ICCJ. Decizia nr. 3768/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3768/2012

Dosar nr. 28577/325/2011

Şedinţa publică din 16 noiembrie 2012

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 39 din 9 ianuarie 2012 pronunţată de Judecătoria Timişoara în Dosarul nr. 28577/325/2011, în temeiul art. 2781 alin. 8 lit. a C. proc. pen., s-a respins plângerea formulată de petentul T.M. împotriva lucrării nr. 487/VIII/1/2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat petentul la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timişoara la data de 18 noiembrie 2011, sub nr. 28577/325/2011, petentul T.M. a formulat plângere în temeiul art. 2781 C. proc. pen.

Prin Referatul cu nr. 487/VIII/1/2011, s-a dispus clasarea petiţiei formulate de petentul T.M., prin care reclama faptul că la data de 21 octombrie 2008 a fost victima unei înşelăciuni a numiţilor S.D.C. şi T.M. şi că a fost internat nejustificat la Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Jebel.

În urma cercetărilor efectuate, s-a constatat că faptele sesizate fac obiectul Dosarului nr. 25163/325/2011, soluţionat în rejudecare de către Judecătoria Timişoara la data de 30 iunie 2011. Pentru aceste motive procurorul a dispus clasarea petiţiei.

Împotriva soluţiei a formulat plângere T.M., depusă iniţial la Judecătoria Timişoara, reiterând aceleaşi aspecte.

Instanţa de fond a reţinut că aspectele sesizate de petentul T.M. au făcut obiectul Dosarului Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara nr. 15085/P/2009, soluţionat prin neînceperea urmăririi penale faţă de S.D.C. şi T.M. Plângerile formulate împotriva soluţiei procurorului au fost respinse în mod definitiv de Prim - Procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara şi de Judecătoria Timişoara, astfel încât în mod corect a dispus procurorul clasarea sesizării petentului.

De asemenea instanţa de fond a constatat că o plângere similară având acelaşi obiect şi formulată împotriva aceleiaşi lucrări a Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara a fost judecată la data de 19 septembrie 2011, prin sentinţa penală nr. 2457 a Judecătoriei Timişoara, în Dosarul nr. 17978/325/2011, hotărâre definitivă.

Împotriva sentinţei penale nr. 39 din 9 ianuarie 2012 pronunţată de Judecătoria Timişoara în Dosarul nr. 28577/325/2011 din 18 noiembrie 2011 a declarat recurs petentul T.M., înregistrat pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, sub nr. 28577/325/2011 din 16 februarie 2012.

Analizând cu prioritate excepţia inadmisibilităţii recursului, Curtea de Apel Timişoara a constatat că aceasta este fondată şi, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., prin Decizia penală nr. 381/ R din 5 martie 2012, a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul T.M. împotriva sentinţei penale nr. 39 din 9 ianuarie 2012, pronunţată de Judecătoria Timişoara în Dosarul nr. 28577/325/2011.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs petentul T.M.

Recursul este inadmisibil.

Examinând hotărârea recurată, astfel cum impun dispoziţiile art. 3856 alin. ultim C. proc. pen., Înalta Curte, în temeiul art. 38515 alin. (1) lit. a) teza a II-a C. proc. pen., constată că recursul formulat de recurentul petiţionar este inadmisibil, având în vedere că decizia pronunţată de Curtea de Apel Timişoara este definitivă.

Înalta Curte reţine că inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori printr-un act neprocesual.

În raport de dispoziţiile art. 3851 C. proc. pen., sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs hotărârile judecătoreşti, sentinţe sau decizii, după caz, nedefinitive.

Întrucât Decizia penală nr. 381/ R din 5 martie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, este definitivă şi având în vedere dispoziţiile mai sus arătate, care arată în mod limitativ care sunt hotărârile ce pot fi atacate cu recurs, hotărârea atacată nefăcând parte dintre aceste hotărâri, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionarul T.M. împotriva Deciziei penale nr. 381/ R din 05 martie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiţionar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionarul T.M. împotriva Deciziei penale nr. 381/ R din 05 martie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală .

Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 16 noiembrie 2012.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3768/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs