ICCJ. Decizia nr. 3914/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs

Comentarii

0



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3914/2012

Dosar nr. 2919/114/2011

Şedinţa publică din 28 noiembrie 2012

Deliberând asupra recursurilor de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 159 din data de 22 noiembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Buzău, secţia penală, în Dosarul nr. .2919/114/2011, în baza art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 74 şi 76 lit. a) C. pen., a fost condamnată inculpata D.A.l., domiciliată în municipiul Buzău, judeţul Buzău şi iară forme legale în municipiul Buzău, judeţul Buzău la o pedeapsă de 4 ani închisoare.

Conform art. 65 C. pen., a fost aplicată faţă de inculpată pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 71 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen., pe o durată de 2 ani calculată începând cu data executării pedepsei principale.

În baza art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 şi 76 lit. e) C. pen., a fost condamnată inculpata la o pedeapsă de 2 luni închisoare.

Conform art. 33, art. 34 C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpata având de executat pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară.

S-au aplicat dispoziţiile art. 71 şi 64 lit. a), teza a lI-a, b) şi c) C. pen., pe durata executării pedepsei.

S-a dispus anularea chitanţei de depunere numerar falsificată şi a celor 17 ordine de plată.

A fost obligată inculpata la plata sumei de 5000 leişi a dobânzilor legale aferente, despăgubiri civile către partea civilă SC M.E. SRL şi la 196.205,15 lei cu dobânzile legale aferente către partea civilă SC M. SRL şi la 600 lei cheltuieli judiciare către stat din care 200 lei onorariu apărător din oficiu.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că SC M. SRL Buzău este un cabinet medical de radiologie şi imagistică situat în Policlinica 23 August din municipiul Buzău.

La data de 01 aprilie 2003 SC M. SRL Buzău, administrată de numita A.M. a angajat-o pe inculpata D.A. Iuli, prin contract individual de muncă, în funcţia de contabil, funcţie în care aceasta avea atribuţii cu privire la întocmirea evidenţei primare, întocmirea balanţelor de verificare lunare si a bilanţului contabil, răspundea de corectitudinea si legalitatea actelor contabile întocmite, păstra şi arhiva actele contabile ale firmei, etc.

Prin împuternicirea din data de 15 martie 2003 administratorul A.M. a împuternicit-o pe inculpata D.A. Iuli să efectueze în numele SC M. SRL Buzău, depuneri de documente de plată la ghişeele băncii, depuneri de numerar şi ridicări de extrase de cont.

La sfârşitul lunii ianuarie 2010, mergând la B.T. -Sucursala Buzău, administratorul societăţii A.M. a constatat că inculpata D.A.I. ridică unele suspiciuni referitor la depunerea sumei de 5.000 lei în contul firmei SC M.E. SRL Buzău deschis la această bancă, suma respectivă pe care administratorul societăţii i-o înmânase contabilei la data de 28 ianuarie 2010 pentru a o depune la bancă neapărând ca fiind virată în conturile firmei.

Ulterior, pentru a ascunde faptul că nu depusese suma de 5.000 lei la B.T., inculpata D.A. Iuli a falsificat o chitanţă de depunere de numerar emisă anterior de bancă şi i-a prezentat administratorului A.M. ca justificare a efectuării operaţiunii de depunere, însă în momentul în care s-a prezentat cu chitanţa respectivă la bancă, administratorul societăţii a constatat că respectiva chitanţă fusese falsificată.

A.M. s-a adresat unei societăţi de expertiză contabilă, membră A.C.E.C.C.A.R. din România, respectiv SC C. SRL Buzău, în vederea efectuării unei verificări contabile privind legalitatea şi realitatea înregistrărilor contabile efectuate de inculpata D.A.I. în perioada 01 iulie 2007 - 30 noiembrie 2009 pentru SC M. SRL Buzău.

În urma verificării contabile extrajudiciare, SC C. SRL Buzău a comunicat administratorului societăţii A.M. că în perioada analizată s-a constatat efectuarea unor plăţi în valoare totală de 196.205,15 lei către trei societăţi comerciale (SC O. SRL, SC C.C.P.C. SRL şi SC M. SRL) pentru care nu existau facturi înregistrate în evidenţa contabilă a societăţii şi că nu există niciuna din facturile care apar menţionate în ordinele de plată prin care s-au făcut aceste plăţi.

Conform fişelor analitice partener anexe la materialul de verificare se constată că în perioada 12 octombrie 20071 noiembrie 2009 în contul SC O. SRL s-au efectuat viramente în valoare totală de 160.914,05 lei, în perioada 17-23 decembrie 2009 către SC C.C.P.C. SRL s-a virat suma de 23.428,75 lei, iar Ia data de 13 august 2009 către SC M. SRL s-a virat suma de 11.862,35 lei.

Administratorul A.M. a menţionat că la data de 28 ianuarie 2010 i-a dat inculpatei D.A.I. suma de 5.000 Iei in vederea depunerii în contul bancar al SC M.E. SRL Buzău deschis Ia B.T., iar ulterior a constatat că aceasta şi-a însuşit suma respectivă de bani şi i-a prezentat o chitanţă de depunere de numerar falsificată pentru a justifica efectuarea operaţiunii.

De asemenea aceasta a mai arătat că nu a avut cunoştinţă de viramentele bancare în sumă totală de 196.205,15 lei efectuate către cele trei societăţi comerciale, nu îi cunoaşte pe administratorii acestor societăţi şi nu a avut niciodată relaţii comerciale cu firmele în cauză.

Din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 26 aprilie 2010 întocmit de Serviciul Criminalistic din cadrul I.P.J. Buzău rezultă că semnăturile de pe cele 17 ordine de plată de la rubrica „semnătura plătitorului „ au fost executate de numita A.M.

A.M. a arătat că nu are cunoştinţă de tranzacţiile menţionate pe aceste ordine de plată, acestea fiind completate integral de contabila D.A.I. şi este posibil să fi semnat aceste ordine de plată, iară a verifica dacă datele şi facturile menţionate în aceste ordine corespundeau realităţii.

Inculpata D.A. Iuli a recunoscut că toate ordinele de plată au fost completate de ea, iar facturile menţionate în aceste ordine de plată le-a trecut în mod fictiv, ele neexistând în realitate.

Inculpata D.A. Iuli a arătat că pe lângă funcţia de contabil pe care o deţinea in cadrul SC M. SRL, în urma unor înţelegeri verbale avute cu administratorii SC O. SRL, SC C.C.P.C. SRL şi SC M. SRL, conducea şi evidenţa contabilă a acestor societăţi.

Cu privire la motivul pentru care a întocmit cele 17 ordine de plată identificate ca reprezentând viramente din contul SC M. SRL Buzău în conturile celor 3 societăţi, iară a avea la bază documente justificative, inculpata D.A.l. a recunoscut faptul că a completat personal ordinele de plată în litigiu cu date nereale, deoarece nu au existat niciodată relaţii comerciale între aceste societăţi şi că a procedat astfel la solicitarea administratorului A.M. întrucât aceasta ar fi avut nevoie de bani şi nu dorea să îi ridice personal din firmă.

Inculpata D.A.l. a menţionat că nu a adus la cunoştinţă administratorilor celor trei societăţi titlurile cu care au fost viraţi banii şi nu le-a dat explicaţii cu privire la provenienţa sau destinaţia acestor bani.

D.A.l. a recunoscut faptul că în perioada 2007-2009 a efectuat în conturile SC O. SRL Buzău, administrată de învinuita D.l., un număr de 14 viramente în valoare totală de 160.914,05 lei şi că ulterior administratorul D.l. i-a înapoiat suma de 139.950 lei, pe care motivează că a remis-o administratorului A.M.

Cu privire la cele două viramente efectuate în perioada 17-23 decembrie 2009 către SC C.C.P.C. SRL Buzău în valoare totală de 23.428 lei, inculpata D.A.l. a precizat că a primit întreaga sumă de la administratorul R.C.A. şi că ulterior a remis-o administratorului A.M.

Referitor la viramentul în sumă de 11.862,35 lei efectuat în contul SC M. SRL, inculpata D.A.l. a arătat că a recuperat de la administratorul M.D. suma de 10.000 lei pe care a remis-o administratorului A.M.

Cu privire la suma de 5.000 lei pusă la dispoziţia sa la data de 28 ianuarie 2010 de administratorul A.M. în scopul de a fi depusă in contul bancar al SC M.E. SRL Buzău, deschis la B.T. - Sucursala Buzău, inculpata D.A.l. a recunoscut faptul că şi-a însuşit-o deoarece avea unele probleme financiare şi a procedat la falsificarea unei chitanţe de depunere numerar, prin decuparea unor cifre, apoi prin xerocopierea acesteia şi i-a prezentat-o ulterior administratorului A.M. pentru a o convinge că a depus suma de 5.000 lei în contul societăţii.

A.M., administrator al SC M.E. SRL şi al SC M. SRL s-a constitui parte civilă cu suma de 5.000 lei (pentru SC M.E. SRL) şi 196.205,15 lei (pentru SC M. SRL) la care se calculează dobânda legală aferentă.

În drept, faptele inculpatei D.A.l. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată şi fals în înscrisuri sub semnătura privată în formă continuată prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 33 lit. a) C. pen.

La individualizarea pedepselor s-au avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de lege, gradul de pericol social al faptelor precum şi persoana inculpatei care se află la prima încălcare a legii penale şi a recunoscut parţial comiterea faptelor.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel partea civilă A.M. şi inculpata D.A.I., criticând-o ca fiind netemeinică şi nelegală aşa cum se va arăta în continuare:

În apelul său, partea civilă A.M. a criticat sentinţa în latură penală apreciind pedeapsa aplicată inculpatei ca fiind excesiv de blândă în raport de cuantumul prejudiciului care este mare şi nerecuperat. A solicitat în esenţă, majorarea pedepsei aplicate.

În apelul declarat, inculpata D.A.I. a solicitat în principal, administrarea de probe, respectiv:

- reaudierea martorilor C.I. şi M.D.; - partea civilă SC M. SRL să depună la dosar bilanţul din perioada 2007-2009; -acte în circumstanţiere.

Al doilea motiv de apel al inculpatei vizează încălcarea dreptului la apărare, susţinând în acest sens că la termenul din 17 mai 2011 nu a avut apărător.

Un alt motiv de apel se referă la schimbarea încadrării juridice a faptei, conform art. 334 C. proc. pen., în infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen. şi respectiv, delapidare prev. de art. 215¹ alin. (1) C. pen.

Pe fond, inculpata a solicitat achitarea în temeiul art. 10 lit. b) C. proc. pen., deoarece sumele de bani au fost scoase din cont cu acordul părţii civile A.M.

În subsidiar, inculpata a solicitat suspendarea pedepsei aplicate sub supraveghere conform art. 86¹ C. pen.

Prin Decizia penală nr. 65 din 19 aprilie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de partea civilă A.M., domiciliată în municipiul Buzău, judeţul Buzău şi de inculpata D.A.I., domiciliată în municipiul Buzău, judeţul Buzău, împotriva sentinţei penale nr. 159 din 22 noiembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Buzău, secţia penală.

Au fost obligaţi apelanţii la câte 300 lei cheltuieli judiciare către stat.

Curtea examinând hotărârea apelată în raport de actele şi lucrările dosarului, susţinerile părţilor şi dispoziţiile incidente în materie, a constatat apelurile ca nefondate:

Cu privire la apelul declarat ele inculpata D.A.I.: Situaţia de fapt, împrejurările şi modalitatea de săvârşire a infracţiunilor au fost corect reţinute de instanţa fondului - aşa cum s-a arătat pe larg mai sus - în sensul că, în perioada octombrie 2007 - decembrie 2009, inculpata în calitate de contabilă la SC M. SRL Buzău, în baza unor ordine de plată completate de în fals, a transferat, prin inducerea în eroare a administratorului acestei societăţi A.M., suma totală de 196.205 lei în conturile a trei societăţi comerciale unde aceasta ţinea contabilitatea, iar de aici sumele de bani au fost ridicate de către administratorii acestor societăţi şi au fost predate inculpatei care le-a folosit în interes personal prejudiciind SC M. SRL Buzău. în luna ianuarie 2010, inculpata şi-a însuşit suma de 5.000 lei pe care partea civilă A.M. i-o înmâna-se pentru a o depune la B.T., în contul SC M.E. SRL, prezentându-i părţii vătămate o chitanţă de depunere în numerar falsificată de ea pentru a o asigura pe aceasta că a efectuat operaţiunea de depunere a sumei de bani în bancă.

Probele administrate în cauză respectiv: plângerea şi declaraţiile părţii vătămate A.M., actele constitutive ale SC M. SRL Buzău, raportul verificării extrajudiciare efectuate de către SC C. SRL, declaraţiile inculpatei, declaraţiile martorilor, extrase de conturi bancare, copii de pe ordinele de plată, completate în fals, copie de pe chitanţa de depunere numerar a sumei de 5.000 lei din data de 28 ianuarie 2010 falsificată, raportul de constatare tehnico ştiinţifică din 26 aprilie 2010, ordonanţa de instituire a sechestrului asigurător au fost bine analizate şi interpretate de instanţa de fond, astfel că încadrarea juridică corespunde faptelor săvârşite.

Din acest punct de vedere, Curtea a apreciat că nu se impune completarea probatoriilor, schimbarea încadrării juridice a faptelor- aşa cum s-a solicitat - şi nici achitarea inculpatei conform art. 10 lit. b) C. proc. pen.

Cu privire la motivul de apel privind încălcarea dreptului la apărare, Curtea a constatat că, la termenul din 17 mai 2011 inculpata a avut apărător din oficiu care i-a asigurat apărarea.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpatei Curtea a apreciat că, prima instanţă a avut în vedere dispoziţiile art. 72 C. pen. care prevăd criteriile generale de individualizare şi a acordat semnificaţie juridică gradului ridicat de pericol social al faptelor, împrejurărilor în care sau săvârşit, dar şi persoanei inculpatei care nu este cunoscută cu antecedente penale, nu a dorit să dea declaraţie la instanţa de fond şi nici la apel şi a avut o atitudine parţial sinceră, recunoscând săvârşirea faptelor în mod circumstanţiat.

În raport şi cu dispoz. art. 52 C. pen.. care prevăd scopul pedepsei, respectiv prevenţia generală şi specială, pedeapsa de 4 ani închisoare cu executare în regim de detenţie este just şi corect individualizată şi nu se impune aplicarea dispoz. art. 86¹ C. pen. referitoare la suspendarea pedepsei sub supraveghere astfel cum s-a solicitat.

Cu privire la apelul declarat de partea civilă Albii Măria: Prin apelul declarat, partea civilă, administrator al SC M. SRL şi SC M.E. SRL Buzău, a solicitat majorarea pedepselor aplicate inculpatei urmând a se avea în vedere pericolul social creat, dar şi cuantumul prejudiciului care este mare şi nerecuperat.

În raport de motivarea pct. 1, de individualizarea pedepselor efectuată de prima instanţă, de împrejurarea că apelanta în vârstă de 54 de ani nu este cunoscută cu antecedente penale şi nu provine dintr-un mediu cu potenţial criminogen ridicat, fiind la primul conflict cu legea penală, Curtea a apreciat că scopul preventiv educativ al pedepselor aplicate în sensul dispoziţiilor art. 52 C. pen., poate fi atins în cuantumul şi modalitatea de executare stabilite de instanţa de fond.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs părţile civile A.M. şi SC M. SRL tară a depune în scris motivele de recurs, însă invocând in concluziile orale dispoziţiile art 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., pentru considerentele arătate în încheierea de dezbateri şi inculpata D.A.I.

În motivele sale scrise de recurs inculpata a învederat următoarele (pag. 21-25):

În conformitate cu disp. ari. 385⁹ pct. 17¹ C. proc. pen., instanţele au făcut o greşită interpretare şi aplicare a disp. art. 320¹ C. proc. pen. întrucât deşi inculpata se afla într-o situaţie tranzitorie, deoarece judecata fondului a avut loc anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, apelul a fost judecat după declararea ca neconstituţionale a unora dintre prevederile art. 320¹ C. proc. pen., împrejurare care obliga instanţa de apel să pună în vedere inculpatei aceste dispoziţii legale şi să consemneze explicit poziţia sa în legătură cu recunoaşterea învinuirii şi solicitarea de a beneficia de textul legal menţionat.

O asemenea îndatorire revenea instanţei cu atăta mai mult cu cât inculpata nu a fost niciodată audiată pe parcursul procesului penal, dar în faza de urmărire penală, precum şi prin concluziile apărătorilor săi, a declarat că recunoaşte învinuirea ce i-a fost adusă, deci era dreptul său de a beneficia de cauza legală privind reducerea limitelor de pedeapsă.

Împrejurarea că inculpata a fost asistată de un apărător ales, nu scuteşte instanţa de această îndatorire, cu atât mai mult cu cât în situaţia explicită în care se afla, dispoziţiile privind incidenţa art. 320¹ C. proc. pen. în împrejurările tranzitorii la care se referă legiuitorul era vădită.

În recurs inculpata D.A. învedereză instanţei că recunoaşte în totalitate faptele astfel cum au fost descrise în actul de sesizare, îşi însuşeşte materialul probator administrat în cauză şi solicită să beneficieze de art. 320¹ C. proc. pen.

II. În temeiul cazului de casare prev. de art. 385⁹ pct. 17 C. proc. pen., inculpata a solicitat instanţei să dispună schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina sa din infr. prev. de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. în infr. prev. de art. 215 alin. (1), (2) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (17 acte materiale) şi infr. prev. de art. 215¹ alin. (1) C. pen.

Această solicitare a fost formulată de inculpată şi cu ocazia judecării apelului, deoarece este evident că atât rezoluţia infracţională, cât şi modalitatea de realizare a acesteia au fost diferite.

Referitor la emiterea celor 17 Ordine de Plată în favoarea unor societăţi comerciale care nu aveau raporturi contractuale cu SC M.E. SRL, inculpata a recunoscut că a dispus plăţile în baza unor facturi fictive, iar sumele de bani au intrat în mod necuvenit în patrimoniul celor 3 firme, ceea ce reprezintă infracţiunea de înşelăciune comisă în condiţiile art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

În mod corect instanţele au reţinut că mijlocul fraudulos prin care a fost realizată prejudicierea SC M.O.E. SRL l-au reprezentat cete 17 Ordine de Plată cu privire la care de altfel s-a şi dispus anularea şi în legătură cu a căror completare s-a reţinut în sarcina inculpatei D.A. infracţiunea prevăzută de art. 290 C. pen.

În legătură cu suma de 5.000 lei, inculpata a recunoscut că a primit-o de la A.M. în ziua de 28 ianuarie 2010, în vederea depunerii în contul societăţii deschis la B.T. Sucursala Buzău şi că şi~a însuşit această sumă de bani în vederea rezolvării unor probleme personale, ceea ce consituie o infracţiune distinctă, respectiv aceea de delapidare, în raport de atribuţiile de serviciu ale inculpatei care presupuneau inclusiv gestionarea resurselor financiare ale societăţii.

Prin urmare, modalitatea de însuşire a acestei sume de bani este circumscrisă unei rezoluţii infracţionale diferite şi îmbracă forma infr. prev. de art. 215¹ alin. (1) C. pen.

III În temeiul cazului de casare prev. de art. 385⁹ pct. 10 C. proc. pen., inculpata a solicitat admiterea prezentului recurs, casarea Deciziei penale nr. 65719 aprilie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, urmând a se constata că hotărârea instanţei este practic nemotivată, magistraţii de la instanţa de prim control judiciar respingând ambele apeluri fără o motivare,corespunzătoare şi fără a răspunde motivelor de critică formulate de inculpată.

Deşi este o cale de atac devolutivă, apelul s-a limitat la judecarea superficială a cererilor formulate de părţi, au fost respinse cererile în probaţiune formulate de inculpată, deşi acestea erau esenţiale pentru lămurirea situaţiei de fapt şi pentru garantarea dreptului său la apărare, Curtea de Apel Ploieşti limităndu-se la reluarea unor fraze din hotărârea primei instanţe. Deşi inculpata nu fusese niciodată audiată în cauză, magistraţii au omis să o informeze cu privire la posibilitatea recunoaşterii vinovăţiei în condiţiile art. 320¹ C. proc. pen.

Hotărârea pronunţată în apel este practic nemotivată, iar respingerea probelor s-a făcut fără o justificare concretă, prin urmare cereri esenţiale formulate de inculpată, au fost respinse în mod total nemotivat.

IV. În temeiul cazului de casare prev. de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., inculpata a solicitat instanţei de recurs să procedeze la reindividualizarea pedepsei raportat la criticile expuse anterior, reţinând dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen. şi considerând câştigate cauzei circumstanţele atenuante deja reţinute.

Inculpata a comis inj"racţiuni pe care le-a recunoscut, le regretă şi doreşte în mod sincer să recupereze prejudiciul într-un termen cât mai scurt, lucru care nu ar fi în mod obiectiv posibil în condiţiile aplicării unei sancţiuni privative de libertate.

Urmează să fie avute în vedere comportarea foarte bună a inculpatei anterior comiterii faptelor, atitudinea procesuală sinceră, vârsta acesteia, respectiv 54 ani, problemele grave de sănătate cu care se confruntă, atât aceasta cât şi soţul său şi care reprezintă, într-o oarecare măsură, justificarea faptelor pe care Ie-a săvârşit.

După încetarea raporturilor contractuale cu partea civilă, inculpata a continuat să desfăşoare activităţi potrivit competenţei şi nivelului său de pregătire profesională, fiind apreciată ca o persoană serioasă şi integră, ceea ce face dovada că faptele comise reprezintă un accident nefericit în existenţa sa, iar regretele exprimate au un caracter sincer.

S-au ataşat la dosar înscrisuri în circumstanţiere reprezentant acte medicale ce atestă starea de sănătate a soţului inculpatei, dar şi caracterizări ale inculpatei în relaţia cu alţi angajatori.

În şedinţa publică din data de 14 noi. 2012, recurenta inculpată a fost audiată aceasta precizând că solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, probe pe care le cunoaşte şi şi le însuşeşte, că recunoaşte în totalitate faptele pentru care a fost trimisă în judecată, astfel cum sunt descrise în actul de sesizare a instanţei şi le regretă, că nu solicită administrarea de probe noi, cu excepţia înscrisurilor în circumstanţiere. A mai precizat că la termenul de judecată din data de 17 mai 2011 s-a consemnat în mod eronat faptul că nu a solicitat aplicarea prevederilor art. 320¹ C. pen. pen.

Curtea, analizând hotărârea din perspectiva motivelor invocate şi a cazurilor de casare prev. de art. 385⁹ pct. 17¹, 17, 10 şi 14 C. proc. pen., apreciază căile de atac ca fiind nefondate pentru următoarele considerente:

Instanţele de fond şi de apel, în urma unor riguroase analize a ansamblului probator, au reţinut corect situaţia de fapt şi întrunirea condiţiilor tragerii la răspundere penală a inculpatei.

În recurs inculpata a recunoscut în totalitate activitatea infracţională reţinută în sarcina acesteia, solicitând aplicarea art 320¹ C. proc. pen. (judecata în cazul recunoaşterii vinovăţiei), potrivit căruia:

(1). Până la începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei şi solicită ca judecata să se facă în baza probe/or administrate în faza de urmărire penală.

(2). Judecata poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, doar atunci când inculpatul declară că recunoaşte în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare a instanţei şi nu solicită administrarea de probe, cu excepţia înscrisurilor în circumstanţiere pe care le poate administra la acest termen de judecată.

(3). La termenul de judecată, instanţa întreabă pe inculpat dacă solicită ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaşte şi le însuşeşte, procedează la audierea acestuia şi apoi acordă cuvântul procurorului şi celorlalte părţi.

(4). lnstanţa de judecată soluţionează latura penală atunci când din probele administrate în cursul urmăririi pena/e rezultă că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpai.

(5). Instanţa va pronunţa condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii, şi de reducerea, cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii. Dispoziţiile alin. (1)-(6) nu se aplică în cazul în care acţiunea penală vizeazci o infracţiune care se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă.

(6). Instanţa respinge cererea atunci când constată că probele administrate în cursul urmăririi penale nu sunt suficiente pentru a stabili că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat. In acest caz instanţa continuă judecarea cauzei potrivit procedurii de drept comun.

Textul a fost introdus prin Legea nr. 202/2010 publicată în M. Of. din data de 26 octombrie 2010, iar prin Decizia Curţii Constituţionale 1470 din 8 noiembrie 2011, publicată în M. Of. din data de 2 decembrie 2011, s-a statuat în sensul că dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen. sunt neconstituţionale în măsura în care nu permit aplicarea legii penale mai favorabile tuturor situaţiilor juridice născute sub imperiul legii vechi şi care continuă să fie judecate sub legea nouă, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

Faptele ce fac obiectul prezentei cauze au fost săvârşite in perioada octombrie 2007-ianuarie 2010, astfel încât inculpata ar fi putut beneficia de cauza legală de reducere a pedepsei dacă ar fi solicitat aceasta în cursul judecării fondului sau apelului.

Critica formulată în recurs de către inculpată vizează, în esenţă, faptul că, instanţa de apel nu a manifestat rol activ, şi nu a explicat inculpatei consecinţele juridice ale aplicării art. 320¹ C. proc. pen.

Se constată însă că prima instanţă a explicat inculpatei dispoziţiile art 320¹ C. proc. pen., în şedinţa publică din data de 17 mai 2011, când inculpata personal şi asistată de avocat ales (fila 25), a arătat că recunoaşte parţial faptele pentru care a fost trimisă în judecată şi nu doreşte să dea declaraţie în faţa instanţei, dar îşi menţine declaraţiile din cursul urmăririi penale. Această poziţie a fost menţinută şi în apel.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti la data de 16 decembrie 2011, inculpata fiind prezentă şi asistată de apărător ales la data de 10 aprilie 2012 când a arătat că nu înţelege să dea o nouă declaraţie, precizând că îşi menţine declaraţia dată în cursul urmăririi penale şi solicitând, pe fond, achitarea sa, în temeiul art 10 lit. b) C. proc. pen., pe motiv că fapta nu este prevăzută de legea penală.

Înalta Curte reţine faptul că rolul activ al instanţei nu presupune o subrogare în drepturile apărătorului şi o cenzurare a strategiei apărării, care este liberă să evalueze situaţia juridică a inculpatei şi să stabilească ansamblul demersurilor şi solicitărilor în faţa instanţei. Instanţa exercită rolul activ în continuare în cauză însă în măsura în care apărarea calificată alege să solicite achitarea, inclusiv pe considerentul că fapta cercetată nu este prevăzută de legea penală, iar poziţia liber exprimată a inculpatei asistate de apărătorul său ales, este în sensul că doreşte să beneficieze de dreptul la tăcere, explicarea şi invocarea conţinutului textului prevăzut de art 320¹ C. proc. pen., care presupune că partea recunoaşte necondiţionat acuzaţia în materie penală şi achiesează la materialul probator, nu este oportună. Poziţia inculpatei care solicită achitarea este contrară aceleia prevăzute de art 320¹ C. pen. pen. şi exonerează instanţa de obligaţia legală stabilită în acelaşi text (320¹ alin. (3)). În condiţiile în care partea şi-a menţinut atitudinea procesuală, iar dispoziţiile art. 320¹ C. proc. pen., fuseseră deja explicitate de prima instanţă, inculpata cunoscând conţinutul textului şi condiţiile în care poate beneficia de cauza legală de reducere a pedepsei care presupunea achiesarea la datele actului de sesizare şi la probatoriul administrat în acuzare, nu se poate reţine o nesocotire a obligaţiei legale prevăzute de art 320¹ alin. (3) C. proc. pen., de către instanţa de apel.

Inculpata a solicitat aplicarea cauzei legale de reducere a pedepsei tardiv, în recurs, cu depăşirea termenului maxim prevăzut de lege, interpretat ca fiind acela imediat următor publicării Deciziei Curţii Constituţionale, respectiv 2 decembrie 2011. După această dată, în apel, cauza a înregistrat 4 termene (2 februarie, 7 martie, 3 aprilie, 10 aprilie 2012), inculpata fiind prezentă personal şi asistată de apărător ales numai la ultimul, când s-a intrat în dezbateri.

Înalta Curte reţine însă că poziţia parţial sinceră a inculpatei avută în cursul urmăririi penale şi judecăţii în fond a fost evaluată de prima instanţă când a reţinut incidenţa art 74 şi 76 C. pen.

La individualizarea pedepsei aplicate faţă de inculpată au fost analizate criteriile enumerate de art. 72 C. pen. care prevede că la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale ale codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Potrivit art. 76 alin. (2) C. pen., în cazul infracţiunilor prin care s-au produs consecinţe deosebit de grave, dacă se constată că există circumstanţe atenuante, pedeapsa închisorii poate fi redusă cel mult până la o treime din minimul special. Minimul special în cazul infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave este de 10 ani închisoare care, în contextul reţinerii circumstanţelor atenuante, poate fi redus cel mult până la 3 ani şi 4 luni închisoare.

În baza art. 80 C. pen., în caz de concurs între cauzele de agravare şi cauzele de atenuare, pedeapsa se stabileşte ţinându-se seama de circumstanţele agravante, de circumstanţele atenuante şi de starea de recidivă. In caz de concurs între circumstanţele agravante şi atenuante, coborârea pedepsei sub minimul special nu este obligatorie.

Se constată în cauză incidenţa unui concurs între starea de agravare prevăzută de art 41 alin. (2) C. pen. şi circunstanţele atenuante prevăzute de art 74 C. pen., instanţa de fond, stabilind şi aplicând o pedeapsa apropiată de minimul determinat conform art 76 alin. (2) C. pen.

Curtea adaugă aspectelor analizate şi reţinute de instanţele de fond şi apel, evidenţiate anterior, pe aspectul individualizării pedepsei, următoarele precizări:

- gradul de pericol social concret al faptei comise este relativ ridicat, aspect dedus din modul de operare, descris anterior, ce a presupus o pluralitate de acte de executare ce reflectă o perseverenţă infracţională, din urmarea produsă constând într-un prejudiciu considerabil, dar aprobiat de finita determinată de art 146 C. pen.;

- circumstanţele personale demonstrează o lipsă de căinţă activă dedusă din lipsa oricărui efort în acoperirea, chiar şi în parte, a prejudiciului creat. Starea de sănătate personală sau a membrilor de familie nu justifică lipsa acestui efort. De altfel nici nu s-a dovedit cheltuirea unor sume considerabile pentru tratamentul medical şi nici nu s-a susţinut că mobilul faptei ar fi în legătură cu necesitatea de ordin financiar generată de impunerea unei anumite conduite terapeutice. De altfel, activitatea infracţională s-a epuizat în ianuarie 2010 şi actele medicale sunt eliberate în perioada ianuarie - martie 2012.

Toate aceste elemente interpretate coroborat conduc la concluzia că pedeapsa principală şi rezultantă aplicate, în cuantumul de 4 ani închisoare, sunt riguros dozate şi apte să atingă scopul preventiv şi educativ al sancţiunii, astfel încât nu se impune reindividualizarea acestora.

În ceea ce priveşte reţinerea in sarcina inculpatei a unei unice infracţiuni de înşelăciune în formă continuată, Înalta Curte apreciază caracterizarea în drept a faptei ca fiind riguroasă. Astfel inculpata şi-a reprezentat în linii generale activitatea ilicită ulterioară, iar ultimul act de executare desfăşurat în luna ianuarie 2010, ocazie cu care şi-a însuşit suma de 5.000 lei, nu a presupus o nouă şi distinctă rezoluţie infracţională. Faptul că această sumă i-a fost remisă pentru depunerea la bancă, fără a fi necesară, ca în situaţiile anterioare, emiterea unor ordine de plată nu rupe unitatea infracţională. Reprezentarea iniţială a activităţii infracţionale este suficient de clară şi se referă la obţinerea sumelor pe care le gestiona în calitate contabil la cele două firme SC M.E. SRL şi SC M. SRL, fără a necesita identitate de operaţiuni efectuate în acest scop. Operaţiunile au fost însă adaptate situaţiilor concrete ce au facilitat intrarea în posesia sumelor de bani.

În legătură cu încadrarea juridică a faptei cercetate inculpata a solicitat în calea de atac a apelului schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de înşelăciune ce a produs consecinţe deosebit de grave în infracţiunea de delapidare în varianta tip.

Se constată însă că ambele infracţiuni fac parte din Titlul III (infracţiuni împotriva patrimoniului) şi ambele, în varianta agravată a producerii consecinţelor deosebit de grave, au aceleaşi limite de pedeapsă de la 10 la 20 de ani închisoare. Ceea ce caracterizează activitatea inculpatei este aceea că infracţiunea a produs un prejudiciu în cuantum de 201.000 lei, iar potrivit art 146 C. pen., o pagubă materială mai mare de 200.000 lei constituie consecinţe deosebit de grave. Ca urmare cererea de schimbare a încadrării juridice în infracţiunea de delapidare în varianta tip este neîntemeiată.

În drept, fapta inculpatei care în perioada menţionată, prin întocmirea de înscrisuri false şi inducerea în eroare a administratorului societăţilor comerciale a transferat şi şi-a însuşit sume de bani aparţinând acestora, producând un prejudiciu ce constituie consecinţe deosebit de grave, întruneşte elementele constitutive ale înfracţiunii de înşelăciune în variantă agravată, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (5) cu aplicarea art 41 alin. (2) C. pen.

Potrivit art 385⁹ pct. 9 şi 10 C. proc. pen., hotărârea poate fi supusă casării în cazul în care nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia sau instanţa nu s-a pronunţat cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esenţiale pentru părţi, de natură să garanteze drepturile lor şi să influenţeze soluţia procesului.

Analizând structura şi conţinutul deciziei recurate se constată că aceasta cuprinde considerente succinte în fapt şi în drept (pag. 6-7).

În hotărârea C.E.D.O. pronunţată în Cauza Boldea împotriva României (pag. 29, 30) se arată că art. 6 alin. (1) obliga instanţele să işi motiveze hotărârile, şi nu poate fi inţeles in sensul că impune un răspuns amănunţit pentru fiecare argument (Van de Hurk, citata mai sus, § 61). Dimensiunea acestei obligaţii poate să varieze in funcţie de natura hotărârii. Mai mult, instanţa trebuie sa ţină cont mai ales de diversitatea mijloacelor pe care un pledant le poate ridica in instanţă .De aceea, problema de a şti dacă o instanţă şi-a incălcat obligaţia de motivare ce rezultă din art. 6 din Convenţie nu se poate analiza decât in lumina circumstanţelor spetei (Ruiz Torija, citata mai sus, § 29).

În plus, noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă care nu şi-a motivat decât pe scurt hotărârea, prin preluarea motivării instanţei inferioare sau altfel, să fi analizat in mod real chestiunile esenţiale ce i-au fost supuse judecăţii si să nu se fi mulţumit cu a aproba pur si simplu concluziile unei instanţe inferioare (Helle, citata mai sus, § 60).

Daca este adevărat că obligaţia de a-si motiva hotărârile, pe care art. 6 alin. (1) din Convenţie le-o impune instanţelor, nu poate fi inteleasă in sensul de a da un răspuns detaliat la fiecare argument (Perez, citată mai sus, § 81, Van de Hurk, citata mai sus, p. 20, § 61, si Ruiz Torija, citata mai sus, § 29; a se vedea si Jahnke și Lenoble impotriva Franţei (dec.) nr. 40.490/98, C.E.D.O. 2000-IX), trebuie constatat ca, în speţa (c. Boldea), Tribunalul Timiş nu făcuse decât să trimită la considerentele sentinţei pronunţate de Judecătoria Timişoara. Chiar daca aceasta poate constitui o motivare prin preluarea motivelor instanţei inferioare in sensul Cauzei Helle impotriva Finlandei (hotărâre citata mai sus, § 56), ar fi fost necesara o hotărâre motivată in detaliu si completă din partea Judecătoriei Timişoara pentru a putea considera drept echitabilă procedura îndreptata împotriva reclamantului.

Revenind la prezenta cauză, în considerarea caracterului echitabil al procedurii trebuie concluzionat în sensul că şi în cazul în care hotărârea anterioară ar fi expus lapidar şi incomplet considerentele ori aspectele esenţiale pentru părţi, instanţa de recurs are posibilitatea de a înlătura acesta în cadrul judecării căii de atac, fără a fi necesară casarea cu trimitere spre rejudecare. Această din urmă soluţie, întemeiată pe dispoziţiile art 385¹⁵ lit. c) C. proc. pen. este incidenţă atunci când lipseşte motivarea instanţei anterioare ceea ce generează pentru instanţa de recurs imposibilitatea de a cenzura raţionamentul juridic ce a condus la soluţia recurată.

În ceea ce priveşte lipsa pronunţării cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esenţiale pentru părţi, legea prevede condiţii suplimentare pentru a interveni în recurs soluţia de casare cu trimitere spre rejudecare, respectiv ca acestea să fie de natură să garanteze drepturile părţilor şi să poată influenţa soluţia procesului.

În apel inculpata prin apărător ales a solicitat reaudierea martorilor C.I. şi M.D. întrucât la instanţa d fond aceştia ar fi dat declaraţii "pe scurt", aspect ce este de natură a încălca principiul contradictorialităţii. Înalta Curte observă în legătură cu audierea acestor martori că aceasta s-a realizat în şedinţa publică din data de 14 iunie 2011, când inculpata a fost prezentă personal şi asistată de apărător ales, astfel încât inculpata a participat la audiere şi a putut să valorifice prin întrebări pertinente apărarea, atât în persoană proprie cât şi prin apărătorul său, fiind respectate principiile contradictorialităţii, oralităţii şi nemijlocirii. întinderea declaraţiilor acestor martori a fost determinată de conţinutul aspectelor cunoscute nemijlocit de aceştia. In condiţiile în care inculpata nu a relevat în calea de atac necesitatea reaudierii sub aspectul valorificării unor elemente sau intrebări noi, în mod corect s-a considerat cererea lipsită de utilitate.

In ceea ce priveşte solicitarea inculpatei ca partea civilă să depună la dosar bilanţul contabil pentru perioada 2007-2009, în mod riguros a fost apreciată ca nefiind utilă întrucât în sarcina inculpatei s-a reţinut varianta agravată a infracţiunii de înşelăciune pe considerentul cuantumului prejudiciului care depăşeşte 200.000 lei, iar nu pe considerentul producerii unei perturbări grave societăţii comerciale.

În ceea ce priveşte dovedirea acuzaţiei în materie penală, Înalta Curte va evidenţia, în continuare, pe larg, şi va analiza declaraţiile martorilor audiaţi de instanţa de fond, pentru a suplini aspectele evocate anterior în legătură cu conţinutul motivării hotărârii instanţei anterioare.

Astfel martorul M.D. a arătat (fila 32) „Menţin declaraţiile pe care le-am dat în faza de urmărire penală. In luna august anul 2009 am fost contactat de inculpata care mi-a spus că din eroare au fost viraţi nişte bani în contul meu, respectiv suma de 10.000 lei. Eu m-am dus la bancă, am retras suma respectivă de bani deoarece ştiam că nu am în cont asemenea sumă şi i-am înmânat-o inculpatei. Inculpata nu mi-a dat multe explicaţii, mi-a spus că această sumă din eroare a fost depusă în contul său."

Martorul Crăciun Ion a arătat (fila 33) „Menţin declaraţiile date în faza de urmărire penală. Eu am fost angajat la societatea administrată de doamna D. Doamna D. mă folosea ca şofer pe o maşină de taxi. Deseori m-am deplasat împreună cu numita D. la B.R.D. şi U.T. de unde aceasta retrăgea diverse sume de bani, după aceea mă duceam împreună cu doamna D. în zona policlinicii unde îi înmâna doamnei D. anumite sume de bani. Odată d-na. D. deoarece pleca din localitate m-a împuternicit să merg la B.U., aceasta mi-a spus eă vor intra în cont sume de bani pe care eu i-am retras şi i-am înmânat-o inculpatei D. De fiecare dată când i se duceau banii, d-na. D. cobora Ia parter, se apropia de maşina în care mă aflam la câţiva metri, eu puteam observa cum d-na. D. îi dădea d-nei. D. deoarece acest schimb se întâmpla la circa 20 de metri de maşină. De asemenea, când eu i-am dat banii, d-na. D. a coborât şi tot în apropierea maşinii i-am înmânat suma de bani. D-na. D. nu a urcat niciodată în birou să-i ducă banii d-nei.D., cel puţin când am participat eu.

