ICCJ. Decizia nr. 379/2012. Penal. Infracţiunea de spălare de bani (Legea 656/2002 art. 23). Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 379/2012
Dosar nr.2797/1/2011
Şedinţa publică din 13 februarie 2012
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 1021 din 16 martie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 2431/109/2008, s-a admis recursul declarat de partea responsabilă civilmente SC D.C. SA împotriva deciziei penale nr. 82/A din 05 octombrie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
A fost casată, în parte, Decizia recurată şi sentinţa penală nr. 256 din 26 iunie 2009 a Tribunalului Argeş, numai în ceea ce priveşte omisiunea obligării părţilor civile O.D. şi O.M.G. la plata cheltuielilor judiciare către partea responsabilă civilmente SC D.C. SA.
În rejudecare, au fost obligate părţile civile O.D. şi O.M.G. la plata sumelor de câte 1500 lei cheltuieli judiciare către partea responsabilă civilmente SC D.C. SA, reprezentând onorariul apărătorului ales, redus prin apreciere, în fond şi apel.
S-au menţinut restul dispoziţiilor hotărârilor recurate. Prin aceeaşi decizie, au fost respinse, ca nefondate, recursurile declarate de părţile civile O.D. şi O.M.G. şi de inculpaţii M.C.N., M.D., C.D., R.I. şi M.D. împotriva deciziei penale nr. 82/A din 05 octombrie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
S-a dedus din cuantumul pedepselor aplicate inculpaţilor M.C.N., M.D., C.D. şi R.I., durata reţinerii şi arestării preventive de la 20 mai 2008 la 16 martie 2011, iar pentru inculpatul M.D. de la 12 iunie 2008 la 16 martie 2011.
Au fost obligate recurentele părţi civile la plata sumelor de câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
A fost obligat recurentul inculpat R.I. la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, urmând a se avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Au fost obligaţi recurenţii inculpaţi M.C.N., M.D., C.D. şi M.D. la plata sumelor de câte 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 400 lei, reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu, urmând a se avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Împotriva acestei decizii, a formulat contestaţie în anulare contestatorul M.D., aceasta fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală la data de 31 martie 2011.
Pe această cale, contestatorul şi-a exprimat nemulţumirea faţă de soluţia pronunţată de instanţa de recurs, în drept fiind invocate dispoziţiile art. 386 lit. d) C. proc. pen.
Examinând contestaţia în anulare formulată de contestatorul M.D., sub aspectul admisibilităţii în principiu, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru considerentele ce vor urma.
Contestaţia în anulare constituie o cale extraordinară de atac prin care pot fi reparate erori de neînlăturat pe alte căi, şi anume anularea pentru vicii, nulităţi privind actele de procedură, iar nu un motiv care ar constitui o nulitate pe fondul cauzei.
Natura juridică a acestui remediu procesual este mixtă, atât de anulare, în sensul că pe calea contestaţiei în anulare poate fi anulată hotărârea, cât şi de retractare, respectiv că însăşi instanţa care a pronunţat hotărârea este pusă de a controla condiţiile în care a dat hotărârea şi de a o infirma eventual.
În conformitate cu dispoziţiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a cerinţelor privind respectarea termenului de exercitare prevăzut de legea procesual penală, arătarea de motive prevăzute în art. 386 C. proc. pen., precum şi invocarea de dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac exercitate, care se depun sau se află la dosarul cauzei.
Art. 386 C. proc. pen. prevede cazurile în care se poate face contestaţie în anulare, însă numai împotriva hotărârilor penale definitive, contestaţia în anulare putând fi exercitată doar în cazurile şi în condiţiile prevăzute expres şi limitativ de lege.
Prin urmare, examinarea temeiniciei contestaţiei nu poate avea loc decât ulterior procedurii admisibilităţii în principiu.
Potrivit dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:
a) când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;
b) când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare;
c) când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f)-i1), cu privire la care existau probe în dosar;
d) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri diferite pentru aceeaşi faptă;
e) când la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 alin. (11) ori art. 38516 alin. (1) C. proc. pen.
Aşadar, legiuitorul a prevăzut expres şi limitativ cazurile în care o hotărâre definitivă poate fi atacată prin intermediul contestaţiei în anulare, instituindu-se astfel o garanţie că această cale nu va da posibilitatea oricărei persoane şi în orice condiţii de a înlătura efectele pe care le au hotărârile judecătoreşti definitive.
În prezenta cauză se constată că a fost promovată contestaţia în anulare invocându-de dispoziţiile art. 386 lit. d) C. proc. pen., însă criticile expuse în cuprinsul cererii formulate de conte stator nu pot fi calificate şi încadrate în dispoziţiile anterior menţionate, nefiind identificate la dosarul cauzei dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac exercitate.
Astfel fiind, contestaţia în anulare formulată de contestatorul M.D. apare ca fiind inadmisibilă, nefiind îndeplinite cumulativ cerinţele care condiţionează admiterea în principiu a acesteia.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că în cauză se impune adoptarea unei soluţii sprijinite pe dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat contestatorul la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul M.D. împotriva deciziei penale nr. 1021 din 16 martie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 2431/109/2008.
Obligă contestatorul la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 380/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 377/2012. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
