ICCJ. Decizia nr. 3927/2012. Penal

Comentarii

0



R O M Â N IA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3927/2012

Dosar nr. 19621/108/2006

Şedinţa publică din 29 noiembrie 2012

Asupra recursurilor penale de faţă;

Prin sentinţa penală nr. 443 din 9 noiembrie 2006 a Tribunalului Arad, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul M.G.P. pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prev. de art. 174 C. pen.

În baza art. 346 alin. (3) C. proc. pen. au fost respinse acţiunile civile exercitate de părţile civile B.V., B.I., Spitalul judeţean Arad şi M.l.A., acesta din urmă având calitatea de curator.

În baza art. 350 alin. (3) C. proc. pen. s-a dispus punerea în libertate, de îndată, a inculpatului, de sub puterea mandatului de arestare preventive din 26 octombrie 2005 emis de Tribunalul Arad, dacă nu este arestat în altă cauză.

Pentru a pronunţa sentinţa, instanţa a reţinut următoarele: Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, prin rechizitoriul nr. 291/P/2005 din 27 februarie 2006, a dispus trimiterea în judecată a inculpatului M.G.P., pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prev. de art. 174 C. pen.

În esenţă, rechizitoriul a reţinut că inculpatul, în noaptea de 17 august 2005 a aplicat multiple lovituri, cu un obiect contondent idoneu producerii rezultatului letal, concubinei sale B.M., decesul acesteia instalându-se la 21 august 2005.

La cercetarea judecătorească, s-a reţinut că începând cu anul 1996, inculpatul a întreţinut relaţii de concubinaj cu B.M., ambii locuind în casa situată în jud. Arad. Din convieţuirea celor doi s-a născut copilul M.A.C., la acea dată el fiind în vârstă de 8 ani.

Cu aproximativ 2-3 ani înaintea datei de 17 august 2005, relaţiile concubinilor s-au deteriorat, mai ales pe fondul refuzului inculpatului de a se căsători cu cea care-i era concubină şi cauzat şi de comportamentul lui, violent, acestea determinând-o pe femeie să încerce să părăsească, împreună cu minorul, domiciliul inculpatului şi să se retragă la părinţii ei.

În aceeaşi localitate, inculpatul avea un spaţiu comercial, concubina lui şi P.A.M., fiind vânzătoare acolo.

Totodată, inculpatul era şi proprietarul unui vehicul cu care, adesea, contra cost, realiza transport de legume pentru cetăţenii din zonă.

În contextul amintit, la 16 august 2005, inculpatul se înţelesese cu B.V. şi cu B.G.. să le transporte legume la Haţeg, jud. Hunedoara, întâlnirea dintre ei fiind stabilită pentru ora 3.00 din noaptea de 17 august 2005.

Incinta curţii locuinţei inculpatului avea, ca acces, două intrări, una cunoscută numai de cei din preajma sa şi de puţini vecini, respectiv cea de pe str. înainte, poarta căreia era asigurată din interior cu o pârghie metalică acţionată cu o sfoară, deschiderea din exterior făcându-se prin tragere din stradă.

Posibil, urmare unui conflict spontan, inculpatul, la o oră apreciată ca fiind între 2.30 - 3.00, şi-a lovit concubina în cap, după care a ieşit pe poarta de la str. înainte, a pornit motorul vehiculului şi s-a deplasat spre locuinţa lui B.V., a încărcat marfa, a rulat în continuare la familia B.G. şi apărăsit comuna la orele 4.00 - 4.40 îndreptându-se spre Haţeg. La B.V., inculpatul a ajuns în jurul orei 3.40, încărcarea mărfii durând aprox.20 minute.

La ora 6.20, B.S., cunoscut al inculpatului, s-a dus în curtea acestuia, pătrunderea având loc de pe str. înainte, poarta găsind-o deschisă, anterior ei convenind ca primul să-şi ţină vaca în grajdul inculpatului, iar pentru a o hrăni şi adăpa, el, zilnic, în jurul orei 6.30 -7.00 şi seara ora 20.00, având acceptul de a intra astfel în incinta curţii.

După ce a muls vaca şi după ieşirea din grajd, B.S. a auzit un plânset de copil şi strigăte „mami, mami". Alertat şi pentru că a recunoscut vocea minorului inculpatului, B.S. a observat că uşa de acces în casa inculpatului era larg deschisă, geamul acestuia de la nivelul sistemului de închidere, era spart, a sesizat că în camera din dreapta intrării, B.M. era căzută la podea, lângă pat, dezbrăcată până la talie, cu chilotul rupt rămas doar pe piciorul drept, era inconştientă şi sângera abundent, toate acestea determinându-l să-i anunţe pe N.F. şi pe A.T., ulterior poliţia şi ambulanţa.

Ulterior participării la îmbarcarea victimei în ambulanţă şi sosirii şefului postului local de poliţie la faţa locului, B.S. l-a sunat pe inculpat pe telefonul mobil şi i-a spus că la el acasă sunt probleme în sensul că cineva a spart uşa şi a bătut-o pe B.M., inculpatul i-a comunicat că se află la ieşirea din Deva spre Haţeg, dar nu a părut surprins de cele aflate, nu a întrebat nimic în legătură cu starea victimei şi minor. Această atitudine a inculpatului a fost sesizată şi de B.M., persoană care împreună cu nepoata ei în vârstă de 6 ani se afla în vehiculul inculpatului.

S-a mai reţinut că inculpatul şi-a apelat fratele şi l-a îndemnat să se ducă la Arad pentru a se interesa despre starea victimei.

Ulterior, fratele lui, telefonic, l-a anunţat că B.M. este în comă, după care inculpatul l-a sunat pe B.S. şi i-a cerut să intre în prima cameră a casei lui, aici spunându-i că într-un dulap se găsesc bani pe care să-i ia pentru a nu fi sustraşi de poliţişti, convorbirea fiind auzită de lucrătorul de poliţie H.

În continuare, în jurul orei 8.30, după ce a descărcat marfa în Haţeg, inculpatul s-a reîntors spre Siria, el fiind însoţit de V.L. şi fiica ei, K.M. Pe traseu, inculpatul a vorbit la telefon, de mai multe ori, cu fratele lui, acesta îi comunica ce se întâmpla la spitalul din Deva, el a cumpărat 5 saci cu cartofi şi la sugestia lui V.L. de a duce personal să vadă starea concubinei, inculpatul a refuzat spunându-î că merge acasă să-şi vadă copilul.

Dar, ajuns în Siria, s-a interesat despre soarta minorului doar spre seară şi l-a văzut abia în 18 august 2005, în locuinţa lui B.S.

Inculpatul a negat comiterea faptei, a susţinut că relaţiile cu concubina lui au fost foarte bune, o singură dată a lovit-o cu palmele peste cap şi peste figură, iar cu referire la orele interesând cauza, a susţinut că a dormit în camera din dreapta intrării împreună cu B.M. şi cu minorul, dar că femeia, de fapt, nu adormise pentru că se îndeletnicea cu facerea monetarului şi actelor firmei lui.

La fel, victima l-ar fi trezit la ora 3.00, el a părăsit casa la la orele 3.15, victima l-a condus până la maşina parcată în stradă, în faţa porţii, că din casă el a luat 20 milioane de lei şi că i-ar fi dispărut 70 milioane de lei şi posibil, 25 lei şi 240 euro, sume ce se aflau pe acelaşi raft unde s-au găsit 2.400 euro, 1.120 dolari SUA, 35 milioane de lei, o cutie cu bijuterii din aur.

La cercetarea efectuată la locul faptei, a fost ridicat un ciorap din lână croşetat manual, expertizarea lui relevând că profilul genetic al A.D.N.-ului extras din proba de referinţă recoltată de la inculpat este inclus în amestecul de profile genetice obţinute din microurmele de celule epiteliale identificate în zona tălpii, inclus în amestec din microurmele de celule epiteliale identificate pe sistemul de închidere al geamului.

Inculpatul nu a recunoscut că ar fi văzut vreodată acel ciorap în locuinţa lui.

S-a mai reţinut că mobilierul şi alte obiecte din locuinţă nu au fost răscolite, pe măsuţa din camera unde a fost găsită victima, la vedere, erau 30 euro şi 500.000 lei, bijuteriile din aur purtate de victimă au fost găsite asupra ei, roleta geamului încăperii în care dormeau inculpatul şi concubina lui era întredeschisă şi ridicată până la jumătatea ferestrei.

Inculpatul, personal, a cerut testarea sa, raportul Laboratorului Poligraf al Serviciului Criminalistic din cadrul I.P.J. Cluj stabilind că la întrebările relevante, în traseele diagramelor s-au evidenţiat modificări psiho-fizioiogice caracteristice reactivităţii emoţionale ce au condus la concluzia că el nu a fost sincer, observaţia psiho-comportamentală punând în evidenţă note ale comportamentului simulat.

Susţinând, ulterior, că este eronat rezultatul testării, inculpatul a refuzat solicitarea parchetului de a fi supus unei noi testări poligraf la Bucureşti, el motivând că testarea ar antrena eroare judiciară.

