ICCJ. Decizia nr. 382/2012. Penal. Contestaţie la executare (art.461 C.p.p.). Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 382/2012
Dosar nr.7922/1/2011
Şedinţa publică din 13 februarie 2012
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 3260 din 26 septembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 303/64/2011, s-a respins cererea de repunere în termenul de recurs formulată de contestatorul B.L., fiind respins totodată, ca nefondat, recursul declarat de acesta din urmă împotriva sentinţei penale nr. 39/F din 08 aprilie 2011 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
A fost obligat recurentul contestator R.I. la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei decizii, a formulat contestaţie în anulare contestatorul B.L., aceasta fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală la data de 6 octombrie 2011.
Pe această cale, contestatorul şi-a exprimat nemulţumirea faţă de soluţia pronunţată de instanţa de recurs, în drept fiind invocate dispoziţiile art. 386 lit. a) C. proc. pen.
Examinând contestaţia în anulare formulată de contestatorul B.L., sub aspectul admisibilităţii în principiu, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru considerentele ce vor urma.
Contestaţia în anulare constituie o cale extraordinară de atac prin care pot fi reparate erori de neînlăturat pe alte căi, şi anume anularea pentru vicii, nulităţi privind actele de procedură, iar nu un motiv care ar constitui o nulitate pe fondul cauzei.
Natura juridică a acestui remediu procesual este mixtă, atât de anulare, în sensul că pe calea contestaţiei în anulare poate fi anulată hotărârea, cât şi de retractare, respectiv că însăşi instanţa care a pronunţat hotărârea este pusă de a controla condiţiile în care a dat hotărârea şi de a o infirma eventual.
În conformitate cu dispoziţiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a cerinţelor privind respectarea termenului de exercitare prevăzut de legea procesual penală, arătarea de motive prevăzute în art. 386 C. proc. pen., precum şi invocarea de dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac exercitate, care se depun sau se află la dosarul cauzei.
Art. 386 C. proc. pen. prevede cazurile în care se poate face contestaţie în anulare, însă numai împotriva hotărârilor penale definitive, contestaţia în anulare putând fi exercitată doar în cazurile şi în condiţiile prevăzute expres şi limitativ de lege.
Prin urmare, examinarea temeiniciei contestaţiei nu poate avea loc decât ulterior procedurii admisibilităţii în principiu.
Potrivit dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:
a) când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;
b) când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare;
c) când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f)-i1), cu privire la care existau probe în dosar;
d) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri diferite pentru aceeaşi faptă;
e) când la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 alin. (11) ori art. 38516 alin. (1) C. proc. pen.
Aşadar, legiuitorul a prevăzut expres şi limitativ cazurile în care o hotărâre definitivă poate fi atacată prin intermediul contestaţiei în anulare, instituindu-se astfel o garanţie că această cale nu va da posibilitatea oricărei persoane şi în orice condiţii de a înlătura efectele pe care le au hotărârile judecătoreşti definitive.
În prezenta cauză se constată că a fost formulată contestaţia în anulare invocându-de dispoziţiile art. 386 lit. a) C. proc. pen., fără a fi însă indicate în cuprinsul cererii motivele ce stau la baza promovării căii de atac pentru a se putea stabili dacă se încadrează în dispoziţiile anterior menţionate.
Înalta Curte constată că nu se identifică la dosarul cauzei dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac exercitate, dispoziţiile art. 386 lit. a) C. proc. pen. nefiind incidente în speţă având în vedere că procedura de citare a recurentului contestator B.L. pentru termenul din data de 26 septembrie 2011 la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost îndeplinită conform legii.
Astfel fiind, contestaţia în anulare formulată de contestatorul B.L. apare ca fiind inadmisibilă, nefiind îndeplinite cumulativ cerinţele care condiţionează admiterea în principiu a acesteia.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că în cauză se impune adoptarea unei soluţii sprijinite pe dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat contestatorul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul B.L. împotriva deciziei penale nr. 3260 din 26 septembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 303/64/2011.
Obligă contestatorul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 383/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 381/2012. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
