ICCJ. Decizia nr. 39/2013. Penal. Omorul calificat (art. 175 C.p.). Omorul (art. 174 C.p.), lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art. 183 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 39/2013
Dosar nr. 148/63/2011
Şedinţa publică din 9 ianuarie 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 505 din 9 noiembrie 2011, pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 148/63/2011, a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 174, 175 lit. i) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 183 C. pen., iar în baza art. 174, 175 lit. i) C. pen. au fost condamnaţi inculpaţii:
1. B.V. (fiul lui O. şi T.);
2. I.N. (fiul lui D. şi O.); fiecare, la pedeapsa de 18 ani închisoare şi 4 ani interzicere a drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. ca pedeapsă complementară.
S-au interzis inculpaţilor drepturile prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe durata prev. de art. 71 alin. C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) şi art. 350 C. proc. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpaţilor durata reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 10 octombrie 2010, la zi, menţinându-se starea de arest a acestora.
S-a constatat că partea vătămată C.M. şi martorii C.E., C.S. şi C.C. nu s-au constituit părţi civile în cauză.
Inculpaţii au fost obligaţi în solidar, să plătească părţii civile Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova suma de 18.989,77 lei cheltuieli de spitalizare, sumă ce s-a dispus a fi actualizată la data plăţii.
A fost obligat fiecare inculpat la plata sumei de câte 1100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, suma de câte 100 lei pentru fiecare reprezentând onorariul apărător oficiu.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, în seara zilei de 19 septembrie 2010, în jurul orelor 17.30-18.00,cei doi inculpaţi, împreună cu prietenii lor, martorii G.D., L.I., L.I. şi F.M., au mers la magazinul aparţinând familiei N.I., din localitate, pentru a consuma băuturi alcoolice. După ce au comandat bere, s-au aşezat la o masă amplasată în curtea locuinţei familiei N.I., în apropierea porţii de acces. Ulterior, au mai venit la aceeaşi masă şi au consumat băuturi alcoolice martorii Ş.M.L. (M. al lui F.) şi V.V. (V. al lui B.).
În jurul orelor 18.30, inculpatul B.V. a observat că pe strada din faţa magazinului trecea victima C.D., care se deplasa către locuinţa martorului C.V., inculpatul aflându-se în relaţii conflictuale cu victima C.D. şi cu membrii familiei acesteia, pe care îi bănuia că, în cursul anului 2009, i-au incendiat casa.
Pe fondul acestei stări conflictuale şi a consumului de alcool, inculpatul B.V. s-a ridicat de pe scaun, a mers la C.D. şi a încercat să-l lovească cu pumnii, dar nu a reuşit, întrucât acesta se ferea şi se retrăgea către mijlocul intersecţiei din apropiere.
Ineficienta inculpatului B.V. a fost sesizată de prietenul său, inculpatul l.N., care a afirmat „Uite bă, prost este, nu poate să-l doboare";, după cum rezultă din declaraţia martorului V.V., iar apoi s-a ridicat de pe scaun şi a mers în locul unde se derula conflictul.
Fără să aibă vreo discuţie, inculpatul l.N. l-a lovit cu pumnul în zona feţei pe C.D., iar în urma loviturii primite, acesta a căzut pe sol. Cei doi inculpaţi au lovit victima cu pumnii şi picioarele, la cap şi corp, până când aceasta a ajuns în stare de inconştienţă.
La intervenţia verbală a martorei D.G., inculpaţii au încetat actul de agresiune şi au revenit la masa unde consumaseră bere. La scurt timp, inculpatul B.V. s-a întors în locul unde C.D. era căzut, l-a lovit cu palmele şi stropit cu bere pe faţă să-şi revină, iar apoi l-a târât câţiva metri până în apropierea casei parohiale.
În aceste împrejurări, martora P.A. i-a reproşat inculpatului actul de agresiune, iar acesta a început să-i adreseze injurii.
Victima C.D. a fost ajutată de inculpatul B.V. să se ridice de pe sol şi a plecat în direcţia în care se deplasase iniţial. După câteva minute, inculpaţii B.V. şi l.N. au plecat în urmărirea lui C.D., ce se îndepărtase aproximativ 80 m de magazinul familiei N., iar când au ajuns lângă el, l-au lovit din nou doborându-l pe sol în marginea drumului.
Pentru aplanarea conflictului au intervenit martorii G.D. şi Ş.M.L., care i-au luat pe cei doi inculpaţi şi au revenit la magazinul lui N.I. Acesta a refuzat să-i primească, fapt pentru care inculpaţii împreună cu martorii G.D., L.I. şi Ş.M.L. au mers la magazinul familiei P.O., unde au consumat băuturi alcoolice, după care au plecat acasă cu o căruţă aparţinând martorului C.T.
În dimineaţa zilei următoare, respectiv 20 septembrie 2010, victima a fost găsită în stare de inconştienţă pe un teren agricol de la marginea satului, fiind îmbrăcată doar în pantaloni, iar cămaşa pe care o purtase în seara anterioară, a fost găsită de fraţii săi, C.S. şi C.C., în vegetaţia de lângă locul unde a fost agresată fizic a doua oară.
Având în vedere că victima nu a fost implicată în vreun alt conflict în noaptea de 19/20 septembrie 2010, după cum a rezultat din adresa emisă de Postul de poliţie Daneţi, s-a impus concluzia că aceasta a reuşit să se ridice de pe sol după cea de-a doua agresiune suferită şi, fiind în stare de semiconştienţă, s-a deplasat cu ultimele resurse într-o direcţie greşită faţă de locuinţa personală, ajungând la marginea satului, unde a fost găsită în ziua următoare.
Starea gravă în care se afla victima a impus transportarea acesteia la Spitalul Craiova - Secţia ATI - Neurochirurgie - unde a fost internată cu diagnosticul: „Traumatism cranio-cerebral forte. Hematom acut subdural dreapta.Hemiplegie dreapta. Comă profundă. Contuzie forte a mâinii drepte. Leziunile de la nivelul craniului au impus efectuarea unei intervenţii chirurgicale”.
În urma examinării de către medicul legist, în data de 22 septembrie 2010, I.M.L. Craiova a emis raportul de constatare medico-legală din care a rezultat că numitul C.D. a prezentat la examinare multiple leziuni de violenţă, ce au putut fi produse prin lovire cu şi de corpuri dure, posibil în data de 19 septembrie 2010 şi care ar necesita 75-80 zile îngrijiri medicale, dacă nu survin complicaţii, şi au pus în primejdie viaţa sus-numitului; la 08 octombrie 2010, C.D. a decedat în această unitate spitalicească.
Prin raportul medico-legal de necropsie, avizat de Comisia de Control şi Avizare a Actelor Medicale de pe lângă Institutul de Medicină Legală Craiova, s-au formulat următoarele concluzii: Moartea numitului C.D. a fost violentă. Ea s-a datorat hemoragiei meningo-cerebrale, consecinţa unui traumatism cranio-cerebral cu hematom subdural voluminos de emisfer cerebral drept, în cadrul unui politraumatism, complicat în evoluţie cu bronhopneumonie.
Leziunile de violenţă constatate cu ocazia autopsiei (infiltrat hemoragie parieto-temporal drept şi temporal stâng; fractură arcadă zigomatică stânga cu infiltrat hemoragie fronto-temporal stânga; hematom subdural emisfer cerebral drept; hemoragie leptomeningee; infiltrat hemoragie hemitorace drept cu fractură costală; infiltrat hemoragie în 1/3 inferioară a antebraţului drept postero-lateral) au putut fi produse prin lovire cu şi de corpuri dure în data de 19 septembrie 2010. Între leziunile de violenţă şi deces există legătură de cauzalitate directă, necondiţionată.
Întrucât concluziile raportului de constatare medico-legală au evidenţiat legătura directă dintre leziunile cauzate şi decesul victimei, chiar dacă acesta a survenit mai târziu, nu a putut fi primită de către instanţa de fond apărarea inculpaţilor, în sensul că au acţionat cu praeterintenţie, motive pentru care, în baza art 334 C. proc. pen., s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei formulată de inculpaţi, respectiv, din infracţiunea de omor calificat prev de art. 174-175 lit. i) C. pen., în infracţiunea de loviri cauzatoare de moarte prev de art 183 C. pen.
În drept, instanţa de fond a constatat că fapta inculpaţilor, săvârşită în condiţiile expuse anterior, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev de art 174, 175 lit. i) C. pen.
La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaţilor s-au avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art 72 C. pen., respectiv: gradul de pericol social ridicat al faptei, împrejurările şi modalitatea de comitere a faptei (de două persoane împreună, într-un loc public, prin aplicarea mai multor lovituri cu pumnii şi picioarele victimei, ignorând intervenţia celor care au încercat să aplaneze conflictul), relaţiile de duşmănie dintre victimă şi inculpaţi anterioare comiterii faptei, limitele mari de pedeapsă prevăzute de textul sancţionator, dar şi persoana inculpaţilor, care nu sunt cunoscuţi cu antecedente penale, însă au avut o atitudine nesinceră pe parcursul judecăţii, încercând să-şi justifice atitudinea,fie prin aceea că ar fi împins-o pe victimă pentru a împiedica să-l lovească cu cuţitul pe celălalt inculpat, deşi prin probele administrate în cauză nu s-a putut dovedi că victima ar fi avut asupra sa un cuţit (inculpatul B.V.), fie susţinând că i-a aplicat doar două lovituri cu piciorul, în abdomen (inculpatul l.N.).
Sub aspectul laturii civile, prima instanţă a reţinut că partea vătămată C.M. şi martorii C.E., C.S. şi C.C. nu s-au constituit părţi civile în cauză, iar prin adresa din 04 februarie 2011, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova a declarat că se constituie parte civilă cu suma de 18.989, 77 lei, reprezentând cheltuielile ocazionate cu spitalizarea victimei C.D. în perioada 20 septembrie - 08 octombrie 2010, sumă la plata căreia au fost obligaţi în solidar inculpaţii, către unitatea medicală menţionată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, în termenul prevăzut de lege, inculpaţii B.V. şi I.N., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, evocând materialul probator administrat pe parcursul urmăririi penale şi a (cercetării judecătoreşti, inculpaţii au susţinut că au aplicat victimei lovituri cu pumnii şi picioarele în zona capului şi a abdomenului, în urma cărora aceasta a căzut, suferind mai multe leziuni care au condus la deces.
Analizând acest aspect, inculpaţii au apreciat că, faţă de zona lezionată dar şi de intensitatea loviturilor, precum şi în raport cu faptul că nu ar fi folosit corpuri contondente sau alte obiecte apte să provoace moartea, adevărata cauza a decesului a constituit-o căderea victimei la sol. în acelaşi sens, au susţinut că nu s-a făcut dovada împrejurării că eiau acţionat cu intenţia directă sau indirectă de a suprima viaţa victimei, aceştia acţionând în mod spontan, în cadrul unui conflict produs între eişi victimă.
Aceasta în condiţiile în care între inculpatul B.V. şi victima C.D. existau relaţii conflictuale încă din anul 2009, determinate de un incendiu produs la locuinţa inculpatului, care considera că C.D. şi familia acestuia ar fi provocat acest incident. La această stare conflictuală mai veche s-a adăugat, în mod evident şi starea de ebrietate în care se aflau ambii inculpaţi.
În cadrul acestui motiv de apel, inculpaţii au susţinut că încadrarea juridică legală ar fi cea prev de art. 183 C. pen., constând în aceea că inculpaţii au aplicat victimei mai multe lovituri cu pumnii şi cu picioarele, dar nu în zone vitale, decesul producându-se ca urmare a căderii victimei la sol şi a leziunilor suferite ca urmare a acestei situaţii.
De asemenea, inculpaţii au susţinut că nu au acţionat cu intenţia de a suprima viaţa victimei.
În esenţă, cea de-a doua critică a vizat, de asemenea, încadrarea juridică a faptei, apreciindu-se că în situaţia în care se va stabili că au aplicat lovituri victimei, cu intenţie, soldate cu leziuni care au condus la deces, încadrarea juridică ar trebui să fie cea prev de art. 174 C. pen., în raport cu acţiunea materială şi rezultatul produs. în acest sens, inculpaţii au susţinut că cerinţa prev de art. 175 lit. i) C. pen. este ca rezultatul (decesul) să se producă în public, iar în cauza dedusă judecăţii, decesul victimei a survenit la trei săptămâni după aplicarea loviturilor, în unitatea spitalicească, ca urmare a agravării stării de sănătate a victimei. Ca atare, nu se poate vorbi de un impact negativ sporit în opinia publică faţă de un omor simplu, nu se justifică susţinerea agravantei, în condiţiile în care atât actele materiale, cât şi rezultatul infracţiunii ar fi trebuit să se producă în public.
S-a concluzionat în sensul că dispoziţiile art. 174, 175 lit. i) C. pen. sunt condiţionate de momentul în care survine decesul şi de locul unde se produce şi, în consecinţă, sub acest aspect, inculpaţii au solicitat schimbarea încadrării juridice din art. 174, 175 lit. i) C. pen. în art. 174 C. pen.
Ultimul motiv de apel a vizat netemeinicia sentinţei, susţinându-se că pedepsele aplicate inculpaţilor sunt mari în raport cu criteriile generale de individualizare, cu circumstanţele reale în care s-a săvârşit infracţiunea şi cu circumstanţele lor personale. În cadrul acestui motiv, au solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei şi reindividualizarea judiciară a pedepselor, în sensul reducerii cuantumului acestora spre minimul special al infracţiunii de omor.
Prin Decizia penală nr. 284 din 1 octombrie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori au fost admise apelurile inculpaţilor B.V. şi I.N., declarate împotriva sentinţei penale nr. 505 de la 09 noiembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosarul cu nr. 148/63/2011.
A fost desfiinţată sentinţa numai cu privire la individualizarea judiciară a pedepselor principale aplicate inculpaţilor şi a fost redusă la 16 ani închisoare pedeapsa principală aplicată fiecărui inculpat, pentru infracţiunea prev. de art. 174-175 lit. i) C. pen.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
A fost dedusă, în continuare, perioada de arest preventiv executată de fiecare inculpat, începând cu data de 9 noiembrie 2011, menţinându-se starea de aresta acestora.
S-a dispus ca sumele de câte 300 lei, reprezentând onorariile apărătorilor din oficiu, pentru apărarea inculpaţilor până la prezentarea apărătorului ales, se fie plătite din fondurile M.J.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că materialul probator administrat în cauză atât în faza de urmărire penală cât şi la cercetarea judecătorească a fost legal valorificat de prima instanţă, făcându-se pe deplin dovada că decesul victimei s-a produs ca urmare a unei agresiuni directe exercitate asupra victimei de ambii inculpaţi, care au lovit-o în mod violent în zone vitale cu pumnii şi picioarele, după ce au doborât-o la pământ, lovituri soldate cu pierderea conştientei, aceasta intrând în comă profundă, constatată la internarea în unitatea sanitară menţionată, apreciind, în consecinţă ca neîntemeiată critica vizând încadrarea juridică dată faptei prin rechizitoriu şi confirmată de instanţa de fond.
În mod evident şi cea de-a doua critică a fost apreciată ca nefondată, susţinându-se cu totul neîntemeiat că încadrarea juridică a unei infracţiuni de violentă, soldată cu moartea victimei, este dată de locul în care se produce decesul acesteia.
S-a reţinut că activitatea infracţională a inculpaţilor s-a desfăşurat într-un loc public, pe drumul comunal, zona fiind accesibilă tuturor membrilor comunităţii respective, decesul producându-se într-o unitate sanitară unde victima a fost internată pentru îngrijiri medicale.
Curtea de Apel a apreciat ca fiind întemeiată crititica referitoare la pedepsele aplicate inculpaţilor. Astfel,s-au avut în vedere circumstanţele reale ale săvârşirii infracţiunii, relaţiile tensionate mai vechi dintre victimă şi unul dintre inculpaţi, starea de ebrietate în care se aflau aceştia şi circumstanţele personale ale inculpaţilor, apreciiindu-se că pedepsele de câte 18 ani închisoare aplicate sunt mari în raport cu criteriile generale de individualizare prev de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi de dispoziţiile art. 52 C. pen., apreciindu-se că se impune reducerea acestora la câte 16 ani închisoare.
Împotriva acestei decizii inculpaţii B.V. şi l.N. au declarat, în termen legal, recursurile de faţă şi, invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., au solicitat casarea deciziei şi, în rejudecare, să se procedeze la o reindividualizare a pedepsei principale în sensul reducerii acesteia, sub minimul special, cu circumstanţe atenuante judiciare (art. 74 C. pen.), primul inculpat, respectiv la nivelul minimului special, cel de al doilea inculpat.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând recursurile declarate în raport cu cazul de casare invocat dar şi în raport cu prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., apreciază că acestea sunt nefondate.
Potrivit art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului.
Scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, iar prin executarea pedepsei se urmăreşte formarea unei atitudini corecte faţă de muncă, faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială.
Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a C. pen., de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de alte împrejurări care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni nu se rezumă numai la împiedicarea condamnatului de a comite alte încălcări ale legii penale, ci are ca scop şi atenţionarea celorlalţi destinatari ai legii penale de a nu comite astfel de încălcări, fiind astfel satisfăcute atât scopul imediat cât şi scopul mediat al pedepsei. Nu se poate vorbi de scopul preventiv al pedepsei înţelegând prin aceasta numai dezideratul împiedicării condamnatului de a săvârşi noi infracţiuni, ignorându-se valenţele educative şi intimidante ale pedepsei pronunţate faţă de ceilalţi membri ai societăţii.
Reeducarea sau îndreptarea condamnatului constă în aptitudinea pedepsei de a înlătura relele convingeri şi deprinderi ale acestuia şi a inocula valenţe comportamentale în strictă concordanţă cu cerinţele de respectare a dispoziţiilor cuprinse în normele de drept penal.
Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că instanţele au reţinut în mod corect, pe baza probelor administrate, fapta şi vinovăţia inculpaţilor şi au făcut o încadrare corespunzătoare în dispoziţiile legii penale.
Trebuie subliniat că art. 74 C. pen., în ansamblul său, arată împrejurările care constituie circumstanţe atenuante judiciare, instanţa având însă posibilitatea, şi nu obligaţia, să decidă, în raport cu toate împrejurările cauzei, dacă se impune sau nu ca anumite împrejurări să fie reţinute în favoarea inculpatului şi să li se dea efectul prevăzut de art. 76 C. pen.
Recunoaşterea unor date sau împrejurări ale realităţii ca fiind circumstanţe atenuante nu este posibilă decât dacă circumstanţele avute în vedere de instanţă reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblul său, sau îl caracterizează într-o asemenea manieră pe inculpat încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunea săvârşită satisface imperativul unei juste individualizări a pedepsei.
În cauză însă inculpaţii au comis o infracţiune de o gravitate extremă, fapta lor aducând atingere relaţiilor sociale care se constituie şi se desfăşoară în legătură cu apărarea dreptului la viaţă al fiecărei persoane.
În raport cu gradul ridicat de pericol social al faptei, reflectat de modul în care inculpaţii a conceput-o şi săvârşit-o (pe fondul consumului de alcool, de două persoane împreună, într-un loc public, prin aplicarea mai multor lovituri cu pumnii şi picioarele victimei, ignorând intervenţia celor care au încercat să aplaneze conflictul), relaţiile de duşmănie dintre victimă şi inculpaţi anterioare comiterii faptei, limitele mari de pedeapsă prevăzute de textul sancţionator - de la 15 ani la 25 ani - dar şi persoana inculpaţilor, care nu sunt cunoscuţi cu antecedente penale, însă au avut o atitudine nesinceră pe parcursul judecăţii), rezultă că instanţa de apel făcut o justă şi corectă individualizare a pedepselor şi au apreciat corect, în deplin acord cu criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), că 16 ani închisoare reprezintă un cuantum necesar şi suficient realizării dublei finalităţi a pdepsei (art. 52 C. pen.) - reeducarea inculpatului şi prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.
Faţă de considerentele ce precedă, avându-se în vedere şi faptul că, verificându-se decizia atactă în raport cu prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu se identifică existenţa altor motive, care, analizate din oficiu, să ducă la casare, urmează ca recursurile declarate în cauză să fi respinse, ca nefondate, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de câte 500 lei, din care suma de câte 200 lei, reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu, se va avansa din fondul M.J.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii B.V. şi l.N. împotriva Deciziei penale nr. 284 din 1 octombrie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor, durata reţinerii şi arestării preventive de la 10 octombrie 2010, la 9 ianuarie 2013.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 200 lei pentru fiecare inculpat, reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu, se va avansa din fondul M.J.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 38/2013. Penal. Omorul (art. 174 C.p.). Omorul... | ICCJ. Decizia nr. 40/2013. Penal. Violul (art.197 C.p.). Recurs → |
|---|