Examinând materialul probator, instanţa a motivat că inculpatul nu este autorul faptei, soluţia argumentând-o pe fragmente din declaraţiile martorilor, acestea, spune instanţa, rezumându-se la „în sat se vorbeşte că autorul crimei este inculpatul, dar tor ei afirmă că nu sunt convinşi că inculpatul este autorul", deci, există dubiu care-i profită, bara de fier cu care s-a prezumat că ar fi fost lovită victima, indicată de minor, nu a fost ataşată cauzei, B.S. a declarat că întrebându-l pe minor cine a bătut-o pe maică-ta", acesta a răspuns „nu ştiu", acelaşi a declarat că prin sat se vorbea că ar fi putut fi şi alte persoane pe care victima refuza să le servească la magazin, că el, personal în viziunea inculpatului a fost bănuit că „a vândut" la cineva „pontul" că inculpatul are bani în casă, B.D. a declarat că minorul i-a spus că „erau doi mai mici îmbrăcaţi în negru aveau pe ei ţinte, a auzit că cereau bani, că P.E. a susţinut că nu crede că inculpatul a bătut-o, nu a văzut niciodată să o bată, P.M. a declarat că spune doar ceea ce a auzit de la oameni, P.A., la fel, N.M., fostă soţie a inculpatului, de asemenea a susţinut că nu crede că inculpatul să fie autorul crimei.

Privind susţinerea martorei S.A., sora victimei, potrivit căreia tatăl lor a auzit de la Alin că inculpatul a bătut-o pe mama lui şi îi este frică să spună procurorilor pentru că îl va omorî şi pe el, instanţa a înlăturat-o, cu motivarea „mai ales că minorul pur şi simplu fabulează" (fila 235 dosar tribunal).

Referitor declaraţiei martorei B.L., persoană care I-a îngrijit pe minorul celor doi, instanţa motivează că aceasta nu-l acuză direct pe inculpat, ci spune ce a auzit de la alte persoane şi de la copil, pe care-l consideră inteligent, dar şi posibil că fabulează.

Fiul celor doi, declaraţia sa fiind redată amănunţit (fila 235 verso dosar tribunal), în instanţă, referindu-se la cele declarate la urmărirea penală, a spus: chiar dacă eu am afirmat că tatăl meu ar fi lovit-o pe mama cu o bară din fier, cred că au fost nişte fabulaţii ale mele, pe care eu le-am inventat din discuţiile cu B.L., care mi-a spus că tatăl meu a căzut la testul de minciuni.

Ea nu m-a influenţat. Eu am crezut că testul de minciuni este mai bun. De la această idee am inventat că tatăl meu a lovit-o pe mama, dar în realitate nu a lovit-o şi nici nu ştiu cine. faţă de întrebările puse, eu am fabulat şi la psiholog şi la procuror".

Pentru a reliefa, odată în plus, concluzia că nu inculpatul este autorul faptei (fila 236 dosar tribunal) instanţa citează pasaje din declaraţiile inculpatului, din testul poligraf, din concluziile expertizei biocriminalistice din 14 noiembrie 2005 ulterioară celorlalte, din referatele de consiliere a minorului, din referatul de evaluare a aceluiaşi, concluzia fiind că minorul fabulează, din raportul psihologului C.V. şi din constatarea tehnico-ştiinţifică privind urmele de adâncire create în tocul uşii cu bara din fier.

În ce priveşte scrisorile părţilor civile, părinţi ai victimei, instanţa a considerat că având interes în cauză, nu comentează declaraţiile lor (filele 234 şi 237 dosar tribunal).

Împotriva sentinţei, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad şi părţi civile B.V. şi B.I.

Motivele de apel, atât ale parchetului cât şi ale părţilor civile au fost îndreptate pe nelegala achitare a inculpatului.

Prin Decizia penală nr. 5A din 21 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Timişoara, în baza disp. art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-au respins, ca nefondate, apelurile.

În esenţă, instanţa de apel şi-a motivat soluţia alături de reluarea considerentelor sentinţei, pe revenirea, la cercetarea judecătorească, asupra celor declarate la urmărirea penală, de către minorul M.A.C. oscilant în declaraţii, pe lipsa informaţiilor decisive în privinţa identificării reale a autorului, pe inconsistenţa probelor ştiinţifice, pe aprecierea că expertiza biocriminalistică a ciorapului nu poate conduce la inculpare, că raportul de constatare tehnico-ştiinţifică privind urmele create de bara metalică pe tocul uşii locuinţei inculpatului ridicată la indicaţia minorului, nu este probă care să demonstreze că inculpatul a acţionat cu acel corp şi pe concluzia expertizei biocriminalistice efectuată asupra barei, aceasta înscriind că pe obiect nu existau urme de sânge şi nu s-au putut recolta profile A.D.N. Referitor motivelor părţilor civile, s-a argumentat că întrucât acestea susţin generic vinovăţia inculpatului pentru că sunt părinţii victimei, argumentaţia lor este marcată de subiectivism şi, ca atare, just a fost respinsă acţiunea civilă.

Împotriva deciziei instanţei de apel, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi partea civilă B.V.

Parchetul a criticat decizia invocând cazul de casare prev. de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., respectiv achitarea inculpatului este o eroare gravă de fapt.

Partea civilă recurentă în memoriile şi scrisorile depuse pentru ceea ce a considerat a fi recurs, a reiterat cele susţinute de-a lungul procesului penal, respectiv că inculpatul i-a ucis fiica pentru că aceasta era hotărâtă să-l părăsească şi să se retragă împreună cu minorul, la casa ei natală şi pe cereri vizând plata de către inculpat a valorii muncii depuse de fiică de-a lungul convieţuirii.

Prin Decizia penală nr. 2413 din 2 iulie 2008 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, s-au admis recursurile, s-a casat decizia instanţei de apel şi sentinţa fondului şi s-a trimis cauza pentru rejudecare la Tribunalul Arad.

În esenţă, decizia de casare a reţinut că în aprecierea probelor sau în examinarea unora s-au omis date utile sau cerute, impunându-se reaudierea minorului, confruntarea între acesta şi fratele inculpatului, reaudierea martorilor pentru stabilirea reperelor orare având în vedere că s-a respins efectuarea unei reconstituiri, reaudierea inculpatului.

În rejudecare după casare, prin sentinţa penală nr. 59 din 16 februarie 2010 a Tribunalul Arad, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracţiunea de omor, prev. de art. 174 C. pen., în infracţiunea de omor deosebit de grav, săvârşit prin cruzimi, prev. de art. 174 C. pen., raportat la art. 176 lit. a) acelaşi cod, text de lege în baza căruia a fost condamnat inculpatul la 20 ani închisoare.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., inculpatului i s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, lit. b), d) şi e) C. pen. pe durata de 7 ani.

S-a făcut aplicarea art. 71 şi a art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), d) şi e) C. pen.

În baza art. 346 C. proc. pen. s-a admis acţiunea civilă exercitată de părţile civile B.V. şi B.I., inculpatul fiind obligat să plătească câte 50.000 lei cu titlu de daune morale.

Totodată, s-a admis acţiunea civilă exercitată din oficiu pentru minorul M.A.C., inculpatul fiind obligat să-i plătească, cu titlu de daune morale, suma de 100.000 lei.

De asemenea, inculpatul a mai fost obligat să plătească părţii civile Spitalul Clinic Arad, suma de 1.788,30 lei şi dobânda legală.

În baza disp. art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea, de la inculpat, a barei metalice corp delict.

Pentru a dispune astfel, instanţa de rejudecare a fondului, a procedat la reaudierea inculpatului, reaudierea minorului M.A.C., reaudierea fratelui inculpatului M.l.A., confruntarea acestora din urmă, au fost reaudiaţi martorii V.L., B.M., B.S., N.F.S, N.G., P.E.D., M.L.A., P.A., A.T., B.L., B.V., B.G., B.D., efectuarea unui supliment de expertiză medico-legală, supliment de expertiză biocriminalistică, confruntarea minorului cu martora B.L., mătuşa lui, referate de specialitate ce au vizat personalitatea minorului.

În conformitate cu disp. art. 329 alin. (3) C. proc. pen., constatând că unele probe nu au mai putut fi administrate, respectiv reaudierea martorilor D.C. şi S.A., instanţa a menţionat că au fost valorificate.

Referitor următoarelor probe: cercetare la faţa locului şi reconstituirea traseului parcurs de inculpat, expertiza biocriminalistică a barei metalice şi firelor de păr, urme papilare, acestea au fost respinse ca nefiind concludente.

Reluând starea de fapt deja expusă, instanţa a stabilit că în noaptea de 17 august 2005, între orele 1.00 - 3.00, pe fondul relaţiilor deja depreciate dintre ei, în urma unui conflict spontan, inculpatul şi-a lovit concubina cu o bară metalică, în special în zona capului.

Raportul medico-legal completat în faza rejudecării, în concluzii, raportat şi la obiectivele dispuse de instanţa fondului, a înscris: leziunile descrise în raportul de autopsie medico-legală din 22 august 2005 au putut fi produse prin loviri multiple, repetate, succesive, cu un corp dur contondent, iar după morfologia lor şi zonele corporale unde se situează, pledează pentru caracterul de atac, respectiv pentru caracterul unor leziuni de apărare având o direcţie de lovire cel mai probabil dinspre superior spre inferior.

S-a mai precizat că în conformitate cu morfologia şi văzându-se localizarea leziunilor cu considerarea şi a unor date din literatura medicală de specialitate, poziţia ipotetică a victimei B.M. şi a agresorului în momentul recepţionăm loviturilor, este posibil, şi, cel mai probabil să fi fost faţă în faţă în poziţia în picioare, victima, posibil, în poziţia „în picioare" cu spatele la agresor (fila 124 dosar tribunal rejudecare).

În altă ordine de idei, lămuririle suplimentare comunicate cauzei de către Institutul de Criminalistică (fila 214-215 acelaşi dosar) în legătură cu analiza genetică efectuată din microurmele de celule epiteliale remanente pe ciorapul din lână, în zona tălpii -interior şi exterior, au condus la probabilitatea de includere a numitului M.G. în amestecul de profile genetice în proporţie de 99,99612%, o altă persoană necunoscută, care l-ar fi putut substitui în acest amestec, fiind regăsită la un număr mai mare decât 12.837 indivizi, iar transferul depunerii microundelor putând fi direct sau indirect, aceeaşi concluzie menţionându-se şi privind încuietoarea tip vertai.

Coroborând probatoriul, instanţa de rejudecare a stabilit că inculpatul este vinovat, intenţia sa fiind directă, martorii au furnizat elemente cu privire la împrejurările ulterioare activităţii de lovire, altele de la locul faptei (mobilierul, alte obiecte, nu au fost mutate din loc sau răscolite, bijuteriile aflate asupra victimei, restituite inculpatului de către personalul sanitar, sumele de bani în lei şi alte valute aflate în vizorul agresorului, alte obiecte bijuterii, de asemenea) personalitatea inculpatului, implicarea lui în comiterea de acte antisociale, toate acestea denotând agresivitatea lui, P.E.D. şi M.L. auzind, în jurul orei 2.00 şi 3,30 strigăte de femeie, iar în ce priveşte declaraţiile minorului, martor ocular, a reţinut doar ca reală împrejurarea că lovirea s-a făcut cu bara de fier considerată corp delict ridicată la indicaţia respectivului, cât şi că între inculpat şi victimă există o stare conflictuală în legătură cu dorinţa femeii de a se căsători cu el.

De asemenea, instanţa a stabilit că vinovăţia aceluiaşi, fără dubiu, rezultă din coroborarea concluziilor expertizelor biocriminalistice cu procesul-verbal de la faţa locului, declaraţia martorei P.E.D. şi a inculpatului care a arătat că ciorapul, deşi nu corespundea mărimii piciorului lui, există posibilitatea de a-l fi atins, deşi iniţial a negat să-l fi văzut în gospodăria lui. Revenirea asupra acestei susţineri făcând-o după aflarea rezultatului expertizei, pe el şi pe încuietoarea vertai existând acelaşi tip de profile identificat pe dunga ciorapului, aspect reliefat de suplimentul de expertiză biocriminalistică, deci, cel care a folosit ciorapul la deschiderea uşii a fost inculpatul, simpla atingere, fără tragerea lui pe mână, neputând crea profil genetic în interior şi exterior.

Totodată, instanţa de rejudecare, alături de elementele din probatoriu deja expuse, a mai reţinut că locul faptei a oferit aspecte ce întăresc concluzia că inculpatul este cel care a lovit victima: niciun element obiectivat nu a condus la realitatea susţinută, că s-ar fi urmărit sustragerea de bani sau violarea victimei, examinarea cadavrului negăsind urme specifice violului, iar sumele de bani chiar cele aflate la vedere, nu au fost sustrase, astfel că jaful nu este verosimil nici ca ipoteză a unui mobil presupus de către inculpat.

Împotriva sentinţei a declarat apel inculpatul, motivul invocat fiind greşita stabilire a vinovăţiei şi, implicit, nelegala sa condamnare.

Prin Decizia penală nr. 41/VA din 2 martie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, în complet de divergenţă, s-a admis apelul inculpatului, a desfiinţat sentinţa şi a decis achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav, prev. de art. 174 C. pen. raportat la art. 176 lit. a) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de omor, prev. de art. 174 C. pen.

Judecătorul membru al completului de judecată care a examinat cauza în apel încă de la termenul la care dosarul a fost repartizat aleatoriu, în opinia separată a motivat că soluţia corectă este admiterea apelului declarat de către inculpat, desfiinţarea, în parte, a sentinţei, înlăturarea circumstanţei agravante prev. de art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen. şi condamnarea inculpatului pentru infracţiunea de omor, prev. de art. 174 alin. (1) C. pen.

Împotriva deciziei instanţei de apel, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi partea civilă B.V., cazurile de casare fiind cele prev. de art. 385⁹ pct. 18 şi 17 C. proc. pen., dezvoltate ca atare în încheierea de la termenul de judecată din 20 septembrie 2011, încheiere ce face parte integrantă din prezenta.

Prin Decizia nr. 3628 din 18 octombrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-au admis recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi de partea civilă B.V. împotriva Deciziei penale nr. 47/A din 2 martie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, privind pe intimatul inculpat M.G.P.

S-a casat decizia penală sus-menţionată şi a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Timişoara.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că recursurile sunt fondate pentru considerentele ce se vor dezvolta, alături de cazurile de casare invocate, acestea fiind examinate şi prin prisma celor prev. de art. 385⁹ pct. 21 şi de art. 385⁹ pct. 10 C. proc. pen., respectiv judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părţi şi instanţa nu s-a pronunţat cu privire la unele probe administrate, de natură să influenţeze soluţia procesului.

Astfel, din verificarea lucrărilor cauzei, s-a reţinut că la 6 decembrie 2010, completul de apel, constatând că apelul formulat de inculpat este în stare de judecată, trecându-se la dezbateri, în baza art. 306 C. proc. pen., cu motivarea că are nevoie de timp pentru a delibera asupra soluţiei, a amânat pronunţarea pentru 9 decembrie 2010.

La 9 decembrie 2010, acelaşi complet, motivând că mai are nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la 10 decembrie 2010 (fila 129 dosar apel). O încheiere din 10 decembrie 2010 nu se găseşte însă în dosar.

În aceeaşi încheiere, în continuare (cea din 9 decembrie 2010), se menţionează că nefiind întrunită unanimitatea în adoptarea soluţiei asupra chestiunilor supuse deliberării, cauza se repune pe rol pentru reluarea judecării în complet de divergenţă, dispunându-se, în consecinţă, stabilirea termenului de judecată la 24 ianuarie 2011, cu citarea părţilor.

La 24 ianuarie 2011, completul alcătuit din doi judecători, al doilea membru fiind judecătorul care a participat în cauză după constituirea completului de divergenţă, constatând că judecătorul din apel lipseşte din motive obiective, în vederea constituirii legale a completului, a dispus amânarea judecării cauzei la 21 februarie 2011, cu citarea părţilor.

Încheierea de la acest termen, în ce priveşte procedura de citare, o consideră îndeplinită şi pe citativul de pe verso-ul filei 138, cu referire la partea civilă B.V., deşi se înscrie câ, la apelul nominal făcut în şedinţă publică lipsesc părţile, cel menţionat apare ca având termen în cunoştinţă, nemăifiind citat pentru termenul din 21 februarie 2011 (vezi filele 139, 140, 141, 142 dosar apel).

La 21 februarie 2011, în ce priveşte partea civilă B.V., lipsă, se consideră procedura de citare ca fiind îndeplinită legal (fila 153 acelaşi dosar).

În continuare, la acelaşi termen, motivându-se nevoia de timp pentru a delibera, se amână pronunţarea deciziei pentru 2 martie 2011,

Lipsa încheierii din 10 decembrie 2010, astfel cum s-a arătat, constituie impediment în a analiza, în recurs, ce a deliberai completul, în condiţiile în care, potrivit art. 343 C. proc. pen., completul de judecată deliberează mai întâi asupra chestiunilor de fapt şi apoi asupra chestiunilor de drept, membrii completului de judecată având îndatorirea de a-şi spune părerea asupra fiecărei chestiuni.

În ce priveşte repunerea cauzei pe rol, art. 344 C. proc. pen. prevede că aceasta intervine dacă în cursul deliberării, instanţa găseşte că o anumită împrejurare trebuie lămurită şi că este necesară reluarea cercetării judecătoreşti sau, alin. (2) al textului, reluarea dezbaterilor.

Instanţa, motivând că nu s-a întrunit unanimitatea în luarea hotărârii, a repus cauza pe rol în complet de divergenţă, la 9 decembrie 2010 motivând neîntrunirea unanimităţii în adoptarea soluţiei şi, ulterior, cum s-a mai arătat, soluţionarea apelului declarat de inculpat, deci, reluarea dezbaterilor, acestea prin ascultarea concluziilor apărării, reprezentantului Ministerului Public şi ultimul cuvânt al inculpatului.

Cu referire la alcătuirea completului de divergenţă, în dosar nu există un document din care să rezulte cum a fost inclus judecătorul (preşedinte, vice-preşedinte, preşedinte de secţie sau judecător din planificarea de permanenţă) alături de judecătorii din completul de apel (art. 54 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 304/2004).

Apelul reprezentând cale de atac de fapt şi de drept, presupunând reexaminarea temeiurilor de fapt şi a celor de drept care au dus la pronunţarea hotărârii atacate, potrivit art. 371 C. proc. pen., este devolutiv, instanţa de apel dobândind împuternicirea de a rejudeca cauza prin efectuarea unui nou examen al chestiunilor de fapt şi de drept care au format obiectul judecăţii anterioare, astfel putând face propria evaluare a datelor cauzei, deci o nouă judecată, ex integro în cauză pentru că inculpatul critică greşita sa condamnare, aceasta şi în condiţiile în care instanţa de apel a încuviinţat administrarea unor probe (martori, aceştia neprezentându-se însă, răspunsul Institutului de criminalistică referitor la neatribuirea profilului genetic obţinut din materialul biologic remanent pe dunga ciorapului, unei alte persoane fila 112 dosar apel). Ca atare, administrând şi probe noi, trebuia să se efectueze o cercetare judecătorească similară sau mai restrânsă decât cea de la prima instanţă.

În cauză însă, instanţa de apel, motivând admiterea apelului declarat de inculpat cu reţinerea cauzei spre judecare, lapidar, înscrie: „. curtea apreciază că acestea (probele) nu sunt în măsură să ducă la înlăturarea prezumţiei de nevinovăţie şi să stabilească cu certitudine vinovăţia. se susţine cu multă uşurinţă că un ciorap., pe care s-au găsit profile genetice de la cel puţin două persoane, profilul genetic al inculpatului este inclus., a fost folosit la spargerea geamului şi la deschiderea încuietorii tip vertai. va înlătura această probă. nefiind dovedit că a fost folosit doar la data în care a fost comisă fapta şi în acest scop". Cu referire la această probă, instanţa de fond a coroborat declaraţiile inculpatului, iniţial el spunând că nu a văzut niciodată ciorapul, iar după ce a aflat rezultatul expertizării biocriminalistice, a acceptat că, posibil, l-a atins, dar că ar fi provenit dintr-o anexă a gospodăriei lui, cu rezultatele expertizării încuietorii amintite.

În continuare, nerăspunzând concluziilor sentinţei şi dezvoltării probelor care au condus instanţa de jejudecare, după casare la stabilirea vinovăţiei, instanţa de apel, generic, la pagina 18 a deciziei cu unele precizări, chiar, comentează pasaje din sentinţă, fără o contrapunere a neconcludenţei urmare controlului său.

În ce priveşte declaraţiile minorului M.A.C. instanţa fondului după casare, nu a înlăturat în totalitate depoziţiile acestuia, revenindu-i instanţei de apel obligaţia de a supune propriului său examen ceea ce se coroborează cu antecedente sau împrejurări ale cauzei, relevante fiind, în acest sens, reconstituirea modalităţii acţiunii agresive corespunzător versiunii minorului, conducerea, de către el, a organelor de cercetare penală în camera unde Ie-a indicat ranga din metal susţinut a fi fost obiectul contondent cu care a fost lovită victima, depoziţiile fiind date când minorul nu locuia cu tatăl lui.

Totodată, raportat situaţiei de fapt, instanţa de apel nu a analizat încadrarea juridică a faptei, asupra acestui aspect procurorul, şi în faza rejudecării fondului după casare, motivând neîndeplinirea circumstanţei agravantă prev. de art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen.

În altă ordine de idei, partea civilă B.V., în toate memoriile şi scrisorile (cererile) trimise cauzei inclusiv în faza judecării apelului, aminteşte constant un moment important la care prezentă fiind, personal, ar fi luat cunoştinţă direct de la inculpat despre o trăire, confesare a aceluia" (am dormit cu G. în pat (când am fost la înmormântare), el s-a sculat, încă nu era ziuă şi a ieşit afară vorbind singur că ce-a crezut ea, că ia copilul şi pleacă, ia că acuma n-o să mai plece), astfel că, dacă instanţa de apel ar fi analizat, prin audierea părţii, bineînţeles dacă ar fi citat-o legal, şi această susţinere, coroborată cu alte împrejurări şi probe relevante reţinute de instanţa de rejudecare după casare, controlul său, posibil,; ar fi eliminat sau, dimpotrivă, ar fi putut da relevanţă juridică suspiciuni părţii, grav prejudiciată moral de uciderea fiicei sale, mai ales în condiţiile în care instanţa de apel nu a analizat deloc în considerentele deciziei despre participarea acestei părţi în procesul penal, el fiindu-i recunoscut de legea procesual penală dreptul de a critica latura penală şi latura civilă.

Ca atare, citând-o legal, instanţa de apel poate, considerând vârsta înaintată şi situaţia materială deosebit de precară a respectivei părţi, despre acestea B.V. depunând, în tot cursul procesului penal, probe, conform disp. art. 77 alin. (3) C. proc. pen., să o asculte, prin intermediul reţelei video şi audio, cu respectarea principiilor contradictorialităţii, al nemijlocirii, precum şi a drepturilor procesuale ale inculpatului.

Pentru considerentele expuse, avându-se în vedere şi dispoziţiile art. 3 C. proc. pen., recursurile declarate de parchet şi de către partea civilă fiind fondate, în conformitate cu art. 385¹⁵ pct. 2 lit. c) C. proc. pen., au fost admise, s-a casat decizia instanţei de apel şi s-a dispus rejudecarea de către instanţa competentă, Curtea de Apel Timişoara.

În rejudecare, alături de motivele casării deciziei recurate, instanţa urmează a analiza toate celelalte susţineri din recursul parchetului.

În rejudecare, prin Decizia penală nr. 73/A din 18 aprilie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în complet de divergenţă, a fost admis apelul declarat de inculpat, s-a desfiinţat sentinţa apelată şi în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul M.G.P. pentru săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav prev. de art. 174 C. pen. rap. la art. 176 lit. a) C. pen.

Din analiza sentinţei apelate din prisma motivelor de apel invocate şi analizate din oficiu potrivit art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de apel, în opinie majoritară, reţine următoarele:

În faza cercetării judecătoreşti în rejudecarea apelului a fost audiat inculpatul, partea civilă B.V. prin sistem audio-video, partea civilă M.A.C., a fost desemnat un apărător din oficiu pentru părţile civile B.V. şi B.I. potrivit disp. art. 173 alin. (3) C. proc. pen., având în vedere vârsta înaintată a acestora, distanţa mare la care aceştia locuiesc faţă de sediul instanţelor la care se soluţionează cauza. Părţile nu au solicitat alte probe.

Aşa cum în mod corect se reţine prin rechizitoriu şi prin considerentele sentinţei apelate, din anul 1996 inculpatul M.G.P. a început să trăiască în concubinaj cu victima B.M., cei doi locuind în imobilul proprietate personală a inculpatului din comuna Siria, iar din relaţia dintre cei doi a rezultat minorul M.A.C. în vârstă de 8 ani la data săvârşirii faptei. înainte cu 2-3 ani de incident, relaţiile dintre cei doi s-au deteriorat existând neînţelegeri legate de faptul că inculpatul a refuzat să se căsătorească cu victima, care îi spunea inculpatului că va părăsi locuinţa conjugală împreună cu minorul şi se va întoarce la casa părinţilor săi din comuna Bogdan Vodă jud. Maramureş.

În data de 16 august 2005 inculpatul s-a înţeles cu martorii B.V. şi B.G. să le transporte marfă la Haţeg, jud. Hunedoara hotărând să se întâlnească în data de 17 august 2005 în jurul orelor 3,00. în cursul dimineţii aceleaşi zile, respectiv în jurul orelor 06.20, martorul B.S. s-a dus la locuinţa inculpatului găsind poarta de acces în curte din strada înainte deschisă. De menţionat că locuinţa inculpatului avea două porţi de acces, una dinspre strada înainte, una dinspre strada M.E., iar martorul B.S. la începutul lunii mai 2005, a cumpărat de la inculpat o vacă şi deoarece nu avea unde să o ţină s-a înţeles cu inculpatul ca acesta să-i permită să ţină vaca în grajdul lui, motiv pentru care zilnic în jurul orelor 06,30 - 07.00 dimineaţa şi seara în jurul orelor 20.00 martorul, care era vecin cu inculpatul, se deplasa în grajdul situat în curtea acestuia unde îngrijea vaca. Aşa se explică faptul că în dimineaţa respectivă, după ce a muls vaca, ieşind din grajd în curtea imobilului martorul a auzit pe minorul Alin care plângea şi striga „Mami, mami!", iar ulterior, observând uşa de acces în locuinţă larg deschisă, geamul din zona sistemului de închidere spart, a găsit victima în stare de inconştienţă căzută la podea lângă pat, dezbrăcată până la brâu şi având chilotul rupt rămas doar pe piciorul drept, motiv pentru care i-a alertat pe martorii N.F. şi A.T., sesizând organele de poliţie şi salvarea.

