ICCJ. Decizia nr. 40/2013. Penal. Violul (art.197 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 40/2013
Dosar nr. 3529/104/2012
Şedinţa publică din 9 ianuarie 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele;
Prin sentinţa penală nr. 135 din 20 iulie 2012, a Tribunalului Olt, secţia penală inculpatul C.F. (fiul lui I. şi C.) a fost condamnat la:
- 10 (zece) ani închisoare şi 5 ani interzicere a drepturilor prev de art. 64 lit. a) teza a ll-a lit. b), d) şi e) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de viol prev. şi ped. de art. 197 alin. (1), rap. la alin. (2) lit. b) şi alin. (3) teza I C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 3201 C. proc. pen. (faţă de partea vătămată P.O.F.), în condiţiile art. 57 C. pen.
În baza art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b), d) şi e) C. pen., pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din durata pedepsei aplicate durata reţinerii şi arestului preventiv de la 18 mai 2012 la zi.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului.
În baza art. 14 şi 346 C. proc. pen., s-a admis acţiunea civilă exercitată din oficiu de reprezentantul M.P. şi a fost obligat inculpatul la 50.000 lei cu titlu de daune morale către partea vătămată P.O.F., prin reprezentantul legal al acesteia, B.F.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 1000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că în anul 2011, inculpatul C.F. a început o relaţie de concubinaj cu numita B.F. (mama victimei P.O.F.), relaţie în urmă căreia a rezultat un copil născut la 28 aprilie 2012, partea vătămată P.O.F. fiind în vârstă de opt ani fiica din prima căsătorie a numitei B.F.
După ce a fost externată împreună cu nou născutul, ajungând acasă, mama părţii vătămate a observat schimbarea comportamentului fiicei sale, devenind o persoană introvertită şi manifestând o anumită tristeţe, pe care însă anterior nu o manifestase şi deşi a întrebat-o pe aceasta despre cauza acestei stări, nu a putut afla de la ea ce anume s-a întâmplat.
La 17 mai 2012,în jurul orei 1800 mama părţii vătămate a rugat-o pe fiica sa minoră să meargă să aibă grijă de copilul nou născut care tocmai începuse să plângă. Minora a fost însă chemată de inculpat în camera lui, unde privea la televizor fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, astfel că nu a mai ajuns în camera unde se afla copilul.
Inculpatul a ademenit minora, spunându-i că a chemat-o să privească împreună la desene animate, fapt care anterior nu se mai întâmplase.
Mama părţii vătămate a intrat în camera concubinului său, prilej cu care a observat că acesta avea pantalonii scurţi din fâş daţi jos, iar fiica sa, minor P.O.F. îi ţinea organul sexual în mână şi îl masturba în vreme ce inculpatul introdusese mâna în chiloţii minorei şi o pipăia pe organul genital, fiind într-o stare de extaz cu ochii închişi şi savura plăcerile sexuale, ca urmare a masturbării organului genital de către minoră.
În aceste împrejurări, mama părţii vătămate şi-a dat seama că s-a întâmplat ceva grav cu fiica sa şi l-a învinuit pe inculpat că i-a violat fiica.
Din discuţiile ulterioare avute cu minora în prezenţa unui psiholog din cadrul D.G.A.S.P.C. Olt a rezultat că în perioada în care s-a aflat la maternitate, inculpatul a luat-o seară de seară în camera lui, unde a dezbrăcat-o, dezbrăcându-se totodată şi el, şi i-a introdus mâna în vagin punând-o pe minoră să-l masturbeze.
De fiecare dată inculpatul a ameninţat-o pe minoră că, în situaţia în care va relata vreunei persoane cele întâmplate şi, în special, mamei sale, o va bate şi o va trimite la domiciliul fostuluisoţ al mamei.
Minora a mai relatat şi că inculpatul a încercat să-i introducă penisul în gură însă ea a refuzat.
Instanţa a reţinut că fapta inculpatului C.F. care în perioada aprilie 2012 - mai 2012,a obligat-o în mod repetat pe minora P.O.F. să întreţină acte sexuale, prin constrângere şi ameninţare şi profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de viol în formă agravată, prev şi ped de art. 197 alin. (1) rap. la alin. (2) lit. b) şi alin. (3) teza I, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
La termenul de judecată din 17 iulie 2012, inculpatul a recunoscut şi regretat fapta comisă cu prilejul audierii sale şi a solicitat aplicarea art. 3201 C. proc. pen., precizând cu nu solicită readministrarea probatoriul din faza de urmărire penală.
La individualizarea judiciară a pedepsei, s-au avut în vedere criteriile de individualizare prevăzute de lege, limitele de pedeapsă, pericolul social concret al faptei şi făptuitorului şi împrejurarea că acesta are antecedente penale, precum şi împrejurarea că acesta a recunoscut săvârşirea faptei astfel cum a fost descrisă în actul de inculpare solicitând aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen.
