni, impunându-se achitarea inculpaţilor în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât fapta nu există.

Referitor la criticile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. vizând cadrul de individualizare pedepse se constată însă că sunt întemeiate.

Având în vedere că infracţiunile de luare de mită şi respectiv complicitate au fost săvârşite de inculpaţi în formă continuată, ultimul act material fiind comis în luna martie 2001, sub incidenţa Legii nr. 78/2000, precum şi calitatea inculpaţilor care îndeplineau o funcţie publică şi respectiv o funcţie care implica luarea unor decizii în cadrul unor societăţi comerciale, în mod corect s-au aplicat prevederile art. 6 din acest act normativ.

La stabilirea şi aplicarea pedepselor se constată că instanţa de fond a făcut trimitere la criteriilor generale prev. de art. 72 C. pen., ţinând seama de gravitatea faptelor comise, modalităţile de concepere şi comitere, perioada îndelungată de timp în care au acţionat.

Au fost omise însă dispoziţiile art. 76 alin. (2) C. pen. în cauză raportat exclusiv la infracţiunea de delapidare prev. de art. 215¹ alin. (1) şi (2) C. pen., ce atrăgeau un minim sub care nu se putea cobora de 3 ani şi 4 luni, încălcat astfel de către organele judiciare. în contextul în care criticile procurorului din apel nu au vizat şi aceste aspecte de nelegatotate, instanţa de recurs de faţă nu este ţinută de îndreptarea obligatorie a acestui neajuns. Prin prisma însă a criticilor de temeinicie, aduse în discuţie în fiecare din gradele de control judiciar exercitate, Înalta Curte evidenţiază că înseşi argumentele ce au condus la sancţiunile aplicate se plasează într-o notă de contradictorialitate cu alegerea unor pedepse pentru infracţiunea de delapidare plasate chiar la minimul ce putea fi acordat (practic fiind coborât chiar şi acesta).

Facem precizarea şi că limitele prevăzute de textul de lege incriminator de la art. 215¹ C. pen. nu sunt afectate de incidenţa unei cauze de reducere a limitelor pedepselor, cum este cea din art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002. Cauza de reducere respectivă nici nu are de altfel aplicabilitate în speţă raportat la infracţiunea de delapidare.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că inculpaţii au cooperat cu organele de anchetă, au efectuat denunţuri favorizând descoperirea şi identificarea şi a altor persoane care au săvârşit fapte penale, sunt lipsiţi de antecedente penale şi anterior săvârşirii faptelor au respectat normele de conduită în societate şi familie, fiind persoane care au impus respectul şi aprecierea colegilor datorită calităţilor lor profesionale. De asemenea, inculpaţii au dat dovadă de interes pentru soluţionarea cauzei prezentându-se la fiecare termen de judecată, contribuind prin declaraţiile lor şi a probelor propuse şi administrate în cauză la desfăşurarea în bune condiţiuni a actului de justiţie.

Toate aceste din urmă împrejurări au fost corect şi suficient apreciate ca circumstanţe atenuante în sensul prev. de art. 74 lit. a) şi c) C. pen. precum şi cauze de reducere pedeapsă prev. de art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 pentru infracţiunile de corupţie, şi ţinând seama şi de dispoziţiile prev. de art. 52 C. pen., în sensul că pedeapsa reprezintă atât o măsură de constrângere cât şi un mijloc de reeducare a inculpaţilor, Înalta Curte consideră că pedepsele aplicate sunt de proporţionat către minim însă fără a se omite aspectele ce ţin de gravitatea faptelor comise, durata de timp de comitere şi funcţiile inculpaţilor ce reclamau un alt comportament, aspecte ce atrag astfel sancţiuni ale închisorii cu executare efectivă, numai acestea fiind de natură să asigure îndeplinirea funcţiilor preventiv-educative şi de constrângere ale sancţiunii penale.

Având în vedere că inculpaţii au pregătire superioară şi prezintă reale posibilităţi pentru reeducare, sancţiunile majorate la câte 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 215¹ alin. (1) şi (2) C. pen., cu individualizarea unor aceleaşi rezultante în cadrul procesului de contopire a pedepselor unde este cazul, apar mai echilibrate, iar modalitatea de executare, în funcţie de cele mai sus menţionate, este aceea a executării efective, dincolo de faptul că suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei ar apărea nelegală pentru un astfel de cuantum în condiţiile incidenţei şi a instituţiei concursului de infracţiuni (pentru inculpaţii P. şi B.).

Concluzionând, în raport de considerentele arătate, hotărârea atacată este netemeinică numai pentru aceste aspecte prezentate şi analizate şi, în consecinţă, criticile recurenţilor sunt neîntemeiate, se impune în final admiterea recursului declarat doar de procuror în temeiul art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d) C. proc. pen., casarea deciziei în parte, în latură penală, şi după descontopirea pedepselor rezultante în elementele componente unde este cazul, se vor majora pedepsele aplicate inculpaţilor pentru încălcarea art. 215¹ alin. (1) şi (2) C. pen. la câte 3 ani şi 6 luni, modalitatea de executare a închisorii fiind efectivă, cu menţinerea celorlalte dispoziţii ale deciziei atacate.

La analiza şi din oficiu a anumitor cazuri de casare nu s-au mai constatat alte cauze de nelegalitate.

Văzând şi dispoziţiile art. art. 192 alin. (2) şi (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A., Serviciul Teritorial Ploieşti împotriva Deciziei penale nr. 182 din 22 noiembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Casează în parte decizia penală atacată şi, rejudecând, în fond:

I. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată inculpatului P.C. în pedepsele componente de 3 ani închisoare, 1 an închisoare şi, respectiv, 1 an închisoare, pe care le repune în individualitatea lor.

Majorează pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 25 raportat la art. 2151 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 74 lit. a) şi c) C. pen., art. 76 alin. (2) C. pen. de la 3 ani închisoare la 3 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen. contopeşte pedepsele aplicate inculpatului şi dispune ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi b) C. pen. Face aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen.

Interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi b) C. pen.

Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei penale atacate

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publica, astăzi 16 noiembrie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 3743/2012. Penal		ICCJ. Decizia nr. 3776/2012. Penal. şantajul (art.194 C.p.).... →

ICCJ. Decizia nr. 3751/2012. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3751/2012. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs