ICCJ. Decizia nr. 3928/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Falsul în declaraţii (art. 292 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3928/2012
Dosar nr. 11652/62/2011
Şedinţa publică din 29 noiembrie 2012
Asupra recursurilor penale de faţă;
Prin sentinţa penală nr. 36 din data de 14 februarie 2012 a Tribunalul Braşov, în baza art. 292 C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul G.T. la pedeapsa de 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii.
În baza art. 85 C. proc. pen. a anulat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 6 luni închisoare (aplicate pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la mărturie mincinoasă prevăzută de art. 25 rap la art. 260 alin. (1) C. proc. pen., cu aplic art. 29 C. proc. pen.) prin sentinţa penală nr 1365 din 17 iunie 2011 pronunţate în Dosarul penal nr 17721/197/2010 al Judecătoriei Braşov, definitivă prin Decizia penală nr 36/2012 a Curţii de Apel Braşov.
În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. proc. pen. a contopit această pedeapsă de 6 luni închisoare cu pedeapsa de 4 luni închisoare aplicată prin prezenta hotărâre, inculpatul G.T. execută pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare. Cu art. 71, 64 lit. a) teza a ll-a, b) C. pen. în baza art. 81, 71 alin. (5) C. proc. pen. a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepselor aplicate. în baza art. 82 C. proc. pen. a stabilit termen de încercare 2 ani şi 6 luni.
A atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a achitat pe acelaşi inculpat relativ la infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. proc. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul S.A.N. relativ la complicitate la infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 26 rap la art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. proc. pen.
A respins pretenţiile părţii civile SC A.R.A. SA Bucureşti.
A obligat pe inculpatul G.T.s să plătească statului suma de 400 lei, restul cheltuielilor judiciare rămân în sarcina statului.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov întocmit în Dosarul de urmărire penală nr. 424/P/2005 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului G.T. pentru săvârşirea unei infracţiuni de înşelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. şi a unei infracţiuni de fals în declaraţii, prev. de art. 292 C. pen. şi a inculpatului S.A.N. pentru săvârşirea unei fapte de complicitate la infracţiunea de înşelăciune, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. (autor G.T.).
În actul de sesizare s-au reţinut următoarele: „în data de 26 mai 2010 inculpatul G.T., cu sprijinul co-inculpatului S.A.N. (ambii făcând parte din corpul agenţilor de poliţie, cel din urmă având aviz de poliţie judiciară), în afara atribuţiilor de serviciu au procedat la producerea intenţionată a unor avarii autoturismului aparţinând SC P.L. I.F.N. SA, utilizat de cel dintâi învinuit, ulterior acesta introducând în acest sens cerere de despăgubire înregistrată din 17 septembrie 2010 la societatea de asigurare SC A.R.A. SA Bucureşti, în aceste împrejurări sesizând inclusiv Secţia nr. 5 Poliţie Braşov, din 12 august 2010 susţinând astfel săvârşirea în noaptea de 06/07 august 2010, a unor fapte penale de distrugere de către autori necunoscuţi.
Prin Poliţa de Avarii şi Furt pentru Autovehicule Comercializate în Sistem Leasing/Credit, încheiată de SC A.R.A. SA şi înregistrat la data de 10 aprilie 2007, autoturismul a fost astfel asigurat privind riscurile respective. Relevant este aspectul subliniat de asigurător prin adresa din 27 aprilie 2011, acesta precizând că „ori de câte ori dauna este urmarea producerii unui risc asigurat, despăgubirea se acordă integral fără obligarea asigurătorului/utilizatorului la plata/suportarea unei franşize şi/sau reîntregirea sumei asigurate. De asemenea, cuantumul ratelor de primă de asigurare nu se modifică."
Sus-numiţii G.T. şi S.A.N. fac parte din corpul agenţilor de poliţie fiind încadraţi la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Braşov, cel dintâi la Secţia 1 de Poliţie Braşov, iar cel din urmă la Serviciul Rutier - B.D.N.E. având inclusiv calitatea de organ de cercetare penală al poliţiei judiciare. Astfel, prin prisma calităţilor lor profesionale, cei doi se cunosc de mai mulţi ani de zile, fiind în relaţii relativ apropiate.
În data de 26 mai 2010, pe timp de seară, cei doi inculpaţi G.T. şi S.A.N. s-au înţeles telefonic să se întâlnească pentru că cel dintâi să-i predea autoturismul său celui din urmă. Astfel, inculpatul S., însoţit fiind de prietenul său, martorul V.V.B., s-au deplasat împreună la locuinţa celui dintâi învinuit, unde acesta Ie-a predat maşina ce se afla parcată în zona respectivă şi cheile acesteia. în continuare, inculpatul S. însoţit de aceeaşi persoană, cel dintâi fiind la volanul maşinii, au plecat cu auto respectiv revenind după aproximativ două ore, când în aceleaşi împrejurări, i-au restituit auto învinuitului G.
În fapt, inculpaţii G.T. şi S.A.N. au convenit anterior producerea cu intenţie avariilor autoturismului respectiv în vederea realizării situaţiei privind aplicarea prevederilor contractului de asigurare şi prezentarea avariilor asigurătorului ca fiind urmarea producerii unuia dintre riscurile astfel asigurate, în scopul obţinerii despăgubirilor aferente. Aceste aspecte reies inclusiv din conţinutul convorbirilor telefonice şi ambientale interceptate şi înregistrate, ce au a fi coroborate cu ansamblul materialului probator administrat în cauză.
Astfel, în după-amiaza aceleiaşi zile, inculpatul G., întâlnindu-se cu numitul N.D.C. - martor în cauza penală nr. 235/P/2009 aflată în acele momente pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov - a purtat cu acesta o discuţie legată de aspecte ce făceau obiectul cauzei respective, în acest context spunându-i martorului respectiv, în clar şi în amănunt - astfel cum rezultă din procesul verbal de redare încheiat în acest sens, că urmează ca autoturismul său, aflat la faţa locului convorbirii respective cu acea ocazie, să fie zgâriat în mod intenţionat pentru fi revopsit în baza convenţiei de asigurare, evenimentul trebuind să pară realizarea riscului astfel asigurat, şi anume un act de huliganism din partea unei persoane necunoscute: „Mâine mă duc la. Acuma o dau astăzi. Vine şi-o ia ăştia de la circulaţie, o duce şi mi-o zgârie roată, roată. Mă duc la constatare şi-o dau s-o revopsească. Şi-a bătut-o C. de mine din Săcele." Mai mult, cu aceeaşi ocazie, inculpatul G. se arată interesat faţă de martorul respectiv de modalitatea practică de reparare a avariilor auto, în mod special dacă janta auto zgâriată sau crăpată ori capacul aferent se schimbă în integralitate sau doar se retuşează.
în acelaşi sens sunt şi convorbirilor telefonice purtate de către cei doi inculpaţi în aceeaşi seară. G. şi S. s-au înţeles verbal ca cel din urmă să vină în zona locuinţei celui dintâi şi să preia maşina de la acesta în vederea producerii avariilor respective, ceea ce s-a şi întâmplat, după aproximativ două ore inculpatul S. restituind maşina astfel avariată în aceleaşi condiţii. Mai mult, cu aceeaşi ocazie, cel dintâi inculpat i-a cerut acestuia din urmă care a şi acceptat verbal, ca în ziua următoare să-l însoţească în deplasarea la asigurător.
De asemenea, în aceeaşi seară, puţin timp mai târziu, inculpatul G. purtând o discuţie telefonică cu o cunoştinţă a sa - „L.", i-a relatat acestuia că în ziua următoare îşi va duce maşina „că mi-au făcut-o ăştia să mi-o vopsească^, referindu-se totodată la persoanele respective ca fiind „unul de la poliţia rutieră.care-i pe radar", însoţit de „un samsar de maşini", precizând că aceştia „.au făcut-o ei de comandă cum au făcut-o.", „. .a făcut-o varză peste tot şi jenţile."
Astfel, fiind cunoştinţe relativ apropiate, atât inculpatul S. - poliţist rutier, cât şi martorul V.V.B. (ascultat în cauză în această calitate fără depunerea formală a jurământului, la cererea să şi în condiţiile art. 85 alin. 5) C. proc. pen.) - având ca ocupaţie inclusiv comerţul cu maşini, au confirmat toate cele reţinute mai sus, negând însă doar producerea cu intenţie a avariilor respective. In acest sens, aceştia au precizat că maşina avea zgârieturi încă de la început când inculpatul G. le-a prezentat-o în acea seară, astfel că, la cererea expresă a acestuia nu au făcut decât să ducă maşina la spălătoria martorului V. pentru a o curăţa în vederea reliefării avariilor respective, iar în dimineaţa zilei următoare toţi cei trei de mai sus s-au deplasat, conform înţelegerii din seara anterioară, la sediul „firmei D." în vederea îndeplinirii formalităţilor de constatare a avariilor respective.
Susţinerile inculpatului S. şi ale martorului V. referitor la negarea aspectului privind producerea intenţionată cu acea ocazie a avariilor respective, urmează a fi înlăturate ca fiind nesincere.
Astfel, caracterul intenţionat al producerii avariilor reiese fără echivoc inclusiv din conţinutul convorbirilor ambientale şi telefonice purtate de către inculpatul G. cu sus-numitul N.D.C. şi aşa-numitul „L." Aşadar, aceste convorbiri au avut loc în aceeaşi zi cu faptele cercetate, fiind atât anterioare producerii avariilor respective (cele ambientale purtate cu N. în după-amiaza aceleiaşi zile), cât şi imediat ulterior acestora (cele telefonice cu „L."). Cu ambele ocazii,inculpatul G. s-a referit la producerea activă a avariilor de către co-inculpatul S., însoţit de către martorul V., individualizându-i pe aceştia ca fiind „unul de la poliţia rutieră.care-i pe radar" (S.), şi respectiv „un samsar de maşini" (martorul V.).
Faţă de cele expuse, apar total neverosimile susţinerile inculpatului S. şi a martorului V. privind conducerea autoturismului cu acea ocazie exclusiv pentru curăţarea acestuia în scopul declarat de evidenţiere a zgârieturilor aflate anterior pe auto respectiv. Mai mult, aceste susţineri sunt contrazise inclusiv de conţinutul concret al convorbirilor dintre cei doi inculpaţi, în mod special prin precizările acestora, precum cele purtate în timp ce auto se afla în posesia inculpatului S., în acest context inculpatul G. precizând „Măi A., şi pragurile, mă!", fiind evident că sublinierea nu s-ar fi referit la acţiunea de curăţare a maşinii. De asemenea, aceleaşi convorbiri evidenţiază caracterul fraudulos al acţiunii respective, cei doi inculpaţi, discutând în aceleaşi împrejurări şi exclusiv pe subiectul respectiv într-o modalitate conspirativă, uneori chiar subliniată expres, la un moment dat inculpatul S. precizând: „A.T., te repeţi şi vorbeşti la telefon!".
Activitatea de complicitate a co-inculpatului S., reţinută la fapta săvârşită în calitate de autor a inculpatului G. - având în vedere tocmai caracterul intenţionat al producerii avariilor - e relevată inclusiv de împărtăşirea de către cel dintâi acestuia din urmă, a unor cunoştinţe în domeniu asimilate prin prisma calităţilor sale profesionale, precum şi de însoţirea acestuia în deplasarea sa în ziua imediat următoare la sediul asigurătorului în vederea îndeplinirii formalităţilor respective.
Cu adresa din 22 martie 2011 a Secţiei nr. 5 de Poliție Braşov, a fost comunicat, în copie, la solicitarea procurorului, Dosarul penal cu nr. unic 8444/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, având ca obiect fapta de distrugere sesizată de către G.T. privind autoturismul respectiv că fiind petrecută în noaptea de 06/07 august 2010.
În conţinutul acestuia se regăsesc consemnate şi subsemnate olograf de către acesta înscrisurile denumite „Reclamație", „Declaraţie" şi o cerere către Secţia 5 de Politie - în toate acestea inculpatul susţinând producerea la acea dată de către autori necunoscuţi a unor avarii autoturismului. De astfel în cadrul cercetărilor efectuate a fost realizată şi o procedură de cercetare la faţa locului, fiind astfel constatată situaţia materială a autoturismului respectiv privind avariile exterioare ale acestuia.
Faţă de cele expuse mai sus, inculpatul G.T., prin introducerea sesizării penale respective şi a declaraţiei procesuale a acestuia, ulterior solicitând chiar o „adeverinţă" în acest sens susţinând aceleaşi aspecte, a declarat organului judiciar competent o situaţie necorespunzătoare adevărului privind împrejurările producerii avariilor autoturismului respectiv în vederea producerii pentru sine a unor consecinţe juridice, ceea ce s-a şi întâmplat în fapt, învinuitul depunând „adeverinţa" respectivă la dosarul de daune astfel format.
Cu privire la data astfel susţinută ca fiind cea a producerii evenimentului asigurat se vor reţine următoarele. Astfel cum reiese din declaraţiile tuturor celor audiaţi în cauză, inclusiv a martorilor T.A. şi M.E. - lucrători în cadrul societăţilor respective de asigurare şi de service auto, precum şi din cele comunicate de către asigurător, cu ocazia deplasării învinuiţilor la sediul acestuia în ziua imediat următoare celei producerii avariilor - 27 mai 2010, nu s-a reuşit constatarea formală a avariilor respective în vederea constituirii dosarului de daune, pe motiv că utilizatorul nu plătise la momentul respectiv „ratele" de leasing, incluzând deci cele privind asigurarea C.A.S.C.O., fiind astfel refuzată emiterea de către proprietarul locator a unei „împuterniciri" necesare în astfel de cazuri.
Având în vedere acest aspect, autoturismul a rămas în incita respectivă a societăţii „SC D. SA" o perioadă mai lungă de timp - la data de 01 iulie 2010, autoturismul aflându-se în locaţia respectivă, astfel cum rezultă din cuprinsul procesului verbal încheiat în acest sens de către organul de cercetare penală al poliţiei judiciare din cadrul D.G.A. - S.J.A. Braşov, delegat în acest sens, potrivit căruia se constată inclusiv anumite aspecte privind avariile acestuia. Dat fiind că timpul scurs a fost relativ îndelungat - perioada 27 mai 2010 - 06/07 august 2010, inculpatul G. a susţinut că avariile respective ar fi fost produse în noaptea de 06/07 august 2010, iar nu în seara zilei de 26 mai 2010, tocmai ca acesta să poată facă uz de prevederile contractuale privind asigurarea C.A.S.C.O., precum cele stipulate la pct. 8.3 din Condiţiile comerciale generale pentru leasing financiar intern, privind obligaţia utilizatorului de a anunţa proprietarul (Grupul Financiar P.) şi asigurătorul, în scris, în termen de 48 de ore de la producerea oricărui prejudiciu cu privire la obiectul în leasing.
Procedând în acest fel şi avizând astfel la data de 07 august 2010 asigurătorul SC A.R.A. SA Bucureşti, aşa cum se precizează expres în adresa acestuia din 23 martie 2011, deci de îndată după momentul susţinut în fals că fiind data producerii evenimentului asigurat, învinuitul a creat aparenţa respectării stipulaţiilor contractuale privind termenul de 48 de ore astfel prevăzut."
Partea vătămată SC A.R.A. SA Bucureşti s-a constituit parte civilă cu o sumă în cuantum de 9.923,93 lei, reprezentând despăgubirea acordată ca urmare a producerii riscului asigurat.
Inculpaţii au invocat nelegalitatea unor mijloace de probă astfel:
- nelegalitatea interceptărilor şi înregistrării imaginilor din mediul ambiental şi al interceptării şi înregistrării convorbirilor telefonice, activităţi de cercetare penală realizate în baza ordonanţelor provizorii ale procurorului din data de 26 mai 2010,ora 11,30 şi ora 11,45, în cauza penală din Dosarul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov nr 235/P/2009, înainte de începerea urmăririi penale în cauza din Dosar nr 122/P/2010, care s-a realizat prin ordonanţa procurorului abia în 17 martie 2011. în drept au invocat încălcarea dispoziţiilor art. 262 alin. (1) C. proc. pen., încălcarea dispoz legale din cadrul Secţiunii V din cap. II, Titlul III al C. proc. pen. (întrucât activitatea de interceptare şi înregistrare a fost realizată în afara fazei de urmărire penală,singură în care se pot administra probe), Deciziile Curţii Constituţionale nr 962/2009 şi nr. 694/2010 şi minuta întâlnirii de la Înalta Curte de Casație și Justiție având ca obiect unificarea practicii judiciare din data de 17 noiembrie 2010.Pe cale de consecinţă în temeiul art 64 alin. (2) C. proc. pen. au solicitat înlăturarea probei nelegale - notele de redare a transcrierilor convorbirilor telefonice invocate de acuzare nu sunt certificate de procuror,încăicându-se astfel dispoz. art 913 alin. (2) C. proc. pen.
- deşi în cauză procurorul a întocmit proces verbal de constatare a actelor premergătoare potrivit art 224 C. proc. pen. printre mijloacele de probă nu sunt indicate şi notele de transcriere şi C.D.-ul conţinând convorbirile telefonice invocate în acuzare.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Braşov cu nr. 11652/62-2011.
Analizând actele şi lucrările dosarului de urmărire penală, cât şi probele administrate nemijlocit în cursul cercetării judecătoreşti, instanţa a reţinut următoarele:
Prin rezoluţia procurorului din data de 17 martie 2011 s-a dispus începerea urmăririi penale în cauză faţă de inculpatul G.T. pentru săvârşirea unei infracţiuni de înşelăciune, prev.de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. şi a unei infracţiuni de fals în declaraţii, prev.de art. 292 C. pen., şi a inculpatului S.A.N. pentru săvârşirea unei fapte de complicitate la infracţiunea de înşelăciune, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. (autor G.T.) iar ulterior prin actul de sesizare care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a celor doi inculpaţi.
Apărarea inculpaţilor privind nelegalitatea probei cu interceptările audio-video prin apărători aleşi pe considerentul că acestea sunt administrate în faza actelor premergătoare nu poate fi primită. La data de 28 iunie 2010 organele de cercetare penală,delegate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov pentru audierea şi redactarea convorbirilor telefonice purtate de G.T., interceptare autorizată în baza autorizaţiei Judecătoriei Braşov nr. 180 din 2010 Interceptările audio-video din speţă înregistrate şi autorizate cu respectarea dispoz art. 911 C. proc. pen. prevăd suficiente garanţii, prin reglementarea în detaliu a justificării emiterii autorizaţiei, a condiţiilor şi a modalităţilor de efectuare a înregistrărilor, a instituirii unor limite cu privire la durata măsurii; a consemnării şi certificării autenticităţii convorbirilor înregistrate, a redării integrale a acestora şi a definirii persoanelor care sunt supuse interceptării.
Ceea ce a urmărit legiuitorul prin introducerea art. 911 C. proc. pen., a fost reglementarea condiţiilor în care interceptările şi înregistrările audio sau video pot deveni probe. Obiectul acestor probe - interceptări - îl constituie convorbirile purtate între două sau mai multe persoane.
Dacă există autorizare legală pentru interceptarea convorbirilor de la unul din posturile telefonice de la care se poartă convorbirea, înregistrarea convorbirii este legală, în egală măsură relevantă faţă de ambele persoane care poartă dialogul. Această apreciere este raţională, având în vedere şi prevederile art. 63 C. proc. pen., care definesc în general proba. în sensul dispoziţiei citate, convorbirea telefonică este un element de fapt care poate servi la constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, la identificarea persoanelor şi la cunoaşterea împrejurărilor.
Referitor la constituţionalitatea art. 911 C. proc. pen., Tribunalul a constatat că acest articol nu a fost declarat neconstituţional,instanţă de contencios constituţional respingând excepţiile de neconstituţionalitate a acestui articol prin Deciziile nr. 962/2009 şi 694/2010. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a motivat că legalitatea interceptărilor şi înregistrărilor audio sau video nu este legată de începerea urmăririi penale, ci de respectarea condiţiilor prevăzute în art. 911 C. proc. pen., respectiv existenţa unor indicii privind pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni; infracţiunile să facă parte din cele enumerate la alin. (2) al articolului; să fie necesare pentru stabilirea situaţiei de fapt ori pentru identificarea sau localizarea participanţilor care nu ar fi posibilă prin alte mijloace ori cercetarea ar fi mult întârziată; ultima condiţie fiind aceea a autorizării de către judecător.
În cauză, aceste condiţii pentru interceptare şh înregistrare au fost realizate, aceasta văzând şi practica C.E.D.O.-Cauza Dumitru Popescu împotriva României (nr. 2), în care s-a apreciat că noul cadru legislativ modificat prin Legea nr. 281/2003 şi Legea nr. 356/2006 oferă garanţiile necesare în materie de interceptare şi transcriere a comunicaţiilor dar şi art. 4 din Recomandarea (2005) a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei privind „tehnicile speciale de anchetă", potrivit căruia aceste tehnici pot fi utilizate dacă există motive serioase de a crede că o infracţiune gravă a fost săvârşită ori este pregătită sau în curs de pregătire de una sau mai multe persoane anume identificate ori de o persoană sau un grup de persoane care nu a fost încă identificat.
Pe de altă parte, conform dispoziţiilor art. 224 alin. (3) C. proc. pen., procesul-verbal prin care se constată efectuarea unor acte premergătoare poate constitui mijloc de probă. Or, procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate şi înregistrate sunt astfel de probe. împrejurarea ca unele din aceste note de transcriere aflate la dosarul de urmărire penală filele 82-125 nu sunt certificate pentru autenticitate de procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală ar putea atrage eventual o nulitate relativă a probei, însă în cauză nu s-a dovedit existenţa unei vătămări în condiţiile în care convorbirile telefonice au fost audiate nemijlocit de instanţa şi părţi în şedinţa publică, fără a fi contestate.
Nu poate fi primită nici apărarea inculpaţilor în sensul că notele de redare şi C.D. conţinând convorbirile telefonice detailate în actul de sesizare nu sunt enumerate în procesul verbal de constatare a actelor premergătoare întocmit de procuror potrivit art. 224 C. proc. pen. aflat la fila 8 dosarul de urmărire penală raportat la dispoziţiile art. 913 alin. (1)-(3) C. proc. pen. care prevăd procedura întocmirii şi certificării proceselor verbale de redare a convorbirilor telefonice, dispoziţii care au fost respectate în cauză, la aceste procese verbale fiind ataşate notele de transcriere şi C.D. -suportul care conţine înregistrarea convorbirii în plic sigilat.
C.E.D.O. şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au apreciat că nu este rezonabil ca o întreagă urmărire penală să se bazeze exclusiv pe interceptări telefonice, că aceste probe trebuie să se coroboreze cu alte probe pe care organul de urmărire penală este obligat să le administreze pentru a demonstra vinovăţia unei persoane, pentru a nu face loc abuzului. Deşi instanţa a făcut demersurile necesare pentru audierea în calitate de martor a numitului N.C., în condiţiile în care convorbirile telefonice dintre acesta şi inculpatul G. reprezintă mijloace de probă folosite în acuzare, acest martor nu a putut fi audiat nemijlocit de instanţă, din procesul-verbal de executare a mandatului de aducere rezultă că acesta a părăsit de mai mult timp România,cu destinaţia Germania, aflându-se la o adresă necunoscută.
Se susţine în rechizitoriu că reiese fără echivoc caracterul intenţionat al producerii avariilor din conţinutul convorbirilor ambientale şi telefonice purtate de către inculpatul G. cu numitul N.D.C. şi aşa-numitul „L.". Aşadar, aceste convorbiri au avut loc în aceeaşi zi cu faptele cercetate, din conţinutul acestora inculpatul G. s-ar putea referi la o eventual producere activă a avariilor de către co-inculpatul S., însoţit de către martorul V., individualizându-i pe aceştia ca fiind „unul de la poliţia rutieră.care-i pe radar" (inculpatul S.), şi respectiv „un samsar de maşini" (martorul V.), în timp ce auto se afla în posesia învinuitului S., în acest context G. precizând „Măi A., şi pragurile, mă!"; precizând că „Mâine mă duc la. Acuma o dau astăzi. Vine şi-o ia ăştia de la circulaţie, o duce şi mi-o zgârie roată, roată. Mă duc la constatare şi-o dau s-o revopsească. Şi-a bătut C. de mine. Din Săcele; aceştia „.au făcut-o ei de comandă cum au făcut-o.", „.a făcut-o varză peste tot şi jenţile.";,,Şi nu puteam să bag maşina să mi-o revopsească integral, numai pentru că nu mi-a vopsit-o ăla cum trebuia"; „Au zis că ia ei maşina şi mi-o aduce mai pe seara. Şi mi-a adus-o după vreo două ore jumate, a făcut-o varza peste tot, şi jențile, că era un cauciuc ciupit, că zice că se schimba şi cauciucul cu geanta dacă e ciupită. La un moment dat îmi zice: tu ştii că ai telescoapele varză?. Eu cred că mi-a schimbat telescoapele mă",iar interlocutorul L. îi răspunde ,,cine ştie pe unde a dus-o soţia (fiind vorba de soţia inc G. ,numai această conducea maşina, inc. G. neavând permis de conducere) în service".
În prezenţa cauză interceptările şi înregistrările telefonice pot releva eventuale indicii ce conturează o presupunere că inculpatul S., cu ajutorul martorului V. (care însă nu este cercetat în prezenţa cauza) ar fi putut provoca unele distrugeri intenţionate ale autoturismului inculpatului G., probabil la cererea acestuia într-un scop prezumtiv ca inc G. să-şi repare pe asigurarea C.A.S.C.O. maşina luată în leasing pe care a avariat-o intenţionat,peste unele mici avarii preexistente(cauciuc ciupit,telescoape,, varză"), inducând astfel în eroare asigurătorul, însă acest mijloc de probă nu se coroborează cu nici o altă proba administrata în cauză.
Astfel din declaraţia martorului M.E. şef service la SC D. SA rezultă că în vara anului 2010 a venit printr-o recomandare inculpatul G. cu autoturismul negru, maşina era vandalizată, respectiv zgâriată de jur împrejur. Nu îşi aminteşte exact detaliile şi nu mai ştie dacă existau alte deformări, modificări,dar i-a recomandat să deschidă dosar de daune. Inculpatul G. i-a relatat că a găsit-o în parcare într-o dimineaţă astfel vandalizată.
Nu ştie unde era asigurată maşina, ştie că s-a deplasat la un inspector care a deschis dosar de daună, s-a reîntors,i-a recomandat la un lucrător D. - consilier tehnic, maşina a fost băgată în service, maşina a fost reparată.
A arătat că nu poate preciza dacă acea maşină a fost vandalizată cu intenţie, în legătură cu deformările, nu îşi aminteşte ce deformări prezenta această maşină, a trecut mai mult timp, însă dacă a declarat la urmărire că aceasta prezenta deformări ale caroseriei atunci îşi menţine declaraţiile, probabil că aşa este.
La prima întâlnire inculpatul G. a venit însoţit de un bărbat pe care nu îl cunoaşte. Discuţia a purtat-o cu inculpatul G. şi cu acel bărbat, pe care nu I-a recunoscut în sală, probabil că poate fi şi inculpatul S., care s-a prezentat. în general dacă 75% din maşină este avariată, vorbim de tablă, de tinichigerie, atunci aceasta automat intră la vopsire totală. Asigurătorul plăteşte, dacă există casco, vopsirea dar numai în situaţia pe care am arătat-o numai cu avarie de 75%,dar inspectorul care face dosarul de daună ia hotărârea.
Ipotetic dacă un şofer ar avea zgâriata o mică porţiune la o portieră nu are sens ca acesta să îşi producă singur vandaiizarea maşinii, zgârierea ei de jur împrejur pentru ca lucrarea iese atât de bine încât sunt uşor sesizabile lucrările. O maşină când iese de la vopsitorie are partea proaspăt vopsita mai lucioasă, însă după 3-4 spălări această diferenţă se pierde.
Un şofer normal nu îşi provoacă singur deteriorarea autoturismului nici la alte componente, deoarece nu are nici un sens. De exemplu dacă îşi sparge un far acesta obţine un far mai nou.
Martorul T.A., inspector de daune la SC A. SA (inspector de daune din 1978) a arătat că în mai 2010 era de serviciu la service D. în care constată daune. îşi aminteşte că s-a prezentat inculpatul G. încercând să deschidă un dosar de daune, arătând ca maşina a fost vandalizată, fiind vorba de un autoturism în leasing pentru care nu exista împuternicire. Inculpatul a încercat atunci să contacteze proprietarul să obţină o împuternicire, însă a înţeles că a fost refuzat deoarece avea restante la ratele de leasing. Din acest motiv nu s-a deschis dosarul. Practic inculpatul nu a întocmit acea fişă pe proprie răspundere cu privire la ce s-a întâmplat, fiind vorba de un formulat tipizat numit avizare de daune.
Martorul s-a deplasat în parcare şi a constatat că autoturismul era vandalizat, era vorba de zgârieturi neuniforme şi nu de una singură de jur împrejur, farurile din faţă erau zgâriate, fiind vorba de vandalism când găseşti o astfel de maşină în parcare, zgâriată de o persoană care îţi vrea răul. Martorul considera că este o deosebire atunci când cineva trece de exemplu întâmplător pe lângă maşina cu un cărucior şi lăsa o zgârietură, sau o altă maşină care nu parchează corespunzător şi situaţia din speţă când zgârieturile erau pe toate elementele maşinii şi neuniforme. Considera din experienţă că acele avarii la maşina s-ar fi putut produce cu un obiect ascuţit şi în mod intenţionat, probabil de o persoană care îţi vrea rău, în nici un caz în deplasare. A absolvit Facultatea A.R.E., a avut o privire fugitivă şi de ansamblu asupra autoturismului, nu l-a studiat atent, deoarece nu s-a ocupat de dosar şi nu poate preciza dacă acele distrugeri au fost provocate în acelaşi momentjnsă considera că acele zgârieturi nu puteau fi produse accidental, prin trecerea pe lângă un gard.
Exista norme interne în materia asigurărilor în sensul că atunci când găseşti o maşină vandalizată în parcare înainte de a deschide dosarul de daune este obligatorie depunerea unei reclamaţii în acest sens la poliţie. În speţă nu a întrebat dacă exista reclamaţie, pentru că nu avea acea împuternicire. A lucrat la doi asigurător A. şi A. Nu a aprofundat ordinul C.S.A. şi nu poate preciza unde este cuprinsă dispoziţia legală privind condiţia prealabilă de depunere a unei plângere la poliţie, dacă este vorba de legislaţie sau de norme interne, dar în regulamentul intern al A. există această regulă.
Inculpatul G. a devenit foarte nervos proferând injurii la adresa sistemului, nu neapărat la persoana mea şi şi-a lăsat maşina în curtea Service-ului D. Este adevărat că ulterior la o perioadă destul de lungă de timp, o luna - doua, inculpatul G. a venit din nou la centrul de daune din U.S.C. şi a cerut din nou deschiderea unui dosar de daune, însă nu m-am mai ocupat eu de caz ci un coleg de al meu, B.M.
Se întâmpla în practică ca dosarele de daune să se întocmească la câteva luni de la data accidentului mai ales dacă a existat o sesizare legală în 24 de ore.
Martorul şi-a exprimat opinia ca specialist ca o maşină în leasing, nouă, cu o stare de întreţinere bună nu poate constitui obiectul vandalizării de către utilizator. Practic poate, dar nu are sens.
Martorul a arătat ca această maşină o ştia, pe inculpatul G. nu îl cunoscuse până în acel moment, a avut contact doar cu soţia inculpatului pentru această maşină, care a fost minoră, avea o zgârietură la o aripă şi soţia inculpatului a plâns toată ziua pentru acea zgârietură.
Acea maşină avea vopseaua impecabilă şi nu necesită o vopsire,având vopseaua din fabrică.O vopsea în fabrica este făcută în anumite condiţii de temperatură, de cuptor şi este mult mai avantajos să păstrezi vopseaua din fabrică şi nu să o revopseşti. Dacă ar fi deschis dosar de dauna pentru avarie accidentală, respectiv pentru o zgârietură pe o porţiune de maşină, s-ar fi vopsit folosindu-se tehnici performante şi vopsele făcute pe calculator astfel că nu ar fi existat nici o diferenţă între partea nou vopsita şi restul maşinii.
Martorul N.S., audiat din oficiu de instanţă,în condiţiile în care acesta este interlocutorul inculpatului G. din data de 26 mai 2010, ora 19, 22 și 18, 51 transcrieri aflate la filele 85, 134-136 dosar u.p. şi invocate în acuzare) a declarat că în mai 2010 îi cunoştea pe cei doi inculpaţi existând o relaţie de amiciţie şi fiind colegi de serviciu. A fost coleg cu inculpatul G. la B.C.C.O. în Braşov în perioada 2007-2008. A arătat ca nici unul dintre cei doi inculpaţi nu are tendinţa de a disimula, îi apreciază ca fiind oameni la locul lor şi corecţi, respectă legile.
Inculpatul S. avea permis de conducere, a lucrat şi la Poliţia Rutieră şi ambii inculpaţi aveau autoturisme. Soţia inculpatului G. conducea autoturismul şi acest inculpat se îngrijea de starea maşinii sale şi deşi nu era conducător auto şi deci nu cunoaşte probleme tehnice ale maşinii, inculpatul G. avea o grijă exagerată faţă de starea autoturismului. Dacă soţia acestuia venea cu maşina prăfuită, murdară acesta o certă şi o îndemna să meargă să cureţe şi să lustruiască maşină,având un simţ al proprietăţii exacerbat dar mai ales faţă de maşină.
Nu a auzit şi nici nu îşi aminteşte să fi existat un incident în care să fi fost implicat autoturismul inculpatului G. şi să fi suferit avarii.
În 2010 a avut mai multe convorbiri cu inculpatul G., fiind amici şi colegi se întâlneau, având acelaşi sediu, dar şi în afara serviciului.
În legătură cu convorbirile redate la dosar îşi aminteşte că inculpatul G. i-ar fi povestit că soţia i-a schimbat cele 4 telescoape de la maşina cu altele şi atunci s-a amuzat. Nu cunoaşte de ce inculpatul G. trebuia să se prezinte cu maşina la T. insă a precizat că atunci când avea o convorbire cu acesta trebuia să îl lase să se descarce,întrucât perioada în care inculpatul G. a fost în divorţ cu soţia a fost o perioadă critică astfel încât dacă ar fi avut o problemă cu maşina este posibil să îi fi spus sau nu. Considera că este o chestie psihologică să asculţi un partener care are probleme acasă cu soţia, cum era cazul lui G., pentru a putea lucra cu el, astfel că, deşt nu a înţeles exact ce a vrut să îi spună la telefon, l-a lăsat să vorbească.
Nu ştie despre ce vorbea atunci când afirma că au venit băieţii să îl ia şi că „s-au prins ăştia".Nu îşi aminteşte că inculpatul G. să îi relateze că maşina este deteriorată şi nu ştie de ce i-a relatat despre depozitarea maşinii la T. sau ce a vrut să spună la telefon cu expresia „nu are ce să îi mai facă decât să îi dea câteva zgârieturi în plus".
Martorul V.V.B. a declarat că în acea zi a fost în compania inculpatului S., cu care este prieten de 15 ani şi la un moment dat, pe la ora prânzului acesta a primit un telefon, ţinea receptorul departe de ureche, deoarece persoana cu care vorbea avea un ton ridicat, nervos. Erau în apropierea Complexului O.,s-au deplasat pe o stradă din B-dul S. prima la dreapta, unde locuia inculpatul G., pe care îl ştia din vedere. în scurt timp a apărut inculpatul G. care era nervos. A observat că maşina acestuia era zgâriata în dreptul uşilor de jur împrejur/inculpatul G. afirmând că a coborât şi uite cum a găsit maşina. Acea zgârietură de maşina era foarte, foarte subţire şi putea fi produsă de orice obiect, chiar şi de o piatră.
Văzând că maşina este murdară, tatăl sau având o spălătorie auto care e în incinta unui service mare, i-a sugerat să o spele, că dacă o spală şi vine vopsitorul şi constată că acele zgârieturi ies prin polisare nu mai are rost să meargă la asigurări pentru 150 lei, franciza fiind mai mult. Este adevărat că a existat o discuţie chiar la început între cei doi inculpaţi, unul dintre ei a spus că ar trebui mers la poliţie înainte de a merge la asigurare.
Îşi aminteşte că maşina avea jentile zgâriate pe partea dreaptă faţă şi spate, farul din dreaptă faţă avea o zgârietura ca o linie iar când s-a urcat în maşina să plece cu inculpatul S., a observat că pragul din dreptul scaunului şoferului prezenta o frecare de la tălpi, motiv pentru care a afirmat că dacă tot se face maşina, în 5 minute se fac şi alea.
A plecat cu maşina, inculpatul S. fiind la volan la spălătorie, au spălat maşina, a venit vopsitorul şi acesta a constatat că nu are ce să facă. Din parcarea situată în faţa blocului inculpatului G. şi până la spălătorie pe Calea Bucureşti nu s-au abătut nicăieri. Spălătoria era în aceeaşi curte cu Service I.A.T.S.A., iar,,M." a văzut maşina imediat ce au spălat-o şi au lăsat-o în curte, el şi S. rămânând permanent lângă maşină, cât a fost spălată. S-au întors la domiciliul inculpatului G., acesta a venit jos şi întrucât nu are permis de conducere l-a rugat a doua zi dimineaţă să îl ducă la sediul societăţii de asigurări la intrare în Ghimbav pe dreapta, rămânând ca S. să vină să îl ia de acolo.
A doua zi dimineaţa la ora 8 s-a deplasat cu inculpatul G. la sediul societăţii de asigurări, acesta a intrat înăuntru, s-a întors în scurt timp afirmând că trebuie să caute trei chitanţe de plată de la casco, în caz contrar nu se întocmea dosarul de daune. Autoturismul avariat al inculpatului G. a rămas în parcarea service-ului şi ei s-au întors acasă cu inculpatul S. care apăruse între timp.
S-au dus în parcarea de la O., inculpatul G. s-a deplasat la sediul unei bănci după care a plecat acasă. Inculpatul S. a fost sunat de inculpatul G., i-a cerut nişte bani împrumut, nu avea să îi dea şi atunci i-a cerut martorului,acesta spunându-i că urma să primească în scurt timp nişte bani.
În afară de acel telefon scurt primit de către inculpatul S. de la G. pe drum, înainte de a ajunge la locuinţa lui G. şi de o scurtă convorbire între cei doi în faţa blocului nu a mai existat nici o discuţie cu privire la maşina între cei doi. Discuţia din faţa blocului înainte de a plecat la spălătorie a durat circa 5-10 minute cât s-au învârtit în jurul maşinii şi au discutat, nu au fost alte discuţii în afară de cea privind repararea maşinii prin polisare.
Nu îşi aduce aminte exact ora la care au venit de la spălătorie şi au lăsat maşina curată în faţa locuinţei lui G. Soţia să îl aştepta la locuinţa inculpatului S. cu masa astfel încât a urcat cu S. în locuinţa sa, au luat cina toţi patru împreună şi a plecat spre casa în jurul orelor 22 sau 23.în perioada cât au stat cu S. la masa acesta a avut mai multe convorbiri telefonice dar nu ştie cu cine.
Declaraţia acestui martor se coroborează cu declaraţiile date de către inculpatul S.N., care nu a recunoscut săvârşirea faptei reţinute în sarcina să. Acesta a susţinut că în dimineaţa zilei de 26 mai 2010 a fost sunat de inculpatul G. cu care era coleg de serviciu şi amic, acesta i-a relatat că a găsit maşina în parcare zgâriată, fără a-i da amănunte. A fost sunat de colegul său deoarece fiind agent la poliţia rutieră cunoştea procedurile legale, îl mai sfătuise şi cu alte ocazii în evenimente de acest gen. L-a contactat telefonic înainte de a merge şi i-a solicitat să vină jos în jurul orei 17,30-18,00.
A observat o zgârietură continuă de jur împrejurul autoturismului, jenţile de aliaj de pe partea dreaptă erau zgâriate. A constata zgârieturi în faţă, la spoiler şi la far nu îşi aminteşte exact pe ce parte, l-a explicat ce are de făcut, respectiv să facă sesizare la poliţia de domiciliu pentru distrugere şi să sesizeze asigurătorul pentru a întocmi dosarul de daune. Pragurile nu îşi aminteşte să fi avut vreo problemă, însă când erau la maşina G. i-a spus că are probleme. înainte de a pleca, în faţa blocului a existat o discuţie despre praguri în care inculpatul G. a solicitata dacă se poate să scoată şi zgârieturile de pe abtibildurile montate la praguri cu ocazia polişării.
La întâlnirea cu G. a fost prezent şi numitul V.V.B., (îşi aminteşte că era liber şi întreaga zi a stat în compania lui V.) şi la propunerea acestuia s-au deplasat la o spălătorie auto în apropierea căreia se află un service, V. fiind fiul administratorului de la spălătorie. V. afirmând că este posibil ca zgârieturile să iasă la polişare şi să evite ca inculpatul G. să mai plătească franciza. Atunci V. a afirmat că maşina trebuie spălată, deoarece era foarte murdară şi după aceea acesta a constatat că acele zgârieturi nu pot fi polişate.
Înainte de a pleca, în faţa blocului a existat o discuţie despre praguri în care inculpatul G. a solicitata dacă se poate să scoată şi zgârieturile de pe abtibildurile montate la praguri cu ocazia polişării.
A aflat după începerea cercetărilor ca inculpatul G. a sesizat organele de poliţie despre distrugere după aproximativ 2 luni şi jumătate şi ştie că G. nu s-a deplasat în aceeaşi zi la poliţie deoarece a spus că are de discutata probleme importante cu soţia cu care se afla în divorţ şi urma că a doua zi să sesizeze asigurătorul pentru întocmirea dosarului de daune.
A stabilit în prezenţa lui G. că a doua zi să se întâlnească cu V. deoarece G. nu poseda permis de conducere, să ducă maşina, deoarece în acea locaţie se făceau constatările de către asigurătorul A. doua zi dimineaţa la ora 9,30 s-a întâlnit cu inc G. acolo, acesta a completat formalităţile de întocmire a dosarului de daune. Ştie că au fost unele discuţii deoarece inculpatul G. nu avea împuternicire de la firma de leasing şi că existau restante la plata ratelor de leasing, aspecte pe care Ie-a aflat ulterior, iar inspectorul de daune i-a spus inculpatului G. că nu e totul în regulă şi că nu poate finaliza dosarul.
Maşina inculpatului G. în mod constant era condusă de soţia acestui, ştie că între soţii G. era o stare tensională, aceştia fiind în divorţ, soţii G. erau separaţi de aproximativ un an şi îşi disputau custodia copilului iar în prezent fetiţa este încredinţată inculpatului G. Iniţial maşina a fost la soţia inculpatului G., însă cu aproximativ două luni înainte de data constatării avariilor la maşină, maşina a stat în faţa imobilului inculpatului G.
Cunoscând că inculpatul G. este într-o situaţie tensionată cu soţia, în convorbirile pe care îe-a purtat în acea perioadă cu G., care îl tot suna în legătură cu maşina, repetându-i tot mereu acelaşi lucru, a avut o poziţie mai evazivă, vroiam să nu îl las să vorbească lucruri ca să dăuneze relaţiile sale cu soţia şi aşa deteriorată.
După data de 26 mai 2010 arăt nu a primit nici un bun de la inculpatul G. şi nu i s-a oferit nici un avantaj.
Ca agent de poliţie a arătat ca atunci când un conducător auto îşi găseşte maşina zgâriată este obligat să anunţe evenimentul la poliţie, însă din experienţa mea practică a aflat că există asigurători care întocmesc dosar de daună fără a avea la dosar reclamaţia de la poliţie. Ştie că exista prevederi în legislaţia asigurătorilor în sensul că o maşină care a suferit zgârieturi în parcare şi dacă doreşte despăgubiri nu poate fi primită în service fără o dovadă eliberată de poliţie în urma unei reclamaţii.
Din ansamblul probelor legal administrate în cursul urmării penale şi al cercetării judecătoreşti nu rezultă cu certitudine că inculpaţii au săvârşit faptele pentru care au fost trimişi în judecată, respectiv că în data de 27 mai 2010, ar fi indus în eroare partea vătămată/parte civilă SC A.R.A. SA Bucureşti, asigurător al autoturismului aparţinând SC P.L. I.F.N. SA, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase, şi anume a unei situaţii privind avariile auto respectiv că fiind urmarea producerii unui risc asigurat, susţinând astfel „săvârşirea în noaptea de 06/07 august 2010" (deci la un interval de două luni şi jumătate de la data presupusei induceri în eroare), a unor fapte penale de distrugere de către autori necunoscuţi, în realitate reţinându-se în actul de sesizare producerea în mod intenţionat a avariilor în data de 25 mai 2010 de către inc S. la cererea inculpatului G., acesta din urmă obţinând o despăgubire în acest sens de la partea civilă în valoare de 9.923,93 lei. Este indubitabil ca autoturismul a suferit avarii în perioada 25-26 mai 2010 care însă potrivit probelor administrate nu rezultă cu certitudine dintr-o distrugere intenţionată, frauduloasa, astfel că nu s-a dovedit săvârşirea de către inculpaţi al elementului material al laturii obiective al unei infracţiuni de înşelăciune,care potrivit acuzării s-ar fi produs în data de 27 mai 2010.
Este adevărat că autoturismul a rămas în incita respectivă a societăţii „D." o perioadă mai lungă de timp - la data de 01 iulie 2010, autoturismul aflându-se în locaţia respectivă, astfel cum rezultă din cuprinsul procesului verbal încheiat în acest sens de către organul de cercetare penală al poliţiei judiciare din cadrul D.G.A. - S.J.A. Braşov, delegat în acest sens, potrivit căruia se constată inclusiv anumite aspecte privind avariile acestuia.
Împrejurarea ca inculpatul G. a susţinut în „Reclamaţie", „Declaraţie" adresate către Secţia 5 de Poliţie producerea de către autori necunoscuţi a unor avarii autoturismului şi că avariile respective ar fi fost produse în noaptea de 06/07 august 2010, iar nu în seara zilei de 26 mai 2010, nu pot constitui element determinant al convenţiei de despăgubiri cu asigurătorul şi mijloc fraudulos de inducere în eroare a acestuia în sensul alin 2 al art 215 C. pen. pentru ca inculpatul G. să poată facă uz de prevederile contractuale privind asigurarea C.A.S.C.O., precum cele stipulate la pct. 8.3 din Condiţiile comerciale generale pentru leasing financiar intern, care prevăd obligaţia utilizatorului de a anunţa proprietarul (Grupul Financiar P.) şi asigurătorul, în scris, în termen de 48 de ore de la producerea oricărui prejudiciu cu privire la obiectul în leasing,obligaţie pe care inculpatul şi-a îndeplinit-o.
Astfel este indubitabil ca autoturismul a suferit avarii în perioada 25-26 mai 2010 care însă potrivit probelor administrate nu rezultă cu certitudine dintr-o distrugere intenţionată, frauduloasa, Urmează a avea în vedere şi declaraţia martorului T.A.,inspector de daune la partea civilă SC A. SA în sensul că,,se întâmpla în practică ca dosarele de daune să se întocmească la câteva luni de la data accidentului mai ales dacă a existat o sesizare legală în 24 de ore",cum este cazul în speţă.
În aceste împrejurări, Tribunalul a constatat că probatoriul administrat în cauză nu face dovada certă a vinovăţiei inculpaţilor G.T. şi S.A.N. cu privire la săvârşirea infracţiunii de înşelăciune (autor respectiv complicitate materială în sarcina inculpatului S., în sensul că ar fi provocat distrugerea active a maşinii dar şi complicitate morală prin „împărtăşirea de către cel dintâi acestuia din urmă, a unor cunoştinţe în domeniu asimilate prin prisma calităţilor sale profesionale, precum şi de însoţirea acestuia în deplasarea sa în ziua imediat următoare la sediul asigurătorului în vederea îndeplinirii formalităţilor respective", în vederea intararirii rezoluţiei infracţionale) în dauna societăţii de asigurări prezumţia de nevinovăţie a acestora nefiind răsturnată şi operând în favoarea lor.
Faţă de aceste considerente instanţa a dispus în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. achitarea inculpaţilor G.T. şi S.A.N. relativ la infracţiunea de înşelăciune în convenţii prev de art 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., în forma autoratului respective a complicităţii întrucât nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale acestei infracţiuni sub aspectul elementului material al laturii obiective.
În condiţiile în care nu s-a dovedit indubitabil săvârşirea de către inculpaţi a unei fapte ilicite, întocmirea dosarului de dauna de către partea civilă şi achitarea despăgubirilor respectiv a contravalorii reparaţiilor autoturismului avariat s-a realizat în baza contractului de asigurare şi a producerii riscului asigurat,astfel ca nefiind îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale prev de art 998,999 C. civ. instanţa a respins pretenţiile părţii civile SC A.R.A. SA Bucureşti.
Instanţa a constatat că fapta inculpatului G.T. de a însera în cuprinsul reclamaţiei depuse la Secţia 5 Poliţie şi înregistrate la 12 august 2010, al Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov aspect nereale privind data săvârşirii unei fapte penale respectiv săvârşirea în noaptea de 06/07 august 2010, a unei fapte penale de distrugere de către autori necunoscuţi a autoturismului, în realitate avariile fiind produse de A.N. în perioada 25-26 mai 2010 întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals în declaraţii, prev. de art. 292 C. pen., în condiţiile în care infracţiunea de distrugere necesita plângere prealabilă în termen de 2 luni de la data săvârşirii faptei pentru o eventuală declanşare a unui proces penal şi a obţinerii de despăgubiri.
La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului s-au avut în vedere dispoziţiile art. 72 C. pen. respective împrejurările săvârşirii faptei, pericolul social concret relative redus,urmările acesteia dar şi persoana inculpatului. Acesta este în vârstă de 44 ani, absolvent de studii superioare şi maşter în domeniul ştiinţelor juridice poliţieneşti, integrat familial, are în îngrijire o fiică în vârstă de 10 ani, încredinţată în urma hotărârii de divorţ şi potrivit referatului de evaluare presententiala în cadrul familiei nu există vreun model comportamental infracţional, acesta beneficiază de suficiente resurse interne (nivel de pregătire şcolară, profesională, ataşament faţă de familie, asumarea responsabilităţilor părinteşti) dar şi externe (suport afectiv oferit de familie) care să-i asigure o evoluţie viitoare, în acord cu normele morale şi sociale.
Apreciind că scopul aflictiv şi moralizator al pedepsei poate fi atins şi fără executarea acesteia în regim de detenţie, în baza art. 81, 71 alin. (5) C. pen. a dispus suspendarea condiţionată atât a pedepsei principale cât şi a acelei accesorii. împotriva acestei sentinţe au declarat apel: 1. Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, criticând sentinţa apelată pentru netemeinicie, respectiv, sub aspectul soluţiei de achitare dispusă în cauză faţă de cei doi inculpaţi, respectiv inculpatul G.T. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune şi inculpatul S.A.N. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune. Consideră că în mod greşit instanţa de fond a dispus achitarea inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi respectiv complicitate la înşelăciune, existând suficiente probe la dosar din care să rezulte cu certitudine vinovăţia acestora. De asemenea, instanţa de fond urmare a analizării interceptărilor şi înregistrărilor telefonice a constatat că din notele de pe convorbirile telefonice pot constitui şi se poate constata că există indicii şi presupunere rezonabilă că între cei doi inculpaţi a existat practic o înţelegere în urma săvârşirii acestei fapte, însă instanţa a apreciat că mijloacele de probă nu pot fi coroborate cu alte probe pe baza cărora să se constate vinovăţia. Analizând dosarul cauzei şi probele administrate în cursul urmăririi penale, al cercetării judecătoreşti şi în faţa instanţei de apel, consideră că în cauză există suficiente probe pe baza cărora să se constate vinovăţia celor doi inculpaţi, respectiv convorbirile telefonice purtate de către cei doi inculpaţi în cursul lunii mai. Se constată în mod cert că au existat convorbiri telefonice între aceştia anterior luării autoturismului de către inculpatul S., în timp ce inculpatul S. se afla împreună cu martorul V. plecaţi cu autoturismul precum şi ulterior, iar între inculpatul G. şi doi martori, respectiv martorul N.D.C. şi o anumită persoană L. s-au purtat discuţii în acea seară, iar din cuprinsul acestora rezultă cu certitudine înţelegerea care a existat între cei doi, respectiv înţelegerea scopului de producerea unei avarii intenţionate la autoturism pentru a fi reparat pe poliţa de asigurare. Arată că, respectivele convorbiri telefonice se coroborează cu declaraţiile inculpatului S. care recunoaşte că în data de 26 mai 2010 s-a deplasat la domiciliul inculpatului G. şi că a luat maşina acestuia, împreună cu martorul V.. întâlnirea de la acea dată şi luarea autoturismului sunt confirmate şi de martorul V. Ţinând cont de conţinutul convorbirilor şi de cele susţinute de inculpatul S., de martorii V. şi N., consideră că s-a făcut dovada fără putinţă de tăgadă a înţelegerii care a existat între cei doi inculpaţi, adică anterior, respectiv de avarierea intenţionată a autoturismului. Văzând şi declaraţiile martorului T.A., acesta a arătat că avariile nu puteau fi făcute decât de un obiect ascuţit şi în mod intenţionat, iar martorul M.E. a arătat că autoturismul era zgâriat pe toate părţile, practic producându-se un act de vandalism asupra autoturismului. Relevant este şi faptul că pentru a putea fi reparat autoturismul şi a induce în eroare societatea de asigurare inculpatul G. a formulat plângere penală în cursul lunii august în care a reclamat în mod mincinos că în data de 6/7 august 2010 în jurul orelor 23,00, autoturismul a suferit anumite avarii în parcarea din faţa blocului. Ori, aşa cum rezultă din actele dosarului autoturismul a fost prezentat a doua zi societăţii de asigurare, iar autoturismul a rămas în parcarea societăţii de asigurare, fiind identificat în acel loc şi în cursul lunii iunie de către poliţiştii din cadrul D.N.A. care au formulat un proces-verbal care există la dosarul cauzei.
2. Inculpatul G.T., criticând sentinţa recurată pentru netemeinicie, arătând în esenţă că solicită admiterea apelului formulat împotriva sentinţei penale pronunţată de Tribunalul Braşov, desfiinţarea acesteia parţial sub aspectul condamnării pentru infracţiunea de fals în declaraţii prev. de art. 292 C. pen. A arătat că în rechizitoriul şi în materialul de urmărire penală se susţine că una dintre probe care ar demonstra săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii săvârşită de inculpatul G. este acel proces-verbal din care rezultă că autoturismul a rămas în curtea D. începând cu data de 1 iulie 2010, dar nu spune până când şi dacă în momentul din 6/7 august 2010 autoturismul se mai afla sau nu în curtea D. Declaraţiile martorilor T. şi M., la care se face referire de către acuzare nu dovedesc vinovăţia inculpatului G. Nici unul din cei doi martori în mod explicit nu fac aprecieri cu privire la data la care au fost constatate acele avarii. S-a susţinut că singura consecinţă juridică pe care inculpatul a produs-o prin săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii, este faptul că dacă nu s-ar fi raportat la termenul de 48 de ore în care trebuie anunţată o avarie constatată la maşină către societatea de asigurare, această societate nu ar mai fi despăgubit avariile. în contractul încheiat între inculpatul G.T. şi firma de asigurare există un termen de recomandare de 48 de ore în care să se anunţe avariile constatate la autoturism, dar nu există nicio sancţiune dacă acel termen de 48 de ore nu este respectat. Consideră că acel fals în declaraţii nu a produs nicio consecinţă juridică pentru inculpatul G.T. Pentru aceste motive, s-a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea în parte a sentinţei penale pronunţate de prima instanţă şi achitarea inculpatului G.T. în baza dispoziţiilor art. 10 lit. d) C. pen., pentru infracţiunea de fals în declaraţii.
3. Inculpatul S.A.N. a declarat apel, dar la termenul de judecată din data 22 mai 2012, când au avut loc dezbaterile în apel a declarat că îl retrage, urmând ca instanţa de apel să ia act de această manifestare de voinţă, fără a proceda la analiza pe fond, în temeiul art. 369 C. proc. pen.
În apel a fost audiată în calitate de martor numita P.N., fosta soţie a inculpatului G., cea care a şi condus respectivul autoturism, însă aspectele declarate de către acesta nu aduc lămuriri nici în sensul susţinerii apărării inculpatului G. pentru achitarea sa pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii, nici în sensul susţinerii acuzării.
Prin Decizia penală nr. 70/Ap din 5 iunie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a luat act de retragerea apelului declarat de către inculpatul S.A.N.
Au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov şi inculpatul G.T.. Analizând actele şi lucrările dosarului, şi mijloacele de probă noi administrate în apel, sub toate aspectele de fapt şi de drept, şi având în vedere şi prevederile art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea de Apel a constatat că apelurile declarate de către Parchet şi inculpatul G. sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare pentru următoarele considerente.
Prima instanţă a reţinut corect starea de fapt, în baza mijloacelor de probă administrate în condiţii de legalitate, aşa cum corect a stabilit prima instanţă.
Se constată că prima instanţă a arătat în mod legal şi temeinic faptul că interceptările efectuate în această cauză au fost realizate cu respectarea tuturor condiţiilor de legalitate, expunând pe larg motivele în acest sens, astfel cum au fost expuse la începutul prezentei decizii, astfel că nu vor mai fi reluate în considerentele care urmează. Prima instanţă a realizat o analiză judicioasă a motivelor pentru care interceptările convorbirilor din această cauză s-au realizat în condiţii de legalitate, făcând trimiteri în acest sens atât la dispoziţiile C. proc. pen., la deciziile Curţii Constituţionale şi la cele ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Aşa cum rezultă din motivele de apel ale inculpatului G.T., acesta nu a mai înţeles să formuleze critici, în apel, cu privire la nelegalitatea mijloacelor de probă, respectiv a interceptărilor convorbirilor telefonice.
Cu privire Ia apelul declarat de către Parchet Aşa cum rezultă din motivele scrise de apel, dar şi din cele susţinute oral în fata instanţei, Parchetul a criticat soluţia de achitare a celor doi inculpaţi pentru infracţiunea de înşelăciune. In susţinerea acestui motiv, s-au făcut trimiteri la interceptările şi înregistrările telefonice.
Curtea constată că în mod judicios a stabilit prima instanţă că respectivele convorbiri telefonice, transcrise la dosarul cauzei nu pot conduce singure la stabilirea vinovăţiei celor doi inculpaţi, cu privire la săvârşirea infracţiunii de înşelăciune şi că aceste mijloace de probă sunt singulare, necoroborându-se cu alte mijloace administrate în cauză, în ceea ce priveşte infracţiunea pentru care cei doi inculpaţi au fost achitaţi.
Se constată că în cauză nu s-a putut dovedi faptul că, respectivele avarii la autoturismul inculpatului G., au fost provocate intenţionat la solicitarea acestuia din urmă, de către inculpatul S. împreună cu martorul V.V.B.. Asupra modului de producere a avariilor la autoturismul inculpatului G., planează starea de dubiu, acest aspect esenţial al infracţiunii de înşelăciune, neputând a fi dovedit în cauză, fără îndoială. în acest sens, s-a arătat de către prima instanţă că există indicii şi presupunere rezonabilă că între cei doi inculpaţi a existat practic o înţelegere în urma săvârşirii acestei fapte, însă instanţa a apreciat că mijloacele de probă nu pot fi coroborate cu alte probe pe baza cărora să se constate vinovăţia.
Este cunoscut faptul că stabilirea vinovăţiei unei persoane şi pronunţarea unei soluţii de condamnare se poate face doar în baza unor probe certe de vinovăţie care să se coroboreze între ele şi care să formeze convingerea fermă a instanţei că inculpaţii au săvârşit, fără nici un dubiu, infracţiunea de înşelăciune de care sunt acuzaţi.
Singurele trimiteri la materialul probator din motivele de apel se fac la procesele verbale de transcriere a convorbirilor telefonice.
Nu dovedesc aspecte care să se coroboreze cu aceste convorbiri telefonice, declaraţiile martorilor N.S., T.A., M.E., la care s-a făcut referire în memoriul scris de apel.
Astfel, martorul N.S. a declarat printre altele (declaraţia acestuia fiind expusă pe larg în considerentele sentinţei apelate) că inculpatul G. avea o grijă exagerată faţă de starea autoturismului şi dacă soţia acestuia venea cu maşina prăfuită, murdară acesta o certa şi o îndemna să meargă să cureţe şi să lustruiască maşină,având un simţ al proprietăţii exacerbat dar mai ales faţă de maşină.
Martorul T.A. a declarat printre altele (declaraţia acestuia fiind expusă pe larg în considerentele sentinţei apelate) că acele avarii la maşina s-ar fi putut produce cu un obiect ascuţit şi în mod intenţionat, însă aceste aspecte nu au fost contestate în cauză, însă declaraţia acestui martor nu conduce la concluzia că ele au fost provocate de inculpatul S. împreună cu martorul V., la solicitarea inculpatului G.
Este cert faptul că avariile nu s-au produs accidental la autoturism, dar materialul probator nu a putut stabili cu certitudine care sunt persoanele care au avariat şi împrejurările în care au fost produse, respectiv în parcarea blocului, unde locuia inculpatul G. sau într-un alt loc.
Nici declaraţia martorului M.E. nu poate aduce elemente clare şi directe cu privire la împrejurările producerii avariilor, aspectele declarate de către acest martor, fiind cele ale unui specialist (fost şef de service), care a constatat ulterior avariile.
Numitul N.D.C., interlocutor al inculpatului G., într-una din convorbirile telefonice nu a put fi audiat în pofida demersurilor întreprinse de către prima instanţă în acest sens, pentru a putea aduce lămuriri legate de aspectele discutate la telefon cu inculpatul G.
Faţă de toate aceste considerente, aşa cum corect a stabilit şi prima instanţă, convorbirile telefonice purtate de către inculpatul G., nu pot conduce singure la stabilirea vinovăţiei inculpaţilor, pentru săvârşire infracţiunii de înşelăciune, ele necoroborându-se cu alte mijloace de probă administrate in cauză, iar instanţa nu a identificat alte probe care, ar fi putut fi administrate, în baza rolului activ. Această concluzie este în concordanţă şi cu jurisprudenţa C.E.D.O., exprimată constant şi în care s-a arătat că interceptările convorbirilor telefonice nu pot conduce exclusiv la pronunţarea unei soluţii de condamnare, ci trebuie să se coroboreze cu alte mijloace de probă, această din urmă condiţie, nefiind îndeplinită în speţă.
Prin urmare, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. urmează a respinge ca nefondat apelul declarat de către Parchet.
Cu privire la apelul declarat de către inculpatul G.T. Aşa cum rezultă din motivele de apel ale acestui inculpat, acestea vizează, doar greşita soluţie de condamnare a acestuia pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii, arătând în esenţă faptul că, nu este producătoare de consecinţe juridice afirmaţia pe care acest inculpat a făcut-o în cuprinsul reclamaţiei depuse la Secţia 5 Poliţie şi înregistrate din 12 august 2010, al Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov privind data săvârşirii unei fapte penale în noaptea de 06/07 august 2010, de distrugere de către autori necunoscuţi a autoturismului, în realitate avariile fiind produse de A.N. în perioada 25-26 mai 2010.
Apărările formulate de către acest inculpat, în sensul arătat anterior, sunt total nefondate deoarece, aceste afirmaţii nereale le-a făcut tocmai în scopul de a putea fi despăgubit de către societatea de asigurare. Este fără îndoială faptul că autoturismul a suferit avarii în perioada 25-26 mai 2010, iar nu la data arătat de către inculpat în reclamaţia depusă la poliţie. Potrivit adresei de la fila 383 dosar urmărire penală rezultă că inculpatul G. a efectuat trei apeluri telefonice în data de 27 mai 2010, solicitări pentru efectuarea de reparaţii, însă acestora asigurătorul nu a dat curs favorabil deoarece inculpatul G. nu îşi achitase obligaţiile contractuale.
Or, este evident că menţionarea unei noi date a producerii avariilor, în reclamaţia depusă la Poliţie,cu numărul de mai sus, a fost făcută în scopul de a obţine repararea autoturismului de către societatea de asigurare şi evident şi după îndeplinirea obligaţiilor contractuale, de plată a debitelor restante la asigurător. Referirile din motivele de apel, făcute de către acest inculpat, cu privire la faptul că, singura obligaţie nerespectată de către inculpatul G., în raporturile cu asigurătorul ar fi fost nesocotirea termenului de 48 de ore, în interiorul căruia ar fi trebuit să anunţe avariile, sunt nefondate, în susţinerea unei soluţii de achitare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii.
Declaraţia pe care a făcut-o la poliţie cu privire la data nereală a producerii accidentului, a fost făcută de inculpatul G., tocmai pentru a îndeplini condiţiile de a primi despăgubiri. Aspectul de fapt, esenţial în întrunirea condiţiilor infracţiunii de fals în declaraţii, este tocmai data producerii avariilor, arătată în mod nereal de către inculpatul G. Pentru toate aceste considerente, în mod legal şi temeinic a constatat prima instanţă că fapta inculpatului G.T. de a însera în cuprinsul reclamaţiei depuse la Secţia 5 Poliţie şi înregistrate din 12 august 2010, al Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, aspecte nereale privind data săvârşirii unei fapte penale, respectiv săvârşirea în noaptea de 06/07 august 2010, a unei fapte de distrugere de către autori necunoscuţi a autoturismului, în realitate avariile fiind produse de A.N. în perioada 25-26 mai 2010, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals în declaraţii, prev. de art. 292 C. pen., în condiţiile în care infracţiunea de distrugere necesita plângere prealabilă în termen de 2 luni de la data săvârşirii faptei pentru o eventuală declanşare a unui proces penal şi a obţinerii de despăgubiri.
Prima instanţă a aplicat acestui inculpat, o pedeapsă just individualizată, cu respectarea tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., luând în considerare atât aspectele care se desprind din starea de fapt, dar şi circumstanţele personale ale inculpatului, care nu a recunoscut săvârşirea faptei şi nici nu este la primul contact cu legea penală, fiind condamnat anterior pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă sub forma instigării.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi inculpatul G.T.
Parchetul a invocat cazul de casare prev.de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., criticând soluţia de achitare a celor doi inculpaţi, întrucât din materialul probator administrat în cauză rezultă caracterul intenţionat al producerii avariilor la autoturismul inculpatului G.T., din iniţiativa acestuia şi cu ajutorul inculpatului S.A.N., pentru a putea introduce maşina în service şi a beneficia de vopsirea ei integrală, în condiţiile existenţei unui contract de asigurare full C.A.S.C.O., care prevedea pentru riscul asigurat acoperirea integrală a despăgubirii, fără obligarea asiguratului la plata vreunei franşize sau la modificarea primelor de asigurare stabilite iniţial.
Inculpatul G.T. a solicitat achitarea sa şi pentru infracţiunea de fals în declaraţii, întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale acesteia în ce priveşte latura subiectivă.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate şi a cazurilor de casare în care acestea se încadrează, respectiv art. 3859 pct. 18 şi 12 C. proc. pen., Curtea reţine următoarele:
În ce priveşte cazul de casare prev.de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., cu referire la soluţia de achitare a inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, Curtea constată că potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen. probele nu au valoare dinainte stabilită, aprecierea fiecărei probe făcându-se de către organul judiciar în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.
Atât instanţa de fond, cât şi cea de apel au reţinut că avariile reclamate de inculpatul G.T. nu au fost produse la data de 6/7 august 2010, aşa cum neadevărat a susţinut acesta atât în faţa organului de poliţie (în cuprinsul reclamaţiei depuse), cât şi a asigurătorului, ci în perioada 25-26 mai 2010, fără însă ca probatoriul administrat în cauză să fi dovedit existenţa unei înţelegeri frauduloase între cei doi inculpaţi privind o distrugere intenţionată a autoturismului.
În susţinerea soluţiei de achitare, instanţele au reţinut în esenţă că înregistrările convorbirilor telefonice aflate la dosar nu pot conduce singure la stabilirea vinovăţiei inculpaţilor.
În privinţa legalităţii înregistrărilor convorbirilor telefonice, pusă în discuţie de inculpaţi şi în faza recursului, Curtea reţine suplimentar faţă de considerentele instanţei de fond, că potrivit art. 912 alin. (5) C. proc. pen. convorbirile sau comunicările interceptate şi înregistrate pot fi folosite şi într-o altă cauză penală, dacă din cuprinsul acestora rezultă date sau informaţii concludente şi utile privitoare la pregătirea sau săvârşirea unei alte infracţiuni dintre cele prevăzute la art. 911 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.
În speţă, convorbirile ale căror transcrieri se află la dosar au fost interceptate şi înregistrate în baza ordonanţei provizorii de interceptare emisă de procuror în Dosarul nr. 235/P/2009 în data de 26 mai 2010 ora 11,45, confirmată prin încheierea Judecătoriei Braşov din 28 mai 2010, act prin care s-a autorizat interceptarea şi înregistrarea în continuare a convorbirilor telefonice ale inculpatului G. pe o durată de 28 de zile (fila 25 şi urm. d.u.p.).
Ulterior, procesele-verbale de redare a convorbirilor interceptate în cauză au fost menţionate în procesul-verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare, care constituie mijloc de probă conform art. 224 alin. (3) C. proc. pen.
Curtea constată însă că nici instanţa de fond şi nici cea de apel nu s-au preocupat să stabilească dacă aspectele de fapt rezultate din respectivele convorbiri sunt confirmate sau infirmate de celelalte mijloace de probă şi, mai ales, care este poziţia persoanelor indicate ca fiind cele care au purtat aceste convorbiri, vis-a-vis de conţinutul acestora.
Din această perspectivă, Curtea reţine pe de o parte că inculpatul G. a refuzat să dea declaraţii în cauză, prevalându-se de dreptul la tăcere (la care a renunţat doar în faţa instanţei de recurs), iar inculpatul S. nu a făcut nicio referire la aceste convorbiri şi, în orice caz, nu a negat conţinutul acestora şi nici faptul că Ie-a purtat.
Din examinarea înscrisurilor aflate la dosarul cauzei rezultă că în perioada 26-27 mai 2010 inculpatul G.T. a purtat mai multe convorbiri telefonice cu relevanţă pentru stabilirea situaţiei de fapt reale, atât cu coinculpatul S.A., cât şi cu alte persoane (N.D.C., N.S. şi numitul L.).
Din niciuna dintre aceste convorbiri nu rezultă, fie şi tangenţial, împrejurările susţinute de cei doi inculpaţi, respectiv că persoane necunoscute ar fi vandalizat autoturismul inculpatului G.
De asemenea, respectivele convorbiri nu susţin varianta potrivit căreia inculpatul S. ar fi luat autoturismul în cauză, la cererea inculpatului G., doar pentru a-l duce la o spălătorie şi a-l curăţa.
Este evident că dacă lucrurile ar fi stat aşa cum inculpaţii au susţinut, această stare de fapt ar fi trebuit să se regăsească şi în convorbirile telefonice aflate la dosar.
Or, Curtea constată că inculpaţii nu au putut oferi nicio explicaţie pentru faptul că aceste convorbiri nu doar că nu le confirmă apărările, ci atestă o altă desfăşurare a evenimentelor, contrară celei afirmate de ei.
Astfel, din aceste convorbiri rezultă planul inculpatului G. de autovandalizare a maşinii, afirmat înainte ca acest fapt să se producă (a se vedea convorbirea din 26 mai 2010 purtată cu N.D. : „vine şi o ia ăştia de la circulaţie o duce şi mi-o zgârie roată roată mă duc la constatare şi-o dau s-o revopsească", fila 50 d.u.p., „Acum a zis că vine să-mi ia maşina, să mi-o zgârie, zgârie uşile, capota, spoilerul.Trebuie şi plafonul ca să mi-l facă?", fila 71 d.u.p.) şi reconfirmat după ce acesta a fost pus în practică (a se vedea convorbirea din 26 mai 2010 ora 23,00 purtată cu numitul L. : „ şi au zis că ia ei maşina şi mi-o aduce mai pe seara. Şi mi-a adus-o după vreo două ore jumate, a făcut-o varză peste tot şi jenţile", fila 92 d.u.p.).
Din convorbirile purtate între inculpaţi în ziua de 26 mai 2010 în intervalul orar 18,37-22,55 (fila 82-91 d.u.p.), adică perioada în care maşina a fost luată de inculpatul S. de la domiciliul inculpatului G., nu se face nicio referire la vreun act de vandalism preexistent şi nici la presupusa înţelegere dintre inculpaţi ce viza spălarea maşinii.
De altfel, această explicaţie dată de inculpaţi nu este doar puerilă, ci apare inexplicabilă în contextul relaţiilor existente între inculpaţi. Astfel, potrivit propriilor susţineri (fila 12 verso d.u.p.), inculpatul S. se afla în relaţii de amiciţie cu inculpatul G., fără însă a fi prieteni foarte apropiaţi ( nu obişnuiau să se viziteze, din când în când mai petreceau timpul împreună). Or, este greu de presupus şi acceptat că, în baza acestui gen de relaţii, inculpatul G. ar fi apelat la inculpatul S., doar pentru ca acesta să vină şi să ducă la spălătorie un autoturism.
Totodată, susţinerile inculpatului S. şi ale martorului care l-a însoţit (V.B.), în sensul că au spălat maşina pentru a vedea dacă zgârieturile nu ar putea fi totuşi înlăturate prin polişarea maşinii, nu se coroborează cu declaraţiile martorului T.A., inspectorul de daune căruia inculpatul G. i s-a adresat în 27 mai 2010, din care rezultă că maşina prezenta zgârieturi neuniforme, produse cu un obiect ascuţit şi în mod intenţionat, iar nu accidental, ceea ce înseamnă că acestea erau suficient de bine făcute pentru a exclude înlăturarea lor prin polişare. Or, este de notorietate faptul că diferenţa dintre o zgârietură superficială, produsă accidental, şi una profundă, specifică unui act de vandalism, este vizibilă şi nu necesită vreo operaţiune specială (cum este spălarea autoturismului avariat). Prin urmare, demersul inculpatului S. şi al martorului V., făcut la presupusa solicitare a inculpatului G., era unul inutif.
Convorbirile purtate între cei doi inculpaţi relevă faptul că aceştia au fost preocupaţi de clandestinitatea planului de autovandalizare, au făcut minime referiri la punerea în practică a acestuia, fiind conştienţi de posibilitatea ca aceste convorbiri să fie înregistrate (a se vedea convorbirea de la ora 22,11 : „Da tu ce zici, mi le schimbă pe amândouă alea, roţile? Ă. T., te repeţi şi vorbeşti la telefon!", fila 88 d.u.p.).
