ICCJ. Decizia nr. 4004/2012. Penal
| Comentarii |
|
Prin încheierea din 23 noiembrie 2012, Curtea de Apel București, secția I penală, în baza art. 3002C. proc. pen. rap. la art. 160b alin. (1), (3) C. proc. pen. a menținut arestarea preventivă a inculpaților S.R. și D.F. Au fost respinse, ca nefondate, cererile de revocare și de înlocuire a măsurii arestării preventive formulate de inculpatul D.F., prin apărător ales.
Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel a reținut că acuzația adusă inculpaților, în circumstanțele cauzei, precum și datele personale ale acestora, legitimează în continuare detenția lor preventivă, în sensul că interesul public al menținerii ordinii, în cauza dată, trece înaintea dreptului apelanților inculpați arestați preventiv, la libertate.
Sunt îndeplinite și exigențele impuse de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană, cu referire la durata rezonabilă a arestării preventive a inculpatului (raportată la pedeapsa finală aplicată, de 15 ani închisoare, precum și la durata procesului în ansamblu), iar în stadiul procesual analizat, al apelului declarat în cauză de inculpații condamnați în primă instanță, Curtea nu identifică vreo schimbare a temeiurilor de fapt și de drept care au impus inițial privarea de libertate a inculpaților, astfel că, în cauză sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 3002rap. la art. 160b alin. (1) și (3) C. proc. pen., referitoare la menținerea arestării preventive a ambilor apelanți inculpați în cauză.
Menținerea temeiurilor care au justificat privarea de libertate face ca cererile de revocare ori înlocuire a măsurii arestării preventive formulate de apelantul inculpat D.F. să fie vădit nefondate.
împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul, solicitând casarea încheierii și, rejudecând, revocarea măsurii arestării preventive, iar, în subsidiar, înlocuirea cu o alta mai puțin restrictivă de drepturi.
Examinând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 3856 alin. (3) și art. 38514 C. proc. pen., înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează.
Potrivit art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive.
Conform alin. (3) din același text de lege, când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.
în cauză, Curtea de Apel București, secția I penală, a procedat la efectuarea verificărilor și a constatat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpatului.
înalta Curte în raport de împrejurările concrete de comitere a faptei, de gravitatea acesteia, cât și de circumstanțele personale ale inculpatului, apreciază că lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, așa cum corect a reținut și instanța de fond.
în sarcina inculpatului D.F., s-a reținut că în ziua de 20 aprilie 2010, împreună cu inculpatul S.R. pe bulevardul C., cu ajutorul lui O.C., după ce au exercitat acte de violență asupra numitului S.D., și-au însușit cantitatea de 3,447 kg. bijuterii din aur, suma de 65.000 RON, un autoturism marca O. și 1,8 kg. verighete din aur, valoarea totală a prejudiciului depășind suma de 200.000 RON.
Pe de altă parte se constată că în cauză s-a dispus condamnarea inculpatului prin sentința penală nr. 672 din 2 octombrie 2012 a Tribunalului București, secția a II-a penală, în dosar, la o pedeapsă de 15 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, fapta prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. c), alin. (21) lit. a) și alin. (3) C. pen. și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) Teza a II-a și b) C. pen., ca pedeapsă accesorie, hotărârea de condamnare, apelată de inculpat, constituind un temei suficient pentru a constata că menținerea detenției provizorii este licită, respectându-se legislația internă și prevederile C.E.D.O.
în același sens, înalta Curte reține că hotărârea de condamnare nedefinitivă nu alterează prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpatului de a fi judecat într-un termen rezonabil, limitarea libertății acestuia încadrându-se în dispozițiile și limitele legii.
Analizând posibilitatea luării unei măsuri alternative, înalta Curte constată că, la acest moment procesual nu se identifică vreun motiv întemeiat pentru punerea în libertate a inculpatului, ci apreciază că întregul material probator administrat în cauză, impune privarea de libertate, în continuare, iar nu vreo altă măsură preventivă, arestarea preventivă fiind singura aptă să atingă scopul preventiv reglementat de art. 136 C. proc. pen.
Aceste considerente justifică dispoziția instanței de apel de menținere a arestării preventive, astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins ca nefondat.
în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, urmând ca onorariul apărătorului din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiției.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4180/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4003/2012. Penal → |
|---|
