ICCJ. Decizia nr. 50/2013. Penal. Lovirea sau alte violenţe (art. 180 C.p.). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 50/2013
Dosar nr. 1862/327/2012
Şedinţa publică din 9 ianuarie 2013
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 13 din 16 mai 2012, pronunţată de Judecătoria Tulcea în Dosarul nr. 1862/327/2012, în temeiul art. 403 alin. (3) C. proc. pen., a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuientul D.T. (fiul lui T. și S.) împotriva sentinţei penale nr. 810 din 06 iunie 2011 pronunţată de Judecătoria Tulcea în Dosarul nr. 2102/327/2011.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., revizuientul a fost obligat la plata sumei de 25 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că prin sentinţa penală nr. 810/2011, pronunţată de Judecătoria Tulcea, revizuientul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor prev.de art. 180 alin. (2)1 C. pen. şi art. 197 alin. (1) - alin. (2) lit. b)1 C. pen., art. 203 C. pen., toate cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
În motivarea cererii, revizuientul a arătat că în cauză sunt incidente dispoz.art. 394 lit. d) C. proc. pen., fără însă a arăta în ce constă infracţiunea săvârşită şi cine este autorul acesteia.
Audiat pe parcursul cercetărilor efectuate de către procuror, în conformitate cu dispoziţiile art. 399 C. proc. pen., revizuientul a arătat că solicită revizuirea hotărârii de condamnare întrucât există fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute de către instanţă la soluţionarea cauzei şi anume: expertiza tehnico-ştiinţifică nu a fost concludentă în sensul că nu l-a indicat pe el ca autor al faptei de viol, certificatul medico-legal obţinut de partea vătămată nu constată urme de violentă la data la care s-a considerat ca fiind săvârşită fapta, declaraţiile părţii vătămate nu au fost sincere, martorii care au dat declaraţii în cauză sunt în relaţii de duşmănie cu el şi plângerea prealabilă pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe a fost formulată ulterior începerii urmăririi penale.
Cazurile de revizuire a unei hotărâri judecătoreşti sunt expres şi limitativ stabilite de art. 394 alin. (1) C. proc. pen. şi anume când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei; un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere; un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals; un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.
S-a reţinut că revizuientul susţine că hotărârea prin care a fost condamnat se bazează pe o greşită administrare a probelor administrate, atât în cursul urmăririi penale cât şi în cursul cercetării judecătoreşti, susţineri ce nu se circumscriu cazurilor de revizuire mai sus arătate.
Împotriva sentinţei primei instanţe, în termen legal, condamnatul revizuient D.T. a declarat recurs.
Prin Decizia penală nr. 688/ P din 6 septembrie 2012 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, a fost respins ca nefondat recursul declarat de recurentul-revizuient Dobrea Tudorel împotriva sentinţei penale nr. 13 din 16 mai 2012, pronunţată de Judecătoria Tulcea în Dosarul penal nr. 1862/327/2012.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul-revizuient a fost obligat la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, s-a dispus a fi avansată din fondurile M.J.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că interpretarea probelor administrate şi verificarea unor acte medico-legale existente la dosarul cauzei şi care au fost cunoscute si analizate de instanţă la soluţionarea cauzei nu pot conduce la admiterea cererii de revizuire, întrucât este necesar ca faptele sau împrejurările invocate în susţinerea cererii de revizuire, deci faptele probatorii, să fie noi, inexistente în materialul probator de la dosar, ceea ce înseamnă că, cu ocazia soluţionării revizuirii, nu este posibilă readministrarea probelor sau prelungirea ori reinterpretarea probatoriului administrat.
Împotriva acestei din urmă decizii condamnatul revizuient a declarat recursul de faţă.
Recursul este inadmisib, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Dând eficienţă principiilor legalităţii căilor de atac şi liberului acces la justiţie, reglementate de dispoziţiile art. 129 şi art. 21 din Constituţie, precum şi exigenţelor determinate prin art. 13 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, admisibilitatea acestora fiind condiţionată de exercitarea lor potrivit legii, în termenele şi pentru motivele reglementate de normele incidente în materie.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului se constată că, în cauză, decizia recurată este definitivă.
Potrivit art. 3851 C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare, pe calea recursului, exclusiv hotărârile judecătoreşti nedefinitive, determinate de lege.
Or, revizuentul D.T. a declarat recursul de faţă, împotriva unei hotărâri definitive încât, calea de atac exercitată nu întruneşte cerinţele textelor menţionate şi, ca atare, nu este admisibilă potrivit dreptului comun, deoarece recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Aşa fiind, excepţia inadmisibilităţii recursului pusă în discuţia părţilor din oficiu de către instanţă, este întemeiată.
Pentru considerentele ce precedă, constatându-se că, în cauză, recurentul revizuent a formulat recurs împotriva unei decizii definitive, potrivit art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., recursul va fi respinsă, ca inadmisibil.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuient va fi obligat la plata sumei 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuientul D.T. împotriva Deciziei penale nr. 688/ P din 6 septembrie 2012 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Obligă recurentul revizuient la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 ianuarie 2013.
| ← ICCJ. Decizia nr. 40/2013. Penal. Violul (art.197 C.p.). Recurs | ICCJ. Decizia nr. 51/2013. Penal. Traficul de droguri (Legea... → |
|---|