Faptul că inculpaţii au acţionat în baza unui plan, care să-l excludă aparent pe inculpatul G., este dovedit de asemenea de convorbirile acestuia cu terţe persoane (a se vedea convorbirea cu numitul L. din 26 mai 2010 ora 23,00 : „ei au insistat ca să eu să nu merg cu ei, ştii? (...) Păi de ce nu te-ai dus şi tu N.D. cu ei? Păi n-au vrut să mă ia. A zis: las că nu-i bine să te vadă şi pe tine cineva.careva", fila 93 d.u.p.).
Prin urmare, Curtea constată că în mod nejustificat instanţele de fond şi apel au înlăturat înregistrările convorbirilor telefonice aflate la dosar, probe obiective care nu se coroborează cu susţinerile inculpaţilor.
Dimpotrivă, aspectele de fapt rezultate din aceste convorbiri sunt confirmate de derularea ulterioară a evenimentelor, neexistând nicio probă care să inducă vreun dubiu în acest sens.
În altă ordine de idei, este inexplicabilă atitudinea inculpatului G. care, deşi a constatat nişte acte de vandalism comise asupra propriului autoturism în ziua de 26 mai 2010, nu a depus nicio reclamaţie la poliţie cu privire la acesta, cu atât mai mult cu cât era lucrător de poliţie, cunoştea condiţiile impuse de asigurători în asemenea situaţii, iar fapta în sine putea avea legătură cu propria activitate (aşa cum chiar inculpatul a afirmat în faţa instanţei de recurs).
Împrejurarea că în ziua de 27 mai 2010 el s-a deplasat direct la service demonstrează o dată în plus că, ceea ce l-a interesat în fapt era vopsirea autoturismului, nefiind afectat de presupusul act de vandalism, care nu a fost decât pretextul pentru a putea obţine revopsirea gratuită, în baza contractului Casco, a întregului autoturism.
În ce priveşte interesul inculpatului de a-şi autoavaria maşina, acesta este probat de asemenea de convorbirile telefonice, respectiv convorbirea purtată cu N.D., fiind vorba de nemulţumirea inculpatului vis-a-vis de o reparaţie anterioară ( „mă duc la constatare şi-o dau s~o revopsească şi-a bătut C. de mine", fila 50 d.u.p.). De altfel, din înscrisurile aflate la dosar (fila 193 d.u.p.) rezultă că până în vara anului 2010 au existat 5 dosare de daună înregistrate la acelaşi asigurător pentru autoturismul în cauză.
În fine, Curtea constată că, deşi au considerat că nu este probată înţelegerea frauduloasă dintre cei doi inculpaţi, instanţele de fond şi apel au dispus şi validat totuşi condamnarea inculpatului G. pentru infracţiunea de fals în declaraţii, deşi aceasta rezulta dintr-o situaţie de fapt unitară şi articulată, care includea în primă fază inducerea în eroare a asigurătorului cu privire la circumstanţele în care se susţine că s-a produs evenimentul asigurat.
Pentru toate aceste motive, Curtea constată că instanţele inferioare au reţinut în mod greşit starea de fapt, considerând neîntemeiat că probatoriul administrat în cauză nu conduce la stabilirea vinovăţiei inculpaţilor şi pentru infracţiunea de înşelăciune, sens în care recursul Parchetului este fondat şi va fi admis.
Procedând la o rejudecare a cauzei conform art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Curtea va dispune condamnarea ambilor inculpaţi la pedepse orientate către minimul special, luând astfel în considerare criteriile de individualizare prev.de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social concret a! faptelor comise, calităţile deţinute de inculpaţi la momentul săvârşirii infracţiunilor, conduita lor procesuală şi datele care caracterizează persoana acestora.
În funcţie de aceste circumstanţe reale şi personale, aplicarea unor pedepse orientate către minimul special este aptă să asigure constrângerea şi reeducarea inculpaţilor conform art. 52 C. pen.
Ca modalitate de executare a pedepselor, urmează a face aplicarea art. 861 şi urm.cpen., apreciind că pronunţarea condamnării va constitui un avertisment pentru inculpaţi şi, chiar fără executarea efectivă a pedepselor, aceştia nu vor mai săvârşi alte infracţiuni.
În baza art. 359 C. proc. pen.va atrage atenţia inculpaţilor asupra disp.art. 864 C. pen.
În baza art. 71 C. pen. va interzice inculpaţilor ca pedeapsă accesorie drepturile prev.de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi b) C. pen.
În baza art. 71alin. (5) C. pen. pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii se va suspenda şi executarea pedepselor accesorii.
Consecutiv stabilirii vinovăţiei inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, fiind astfel întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, Curtea va admite acţiunea civilă şi îi va obliga în solidar pe inculpaţi la 9.923,93 lei despăgubiri civile către partea civilă SC A.R.A. SA, reprezentând indemnizaţia de asigurare achitată de asigurător pentru evenimentul asigurat produs prin fraudă de inculpaţii G. şi S..
În ce priveşte cazul de casare prev.de ari. 3859 pct. 12 C. proc. pen., Curtea constată ca fapta inculpatului G. de a declara mincinos în faţa organului de poliţie (în reclamaţia şi declaraţia olografă din 12 august 2010) că în noaptea de 7/8 august 2010 autori necunoscuţi i-ar fi avariat (zgâriat) autoturismul, în realitate fapta fiind comisă în data de 26 mai 2010 de către persoane cunoscute şi instigate de inculpat, obţinând în baza acestei declaraţii o despăgubire de 9.923,93 lei din partea SC A.A. SA întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals în declaraţii prev.de art. 292 C. pen.
Potrivit celor expuse anterior, este indubitabil că avariile menţionate de inculpat în luna august 2010 sunt în realitate cele produse la solicitarea sa în data de 26 mai 2010, pentru care a încercat să deschidă dosar de daună încă din data de 27 mai 2010, demers nereuşit în condiţiile în care nu a obţinut în acest sens o împuternicire din partea societăţii de leasing, ca urmare a neplăţii ratelor.
Dincolo de probatoriul deja analizat, Curtea reţine că după încercarea nereuşită din 27 mai 2010, maşina inculpatului a rămas în curtea service-lui, fapt rezultat din convorbirea purtată de acesta cu martorul N.S. (filele 135 d.u.p.): „maşina a rămas acolo.în custodia lor şi a pus-o exact sub camerele de luat vederi şi a zis domne, e şi paznic aicea. Nu se mai atinge nici cucu de maşină şi la ce are maşina, n-are ce să-i mai facă.decât să-i mai dea câteva zgârieturi în plus".
Preexistenta avariilor este probată şi de fotografiile aflate la dosar şi efectuate de organele de poliţie la data de 1 iulie 2010, în baza ordonanţei de delegare emisă de procuror în aceeaşi zi, procesul-verbal încheiat cu acest prilej fiind de asemenea menţionat în procesul-verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare (filele 8, 20, 160 şi 161 d.u.p.).
În concluzie, în deplină cunoştinţă de cauză inculpatul a făcut afirmaţii neadevărate în faţa organului de poliţie, privitoare la data şi circumstanţele în care avariile s-au produs, iar în baza acestei declaraţii inculpatului i s-a eliberat o adeverinţă (filele 412 d.u.p.) ce a fost depusă la dosarul de daună, document fără de care despăgubirea nu ar fi fost posibilă, în condiţiile în care şi în faţa asigurătorului inculpatul a invocat aceeaşi situaţie de fapt.
Susţinerea că încă din 27 mai 2010 inculpatul ar fi adus la cunoştinţa societăţii de leasing survenirea unui risc asigurat este nu doar lipsită de relevanţă, dar şi inexactă. în realitate, aşa cum rezultă şi din transcrierile aflate la dosar, chiar dacă în ziua respectivă inculpatul G. a contactat societatea de leasing, apelurile au vizat problema eliberării împuternicirii necesare pentru deschiderea dosarului de daună, iar nu evenimentul asigurat propriu-zis (filele 124, 125, 383 d.u.p.).
De altfel, datorită problemelor legate de neplata ratelor la contractul de leasing şi de lipsa unei împuterniciri date de societatea deţinătoare a autoturismului, nu s-a înregistrat niciun dosar de dauna în data de 27 mai 2010, astfel încât nu se poate vorbi despre o sesizare legală a asigurătorului la acea dată cu privire la un eventual eveniment asigurat produs cu o zi înainte.
În consecinţă, Curtea constată că în cauză nu este incident cazul de casare invocat de inculpatul G.T., astfel încât recursul său este nefondat şi va fi respins conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând şi disp.art. 191 şi 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov împotriva Deciziei penale nr. 70/Ap din 5 iunie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Casează în parte decizia recurată, precum şi sentinţa penală nr. 36/S din 14 februarie 2012 a Tribunalului Braşov şi rejudecând:
Descontopeşte pedeapsa rezultantă, de 6 luni închisoare aplicată inculpatului G.T., în pedepsele componente, de 4 luni închisoare şi 6 luni închisoare.
În baza art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. condamnă pe inculpatul G.T. la 3 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. contopeşte pedeapsa aplicată prin prezenta cu pedepsele de 4 luni închisoare aplicată prin sentinţa sus-menţionată şi de 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1365 din 17 iunie 2011 a Judecătoriei Braşov definitivă prin Decizia penală nr. 36/2012 a Curţii de Apel Braşov, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.
Face aplic.art. 71, 64 lit. a) teza a ll-a şi b) C. pen.
În baza art. 861, 862 C. pen. dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei pe un termen de încercare de 7 ani.
În baza art. 863 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de încercare condamnatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:
- să se prezinte trimestrial, la datele fixate, la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalului Braşov;
- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
În baza art. 359 C. proc. pen.atrage atenţia inculpatului asupra disp.art. 864 C. pen.
În baza art. 71alin. (5) C. pen. pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepselor accesorii.
În baza art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen. condamnă pe inculpatul S.A.N. la 3 ani închisoare.
Face aplic.art. 71, 64 lit. a) teza a ll-a şi b) C. pen.
În baza art. 861, 862 C. pen. dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei pe un termen de încercare de 6 ani.
În baza art. 863 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de încercare condamnatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:
- să se prezinte trimestrial, la datele fixate, la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalului Braşov;
- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
În baza art. 359 C. proc. pen.atrage atenţia inculpatului asupra disp.art. 864 C. pen.
În baza art. 71alin. (5) C. pen. pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepselor accesorii.
În baza art. 346 C. proc. pen. obligă în solidar inculpaţii la 9.923,93 lei despăgubiri civile către partea civilă SC A.R.A. SA.
În baza art. 191 C. proc. pen. obligă pe inculpatul S.A.N. la 400 lei cheltuieli judiciare către stat.
Menţine celelalte dispoziţii ale ambelor hotărâri.
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul G.T. împotriva aceleiaşi decizii penale.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat S.A.N. în sumă de 75 lei, până la prezentarea apărătorului ales se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 29 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2810/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 929/2012. Penal → |
|---|