Reprezentantul legal al părţii vătămate - B.F. - a declarat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 50.000 lei cu titlu de daune morale.
Stabilirea cuantumului daunelor morale acordate pentru repararea prejudiciului nepatrimonial cauzat prin săvârşirea unei infracţiuni presupune o apreciere în raport cu criterii precum consecinţele negative suferite de victimă în plan fizic şi psihic, importanţa valorilor sociale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care victimei i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 998 C. civ., orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-l repara.
În cauză, indiscutabil s-a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de existenţă a răspunderii civile delictuale: prejudiciul, fapta cu caracter ilicit, culpa autorului şi legătura de cauzalitate.
Într-adevăr, în speţă, prejudiciul cauzat minorei este de natură morală, fiind în mod neîndoielnic afectată persoana şi sensibilitatea fizică şi psihică ale acesteia, relaţii sociale ocrotite de legea penală.
Prin urmare, nu se poate contesta rezultatul dăunător direct, de natură morală, al infracţiunii, asupra părţii vătămate, fiind aduse în mod real vătămări asupra valorilor şi drepturilor nepatrimoniale, strâns legate de personalitatea umană.
S-a reţinut că victimei i-a fost produsă o traumă concretizată în sentimentul de teamă imediată, traumatiza rea, în special, psihică la care a fost supusă reprezintând motive temeinice pentru admiterea acţiunii civile şi obligarea inculpatului la plata sumei de 50.000 lei, cu titlu de daune morale, avându-se în vedere că inculpatul a declarat că este de acord să despăgubească integral victima.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul C.F., solicitând reindividualizarea pedepsei, în sensul reducerii sub minimul special prevăzut de lege, cu reţinerea dispoziţiilor 74 lit. c) şi art. 76 C. pen., deoarece este tânăr, nu are antecedente penale, solicitând judecarea conform procedurii simplificate, prev.de art. 3201 C. proc. pen., fapta fiind un accident în viaţa sa, avându-se în vedere şi concluziile certificatului medico-legal şi declaraţia învăţătoarei din sat.
Pe latură civilă a solicitat reducerea cuantumului daunelor morale la care a fost obligat, deoarece suma acordată părţii vătămate este mult prea mare.
Prin Decizia penală nr. 304 din 16 octombrie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul C.F. împotriva sentinţei penale nr. 135 din 20 iulie 2012, pronunţată de Tribunalul Olt, în Dosarul nr. 3529/104/2012.
A fost dedusă detenţia în continuare, la zi, şi menţinută starea de arest preventiv a inculpatului.
Apelantul inculpat a fost obligat la plata sumei de 280 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei a reprezentat onorariu apărător oficiu.
Curtea de Apel a constatat că încadrarea juridică a faptei este corectă, iar pedeapsa aplicată inculpatului este just individualizată, atât ca întindere, cât şi ca modalitate de executare, şi nu există temeiuri pentru reţinerea în favoarea inculpatului a circumstanţei judiciare atenuante, prev.de art. 74 lit. c) C. pen., cu consecinţa reducerii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, s-a apreciat că aceasta a fost corect soluţionată de instanţa de fond, suma acordată părţii vătămate P.O.F., prin reprezentantul legal al acesteia, B.F., cu titlu de daune morale, fiind corect stabilită, astfel încât nu se impune reducerea ei.
Împotriva acestei decizii inculpatul a declarat, în termen legal, recursul de faţă, solicitând, prin acordarea de circumstanţe atenuate în condiţiile art. 74 C. pen., o reindividualizare a pedepsei principale în sensul reducerii acesteia la un cuantum în raport cu care executarea să poată fi suspendată în condiţiile art. 861 C. pen., iar în latură civilă, reducerea cuantumului daunelor morale la care a fost obligat (cazuri de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 14 şi pct. 17 C. proc. pen.).
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând recursul declarat în raport cu motivele de casare invocate dar şi în raport cu prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., constată că acesta este nefondat.
Potrivit art. 52 C. pen., pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului.
Scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, iar prin executarea pedepsei se urmăreşte formarea unei atitudini corecte faţă de muncă, faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială.
Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a C. pen., de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de alte împrejurări care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni nu se rezumă numai la împiedicarea condamnatului de a comite alte încălcări ale legii penale, ci are ca scop şi atenţionarea celorlalţi destinatari ai legii penale de a nu comite astfel de încălcări, fiind astfel satisfăcute atât scopul imediat cât şi scopul mediat al pedepsei. Nu se poate vorbi de scopul preventiv al pedepsei înţelegând prin aceasta numai dezideratul împiedicării condamnatului de a săvârşi noi infracţiuni, ignorându-se valenţele educative şi intimidante ale pedepsei pronunţate faţă de ceilalţi membri ai societăţii.
