ICCJ. Decizia nr. 380/2012. Penal

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 380/2012

Dosar nr.5466/1/2011

Şedinţa publică din 13 februarie 2012

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 2398 din 15 iunie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 7798/62/2009, au fost respinse, ca nefondate, recursurile declarate de părţile civile D.E., D.C. şi C.E., de inculpaţii P.D.M., M.I.N. şi P.M.A. şi de petentul avocat T.T. împotriva deciziei penale nr. 86/Ap din 20 decembrie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului P.D.M., durata arestării preventive de la 11 iulie 2009 la 15 iunie 2011, iar din pedeapsa aplicată inculpatului M.I.N., durata arestării preventive de la 5 ianuarie 2010 la 15 iunie 2011.

A fost obligat recurentul inculpat P.D.M. la plata sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, urmând a se avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Au fost obligaţi recurenţii inculpaţi M.I.N. şi P.M.A. la plata sumelor de câte 500 lei cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 100 lei, reprezentând onorariile parţiale pentru apărătorii desemnaţi din oficiu, urmând a se avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Au fost obligate recurentele părţi civile la plata sumelor de câte 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat M.R.P., urmând a se avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

A fost obligat recurentul petent avocat T.T. la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei decizii, a formulat contestaţie în anulare contestatorul condamnat P.D.M., aceasta fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală la data de 29 iunie 2011.

Pe această cale, s-a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de omor calificat în aceea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, susţinându-se totodată că, în raport de participaţia dovedită la faptă, pedeapsa este supradimensionată.

Examinând contestaţia în anulare formulată de contestatorul condamnat P.D.M., sub aspectul admisibilităţii în principiu, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru considerentele ce vor urma.

Contestaţia în anulare constituie o cale extraordinară de atac prin care pot fi reparate erori de neînlăturat pe alte căi, şi anume anularea pentru vicii, nulităţi privind actele de procedură, iar nu un motiv care ar constitui o nulitate pe fondul cauzei.

Natura juridică a acestui remediu procesual este mixtă, atât de anulare, în sensul că pe calea contestaţiei în anulare poate fi anulată hotărârea, cât şi de retractare, respectiv că însăşi instanţa care a pronunţat hotărârea este pusă de a controla condiţiile în care a dat hotărârea şi de a o infirma eventual.

În conformitate cu dispoziţiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a cerinţelor privind respectarea termenului de exercitare prevăzut de legea procesual penală, arătarea de motive prevăzute în art. 386 C. proc. pen., precum şi invocarea de dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac exercitate, care se depun sau se află la dosarul cauzei.

Art. 386 C. proc. pen. prevede cazurile în care se poate face contestaţie în anulare, însă numai împotriva hotărârilor penale definitive, contestaţia în anulare putând fi exercitată doar în cazurile şi în condiţiile prevăzute expres şi limitativ de lege.

Prin urmare, examinarea temeiniciei contestaţiei nu poate avea loc decât ulterior procedurii admisibilităţii în principiu.

Potrivit dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:

a) când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;

b) când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare;

c) când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f)-i1), cu privire la care existau probe în dosar;

d) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri diferite pentru aceeaşi faptă;

e) când la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 alin. (11) ori art. 38516 alin. (1) C. proc. pen.

Aşadar, legiuitorul a prevăzut expres şi limitativ cazurile în care o hotărâre definitivă poate fi atacată prin intermediul contestaţiei în anulare, instituindu-se astfel o garanţie că această cale nu va da posibilitatea oricărei persoane şi în orice condiţii de a înlătura efectele pe care le au hotărârile judecătoreşti definitive.

În prezenta cauză se constată că a fost promovată calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare împotriva unei decizii prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca nefondate, recursurile declarate de părţile civile D.E., D.C. şi C.E., de inculpaţii P.D.M., M.I.N. şi P.M.A. şi de petentul avocat T.T. împotriva deciziei penale nr. 86/Ap din 20 decembrie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, iar criticile invocate în cuprinsul cererii formulate de conte stator nu pot fi calificate şi încadrate în niciuna dintre dispoziţiile art. 386 C. proc. pen.

Astfel fiind, contestaţia în anulare formulată de contestatorul condamnat P.D.M. apare ca fiind inadmisibilă, nefiind îndeplinite cumulativ cerinţele care condiţionează admiterea în principiu a acesteia.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că în cauză se impune adoptarea unei soluţii sprijinite pe dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat contestatorul condamnat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul condamnat P.D.M. împotriva deciziei penale nr. 2398 din 15 iunie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 7798/62/2009.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 februarie 2012.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 380/2012. Penal