ICCJ. Decizia nr. 377/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 377/2012
Dosar nr.1585/46/2010
Şedinţa publică din 13 februarie 2012
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 11 din 20 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul L.V., împotriva rezoluţiei nr. 505/P/2009 din 30 septembrie 2010 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti şi care a fost confirmată prin rezoluţia nr. 713/II/2/2010 din 15 noiembrie 2010 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, fiind menţinută rezoluţia atacată.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat petiţionarul la 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin cererea înregistrată la data de 29 decembrie 2010, petiţionarul L.V. a formulat plângere împotriva rezoluţiilor nr. 505/P din 30 septembrie 2009 şi nr. 713/II/2/2010 din 15 noiembrie 2010.
Plângerea a fost înaintată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, deoarece petiţionarii au trimis cererea prin poştă către această instituţie.
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi actele premergătoare efectuate de parchet, curtea de apel a constatat următoarele:
Prin rezoluţia nr. 505/P/2009 din 30 septembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, s-a dispus neînceperea urmăririi penale privind pe E.M.C., judecător la Tribunalul Argeş, cercetată sub aspectul infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi M.L., avocat în Baroul Argeş, cercetată sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 205 C. pen.
În adoptarea acestei soluţii, s-a reţinut că din plângerea penală formulată la data de 26 noiembrie 2009 de către B.P.I. şi L.P.V. şi din declaraţiile date în faţa procurorului, rezultă că persoanele vătămate sunt nemulţumite de modul în care a fost instrumentat şi soluţionat dosarul civil nr. 5171/CV/2001 al Tribunalului Argeş în care s-a pronunţat Decizia civilă nr. 242 din 18 martie 2004, prin care s-a constatat perimat apelul declarat de către L.V. şi alte persoane.
A considerat procurorul că susţinerea persoanelor vătămate B.P.I. şi L.P.V. în sensul că judecătorul E.M.C. şi avocatul M.L., prin adoptarea deciziei sus-menţionate, au săvârşit infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi, respectiv, infracţiunile prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 205 C. pen., nu este justificată.
S-a reţinut că judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii, iar magistratul nu poate fi tras la răspundere penală pentru soluţiile pronunţate în activitatea pe care o desfăşoară.
În ceea ce priveşte pe M.L., avocat în cadrul Baroului Argeş, s-a constatat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), atât sub aspectul laturii obiective, cât şi sub aspectul laturii subiective, lipsind intenţia.
Pentru aceste motive, s-a dispus în temeiul art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. a) şi d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale.
Împotriva acestei rezoluţii doar petiţionarul L.P.V. a formulat plângere la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti. Prin rezoluţia acestuia nr. 713/II/2/2010 din 15 noiembrie 2010 s-a respins ca neîntemeiată plângerea petiţionarului.
După parcurgerea acestei proceduri, petiţionarii au formulat o nouă plângere tot la parchet, plângere ce a fost înaintată curţii de apel pentru a o soluţiona conform art. 2781 C. proc. pen. Plângerea petiţionarului L.V. împotriva rezoluţiilor menţionate a fost apreciată ca nefondată, o primă chestiune avută în vedere fiind reprezentată de împrejurarea că atât plângerea penală ce a fost depusă iniţial la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, cât şi plângerea împotriva rezoluţiei procurorului ierarhic superior au fost formulate doar de petiţionarul L.V.
În ceea ce priveşte fondul plângerii, s-a reţinut că prin Decizia civilă nr. 242 din 18 martie 2004 pronunţată de Tribunalul Argeş nu s-au dat dispoziţii care să fie executate, care să determine schimbări în statutul juridic al unor bunuri, dispunându-se perimarea apelurilor declarate în cauză.
În consecinţă, s-a reţinut că judecătorul împotriva căruia s-a formulat plângere penală nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, pe de o parte, deoarece nu s-a pronunţat o hotărâre nelegală, iar pe de altă parte, datorită faptului că soluţia dată cu privire la apelurile declarate au vizat perimarea acestora şi nu soluţionarea în fond.
Şi în ceea ce o priveşte pe M.L., avocat în cadrul Baroului Argeş, s-a constatat că nu se regăsesc elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), aceasta nefăcând altceva decât să asigure asistenţa juridică în baza unui contract încheiat cu o parte din dosar, C.V.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petiţionarul L.V., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
La termenul din data de 13 februarie 2012, Înalta Curte, din oficiu, a pus în discuţia părţilor inadmisibilitatea recursului declarat de petiţionar împotriva sentinţei penale nr. 11 din 20 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Examinând cauza, Înalta Curte constată că recursul declarat de petiţionarul L.V. este inadmisibil pentru următoarele considerente:
Astfel, în conformitate cu prevederile art. 2781 pct. 10 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, „Hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. (8) este definitivă".
Sentinţa penală nr. 11 din 20 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în calitate de instanţă de fond, a rămas definitivă potrivit art. 2781 pct. 10 C. proc. pen., împrejurare ce atrage inadmisibilitatea noului control judiciar prin recurs solicitat de petiţionar.
Această sancţiune procesuală este incidenţă în cauză în raport şi cu principiul unicităţii exercitării căilor de atac, decurgând din aceleaşi dispoziţii legale anterior citate.
Pentru considerentele anterior arătate, recursul în cauză se va respinge ca inadmisibil în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., cu consecinţa obligării recurentului petiţionar, potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare statului, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionarul L.V. împotriva sentinţei penale nr. 11 din 20 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 februarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 379/2012. Penal. Infracţiunea de spălare de... | ICCJ. Decizia nr. 347/2012. Penal → |
|---|