Reeducarea sau îndreptarea condamnatului constă în aptitudinea pedepsei de a înlătura relele convingeri şi deprinderi ale acestuia şi a inocula valenţe comportamentale în strictă concordanţă cu cerinţele de respectare a dispoziţiilor cuprinse în normele de drept penal.
Este incontestabil că decizia inculpatului de recunoaştere a faptei şi solicitarea de judecată în procedura simplificată prevăzută de art. 3201 C. proc. pen. nu exclude, în principiu, posibilitatea ca instanţa, în considerarea datelor care caracterizează pozitiv persoana şi conduita inculpatului atât inainte cât şi în cursul procesului penal, să reţină şi circumstanţe atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen.
Trebuie însă subliniat că art. 74 C. pen., în ansamblul său, arată împrejurările care constituie circumstanţe atenuante judiciare, dar instanţa are posibilitatea- şi nu obligaţia-, să decidă, în raport cutoate împrejurările cauzei, dacă se impune sau nu ca acestea să fie reţinute în favoarea inculpatului şi să li se dea efectul prevăzut de art. 76 C. pen.
Recunoaşterea unor date sau împrejurări ale realităţii ca fiind circumstanţe atenuante nu este posibilă decât dacă circumstanţele avute în vedere de instanţă reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblul său, sau îl caracterizează într-o asemenea manieră pe inculpat încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunea săvârşită satisface imperativul unei juste individualizări a pedepsei.
În cauză însă inculpatul a comis o infracţiune gravă,fapta sa aducând atingere relaţiilor sociale care se constituie şi se desfăşoară în legătură cu apărarea dreptului la viaţă imtimă şi inviolabilitatea sexuală al fiecărei persoane.
În raport cu gradul ridicat de pericol social al faptei, reflectat de modul în care inculpatul a conceput-o şi săvârşit-o - în perioada aprilie 2012 - mai 2012 a obligat-o în mod repetat pe minora P.O.F., în vârstă de numai 8 ani, fiica concubinei sale, să întreţină acte sexuale, prin constrângere şi ameninţare şi profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra - dar şi persoana inculpatului, care nu are antecedente penale, a avut o atitudine sinceră, recunocând săvârşirea faptei - motiv pentru care i-au şi fost aplicate dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. - rezultă că instanţele au făcut o justă şi corectă individualizare a pedepsei şi au apreciat corect, în deplin acord cu criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), că 10 ani închisoare reprezintă un cuantum necesar şi suficient realizării dublei finalităţi a pedepsei (art. 52 C. pen.) - reeducarea inculpatului şi prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.
Înalta Curte apreciază în context că pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată inculpatului este suficientă pentru reeducarea acestuia şi formarea unei atitudini corecte faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială, încât nu este cazul modificării ei, şi că scopul pedepsei poate fi atins numai prin executarea pedepsei în regim privativ de libertate.
Nici cererea referitoare la reducerea cuantumului daunelor morale nu poate fi primită.
Daunele morale, în principiu,nu se concretizează într-o stare de fapt, ci se menţin la nivelul trăirilor psihice, iar evaluarea acestora, chiar atunci când existenţa lor este evidentă, de regulă nu se poate face prin folosirea unor criterii obiective, dauna morală fiind extranee realităţilor materiale, şi întinderea ei nu poate fi determinată decât prin aprecieri, desigur, un arbitrar, şi nu prin operare cu criterii precise, ci pe baza unor aprecieri subiective, în care rolul hotărâtor îl are posibilitatea de orientare a instanţei în cunoaşterea sufletului uman şi a reacţiilor sale; în speţă se apreciază că instanţa de fond a stabilit un cuantum al despăgubirilor morale care reflectă în mod corespunzător prejudiciul moral cauzat părţii vătămate, astfel că nu se impune reducerea acestora.
Asa fiind, obligarea inculpatului la plata sumei de 50.000 lei cu titlu de daune morale, având în vedere că acesta a declarat că este de acord să despăgubească integral victima, este legală şi în deplin acord cu opţiunea acestuia de a ";repara"; într-un fel trauma psihică la care el însuşi a supus victima în vârstă de numai 8 ani.
Faţă de considerentele ce precedă, avându-se în vedere şi faptul că, verificându- se decizia atactă în raport cu prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu se identifică existenţa altor motive, care, analizate din oficiu, să ducă la casare, urmează ca recursul declarat în cauză să fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.F. împotriva Deciziei penale nr. 304 din 16 octombrie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reţinerii şi arestării preventive de la 18 mai 2012, la 9 ianuarie 2013.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 39/2013. Penal. Omorul calificat (art. 175... | ICCJ. Decizia nr. 50/2013. Penal. Lovirea sau alte violenţe... → |
|---|
