ICCJ. Decizia nr. 4055/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4055/2012
Dosar nr. 2801/62/2012/a7
Şedinţa publică din 7 decembrie 2012
Asupra recursului de faţă
În baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele
Prin încheierea de şedinţă din 27 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 2801/62/2012 în baza art. 3002 raportat la art. 160b alin. (1), 3 C. proc. pen., menţine arestarea preventivă a inculpatului B.C.I., domiciliat în oraş Predeal, jud. Braşov, deţinut în baza mandatului de arestare preventivă din 29 februarie 2012 emis de Tribunalul Braşov.
Deliberând asupra măsurii arestării preventive curtea a reţinut că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive nu au dispărut şi nici nu s-au modificat, ci dimpotrivă subzistă, impunându-se menţinerea acestuia în continuare în stare de arest preventiv.
Astfel, instanţa a reţinut că, la dosar se găsesc probe care conduc în continuare la bănuiala că inculpatul este autorul infracţiunilor reţinute în sarcina sa în actul de sesizare al instanţei şi pentru care s-a pronunţat o hotărâre de condamnare, chiar nedefinitivă.
În cauză, s-a apreciat a fi asemenea incidente în cauză, la acest moment procesual, dispoziţiile art. 148 lit. f) C. proc. pen. întrucât pedepsele prevăzute de lege pentru infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului sunt închisoarea mai mare de 4 ani, iar la dosar există în continuare dovezi care conduc la concluzia că lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
În ceea ce priveşte pericolul concret pentru ordinea publică pe care îl reprezintă inculpatul, instanţa de apel a constatat că el rezultă pe de o parte din circumstanţele reale ale faptei fiind vorba de o faptă antisocială caracterizată prin indiferenţă vizavi de valorile sociale ocrotite de legea penală, care prin însăşi comiterea ei produce o stare de nelinişte şi nesiguranţă în rândul opiniei publice şi prin care a fost pusă în primejdie viaţa victimei.
În considerarea celor expuse şi văzând că durata măsurii arestării preventive a inculpatului se circumscrie unui termen rezonabil, iar în cauză alte măsuri preventive nu ar fi în măsură să asigure buna desfăşurare a procesului penal în acest stadiu procesual, văzând de asemenea că în prezenta cauză a fost pronunţată o hotărâre de condamnare chiar dacă nu este definitivă, instanţa de apel a apreciat că se impune în continuare privarea de libertate a inculpatului, sens în care a menţinut în baza art. 3002 raportat la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen. măsura preventivă a acestuia.
Împotriva acestei încheieri de şedinţă a declarat, în termen legal, recurs inculpatul B.C.I. fără a arăta în scris motivele de casare a încheierii de şedinţă atacate, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 4 decembrie 2012, sub numărul 2801/62/2012/a7.
La termenul fixat pentru soluţionarea recursului, apărătorul desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în concluziile orale, în dezbateri a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi revocarea măsurii arestării preventive, apreciind că temeiurile care au stat la baza luării măsurii privative nu mai subzistă.
Concluziile apărătorului recurentului inculpat, ale reprezentantului Ministerului Public precum şi ultimul cuvânt al recurentului inculpat au fost consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.
Examinând recursul declarat de către inculpat, prin prisma dispoziţiilor prevăzute de art. 3856 C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta:
Astfel, Înalta Curte reţine că în conformitate cu dispoziţiile art. 3002 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa sesizată este datoare să verifice în cursul judecăţii legalitatea şi temeinicia arestării preventive; iar potrivit art. 160b alin. (3) din acelaşi cod, când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanţa dispune prin încheiere motivată menţinerea stării de arest.
Din examinarea actelor dosarului se constată că, împotriva inculpatului B.C.I. s-a luat măsura arestării preventive în baza art. 143 şi art. 148 lit. f) C. proc. pen., pentru săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. a) şi c), alin. (2) ind. lit. b) şi tentativă la omor deosebit de grav, prevăzută şi pedepsită de art. 20 raportat la 174, 175 lit. a), b) şi i) şi art. 176 lit. d) C. pen. cu aplic art. 33 lit. a) C. pen..
Cu referire la cauza, Înalta Curte, apreciază că, în raport de modul de concepere a activităţii infracţionale, de împrejurările comiterii faptei şi de importanţa relaţiilor sociale încălcate de inculpat prin săvârşirea unor infracţiuni grave, precum şi de persoana inculpatului, lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol social concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate şi neîncredere în buna desfăşurare a actului de justiţie.