Martorul D.l. a arătat (fila 45) „Menţin declaraţiile pe care le-am dat în faza de urmărire penala. O cunosc pe inculpată deoarece a fost angajata ca si contabil la firma pe care o administram. Am angajat-o la recomandarea vărului doamnei A. Din discuţiile pe care le am purtat cu inculpata am observat că între aceasta si doamna A. exista o relaţie de prietenie. De asemenea inculpata mi-a relatat că doamna A. o ajuta de multe ori în rezolvarea unor probleme pe care le avea. Mi-a spus inculpata că doamna A. urma să o împrumute cu diverse sume de bani pe care aceasta i le va restitui ulterior. Deoarece nu puteau scoate banii din societate decât la sfârşit de an, inculpata m-a întrebat daca sunt de acord să vireze în contul societăţii mele banii. Eu nu mi-am putut imagina că doamna doctor nu ştie de aceasta tranzacţie, că banii pot fi viraţi în contul societăţii mele Iară ştirea şi semnătura doamnei doctor. Inculpata mă anunţa când erau virate sume de bani în contul societăţii mele, eu ridicam aceşti bani şi îi înmânam inculpatei personal. Nu i-am înmânat niciodată aceste sume de bani de faţă cu doamna A. Uneori mergeam la policlinica şi îi dădeam acolo banii, dar niciodată de faţă cu doamna A. Din aceste sume de bani banca îmi oprea nişte rate daca erau la scadenta însă eu am restituit întreaga suma de bani care a fost luata în această modalitate, pe formularele pe care le completam la banca pentru ridicarea banilor nu am scris destinaţia acelor sume. Revin şi arăt că nu-mi amintesc cu exactitate ce completam la rubrica respectiv, probabil " încasări " sau "diverse"sau "plăţi". Toate acele acte nu au fost înregistrate în contabilitatea firmei mele. Nu am ştiut că aceste acte nu sunt înregistrate în contabilitate. Nu-mi explic de ce inculpata a declarat ca mie îmi reveneau circa 5-10 la sută din aceste sume virate . S-au făcut plaţi cu ordine de plată. Când inculpata mi-a solicitat să o ajut să transfere bani în contul meu, bani ce reprezentau un împrumut de la doamna A., aceasta nu mi-a spus ce urma sa facă cu acele sume de bani. Precizez că eu am fost convins totdeauna că inculpata îi va restitui doamnei A. aceste sume de bani obţinute în această modalitate, ba mai mult şi acum am senzaţia că s-au restituit aceste sume de bani. Menţin în totalitate declaraţiile de la urmărirea penală. Eu i-am restituit doamnei A. suma de 200 milioane lei, deoarece nu am putut dovedi ca i-am înmânat întreaga sumă doamnei A. Eu trăiesc cu impresia că se doreşte recuperarea întregului prejudiciu de la mine. Cealaltă suma, diferenţa de bani a recunoscut inculpata ca i-am înmânat-o, de aceea nu i-am restituit întreaga sumă doamnei A. Nu ştiam exact ce sumă de bani va intra în contul firmei mele, eram anunţată de către inculpata D. uneori în cursul aceleiaşi zile."

Martorul R.C.A. (fila 49) a arătat „Menţin declaraţiile pe care le-am dat în faza de urmărire penală. Inculpata a fost contabilă la societatea pe care o administram. Eu aveam un cont deschis la B.T. iar inculpata, fiind contabila mea, m-a întrebat dacă nu vreau să deschid un cont la altă bancă. Astfel am deschis un cont la R.B. La circa 1-2 săptămâni după ce am deschis contul a venit la mine şi mi-a spus că a virat din greşeală nişte bani şi m-a rugat să scot aceşti bani pentru a-i da. Mi-a fost cam teamă, m-am gândit să nu apară acei bani pe firmă dar mi-a spus să stau liniştit că nu se întâmpla nimic. Eu am ridicat suma de bani pe care am înmânat-o inculpatei. Inculpata mi-a spus că va da acei bani persoanei căruia trebuia să vireze suma respectivă. De doua ori mi-au fost virate sume de bani în acel cont. Eu i-am restituit toţi banii şi de fiecare dată inculpata mi-a spus că din greşeală a virat banii. Nu-mi aduc aminte dacă inculpata mi-a spus prima oara când a virat banii în cont că urmează să vireze o sumă de bani pe care eu să o restitui ulterior. O dată i-am dat suma de bani virată în contul meu inculpatei şi o dată fiului acesteia. Menţionez că eu abia deschisesem acea firmă şi nu ştiam exact cum stau lucrurile. I-am permis să facă acest lucru pentru că mi-a spus că este legal. Nu am beneficiat de nicio sumă de bani. Inculpata a fost cea care mi-a sugerat la ce bancă să deschid acel cont. Eu nu ştiu cum au fost evidenţiate în firmă aceste sume de bani. Actele erau la dânsa acasă. Când am ridicat suma de bani de la bancă pe documentul justificativ am menţionat la motivul retragerii prestări servicii, la sugestia inculpatei. Mie mi s-a părut că nu este ceva în regulă, am insistat şi am întrebat-o dacă este în regulă şi mi-a spus că este legal. Nu am fost contactat de inculpată după începerea cercetări lor. Eu am fost cel care a căutat-o pe inculpată pentru a-i cere actele firmei şi am renunţat la serviciile acesteia. Menţionez că aceasta nu şi-a făcut datoria faţă de firma mea, nu era Ia zi cu actele contabile".

Înalta Curte apreciază că declaraţia de recunoaştere a inculpatei se coroborează cu datele furnizate de declaraţiile martorilor menţionaţi şi cu înscrisurile depuse la dosar în cursul urmăririi penale şi sunt apte, astfel cum au reţinut şi instanţele anterioare, să răstoarne prezumţia de nevinovăţie, făcând dovada deplină a celor reţinute în sarcina inculpatei prin actul de sesizare.

Ca urmare, în baza art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge, ca nefondate, recursurile declarate.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de părţile civile A.M. şi SC M. SRL şi inculpata D.A.l. împotriva Deciziei penale nr. 65 din 19 aprilie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă recurentele părţi civile la plata sumei de câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 28 noiembrie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 3907/2012. Penal. Infracţiuni de evaziune...		ICCJ. Decizia nr. 3925/2012. Penal. Plângere împotriva... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 3901/2012. Penal. Cerere de liberare provizorie sub control judiciar (art. 160 ind.2 C.p.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 3905/2012. Penal. Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs ICCJ. Decizia nr. 3907/2012. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs ICCJ. Decizia nr. 3925/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 3927/2012. Penal ICCJ. Decizia nr. 3928/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Falsul în declaraţii (art. 292 C.p.). Recurs