Ceea ce trebuie dovedit în cauză este susţinerea din rechizitoriu, însuşită de către prima instanţă, referitoare la faptul că în dimineaţa zilei de 17 august 2005, între orele 01.00-03.00, pe fondul relaţiilor depreciate care existau între ei, în urma unui conflict spontan, inculpatul ar fi început să o lovească pe concubina sa aplicându-i mai multe lovituri cu o bară metalică, în special în zona capului, în urma cărora aceasta a suferit leziuni descrise în raportul medico-legal, completat ulterior, leziuni ce au condus ulterior la decesul victimei. De asemenea, se susţine că dupâ comiterea faptei, inculpatul ar fi simulat un atac comis asupra locuinţei de către o altă persoană în sensul că ar fi spart geamii de la uşa de acces din curte în locuinţă, cea care corespunde holului interior, lăsând această uşă deschisă, ar fi aşezat victima într-o poziţie ce sugera violul, rupându-i lenjeria. Apoi inculpatul ai fi ieşit pe poarta secundară de pe strada înainte, luând microbuzul parcat pe strada M.E. şi plecând spre locuinţa familiei B.V. unde a încărcat marfa familiei B.G. părăsind Siria în jurul orelor 04.00-04.40 şi plecând spre Haţeg, inculpatul ajungând la locuinţa lui B.V. în jurul orelor 03,40.

Conform disp. ari. 345 alin. (2) C. proc. pen., instanţa poate pronunţa condamnarea inculpatului dacă se constată că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat. Dacă din ansamblul materialului probator nu se poate reţine vinovăţia inculpatului pentru săvârşirea faptei ce a făcut obiectul trimiterii în judecată şi, în ciuda eforturilor din faza de cercetare judecătorească, dubiile nu au putut fi înlăturate, persistând o stare de incertitudine, aceasta exclude posibilitatea pronunţării unei hotărâri de condamnare, în cauză operând principiul in dubio pro reo, ideea de certitudine, care trebuie să fundamenteze o soluţie de condamnare neputându-se contura.

Singurele probe care au condus la reţinerea vinovăţiei inculpatului de către prima instanţă în rejudecare sunt expertizele biocriminalistice coroborate cu procesul verbal de la faţa locului, declaraţia martorei P.E.D., (fila 157 alin. (3) dosar u.p.), declaraţiile inculpatului care a învederat că ciorapul găsit la faţa locului nu corespundea mărimii piciorului său, dar există posibilitatea să-l fi atins, precum şi parte din declaraţia minorului M.A.C., fiul inculpatului şi al victimei, declaraţie din faza de urmărire penală referitoare la împrejurarea că victima a fost lovită cu o bară de metal ca şi corpul delict aflat la dosar, întrucât cu ocazia cercetării locului faptei au fost identificate urme de adâncire create în tocul uşii cu bara de fier considerată corp delict, precum şi existenţa între inculpat şi victimă a unei stări conflictuale datorită dorinţei victimei de a încheia căsătoria, celelalte aspecte relatate de minor fiind înlăturate dat fiind vârsta minorului la data decesului victimei şi împrejurarea că informaţiile furnizate de acesta au fost contradictorii atât în faza urmăririi penale cât şi în faţa instanţei modificându-se în funcţie de persoana în îngrijirea căreia s-a aflat acesta.

Instanţa de apel constată că în cauză au fost audiaţi numeroşi martori, dar aceştia au furnizat informaţii fie cu privire la împrejurările ulterioare activităţii de lovire a victimei, respectiv ora la care a ajuns inculpatul la martorul B., ora la care a părăsit localitatea Siria, ora la care a fost găsită victima, ora la care inculpatul a ajuns în localitatea Haţeg (martorii B.M., B.V., V.L., B.S.). De asemenea, martorii B.S., N.G. au relatat aspecte privitoare la felul în care a fost găsită victima, modul în care se găseau obiectele din casă iar martora P.E. a învederat că victima avea bijuteriile asupra ei şi că inculpatul a primit de la spital bijuteriile pe care victima le avea asupra sa la momentul internării sale.

Cea mai mare parte din declaraţiile martorilor furnizează aspecte despre personalitatea inculpatului, iar unii martori N.M., R.l., C.M., C.O., M.l. relatează aspecte privind implicarea inculpatului în săvârşirea de acte antisociale sau agresarea fostei soţii, aspecte subiective care nu vor fi luate în considerare la soluţionarea cauzei.

Cât priveşte depoziţia minorului M.A.C., audiat inclusiv de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs dar şi de instanţa de apel în rejudecare, instanţa constată că depoziţia acestuia din faza de urmărire penală dată la data de 24 noiembrie 2005, la 3 luni după incident şi modificată ulterior în faza de judecată nu poate fi luată în considerare întrucât este contradictorie, a fost dată în funcţie de persoana în a cărei îngrijire se afla minorul la acea dată şi nu se coroborează cu celelalte mijloace de probă administrate.

Astfel, instanţa nu poate reţine din relatarea acestuia, aşa cum a reţinut prima instanţă în rejudecare, faptul că victima ar fi fost lovită de către inculpat cu o bară metalică, deoarece în faza judecării apelului s-a dispus efectuarea unei expertize biocriminalistice care să stabilească dacă pe această bară metalică, care este indicată de către procuror ca fiind obiectul cu care s-a produs crima, dacă există urme de sânge sau dacă se pot recolta profile A.D.N., însă concluziile acestui raport de expertiză biocriminalistic efectuat de I.M.L. Bucureşti a fost în sensul că nu există urme de sânge şi nici nu s-au putut recolta profile A.D.N. de pe acest obiect contondent. Mai mult decât atât, audiat în faza de judecată inclusiv la data de 04 aprilie 2012 minorul M.A.C. a arătat că a indicat acea bară metalică la indicaţiile organelor de urmărire penală, dar că nu a văzut cu ce a fost lovită victima.

În ceea ce priveşte raportul de expertiză biocriminalistică din 05 septembrie 2005 (fila 75 vol. 1 dosar u.p.) din care rezultă că pe zona dungii negre interior şi exterior a ciorapului există un profil genetic ce aparţine unei persoane de sex masculin necunoscute, iar în zona tălpii este un amestec de profile genetice ce provine minim de la două peroane, profilul genetic al inculpatului fiind inclus în acest amestec, iar profilul genetic al A.D.N. extras de la inculpat este inclus în amestecul de profile genetice obţinut din microurmele de celule epiteliale identificate pe sistemul de închidere tip vertai, prima instanţă în rejudecare consideră că potrivit şi suplimentului la expertiza biocriminalistică s-a stabilit fără putinţă de tăgadă că ciorapul din lână găsit la faţa locului a fost folosit la spargerea geamului şi deschiderea încuietorii de tip vertai, existând pe ambele obiecte acelaşi tip de profile genetice.

Instanţa de apel consideră că profilul A.D.N. al inculpatului în mod normal a fost descoperit pe obiecte pe care acesta a avut sau putea avea acces, ciorapul fiind găsit în faţa casei aşa cum rezulta din procesul verbal de cercetare la faţa locului, iar nerecunoaşterea iniţială a ciorapului corp delict în cauză, nu-l poate inculpa pe inculpat pentru că într-o casă există numeroase obiecte personale aparţinând membrilor familiei, iar inculpatul nu putea să şi le amintească pe toate. De asemenea, acel ciorap pe care se aflau profile genetice ce aparţin a cel puţin două persoane putea fi atins în orice alte împrejurări de către inculpat, nefiind dovedit că a fost folosit doar la data la care a fost comisă fapta şi în scopul spargerii geamului şi a deschiderii încuietorii tip vertai.

Declaraţia martorei P.E. referitoare la faptul că victima a fost găsită cu bijuteriile asupra ei, iar aceste bijuterii ar fi fost restituite inculpatului la spital după decesul victimei nu sunt de natură să dovedească faptul că inculpatul ar fi autorul faptei.

Atitudinea inculpatului, după auzul veştii că locuinţa sa a fost spartă şi soţia sa a fost atacată şi este la spital, în sensul că nu a părut deloc surprins de cele auzite prin telefon de la martorul B.S., a fost interpretată subiectiv potrivit depoziţiilor unor martori şi aceasta nu poate duce la concluzia că inculpatul este autorul faptei.

În ceea ce priveşte susţinerea din rechizitoriu şi considerentele primei instanţe în rejudecare, referitoare la faptul că inculpatul ar fi încercat să inducă ideea unui jaf sau a unui viol asupra victimei, instanţa de apel constată că inculpatul niciodată nu a recunoscut săvârşirea faptei, iar sarcina probei revine organelor de urmărire penală şi instanţei de judecată în dovedirea celor întâmplate în noaptea de 17 august 2005.

Astfel în cauză a fost dovedit faptul că victima nu a fost violată, iar din casă au fost sustrase sume mici de bani cu toate că mai existau alte sume, iar victima purta bijuterii, motiv pentru care mobilul crimei nu a putu fi stabilit.

De asemenea, în ceea ce priveşte testarea cu poligraful aceasta nu constituie o probă în sine motiv pentru care nu poate stabili vinovăţia inculpatului.

În rejudecarea apelului, instanţa a audiat-o prin sistem audio-video pe partea civilă B.V., aceasta susţinând că la înmormântarea victimei a stat într-un pat cu inculpatul, iar acesta a ieşit afară pe uşă vorbind singur „că ce a crezut M., că ia copilul şi pleacă la Maramureş. Iacă acu nu o să mai plece". De asemenea partea civilă susţine că l-a urmărit pe inculpat ieşind de la W.C., iar acesta ar fi zis „20-25 de ani vor mai trece" şr a început să o înjure pentru că l-a urmărit.

Aceste afirmaţii ale părţii civile nu pot confirma vinovăţia inculpatului, întrucât fiind tatăl victimei argumentaţia acestuia este marcată de subiectivism şi nu se coroborează cu alte probe materiale motiv pentru care va fi înlăturată.

