ICCJ. Decizia nr. 4180/2012. Penal
| Comentarii |
|
Prin rezoluția din data de 04 mai 2012, din dosar, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a sesizat această instanță de judecată, în vederea recunoașterii și punerii în executare a sentinței penale nr. 1.B.XXX.466/2010/67 din data de 29 martie 2011 a Judecătoriei Sectoarelor XX, XXI și XXIII, Republica Ungară, ca urmare a cererii formulate de Ministerul Justiției din Ungaria, de transferare a condamnatului N.C.I. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare.
în motivare, s-a arătat că, prin adresa din 2011, Ministerul Justiției - Direcția Drept Internațional și Cooperare Judiciară a transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București cererea prin care se solicită transferarea condamnatului N.C.I., căruia i-a fost aplicată pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare prin sentința penală nr. 1.B.XXX.466/2010/67 din data de 29 martie 2011 a Judecătoriei Sectoarelor XX, XXI și XXIII, definitivă prin decizia nr. 24.Bf.XXI.7647/2011/12 din 27 septembrie 2011 a Tribunalului Capitalei, Republica Ungară, pentru săvârșirea infracțiunilor de perversiune sexuală și corupere sexuală a unui minor, prev. de art. 198 alin. (1) și 201 alin. (2) C. pen. ungar, reținându-se în sarcina sa că în data de 15 decembrie 2008 a săvârșit acte cu caracter obscen asupra unei minore, iar la data de 08 aprilie 2008 a încercat să o determine pe o minoră să întrețină cu el un act sexual.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține că pe data de 27 octombrie 2011 condamnatul, depus la Penitenciarul din Budapesta, Republica Ungară, a consimțit la transferarea sa într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei închisorii.
Din analiza ansamblului materialului probator, Curtea a apreciat că sesizarea este întemeiată.
Astfel, Curtea a constatat că față de condamnat sunt îndeplinite atât condițiile pentru recunoașterea hotărârilor judecătorești penale străine, enumerate la art. 131 alin. (1) lit. a)-g) din Legea nr. 302/2004, cât și cerințele referitoare la transferare, prevăzute de art. 143 lit. a)-f) din aceeași lege, și anume condamnatul este cetățean al statului de executare, hotărârea judecătorească de condamnare este definitivă, la data primirii cererii de transferare condamnatul mai are de executat cel puțin 6 luni din durata pedepsei stabilită, transferul este consimțit de către condamnat, dubla incriminare, și anume faptele comise de inculpat întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de corupție sexuală, prev. de art. 202 alin. (1) C. pen., pentru care legea penală română prevede pedeapsa închisorii de la 6 luni la 5 ani, statul de condamnare și statul de executare sunt de acord asupra transferării.
De asemenea, Curtea a apreciat că nu există nici una dintre cauzele pentru refuzul opțional al transferării, prevăzute, în mod limitativ, de art. 152, lit. a)-d) din Legea nr. 302/2004. în ceea ce privește efectul transferării, potrivit art. 145, raportat la art. 144 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004, condamnatul va executa pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, astfel cum a fost stabilită, cu autoritatea sa de lucru judecat, prin sentința penală nr. 1.B.XXX.466/2010/67 din data de 29 martie 2011 a Judecătoriei Sectoarelor XX, XXI și XXIII, definitivă prin decizia nr. 24.Bf.XXI.7647/2011/12 din 27 septembrie 2011 a Tribunalului Capitalei, Republica Ungară, în natura și limitele stabilite de organele judiciare ungare.
Ca atare, prin sentința penală nr. 234 din 01 iunie 2012, Curtea de Apel București, secția I penală, a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București
în temeiul art. 131 alin. (1) raportat la art. 132 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, a recunoscut sentința penală nr. 1.B.XXI.466/2010/67 din data de 29 martie 2011 a Judecătoriei Sectoarelor XX, XXI și XXIII, definitivă prin decizia nr. 24.Bf.XXI.7647/2011/12 din 27 septembrie 2011 a Tribunalului Capitalei, Republica Ungară.
în temeiul art. 143 din Legea nr. 302/2004 a dispus transferarea condamnatului N.C.I., depus la Penitenciarul din Budapesta, Republica Ungară, într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare, în felul și durata stabilite de autoritățile judiciare ungare, potrivit art. 145 din Legea nr. 302/4004.
A dedus durata reținerii și arestării preventive, precum și perioada executată începând cu data de 14 iulie 2010 la zi.
A dispus emiterea unui mandat de executare a pedepsei închisorii.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs persoana transferabilă N.C.I., fără a-l motiva în scris.
La data soluționării cauzei, respectiv 14 decembrie 2012, recurentul nu s-a prezentat în instanță, pentru a-și susține recursul.
Examinând hotărârea atacată, înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
înalta Curte constată că în cauză nu există nici una dintre cauzele pentru refuzul opțional al transferării, prevăzute de art. 152 lit. a)-d) din Legea nr. 302/2004.
De asemenea, corect a reținut prima instanță că față de condamnat sunt îndeplinire atât condițiile pentru recunoașterea hotărârilor judecătorești penale străine, prevăzute de art. 131 alin. (1) lit. a)-g) din Legea nr. 302/2004 cât și cerințele referitoare la transferare, prevăzute de art. 143 lit. a)-f) din aceeași lege, respectiv: condamnatul este cetățean al statului de executare, hotărârea judecătorească de condamnare este definitivă, la data primirii cererii de transferare condamnatul mai are de executat cel puțin 6 luni din durata pedepsei stabilită, transferul este consimțit de condamnat, dubla incriminare în sensul că faptele comise de inculpat întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de corupție sexuală prev.de art. 201 alin. (1) C. pen. (pentru care legea penală română prevede pedeapsa închisorii de la 6 luni la 5 ani), statul de condamnare și statul de executare sunt de acord asupra transferării.
Referitor la efectul transferării, s-a reținut corect că, potrivit art. 145 raportat la art. 144 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004, condamnatul va executa pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, astfel cum a fost stabilită prin sentința penală nr. 1.B.XXX.466/2010/67 din data de 29 martie 2011 a Judecătoriei Sectoarelor XX, XXI și XXIII, definitivă prin decizia nr. 24.Bf.XXI.7647/2011/12 din 27 noiembrie 2011 a Tribunalului Capitalei, Republica Ungară, în natura și limitele stabilite de organele judiciare ungare.
Prin urmare, instanța de fond a procedat corect admițând sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și, în consecință, a recunoscut sentința penală sus-menționată și a dispus transferarea condamnatului N.C.I., în vederea continuării executării pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare, în modul și durata stabilite de autoritățile judiciare ungare, potrivit art. 145 din Legea nr. 302/2004.
Față de aceste considerente, înalta Curte, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul N.C.I. împotriva sentinței penale nr. 234 din 01 iunie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală.
în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1446/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4004/2012. Penal → |
|---|
