ICCJ. Decizia nr. 3809/2012. Penal. Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Luare de mită (art. 254 C.p.), dare de mită (art. 255 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia penală nr. 3809/2012
Dosar nr. 77184/3/2011
Şedinţa publică din 20 noiembrie 2012
Deliberând asupra recursului declarat de inculpatul M.S.H. împotriva Deciziei penale nr. 188 A din data de 15 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 278F din 06 aprilie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 334 C. proc. pen. a fost respinsă cererea formulată de inculpat privind schimbarea încadrării juridice a infracţiunii de luare de mită, art. 254 alin. (1) C. pen. pentru care a fost trimis în judecată în infracţiunea de primire de foloase necuvenite, art. 256 alin. (1) C. pen.
În baza art. 25 C. pen. raportat la art. 255 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) - art. 76 lit. e) C. pen., a fost condamnat inculpatul M.S.H. la o pedeapsă de 5 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la dare de mită.
În baza art. 254 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) - art. 76 lit. c) C. pen. a fost condamnat inculpatul M.S.H. la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.
În baza art. 257 C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) - art. 76 lit. d) C. pen. a fost condamnat inculpatul M.S.H. la o pedeapsă de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.
În baza art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele menţionate mai sus şi i s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare.
În baza art. 71 C. pen. i s-au interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 81 C. pen. şi art. 71 alin. (5) C.pen, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale şi a celei accesorii pe un termen de încercare de 3 ani.
În baza art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra art. 83 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în termenul de încercare.
S-a constatat că inculpatul a fost reţinut şi arestat în cauză de la 27 octombrie 2011 la 3 noiembrie 2011.
Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 3.800 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că la data de 25 octombrie 2011, P.N., în vârstă de 54 de ani, domiciliat în Piteşti, s-a prezentat la Spitalul Universitar din Bucureşti datorită unor probleme de sănătate însoţit fiind de fiica sa, P.I.C. şi soţia sa, P.E. Medicul de gardă, inculpatul M.S.H., a stabilit diagnosticul pacientului şi i-a comunicat acestuia că este necesară efectuarea unei intervenţii chirurgicale, pentru care va trebui să se interneze la Spitalul Clinic "N.M.".
Martorul P.N. s-a internat a doua zi la spitalul respectiv, unde a fost supus unor analize. În după-amiaza de 26 octombrie 2011, inculpatul i-a făcut o vizită în salonul unde se afla internat, spunându-i că pentru operaţia de a doua zi este necesar să achite suma de 1.200 lei medicilor chirurgi (inculpatul şi un coleg), precum şi suma de 250 lei medicului anestezist. Separat de aceşti bani, martorului i s-a spus că trebuie să mai dea încă 50 de lei pentru asistenta-şefă.
Martorul a împrumutat un telefon mobil de la o persoană aflată în spital şi a comunicat soţiei sale, care se întorsese la Piteşti, pretenţiile inculpatului. În dimineaţa de 27 octombrie 201, martorele P.I.C. şi P.E. au sosit în Bucureşti şi au mers la Spitalul "N.M.". La spital, martora P.I.C. a purtat o discuţie cu inculpatul, abordând atât problemele de sănătate ale tatălui său, dar şi chestiunea sumei de bani ce urma achitată pentru operaţie. Cu această ocazie, conform declaraţiei martorei, inculpatul a solicitat suma de 1.500 lei pentru medicii chirurgi care vor opera (el şi încă doi colegi pe care nu i-a nominalizat) şi suma de 250 lei pentru medicul anestezist. La momentul când martora a arătat că nu dispune la acel moment de suma totală cerută, inculpatul i-a cerut să îi dea banii medicului anestezist în acea dimineaţă, înainte de operaţie, urmând ca suma "datorată" medicilor să fie plătită în aceeaşi zi, după efectuarea intervenţiei chirurgicale.
După această discuţie, purtată pe holul spitalului, martora s-a întors în salonul unde se afla tatăl său (acesta era singurul pacient din respectivul salon) şi i-a dat numitei C.R.G., medic anestezist (aceasta discuta în salon cu P.N. şi soţia sa) un plic în care se afla suma de 250 lei (plicul a fost pus pe pat, lângă medicul anestezist).
Ulterior acestui moment, martora s-a deplasat la D.N.A. unde a formulat un denunţ împotriva inculpatului, fiind direcţionată de aici la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, competent să cerceteze infracţiunile reclamate. Organele de urmărire penală au decis să realizeze un flagrant, procedând la notarea seriilor bancnotelor ce urmau a fi date inculpatului şi încredinţând martorei aparatură de înregistrare audio-video.
Martora s-a reîntors la Spitalul "N.M.", unde tatăl său fusese deja supus intervenţiei chirurgicale, iar în jurul orei 12.20 s-a întâlnit cu inculpatul la etajul 1 al unităţii spitaliceşti, pe holul Secţiei Chirurgie, unde, după o scurtă discuţie, au intrat amândoi într-un birou. În acest birou, martora şi inculpatul au discutat despre intervenţia chirurgicală efectuată, dar şi despre sumele de bani destinate medicilor, întreaga convorbire fiind înregistrată audio-video. Astfel, instanţa de fond reţine că din cuprinsul discuţiei rezultă cu claritate că martora a dat medicului anestezist suma de 250 lei "aşa cum era vorba" şi, de asemenea, că aceasta urma să achite şi suma de 1.500 lei inculpatului, astfel cum ceruse acesta - "(...) cum mi-aţi spus dumneavoastră". De altfel, pentru a risipi orice bănuieli cu privire la faptele comise de inculpat, la finalul conversaţiei, martora a remis inculpatului această sumă, împachetată într-o foaie A4, deschizând în prealabil acest plic improvizat pentru ca medicul să îi poată observa conţinutul. Inculpatul a primit banii, i-a introdus în buzunar şi, cu totală nonşalanţă, a mai solicitat martorei suma de 5 lei "să dau la asistentă, care ne-a dat cu aţele, că a trebuit mai multe aţe (...)". În urma reacţiei de mirare a martorei - "Da? Trebuie să mai dăm sau (...)?" - inculpatul, cu aceeaşi atitudine relaxată, a mărit pur şi simplu suma de bani solicitată pentru asistentă: "Un 5 (...) 50 de lei, dacă aveţi (...)", "Să dau o (...) să dau, să dau la asistentă, că a trebuit mai multe aţe, la hernie nu le (...)".
Imediat după încheierea discuţiei cu martora, inculpatul a vrut să părăsească biroul, însă a fost oprit de organele de poliţie, care i-au solicitat să prezinte toate bunurile aflate asupra sa. În urma acestei solicitări, inculpatul a scos din buzunarul drept al buzei o coală A4 pliată în formă de pacheţel, în interiorul căreia se afla suma de 1.500 lei primită de la martoră şi compusă din bancnotele ce fuseseră anterior marcate la sediul parchetului.
Instanţa de fond reţine că de-a lungul procesului penal, inculpatul a prezentat mai multe apărări, după cum urmează:
- la data de 27 octombrie 2011, cu ocazia flagrantului, inculpatul a arătat că banii i-au fost daţi de fiica pacientului P.N., în semn de mulţumire, aceasta punându-i ea însăşi banii în buzunar;
- audiat în aceeaşi dată de organele de urmărire penală, inculpatul a negat că în dimineaţa zilei de 27 octombrie 2011, înainte de operaţie, s-ar fi întâlnit cu vreun membru al familiei lui P.N. şi că ar fi pretins vreodată sume de bani pentru efectuarea intervenţiei; referitor la banii primiţi de la martoră, inculpatul a arătat că aceasta, pe care nu o mai văzuse niciodată până la acel moment, s-a recomandat ca fiind fiica unui pacient, i-a pus întrebări despre starea de sănătate a lui P.N., iar la finalul discuţiei i-a pus pur şi simplu un plic în buzunar; în fine, inculpatul a precizat că nu ştia ce se află în plic, deoarece nu îl deschisese până la sosirea organelor de poliţie;
- audiat la instanţă cu ocazia propunerii de arestare preventivă, inculpatul şi-a nuanţat poziţia, arătând că nu mai ştie exact cum i-a înmânat denunţătoarea suma de bani, că a crezut că în plicul dat de aceasta se află o felicitare şi că, la momentul când martora a menţionat suma de 250 lei dată anestezistului, a răspuns mecanic "bine", deoarece vorbea în acelaşi timp la telefon cu o altă persoană; acesta a mai arătat că nu reţine dacă a văzut-o sau nu pe martoră în dimineaţa zilei respective;
- audiat de instanţa de judecată în cursul cercetării judecătoreşti, inculpatul a revenit întrucâtva la poziţia iniţială, arătând că nu a întâlnit-o pe martoră în dimineaţa zilei de 27 octombrie 2011, dar şi că martora i-a dat plicul spunându-i că în interior se află o sumă de bani, iar el a luat acel plic şi l-a introdus în buzunar, fără a-l deschide; inculpatul a exprimat şi o serie de critici cu privire la procesul-verbal de transcriere a discuţiilor dintre el şi martoră, cu privire la ordinea replicilor şi persoanele cărora le erau adresate.
Tribunalul reţine că niciuna dintre apărările inculpatului nu a fost confirmată de probele administrate în cauză.
Astfel, faptul că inculpatul a solicitat numitului P.N. o sumă de bani pentru realizarea intervenţiei chirurgicale încă din data de 26 octombrie 2011, este pe deplin probat atât de declaraţiile pacientului, cât şi de declaraţiile tuturor membrilor familiei sale, care au confirmat că în după-amiaza zilei de 26 octombrie 2011, P.N., aflat la Spitalul N.M., i-a contactat telefonic, spunând că inculpatul i-a solicitat o sumă de 1.400 lei pentru a efectua operaţia.
Evenimentele petrecute în cursul dimineţii de 27 octombrie 2011, anterior operaţiei (întâlnirea dintre inculpat şi membrii familiei P., suma de 250 lei dată martorei C.R.G., medic anestezist) au fost stabilite cu claritate pe baza declaraţiilor martorilor P.N. (care a văzut momentul când plicul a fost dat martorei), P.E. (care a văzut de asemenea momentul în care numita C.R.G. a primit plicul şi căreia fiica sa i-a relatat imediat după ce s-a reîntors în salon aspectele discutate cu inculpatul - sumele cerute de acesta) şi P.I.C. (acesta formulând denunţul şi sesizând astfel organele de urmărire penală cu privire la activitatea infracţională a inculpatului).
Declaraţiile acestor persoane s-au coroborat atât între ele cât şi cu înregistrările audio-video realizate cu ocazia cele de-a doua întâlniri între martora P.I.C. şi inculpat (cea care a avut loc după realizarea intervenţiei chirurgicale). Astfel, după cum s-a arătat deja, în decursul conversaţiei, martora i-a spus expres inculpatului "(..) am dat 2 milioane cinci sute la anestezist, aşa cum era vorba (...)", acesta răspunzând, deloc surprins, "Da!", iar apoi martora continuând "Şi 15 milioane, cum mi-aţi spus dumneavoastră!", inculpatul replicând din nou "Bine, bine (...)".
Tribunalul apreciază că nu se pune problema ca replicile inculpatului să nu fi fost destinate martorei, ci să fi provenit din cadrul unei conversaţii telefonice pe care acesta o purta în acelaşi timp, deoarece la momentul când inculpatul şi martora discută despre banii daţi medicului anestezist şi despre suma de 1.500 lei pe care inculpatul a primit-o chiar în acea ocazie, convorbirea telefonică purtată de inculpat era deja terminată, aspect ce rezultă fără dubii din cuprinsul înregistrării audio-video.
Totodată, tribunalul constată că nu martora a fost cea care a pus inculpatului în buzunar plicul improvizat conţinând suma de 1.500 lei, înregistrarea video dovedind cu claritate faptul că martora i-a înmânat plicul medicului, care l-a introdus el însuşi în buzunarul halatului, după ce anterior martora desfăcuse plicul în faţa sa, arătându-i banii aflaţi în interiorul său şi, totodată, îi spusese şi ce sumă se află acolo.
De asemenea, nu există inadvertenţe între procesul-verbal de la filele 21 - 22 în cuprinsul căruia se redă convorbirea purtată de inculpat cu martora P.I.C. şi conţinutul înregistrării audio-video, aspect constatat de instanţă ex propriis sensibus.
Cu privire la valoarea de adevăr a declaraţiilor membrilor familiei P., Tribunalul apreciază că aceştia nu aveau nici un motiv de a induce în eroare organele de urmărire penală - nu există relaţii de duşmănie între aceştia şi inculpat, dimpotrivă, atât P.N., cât şi P.E. îi sunt recunoscători acestuia pentru modul în care a efectuat operaţia (trebuie menţionat că intervenţia chirurgicală a fost reuşită şi nu au existat complicaţii ulterioare) şi nu se poate susţine că aceştia ar fi fost influenţaţi de poliţie sau de procurori (organele de cercetare penală au fost sesizate chiar de martora P.I.C.).
În drept, tribunalul constată că fapta inculpatului M.S.H., medic la Spitalul Clinic "N.M.", care la data de 27 octombrie 2011 a determinat-o pe martora P.I.C. să îi dea suma de 250 lei medicului anestezist C.R.G., înainte ca P.N., tatăl martorei, să fie supus unei intervenţii chirurgicale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de instigare la dare de mită, prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 255 alin. (1) C. pen.
Fapta aceluiaşi inculpat, care la datele de 26 octombrie 2011 şi 27 octombrie 2011 a pretins suma de 1.500 lei, iar la data de 27 octombrie 2011 a şi primit această sumă de la martora P.I.C., în scopul efectuării unei intervenţii chirurgicale cu privire la tatăl martorei, numitul P.N., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen.
Totodată, fapta inculpatului, care la datele de 26 octombrie 2011 şi 27 octombrie 201 1 a pretins, respectiv primit, o parte din suma de 1.500 lei de la martora P.I.C. sub pretextul de a o transmite celorlalţi medici care urmau să efectueze intervenţia chirurgicală la care urma să fie supus numitul P.N. realizează elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 C. pen.
Tribunalul a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat. Instanţa de fond reţine că primirea sumei de 1.500 lei nu constituie o infracţiune de primire de foloase necuvenite, cum a susţinut inculpatul prin apărătorul său. Chiar dacă acesta a primit efectiv suma de bani după realizarea operaţiei, această remitere a avut loc în urma solicitărilor sale, care au fost formulate înainte ca numitul P.N. să fie supus intervenţiei. Astfel, elementul material al infracţiunii de luare de mită, sub forma pretinderii unui folos material pentru îndeplinirea unui act privitor la Îndatoririle de serviciu, a fost realizat de inculpat încă de la momentul când a cerut pentru prima dată o sumă de bani martorului P.N., la 26 octombrie 2011. În fine, cerinţa esenţială pentru existenţa infracţiunii de primire de foloase necuvenite constă în aceea că primirea foloaselor trebuie să aibă loc în lipsa unei înţelegeri anterioare între inculpat şi persoana care remite foloasele respective.
La individualizarea pedepselor, instanţa de fond a avut în vedere criteriile oferite de art. 72 C. pen. şi anume faptul că inculpatul, având calitatea de medic, nu este cunoscut cu antecedente penale. Totodată, nu se poate susţine că acesta a condiţionat efectuarea intervenţiei chirurgicale de plata sumei de 1.500 lei, deoarece a realizat această procedură medicală înainte de a fi primit efectiv vreo sumă de bani, iar intervenţia chirurgicală a fost reuşită, atât pacientul, cât şi familia acestuia fiind mulţumiţi de prestaţia profesională a inculpatului.
Tribunalul a reţinut de asemenea lipsa constantă de sinceritate, inculpatul prezentând versiuni diferite ale faptelor, în ciuda probelor zdrobitoare existente împotriva sa. De asemenea, tribunalul a observat că inculpatul a solicitat plata unei sume de bani superioare posibilităţilor materiale ale familiei pacientului, deşi era vizibil că acesta nu era o persoană cu o situaţie materială foarte bună. Relevante în acest sens sunt afirmaţiile martorilor P.N. şi P.E., care au arătat că l-ar fi recompensat oricum pe inculpat după efectuarea operaţiei, dar nu i-ar fi dat în nici un caz o sumă atât de mare ca cea solicitată de acesta (1.500 lei). În fine, comportamentul inculpatului este în mod vizibil contrar jurământului pe care acesta l-a depus o dată cu dobândirea calităţii de medic.