În cauză nu există informaţii decisive în privinţa identificării reale a autorului, probele ştiinţifice sunt inconsistente, întrucât expertiza biocriminalistică a ciorapului nu poate conduce la inculpare, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică privind urmele create de bara metalică pe tocul uşii locuinţei inculpatului ridicate la indicaţia minorului nu este probă care să demonstreze că inculpatul a acţionat cu acel corp, deoarece potrivit concluziile expertizei biocriminalistice efectuate asupra barei rezultă că pe obiect nu existau urme de sânge şi nu s-au putut recolta profile A.D.N. De altfel, această bară metalică a fost ridicată de la locul faptei la mult timp de la săvârşirea faptei cu toate că în dimineaţa zilei de 17 august 2005, atunci când martorul B.S. după ce a descoperit victima în stare de inconştienţă a chemat atât salvarea cât şi organele de cercetare penală care n-au procedat la ridicarea acestui corp delict invocat prin actul de sesizare al instanţei.

Alte probe ştiinţifice care ar fi putut ajuta la stabilirea autorului sau autorilor faptei respectiv firele de păr recoltate de la locul săvârşirii faptei nu au mai fost găsite la organele de urmărire penală şi nu au putut fi analizate aşa cum rezultă din adresa de la fila 98 Dosar nr. 19621/108/2006 al Curţii de Apel Timişoara.

Curtea înlătură susţinerea părţilor civile B.V. şi B.I. prin apărător referitoare la faptul că inculpatul ar fi comis crima pentru a încasa asigurarea de viaţă a concubinei sale, deoarece asigurarea a fost efectuată cu aproximativ 2 ani înainte de data faptei, iar inculpatul avea o stare materială foarte bună aşa cum rezultă şi din declaraţia părţii civile B.V., neexistând la dosar alte probe în acest sens.

În ceea ce priveşte susţinerea procurorului referitoare la faptul că vinovăţia inculpatului a fost dovedită şi potrivit depoziţiei martorei S.A. care a arătat că în ziua înmormântării fiul victimei şi al inculpatului era de mână cu fiica sa, verişoara lui, şi cu acea ocazie Ie-a spus ei şi altor copii că tatăl lui „a mai bătut-o pe maică-sa de mai multe ori, dar aceasta s-a sculat, însă acum ea nu se mai scoală", deoarece aceasta este o probă indirectă, martora a revenit asupra acestei declaraţii şi aceasta este subiectivă în condiţiile în care cele relatate se susţine că au fosf auzite de la un copil care la rândul său a relatat cele spuse de minorul M.A.C., depoziţia acestuia fiind înlăturată de către instanţă, în ceea ce priveşte inculparea tatălui său, inculpai în prezenta cauză.

Potrivit art. 65 din C. proc. pen., sarcina administrării probelor în procesul penal revine organelor de urmărire penală şi instanţelor de judecată. Conform disp. art. 52 C. proc. pen. orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale printr-o hotărâre penală definitivă; în acelaşi sens fiind şi disp. art. 6 parag. 2 din C.E.D.O. care prevăd că orice persoană acuzată de infracţiune este prezumată ca nevinovată până ce vinovăţia sa va fi legal stabilită. în caz de îndoială asupra vinovăţiei, dacă această îndoială nu este înlăturată de noi probe, prezumţia de nevinovăţie subzistă, întrucât orice îndoială profită inculpatului (in dubio pro reo). De altfel, nici probele administrate cu ocazia rejudecării apelului nu au răsturnat prezumţia de nevinovăţie a inculpatului M.G.P.

În ceea ce priveşte încadrarea juridică stabilită de către prima instanţă în rejudecare, se constată că aceasta a fost motivată pe aspecte de fapt ale cauzei, respectiv - aplicarea în mod repetat de multiple lovituri victimei atât în poziţie verticală în condiţiile unei acţiuni de apărare din partea acesteia, cu mare intensitate, cu o bară metalică, într-o zonă vitală a corpului, cea a capului, până la zdrobirea craniului, producându-i leziuni grave, dovedind o violenţă excesivă, nemiloasă, ferocitate, la care s-a adăugat şi starea de oroare a copilului victimei, cel care a descoperit cadavrul mamei sale dimineaţa - plecând de la premisa că inculpatul este autorul infracţiunii. Instanţa de apel constată că atâta timp cât în cauză nu s-a făcut dovada certă că inculpatul este cel care a suprimat viaţa victimei, elementele de fapt susmenţionate nu mai pot fi avute în vedere pentru a se dispune stabili încadrarea juridică corectă a faptei.

În opinia separată, s-a arătat că se impunea respingerea apelului declarat de inculpat şi menţinerea sentinţei de condamnare a inculpatului pentru infracţiunea de omor deosebit de grav prev. de art. 174 C. pen. rap. la art. 176 lit. a) C. pen. Din probele administrate rezultă, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că inculpatul apelant M.G.P. a săvârşit infracţiunea de omor deosebit de grav, prin cruzimi, reţinută în sarcina sa prin hotărârea de condamnare pronunţată de Tribunalul Arad.

Starea de fapt a fost reţinută în mod corect de prima instanţă, pe baza tuturor probelor administrate atât în faza de urmărire penală, cât şi în cea de judecată.

Probele, deşi indirecte, se coroborează şi converg spre vinovăţia inculpatului.

Astfel, inculpatul a avut o reacţie total deplasată la auzul veştii că locuinţa sa a fost spartă şi soţia sa a fost atacată şi este la spital. Nu a părut deloc surprins de cele auzite prin tetefon de fa martorul B.S., c chiar părea în cunoştinţă de cauză. în niciuna dintre cele două convorbiri telefonice avute atunci cu acest martor nu a cerut amănunte despre cele întâmplate sau despre starea victimei, sau chiar a copilului său minor, de 7 ani, pe care I-a lăsat în casă cu victima. Principala preocupare a inculpatului a fost să-i ceară acestui martor să ia banii din dulap, sub pretextul de a nu fi luaţi de lucrătorii de poliţie. în toate aceste condiţii, inculpatul şi-a continuat drumul către oraşul Haţeg.

Inculpatul a manifestat şi nesinceritate, încercând să inducă în eroare organele de anchetă prin susţinerea ideii că locuinţa a fost spartă de alte persoane în scop de jaf sau/şi viol. Iniţial, el nu a recunoscut că îi aparţine ciorapul găsit la faţa locului, pe care ulterior s-au descoperit urme de A.D.N. provenind de la el şi faţă de care s-a stabilit că a fost folosit la spargerea geamului şi deschiderea încuietorii. A mai afirmat că i s-ar fi sustras sume de bani, însă sumele reclamate erau mult prea mici în comparaţie cu valoarea bijuteriilor şi a sumelor găsite în casă. Privitor la pretinsul viol, nu s-au descoperit urme specifice ale acestei agresiuni sexuale sau ale tentativei, astfel că nu se poate reţine decât faptul că mobilul infracţiunii l-a constituit uciderea victimei, trebuind înlăturată versiunea inculpatului că s-ar fi încercat violarea victimei sau jaf.

Declaraţiile martorilor relevă faptul că inculpatul avea caracterul de om sever, autoritar şi rigid în relaţiile cu membrii familiei, un om zgârcit, avar, şi care nu avea nicio consideraţie şi respect pentru victima cu care avea un copil şi trăiau împreună în aceeaşi casă de 9 ani de zile, muncind alături de ea şi comportându-se ca soţi, dar cu care el nu dorea să se căsătorească legal, cu toate insistenţele ei (pentru că aveau un copil împreună, şi pentru a nu se face de ruşine în satul ei natal din Maramureş), şi o lovea în mod brutal. Au mai arătat martorii că inculpatul a întârziat în dimineaţa când trebuia să meargă cu marfă la Haţeg, că era foarte agitat în zilele când victima se afla în comă la spital, probabil pentru a nu-şi reveni şi spune ce i s-a întâmplat, şi că victima a fost găsită cu bijuterii asupra ei. Declaraţiile martorilor chiar indirecte, nu pot fi înlăturate şi nici nu au fos! contestate de inculpat. în momentul audierii lor, martorii au depus un jurământ şi şi-au asumat răspunderea pentru aspectele relatate, astfel că la dosarul cauzei nu există nici un element care să poată justifica o soluţie de înlăturare a acestor declaraţii.

De asemenea, s-a considerat că nu se impunea audierea minorului M.A. (fiul inculpatului şi al victimei), după 7 ani de la eveniment, dat fiind faptul că nu acesta a constituit motivul casării şi nu s-a recomandat astfel prin decizia de casare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, minorul fiind deja audiat în toate fazele procesuale, şi chiar la instanţa de recurs. De menţionat este faptul că în prezent minorul se află în grija tatălui- inculpatul acuzat de uciderea mamei sale-, a venit la proces adus de tatăl său, în condiţiile în care la termenul precedent, din 21 martie, instanţa de apel a considerat că dată fiind vârsta fragedă a minorului, de 14 ani, dar ţinându-se cont şi de starea sa sufletească, emoţională, precum şi părţile implicate în proces şi relaţiile de rudenie existente între acestea, nu se impunea participarea sa la proces, şi în lipsa curatorului căruia i-a fost încredinţat legal.

