ICCJ. Decizia nr. 4018/2012. Penal

R O M A N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 4018/2012

Dosar nr. 7863/101/2010

Şedinţa publică din 5 decembrie 2012

Asupra recursului de faţă,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 126 din 4 mai 2011, Tribunalul Mehedinţi, în baza art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 10 C. pen., art. 41 alin. (2), art. 74 lit. a) C. pen. rap. la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul S.D., la 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane.

În baza art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen., s-a aplicat acestui inculpat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe parcursul executării pedepsei principale.

În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat acestui inculpat pedeapsa complementară a interzicerii pe o durată de 2 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., în baza art. 861 şi art. 862 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale, pe o durată de 4 ani şi 6 luni - care constituie termen de încercare.

În baza art. 863alin. (1) lit. a) – d) C. pen. rap. la art. 356 alin. (1) C. proc. pen., pe durata termenului de încercare s-a pus în vedere inculpatului să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor de pe lângă Tribunalul Mehedinţi; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În temeiul art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului S.D. asupra dispoziţiilor art. 864 rap. la art. 83 C. pen. privind revocarea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare, precum şi în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere prevăzute de lege şi stabilite de instanţă.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale, s-a suspendat şi executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 10 C. pen., art. 41 alin. (2), art. 74 lit. a) C. pen. rap. la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul S.B., la 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane.

În baza art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen., s-a aplicat acestui inculpat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe parcursul executării pedepsei principale.

În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat acestui inculpat pedeapsa complementară a interzicerii pe o durată de 2 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., care se va executa în conformitate cu dispoziţiile art. 66 C. pen. - după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă sau după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei principale.

În baza art. 288 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la 2 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale.

În baza art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen., s-a aplicat acestui inculpat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe parcursul executării pedepsei principale.

În baza art. 291 C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la 2 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals.

În baza art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen., s-a aplicat acestui inculpat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a lI-a şi lit. b) C. pen., pe parcursul executării pedepsei principale.

În baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor aplicate inculpatului S.B., urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea - de 2 ani şi 6 luni închisoare, cu interzicerea, ca pedeapsă accesorie, în condiţiile art. 71 alin. (1) şi (2) C. pen., a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a lI-a şi lit. b) C. pen., pe parcursul executării pedepsei principale.

În baza art. 35 alin. (3) C. pen., s-a aplicat inculpatului S.B. pedeapsa complementară a interzicerii pe o durată de 2 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., care se va executa în conformitate cu dispoziţiile art. 66 C. pen. - după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă sau după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei principale.

În baza art. 861şi art. 862 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale, pe o durată de 4 ani şi 6 luni - care constituie termen de încercare.

În baza art. 863alin. (1) lit. a) – d) C. pen. rap. la art. 356 alin. (1) C. proc. pen., pe durata termenului de încercare s-a dispus ca inculpatul S.B. să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor de pe lângă Tribunalul Mehedinţi; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În temeiul art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului S.B. asupra dispoziţiilor art. 864 rap. la art. 83 C. pen. privind revocarea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare, precum şi în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere prevăzute de lege şi stabilite de instanţă.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale, s-a suspendat şi executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 14 C. proc. pen. rap. la art. 998-999 C. civ., s-au admis în parte acţiunile civile exercitate de părţile civile M.C.M., R.V. şi C.C.

Au fost obligaţi inculpaţii S.D. şi S.B. să plătească în solidar suma de 1000 euro cu titlu de daune morale faţă de partea civilă M.C.M.; inculpatul S.D. să plătească suma de 1000 euro cu titlu de daune morale faţă de partea civilă R.V. şi suma de 1000 euro cu titlu de daune morale faţă de partea civilă C.C.

S-a luat act de faptul că părţile vătămate C.G.D., M.S., B.M., V.D.T. şi R.M.M. nu mai au pretenţii de natură materială faţă de inculpaţii S.D. şi S.B. în prezenta cauză.

În baza art. 357 alin. (2) lit. f) C. proc. pen., s-a dispus anularea următoarelor înscrisuri falsificate: - carte de identitate românească, emisă pe numele de H.D.R. şi eliberată de Oraş Strehaia, la data de 16 august 2004; - carte de identitate românească, emisă pe numele de C.G. şi eliberată de SPCLEP Dr. Tr. Severin, la data de 17 octombrie 2007.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpaţii S.D., S.B. şi partea civilă C.C. prin C.I., criticând soluţia instanţei de fond sub aspectul legalităţii şi temeiniciei.

Prin decizia penală nr. 228 din 29 iunie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 7863/101/2010, au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de inculpaţii S.D. şi S.B. împotriva sentinţei penale nr. 126 din 4 mai 2011, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, şi ca inadmisibil apelul declarat de partea civilă C.C. prin C.I.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut că nu există dubiu asupra vinovăţiei inculpaţilor privind comiterea infracţiunii de trafic de persoane, pentru care au fost trimişi în judecată, atâta timp cât prin încălcarea dispoziţiilor legale pe timpul aflării în România, inculpaţii au recrutat în intervalul de timp august 2008 - septembrie 2009, un număr de 8 cetăţeni români, pe care i-au transportat şi trimis în Spania în scopul exploatării lor, prin obligarea la prestare de munci şi servicii, cu încălcarea normelor legale de muncă, salarizare, sănătate şi securitate şi prin obligarea acestora la muncă în folosul lor.

Sub aspectul pedepselor aplicate şi al modalităţii de executare, instanţa de apel a constatat că au fost reţinute în sarcina inculpaţilor circumstanţe judiciare atenuante, aplicându-se inculpaţilor pedepse sub minimul special prevăzut de lege cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor.

Împrejurarea că partea civilă ar avea o afecţiune psihică (retard mintal), atâta timp cât are capacitate de exerciţiu deplină şi nu s-a făcut dovada calităţii de reprezentant legal a tatălui, nu poate fi declarată în numele acestuia calea de atac, întrucât printre subiecţii procesuali care au dreptul la exercitarea căii de atac a apelului, nu figurează şi părinţi părţii civile majore.

Împotriva acestei hotărâri a declarat, în termen legal, recurs partea civilă C.C. prin reprezentant legal C.I. care a depus o cerere încheiată în faţa notarului public din 12 septembrie 2012 prin care arată că îşi retrage recursul declarat.

Potrivit art. 3854 alin. (2) C. proc. pen., părţile pot renunţa la recurs potrivit dispoziţiilor art. 368 şi pot retrage recursul în condiţiile art. 369 care se aplică în mod corespunzător.

În conformitate cu prevederile art. 369 alin. (1) C. proc. pen., până la închiderea dezbaterilor în instanţa de apel, fiecare dintre părţi îşi poate retrage apelul declarat.

Retragerea trebuie să fie făcută personal de părţi sau prin mandat special, iar dacă partea se află în stare de deţinere printr-o declaraţie atestată sau consemnată într-un proces-verbal de către conducerea locului de deţinere.

Având în vedere că prevederile textului de lege citat, aplicabil în cazul recursului, sunt îndeplinite, în sensul că, partea civilă C.C. prin reprezentant legal C.I. a depus o cerere încheiată în faţa notarului public prin care şi-a exprimat dorinţa de a retrage recursul declarat, Înalta Curte urmează a lua act de această cerere şi a dispune în consecinţă.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul parte civilă va fi obligaţia plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

la act de retragerea recursului declarat de partea civilă C.C. prin reprezentant legal C.I. împotriva deciziei penale nr. 228 din 29 iunie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe inculpaţii S.B. şi S.D.

Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 250 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, pentru fiecare inculpat, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 decembrie 2012.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4018/2012. Penal