ICCJ. Decizia nr. 4000/2012. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 111 din 25 octombrie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, s-a admis sesizarea formulată de autoritățile judiciare din Italia cu privire la executarea mandatului european de arestare privind persoana solicitată C.F., în prezent deținut în Penitenciarul G.
în baza art. 112 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 s-a dispus amânarea predării persoanei solicitate către autoritățile judiciare din Italia în vederea executării mandatului european de arestare mai sus indicat, după terminarea executării pedepsei de 3 ani închisoare stabilită prin mandatul din 4 mai 2011 emis de Judecătoria Sighetu Marmației în dosar, în baza sentinței penale nr. 180 din 12 aprilie 2011.
în baza art. 103 alin. (10) din Legea nr. 302/2004 s-a dispus arestarea persoanei solicitate C.F., pe o perioadă de 30 zile de la data încetării motivelor care au justificat amânarea predării.
în baza art. 103 alin. (13) din Legea nr. 302/2004 a fost emis mandatul de arestare a persoanei solicitate, mandat care va fi pus în executare la încetarea motivelor care au justificat amânarea predării.
Totodată s-a constatat că persoana solicitată a renunțat la regula specialității stabilită de art. 115 din Legea nr. 302/2004.
Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a solicitat arestarea numitului C.F., în prezent deținut în Penitenciarul G., întrucât pe numele acestuia fusese emis mandat european de arestare de către autoritățile din Italia.
Persoana solicitată C.F. a fost condusă la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj și a fost audiată de către procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj la data de 25 octombrie 2012, ocazie cu care a recunoscut că datele sale de identitate coincid cu cele arătate în mandatul european de arestare.
în ședința publică din data de 25 octombrie 2012 a fost verificată din nou de către instanță identitatea persoanei solicitate C.F. și i s-a adus la cunoștință conținutul mandatului european de arestare, respectiv faptul că acesta a fost emis ca urmare a pronunțării unei hotărâri de condamnare la o pedeapsă de 10 ani închisoare și plata amenzii de 1.720 euro, pentru săvârșirea infracțiunii de furt prevăzută de art. 624 C. pen. Italian - "Furtul", 624 bis C. pen. Italian -"Furtul comis în locuință", art. 625 C. pen. Italian - "Circumstanțe agravante" (fapte săvârșite cu dexteritate, fapte comisei asupra bunurilor existente în stabilimente sau birouri publice).
Instanța de fond a adus la cunoștința persoanei solicitate drepturile prevăzute de art. 104 din Legea nr. 302/2004 respectiv a informat persoana solicitată cu privire la conținutul mandatului european de arestare, precum și cu privire la dreptul de a fi asistată de apărător, drept realizat prin asistarea de către un apărător din oficiu.
Persoanei solicitate C.F. i s-a adus la cunoștință și i s-a explicat regula specialității, după care persoana solicitată a învederat că renunță la regula menționată.
De asemenea persoana solicitată a arătat că este de acord cu predarea către autoritățile italiene.
Instanța a procedat la audierea persoanei solicitate C.F., ocazie cu care aceasta nu a invocat existența vreunuia din motivele obligatorii sau opționale de neexecutare, nu a formulat obiecțiuni cu privire la identitatea sa, arătând că recunoaște comiterea faptelor pentru care a fost condamnat în Italia și solicitând predarea sa cât mai repede autorităților italiene.
Raportat la faptul că în cauză nu au fost ridicate obiecțiuni cu privire la identitatea persoanei solicitate și nu au fost invocate motive obligatorii sau opționale de neexecutare instanța a admis cererea formulată de autoritățile judiciare din Italia cu privire la executarea mandatului european de arestare privind persoana solicitată C.F.
Instanța a mai reținut și faptul că, potrivit fișei de cazier, persoana solicitată C.F. se află în executarea pedepsei de 3 ani închisoare stabilită prin mandatul din 4 mai 2011 emis de Judecătoria Sighetu Marmației în dosar, în baza sentinței penale nr. 180 din 12 aprilie 2011.
împotriva acestei sentințe penale a declarat recurs persoana solicitată C.F. solicitând casarea hotărârii și predarea de îndată autorităților judiciare italiene pentru a nu-și înrăutăți situația juridică.
Examinând recursul prin prisma dispozițiilor legale, înalta Curte constată că este inadmisibil pentru următoarele considerente:
Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și a celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din Legea fundamentală, respectiv exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.
Revine așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.
Potrivit dispozițiilor din Partea specială, Titlul II, Capitolul III, Secțiunile I și II C. proc. pen., admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
Astfel, potrivit art. 3851C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare pe calea recursului, exclusiv hotărârile judecătorești nedefinitive, determinate de lege.
Totodată, conform dispozițiilor art. 108 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 actualizată, hotărârea prevăzută la art. 107 alin. (1) poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare, cu excepția cazului în care persoana solicitată consimte la predare, când hotărârea este definitivă.
Recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.
Pentru considerentele ce preced, constatându-se că, în cauză, recurentul a formulat recurs împotriva unei hotărâri pronunțate în soluționarea unui recurs, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. înalta Curte a respins recursul, ca inadmisibil.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4001/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3989/2012. Penal → |
|---|