Cu toate acestea, la termenele ulterioare, când au avut loc dezbaterile pe fond, tatăl său l-a adus la proces, pentru a declara în sensul dorit de el, fiind evident faptul că în atare împrejurări nu putea să dea o declaraţie obiectivă, însuşi minorul arătând că cele declarate Ie-a aflat inclusiv de la inculpat, şi în urma consultării actelor strânse, de care a luat cunoştinţă citind din dosarul ce îl are tatăl său.

Prin urmare, trebuie înlăturată această ultimă declaraţie a minorului, care nici nu mai trebuia audiat, nefiind utilă cauzei; de altfel copilul a declarat în foarte multe variante pe tot cursul procesului penal, schimbându-şi mereu declaraţiile, invocând ca motive manipularea de către autorităţi dar şi de către L.B., o nepoată a victimei la care s-a aflat în întreţinere cât tatăl său era arestat.

Singura declaraţie care nu trebuie înlăturată de plano ca fiind proba directă este declaraţia dată de minor la data de 24 noiembrie 2005 (la 3 luni după incident) în faţa procurorului, în prezenţa martorilor asistenţi şi a psihologului. Pe de o parte, din referatul psihologic, întocmit la 3 luni după incident, rezultă că minorul, deşi este la o vârstă fragedă, are un bun control al actelor sale (fila 48 verso, vol. II dosar urmărire penală). Pe de altă parte, nu există motive să se creadă că starea de fapt expusă de minor ar fi doar rodul imaginaţiei sale, fiind greu de crezut că un copil ar putea relata cu o bună cursivitate logică un şir de evenimente de asemenea natură.

În fine, de menţionat este faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în motiveie de casare a Deciziei penale nr. 47 din 2 martie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, a recomandat completarea probatoriului în sensui ascultării părţii vătămate B.V., tatăl victimei, prin intermediul reţelei video şi audio, în legătură cu aspecte de care a luat cunoştinţă, în mod direct, de la inculpat, în seara când se afla la priveghiul decedatei.

În toate scrisorile şi memoriile sale, inclusiv în declaraţia dată în faţa instanţei în condiţiile art. 11¹ C. proc. pen., şi în contradictoriu cu inculpatul asistat de avocatul său ales, la termenul de judecată din data de 21 martie 2012, cu ocazia rejudecării apelului după casare, partea vătămată B.V., tatăl victimei, a relatat un moment important de care a luat cunoştinţă, şi a aflat în mod direct de la inculpat, ca pe o trăire, mai bine zis o confesare a inculpatului, şi anume: ,,eu când am fost la înmormântare, am stat într-un pat cu G.; el a ieşit afară vorbind singur că ce-a crezut M. că ia copilul şi pleacă la Maramureş, iaca acu n-o să mai plece". în continuarea declaraţiei sale, partea vătămată întăreşte cele auzite, afirmând: ,,Desigur, eu am auzit aceste cuvinte pentru că m-am luat după el să-l întreb zicându-mi că e nebun de cap şi nu ştie ce vorbeşte. Eu l-am urmărit ieşind de la W.C., stătea în faţa casei, zicând că 20-25 de ani vor mai trece", începând să-l înjure pe partea vătămată pentru a nu se mai lua şi ţine după el". Inculpatul, prezent la acest moment procesual, nu a încercat să-l contrazică pe partea vătămată B.V., raportat la cele mărturisite de el cu ocazia înmormântării. De asemenea, şi partea vătămată a confirmat cele arătate în depoziţiile martorilor audiaţi în cauză, referitor la persoana inculpatului, şi mai ales la relaţiile sale cu victima, ca fiind foarte violent, bruscând-o fizic şi verbal de faţă şi cu acesta la locuinţa din Maramureş, şi chiar zicându-i victimei că inculpatul o s-o omoare într-o zi.

Nu este de ignorat nici faptul că victima obişnuia să meargă în toţi anii de sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului (Sfânta Măria Mare) pe 15 august, la părinţii ei din Maramureş, însă în anul 2005 a intenţionat să meargă după această sărbătoare să-şi schimbe buletinul, ocazie cu care l-ar fi luat şi pe copil, iar ceea ce a dispărut din locuinţa victimei în noaptea atacului a fost şi buletinul ei de identitate, pe lângă sume nesemnificative de bani, deşi, aşa cum s-a menţionat, existau bijuterii asupra victimei şi sume importante de bani lăsate în casă, împrejurare ce se coroborează cu declaraţiile părţii vătămate B.V. relativ la „confesiunile" inculpatului de la înmormântare.

Totodată, deşi testarea cu poligraful nu constituie o probă în sine, refuzul inculpatului de a se supune unui nou test poligraf, la Bucureşti, după ce la primul obţinuse rezultate defavorabile, constituie un indiciu de nesinceritate.

Toate elementele de mai sus îndreptăţesc concluzia că inculpatul este autorul infracţiunii de omor deosebit de grav împotriva concubinei sale.

În privinţa încadrării juridice, s-a apreciat în aceeaşi opinie că prima instanţă a procedat corect schimbând încadrarea juridică a faptei din infracţiunea de omor prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen. în infracţiunea de omor deosebit de grav prevăzută de art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen. (prin cruzimi), inculpatul, deşi nu a urmărit decât suprimarea vieţii acesteia, prin agresiunile exercitate asupra victimei, şi intensitatea acestora, i-a cauzat suferinţe puternice, prelungite în timp, iar după agresiune, inculpatul a părăsit victima noaptea, lăsând-o în casă cu minorul de doar 7 ani, determinându-i moartea după 3 zile de comă, şi trezind în conştiinţa celor care au găsit-o şi a opiniei publice, un sentiment de oroare.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi părţile civile B.V. şi B.I., criticând soluţia de achitare a inculpatului prin prisma cazului de casare prev.de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen.

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticii formulate şi a cazului de casare invocat, Curtea constată că recursurile sunt fondate.

Potrivit art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen. hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare sau condamnare.

Curtea reţine că pentru a fi în prezenţa acestuia trebuie să existe o reflectare inexactă, denaturată a conţinutului dosarului în cuprinsul hotărârii atacate, cu consecinţa greşitei reţineri a faptei imputate inculpatului, în natura sau împrejurările în care aceasta ar fi fost comisă.

În speţă, după condamnarea inculpatului de către instanţa de fond, Curtea de Apel, în opinie majoritară, a decis achitarea acestuia considerând în esenţă că probatoriul administrat în cauză nu este în măsură să dovedească fără dubiu că inculpatul este autorul infracţiunii reţinute în sarcina sa.

Din examinarea hotărârii atacate rezultă însă că instanţa de apel, în opinie majoritară, nu a analizat complet şi temeinic întregul material probator existent la dosarul cauzei, ignorând astfel dispoziţiile art. 63 alin. (2) C. proc. pen. care obligă organul judiciar să aprecieze fiecare probă în contextul examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.

Este adevărat că inculpatul nu este obligat să-şi dovedească nevinovăţia, însă potrivit art. 69 C. proc. pen. declaraţiile sale au o valoare relativă, putând servi la aflarea adevărului în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.

În speţă, Curtea constată că inculpatul a negat că ar fi ucis victima, susţinând în esenţă că la plecarea de la domiciliu aceasta era în viaţă. Cu toate acestea, inculpatul nu a putut oferi o explicaţie în legătură cu moartea victimei, în condiţiile în care comiterea unei asemenea fapte este de regulă în legătură cu o altă faptă prevăzută de legea penală (tâlhărie sau viol).

Probatoriul administrat în cauză a dovedit astfel că persoana care a ucis victima nu a avut un interes material, căci în locuinţă se aflau atât la vedere (pe masă), cât şi la îndemână (în dulap) importante sume de bani în lei şi valută. De altfel, cea mai mare sumă de bani (2.400 de euro, 1.120 dolari şi 35 milioane lei vechi) se afla în acelaşi loc din care, potrivit susţinerilor inculpatului, ar fi dispărut o altă sumă (mai mică), astfel încât sustragerea doar a acesteia din urmă, ca mobil al infracţiunii de omor, reprezintă un fapt ilogic.

În acelaşi sens, Curtea mai reţine că, deşi victima avea asupra sa mai multe bijuterii, nici una dintre acestea nu au dispărut şi că locul comiterii faptei nu prezintă urme de răvăşire specifice unei infracţiuni contra patrimoniului.

Prin urmare, uciderea victimei nu a avut o motivaţie patrimonială.

Pe de altă parte, deşi modul în care se prezenta victima atunci când a fost găsită (dezbrăcată complet până la brâu şi având chilotul rupt, rămas doar pe piciorul drept) putea conduce la ideea că aceasta a fost victima unui viol, probele ştiinţifice administrate în cauză nu au confirmat nici această ipoteză.

În acelaşi timp, martorii audiaţi în cauză au confirmat că victima era o femeie puternică şi că în situaţia în care ar fi fost agresată de către un terţ ar fi opus rezistenţă fizică. în orice caz, în situaţia unei asemenea agresiuni, victima ar fi strigat după ajutor, iar şansele de a fi fost auzită erau destul de mari, întrucât roleta unui geam al camerei în care în mod obişnuit dormeau victima şi inculpatul era ridicată şi întredeschisă.