De altfel, în cauză măsura arestării preventive a recurentului inculpat este justificată şi de existenţa, pe lângă cerinţele prevăzute de art. 143 C. proc. pen. şi a cazului prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile săvârşite este mai mare de 4 ani şi există probe certe că lăsarea în libertate a acestuia ar prezenta pericol pentru ordinea publică.
În aprecierea persistenţei pericolului pentru ordinea publică a lăsării în libertate a recurentului inculpat trebuie pornit de la regulile de principiu stabilite sub acest aspect prin jurisprudenţa CEDO (Letellier c Franţei), prin care a statuat că în măsura în care dreptul naţional o recunoaşte - prin gravitatea deosebită şi prin reacţia particulară a opiniei publice, anumite infracţiuni pot suscita o „tulburare a societăţii" de natură să justifice o detenţie preventivă.
Este adevărat că privarea de libertate este o măsură gravă şi că menţinerea acesteia nu se justifică decât atunci când alte măsuri, mai puţin severe, au fost luate în considerare şi apreciate ca fiind insuficiente pentru protejarea interesului public (Saadi contra Regatul Unit), iar menţinerea arestului preventiv în pofida prezumţiei de nevinovăţie, prevalează asupra regulilor privind libertatea individuală.
În jurisprudenţa sa Curtea Europeană a Drepturilor Omului a expus patru motive fundamentale acceptate pentru arestarea şi desigur, menţinerea acestei măsuri a unui inculpat, suspectat că a comis o infracţiune: pericolul ca acuzatul să fugă (Stogmuller împotriva Austriei), riscul ca acuzatul, odată pus în libertate, să împiedice aplicarea justiţiei (Wemhoff împotriva Germaniei), riscul să comită noi infracţiuni (Matzenetter împotriva Austriei), sau să tulbure ordinea publică (Letellier c. Franţei.)
Înalta Curte constată că, în cauză este îndeplinită una dintre aceste condiţii, respectiv, pericolul ca inculpatul să tulbure ordinea publică, astfel încât apreciază că lăsarea în libertate a recurentului inculpat B.C.I. ar genera creşterea sentimentului de nesiguranţă al populaţiei şi ar fi de natură a conduce la scăderea încrederii populaţiei în capacitatea de protecţie a organelor statului, acesta având obligaţia de a avea un mecanism care să descurajeze comiterea de asemenea fapte.
De asemenea, reale fiind, nu sunt de neglijat nici aspectele pozitive evidenţiate în circumstanţierea persoanei inculpatului, însă, instanţa apreciază că - raportat la necesitatea protejării ordinii publice (prin prisma reacţiei publice la modul în care autorităţile judiciare răspund unor astfel de manifestări), motivul care primează faţă de celelalte elemente favorabile inculpaţilor, în scopul asigurării desfăşurării judecăţii în bune condiţii şi, că deci, nu se justifică încă, punerea inculpatului în libertate.
În speţă, Înalta Curte constată că pericolul concret pentru ordinea publică pe care-l reprezintă inculpatul este actual şi persistent, instanţa de control judiciar, reţinând în mod corect că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, iar lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol pentru ordinea publică
Noţiunea de pericol concret pentru ordinea publică trebuie înţeleasă prin prisma naturii infracţiunilor săvârşite, gravitatea acestora dedusă din obiectul juridic căruia îi aduc atingere, calitatea persoanei, modalitatea în care aceasta a săvârşit pretinsa faptă şi, nu în ultimul rând, consecinţele asupra ordinii de drept.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte evaluând gravitatea infracţiunii pentru care inculpatul B.C.I. a fost trimis în judecată modul şi circumstanţele în care se presupune că a fost comisă de acesta, starea de nesiguranţă care ar putea fi declanşată prin punerea în libertate a inculpatului, constată că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, subzistă, astfel că privarea sa de libertate, în această fază a procesului penal e necesară, punerea în libertate prezentând pentru aspectele mai sus prezentate un pericol actual şi real pentru ordinea publică.
Faţă de considerentele arătate, constatând nefondate criticile formulate de recurentul inculpat prin apărător, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) şi art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.C.I., împotriva încheierii de şedinţă din 27 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. 2801/62/2012.
Obligă recurentul inculpat B.C.I., la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 decembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3910/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4060/2012. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