Instanţa de fond a reţinut că aspectele menţionate impun ca inculpatului să îi fie aplicată pedeapsa închisorii. Având însă în vedere conduita anterioară bună a inculpatului, faptul că din probele administrate nu rezultă că acesta ar fi solicitat în mod obişnuit bani pacienţilor pentru a le acorda tratament, precum şi faptul că acesta a efectuat intervenţia chirurgicală înainte de a fi primit suma solicitată, Tribunalul a acordat acestuia circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen. Drept urmare, instanţa de fond a aplicat acestuia o pedeapsă de 5 luni închisoare pentru infracţiunea de instigare la dare de mită, o pedeapsă de 1 an închisoare pentru infracţiunea de luare de mită şi o pedeapsă de 8 luni închisoare pentru infracţiunea de trafic de influenţă, ca urmare a reţinerii de circumstanţe atenuante, pedepsele fiind coborâte sub minimul special prevăzut de lege, conform art. 76 lit. c), d) şi e) C. pen.
În baza art. 81 C. pen. şi art. 71 alin. (5) C. pen., instanţa de fond a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an închisoare şi a celei accesorii pe un termen de încercare de 3 ani, stabilit conform art. 82 C. pen. Referitor la această măsură, instanţa de fond a considerat că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea efectivă a acesteia, având în vedere că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale. Practic, aceste aspecte, ca şi alte circumstanţe personale ale inculpatului (persoană cu studii superioare, exercitând o profesie care permite cu uşurinţă obţinerea unor venituri importante în mod licit), creează presupunerea rezonabilă că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea sa efectivă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul M.S.H., criticând-o ca fiind nelegală şi netemeinică, susţinând următoarele:
Apărarea consideră că hotărârea instanţei de fond este nelegală deoarece în mod greşit a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice, din infracţiunea de luare de mită în infracţiunea de primire de foloase necuvenite. După cum a declarat în mod constant, inculpatul atât în faza de urmărire penală, cât şi în faţa instanţei de fond, după cum rezultă din declaraţiile pacientului şi a martorei, soţia pacientului, inculpatul niciodată nu a solicitat şi nu a pretins primirea vreunei sume de bani sau nu a condiţionat efectuarea intervenţiei chirurgicale de primirea vreunei sume de bani. Acesta a recunoscut că această sumă a fost primită după efectuarea operaţiei considerând-o ca fiind un cadou, o formă de mulţumire din partea familiei pentru succesul intervenţiei chirurgicale. Nu rezultă din nicio probă existentă la dosar că inculpatul preoperatoriu ar fi pretins vreo sumă de bani. În concluzie, consideră că se impune schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 254 C. pen. în infracţiunea prevăzută de art. 256 C. pen.
În ceea ce priveşte caracterul nelegal al interceptărilor audio-video, se solicită înlăturarea probei, respectiv procesul-verbal de transcriere a interceptărilor, urmând ca la momentul pronunţării să se ţină cont exclusiv de toate celelalte probe.
Un alt motiv de apel vizează lipsa unui element constitutiv esenţial pentru a putea fi condamnat inculpatul pentru fapta de luare de mită, respectiv calitatea sa de funcţionar din momentul efectuării intervenţiei chirurgicale. Astfel, la data de 27 octombrie 2011 inculpatul era încadrat în baza unui contract individual de muncă la Spitalul Universitar Municipal nicidecum la Spitalul N.M. La acest din urmă spital îşi desfăşura activitatea în sensul că înţelegerea cu managerul spitalului era doar pentru gărzi. La data de 27 octombrie 2011 inculpatul nu era în ziua de gardă, care se încheiase pe data de 26 octombrie 2011. Apărarea arată că intervenţia chirurgicală efectuată în data de 27 octombrie 2011 excede pretinsei convenţii care a fost comunicată de către spital. Deci, din pct. de vedere al apărării lipseşte unul din elementele constitutive pentru fapta de luare de mită şi solicită achitarea inculpatului pentru lipsa calităţii prevăzute de lege.
Raportat la fapta de trafic de influenţă, apărarea arată că în mod greşit instanţa de fond a interpretat şi apreciat materialul probator, deoarece a pronunţat o condamnare pentru această faptă reţinând în mod exclusiv doar declaraţiile denunţătoarei şi ale celor doi martori. Se arată că nu se înţelege motivul formulării denunţului şi se solicită achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2, lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.
Referitor la fapta de instigare la dare de mită solicită achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2, lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., deoarece inculpatul nu a săvârşit niciodată o astfel de faptă. Nu în ultimul rând solicită a se observa că faptelor reţinute în sarcina inculpatului le lipseşte una dintre trăsăturile esenţiale pentru a fi încriminate penale, respectiv nu prezintă gradul de pericol social a unei infracţiuni şi pe cale de consecinţă, solicită aplicarea dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b1) C. proc. pen.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală examinând hotărârea atacată pe baza actelor şi lucrărilor din dosar în raport de motivele de apel invocate, dar şi din oficiu conform dispoziţiilor art. 371 alin. (2) C. proc. pen., prin Decizia penală nr. 188 A din data de 15 iunie 2012, a respins ca nefondat, apelul declarat de apelantul inculpat M.S.H. împotriva Sentinţei penale nr. 278 din 06 aprilie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală. A obligat pe apelant la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 50 lei onorariul parţial al apărătorului din oficiu s-a avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa decizia, instanţa de apel a reţinut că tribunalul a manifestat rol activ în cauză pentru aflarea adevărului, a stabilit corect situaţia de fapt, a făcut o legală încadrare juridică a faptelor comise de inculpat şi a reţinut judicios vinovăţia acestuia în concordanţă cu probele administrate, indicate şi analizate amplu în considerentele hotărârii. Poziţia procesuală adoptată de inculpat în cauză de negare a vinovăţiei sale în comiterea faptelor reţinute în sarcina sa, este subiectivă, adoptată în scopul sustragerii de la răspunderea penală şi nu are nici un suport probator în cauză.
Din actele dosarului, contractul individual de muncă şi fişa postului rezultă că inculpatul, la data de 27 octombrie 2011 în calitate de medic specialist îşi desfăşura activitatea la secţia chirurgie a Spitalului Clinic "N.M." şi, ca sarcină specifică, făcea parte din echipa operatorie în intervenţiile chirurgicale care se efectuau bolnavilor aflaţi sub îngrijirea lui, potrivit indicaţiilor şi programului stabilit de mediul şef de secţie, ceea ce dovedeşte fără echivoc calitatea acestuia de funcţionar aşa cum aceasta este definită în art. 147 C. pen.
În această calitate, aşa cum au arătat în mod constant martorii audiaţi în cauză, acesta a determina martora P.I.C. de a da suma de 250 lei medicului anestezist, a pretins şi primit de la martoră suma de 1500 lei pentru sine şi suma de 1500 lei pentru colegii săi medici, fapte dovedite pe deplin în cauză şi prin procesul-verbal de printre în flagrant, procesele-verbale de marcare a bancnotelor şi de redare a convorbirilor purtate.
Vinovăţia inculpatului fiind dovedită pe deplin în cauză, în mod legal s-a dispus condamnarea acestuia, faptele reţinute în sarcina inculpatului au fost comise cu intenţie şi prin atingerea valorilor arătate în art. 1 C. pen., prezintă pericol social în înţelesul legii penale şi întrunesc elementele constitutive ale unei infracţiuni.
În raport de toate aceste împrejurări şi avându-se în vedere şi criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., se constată că pedeapsa aplicată inculpatului nu a fost just individualizată nici în ceea ce priveşte cuantumul, dar nici cu privire la modul de executare, nefiind în măsură a atinge scopul pedepsei, aşa cum acesta este circumscris în art. 52 C. pen., dar, în cauză, conform dispoziţiilor art. 372 C. proc. pen. nu se poate crea o situaţie mai grea pentru inculpat, care este singurul apelant.
Împotriva Deciziei penale nr. 188 A din data de 15 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală a declarat recurs, în termenul legal la 22 iunie 2012, inculpatul M.S.H.
Motivele de recurs au fost depuse în şedinţa publică de la data judecării căii de atac. În drept au fost invocate cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 9, 10, 17, 172 şi 19 C. proc. pen.
Apărarea critică decizia ca nelegală şi netemeinică, conform art. 3859 pct. 9 şi 10 C. proc. pen., deoarece instanţa de apel nu a analizat şi nu s-a pronunţat cu privire la toate cererile invocate prin motivele de apel, în consecinţă, lipsind din decizie şi motivele pentru care instanţa de apel a înlăturat o parte din motivele învederate şi cu privire la care avea obligaţia, potrivit art. 371 C. proc. pen., să se pronunţe expres.
Conform art. 385 alin. (1) pct. 19 C. proc. pen. se susţine că instanţele au comis un exces de putere prin asimilarea inculpatului în categoria funcţionarilor publici şi condamnarea inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 254 C. pen. Apărarea susţine că deşi s-a solicitat instanţei de apel achitarea, potrivit art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 254 C. pen., aceasta nu s-a pronunţat asupra criticii.
Se mai învederează că, prin motivele de apel, s-a solicitat Curţii de apel să facă aplicarea dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., în ceea ce priveşte fapta de instigare la dare de mită, respectiv art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., pentru fapta de trafic de influenţă, soluţia de condamnare dispusă nefiind susţinută de nicio altă probă, în afară de declaraţia denunţătoarei.
Conform art. 385 alin. (1) pct. 17 şi 172 C. proc. pen. se critică decizia deoarece din considerentele deciziei penale recurate rezultă că instanţa de apel a reţinut o cu totul altă situaţie de fapt decât cea reţinută atât de către instanţa de fond, cât şi de către Ministerul Public prin rechizitoriu.
Analizând criticile formulate în recursul declarat de inculpatul M.S.H. împotriva Deciziei penale nr. 188 A din data de 15 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, instanţa urmează să le respingă ca nefondate pentru următoarele considerente:
Conform art. 385 C. proc. pen., recursul trebuie să fie motivat. Motivele de recurs se formulează în scris prin cererea de recurs sau printr-un memoriu separat, care trebuie depus la instanţa de recurs cu cel puţin 5 zile înaintea primului termen de judecată. În prezenta cauză termenul de cinci zile a fost încălcat, deoarece motivele de recurs au fost depuse în scris la data de 16 noiembrie 2012, cu trei zile înaintea termenului de la 20 noiembrie 2012, astfel cum se calculează termenele în procedura penală. Pentru această situaţie, legea prevede că, în cazul în care nu sunt respectate condiţiile prevăzute în art. 385 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., instanţa analizează numai cazurile de casare care, potrivit art. 385 alin. (3), C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu. Art. 385 alin. (3) C. proc. pen. prevede că motivele prevăzute în alin. (1) pct. 1 - 7, 10, 13, 14, 19 şi 20 se iau în considerare întotdeauna din oficiu, iar cele de la pct. 11, 12, 15, 17, 172 şi 18 se iau în considerare din oficiu numai când au influenţat asupra hotărârii în defavoarea inculpatului. Având în vedere că recurentul a depăşit termenului prevăzut de lege, instanţa poate analiza doar cazurile de casare prevăzute de art. 385 pct. 10 teza a II-a, 17, 172, 19 C. proc. pen., nu şi cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 9 C. proc. pen.
Cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 10 C. proc. pen., instanţa nu s-a pronunţat asupra unei fapte reţinute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esenţiale pentru părţi de natură să influenţeze drepturile lor şi să influenţeze soluţia procesului.
Apărarea a invocat faptul că instanţa nu s-a pronunţat asupra cererii formulată prin motivele de apel, verificarea legalităţii înregistrărilor ambientale efectuate de către poliţie, având în vedere faptul că acestea au fost realizate în data de 27 octombrie 2011 în intervalul 11:30 - 11:45 AM, deşi, conform Ordonanţei nr. 6426/P/2011 din data de 27 octombrie 2011, s-a dispus de către procurorul de urmărire penală interceptarea cu titlu provizoriu, în mediul ambiental, a convorbirilor purtate de denunţătoare şi inculpat în intervalul 27 octombrie 2011, ora 12:00, până la data de 29 octombrie 201 fora 12:00.
Critica este confirmată de actele dosarului. Instanţa de apel s-a pronunţat expres asupra cererilor apelantului, contrar celor susţinute de avocatul inculpatului.
Instanţa de recurs constată că în practicaua deciziei se menţionează solicitarea apărării de încuviinţare a suplimentării probatoriului administrat prin emiterea unei adrese către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti pentru a se comunica un extras de pe registrul special prevăzut de art. 228 alin. (11) C. proc. pen., deoarece din ordonanţa de autorizare a interceptării provizorii ambientale nu rezultă şi ora la care a fost emisă această ordonanţă, iar pe de altă parte din nici un document întocmit în cursul urmării penale nu rezultă ora efectivă la care a avut loc discuţia dintre denunţătoare şi apelantul inculpat. Cea de a doua cerere de probatorii formulată de apărare în apel se referă la calitatea de funcţionar a inculpatului în data de 27 octombrie 2011 când se presupune că a săvârşit faptele pentru care a fost condamnat de instanţa de fond. În acest sens s-a solicitat emiterea unei adrese către Spitalul Clinic N.M. pentru a se comunica în original atât contractul individual de muncă precum şi fişa postului aferentă acestui contract încheiat pe numele inculpatului deoarece acestea nu au fost niciodată semnate de către inculpat, intenţia fiind să se înscrie în fals.
Asupra acestor cereri de probe Curtea de apel s-a pronunţat, astfel cum rezultă din conţinutul deciziei, în sensul că "raportat la actele administrate în cauză în cursul urmării penale şi a cercetării judecătoreşti constată că cele două probe solicitate de apelantul inculpat prin apărător nu sunt utile cauzei".
Apărarea a reiterat critica în motivele de apel solicitând, "în ceea ce priveşte nelegalitatea interceptărilor audio video înlăturarea probei, respectiv procesul-verbal de transcriere a interceptărilor, urmând ca la momentul pronunţării să se ţină cont exclusiv de toate celelalte probe." Apărarea a mai invocat faptul că instanţa nu s-a pronunţat deşi s-a solicitat achitarea, potrivit art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 254 C. pen.
În ceea ce priveşte omisiunea pronunţării unei soluţii de respingere a cererii de achitare, soluţiile pronunţate în cursul judecăţii, conform art. 345 alin. (1) C. proc. pen., sunt: condamnarea, atunci când fapta există, este infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat, ori achitarea, încetarea procesului penal, atunci când există cazurile prevăzute de art. 10 C. proc. pen. Codul de procedură penală nu prevede o soluţie de respingere a achitării, astfel încât nu există un caz de casare decurgând din omisiunea pronunţării exprese asupra solicitării de achitare a inculpatului, conform art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru lipsa unui element constitutiv. Cazul de casare poate decurge doar din omisiunea analizării elementelor constitutive. Atunci când o instanţă pronunţă o hotărâre de condamnare, cum este cazul şi în speţă, sunt analizate însă toate elementele constitutive ale infracţiunii. Legea nu cere ca pe lângă analiza elementelor constitutive care conduc la soluţia de condamnare, instanţa să pronunţe şi o soluţie de respingere a cererii de achitare, astfel cum solicită apărarea.
În ceea ce priveşte cererea de înlăturarea a probelor considerate de apărare ca nelegale, din conţinutul deciziei de apel, instanţa constată că motivarea arată că "aşa cum au arătat în mod constant martorii audiaţi în cauză, acesta a determina martora P.I.C. de a da suma de 250 lei medicului anestezist, a pretins şi primit de la martoră suma de 1500 lei pentru sine şi suma de 1500 lei pentru colegii săi medici, fapte dovedite pe deplin în cauză şi prin procesul-verbal de printre în flagrant, procesele-verbale de marcare a bancnotelor şi de redare a convorbirilor purtate", astfel încât este evident că instanţa nu s-a pronunţat asupra acestui motiv de apel, rezumându-se la respingerea cererii de probatorii, anterior acordării cuvântului în dezbateri.
Pentru a fi admisibil cazul de casare invocat, cu privire la omisiunea pronunţării asupra legalităţii probelor, trebuie să fie îndeplinite cumulativ mai multe condiţii:
1. instanţa să nu se fi pronunţat asupra unei cereri esenţiale pentru părţi;
2. cererea să fi fost de natură să influenţeze drepturile părţii;
3. cererea să fi fost de natură să influenţeze soluţia procesului.
Omisiunea pronunţării instanţei de apel asupra legalităţii probelor nu atrage incidenţa cazului de casare invocat, dacă probele respective au în mod vădit un caracter legal, astfel încât nu pot fi înlăturate. Simpla omisiune a instanţei de apel de a se fi pronunţat asupra unei cereri de înlăturare a probelor nu conduce la admiterea cazului de casare, dacă cererea nu ar fi fost de natură să influenţeze soluţia procesului.
Din imaginile aflate la dosarul cauzei, instanţa de recurs constată că ora înregistrării flagrantului, consemnată electronic pe imaginile de la dosar, se situează în intervalul în care era aprobată interceptarea în mediu ambiental. Totodată instanţa de recurs constată că bancnotele, cu seriile înregistrate de către Parchet, conform procesului verbal de la dosarul cauzei, în suma arătată de martoră a fi fost cerută de inculpat, au fost găsite la inculpat în buzunar.
Pentru a fi admisibil cazul de casare invocat, instanţa nu trebuie să se fi pronunţat cu privire la apărările inculpatului, dacă această omisiune putea influenţa soluţia procesului. Cazul de casare nu este incident nici atunci când instanţa s-a pronunţat asupra apărărilor în cauză (astfel cum a procedat instanţa de apel care a respins probele), dar partea este nemulţumită cu privire la modul în care instanţa s-a pronunţat asupra apărărilor formulate, nici atunci când omisiunea nu este de natură să influenţeze soluţia procesului (astfel cum se prezintă a doua situaţie, când pe de o parte ora interceptării este menţionată pe înregistrare şi se situează în intervalul aprobat de instanţă, pe de altă parte banii înseriaţi au fost găsiţi în buzunarul inculpatului.) De altfel, contestarea orei de interceptare nu a fost făcută la prezentarea materialului de urmărire penală sau la citirea actului de sesizare a Tribunalului, iar proba a fost examinată de instanţa de fond care a consemnat că "nu există inadvertenţe între procesul-verbal de la filele 21 - 22 în cuprinsul căruia se redă convorbirea purtată de inculpat cu martora P.I.C. şi conţinutul înregistrării audio-video, aspect constatat de instanţă ex propriis sensibus."
Cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 17 C. proc. pen., când faptei săvârşite i s-a dat o greşită încadrare juridică.
Inculpatul a fost acuzat pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită şi solicită schimbarea încadrării juridice în trafic de influenţă.
Conform art. 254 C. pen., luarea de mită este fapta funcţionarului care, direct sau indirect, pretinde ori primeşte bani ori alte foloase care nu i se cuvin, ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri.
Primirea de foloase necuvenite este, conform art. 256 C. pen., primirea de către un funcţionar, direct sau indirect, de bani ori alte foloase, după ce a îndeplinit un act în virtutea funcţiei sale şi la care era obligat în temeiul acesteia.
Diferenţa dintre infracţiunea de luare de mită (pentru care inculpatul a fost acuzat) şi primire de foloase necuvenite (ale cărei elemente constitutive apărarea le consideră realizate în speţă) decurge din momentul la care banii au fost solicitaţi şi nu din momentul primirii acestora. Cerinţa esenţială pentru existenţa infracţiunii de primire de foloase necuvenite constă în aceea că primirea foloaselor trebuie să aibă loc în lipsa unei înţelegeri anterioare între inculpat şi persoana care remite foloasele respective.
În cauză pe lângă existenţa unei solicitări anterioare, instanţa de recurs constată şi că primirea banilor s-a tăcut înainte de externarea pacientului. Conform jurisprudenţei constante, fapta de a pretinde şi primi un folos necuvenit de către un funcţionar, după îndeplinirea în parte a unei îndatoriri de serviciu, dar înainte de finalizarea ei constituie infracţiunea de luare de mită, iar nu aceea de primire de foloase necuvenite (Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, Decizia nr. 473/1996, în BJCD). În acest sens este de reţinut că îndatoririle de serviciu ale inculpatului presupuneau nu numai operaţia, dar şi controlul stării de sănătate după operaţie. Astfel în fişa postului, se menţionează că medicul are îndatorirea de a întocmi formele de externare ale bolnavilor şi de a redacta orice act medical în legătură cu bolnavii pe care îi are în îngrijire.
În acord cu Tribunalul, instanţa de recurs reţine că primirea sumei de 1.500 lei nu constituie o infracţiune de primire de foloase necuvenite, astfel cum a susţinut inculpatul prin apărătorul său. Remiterea banilor după realizarea operaţiei a avut loc în urma solicitărilor inculpatului formulate înainte ca P.N. să fie supus intervenţiei şi înainte de externarea pacientului. Existenţa unei pretinderi anterioare a sumei respective rezultă din interceptarea în mediul ambiental: martora a dat medicului anestezist suma de 250 lei "aşa cum era vorba" şi, urma să achite şi suma de 1.500 lei inculpatului, astfel cum ceruse acesta - "(...) cum mi-aţi spus dumneavoastră". La finalul discuţiei, martora a dat inculpatului această sumă, împachetată într-o foaie A4, deschizând în prealabil acest plic improvizat pentru ca medicul să îi poată observa conţinutul. Inculpatul a primit banii, i-a introdus în buzunar şi a mai solicitat martorei suma de 5 lei "să dau la asistentă, care ne-a dat cu aţele, că a trebuit mai multe aţe (...)". Martora a întrebat - "Da? Trebuie să mai dăm sau (...)?", iar inculpatul a răspuns: "Un 5 (...) 50 de lei, dacă aveţi (...)", "Să dau o (...) să dau, să dau la asistentă, că a trebuit mai multe aţe, la hernie nu le (...)".
Având în vedere cele menţionate anterior, critica recurentului este nefondată.
Cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen., când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii. Apărarea susţine că din considerentele deciziei penale recurate rezultă că instanţa de apel a reţinut o cu totul altă situaţie de fapt decât cea reţinută atât de către instanţa de fond, cât şi de către Ministerul Public prin rechizitoriu. Atât instanţa de fond cât şi instanţa de apel au reţinut aceeaşi situaţie de fapt ca actul de acuzare. Inculpatul a fost condamnat pentru faptul că la datele de 26 octombrie 2011 şi 27 octombrie 2011 a pretins suma de 1.500 lei, iar la data de 27 octombrie 2011 a şi primit această sumă de la martora P.I.C., în scopul efectuării unei intervenţii chirurgicale cu privire la tatăl martorei, numitul P.N. Totodată inculpatul a fost condamnat pentru faptul că la datele de 26 octombrie 2011 şi 27 octombrie 2011 a pretins, respectiv primit, o parte din suma de 1.500 lei de la martora P.I.C. sub pretextul de a o transmite celorlalţi medici care urmau să efectueze intervenţia chirurgicală la care urma să fie supus numitul P.N.. Situaţia de fapt corespunde acuzaţiei descrise de rechizitoriu, astfel încât critica este nefondată.