La toate acestea se adaugă şi împrejurarea că în aceeaşi locuinţă, într-o cameră alăturată dormea fiul minor al victimei, astfel încât este de presupus că un infractor diligent, care nu ar fi dorit să fase prea mufte posibilităţi de a fi descoperit, ar fi acţionat şi împotriva acestui prezumtiv martor ocular, lucru care însă nu s-a întâmplat.

Din toate aceste considerente rezultă în mod cert că uciderea victimei nu a fost motivată de un element exterior (jaful sau întreţinerea de relaţii sexuale), ceea ce înseamnă că autorul faptei trebuie căutat în cercul relaţional al victimei.

Or, într-o asemenea ipoteză, este evident că primele persoane suspectate sunt cele cu care victima a convieţuit, ştiut fiind faptul că, de pildă, relaţiile de familie conflictuale pot degenera în manifestări violente cu consecinţe letale.

În acest context, o parte importantă a martorilor audiaţi în cauză au confirmat preexistenta unei relaţii conflictuale între inculpat şi victimă, faptul că aceasta a fost văzută de-a lungul timpului purtând semne de violenţă domestică, în legătură cu care a încercat să ofere explicaţii neverosimile.

În privinţa inculpatului, din probatoriul administrat în cauză (probe testimoniale şi referatul de evaluare întocmit de serviciul de probaţiune) rezultă că acesta era o persoană rigidă, severă şi autoritară în relaţiile cu membrii familiei, creionându-se profilul psiho-moral al unui individ care are atât potenţialitatea de a agresa, cât şi un set de convingeri disfuncţionale, prin care să-şi justifice oricând actele de agresiune.

Prin urmare, inculpatul este o persoană impulsivă, cu un risc crescut de a săvârşi infracţiuni contra persoanei.

Rezultă aşadar că nu un terţ, ci doar o persoană dintre cele apropiate victimei putea fi autorul faptei, iar dintre acestea singurul care avea motivaţia şi aptitudinea de a exercita acte de violenţă cu potenţial letal împotriva victimei era inculpatul.

Fără îndoială însă că aceste consideraţii nu ar fi suficiente pentru a reţine vinovăţia inculpatului pentru fapta dedusă judecăţii, ele conturând doar circumstanţele în care o asemenea faptă s-ar fi putut comite.

Curtea constată însă că în cauză există şi mijloace de probă care dovedesc vinovăţia inculpatului, transformându-l pe acesta din suspect în autor al infracţiunii de omor.

În acest sens, la faţa locului s-a găsit un ciorap ce nu corespunde mărimii piciorului inculpatului, dar în interiorul căruia au fost găsite urme biologice (celule epiteliale) care îl incriminează pe acesta, în condiţiile în care profilul genetic al inculpatului este inclus în amestecul de profile stabilit prin raportul de expertiză bio-criminalistică.

Or, este de observat că inculpatul a negat în mod constant că ar mai fi văzut acel ciorap, neputând oferi nicio explicaţie logică şi credibilă cu privire la urmele găsite în interiorul său.

În realitate, prezenţa urmelor biologice ale inculpatului în interiorul ciorapului demonstrează că acesta a fost folosit de el, prin tragerea pe mână sau încălţarea sa, la spargerea geamului şi deschiderea încuietorii de tip vertai, încadrându-se în încercarea inculpatului de a prezenta un alt scenariu al comiterii faptei (de către un terţ).

În acelaşi timp, probatoriul administrat în cauză a demonstrat că poarta de acces în curtea imobilului folosită de făptuitor a fost găsită deschisă, deşi sistemul de închidere a acesteia (pârghie metalică acţionată din interiorul curţii cu o sfoară) nu era la vedere, fiind cunoscut doar de câteva persoane (inculpatul, victima şi vecinii B.S. şi B.D.).

În altă ordine de idei, conduita inculpatului începând cu momentul în care a aflat despre cele întâmplate şi până la înmormântarea victimei, a fost una nefirească, el nepărând să fie surprins, îngrijorat sau afectat de cele întâmplate, sentimente pe care le-ar încerca orice persoană pusă în situaţia pierderii tragice şi violente a unei persoane cu care (măcar) a convieţuit.

În acelaşi context, trebuie analizată şi conduita inculpatului în raport cu propriul copil minor, care se presupune că a fost de faţă la actele de violenţă îndreptate împotriva propriei mame şi în orice caz a fost cel care a descoperit-o şi alertat vecinii.

Or, în loc să fie preocupat de starea acestuia, inculpatul nu s-a interesat niciun moment despre situaţia copilulului, care a rămas în grija vecinilor până a doua zi după evenimente.

De asemenea, din depoziţiile martorilor audiaţi în cauză rezultă că inculpatul a fost mai agitat şi neliniştit până în momentul în care victima a decedat, după care brusc şi-a revenit (a se vedea declaraţiile martorilor B.L., B.S., N.G., P.M.). Mai mult, în loc să fie marcat de cele întîmplate, inculpatul a fost preocupat mai mult de cuantumul cheltuielilor de înmormântare.

În acelaşi context, este de observat ca la mai puţin de o lună de la decesul soţiei sale, inculpatul s-a prezentat la societatea de asigurări unde victima avea încheiată o asigurare de deces, interesându-se de documentele necesare pentru încasarea despăgubirii (fila 122 vol. 1 dup).

În privinţa minorului M.A., este de observat că acesta a avut o conduită oscilantă pe parcursul procesului, indicându-l iniţial pe inculpat (alături de o altă persoană) ca fiind autorul faptei, pentru ca ulterior, după punerea acestuia în libertate şi reîncredinţarea sa către inculpat, să-şi modifice poziţia, disculpându-l pe tatăl său.

Această conduită a minorului trebuie privită prin prisma relaţiei personale pe care acesta a avut-o de-a lungul timpului cu inculpatul, confirmată de referatul de evaluare întocmit de serviciul de probaţiune în cursul urmăririi penale (fila 124 şi urm. vol. 2 dup).

Rezultă astfel că minorul prezintă profilul psiho-comportamental al unui copil privat de afecţiune, cu repere confuze, capabil să respecte regulile, dar şi dornic să valorifice orice prilej de evadare, fuga sa frecventă în imaginar fiind o exteriorizare fidelă a dorinţei de a evada dintr-o realitate pe care o percepe ca pe o povară. Evaluatorul a constatat că minorul se afla încă în sindromul de stress posttraumatic, psihicul său dezvoltând mecanisme de apărare la amintiri (enurezisul nocturn şi frica de întuneric fiind supape de descărcare a încărcăturii emoţionale al cărei purtător era, la data evaluării, sistemul lui psihic); culoarea roşie care a apărut cu ostentaţie în desenele sale atât cu prilejul evaluărilor psihologice la care a fost supus în noiembrie 2005, cât şi cu prilejul evaluării din februarie 2006, denotă de asemenea remanenta tensiunilor intrapsihice.

Dincolo de aceste aspecte, este de observat că minorul a fost cel care a indicat bara de metal cu care victima ar fi fost lovită, fiind lipsit de relevanţă că pe aceasta nu au fost identificate urme biologice sau profile A.D.N., în condiţiile în care a fost descoperită la mai multe luni de la comiterea faptei (perioadă de timp în care inculpatul s-a aflat în libertate), iar din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit în cauză a rezultat că urmele de adâncime constatate pe cele două bucăţi de lemn decupate din tocul uşii locuinţei victimei şi a inculpatului, puteau fi create de respectiva bară metalică.

În fine, nu este lipsit de relevanţă faptul că inculpatul a picat testul poligraf la care a consimţit să fie supus în cursul urmăririi penale, răspunsurile sale la întrebările relevante ale cauzei conducând la concluzia unui comportament simulat al inculpatului. Această concluzie nu conduce prin ea însăşi la stabilirea vinovăţiei inculpatului, dar serveşte la aflarea adevărului, în condiţiile în care se află în consonantă cu celelalte mijloace de probă evocate anterior

Prin urmare, în acord cu instanţa de fond şi cu opinia separată exprimată în apel, Curtea constată că probatoriul administrat în cauză a demonstrat că inculpatul este cel care a ucis victima, astfel încât recursurile declarate în cauză sunt fondate şi vor fi admise conform art. 385¹⁵ pct. 2 lit. a), urmând a fi casată în totalitate decizia instanţei de apel şi menţinută sentinţa instanţei de fond prin care s-a dispus condamnarea inculpatului pentru fapta dedusă judecăţii.

Văzând şi disp.art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi părţile civile B.V. şi B.I. împotriva Deciziei penale nr. 73/A din 18 aprilie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.

Casează în totalitate decizia şi menţine sentinţa penală nr. 59 din 16 februarie 2010 a Tribunalului Arad.

Onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu desemnat pentru intimatul inculpat în sumă de 50 lei se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică azi 29 noiembrie 2012.

← ICCJ. Decizia nr. 3122/2012. Penal. Plângere împotriva...		ICCJ. Decizia nr. 2970/2012. Penal. Infracţiuni de corupţie... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 3905/2012. Penal. Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs ICCJ. Decizia nr. 3907/2012. Penal. Infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Recurs ICCJ. Decizia nr. 3914/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 3925/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 3928/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Falsul în declaraţii (art. 292 C.p.). Recurs