ICCJ. Decizia nr. 4002/2012. Penal
| Comentarii |
|
Prin încheierea din 22 noiembrie 2012, Curtea de Apel Galați în baza art. 3002C. proc. pen. în referire la art. 160b alin. (1), (3) C. proc. pen., a menținut măsura arestării preventive a inculpatului J.R.
Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel a reținut că temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri subzistă și în momentul de față, când cauza a ajuns în stadiul judecății în apel.
Astfel, deși inculpatul a fost condamnat în primă instanță, hotărârea nu este definitivă și ea statuează, cel puțin la nivelul unei presupuneri rezonabile, asupra vinovăției inculpatului, fiind pronunțată în urma examinării tuturor probelor administrate atât în cursul urmăririi penale cât și al cercetării judecătorești.
Prin urmare, sunt îndeplinite cerințele art. 143 alin. (1) C. proc. pen.
Curtea a mai reținut, totodată și că sunt în continuare îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. - text de lege care a fost avut în vedere la luarea măsurii arestării preventive.
Având în vedere gradul de pericol social al faptei presupus a fi săvârșită de inculpat - pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani - natura valorilor sociale lezate și importanța deosebită a acestora, mai ales în actualul context economic, modalitățile și împrejurările concrete de comitere, care relevă o anumită "schemă" de eludare a plății obligațiilor fiscale (neînregistrarea unor tranzacții comerciale de valoare mare, urmată de cesionarea părților sociale cu datorii către martorul C.M. - persoană fără adăpost și care nu știe carte), cuantumul ridicat al prejudiciului cauzat bugetului de stat (estimat la 839.898 RON) și, nu în ultimul rând, impactul social negativ pe care îl provoacă lipsa unei reacții ferme a organelor judiciare față de persoanele bănuite de comiterea unor astfel de fapte, Curtea a considerat că lăsarea în libertate a inculpatului J.R. ar prezenta în continuare un pericol concret pentru ordinea publică.
Menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului apare ca justificată și din perspectiva prevederilor art. 136 C. proc. pen., fiind necesară pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal și pentru a-l împiedica pe inculpat să se sustragă judecății și executării pedepsei.
Analizând măsura preventivă și din perspectiva art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel cum a fost reflectată în jurisprudența Curții de la Strasbourg, Curtea a apreciat că protejarea libertății individuale împotriva ingerințelor arbitrare ale autorităților nu trebuie să stânjenească eforturile instanțelor în administrarea probelor și desfășurarea în bune condiții a procesului (cauza Tomasi împotriva Franței), astfel că, pentru efectuarea cercetării judecătorești în bune condiții, se impune privarea de libertate în continuare a inculpatului.
împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul, solicitând casarea încheierii și, rejudecând, revocarea măsurii arestării preventive, iar, în subsidiar, înlocuirea cu o alta mai puțin restrictivă de drepturi.
Examinând recursul prin prisma dispozițiilor art. 3856 alin. (3) rap. la art. 38514 C. proc. pen., înalta Curte constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive.
Conform alin. (3) din același text de lege, când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.
în cauză, Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, a procedat la efectuarea verificărilor și a constatat că temeiurile de fapt și de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpatului.
înalta Curte în raport de împrejurările concrete de comitere a faptei, de gravitatea acesteia, cât și de circumstanțele personale ale inculpatului, apreciază că lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, așa cum corect a reținut și instanța de fond.
în sarcina inculpatului J.R., s-a reținut că în perioada august 2008 - octombrie 2009, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a desfășurat relații comerciale cu SC S.A.P.K SRL, SC A. SRL, SC N. 2 SRL ȘI SC D. 200 SRL, pe care nu le-a înregistrat în contabilitate, prejudiciind bugetul general consolidat cu suma de 839.898 RON, prin neplata impozitului pe profit și a taxei pe valoare adăugată.
Pe de altă parte, se constată că în cauză s-a dispus condamnarea inculpatului prin sentința penală nr. 461 din 26 septembrie 2012 a Tribunalului Galați în dosar, la o pedeapsă de 2 ani și 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, faptă prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) Teza a II-a, b) și c) C. pen., ca pedeapsă accesorie, hotărârea de condamnare, apelată de inculpat, constituind un temei suficient pentru a constata că menținerea detenției provizorii este licită, respectându-se legislația internă și prevederile C.E.D.O.
în același sens, înalta Curte reține că hotărârea de condamnare nedefinitivă nu alterează prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpatului de a fi judecat într-un termen rezonabil, limitarea libertății acestuia încadrându-se în dispozițiile și limitele legii.
Aceste considerente justifică dispoziția instanței de apel de menținere a arestării preventive, astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins ca nefondat.
în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, urmând ca onorariul apărătorului din oficiu a fost avansat din fondul Ministerului Justiției.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4003/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4001/2012. Penal → |
|---|