Cazul de casare prevăzut de art. 3859 C. proc. pen., când judecătorii de fond au comis un exces de putere în sensul că au trecut în domeniul altei puteri constituite în stat.
Apărarea susţine că instanţele de fond şi de apel au comis un exces de putere deoarece, prin asimilarea inculpatului în categoria funcţionarilor publici, potrivit art. 147 C. pen. şi condamnarea inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 254 C. pen., s-au depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti şi s-a intrat în sfera puterii legislative, adăugându-se la lege, profesia de medic fiind asimilată în categoria funcţionarilor publici, deşi prin legea organică a sănătăţii, s-a statuat în mod expres şi imperativ că medicul nu este funcţionar public.
Critica este nefondată, având în vedere că luarea de mită este şi fapta unui funcţionar, iar nu doar a unui funcţionar public.
Cazul de casare invocat este incident atunci când instanţa de judecată aplică legea prin analogie în defavoarea inculpatului stabilind că fapta acestuia este infracţiune dincolo de domeniul acoperit de voinţa legiuitorului. Cazul de casare nu este incident atunci când actul de conduită al persoanei acuzate este incriminat de legiuitor, dar instanţa comite o eroare în aprecierea unui element de fapt, căruia îi dă o altă semnificaţie decât cea prevăzută expres de lege. Apărarea are în vedere faptul că instanţa de fond s-a referit la inculpat ca la un funcţionar public, deşi Legea nr. 95/2006 exclude o asemenea calificarea a funcţiei sale. Eroarea instanţei de fond nu conduce la casarea hotărârii, având în vedere că inculpatul are calitatea de funcţionar cerută de lege pentru subiectul activ al infracţiunii de luare de mită, iar instanţa de fond a enumerat corect atributele care conduc al această calitate, precizând că inculpatul este angajat al unui spital, desfăşoară o activitate remunerată sub autoritatea persoanei juridice respective. Pentru a fi incident cazul de casare ar fi trebuit ca faptele să nu susţină în nicio situaţie calificarea dată actelor inculpatului.
Apărarea inculpatului are, de altfel, argumente contradictorii, având în vedere că s-a invocat atât un caz de casare în care se critica greşita respingere a cererii de schimbare a încadrării juridice în infracţiunea de primire de foloase necuvenite, cât şi un caz de casare cu privire la greşita reţinere a calităţii de subiect activ al infracţiunii de luare de mită, cu toate că legea prevede pentru ambele infracţiuni cerinţa ca subiectul activ să fie funcţionar. Instanţa nu ar fi putut greşi în ambele ipoteze, mai întâi prin aceea ca nu a reţinut că fapta medicului, ca funcţionar, este primire de foloase necuvenite şi apoi prin aceea că a reţinut calitatea de funcţionar.
Inculpatul este acuzat pentru săvârşirea a trei infracţiuni. Doar pentru una dintre acestea legea cere calitatea de funcţionar pentru subiectul activ. Instigare la infracţiunea de dare de mită, art. 25 C. pen. raportat la art. 255 C.pen ca şi traficul de influenţă, art. 257 C. pen., au un subiect activ necircumstanţiat, putând fi comise de orice persoană. Doar infracţiunea de luare de mită, art. 254 alin. (1) C. pen. are ca subiect activ un funcţionar.
Apărarea invocă în mod nereal atât faptul că luarea de mită ar fi fapta exclusivă a funcţionarului public. Astfel cum s-a precizat anterior, conform art. 254 C. pen., luarea de mită este fapta funcţionarului care, direct sau indirect, pretinde ori primeşte bani ori alte foloase care nu i se cuvin, ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri. Prin funcţionar, codul penal înţelege, conform art. 147 alin. (2) C. pen., orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost investită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unităţi dintre cele la care se referă art. 145 C. pen., precum şi orice salariat care exercită o însărcinare în serviciul unei alte persoane jur idee decât cele prevăzute în art 145 C. pen.
Calitatea medicului de subiect activ al infracţiunii de luare de mită nu este subiect de controversă în jurisprudenţă. Infracţiunea de luare de mită este o infracţiune de serviciu sau în legătură cu serviciul. Inculpatul în calitate de medic specialist îşi desfăşura activitatea la secţia chirurgie a Spitalului Clinic N.M. şi, ca sarcină specifică, făcea parte din echipa operatorie în intervenţiile chirurgicale care se efectuau bolnavilor aflaţi sub îngrijirea lui, potrivit indicaţiilor şi programului stabilit de mediul şef de secţie.
Astfel cum s-a precizat anterior (Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, Decizia nr. 4055/2000, publicată în baza de date), aplicarea legii penale intervine în toate situaţiile în care s-a încălcat relaţia dintre medic şi unitatea pe care o reprezintă (şi nu relaţia dintre medic şi pacient). Medicii încadraţi în unităţi medico sanitare sunt funcţionari în sensul legii penale, deoarece în calitate de salariaţi exercită o însărcinare în serviciul unei persoane juridice (în cauză spitalul N.M.). În consecinţă faptele inculpatului sunt faptele unui funcţionar, în sensul strict al legii penale, iar instanţele nu au comis un exces de putere şi nu au aplicat legea penală prin analogie în defavoarea inculpatului.
Apreciind, pentru considerentele ce preced, recursul ca nefondat, va face aplicarea art. 192 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.S.H. împotriva Deciziei penale nr. 188 A din data de 15 iunie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parţial pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 20 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3869/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3863/2012. Penal. Omorul calificat (art. 175... → |
|---|
